3.1. Înţelepciunea cerească şi deşertăciunea ştiinţei omului
Mulți dintre cei ce rătăcesc cred că omul trăiește de mai multe ori pe pământ și că moare de mai multe ori dacă trăiește de mai multe ori. O, cei ce spun aceasta și cred așa Mă întristează adânc, chiar dacă dau ei să se folosească de credința lor în Dumnezeu. O, de unde au luat ei această gândire? Din dorul de viață au luat, căci omul dorește viață. Dar ce bucurie ar putea avea omul care ar trăi de mai multe ori dacă el nu ar ști aceasta de fiecare dată dacă a mai trăit și dacă iarăși a venit de acolo? O, ce folos are omul dacă gândește și crede așa? N-are folos, ci are pagubă grea sufletul unui astfel de om. Iată ce poate face mintea omului care nu are de lucru pentru Dumnezeu!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie din 2-08-2012
Mă fac carte pe vatra neamului român și-i grăiesc lui grăirea Mea cea de azi, căci stau în mijlocul lui de mai bine de cincizeci de ani și am un popor care-Mi deschide glasului Meu și îl așează în cartea sa, iar cartea aceasta este mare atât prin Duhul care o așează pe ea pe pământ, cât și prin multul ei cuvânt, cum n-a mai grăit Domnul mai mult în vremile de până acum.
O, neam român, dacă atâtea cărți scriu oamenii pe pământ și-și pun numele pe ele, Eu, Domnul, Eu, Cel ce am făcut cerul și pământul, trebuie și mai mult să Mă fac carte și să Mă împart oamenilor. Nu da pe seama omului cuvântul gurii Mele! Să nu faci aceasta, neam român! Tot cel ce are în el lumina va cunoaște că Dumnezeu este cuvântul acesta. Eu sunt lumina lumii, și tot omul care Mă are în el Mă iubește și Mă așteaptă și Îmi deschide când Mă descopăr lui, și se așează la masa cuvântului Meu și Mă primește și Mă face faptă în el și se hrănește din gura Mea, iar Eu Mă scriu cu el în cartea Mea cea de azi, în cartea mărturiilor, carte care Îl așează pe Domnul cuvânt pe pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22-07-2012
O, cât de greu Îmi săvârșesc Eu peste om lucrarea venirii Mele de la Tatăl pe pământ acum! Îl găsesc mare în el pe om, iar povața Mea, cu care-i ies înainte, îl neliniștește de la petrecerea lui așa cum s-a deprins el să-și treacă viața. Vai de omul care nu cunoaște viața, care nu știe de unde vine această cunoaștere, care nu știe dulceața ascultării, care nu știe de ce și de cine să asculte, vai unui astfel de om! O, păi dacă omul nu învață, de unde să știe? Omul își face singur cu mintea lui o știință despre Dumnezeu și se apucă apoi să-L creadă pe Domnul slujitor cererilor și dorințelor și duhului lui și atât, iar altceva despre măreția lui Dumnezeu nu poate să aibă în el, căci Domnul este Dumnezeu înfricoșător, și nu vrea să știe omul aceasta. Nu sunt deștepți oamenii deștepți, ci sunt încurcați cu totul și în toate și nu-L pot desluși pe Dumnezeu cu mintea lor. Eu pe ucenicii Mei i-am învățat cu de-amănuntul ce trebuie să știe ei despre Dumnezeu, și numai apoi au știut ei, iar după ce le-am dovedit lor desăvârșirea Mea de Dumnezeu adevărat, venit din cer pe pământ prin naștere din mamă Fecioară, au lăsat ei credința lor și au scris-o și au întocmit-o cuvânt cu cuvânt, de la începutul facerii cerului și a pământului și până la viața veacului ce va să fie, ca să știe oamenii ce este și ce face Dumnezeu, și te rog, popor iubit și mult povățuit de cer, te rog, fiule, oprește-te pe această carte de credință și deschide-o bine și adâncește-ți în ea ființa, ca să-L poți vedea pe Dumnezeu și să-L spui oamenilor așa cum El a lăsat peste ucenici știință despre El, iar împărăția Lui e fără de sfârșit. