1.7. Împlinirea legii prin Hristos

Nu te mira de glasul batjocoritor care dă să te facă să-l auzi cum te defaimă el pe tine, cel de azi popor al Meu. Când duhul rău îl părăsește pe om pentru credința care-și face loc în omul cel rătăcit de la pieptul milei Mele, acest duh potrivnic cărării omului cu Mine se pregătește de șapte ori mai împăunat și intră în omul care nu păstrează în el credincioșia cea pentru calea lui cu Mine. O, nu te întrista sub răutatea celor necredincioși și care defaimă pașii tăi de pe calea venirii Mele la om după șapte mii de ani de așteptare a Mea după om. Când toate acestea lucrează cu duh de necredință asupra ta, tu întărește-ți credința și bucură-te sub încercări, căci izbăvirea Mea pentru tine crește și se vestește și se apropie spre arătare, tată. Și ca să te mângâi Eu, Domnul, în loviturile cele vrăjmașe spre duhul tău, îți amintesc de Mine cum Mă numeau cei ce se credeau tari și mari pe pământ, zicându-Mi prieten al vameșilor și al desfrânatelor, numindu-Mă vrăjitor și demon, stricător de Dumnezeu, plin de mândrie că Mă dau Fiul lui Dumnezeu, batjocorind aceia în fel și chip Ființa Mea dumnezeiască. îți amintesc de mama Mea scumpă, care M-a adus de la Tatăl între oameni, cum o numeau pe ea cei necredincioși de atunci și încă cei de azi, mamă a mai multor fii născuți de ea, când ea a fost Fecioara cea proorocită de Duhul Tatălui ca să fie numai mama Mea pe pământ. Iată-i și pe oamenii de azi cum îmi aduc Mie vină că am fost desfrânat și că am iubit cu păcat pe pământ, și se luptă credincios cu necredincios în dreptul acestei defăimări, pe care oamenii de azi s-au sculat să o găsească asupra Mea pe când Eu eram cu ucenicii și cu ucenițele pe pământ ca trimis al Tatălui și din sânul Lui rupt ca să fiu cu omul pe pământ și să-i lucrez lui mântuirea. O, nu te mira, poporul Meu, de defăimările care se scoală iar și iar peste lucrarea Mea cu tine. Nimic nu este nou din toate câte bat spre tine din partea celor necredincioși, care mereu, mereu te-au însăgetat cu defăimări mincinoase, ca și pe Mine, tată.

Când Eu eram pe pământ cu ucenicii din loc în loc, aveam în mijlocul lor pe ucenicul care umbla singur și care Mă ducea la cei ce nu credeau în venirea Mea de la Tatăl, iar aceia Mă învinuiau apoi că stric datinile părintești, că hulesc când Mă numesc pe Mine Însumi Fiul lui Dumnezeu, iar când le descopeream ascunsurile lor, prin care ei greșeau asupra Mea cu gând rău, ei Îmi ziceau că am demon, dar Eu voiam să-i scot pe ei de la demon și nu puteam, căci își iubeau viața lor și nu puteau să slujească la doi stăpâni cu viața lor.

Când am venit acum două mii de ani de la Tatăl pe pământ, Duhul Sfânt, Cel prin îngeri vestitor cu cuvântul Lui, M-a însămânțat în Fecioară și M-am născut Om, și M-am numit Fiul Omului, și Mi-am cules de pe pământ doisprezece oameni și am făcut din ei ucenici ai Mei prin multa Mea învățătură de viață peste ei, și am pus în ei din Mine putere ca să urmeze ei cu Mine, și i-am ajutat să creadă în Mine, făcând înaintea lor vindecări peste suferinzi și învieri peste cei morți și semne minunate și lucrări cerești, și apoi i-am vestit pe ei că trebuie să se împlinească peste Mine Scripturile pentru care am venit de la Tatăl pe pământ, și apoi M-am lăsat spre jertfă și M-am arătat Mielul Cel junghiat și însângerat prin moarte pe cruce ca să-i plătesc omului viața și să-l scot pe el din brațul lui satan, și apoi am înviat din cruce, biruind prin ea puterea morții, și am deschis ochii ucenicilor Mei, arătându-Mă lor înviat și îndemnându-i pe ei spre bucurie pentru învierea Mea. Ei aveau atunci inimioarele triste și pline de teamă și Mă priveau cu fior și cu durere și stăteau nedumeriți și se simțeau vinovați că nu Mi-au fost alături în durerea Mea cea grea, dar am avut între ei pe cel plin de dor și de credință și de patos sfânt, și acela le-a dovedit lor că Eu sunt Cel răstignit și înviat din răstignire, căci Mi-a cerut să-Mi arăt urmele cuielor și împunsătura cea din coastă, iar Eu Mi le-am arătat, și M-a mărturisit Toma, plin de dor și de taină sfântă, și a spus: «O, Domnul meu și Dumnezeul meu!», și așa Mi-am scris Eu pe pământ adeverirea învierii Mele dintre morți, și le-am dat lor putere să creadă și să mărturisească atunci și peste timp dumnezeirea Mea și mântuirea Mea pentru cei ce cred în Hristos, Cel venit din cer pe pământ pentru salvarea omului cel căzut din viață prin neascultare și prin păcat.

