Teme


Naşterea după trup a bisericii

Aşa este trupul lui Iisus Hristos, aşa, mădulare fiecare în parte întru lucrare, căci nu poate ochiul să facă ce face urechea, şi nu se poate dezlipi mâna să fie pusă în locul piciorului sau piciorul în locul mâinii, şi iată, mădularele sunt deosebite, dar toate sunt întru acelaşi trup. Aşa este şi trupul bisericii vii, bisericii sfinte, bisericii curate, căci am aşezat, după a Mea voire, pe unii apostoli, apoi pe alţii prooroci, pe alţii tămăduitori şi lucrători de minuni, pe alţii cârmuitori şi ajutători, pe alţii tălmăcitori ai felurimii limbilor, şi toată orânduiala este lucrată întru trupul cel nedesfăcut al lui Iisus Hristos.


***

Închinătorii cei adevăraţi au fost mereu prigoniţi, şi locuiau pe sub pământ şi aduceau lui Dumnezeu jertfă curată şi smerită. Biserica lui Iisus Hristos a fost în toate vremurile martiră şi a fost urmărită de stăpânii lumii, de stăpânii legii, care au luat cheia împărăţiei şi au ascuns-o de la faţa celor umiliţi, care semănau cu Domnul lor. Şi iată, calea Domnului a fost mereu cu spini, cu suspin şi cu aşteptare, dar credincioşii cei adevăraţi n-au stat în nepăsare şi n-au fost mulţumiţi sub umbra celor ce stau tolăniţi pe scaunul legii şi sug sângele celor necăjiţi cu duhul. Dar iată, sângele acestui neam care are în pământul lui trupuri sfinte şi jertfe vii, sângele acesta a strigat la Domnul, şi Domnul S-a ridicat să răscumpere sângele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus Hristos.


***

Eram cu ucenicii Mei după învierea Mea, şi aceia M-au întrebat: «Doamne, oare, acum este vremea să se aşeze la loc împărăţia?». Şi Eu aşa le-am spus lor: «Nu este al vostru să ştiţi aceasta», şi vorbind cu ei M-am înălţat la Tatăl. Şi iată vremea! Sionul Meu nu cunoaşte vremea cercetării sale şi nimeni nu mai voieşte să audă de la Domnul. Au uitat rânduiala cea de la Mine, căci am lăsat biserică vie, curată şi nepătată, atunci când am plecat la Tatăl, şi am lăsat peste ea Trupul şi Sângele Meu şi am zis să fie toate mădularele în biserica Mea: să fie apostoli, să fie prooroci, să fie făcători de minuni şi cârmuitori, să fie tălmăcitori şi vindecători şi să fie Domnul prin cuvânt în biserică. Dar ei au uitat Scriptura aceea care spune: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, că aceea nu are pe Domnul în sfatul ei!».


***

Căci am trimis pe cei doisprezece şi pe cei şaptezeci de apostoli, iar cei doisprezece au fost însoţiţi de cei şaptezeci, şi peste tot doi câte doi au plecat, şi din timp în timp se întâlneau, şi din neam în neam biserica Mea aşa a lucrat; biserica Mea cea adevărată, iubiţii Mei. Dar ea, biserica Mea cea vie, n-a avut loc pe pământ, şi şi-a dus viaţa după viaţa Mea şi nimeni n-a iubit-o, şi ea stătea ascunsă şi era după viaţa Mea.


***

Şi iată, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Cel prin Duhul Sfânt făcător de viaţă; Eu sunt Cuvântul Duhului Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Care S-a lăsat peste prooroci şi peste apostoli ca să ia trup acest cuvânt şi ca să se împlinească prin puterea Sa.

Eu sunt capul bisericii cea întocmită în sobor de apostoli, căci apostoli am lăsat ca să fie în numele Meu, şi prooroci am lăsat în mijlocul lor, ca să fie cuvântul Meu în soborul bisericii apostolice cu care am ajuns până la vremea aceasta de împliniri cereşti, căci iată vremea cea promisă prin prooroci, cea făgăduită ca să fie. Şi iată, Domnul este credincios întru făgăduinţele Sale, căci vremea este să se deschidă ochii orbilor ca să vadă împlinirile cele vestite din vreme.


***

În biserica lui Iisus Hristos să fie trup întreg, să fie toate mădularele, şi să fie bine încheiate în trup, şi să fie neadormită biserica lui Iisus Hristos cea din vremea întoarcerii Domnului, iar numele Domnului este Cuvântul lui Dumnezeu peste biserică. Să nu se păcătuiască în biserică, fiindcă biserica este cerească şi nu este pământească. Numai biserica este cerească pe pământ, şi ce este afară de aceasta este pământesc. Biserica este din cer. Să nu se păcătuiască în biserică, şi să fie ceresc trupul bisericii întru toate mădularele sale, şi se va alipi începutul cu sfârşitul dacă biserica de la sfârşit se va uni cu începutul lui Dumnezeu.


***

Toţi oamenii care erau adunaţi la Ierusalim în ziua Cincizecimii, toţi au fost cuprinşi de lucrarea Duhului Sfânt, toţi auzeau în limba lor limba Duhului Sfânt, şi ei credeau că vorbeşte mustul, măi copii. Apostolii Mei erau plini de mustul cel nou, de duhul cel înnoit, de vinul cel nou, beţie de Duh Sfânt peste pământ, veselie de Duh Sfânt peste oameni, duhul biruinţei lui Iisus Hristos, Cel înălţat la Tatăl, Cel înălţat prin moarte şi prin înviere. Toţi oamenii erau cuprinşi în această veselie de limbă nouă în Ierusalim, limba din cer peste făpturi.


***

Erau oameni adunaţi la Ierusalim din toate părţile lumii, şi Duhul Sfânt S-a coborât peste toţi. Cum adică peste toţi? Eu îţi spun că aşa este. Nu numai peste apostoli S-a coborât Duhul Sfânt. Peste apostoli s-a arătat fiinţa Duhului Sfânt, ca să arate lucrarea lor de la Iisus Hristos; s-a arătat chipul Duhului Sfânt peste ei, ca să creadă ceilalţi în Iisus Hristos, Cel propovăduit de apostoli, Cel înviat şi înălţat la ceruri. Şi cei care rosteau că apostolii sunt plini de must, şi aceia primiseră pe Duhul Sfânt, căci fiecare om de acolo înţelegea ce vorbesc apostolii, înţelegea în limba lui fiecare, căci în clipa aceea s-au descurcat limbile oamenilor, şi era numai o limbă, limba Duhului Sfânt,


***

Fii credincios, Israele, aşa cum a fost rămăşiţa lui Israel cu care am mai rămas după ce Israel s-a lepădat de Mine, că Eu din rămăşiţa cea credincioasă a lui Israel am făcut sărătură cu care am sărat pământul, măi fiilor. Şi cine au fost cei din rămăşiţa lui Israel? Au fost Petru şi Pavel şi Iacov şi Ioan şi toţi apostolii Mei, care au propovăduit numele Meu şi împărăţia cerurilor până la marginile pământului. Măi poporul Meu cel de azi, rămăşiţa aceasta a lui Israel am făcut din ea ceată de apostoli şi de prooroci şi de sfinţi şi am sărat tot pământul cu sarea cuvântului Meu, care curgea prin gura şi prin duhul acestor slujitori cereşti pe lume. Am sărat lumea cu cuvântul Meu prin ei, că Eu după înălţarea Mea aşa le-am spus: «Mergeţi şi propovăduiţi că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Mergeţi până la marginile pământului şi botezaţi pe cei ce vor crede, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin».


***

O, taina pocăinţei este înaintemergătoare sfinţeniei şi credinţei, şi Duhului Sfânt apoi. Acum biserica nu mai lucrează aşa, că dacă vine cineva cu un prunc ca să-l boteze în numele Meu, ca să Mi-l încredinţeze Mie, acela minte când vine, că nici el nu este pocăit şi sfânt şi credincios şi nici pe prunc nu-l face să vină la Mine şi după Mine aşa cum a făcut Cornelie cu toată casa sa când s-a botezat de mâna apostolului Meu.