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt Se slăvește peste tine mai mult decât peste proorocii cei din toate timpurile, o, popor hrănit din cer, iar tu adâncește-te în cartea credinței și învață-i pe cei ce vin la izvor, învață-i frica de Dumnezeu, și cu ea să înceapă ei fiecare zi de lucru cu duhul și cu trupul și cu credința lor, căci lumină din lumină pun și tot pun pe masa Mea cu tine, ca să fie lumină pe pământ și s-o dai să fie, căci curând, curând, această lumină va folosi peste tot, că altfel de lumini nu vor mai fi pe nicăieri. Se sting luminile toate, se sting științele, se sting ambițiile, se sting planurile oamenilor și se sting oamenii care calcă peste Dumnezeu cu pașii lor, și va fi întuneric mare și tot mai mare de nu-și va mai vedea omul mâna, și va străbate prin tot întunericul până la strălucirea Mea cea din mijlocul tău și va lua din ea și va vedea omul pe Dumnezeu în lumina aceasta, în cuvântul acesta, și semne și minuni va săvârși ea pe pământ, căci Eu, Domnul, am avut grijă să pregătesc acest loc și să lucrez din vârful lui așa cum stă scris că se va lucra pentru sfârșit de timp, căci cele două puteri lucrează una împotriva celeilalte și se vede bine lupta aceasta, dar Eu, Făcătorul cerului și al pământului, al văzutelor și al nevăzutelor, voi fi pe veci, și sunt Cel ce biruiesc împreună cu cei ce biruiesc cu Mine. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Maicii Domnului din 8-01-2012
mintea omului e căzută de șapte mii de ani, chiar dacă el crede că are minte și că știe. O, știe multe omul, dar știe prin mintea lui cea căzută acum șapte mii de ani, căzută peste el prin neascultarea lui de Dumnezeu, căci omul și-a zidit sieși minte prin neascultare de glasul Meu de peste el în rai, și nu are el altfel de minte de atunci și până azi, decât dacă Eu, Domnul, îl atrag pe el la Mine și la minte cu Duhul Meu Cel dătător de viață în ea, cu duhul credinței sfinte în Mine și în învierea Mea cea pentru el, după ce pentru el am venit de la Tatăl din cer ca să plătesc în locul lui pe pământ viața lui cea pierdută din rai acum șapte mii de ani prin neascultarea lui de cuvântul Meu și de așezarea Mea peste el în rai.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului din 24-04-2011
Mă așez în carte cuvânt, și cartea Mea cea de azi se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum fiecare carte poartă numele celui ce o întocmește pe ea. Cartea Mea cea de azi poartă numele Meu pe ea, iar Eu port numele ei, și este ea mărturia Mea cea de la sfârșit de timp, cuvântul Meu cel de azi, și am lucru mult de cuvânt în ea, cuvânt mult, și întru el este viață, iar viața este lumina oamenilor, lumina care luminează în întuneric, necuprinsă de întuneric. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul tăierii împrejur cea după trup a Domnului și sărbătoarea sfântului ierarh Vasile cel mare din 14-01-2011
Cobor cu greu în ziua aceasta, căci găsesc neputință la porți, și le întăresc în răbdare ca să putem lucra și învăța, căci învățătura cea de pe pământ, pe care o învață omul unul de la altul cum este între cei ce învață carte ca să iasă oameni cu mărire pentru oameni, această învățătură nu are nimic legat cu Duhul Meu Cel învățător, cu smerenia Mea, care coboară pe Duhul Sfânt în mijlocul oamenilor ca să grăiască El lor. Apostolul Meu Andrei l-a avut întâi învățător pe Ioan Botezătorul, cel fără de carte învățată de la oameni, dar I-a adus Domnului rod ucenici și Mi i-a pregătit Mie pe cei povățuiți de el pe calea cea plină de cer pe pământ între oameni, căci numai cei săraci și smeriți sunt plăcuții Mei și doriții inimii Mele. Era pescar apostolul Andrei și era sărac, iar Eu l-am făcut gura Mea pe pământ și locaș al credinței, așa cum am lucrat și în vremea aceasta de Mi-am ales vase de trâmbițare Mie pentru lucrul Meu cel ceresc pe pământ acum, căci din cei ce învață carte de pe pământ nu pot să-Mi aleg, nu sunt săraci cu duhul și nu pot să fac din ei locaș al credinței, că nu scapă de îngâmfare cei ce-și caută mărire pe pământ, iar îngâmfarea este diavol.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu din 14-12-2010