O, crucea Mea cea grea, poporul Meu de azi, a fost necredința omului. Venisem de la Tatăl să cercetez poporul căruia îi dăduse Dumnezeu făgăduințele, dar poporul acela n-a fost credincios lui Dumnezeu și trimiterii Mele la el de la Tatăl așa cum era proorocit, și s-a purtat cu Mine ca și cu un răufăcător asupra lui Dumnezeu și asupra omului, căci omul în care nu locuiește Dumnezeu cu voile Lui, cu Duhul Lui, e om îngâmfat, om care strică în el trupul său, locașul împărăției Mele în om.

O, cu multă iubire Îmi alegeam Eu pe ucenicii Mei, și cu mare putere îi învățam pe ei, iar ei erau fără vicleșug și Mă credeau și Mă înțelegeau și Mă urmau, poporul Meu. Când ei aflau de la unul la altul despre Mine, se întrebau și se bucurau, și Mă mărturiseau fără de vicleșug, fără de îndoială în venirea Mea atunci de la Tatăl pe pământ, și Îmi spuneau Învățător, dar și Eu îi mărturiseam pe ei și le spuneam: «Veniți, și veți vedea unde este sălașul Meu», și le spuneam: «Tu ești Simon, și te voi numi Chefa»; la altul îi spuneam: «Vino după Mine!», iar la cel care a venit la Mine i-am spus: «Iată cu adevărat israelitean întru care nu este vicleșug». El atunci M-a mărturisit zicând: «Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel, fiul lui Iosif din Nazaret», iar Eu l-am pecetluit pe el și i-am spus: «Amin, amin grăiesc vouă: veți vedea, de acum, cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului». Amin.

O, cu mare iubire îi învățam pe ucenicii Mei iubirea cea nefățarnică și credința cea neîndoielnică, și umblam după ei ca să Mi-i aleg, și îngerii Îmi slujeau, precum le-am spus Eu lor, și am făcut din apă vin, ca să-Mi aleg ucenici, și i-am ales lucrând minuni înaintea lor, iar când cel fără de vicleșug a venit noaptea la Mine ca să-și mărturisească credința lui neîndoielnică cum că Eu am venit de la Dumnezeu Învățător pe pământ, și că minunile pe care le făceam Mă mărturiseau Fiu al Tatălui, Eu, Domnul, i-am spus lui: «Amin, amin grăiesc ție: de nu se va naște cineva de sus, din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția cerurilor», și i-am despicat lui taina nașterii de sus, căci el era fără de vicleșug, deși era învățător în Israel, și dintre cei de frunte între ei, și iarăși i-am spus lui: «Cel ce crede în Mine, nu se osândește, iar cel ce nu crede, a și fost osândit, căci lumina a venit în lume, și oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina, căci faptele lor erau rele, și nu voiau să fie ele la lumină dovedite», și așa am putut Eu să-i spun lui puterea Mea cea din Tatăl peste cei ce fără de vicleșug cred în Mine, și, iarăși, durerea Mea cea de la om, după ce omul, cunoscându-Mă și iubindu-se mai mult pe sine, Mă tăgăduiește apoi.

Când M-am născut Prunc pe pământ, M-am supus pentru tăierea împrejur cea după trup, căci eram venit pe lume prin poporul Israel, care avea din părinți semnul cel pentru poporul lui Dumnezeu, și am primit în ziua aceea numele Iisus, și M-am dat încă de pe atunci cu totul pentru om, căci Eu de aceea am venit de la Tatăl, și am voit prin supunerea Mea să-l învăț pe om supunerea, dar omul fără de chipul Meu în el nu M-a cunoscut, și dacă nu M-a cunoscut, nu M-a primit.

Acum două mii de ani am venit pe pământ născându-Mă Prunc din Fecioară, și n-am făcut aceasta până ce mai întâi nu M-am vestit prin prooroci, începând de la Moise, și, apoi, în ziua nașterii Mele în Betleem M-am vestit prin îngeri păstorilor de la oi, și M-am arătat născut celor trei crai din depărtări veniți, și cărora le-am arătat prin steaua nașterii Mele că voi veni cu slavă cerească pe pământ, slavă plină de taină, și că nașterea Mea va stârni împotrivire între cei mari ai vremii, care iubesc slava de la oameni, slavă pentru care omul nu-L poate iubi pe Dumnezeu, poporul Meu, dar tu uită-te la Mine și iar uită-te ca să înveți cum să fii fiul lui Dumnezeu așa cum sunt Eu, căci iată, pe pământ oamenii n-au știut și nu știu să se facă plăcuții lui Dumnezeu, nu știu să iubească slava lui Dumnezeu, nu știu oamenii, poporul Meu.