***

căci cine se făcea atunci ucenic al Meu, acela vindea tot ce avea, ca să nu-l încurce cele ale lui, şi dădea la ucenicii lui Hristos cele ale lor, şi pe ei, şi intrau în familia Mea, al cărei cap eram Eu, Domnul, Eu, Fiul Domnului, şi mergeau din loc în loc cu Mine, şi eram şi Eu şi ei semănători. Ce semănam? Semănam împărăţia cerurilor în om şi peste om. Cei ce făceau aşa cu viaţa lor, aceia erau deştepţi, tată, şi câştigau împărăţia cerurilor.


***

Apostolii Mei cei din toate timpurile au plecat din ale lor ca Avraam, şi au fost numai cu Mine şi cu împlinirea planurilor Mele pe pământ, cu împlinirea Scripturilor, fiilor. Ei n-au luat cu ei nimic decât pe Mine, şi aşa au plecat cu Mine, lăsând şi mamă şi tată şi femei şi copii şi bărbaţi şi rude şi prieteni şi avuţii şi tot ce era agonisit de ei. Nu poţi să fii apostol dacă iei cu tine din cele vechi ale tale.


***

Apostolii Mei au lucrat cu Duhul Meu în ei şi au dat viaţă la mulţi, ca să se adeverească puterea cuvântului Meu lucrător prin om ales de Mine şi lucrat după chipul Meu. I-am dat Evanghelia Mea lui Pavel, apostolul Meu, după ce l-am făcut din nou, iar după ce l-am făcut, i-am spus să se ducă să se arate făcut din nou pentru lucrarea învierii multora. Am mers din nou cu el pe pământ cât am mers şi cu ceilalţi apostoli ai Mei, şi M-am descoperit lui, şi l-am descoperit al Meu. Ba încă şi în cer am mers cu el şi i-am spus cuvinte care nu este îngăduit să le vorbească omul, ci numai Dumnezeu. I-am arătat taina iconomiei venirii Mele şi a iubirii Mele pentru om, şi i-am dat apoi înţelepciunea vorbirii, ca să Mă arate tuturor aşa cum sunt Eu, iar el aşa a făcut, precum i-am poruncit. Lucra lucrul facerii omului peste mulţi, ca să poată face unul sau doi din cei mulţi, şi apoi lucra cu măsură pentru cel ce se lăsa făcut prin Duhul Meu din el, şi aşeza rod dulce înaintea Tatălui.


***

Iar când am plecat la Tatăl ca să-i trag apoi şi pe ei, le-am spus să stea în duh de Ierusalim sfânt până ce se vor îmbrăca cu putere de sus, şi le-am spus aşa: «Veţi lua putere venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului». Şi dacă aşa le-am spus, M-am dus apoi de lângă ei la Tatăl spunându-le prin îngeri că precum M-am înălţat de la ei la cer, astfel voi şi veni, precum ei Mă văd mergând la cer pe nori. Şi după zece zile le-am dat lor pe Duhul Sfânt, şi s-a făcut din cer fără veste vuiet ca de vânt umplând casa în care ei şedeau, şi ei au văzut limbi ca de foc pe fiecare dintre ei, şi atunci ei s-au umplut de Duhul Sfânt, şi Duhul Sfânt S-a făcut Dumnezeu în ei, şi toţi cei adunaţi îi auzeau pe ei în limba lor, căci Duhul Sfânt este Cel ce poate face aceasta atunci când El lucrează din om peste om. Numai că oamenii sunt feluriţi, şi din această pricină nu poate Duhul Sfânt peste ei, fiindcă Duhul Sfânt este ca vinul cel bun care-l îmbată pe cel ce îl are, şi limba aceluia nu este înţeleasă de cei ce nu ştiu ce este taina lui Dumnezeu cu omul pe pământ.


***

pe vremea apostolilor ucenici ai Domnului, ci se boteza toată casa, de la tată până la prunc, cu botezul pocăinţei prin propovăduire, şi de la ea, prin credinţă, şi apoi prin iubire de Dumnezeu şi de aproapele, până ce praznicul Bobotezei se încununa cu coborârea limbilor Duhului Sfânt peste cei botezaţi şi curăţiţi de păcat prin pocăinţa de faptele lor rele.


***

O, aşa a fost şi în ziua când Eu, Domnul, Cel înviat şi înălţat la Tatăl, am lăsat în chip văzut pe Duhul Sfânt peste ucenici, dându-le limbi pentru neamurile oamenilor şi ale tuturor celor ce sunt cu suflet viu între cer şi pământ. S-a făcut vuiet de vânt, şi grăia vântul cu vuietul lui, cu glasul lui, şi apoi limbi de foc şi-au făcut venirea peste ucenicii Mei, şi au vorbit ei apoi peste cei adunaţi la Ierusalim dintre toate neamurile de pe pământ, şi toţi aceştia erau uimiţi şi nu se dumireau, şi îşi ziceau unii altora: «Ce va să fie aceasta?». Iar Petru le-a zis tuturor: «Luaţi în urechi cuvintele mele, că aceasta ce auziţi este ceea ce s-a spus prin prooroci cum că în zilele din urmă, zice Domnul, voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul, şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui». Şi apoi, iarăşi le-a zis: «Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, şi apoi veţi primi darul Duhului Sfânt».

O, iată cum se zideşte biserica Mea. Ea aşa se zideşte şi nu cum o zideşte omul care se face pe sine slujitor peste biserică. Biserică înseamnă minune de Duh Sfânt, aşa precum acum două mii de ani, după ce le-am dat ucenicilor Mei pe Duhul Sfânt în limbi de foc peste ei, tot sufletul era cuprins de teamă, că se făceau semne mari şi minuni în Ierusalim, şi frica de Dumnezeu îi stăpânea pe toţi, şi toţi cei care credeau erau laolaltă şi aveau totul de obşte şi îşi dădeau averile împărţindu-le după cum avea nevoie fiecare, şi apoi toţi laolaltă într-un cuget frângeau pâinea în casă şi se hrăneau cu toţii întru bucuria şi întru curăţia inimii, lăudând pe Dumnezeu şi harul Său coborât peste popor, iar biserica creştea adăugându-şi zilnic pe cei ce se mântuiau. Amin.


***

O, aşa a fost şi în ziua când Eu, Domnul, Cel înviat şi înălţat la Tatăl, am lăsat în chip văzut pe Duhul Sfânt peste ucenici, dându-le limbi pentru neamurile oamenilor şi ale tuturor celor ce sunt cu suflet viu între cer şi pământ. S-a făcut vuiet de vânt, şi grăia vântul cu vuietul lui, cu glasul lui, şi apoi limbi de foc şi-au făcut venirea peste ucenicii Mei, şi au vorbit ei apoi peste cei adunaţi la Ierusalim dintre toate neamurile de pe pământ, şi toţi aceştia erau uimiţi şi nu se dumireau, şi îşi ziceau unii altora: «Ce va să fie aceasta?». Iar Petru le-a zis tuturor: «Luaţi în urechi cuvintele mele, că aceasta ce auziţi este ceea ce s-a spus prin prooroci cum că în zilele din urmă, zice Domnul, voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul, şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui». Şi apoi, iarăşi le-a zis: «Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, şi apoi veţi primi darul Duhului Sfânt».

O, iată cum se zideşte biserica Mea. Ea aşa se zideşte şi nu cum o zideşte omul care se face pe sine slujitor peste biserică. Biserică înseamnă minune de Duh Sfânt, aşa precum acum două mii de ani, după ce le-am dat ucenicilor Mei pe Duhul Sfânt în limbi de foc peste ei, tot sufletul era cuprins de teamă, că se făceau semne mari şi minuni în Ierusalim, şi frica de Dumnezeu îi stăpânea pe toţi, şi toţi cei care credeau erau laolaltă şi aveau totul de obşte şi îşi dădeau averile împărţindu-le după cum avea nevoie fiecare, şi apoi toţi laolaltă într-un cuget frângeau pâinea în casă şi se hrăneau cu toţii întru bucuria şi întru curăţia inimii, lăudând pe Dumnezeu şi harul Său coborât peste popor, iar biserica creştea adăugându-şi zilnic pe cei ce se mântuiau. Amin.