— O, pentru iubirea noastră de Tine și pentru iubirea Ta de noi cobori cu noi pe calea cuvântului Tău pe pământ, o, Doamne, și mare este această iubire și îngerească este ea și nu știu oamenii necredincioși ce este iubirea și ce face ea, căci ea face sfinți din oameni și descoperă ea pe Dumnezeu în toate și în ei, așa cum și în mine Te-ai născut Tu pe când eu aveam de ales între viață și moarte, între veșnicie și vremelnicie, iar eu Te-am ales pe Tine de Mire și m-am dat Ție mireasă, și i-am învățat așa pe cei ce ziceau că au înțelepciune și i-am învățat pe ei că pe pământ este vremelnicia și că în cer este un Mire veșnic, Care-i dă omului veșnicia dacă poate să creadă și să o lucreze cu cele de sus pe pământ cât stă, iar Duhul Tău, aprins în mine ca jarul, a ars în ei toată semeția lor și și-au văzut nimicnicia și s-au dat și ei Ție fii credincioși și s-au mărturisit ei așa oamenilor de atunci, iar eu am intrat cu ei cu tot în sala nunții Tale cu sfinții și cu îngerii și mi-ai dat haină de mireasă, curățată cu dragostea mea pentru Tine și cu sângele meu curs pe pământ înaintea oamenilor pentru alegerea mea, căci pe Tine Te-am ales, și nimic altceva n-am mai ales, și a rămas pe pământ cu oamenii mărturisirea mea pentru Tine și rod Ți-am adus cu ea, iar acum, la sfârșit de timp, m-ai așezat lucrătoare prin duhul înțelepciunii mele pentru Tine și stau cu sfinții cei mari și mult lucrători în mijlocul poporului Tău și peste el cu darurile lor, ca să ajute ei lucrarea Ta de azi și pe poporul Tău cel mic, care Te primește cuvânt și Te împarte, Doamne, sămânță de facere a omului, cuvânt care zidește biserica, o, Doamne. Sunt slujitoare mare pentru cei ce-Ți lucrează Ție aici, pe pământul cel sfințit de Tine în mijlocul neamului român, și revărs har și înțelepciune și lucrez Ție pentru împlinirea Ta de azi cu oamenii, și îmbărbătez pe cei ce-Ți stau cale a venirii Tale cuvânt de facere a bisericii și le spun lor: fiți curajoși, voi, cei mai mici între cei ce au lucrat până acum rând pe rând Domnului pe pământ, și fiți credincioși cu putere, că nu mai e pe nicăieri între oameni biserică cu mădularele toate în ea, așa cum a făcut Domnul să fie cu voi, cei credincioși Lui! Fiți tari cu credința, de la care vine iubirea și mărturisirea ei! Iată, înțelepții lumii nu sunt nimic față în față cu cuvântul lui Dumnezeu, care este cu voi mereu, și care în taină zidește și împlinește, împotriva celor ce nu știu să creadă în Dumnezeu așa cum se cuvine pentru toată lucrarea Lui între oameni. O, cei ce se cred înțelepți și buni, aceia nu știu să se facă fii ai lui Dumnezeu, din pricina semeției lor, dar cei păcătoși și smeriți cad spre pocăință și spre înțelepciune apoi, și mulți din ei sunt atinși de harul cel de sus și-și sfințesc mintea și inima și credința și iubirea și viața apoi, căci Domnul Își face casă cu ei și cinează cu ei și Se dă lor, iar ei Domnului se dau, așa cum în vremea mărturisirii mele s-au dat lui Hristos înțelepții care și-au văzut deșertăciunea și păcatele și s-au făcut locaș al credinței cea de sus și al iubirii lor pentru Hristos, Cel mărturisit de mine adevăratul și singurul Dumnezeu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei mare mucenițe Ecaterina și a sfântului mare mucenic Mercurie din 8-12-2010