Iată, M-am apropiat de cei de pe pământ cu praznic de naștere. Slava acelei zile a fost dulce pentru cei din cer, că mult M-au așteptat cei din cer să Mă întrupez pe pământ și să scriu înaintea Tatălui salvarea omului care a fost până atunci, și care era atunci, și care este apoi în fiecare vreme.

O, cât de umilit ar trebui să fie omul, poporul Meu! Eu M-am născut din Tatăl mai înainte de vecii, M-am născut prin Duhul Sfânt, Care a vestit pe Fecioara mama Mea că Mă voi întrupa în ea în clipa vestirii îngerului care i-a adus ei vestea că voi veni Prunc pe pământ, copil născut din trupul ei pentru ca să Mă fac salvator fiecărui om care Mă va primi de la Tatăl să-i fiu cale și să-i fiu salvare, și cu umilință mare am venit pe pământ după om, și umilit am lucrat toată taina salvării omului care se alege cu Dumnezeu pe pământ.

Eu M-am născut umilit acum două mii de ani, și Mi-am găsit primul popas în ieslea boilor, dar mai întâi M-am așezat în inima mamei Mele și a lui Iosif, și, apoi, aproape de ziua nașterii Mele M-am așezat în inima păstorilor de la oi, cărora îngerii le-au vestit venirea Mea, și M-am așezat în inima celor trei magi, care au mărturisit lumii despre nașterea Mea, după ce ei M-au aflat și M-au văzut născut.

O, Tatăl Meu, iubirea este cea pe care i-am arătat-o Eu omului când M-am așezat pe cruce cu trupul pentru ca să-l salvez pe om din moartea de până atunci, Tată. O, Tată, cu durere și cu fericirea ei M-am așezat pe cruce pentru om, și omul M-a bătut în cuie pe lemnul crucii, Tată, iar Eu am stat cuminte, am stat supus și ascultător voii omului, ca să Mă dau pildă de iubire înaintea neamurilor de peste tot pământul, Tată. Cel ce nu are supunere și ascultare înaintea Ta, acela este scris cu vrăjitorii, Tată, dar Eu am fost cuminte, ca să nu Mă scrie diavolul cu cei ce sunt afară, Tată, chiar dacă omul așa M-a scris. Când l-am trimis la Ioan pe îngerul Meu ca să mărturisească acesta acum două mii de ani, Eu am spus așa: «Fericiți cei ce-și spală veșmintele lor, ca să aibă stăpânire peste pomul vieții și prin porți să intre în cetate. Afară câinii și vrăjitorii și desfrânații și ucigașii și închinătorii la idoli și toți cei ce lucrează urzind și iubind minciuna».

O, Tată, vai celor ce urzesc și iubesc minciuna și care nu cunosc plata ei! Eu însă cu iubire de Fiu Te-am iubit și am iubit, și nu cu iubire de slugă, chiar dacă nici ca pe o slugă trimisă a Ta nu M-a primit poporul care purta numele lui Dumnezeu pe pământ. O, Tată, adevăratul fiu iubitor stă în tatăl cu viața și cu moartea lui, căci din iubire pentru Tine M-am lăsat în mâna omului, Tată, și nu este iubire mai mare ca iubirea cea de fiu între cei ce Te slujesc, Tată, căci fiul are iubire mare și sfântă, și este recunoscător tatălui său, dar sluga poate să-l trădeze, poate să se lepede de stăpânul ei. Pe Mine M-a vândut ucenicul Meu, și prin el Eu am ajuns să fiu ucis, fiindcă el, ca slugă ce era, voia slavă pentru el prin Mine, și o așa slugă nu poate să mai fie recunoscătoare pentru stăpânul său cel credincios ei. Credincioșia slugii nu merge înaintea stăpânului ei ca aceea a fiului, și fericiți sunt cei ce, neiubindu-se pe ei lângă Dumnezeu, se fac Lui vase pline de credincioșie până la sânge, așa cum Eu, Tată, Ție Ți-am fost pe pământ, de la nașterea și până la moartea și până la învierea Mea, și apoi până la așezarea Mea în cele ce nu se văd, lângă Tine, Tată, acoperit de îngerul Meu cel fără de trup. Amin.

Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut din Tatăl mai înainte de vecii. Acum două mii de ani L-am ascultat pe Tatăl și am venit pe pământ întrupat. Prin trup de Fecioară am trecut și M-am născut și am crescut ca omul și M-am slăvit ca un Dumnezeu ca să Mă fac cunoscut omului și să nu fie omul fără de Dumnezeu pe pământ, și să nu fie Dumnezeu fără de om, căci Eu pentru om M-am făcut asemenea omului la chip, după ce la început l-am făcut pe om după chipul Meu cel din Tatăl purces. Amin.