***

Mergeam cu ucenicii prin cetăţi şi M-a primit femeia samarineancă, cu credinţa ei în venirea lui Mesia, iar Eu stând de vorbă cu ea la fântâna lui Israel i-am spus: «Eu sunt, Cel ce grăiesc cu tine». O, şi M-au primit mulţi apoi, iar după aşezarea Mea lângă Tatăl, după patruzeci de zile de la învierea Mea din cruce, şi după ce dădusem apoi peste ucenici slava Duhului Sfânt şi mângâierea şi puterea Lui, M-au primit şi mai mulţi, căci ei mergeau prin lume prin trimiterea Mea şi mărturiseau propovăduindu-Mă că am venit şi am adus lumii mântuirea prin naşterea şi moartea şi învierea Mea, şi mulţi credeau şi se botezau şi se făceau creştini, din care apostolii Mei aşezau episcopi peste cei ce se făceau biserică a Mea cu trupul, cu sufletul şi cu duhul. Amin.

E dulce sărbătoarea de azi, sărbătoarea apostolilor Mei Petru şi Pavel: unul, pentru poporul Israel, care se făcuse credincios şi biserică a Mea, iar celălalt, pentru neamurile pământului, ca să-i facă creştini, fii duhovniceşti, Israel după duh, aşa cum Eu i-am făgăduit lui Avraam despre seminţia lui cea din făgăduinţă şi care va fi ca stelele cerului de multă şi de nepământească între cei purtători de trup, şi aleşi şi culeşi din lume ca să fie ai lui Dumnezeu pe pământ, propovăduind ei în fiecare timp apoi împărăţia Mea dinăuntrul lor, împărăţie prigonită de cei ce nu au voit şi nu voiesc să vin.


***

Eu M-am ascuns de toţi când am mâncat cu ucenicii cina, şi ea a fost o taină, cina cea de taină, căci n-am putut să Mă dau celor ce nu credeau că Eu sunt de la Tatăl venit, şi că Fiul Tatălui sunt. Dar şi acolo, la cina cea de taină, a fost între ei om ascuns în sine şi pe care am voit să-l trag spre pocăinţă, măcar după ce am fost pus pe cruce ca să mor pe ea, şi prin ea să-i trag pe toţi la Tatăl, prin milă şi iubire de Dumnezeu. Iuda însă n-a mai venit să se împace cu Mine, şi nu Mi-a făcut bine dacă a făcut aşa. Din această pildă omul trebuie să înţeleagă că nu este bine să-i fie frică de Dumnezeu pentru faptele sale, ci e bine să-i fie frică să le facă, şi e bine să fie înţelept în Dumnezeu omul, căci frica de Dumnezeu este început de înţelepciune în om, şi este început de Dumnezeu, şi este Dumnezeu apoi în om, şi iată taină nepricepută de om, de nu fuge omul spre ea între Mine şi el.

Cina cea de taină trebuie ascunsă numai de vrăjmaşi, dar nu şi de Dumnezeu, şi de aceea ea nu trebuie pusă între Mine şi om înaintea vrăjmaşilor, ci trebuie să fie tainică şi cu duh de pocăinţă şi de iubire de Dumnezeu luată, căci omul care umblă cu Dumnezeu, nu trebuie să se ascundă de Dumnezeu, ci numai de vrăjmaşii lui Dumnezeu, care le fac cruce celor ce iubesc pe Dumnezeu împotriva iubirii omeneşti de pe pământ.


***

Evanghelia Mea nu trebuie dată oamenilor de către oricine, căci Eu nu aşa am lucrat cu ea când am dat-o. Am dat-o ucenicilor Mei după ce am împlinit-o şi după ce i-am împlinit pe ei în Mine şi în ea. Şi după ce le-am dat-o, numai după aceea i-am trimis şi i-am numit trimişii Mei. De atunci încoace prea mulţi au dat să dea Evanghelia Mea fără de trimiterea Mea, iar azi şi mai mulţi care nu o împlinesc pe ea şi care nu se jertfesc pentru ea, o iau şi dau s-o dea oamenilor, de care nu se prinde Evanghelia Mea aşa cum nu se prinde de cei ce dau s-o dea pe ea oamenilor. Eu M-am ascuns cu cina cea de taină între ucenicii Mei care umblau cu Mine, şi altfel ei nu mai umblau, şi a rămas atunci pildă dintre ei cel ce nu umbla numai cu Mine, ci umbla şi cu vrăjmaşii Mei cărora le spusese el taina Mea cu ei, dar aceia erau farisei, erau vrăjmaşi, fiindcă iubeau iubirea de sine şi nu pe Dumnezeu.


***

O, cât de minunat lucram Eu prin duhul şi prin mâinile ucenicilor Mei cei de acum două mii de ani! Lucram minunat prin Duhul Sfânt, căci erau toţi într-un cuget, fiindcă aceasta face Duhul Sfânt întru cei uniţi prin El şi pentru El. Unii nu îndrăzneau să se alipească de ei pentru măreţia semnelor ce se făceau prin ei în numele Meu, iar alţii credeau şi creşteau cu duhul şi se adăugau lor, aducând la ei pe cei suferinzi, pentru vindecare, mulţi cuprinşi de duhuri necurate, şi toţi luau slobozenia de sub rău, şi credinţa creştea în mulţi, iar dragostea de Dumnezeu se înmulţea, iarăşi, în mulţi, în vreme ce arhiereii şi căpeteniile iudeilor se umpleau de pizmă şi adesea îi prindeau pe ucenici şi îi închideau în temniţe. Dar ei aveau dat pe Duhul Sfânt după ce Eu am înviat şi L-am suflat peste ei, şi, ca şi Mine când am ieşit din mormânt nestricându-i peceţile şi netulburând pe străjeri, ei ieşeau cu ajutor de îngeri şi grăiau mulţimilor cuvintele vieţii, cuvintele Duhului Sfânt, care dau viaţă de sus în om, şi se nedumereau toţi de aceste semne şi minuni, zicând: «Ce ar putea să fie acestea?», iar ei mărturiseau despre răstignirea şi învierea Mea către cei ce M-au răstignit, şi în toate zilele nu sfârşeau să înveţe în templu şi prin case binevestindu-Mă. Amin.


***

Am intrat după învierea Mea la apostoli, la ucenicii Mei care stăteau închişi de frica iudeilor, căci erau fricoşi şi se îndoiau întru Mine. Frica de Dumnezeu este altfel, nu este ca aceea pe care o aveau ei în vremea patimilor Mele, şi apoi a învierii Mele dintre morţi. Am apărut deodată, fără să intru pe uşă, în mijlocul lor, şi le-am zis: «Pace vouă!», căci erau fricoşi şi înfricoşaţi. Le-am arătat mâinile şi coasta Mea, împunsăturile piroanelor în ele, ca să-i bucur văzându-Mă înviat şi să le întăresc credinţa că Eu sunt şi că am fost Fiul Tatălui, Dumnezeu adevărat pe pământ timp de treizeci de ani, şi apoi cu ei stând şi lucrând semne şi minuni timp de trei ani şi jumătate pentru adeverirea dumnezeirii Mele, ca să le micşorez din zi în zi mai mult necredinţa şi îndoiala şi să-i întregesc în har, şi să le dau apoi pe Duhul Sfânt, pe Care-L promisesem încă de pe vremea profeţilor cei de demult că-L voi da peste cei ce vor crede în venirea Mea, în trimiterea Mea de la Tatăl între oameni ca Mesia, Biruitorul morţii şi al iadului şi ca Mântuitor al celor credincioşi, şi apoi botezaţi cu Duhul Sfânt şi cu apă, după cum s-a şi împlinit atunci, şi de atunci şi până azi peste cei ce cred şi îşi aleg viaţa cu Dumnezeu pe pământ. I-am trimis peste pământ ca să ierte sau ca să ţină păcatele oamenilor. I-am trimis, precum M-a trimis pe Mine Tatăl, ca să aleagă ei pe cei credincioşi dintre cei mulţi necredincioşi. Dar ucenicul Meu Toma, care Mă văzuse înviat numai după opt zile de la ziua învierii Mele şi când ceilalţi ucenici i-au spus lui: «Am văzut pe Domnul», el a spus: «Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede». Şi am intrat Eu iarăşi la ei după opt zile când era şi Toma cu ei şi, auzindu-l Eu zicând aşa după ce am stat în mijlocul lor arătându-Mă deodată fără să intru prin uşi căci erau încuiate, le-am zis: «Pace vouă!», şi apoi i-am zis lui Toma: «Pune-ţi degetul tău şi mâna ta şi vezi mâinile şi coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios», iar el M-a mărturisit şi a zis: «Tu eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu». Amin.