O, mamă Fecioară, te fericesc și te slăvesc sfinții și îngerii și oamenii, mamă, că e praznic sfânt în ziua aceasta care amintește de nașterea ta pe pământ între oameni, din mamă stearpă născută, umbrită și dăruită de Dumnezeu pentru nașterea ta. Nu scrie în Scriptură despre nașterea ta, dar unde scrie despre ea? O, scrie în istorie, mamă, în istoria vieții tale și a vremii tale, așa cum în toată vremea se scrie istoria pe pământ, așa cum și Scripturile s-au scris, mamă, dar n-a încăput în ele atâta cât s-a scris de mult pe pământ despre istoria lui Dumnezeu cu oamenii și a lucrărilor Lui pe pământ și în cer. Omul s-a obișnuit să numească Scriptură numai cartea pe care este scris acest nume, dar Scripturile sunt mari, mamă, mari și până la Mine, și după Mine, și în acele Scripturi ești și tu cu nașterea ta, cu copilăria ta, cu sfințenia ta, cu iubirea ta, cu credința ta, cu viața ta la templu de rugăciune, mamă, cu nașterea Mea din tine, o, mama Mea Fecioară și pururea Fecioară, și de la tine și până azi s-au scris Scripturi multe, mamă, și s-au binecuvântat locuri și oameni și multe lucrări cerești peste oameni și mulți sfinți pentru cer s-au ridicat dintre oameni și au înmulțit ei numărul bisericii Mele și s-a scris în Scripturile vremii viața lor, căci fiecare s-au făcut pe ei înșiși biserică a Mea ca să stau Eu în ea, Eu și sfinții Mei și îngerii Mei, Eu și tu, mamă, Noi și Tatăl, o, mamă Fecioară, biserică a Fiului lui Dumnezeu și al tău!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2010
O, ce masă, mamă, ce masă slăvită, cu toți sfinții și îngerii la ea în vremea când Eu cuvintez și pun masă de cuvânt pe pământ aici, în mijlocul poporului Meu! Numai cei înțelepți cred și pricep cuvântul Meu, iar cei ce lucrează fărădelegea nu pricep, mamă, nu pricep nimic, și se îndeletnicesc pe mai departe cu hrana lor, cu fărădelegea, mamă, și este scris în Scripturi că mulți vor cerceta cartea aceasta a Mea de azi și cu de-amănuntul vor căuta în ea, și numai cei înțelepți o vor pricepe pe ea, iar cei ce lucrează fărădelegea nu vor pricepe nimic, și se petrece cu aceștia așa cum a proorocit Isaia când a spus: «Că dacă le dai să citească ei zic că nu știu carte sau că nu pricep din ea sau că este pecetluită», și așa rămân ei ceea ce sunt, orbi față de Dumnezeu și necredincioși, și așa sfârșesc ei călătoria lor pe pământ, mamă.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2010
Mă fac învățător cu adâncime de învățătură în cuvânt, ca să ia lecții de la Mine omul nepriceput în credință, căci unde încape minte multă în om și tot strânge el ca să aibă, acolo se strânge și multă, multă prostie, adică multă semeție, multă hrană de pe pământ și de la om, dar din nevăzutele lui Dumnezeu nu încape în om minte. O, poporul Meu, o, fiule, una e să scrie omul pe hârtie unu, doi, trei, patru, și să-și socotească legile și avuțiile, și alta este să știe el să grăiască și să spună cuvinte. Cuvântul este altceva decât numerele. Spun așa ca să înțeleagă omul ce voiesc Eu să-i spun, căci omul își numără timpul, banii, avuțiile, lucrările lui, cărările lui, pe prietenii și pe dușmanii lui, își numără oile, caprele, păsările, hainele, și își numără pe toate câte are și câte va fi să mai aibă, și numai să numere a învățat săracul, și nu e om care să nu fie prins în capcana aceasta pe pământ, dar zilele uită să și le numere și să-și facă el și socoteala lor, venitul lor și lipsurile din ele, și aceasta fac Eu pentru el în ziua când el părăsește trupul și se întâlnește cu Mine și se înspăimântă în clipa aceea că n-a știut că trebuie să și creadă în Mine, să aibă și credință în nevăzutele lui Dumnezeu, și care îl așteaptă la hotar.