Acum două mii de ani l-am ajutat pe om să Mă cunoască de Dumnezeu venit din Tatăl pe pământ în chip de om, și cu ucenicii Mei cei culeși din lume M-am sprijinit pentru lucrările Mele între oameni. Căutam mereu, mereu să le întăresc credința ca să Mă poată ei mărturisi apoi de Dumnezeu venit la oameni pe pământ. Acum sărbătoresc în mijlocul tău amintirea zilei minunii când Eu, voind să Mă las văzut cu slava Mea pe care o am de la Tatăl, i-am luat pe trei din ucenici și M-am suit cu ei pe muntele Tabor și i-am făcut să vadă pe cele ce nu se văd cu ochii cei trupești ai omului. Toți trei au văzut și toți trei au mărturisit apoi voia Mea prin care i-am făcut pe ei să vadă dumnezeirea Mea, deschizându-le ochii pentru vederea ei între sfinții Mei Moise și Ilie, cei ce nu s-au dezbrăcat de trup înainte de a nu mai fi văzuți ei între oameni. M-am lăsat descoperit pe munte cu ei de o parte și de alta a Mea și M-am lăsat auzit cu vorbirea Mea între Mine și ei, iar ucenicii Mei au mărturisit și au zis să rămân cu Moise și cu Ilie pe munte, iar ei să facă trei colibe ca să Mă ocrotească de cele ce aveam să pătimesc pentru salvarea omului cel despărțit de Dumnezeu.

– O, Doamne al celor credincioși și sfinți și mărturisitori ai Tăi! O, Doamne, suntem întru venirea Ta. Cu Tine umblăm și acum, căci suntem ucenicii Tăi. Ucenicul nu umblă fără de învățătorul său nici pe cale, nici în lucrul său de ucenic, și fericiți sunt cei ce se fac pe pământ ucenici pentru Tine, trecând din trup în duh pentru ca să se facă ei lucrare a Ta și mângâiere a Ta și templu al Duhului Sfânt, ca să fie ai Tăi, Doamne sărac de ucenici. Dar noi ne-am lăsat ai Tăi pe pământ și Te-am mângâiat, și Te-ai mângâiat cu noi printre cei pământești și trupești când Te purtai cu noi din loc în loc de Ți se ofilea vlaga ca unui Dumnezeu ce porți neputințele oamenilor, Doamne. Te făceai minunat dintre noi lucrând peste cei îngâmfați în cugetul lor și dădeai glasul Tău cu putere ca un Dumnezeu Atoatevăzător ale oamenilor de pe pământ. Noi învățam atunci lucrarea uceniciei, iar Tu spuneai că mai mari minuni și fapte vor lucra cei care cred în Tine și în venirea Ta între oameni atunci și acum. Erai tare necăjit când vedeai îngâmfarea oamenilor care nu știau ce înseamnă Dumnezeu, căci zadarnic Îl pomeneau ei pe Dumnezeu din cărți. Erai tare, tare îndurerat pentru semeția omului care nu se poate lăsa mic și umilit cu viața lui. Noi luminam odată cu lumina Ta și ne era milă de Tine, că n-aveai ce rod să culegi de la om, și abia, abia găseai pe câte cineva mai umilit cu duhul ca să-i dai împotriva păcatelor lui lumina învățăturii Tale cu care ai venit din înălțimile Tatălui la oameni pe pământ, Doamne plin de milă pentru omul rătăcit prin el însuși printre cei rătăciți ca și el. O, Te doare de la îngâmfarea omului, Te doare și tot Te doare, și nu Te poate mângâia omul dacă nu are umilință înăuntrul lui. Te doare, Doamne, de mărirea în care omul singur se așează cu mintea și cu inima lui, și n-ai loc pe pământ cu omul, Doamne Care vii venind mereu, mereu cu sfinții Tăi. Călătoream cu Tine din loc în loc, dar oamenii nu-Ți urmau chemarea ca să se facă ucenici ai Tăi. Cel ce nu se face ucenic, acela nu Te urmează, căci cei următori Ție trebuie să fie ca Tine, să lucreze ca Tine, și să mărturisească apoi prin lumina Ta din ei și de peste ei, așa cum Tatăl lumina peste Tine cu lucrarea Sa și cu împlinirea ei.

Când am intrat în Ierusalim cu trupul Meu cel blând stând pe mânzul asinei, M-au binecuvântat cei ce erau adunați la sărbătoarea stâlpărilor, după cum a fost scris să se împlinească, dar tot aceia M-au trimis apoi spre dureri și M-au blestemat cu moarte pe cruce, iar Eu prin moartea Mea i-am binecuvântat ridicând pe umerii Mei vina lor, durerea cu care ei M-au împuns.