S-au închinat Mie ucenicii Mei după învierea Mea, ei, cei care se îndoiseră, şi apoi Eu le-am zis: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ, iar voi, mergând, învăţaţi toate neamurile să păzească toate câte v-am poruncit vouă, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iar Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului». Amin.


***

Creştea cuvântul lui Dumnezeu, creştea tot ce le-am spus Eu ucenicilor Mei mai înainte de patima Mea, şi apoi după învierea Mea, căci ei mărturiseau tot, şi peste tot, şi cuvântul Meu se împărţea şi Mă adeverea, şi se înmulţea numărul ucenicilor care credeau în Ierusalim, şi, minune mare, mulţime mare de preoţi se supuneau credinţei ucenicilor Mei şi a uceniţelor Mele mironosiţele, că mare le-a fost dragostea lor de cuvântul Meu cel împlinit, de iubirea care-l învaţă pe om să se apropie de Dumnezeu, şi care trebuie împărţită ca să crească numărul ucenicilor,


***

– O, cum să nu ne fi făcut noi templu al harurilor Tale, Doamne, dacă Tu ne hrăneai din gura Ta cu cuvântul lui Dumnezeu? Fariseii şi cărturarii care Te ispiteau în fel şi chip, fiind iudei necredincioşi lui Dumnezeu, semănau cu diavolul care Te-a ispitit pe Tine în pustie, iar Tu îi răspundeai ispitirii lui cu cuvântul Scripturilor, Doamne, ca şi fariseilor, ca şi cărturarilor, învăţătorule Doamne. O, ce căzut este omul care nu citeşte Scripturile ca să le înţeleagă şi nu ca să Te ispitească cu ele pe Tine şi pe toţi cei care nu au credinţa cea din Scripturi! Credinţa cea din Scripturi, Doamne, nu este aceea de a crede omul în Tine şi în jertfa Ta cea de pe cruce, ci este cea lucrătoare prin iubire, iar iubirea este să fie omul după chipul şi asemănarea Ta pe pământ, aşa cum Tu ne-ai învăţat pe noi să fim, şi numai după aceea ai făcut din noi trimişii Tăi peste pământ, ca să lucrezi Tu prin noi, Tu şi nu noi din noi, şi ne-ai zis aşa: «Mergeţi în toată lumea şi vestiţi viaţa Mea la toată făptura, iar celor ce vor crede le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor scoate din oameni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mâini, şi chiar de vor bea ceva dătător de moarte nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile vor pune şi se vor face sănătoşi». Credinţei celor ce cred, Doamne, îi urmează semne minunate prin cei trimişi de Tine să vestească împărăţia cerurilor, dar omul nu crede, aşa cum n-au crezut cei mai mari ai lumii, care Te-au judecat mai înainte de moartea Ta pe cruce şi cărora Tu le-ai spus: «De acum veţi vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului». Amin.

O, credinţa celor ce nu cred prin iubire, şi lucrătoare ea prin iubire, nu poate să Te vadă pe Tine şi să Te audă pe Tine venind pe norii cerului peste om. Noi însă am înţeles taina Scripturilor venirii Tale pe norii cerului, chiar dacă atunci când ai spus aşa celor ce Te-au răstignit apoi, noi nu am ştiut să credem aşa atunci. Dar Tu ai împlinit apoi toată taina Scripturilor pentru care venisei de la Tatăl pe pământ, şi ne-ai trimis apoi pe Duhul Sfânt, şi de la El am luat de la Tine şi am văzut şi am mărturisit, aşa cum regina din Saba, după ce a auzit toate câte se vesteau peste lume despre înţelepciunea lui Solomon, a venit la el şi a văzut şi a crezut mai mult decât auzise ea despre aceasta, şi apoi a fericit ea pe poporul lui Dumnezeu şi i-a dat împărăţiei lui Solomon daruri, Doamne.


***

— Oh, Son of the Father Sabaoth and mine, and God of Your obedient people of Your word! The most painful thing is not that the man does not want to be like God, but that it is his will to make God to be like him, heavenly Son. Of, if even the one who hears the word that comes out of Your mouth gets used to it in order to fulfill it after he hears it, how much more when he sees You with Your godly body, how would it be not possible for him to get use to it in the same way, mysterious Son, Who remain hidden under the image of the bread and wine for them to long for You and to love You, as I loved You when I always saw You within the image of the mystery of the bread and wine, then when Your apostles were giving You to me as a mysterious baby, perfect man and God. Amen.

Oh, there are no longer apostles and there are no longer priests on earth, for those who dare to get under the work of priesthood without any heavenly calling, they have been growing weak for two thousand years in grace and in power by those who have taken away from them Your Body and Blood, mysterious God. In the time of my body and after Your ascension into the Father, Your true church was not so, because every family had a priest of Yours from it who was put over it by the gift of prophecy, and there was no weakness upon him, for he was put over his entire house orderly, and there was good behavior in spirit and in nature, and there was love only for You, and it was grace, Son, and where there is not this kind of order, the priest goes astray and he can neither put in order or take care of his house and nor of his fleshly and spiritually relative, as it also happened with Your body and mine, which were brought together into a kinship relationship, and this economy of God was worked out mysteriously for Your coming into the world, for my coming into the world, and for the work of the supper afterwards, Lord, for the bonds made from God upon man, established through the word, are bonds according to the spirit, as it also was with Elijah the prophet, whom You sent to the widow to bring her son to life and to make him a prophet and to multiply in that house the bread, the oil, the food and the grace from God within a hard time, mysterious Son. Oh, I have been looking down to earth for two thousand years and I have seen apostles and priests crushed as in the time of the first Christians, for if there is not always teaching upon the mind of the priest, he grows weak in love and in its benefits. The apostle and the priest forget that even You were not able to carry Your cross, made by man, let alone the priest; how can he carry it? However, he does not know what it is when he says that he is a priest. When Your crowd was pressing against You, the sick woman touched You and You lost Your power and asked: «Who touched My clothes?», and the disciples did not know what You said and they marveled that You asked such a question, and they responded in a discontent wonder: «You see the multitude pressing against You, and You say, „Who touched Me?”» However, You were the true priest of the Father and You lost the power of Your body because the woman took of Your power by touching You in order that she could be healed. But the priest of today does no longer lose his power, for it is his power in him and not Your power, which feels the heaviness from the man. The one who truly feeds the man with Your Body and Blood, that one grows weak from the man if he really is a priest, because if he gives of Your power from him and he is always pressed against because he is a man from where the man draws for him, not for You in man, Son, grown weak from man.

Oh, if You had not set aside those anointed by You in the garden of Your word a long time ago, in the old times, You would have not had them as intercessors for the whole human kind before You, and that is why You had always been teaching them that their life had to be God and not to put out their power, in order that You could remain with them and not without them, and that they could be Yours and not man’s, as the priests of the world are, for You need priests for all human kind, down to Adam and up to Your coming, and You had always been teaching them to be good and to live in such a way that You might have Your wisdom in them, Lord.

Oh, I have always been looking upon them all the time after Your ascension into the Father. There, where humility was, and love for Your supper, for its protection, there was the whole heaven, for the priest had one, two or a couple of disciples and he kept the power for You in him and in his disciples, but there, where it was a multitude without grace, without spirit, the priest did no longer know the mystery of the supper, of Holy Spirit, and he used to read the book of the priest service and he was rejoicing over the praise from the people and not from You, Lord. The mystery of the embodiment of Your word in man makes the man satisfied with his life in Your life, in Your pain, and that one helps from You and for You the one who he receives Your Body and Blood from, and with this teaching I want to teach Your people today. Amen.

I speak to Your people about Your apostle satisfied within You, about James, the holy and the righteous one, for he knew that You were the Son of God and that it was why he accompanied us all the time on the way of Your cross, which started even since Herod, by killing the infants, he wanted to kill You as well, and he saved You from his hand by our leaving to Egypt with Joseph and James, his child from his marriage, before my Father gave me under his protection for the mystery of Your birth.