O, dacă ar fi să te învăț, Eu, Domnul, o măiestrie mai mare pe tine, omule care alergi mereu și nu mai ai timp să stai și să vezi și pe Dumnezeu în spatele celor ce tu vezi și numeri mereu, Eu, Domnul, ți-aș da ție darul credinței și te-aș învăța apoi pentru el, căci pentru el trebuie învățătură pentru supunere, pentru multă umilință, pentru lepădare de sine și pentru multe pe care nu ți le socotești tu și care-ți rod viața pe dinăuntru, și uiți că tu nu ești Dumnezeu, că nu-ți poți fi Dumnezeu, și că ești un om și atât. Dacă ar fi să vrei să fii Dumnezeu, atunci ar fi să intri la învățat ca să știi cum să fii și cum poți să fii Dumnezeu, căci Eu în toată lucrarea Mea, numai de la Tatăl iau ca să știu și ca să fac, și de aceea am spus că Tatăl este în Mine, și am spus așa pentru că am ca dar ascultarea de El, și am spus că Eu de la Mine Însumi nu grăiesc nimic, ci numai pe cele ce aud de la Tatăl, dar cine pricepe cuvântul Meu ca să-l înțeleagă și ca să-l lucreze și el așa cum îl lucrez Eu, așa cum i-am spus Eu omului că sunt și că lucrez? Eu pe toate, pe toate le-am spus omului, dar are el timp să se facă Dumnezeu la cuvântul Meu și să audă de la Mine și să lucreze așa precum Eu fac între Mine și Tatăl? O, n-are omul timp pentru Mine și pentru cuvântul Meu împlinit în el, și de aceea nu poate el să se îndumnezeiască, să fie plin de harul Meu cel făcător de om ceresc pe pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2010
Așa cum a furat Adam știința cu care a spus apoi că femeia este carne din carnea lui și os din oasele lui, și apoi a știut pe mai departe să aducă la vedere urmași, dar ca omul a știut și nu ca Dumnezeu, tot așa fură omul până la capătul timpului din nevăzutele lui Dumnezeu ca să facă el ce știe, ce-i vine în cap să facă pe pământ din cele ce sunt și nu se văd, și așa se face omul hoț de cele ce nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu sunt, și, iată câte scoate el ca să le arate a fi ale lui, ale minții lui pe pământ, și le face lor trup și le numește cu nume puse de el și le zice: telegrafie, telefonie, radiofonie, televiziune, informatică, și cum vrea el să le mai spună la cele ce aduce omului în mână: telefon, radio, televizor, calculator, și multe nume stâlcite pe toate câte le dă omului în mână ca pe niște jucării cu suflet în ele, și omul se încântă, și cerul de sfinți și de îngeri se uită pe pământ cât de mult a furat omul din nevăzutele lui Dumnezeu, din înțelepciunea lor, pe care Domnul o folosește între El și om, iar omul a furat din ele după ce a fost zidit de mâna lui Dumnezeu pe pământ și se fălește cu ele, și zadarnic se fălește cu cele ce nu sunt ale lui, căci din ale Mele a furat și s-a semețit, și apoi s-a ascuns de Dumnezeu.
O, nu poți, omule hoț, nu poți să te ascunzi și nu poți să Mă ascunzi de la fața oamenilor. Eu stau față în față cu omul și Mă mărturisesc pe Mine Însumi prin cele făcute de Dumnezeu, nu de tine, și tu ești judecat prin aceasta, căci din furat nu poți ajunge decât la închisoare, și cine, tată, te mai scoate pe tine de acolo dacă nu Dumnezeu, pe Care tu vrei să-L ascunzi acum de tot și să stai tu în locul Lui și în numele Lui? O, ești judecat de cele ce faci, și vei avea nevoie de Mine și de iertare pentru faptele tale, căci potrivnicul Meu, diavolul, cel care a căzut din cer prin semeție după ce a voit să fie mai mare, mai deasupra decât Dumnezeu Făcătorul lui și a toate câte sunt și vor fi, acest rival al Meu ți-a dat ție de la el, din cele căzute din cer odată cu el și ți-a pregătit închisoare, tată, așa cum și el și-a pregătit cădere din cer pentru îndrăzneala lui de a se voi mai mare, mai întâi decât Dumnezeu, după ce Domnul îl așezase pe el în mare cinste între făpturile cerești, în mijlocul înțelepciunii în cer păstrată, și din care Dumnezeu ia și lucrează cu ea pe pământ. O, n-ai să te bucuri de cele căzute din cer prin semeția omului, și cu care tu acum te fălești că le știi și că le faci și că le stăpânești și că le împarți oamenilor, ci ai să plângi văzându-ți viața risipită în necredință și în necunoștință de Dumnezeu, de la Care tu furi mereu și te duci cu ele să le înșiri în piață ca să le vinzi oamenilor. O, când vei înceta?