Dacă ar fi fost flori binemirositoare cei ce Mi-au cântat osana în ziua de Florii, ei nu s-ar fi făcut spini după câteva zile ca să-Mi împletească Mie cunună de spini. Mi-au intrat spinii în frunte și Mi-a curs sânge din trupul Meu; Mi-a curs și pe drumul crucii și Mi-a curs și pe cruce. Cu nimic nu Mă puteau alina cei ce Mă iubeau suferind adânc în ei când Îmi priveau spinii de pe frunte, și apoi trupul Meu răstignit cu cuie pe cruce. Mie însă Îmi era milă de cei ce Mi-au sângerat sufletul și trupul, de cei ce Îmi făceau suferință Duhului Meu Cel blând și smerit. Îmi era milă de cei vinovați, de cei aspri la inimă și la faptă, iar de cei ce sufereau pentru durerile Mele sângerânde Mă întristam cu întristarea cea după Dumnezeu, întristarea care aduce harul durerii.

Măreață a fost durerea zilei de sărbătoare a intrării Mele în Ierusalim ca un Dumnezeu binecuvântat, precum era scris în Scripturi să fie în ziua aceea. Ziua aceea a fost măreția durerii cea de dinaintea crucii Mele cea făcută de om, căci ramurile și osanalele aveau să se facă apoi spini și blesteme prin aceleași mâini și guri care Mă purtau și Mă binecuvântau în ziua stâlpărilor.

O, ce frumos M-au iubit cei ce au plâns pentru Mine pe drumul suferinței Mele când spinii Îmi sângerau fruntea și când sulița ostașului Mi-a luat puterea vieții, ca apoi să Mă pregătesc pentru învierea Mea, și cu ea să Mă duc să le-o dau celor ce Mă așteptau de cinci mii de ani, căci Eu am venit pe pământ ca să aduc învierea morților. Amin. Iată, și acum va fi ca atunci, și te vor mărturisi cei din morminte, Ierusalime de azi, așa cum sfinții, îmbrăcați în trupurile lor, M-au mărturisit pe Mine acum două mii de ani ca să lase pe pământ adeverirea dumnezeirii Mele, Dumnezeu răstignit de om, și înviat din răstignire pentru învierea celor adormiți. Amin.

M-au dus mama Mea Fecioara și tatăl Meu Iosif, M-au dus la templu ca să Mă închine lui Dumnezeu, căci mama Mea și tatăl Meu este Dumnezeu Tatăl, și Lui M-au adus la patruzeci de zile cei ce M-au primit de la Dumnezeu spre creștere după ce M-am născut din Fecioară pe pământ. Simeon și Ana M-au întâmpinat, că Mă așteptau, iar Eu L-am întâmpinat pe Tatăl, Care M-a primit din brațele celor ce Mă purtau, și care au proorocit purtându-Mă pe brațe că Eu voi fi spre ridicarea și spre coborârea multora, și voi fi lumină spre descoperirea neamurilor și spre slavă poporului lui Dumnezeu, și mântuire gătită înaintea feței tuturor popoarelor. Amin.

Este scris că «viața este lumina oamenilor, iar lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a cuprins-o pe ea», iar Eu când după înviere M-am așezat iarăși de-a dreapta Tatălui, L-am rugat pe Tatăl și I-am spus: «Tată, ucenicii Mei sunt în lume, dar nu sunt din ea. Cât am stat cu ei i-am păzit Eu de cei dușmani Mie și lor. Păzește-i Tu de acum, Tată, și fă ca iubirea Noastră să fie desăvârșită în ei, și să fie ei una, precum Noi suntem, Tată». Amin. Așa a lucrat și botezătorul Ioan când el își sfârșea lucrarea pentru care venise pe pământ, căci pentru vestirea Celui drept s-a născut Ioan, și M-a vestit botezându-Mă în Iordan cu apă, iar Tatăl M-a botezat cu Duhul Sfânt, trimițându-L deasupra Mea în chipul porumbelului, și a grăit Tatăl și a zis prin Duhul Sfânt: «El este Fiul Meu iubit, întru Care binevoiesc». Amin. M-a mărturisit Ioan că el scade pentru ca Eu să cresc, și a spus celor cărora Mă vesteau: «Vine Unul după mine Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei, și Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc, și va sta cu lopata în mână și Își va curăți aria Sa, și Își va strânge grâul în hambar, iar pleava, în foc nestins».

O, poporul Meu, despre duhul mărturisirii voiesc mereu, mereu să te povățuiesc. Legea lui Moise și proorocii Scripturii și psalmii M-au mărturisit că voi veni. Și iată cum vin. Vin până ce voi sfârși desăvârșit lucrarea de «cer nou și de pământ nou», așa cum a spus Scriptura aceasta.

Acum două mii de ani Ioan M-a mărturisit la Iordan și a spus: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii!». El a mărturisit atunci că Eu voi spăla cu sângele Meu vărsat pe cruce păcatul omului și suferința cea de veci a păcatelor lui. Le-a spus oamenilor să se lase de păcate mărturisindu-le mai întâi, căci cu gura se mărturisește, iar cu inima se crede, și Dumnezeu Își arată mila Sa către cei ce știu să se ridice din moarte.