Oh, how much this child, James, loved You, for he knew that You were the Son of God because he loved God. From a younger age he gave himself over to an angelic living and he did not love his body, but he only took care of it with bread and water and nothing more, and he loved God, without rest in his love, day and night. His nights were only prayer, with his knees knelt down and with his hands lifted up, and the grace of the pure virginity was blameless in him until his end. When he saw You how You taught in the Temple and then the nations, he became fire under Your word, and his love for You was consumed within him and he made his life harsh to live only for You on earth. He has learned from You, Lord, the love and its benefits, and You loved him even more, and You relied on him more than on any other disciple of Yours, and after You came to life again, he was the first among the disciples to whom You appeared resurrected. So many Jews knew who You were through him, for he was a bishop and no one among the unbelievers from the temple knew that he was within You and You were within him, and that You taught him and settled him to a godly work of the mystery of the holy Liturgy by which You became bread and wine for him and for me and for the beloved John, and that he taught Your disciples how to work You and how to work this mystery with You after You had given it to them at the Last Supper, three days before Your resurrection after Your passion on the cross, when You truly accomplished Your sacrifice forever for the man’s redemption from his falling, after seven thousand years. For the love and its benefits in him, all called him: «James, the righteous one», for he loved the justice for You, and that is why he wrote to the twelve tribes of Your church his exhortation full of life and teaching against sin, and many were looking, if possible, to touch the tassels of his garment, which I made for him with so much holiness of spirit and love, to serve You in it, Lord, my Son. Oh, how much power of love he had! Love overcomes fear, and the bishop of the temple did not stop him to enter the Holy of Holies whenever he wanted to pray like this, even if one did not enter there but only once a year and never without blood from the sacrifice of animals. Oh, how much you have thriven with this mystery among the nations through him, my Son, and the rulers of the Jews did not know how to break down the nations’ faith in You, and they urged him on a Passover feast to climb the pinnacle of the Temple, where the devil set You to tempt You to throw Yourself down for Your angels to bear You up, and which You put him away saying: «Go away satan, for it is written not to tempt God», and the rulers of the temple asked him to speak to the nations not to believe in You, the crucified One, anymore. However, when the multitude saw him and asked him how to believe in You, he responded: «Do you ask me about the Son of Man, Who willingly suffered and was buried and then was resurrected on the third day? He is in heaven, on the right side of the power of the Most High and He will come down again on the clouds and will judge the living and the dead». And when the crowd said, «Hosanna, Son of David!» the rulers of the Jews spoke to them-selves: «The righteous one was wrong!» and being seized by anger and envy, they threw him down, but he, still alive, prayed for them saying: «Forgive them this sin, for they do not know what they do, Lord». Then, they stoned him to death and he was sent to You, Son and Lord, praying to You for their forgiveness. He accompanied us all the way of Your cross from Your birth and to Your ascension to the Father, and within a great mystery he was the sacrifice of love, and I speak in a great mystery as much as I can speak according to the faith and unbelief of the people, but I had You as the mystery Supper by his hand, for he was Your bishop even from the womb, for this is how You choose, and that is why You taught him the work of Your mysterious Supper and put him to its work, and I had my Son worked out by his hand and then by the hand of John, and I want to give Your people instruction and to reveal to him the mystery of the embodiment of Your word as it was in James, Your brother and disciple, Your herald, priest and martyr, Lord. Amen.


***

– O, Fiule al Tatălui Savaot şi al meu, şi Dumnezeule al poporului Tău cel ascultător al cuvântului Tău! Cel mai dureros nu este că omul nu vrea să se facă asemenea lui Dumnezeu, ci este că voia lui este să-L facă pe Dumnezeu asemenea lui, Fiule ceresc. O, dacă şi cu cuvântul care iese din gura Ta se învaţă cel ce îl aude ca să-l împlinească după ce-l aude, dară să Te mai vadă cu trupul Tău cel dumnezeiesc, cum nu s-ar învăţa tot la fel, Fiule tainic, şi Care rămâi ascuns sub chipul pâinii şi al vinului ca să Te dorească şi să Te iubească aşa cum Te-am iubit eu văzându-Te mereu sub taina chipului pâinii şi al vinului atunci când apostolii Tăi Te dădeau mie prunc tainic, om şi Dumnezeu desăvârşit. Amin.

O, nu mai sunt apostoli şi nu mai sunt preoţi pe pământ, căci cei care se încumetă fără chemare cerească să se bage sub lucrarea preoţiei, aceia de două mii de ani slăbesc în har şi în putere prin cei care au luat de la ei Trupul şi Sângele Tău, Dumnezeule tainic. Pe vremea trupului meu, înainte şi după suirea Ta în Tatăl, nu era aşa cu biserica Ta cea adevărată, căci fiecare familie îşi avea din ea preot de al Tău peste ea pus prin darul proorociei, şi nu era slăbiciune peste el, căci era pus cu orânduială pentru casa lui cea întreagă, şi era cuminţenie de duh şi de fire, şi era iubire numai pentru Tine, şi era har, Fiule, şi unde nu este orânduială aşa, preotul alunecă şi nu poate să aibă grijă şi orânduială nici pentru casa sa şi nici pentru rudenia sa cea după trup şi cea după duh, aşa cum a fost şi cu trupul Tău şi al meu, puse în orânduială de rudenie, şi tainică a fost lucrată această iconomie a lui Dumnezeu pentru venirea Ta pe lume, pentru venirea mea pe lume, şi pentru lucrarea cinei apoi, Doamne, căci legăturile făcute de la Dumnezeu peste om prin cuvânt aşezate, sunt legături după duh, aşa cum a fost şi cu Ilie proorocul pe care l-ai trimis Tu la femeia văduvă ca să-i înviezi fiul şi să-l faci prooroc şi să înmulţeşti în casa aceea pâinea şi untdelemnul, hrana şi harul pentru vreme de strâmtorare de la Dumnezeu, Fiule tainic. O, de două mii de ani mă uit pe pământ şi văd apostoli şi preoţi striviţi ca şi pe vremea primilor creştini, căci dacă nu este mereu învăţătură peste mintea preotului, el slăbeşte în dragoste şi în bunurile ei. Uită apostolul şi preotul că nici Tu n-ai putut duce crucea cea făcută de om, dară preotul, cum poate s-o ducă? El însă nu ştie ce este când îşi zice că e preot. Când mulţimea Te îmbulzea şi s-a atins de Tine femeia cea bolnavă, Tu Ţi-ai pierdut puterea şi ai întrebat: «Cine s-a atins de Mine?», iar ucenicii n-au ştiut ce spui Tu şi s-au mirat că ai întrebat aşa, şi au spus cu mirare nemulţumită: «Mulţimea Te îmbulzeşte şi Tu întrebi cine s-a atins de Tine?». Tu însă erai adevărat preot al Tatălui şi Ţi-a slăbit puterea trupului din pricina celei ce prin atingere de Tine lua din puterea Ta ca să se vindece cu ea. Dar preotul de azi nu-şi mai pierde puterea, că e puterea lui în el şi nu puterea Ta care simte greul de la om. Cel ce-l hrăneşte cu adevărat pe om cu Trupul şi cu Sângele Tău, acela slăbeşte de la om dacă este cu adevărat preot, căci el dă din puterea Ta cea din el şi e mereu în strâmtorare, pentru că este om din care omul trage pentru el, nu pentru Tine în om, Fiule slăbit de la om.

O, dacă Tu nu-i puneai deoparte pe cei unşi de Tine în grădina cuvântului Tău, demult, demult nu-i mai aveai mijlocitori pentru tot neamul omenesc înaintea Ta, şi de aceea i-ai învăţat mereu ca viaţa lor să fie Dumnezeu şi să nu-şi dea de pe ei puterea, ca să poţi rămâne cu ei şi nu fără ei, şi să fie ai Tăi, nu ai omului cum sunt preoţii lumii, căci Tu ai nevoie de preoţi pentru tot neamul oamenilor până la Adam şi până la venirea Ta, şi i-ai învăţat mereu să fie cuminţi şi să stea ai Tăi ca să ai minte în ei, Doamne.

O, mă uit peste tot timpul de după suirea Ta în Tatăl. Acolo unde era smerenie şi iubire pentru cina Ta, pentru paza ei, acolo era tot cerul, căci preotul avea unul, doi sau câţiva ucenici şi păstra puterea cea pentru Tine în el şi în ucenici, dar acolo unde era mulţime fără har, fără duh, preotul nu mai ştia de taina cinei, de Duhul Sfânt, şi îşi citea cartea slujbei de preot şi se bucura de slavă de la popor şi nu de la Tine, Doamne. Taina întrupării cuvântului Tău în om îl face pe om împlinit cu viaţa lui în viaţa Ta, în durerea Ta, şi acela îl ajută de la Tine şi pentru Tine pe cel de la care el ia Trupul şi Sângele Tău, şi cu această învăţătură voiesc eu să-l învăţ azi pe poporul Tău de azi. Amin.