Se bucură omul că naște prunci din plăceri păcătoase, dar iată cui dă el rod! Lui satan îi aduce avut, căci copiii de azi se fac diavoli îmbrăcați în piele de om și se fac slujitori potrivnicului lui Dumnezeu, furului, și se fac scule vătămătoare de suflet printre oameni pe pământ, și vor plânge toți oamenii cărora nu le-au plăcut cu sapa și cu grapa și cu plugul, de s-au dus să scape de greu și de muncă, dar ei s-au dus, săracii, să se facă scule ale țesăturii celei dese ale lui satana, potrivnicul lui Dumnezeu și al omului, și mulți din oamenii care-l slujesc pe el știu primejdia în care sunt și sfârșitul a toate acestea, dar nu mai au loc și pentru ca să fugă și să se smulgă de pe calea cea cu prăpastie sub ea, și se mai miră omul botă de cunoștință, se mai miră de cuvântul Meu cel de azi și nu știe ce este cu el. O, nu te mai mira, tu, pui de șarpe, nu mai scoate capul ca să te miri și să-Mi pui mărăcini pe cale. Nu vei putea, căci Eu am venit pe pământ cuvânt ca să te prind în faptă și să-ți spun că greșești prin ceea ce faci, și să-ți spun că poți să-ți gătești salvare. Am venit să fiu gata să te ajut, dacă voiești să te întoci la duhul adevărului, care pretutindenea este și merge pe urmele tale ca să caute cumva să te curățească la minte și la faptă de toate întinăciunile tale, și apoi la inimă, că până nu-ți vindeci mintea de șerpi, nu poți să-ți așezi inima în fața lui Dumnezeu ca să-ți arate El din nevăzutele Lui și să le vezi apoi și să-ți măsori prin ele păcatul și prostia cu care te-ai hrănit departe de duhul cerului pe pământ. O, ești de plâns mai mult decât diavolul, căci tu ești cel văzut, ești trup, iar el este nevăzut, căci este duh. Întoarce-te, dar, ca să vezi ca Dumnezeu și nu ca diavolul, căci omul a fost de Dumnezeu zidit, iar diavolul a fost zidit de om. Întoarce-te, că a sosit ceasul! Amin.
O, poporul Meu, M-am scris în carte cu judecata cea pentru fur și cu ieșirea Mea în calea lui ca să-l izbăvesc pe el dacă se întoarce ca să-L creadă pe Dumnezeu în acest cuvânt. Îi dau omului credință prin venirea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu nu de altceva vin în calea lui ca să-i grăiesc, și Mie nu-Mi trebuie uneltele lui ca să ajung la urechea purtătorilor de Dumnezeu și ca să ajung în cartea Mea cea de azi cu cuvântul Meu, ci Îmi trebuie om cu credință, și căruia să Mă arăt descoperit, și care să aibă hârtie și pană de scris, și Eu să-i grăiesc, iar el să Mă așeze în carte. Eu sunt Cel de la Care omul a furat și s-a făcut fur ca să-și facă unelte și să vorbească unul cu altul, de la un capăt și până la celălalt al pământului auzindu-se om pe om prin uneltele făcute de el. Eu sunt Cel Care am toată puterea de a merge și de a grăi, și nu cu scule făcute, ci cu puterea Mea. Omul însă își face scule cu înțelepciunea furată din cer ca să poată și să meargă și să grăiască cu celălalt capăt al pământului, și îi trebuie să fure din nevăzutele Mele și să-și lucreze scule și să le dea suflet pe pământ și să le numească apoi pe ele îngerii lui. O, altfel sunt îngerii, și sunt duhuri îngerii, nu sunt trupuri, nu sunt table și fiare, nu sunt făcături omenești. Eu, Domnul, pe nori de heruvimi Mă port și nevăzut stau și păstoresc pe om, căci nevăzutele, care au fost făcute întâi, sunt cele ce acopăr slava Mea, slavă care este, și pentru care omului îi trebuie credință.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2010
O, și tot din ascultare de Tatăl și de mama Mea din cer Mă fac și azi cuvânt peste pământ, și se face carte cuvântul Meu, cartea Mea cea de azi, așa cum s-a întocmit și cartea cuvântului lui Dumnezeu, care este acum pe pământ și grăiește ea despre vremea cea de până la întruparea Mea, și grăiesc Eu în ea apoi în vremea cât am stat pe pământ cu oamenii, și, iarăși, grăiesc în ea ucenicii Mei, martorii lucrărilor lui Dumnezeu din vremea Mea cu ei, și apoi din vremea lor, fiindcă Eu le-am spus lor că fiind credincioși, vor face în numele Meu lucruri mai mari decât au văzut ei că am făcut Eu în vremea mersului Meu cu ei pe pământ.