Mă aștern cuvânt pe masa ta cu Mine ca să ne amintim de smerenia Mea și a mamei Mele Fecioara, că ea M-a luat în brațe și M-a dus, după datina legii lui Israel, M-a dus la templul Domnului ca să fiu tăiat împrejur în trup și ca să Mă dovedească ea Fiu al poporului Israel în mijlocul căruia am venit de la Tatăl și de la Duhul Sfânt născut din Fecioară, precum era scris în prooroci, precum trebuia să vin.

M-au așteptat apoi la templu după patruzeci de zile Simeon cel bătrân de ani și Ana proorocița. Simeon M-a luat din brațele mamei Mele Fecioara și M-a numit mântuirea Domnului, gătită peste popoare, și lumină peste neamuri, spre vestirea poporului Israel în mijlocul căruia Eu am răsărit, căci poporul Israel era poporul Domnului pe pământ din pricina părinților lui, Avraam, Isaac și Iacov. M-a luat bătrânul Simeon în brațe la patruzeci de zile de la nașterea Mea și a văzut cu ochii lui pe Mântuitorul lumii și a mărturisit împlinirea Scripturii venirii Mele prin mama Fecioară, iar Ana proorocița a vestit prin duhul proorociei că Eu voi fi spre ridicarea și spre coborârea multora din Israel.

Mucenicul Ștefan, mistuit de râvna cea pentru Mine, Dumnezeul Cel adevărat în cer și pe pământ, s-a smerit pe sine și M-a înălțat pe Mine înaintea celor trufași care nu știau să slujească pe Dumnezeu după adevăr, și cărora Eu le-am stat cu putere împotrivă pentru trufia lor, și ridicându-Mi ucenici din cuvântul Meu de peste mulțimile care-Mi urmau învățătura cea plină de putere, am biruit semeția celor ce domneau peste lume în numele Meu, și M-am mărturisit Domn și Stăpân prin gura ucenicilor Mei cărora le-am dat Duhul Meu râuri de ape vii, izvorâte din râul vieții după ce le-am dat harul și darul credinței sfinte pentru umilința inimii lor cu care ei M-au cuprins și M-au mărturisit apoi. Mucenicul Ștefan prin minunea mărturisirii lui și-a dovedit înaintea celor plini de sine înțelepciunea lui cea din Scripturi pentru venirea Mea pe pământ ca să judec lumea cea din întuneric chemând-o la lumină Eu Însumi, întrupat în Fecioară, și născut între oameni, și crescut până la vârsta desăvârșită, și apoi, ucenicii Mei prin care am lucrat cu Duhul Meu fapte mari, mărturisitoare prin Scripturi despre slava Celui drept judecând ei lumea prin cuvântul mărturisirii lor, căci lumea a fost judecată când Eu am venit de la Tatăl acum două mii de ani împlinind toate cele scrise despre Mine în Scripturile lui Moise, în prooroci și în psalmi.

Hai, dulce mama Mea, e ziua Mea și a ta. În ziua nașterii Mele între oameni Eu M-am făcut Fiul tău după ce îngerul Gavriil cu nouă luni înainte te-a bucurat cu vestea că tu Mă vei naște copil și voi fi Fiul tău. Am fost Fiul Tatălui Savaot, născut din El mai înainte de vecii, iar apoi Duhul Sfânt Mângâietorul, ființa Tatălui și a Mea, S-a sălășluit în pântecele tău cel fecioresc, și după vremea sorocită M-am născut copil pe pământ, și de atunci neamul cel credincios Ne sărbătorește pe Noi cu cântări de naștere, mamă, cu bucuria mântuirii lor, că Eu apoi am împlinit răscumpărarea din moarte a omului, moarte pe cruce, tributul plătit morții ca să-l scot pe om din moartea cea veșnică, mamă, și, dacă vrea omul să creadă în Mine desăvârșit, să nu mai moară omul, mamă, căci Eu am spus, și nu împlinește omul ce am spus, căci am spus așa: «Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată». Noi însă am trăit cu duhul și cu sufletul și cu trupul toată durerea omului căzut, că atât de mult am iubit Noi, mamă, și cu credința Noastră fără de meteahnă am suferit pe pământ pentru mântuirea omului din moarte, căci pentru aceasta am venit din cer.

Eu sunt Cuvântul Tatălui. Mai înainte de facerea omului sunt Cuvântul Tatălui. Am venit pe pământ născându-Mă Om din mamă Fecioară, iar după treizeci de ani de la nașterea Mea, Mi-am ales, după cum era scris în Cartea Vieții Mele, Mi-am ales ucenici, și apoi ucenici din ucenici pe cei doisprezece apostoli, iar Eu eram Mielul. Și dacă Eu eram Mielul, ei ce erau? Ei erau apostolii Mielului, erau mieluții Mei.

Și de ce M-a numit Tatăl, Miel? De ce M-a numit Ioan Botezătorul zicând: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»? Am fost numit așa în cer și pe pământ, pentru că sunt Păstorul omului. Sunt Mielul Păstor, și sunt Păstorul Miel, și sunt Unul adevărat, și nu mai este altul așa ca Mine în cer și pe pământ, și Tatăl Mi-a dat nume mai presus de orice nume, fiindcă viața Mea o dau spre viață omului, căci sunt izvorul vieții, și din Mine își ia omul sufletul atunci când se naște în lume. M-am dat spre viață omului, începând cu omul cel zidit de mâna Mea, căci din Mine am suflat peste el, și el s-a făcut din pământ om cu suflet viu, și din suflarea Mea s-a întocmit, după ce i-am făcut trupul.