îi spun poporului Tău de apostolul Tău cel împlinit în Tine, de Iacob cel sfânt şi drept, căci el Te-a cunoscut că eşti Fiul lui Dumnezeu şi de aceea ne-a însoţit pe noi pe tot drumul crucii Tale, care a început încă de pe când Irod, omorând pe prunci ca să Te omoare şi pe Tine, Te-a scăpat de sub mâna lui prin plecarea noastră în Egipt cu Iosif şi cu Iacob, copilul lui cel din căsătoria lui mai înainte să mă dea Tatăl pe mine sub ocrotirea lui pentru taina naşterii Tale.

O, cât de mult Te-a iubit pe Tine acest copil, Iacob, căci Te-a cunoscut că eşti Fiul lui Dumnezeu pentru că el îl iubea pe Dumnezeu. De mic s-a dat spre trăire îngerească şi nu şi-a iubit trupul, ci doar l-a îngrijit cu pâine şi cu apă şi cu nimic mai mult, şi iubea pe Dumnezeu fără de odihnă în iubire ziua şi noaptea. Nopţile lui erau tot o rugăciune cu genunchii plecaţi şi cu mâinile ridicate, iar harul curatei feciorii a fost fără de prihană în el până la sfârşitul lui. Când el Te-a văzut cum înveţi în templu, şi apoi popoarele, s-a făcut ca focul sub cuvântul Tău, iar dragostea de Tine se mistuia în el şi îşi asprea viaţa ca să trăiască el numai pentru Tine pe pământ. A învăţat de la Tine, Doamne, dragostea şi bunurile ei, şi mult l-ai iubit, şi Te-ai sprijinit pe el mai mult decât pe oricare alt ucenic al Tău, iar după ce ai înviat, el a fost întâiul între ucenici căruia Te-ai arătat înviat. Atâţia iudei Te cunoşteau prin el cine eşti, căci el era arhiereu, şi nimeni nu ştia dintre cei necredincioşi ai templului că el este întru Tine şi Tu întru el şi că Tu l-ai învăţat şi l-ai pus spre dumnezeiasca lucrare a tainei sfintei Liturghii prin care Tu Te făceai pâine şi vin pentru el şi pentru mine şi pentru Ioan cel iubit, şi că apoi el i-a învăţat pe ucenicii Tăi cum să Te lucreze şi cum să lucreze cu Tine taina aceasta după ce Tu le-ai dat-o lor la Cina cea de taină cu trei zile înainte de învierea de după patima Ta de pe cruce când cu adevărat Te-ai împlinit jertfa cea de-a pururi pentru răscumpărarea omului de la căderea lui cea de şapte mii de ani. Pentru dragostea şi bunurile ei din el toţi îi ziceau lui: „Iacob cel drept”, căci iubea dreptatea cea pentru Tine, şi de aceea a scris el celor douăsprezece seminţii ale bisericii Tale povaţa lui cea plină de viaţă şi de învăţătură împotriva păcatului, şi mulţi căutau să atingă măcar poala hainei lui pe care cu atâta sfinţenie de duh şi de iubire eu i-am lucrat-o ca să slujească Ţie în ea, Doamne, Fiule al meu. O, câtă putere de iubire avea! Iubirea biruieşte teama, iar arhiereii templului nu-l opreau pe el să intre în Sfânta Sfintelor de câte ori el voia să se roage aşa, chiar dacă acolo nu se intra decât o dată în an şi nu fără de sânge prin jertfă de dobitoc. O, cât de mult ai propăşit cu taina Ta între popoare prin el, Fiule al meu, şi nu ştiau mai-marii iudeilor cum să surpe credinţa în Tine a noroadelor, şi l-au îndemnat pe el la praznic de Paşti să se suie pe aripa templului, unde diavolul Te-a suit pe Tine să Te ispitească să Te arunci jos ca să Te sprijinească îngerii, şi pe care Tu l-ai alungat zicând: «Mergi, satano, că este scris să nu ispiteşti pe Dumnezeu», şi l-au rugat mai-marii templului pe el să spună noroadelor să nu mai creadă în Tine, Cel răstignit. Dar când mulţimea l-a văzut şi l-a întrebat cum să creadă în Tine, el a spus: «Mă întrebaţi de Fiul Omului, Care a pătimit de bunăvoie şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi? El este în ceruri, de-a dreapta puterii Celui Preaînalt, şi va veni iarăşi pe nori şi va judeca viii şi morţii». Iar când mulţimea a zis: «Osana, Fiul lui David!», mai-marii iudeilor şi-au zis şi ei: «Dreptul s-a înşelat!» şi, prinzând pizmă şi mânie în ei, l-au aruncat în jos, dar el, încă viu, se ruga şi spunea: «Iartă-le lor păcatul acesta, că ei nu ştiu ce fac, Doamne». Atunci, bătut cu pietre, a fost trimis la Tine, Fiule Doamne, rugându-se Ţie pentru iertarea lor. Tot drumul crucii Tale de la naşterea şi până la înălţarea Ta la Tatăl el ne-a însoţit, şi cu mare taină el a fost jertfa dragostei, şi cu mare taină grăiesc atât cât pot să grăiesc după credinţa şi după necredinţa oamenilor, dar eu Te-am avut pe Tine cină de taină prin mâna lui, căci a fost arhiereul Tău încă din pântece, căci Tu aşa alegi, şi de aceea l-ai învăţat lucrarea cinei Tale cea tainică şi l-ai pus la lucrul ei, şi eu am avut pe Fiul meu lucrat prin mâna lui, şi apoi prin mâna lui Ioan, şi voiesc să grăiesc poporului Tău învăţătură şi să-i desluşesc lui taina întrupării cuvântului Tău aşa cum a fost ea în Iacob, fratele şi ucenicul Tău, vestitorul şi preotul şi mucenicul Tău, Doamne. Amin.


***

O, ce mult a învăţat din Mine apostolul Pavel, cel din urmă chemat pentru zidirea bisericii Mele! El s-a lăsat de Mine făcut într-o clipă când l-am chemat, şi a trăit din plin ziua facerii lui cea de la Mine şi a rămas în ea, în dragostea dintâi, şi nu s-a mai despărţit de el ziua aceea, şi nici el de ea, iar Eu, Domnul, i-am dat lui cel mai mare har, şi har peste har i-am dat peste tot pe unde el Mă zidea sau zidea biserici pentru împărăţia Mea, surpând din om împărăţia lumii ca să pună în locul ei împărăţia care nu era din lumea aceasta, şi pentru care omul trebuie să se facă copil. Amin.

O, poporul Meu, cel mai mare învăţător pentru viaţă este copilul, pe lângă care se strâng cu toată iubirea şi tata şi mama şi fraţii şi rudele lui şi toţi cei ce-l văd pe el copil frumos şi scump, copil atrăgător, aşa cum a fost Pavel, apostolul Meu, căruia i se închinau căpetenii şi regi gata-gata să primească mărturisirea lui cea despre împărăţia Mea care nu era din lumea aceasta, şi era mai presus de ea.


***

Este scris în Scripturi că «Duhul lui Dumnezeu pe toate le judecă, pe toate le cercetează, până la cele mai adânci taine ale Mele», dacă omul este îndumnezeit şi aşteaptă cu înfiorare vântul Duhului Sfânt, Duhul Care aşteaptă de şapte mii de ani să fie omul ca Dumnezeu, să ştie omul să vorbească cu Dumnezeu dacă are credinţă, dacă are iubire omul.

O, ce frumos a fost lucrul Duhului Meu peste casa lui Cornelie cel din vremea apostolilor Mei, om drept şi cu temere de Dumnezeu şi care se ruga mereu la Mine cu duhul lui ca să aduc mântuire peste casa lui şi mângâiere peste aşteptarea lui! Am trimis pe îngerul Meu în vremea rugăciunii lui de seară şi i-am vestit că îi voi împlini rugăciunea, căci ea a ajuns la cer şi se va întoarce la el cu cele cerute de el. L-am dus la el pe Petru apostolul, care M-a mărturisit Mesia Cel adevărat în cuvânt şi în faptă, lucru pentru care preoţii M-au dat spre răstignire, iar Tatăl M-a înviat apoi, cu puterea Lui din Mine, după trei zile, după Scripturile care grăiesc aşa despre Mine.