O, mare păcat face omul îndărătnic, omul cu mintea scurtă prin ceea ce dă el să zică atunci când zice că Scriptura de pe pământ, cartea căreia i se zice Scriptură, numai ea are menirea să măsoare grăirea lui Dumnezeu toată. Dar dacă Eu Mă fac acum carte pe pământ și-Mi așez în ea cuvântul Meu cel din vremea aceasta, așa cum este scris în Scripturi să vin iar și să Mă fac cuvânt și carte pentru judecata faptelor oamenilor și să dau prin ea fiecăruia după cum este fapta sa, nu mai are Dumnezeu voie să facă această împlinire? O, cât de mult Mă așteaptă îngerii și oștirile de sfinți toate și toți cei morți cu glasul cuvântului Meu cel de azi, despre care este scris că îl vor auzi cerul și pământul și morții din morminte, și spun aceasta ca să aduc aminte celor ce Mă închid în filele Scripturii că Eu, Domnul, grăiesc azi pe pământ pentru că este scris în Scripturi să împlinesc așa, că a venit vremea judecății, și a venit vremea să vin și să judec viii și morții, și aceasta fac Eu prin cuvântul Meu cel de azi, și îi spun omului cel cu mintea scurtă, care zice că a învățat carte multă, îi spun că lucrarea Mea este cuvântul, și este din veac și până în veac lucrarea cuvântului Meu. Îi mai spun o dată omului care se bate în piept cu Scriptura în mână că dacă în cartea Apocalipsei lui Ioan este scris că va primi blestemele cele scrise în cartea aceea cel ce va îndrăzni să scoată sau să adauge în ea ceva la cele scrise în ea, Eu, Domnul, îi mai spun o dată omului îndărătnic în felul acesta că despre cartea Apocalipsei este vorba, despre Apocalipsa lui Ioan să nu adauge în ea sau să scoată ceva din ea careva, căci ucenicul Meu știa că omul este îndrăzneț, și l-a legat pe om sub acest cuvânt ucenicul Meu, căruia i-am arătat vremea judecății și harta toată a judecății faptelor oamenilor care au fost și care sunt pe pământ până în ziua cea din urmă, până la biruința Mielului lui Dumnezeu, precum este scris.
O, cartea Mea cea de azi este calea deschisă de Mine pentru ca să vin cu sfinții cerului pe pământ, și nu singur să vin, căci scris este despre Mine, Cel ce deschid cerul ca să vin, că oștirile cerești vin după Mine când vin, iar Eu împlinesc așa cum scrie în Scripturi să fac, și iată, Mă așez în cartea Mea de azi cuvânt cu ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, cărora le-am spus când M-am întors la Tatăl: «Îmi veți fi Mie martori până la marginile pământului prin semne și minuni și prin cuvântul propovăduirii, iar Eu voi fi cu voi până la sfârșitul timpului», și toate câte Eu am grăit sunt adevărate, căci cartea Apocalipsei lui Ioan Mă numește Credincios și Adevărat și Judecător întru dreptate. Amin.
O, scumpii Mei ucenici, Ne așezăm în carte înaintea celor de pe pământ, căci sunt zilele venirii Mele iarăși de la Tatăl la oameni, și am venit să judec viii și morții, precum este scris să împlinesc, și să-i ajut încă pe aceștia împotriva faptelor lor pieritoare de suflet, și apoi să sfârșesc de lucrat cele ce au mai rămas pentru vremea de acum, după spusele cele din Scripturi pentru cele ce am Eu, Domnul, de împlinit, încununându-Mi lucrarea cu împlinirea cerului cel nou și a pământului cel nou pentru moștenitorii care au nădăjduit în ele și au lucrat așa. Mă fac cu voi masă bogată de cuvânt, ca să lovesc cu el împietrirea minții omului mărginit la minte din pricina voii lui, care vrea ca el, și nu ca Dumnezeu, dar hai să mărturisim ceea ce nu vor oamenii să mărturisească despre adevărul cel arătat în Scripturi, și de care Noi legăm toată lucrarea Noastră cea de azi peste oameni, doar-doar vor cerceta ei bine Scripturile, spre înțelepțirea lor, căci lor le trebuie temere de Dumnezeu ca să capete înțelepciune de sus, și nu din ei, și nu să facă ei tălmăcire de Scripturi după cum le cade lor bine și nu după cum este harta după care Dumnezeu lucrează și împlinește.