Am umplut văzduhul de suflare de viață după ce am făcut cerul și pământul și apoi pe om, și de atunci omul își ia această suflare de viață când se naște, și iată, Eu sunt Cel ce dă viață omului. Nimeni în afară de Mine n-a făcut între cer și pământ duhul de viață, și de aceea Pavel, apostolul Meu, a spus: «Toți trăiesc în El».

O, poporul Meu, ce minune a fost acum două mii de ani în ziua intrării Mele în Ierusalim pe mânz de asină! Peste tot se dusese vestea că Eu l-am chemat afară din mormânt pe Lazăr care stătuse patru zile mort. Pregătise Tatăl mai dinainte să fac această minune pentru ca să Mă mărturisească Ierusalimul Împărat al lui Israel și pentru ca să Mă poată aduce jertfă pe cruce stăpânitorul acestei lumi. Nu numai de Mine se temeau arhiereii și preoții care domneau peste pământ, dar se temeau și de Lazăr cel înviat, ca nu cumva să se ridice norodul să creadă în Mine și să-și piardă ei întâietatea lor și domnia și slava lor cea deșartă.

Ce frumos M-au întâmpinat cei din Ierusalim! Rupeau ramuri de copaci și cântau «Osana!», și duhul lor nu știa ce face, căci ei împlineau proorociile cele despre Mine așa cum au fost ele rânduite una câte una spre împlinire, că mare este adevărul cel despre Dumnezeu, poporul Meu.

Slava Mea e scumpă, e dulce ca și cea de pe cruce, că dulce Mi-a fost iubirea cea de pe cruce. N-a mai purtat nimeni o așa de dulce iubire în trupul, în sufletul și în duhul său așa cum am purtat-o Eu pe cruce pentru om ca să-i plătesc omului viața prin jertfa iubirii Mele de pe cruce. Eram plin de iubire pe cruce. Eram Cel ce iubeam cum n-a mai fost și nu mai este iubire mai mare în cer și pe pământ. Nu Mi-a suferit trupul cât Mi-a suferit iubirea în vremea crucii Mele. Cei ce-Mi cântau «Osana!», au strigat apoi lui Pilat: «Răstignește-L!», iar Eu îi iubeam pe cei ce împlineau Scriptura jertfei Mele și Îi spuneam Tatălui să nu le socotească păcat ceea ce fac ei fără să știe ce fac. Dulce și dureroasă Mi-a fost iubirea de pe cruce, căci iubirea care nu are durere nu are putere, iar Eu îi iubeam pe cei ce-Mi aduceau durere, și durerea pentru ei Îmi dădea putere pentru suferința de la ei, și apoi, pentru iubirea de pe cruce, la care Tatăl privea și iubea, căci Eu L-am ascultat și am murit pentru om și am dat viața Mea oamenilor.

O, poporul Meu, petrec praznic de Bunăvestire în mijlocul tău, și te vestesc că ești binecuvântatul Meu, și sunt cu mama Mea, Fecioara cea binecuvântată între femei, precum îngerul Gavriil i-a vestit ei că va primi în pântece pe Fiul Tatălui Savaot, Care va împărăți peste fiii lui Dumnezeu în veci, iar împărăția Lui nu va avea sfârșit, și i-a vestit că Sfântul Care Se va naște din ea, Fiul lui Dumnezeu Se va chema, Fiul Celui Preaînalt.

O, ce frumoasă ți-a fost, mama Mea, grija cea pentru sfințenia ta înaintea Mea, căci tu M-ai așteptat să vin pe pământ, și, ca fecioara înțeleaptă care așteaptă pe mirele ei cel iubit, așa iubeai venirea Mea, și cu mare sfințenie o așteptai. Aveai de învățător ceresc pe Zaharia, rudenia ta, care îți deslușea tainele cele din prooroci pentru venirea Mea întrupat pe pământ, și el te-a luat în grija lui, că erai orfană, și așa cum cineva își duce fecioara în casa Domnului făgăduindu-I-o, așa te-a dat el lui Dumnezeu, ca să primești în sânul tău apoi zămislirea Mea cea de la Duhul Sfânt al Treimii lui Dumnezeu. O, mare este taina ta și taina omului cel nou, purtat în sânul tău cel fecioresc și apoi născut, mai presus de firea nașterii omenești, din trupul tău cel sfânt, cel neamestecat cu păcat! O, ce frumoase ți-au fost, mama Mea, firea și mintea și înțelepciunea când îngerul Gavriil, trimis în orașul Nazaret în casa lui Iosif, ocrotitorul tău, ți-a vestit binecuvântarea și darul, închinându-ți-se, iar tu, plină de teamă sfântă ți-ai zis: «Ce fel de închinăciune poate fi aceasta?». Îngerul ți-a vestit binecuvântare, o, mamă scumpă a Mea, și ți-a spus să nu te temi, căci Duhul Sfânt și puterea Celui Preaînalt te va acoperi, și nu altceva va fi, și apoi tu cu iubire te-ai aplecat celui ce te-a binecuvântat, și ai răspuns: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!».