O, ce frumos este la Dumnezeu omul care are temere de Dumnezeu şi rugăciune prin ea şi duh blând şi smerit, care ajunge la cer! O, ce frumos, ce plăcut este omul care nu se îndoieşte întru Mine, că acela face cu multă căutare voia Mea în voia lui, căci Duhul lui Dumnezeu din om pe toate le nădăjduieşte, şi apoi le crede răbdând, şi cu dragoste Mă aşează pe Mine în fiinţa lui cea plină de plăcere sfântă, căci aşa este Dumnezeu în om. Amin.


***

O, cât am ajutat Eu omul pe vremea trupului Meu şi apoi prin sfinţii Mei care semănau cu Mine la iubire şi la milă, şi prin acestea să-l trag pe om spre Tatăl! Nu puteam să fac lucruri mai mari pentru om decât să-l ajut în nevoile şi în neputinţele lui, ca să-l fac să Mă cunoască şi să Mă dorească şi să Mă mărturisească unii altora oamenii. O, toţi oamenii s-au învăţat cu bunătatea Mea, cu ajutorul cel de la Mine, şi nu M-am putut bizui şi pentru Mine pe om, căci omul numai la el se gândeşte când se gândeşte la Mine. O, puţini, puţini de tot au fost şi sunt oameni pe pământ care să se lepede de sine şi să vină după Mine ca să fac Eu voia Mea în ei, şi pentru Mine s-o fac, căci Eu sunt cel mai neajutorat,


***

Pe vremea trupului Meu văzut între oameni le spuneam adesea la cei ce le era uşor să creadă slava Mea venită în chip de om pe pământ, şi vorbind cu ei despre venirea Mea le spuneam că Eu sunt Mesia, Care este scris să vină, iar cine avea aluat de fiu al credinţei fieşti Mă cunoştea prin mărturisirea Mea şi credea că aşa este, şi apoi tot aşa şi vestea, tot aşa şi lucra, cu fiască lucrare şi credinţă, căci luau de la Mine lucrul lor şi împărţeau slava Mea, venirea Mea, şi apoi ei se făceau slavă între oameni smulgându-se din lume şi din ei şi dându-se Mie spre mărturisirea slavei Mele în ei, slavă care îi mărturisea pe ei fii ai lui Dumnezeu. O, mare, mare este acest nume lucrător în om, poporul Meu, iar lumea ca să ştie aceasta trebuie să vadă lucrarea fiilor lui Dumnezeu, asemănarea lor cu Mine, mărturisirea Celui din Care ei s-au născut din nou, căci Eu din cer M-am pogorât ca să nasc lumea, să-l nasc din Mine pe cel ce are darul să creadă în Mine şi să lucreze ca Mine şi pentru Mine, şi să trăiască între oameni cu chipul şi asemănarea Mea şi nu cum a fost el până atunci între oameni prin trăire şi prin purtare şi prin rod.


***

Acum două mii de ani Mi-am făcut cărare spre om, şi apoi am mers. Mi-am făcut ucenici, şi am pus în ei Duhul Meu, prin învăţătura pe care le-o dădeam, prin tainele cu care-i învăluiam ca să-i pot ţine şi să nu Mi-i smulgă lumea, şi am lucrat mult peste ei, ca să-i deprind cu smerenia de duh, că fără ea omul nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu pe pământ şi nu-L poate primi ca să se facă apoi ucenic al Meu şi cărare a Mea spre om, şi a omului spre Mine, că asta este munca unui ucenic de al Meu: smerenia de duh, şi lucrul lui cu Mine apoi, şi pentru Mine. Amin.

Când eram cu ucenicii Mei, din timp în timp, din loc în loc, îi făceam să aştepte clipele întâlnirilor, căci îi învăţam cu putere, cu duh din Duhul Meu, iar cine ia din Duhul Meu, acela doreşte şi aşteaptă, şi apoi îşi pierde viaţa în viaţa Mea, câştigându-se pentru Mine, trăind în Mine, cu gândul la Mine şi la cuvântul Meu cel plin de viaţă şi de dor de viaţă, căci viaţa este lumina oamenilor, şi aceasta era cuvântul Meu cel dătător de viaţă. Mă aşezam în mijlocul lor, iar ei se aşezau de o parte şi de alta a Mea, aşa cum am stat şi în seara cinei când ei s-au aşezat în stânga şi în dreapta Mea, iar Eu la mijloc îmbrăţişându-i în Duhul Meu ca un învăţător Care dă şi în dreapta şi în stânga, şi cu dreapta şi cu stânga, căci lucrul Meu cu omul e greu şi pentru Mine şi pentru ucenicii Mei când e vorba să primească omul pe Dumnezeu aşa cum este El şi nu aşa cum L-ar dori fiecare pe Dumnezeu cu el şi pentru el.

Stăteam cu ucenicii la masă, iar ei Mă înconjurau din părţi, se strângeau în jurul iubirii cuvântului Meu, şi aşa stăteam cu ei la masă, şi eram blând şi smerit cu inima înaintea lor, ca să Mi-i pot face cărare spre oameni, ca să meargă ei şi să lucreze acelaşi fel de lucru ca al Meu cu ei, şi nu să se semeţească în lucru sau că sunt ucenicii Mei aşa cum s-a semeţit Israel cum că era poporul Meu, căci cine lângă Mine se semeţeşte, acela nu poate să dea viaţă oamenilor, nu poate să facă lumină din lumina Mea, cărare spre om ca să vadă omul calea spre Dumnezeu, spre lumina învăţăturii vieţii, pe care atât de puţini oameni o caută ca apoi s-o dorească şi să se strângă lângă Dumnezeu ieşind din lumea aceasta, aşa cum au ieşit ucenicii Mei, care învăţau din învăţătura Mea o nouă iubire de viaţă, o nouă putere de biruinţă, căci Eu am spus, şi tot aşa spun şi acum: «Noi le fac pe toate, iar cele vechi trec cu trosnet, căci nu se poate pune vin nou în vase vechi», că nimic vechi nu poate să înnoiască lumea, aşa cum este proorocită înnoirea a toate. Amin.


***

– O, dulce şi slăvit învăţător! Noi Te-am cunoscut în toată slava Ta cea de după învierea Ta dintre cei morţi, când Tu ai rostit peste noi cu multă mărire cerească trimiterea peste neamuri cu vestea împărăţiei Tale, zicându-ne: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă să păziţi, iar Eu voi fi cu voi până la sfârşitul timpului». Amin. Ne-a durut adânc în ziua când Tu ne-ai îmbrăcat cu Duhul Sfânt, la zece zile după slava înălţării Tale, şi am suspinat cu durere pentru toate clipele de îndoială pe care le-am avut, ca nişte oameni, pentru dumnezeirea Ta, înainte şi după slăvită învierea Ta. Greu Ţi-a mai fost şi cu noi, îndoielnici cum eram, greu, Doamne, Ţi-a mai fost. Ne-am îndoit la vestea martorilor învierii Tale, ne-am îndoit chiar şi înaintea Ta în Galileea, pe muntele unde Tu rânduisei să Te arăţi nouă înviat, şi ne-am închinat Ţie atunci, dar ne-am şi îndoit, Doamne, iar Tu Te-ai îndurerat. Când ne-ai îmbrăcat în veşmântul Duhului Sfânt în ziua cincizecimii, atunci duhul nostru, îmbrăcat în naşterea de sus, a fost în Duhul Sfânt, şi am văzut desăvârşit, şi tot aşa am şi ştiut, şi ne-am căit atunci pentru toată durerea Ta cea de la noi.


***

Eu am venit din cer pe pământ în chipul Sfântului sfinţilor şi aşa am ieşit în calea celor ce i-am făcut dintre oameni ucenici ai Mei, şi le-am dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu după ce Eu i-am născut pe ei din cuvântul Meu cel de sus, cuvânt ca focul care arde din om duhul şi trupul cel vremelnic ca să se facă omul fiinţă vie, viaţă din viaţa Mea în el apoi.