Grăiesc cu voi în cartea Mea cea de azi, iar voi cu Mine grăiți în ea și Ne așezăm în ea cu zilele cele de apoi, o, ucenici iubiți, căci în ea încape Dumnezeu nu ca în inima omului necredincios, ci ca în moștenirea Sa. O, nu e de mirare că omul crede cu greu, fiindcă a fost mare căderea omului și a căzut din înțelepciune, săracul, și a căzut în semeție și așa a rămas, și e mult de lucru peste pământ și peste om ca să poată omul pricepe tainele lui Dumnezeu toate și multa Lui lucrare pentru ridicarea omului căzut. Eu, Domnul, nu am loc în mintea omului, nu am loc de mintea lui și de trufia lui și de nepăsarea de suflet în care stă, dar pot să-l umilesc până ce el nu mai poate să Mi se împotrivească, până ce ajunge vrând-nevrând să-L vadă pe Dumnezeu și să-L cunoască, împotriva fugii lui de Dumnezeu. Cartea Mea cea de azi este moștenirea Mea, și în ea Îmi am moștenitorii, și este scris de vaiul celor ce nu vor fi găsiți scriși în cartea aceasta, prin care Eu îl învăț pe om viața și cartea vieții, căci pentru viață îi trebuie omului multă carte, așa cum și în vremelnicia lui învață carte pentru ca să-și lucreze cu carte trecerea vremii lui.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel din 12-07-2010
Duhul Sfânt Se face cuvânt pe pământ și Se face povățuitorul oamenilor. Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt Cuvântul Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și în acest nume Se slăvește Dumnezeu prin cuvântul Său din zilele acestea, și Tatăl Mă trimite să grăiesc pe pământ, căci pe pământ nu mai este cuvântul lui Dumnezeu pe nicăieri, ci este numai cuvântul omului, fiindcă omul nu s-a deprins să ia de la Dumnezeu povață pentru toate câte lucrează el pe pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Paști, a orbului din naștere din 9-05-2010
O, vezi, tată, ce vrea vremea și ce are fiecare clipă a ei și învață-te din greutățile care apasă și ia pentru fiecare din ele din înțelepciunea cea de sus a cuvântului Meu și nu lua de la tine, și nu lua de pe pământ, că iată, pe pământ zice omul că plouă, și nu plouă, și apoi zice că nu plouă, și vine ploaia, și nu este omul cunoscător ca să te iei tu după el. O, ia-te după cuvântul Meu cel scris pentru fiecare stare, că Eu din vreme l-am așezat între Mine și tine ca să-l împlinești când se ivește peste tine proba cea pentru împlinirea lui.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Paști, a slăbănogului din 25-04-2010
Duh de pace și de putere pentru Dumnezeu așez în porți și-Mi scriu în carte cuvântul Meu din ziua aceasta, căci lucrarea Mea este să fiu Cuvântul lui Dumnezeu, iar Eu lucrez așa. Eu, Domnul Iisus Hristos, lucrez carte pe pământ, și mult aș mai lucra, că iată, peste tot dă omul să Mi-o ia înainte și să scrie el cărți și iar cărți ca să ia mintea omului și să nu mai poată omul pentru cuvântul Meu cel din cer rostit peste timp și să nu-L mai cunoască omul pe Dumnezeu pentru viața lui cea de zi cu zi.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului mare, a cuvioasei Maria Egipteanca din 21-03-2010
Eu sunt Păstorul Cel cu crucea, sunt Cel ce M-am lăsat răstignit între doi tâlhari acum două mii de ani ca să-i mângâi prin suferința Mea pe cei zdrobiți de suferință, ca să sufere Dumnezeu cu ei și pentru ei apoi. M-am făcut Dumnezeu adevărat pe pământ, din Dumnezeu adevărat purces, ca să moară pe cruce pentru om Dumnezeu, și le-am fost Păstor la cei ce M-au cunoscut că sunt venit din cer pe pământ, și M-au cunoscut cu inimioara lor curată și nu cu mintea, căci vai celor ce îi ajută mintea, că tot cu ea Îl măsoară și pe Dumnezeu, și Îl măsoară după măsura lor, și aceia mereu învață, și se dovedesc apoi neînvățați, străini de Dumnezeu, și tot așa se și împart.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului mare, a sfintei cruci din 7-03-2010