Ai fost înțeleaptă, mama Mea. Ai înțeles că nimeni nu poate binecuvânta din lumină decât Dumnezeu și slujitorii Lui, iar cei potrivnici Lui nu-I lucrează Lui decât la porunca Lui, așa cum Valaam, când a pornit să-l blesteme pe poporul lui Israel, a primit poruncă de la Dumnezeu să meargă să-l binecuvinteze și să se uite să vadă ce popor era acela, căci era cel binecuvântat.

O, mare este taina ta, mama Mea! Nimeni între oameni nu tresare la gândul că Dumnezeu, din bărbat a scos pe femeie, iar din femeie a scos pe Dumnezeu, pe Omul Cel nou, cu duh dătător de viață, căci Eu sunt Cel ce M-am lăsat răstignit murind pe cruce, și sunt Cel ce am înviat luându-Mi înapoi viața și trupul ei cel înviat dintre morți, și sunt Cel ce înviez morții, o, mama Mea, și cine între cei născuți din femeie poate fi plinirea a toate câte proorocii au scris pentru veacurile care au fost să fie și pentru cel ce va rămâne, și care se va numi vecia cea de după cele șapte veacuri pământești, mama Mea? Duhul proorociei care a curs prin gura lui David, împăratul lui Israel, a spus despre Mine atunci, și așa a spus: «În capul cărții este scris de Mine, ca să vin să fac voia Ta, Dumnezeul Meu».

O, frumoasă ți-a fost ție, mama Mea, soarta ta cea de la Tatăl, căci tu ai fost cea prin care Eu M-am făcut Om, ca să vin să fac voia lui Dumnezeu pentru răscumpărarea din moarte a omului, mamă. Iată ce taină cerească a fost venirea ta pe pământ între oameni, și din ea venirea Mea apoi, mama Mea, Fecioara Mea! O, cum să nu grăim Noi unul cu altul înaintea poporului Meu de azi în ziua Noastră, mama Mea, ziua când Eu M-am unit cu tine și am fost amândoi un singur trup, așa cum era la început omul când încă nu căzuse în neascultarea de Dumnezeu, și din care am scos pe femeie apoi, ca să fi făcut și din ea mamă a fiilor lui Dumnezeu precum Domnul ar fi împlinit dacă omul nu s-ar fi ridicat deasupra lui Dumnezeu, și apoi îngerii, slujindu-i, au căzut cu tot cu om de la fața Domnului, mamă.

Cobor cuvânt pe pământ. El este venirea Mea cea de după două mii de ani de la înălțarea Mea lângă Tatăl, după ce M-am făcut Om născut din Fecioară ca să cresc și ca să Mă las răstignit de om, iar prin înviere apoi, să Mă înalț iarăși la Tatăl.

I-am arătat omului cum M-am lăsat Eu răstignit de om și cum pe nimeni n-am urât pentru suferința Mea de la omul necredincios venirii Mele. M-am lăsat judecat cu înfricoșată judecată de către cei mai mari între oameni, și apoi cu moarte pe cruce, iar de pe cruce am zis cu mare durere, cu mare milă pentru om: «Tată, iartă-i, că ei nu știu ce fac!».

Toți cei ce M-au cunoscut prin puterea Mea dumnezeiască și Mi-au cerut să le alin suferințele de orice fel, la toți le-am făcut bine, ca un binecuvântat al Tatălui Meu, și i-am vindecat și i-am înviat și i-am iertat și nu i-am judecat, chiar dacă mulți, cu hulă Mă disprețuiau și Mă numeau stricător de datini și de lege și de pace, prieten al păcătoșilor, al desfrânaților și al vameșilor. Iar Eu le ziceam lor: «Să nu socotiți că am venit să stric legea, ci s-o împlinesc am venit; și n-am venit să judec lumea, ci s-o mântuiesc am venit». Amin.

Mă slăvesc în cuvânt peste tot omul de pe pământ, căci Eu pentru toți vin când vin, așa cum și acum două mii de ani am voit să fac. Am spus atunci că vine vremea ca adevărații închinători să se închine Tatălui în duh și în adevăr, pentru că Tatăl nu vrea ca omul să se închine altfel lui Dumnezeu sau, cumva într-un loc anume, ici și colo. Iar acest cuvânt pe care l-am spus așa, i-a judecat și îi judecă pe oameni de atunci și până azi, pentru că oamenii nu l-au împlinit și nu-l împlinesc, ci numai se fălesc că sunt închinători lui Dumnezeu.