***

O, tare, tare mult i-am învăţat şi pe ucenicii Mei cei de acum două mii de ani. Le tâlcuiam lor lucrul împărăţiei cerurilor cu ei şi îi împuterniceam în lucrul Meu cu ei şi îi încredinţam prin semne mari că Eu sunt Hristosul Cel venit de la Tatăl pe pământ ca să-l mântuiesc de el însuşi pe om şi să-l umplu de Mine şi să-i dau viaţă fără de moarte în locul vieţii lui cea plină de păcat şi de dureri de la păcat, şi Mă purtam cu ei din loc în loc sub privirea Tatălui Savaot şi printre oameni ca să-i trag la Tatăl şi la Mine şi să-i dezbar de minciuna vieţii cea plină de păcat şi din care omul scapă greu de tot, fiilor copii.


***

când Eu eram cu ucenicii pe pământ şi începusem să-i pregătesc şi să le spun lor despre cele ce avea să se petreacă cu Mine între oameni până la slava învierii Mele, şi apoi a înălţării Mele iarăşi lângă Tatăl, i-am întrebat într-o zi pe ei cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului, şi cine zic ei că sunt Eu, şi, răspunzându-Mi Petru că Eu sunt Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Eu am întărit mărturisirea pe care Tatăl a pus-o în gura lui şi i-am spus că pe piatra aceasta îmi voi zidi biserica Mea, şi nu o vor birui pe ea porţile iadului, şi apoi le-am spus lor să nu spună nimănui că Eu sunt Hristosul Tatălui. Am început apoi pic cu pic să le spun lor că trebuie să pătimesc în Ierusalim de la mai-marii preoţilor şi de la cărturari şi că voi fi răstignit, ca apoi a treia zi să înviez din moarte, dar Petru, luându-Mă deoparte, M-a dojenit şi M-a povăţuit să-Mi fiu Mie milostiv, ca să nu se întâmple Mie aşa. Eu atunci l-am lăsat în urma Mea şi l-am numit satană şi i-am zis că îmi este sminteală dacă el cugetă pentru Mine cele ce sunt ale oamenilor şi nu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Atunci Eu M-am ridicat cu învăţătură pentru ei şi le-am spus aşa: «Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea să-Mi urmeze Mie, căci cine va voi să-şi scape sufletul, pierde-l-va pe el, iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla, căci ce va putea da omul în schimb pentru sufletul lui când Fiul Omului va veni întru mărirea Tatălui cu îngerii Săi ca să răsplătească fiecăruia după faptele sale?». Au trecut după aceea şase zile şi, luându-l pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, M-am tras cu ei în singurătate pe munte înalt şi Mi-am lăsat înaintea lor descoperită faţa, care-Mi strălucea ca soarele, iar veşmintele, albe ca lumina, şi de-a dreapta şi de-a stânga Mea aveam pe Moise şi pe Ilie, cu care grăiam înaintea ucenicilor Mei toate cele ce vor fi cu Mine în Ierusalim. Atunci Petru, pământesc fiind, Mi-a zis: «Doamne, dacă voieşti, voi face aici trei colibe, Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una», dar un nor de lumină i-a acoperit pe ei, şi din nor Tatăl Meu le-a zis lor: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care bine am voit; de Acesta să ascultaţi». Ei însă, spăimântându-se şi căzând, Eu i-am atins şi i-am îmbărbătat şi i-am ridicat, şi Mi-am sfârşit arătarea slavei Mele şi le-am poruncit, la nimeni să nu spună ce-au văzut, până ce Eu voi învia.


***

ucenicii Mei, când Eu M-am arătat lor pe munte în mijlocul slavei pe care o am de la Tatăl în cer şi pe pământ, ei M-au îndemnat să-Mi facă o căsuţă şi să stau în ea pe munte, şi să rămână cu Mine Moise şi Ilie pe munte, căci M-am arătat cu ei la ucenici, ca să vadă ei vorbirea Mea cea despre patima Mea şi despre învierea Mea.


***

Sunt în mijlocul tău cu sfântul Meu, cu mucenicul Ştefan, care a mărturisit cu sângele său cel vărsat pentru mărturia Mea şi care a biruit prin sângele Mielului lui Dumnezeu, fiule.


***

Iată ce iubire îţi dau, popor mărturisitor: iubeşte slava lui Dumnezeu peste tine şi îmbracă-te în haină de slavă, căci sfinţii care vin cu Domnul sunt îmbrăcaţi în veşminte de in alb, curat, precum este scris. De mult, de mult caută Domnul să-ţi spună cuvânt mare. Te voieşte Domnul în haină albă îmbrăcat şi rugându-te Lui aşa. Îmbracă-te în veşmânt alb, popor care eşti semn pe pământ! Semnul Fiului Omului eşti tu, şi Domnul Se arată cu tine pe pământ şi în cer înainte de arătarea Lui cea mare, precum este scris despre ziua venirii Lui.

Strângeţi-vă sub haine albe la rugăciune înaintea Domnului, căci frumoasă era slujirea sfinţilor bisericii la începutul vremii lui Hristos cu sfinţii, vremea primilor sfinţi. Se îmbrăcau preoţi şi diaconiţe în veşminte albe şi slujeau slujba cea sfântă şi Se slăvea Domnul cu bucuria slavei în taină pe pământ cu cei credincioşi. Duhul rău cade din putere când vede veşmântul sfânt al sfinţilor, veşmântul alb al slujitorilor lui Hristos, veşmântul bisericii Domnului. O, era frumoasă slava Domnului în biserica Domnului după ce Domnul S-a aşezat iarăşi întru Tatăl. Erau preoţii slujind în veşminte albe şi erau diaconi slujitori lângă preoţi peste tot, şi erau mulţime de diaconiţe, care ca albinuţele în stup slujeau bisericeşte peste tot pe unde erau sfinţi în robie la stăpân sau în strâmtorare sau în boală sau în orice suferinţă a lor. O, unde mai este azi în biserică aşa slavă, aşa măreaţă şi sfântă lucrare întru toate mădularele bisericii? Preoţii bisericii lumii au băgat la întuneric şi la nelucrare biserica, şi ca să fie numai ei tot, toate mădularele, dar nu aşa este biserica lui Hristos. Ea trebuie să lucreze cu toate mădularele ei când ea este, iar în mijlocul lucrării ei, duhul proorociei. Amin.

O, erau mulţime de haruri. Toate darurile lucrau prin biserică, în taină faţă de lumea cea slujitoare la idoli, iar pe de altă parte mergea lucrarea bisericii şi se strecura peste tot cu lumina ei şi cu hrana ei. O, nu mai sunt în biserici diaconi şi diaconiţe, şi sunt numai preoţi. Ei taie, ei spânzură. O, nu aşa este biserica lui Hristos. Nimeni nu mai vrea să citească Scripturile aşa cum grăiesc ele, iar omul de rând este înşelat de cei ce-l stăpânesc şi care au ascuns cheile împărăţiei cerurilor ca să nu se mai vadă întreaga lucrare a ei, biserica Domnului pe pământ.


***

Nu dispreţuiţi duhul proorociei, duhul care vă aduce de la Domnul, căci pe vremea primilor creştini erau cete de prooroci şi de apostoli, şi nu este adevărată limba celor ce spun că s-a închis cerul şi nu mai este proorocie. Ba, din contra, cerurile s-au deschis şi mai mult după ce Domnul S-a dus la Tatăl, căci Fiul lui Dumnezeu a turnat din Duhul Său peste biserică apoi, şi bisericile aveau prooroci lângă preoţi, şi aveau diaconi şi diaconiţe, şi aveau evanghelişti şi mărturisitori, şi aveau vindecători şi făcători de minuni, şi aveau harul lucrând şi aşa slujea biserica peste tot din loc în loc la începutul ei, până ce antichrist a intrat şi i-a furat salba şi a luat cheia ei şi a dat-o spre vânzare şi a luat biserica din calea omului, căci biserica aşa cum este ea acum, nu este aşa cum era ea aşezată de Domnul şi de apostoli la începutul ei. Eu eram diacon şi cârmuiam diaconi prin lucrarea bisericii şi prin umbrirea Duhului Sfânt, şi eram apostol plin de Duhul Sfânt, şi erau feciori şi fecioare apostoli, şi erau tineri şi tinere prooroci, şi erau bătrâni sfătuitori şi călăuzitori, şi mulţime de lucrători erau, iar pentru hrana cu Hristos a bisericii de peste tot mergeau diaconi şi diaconiţe şi îi hrăneau pe creştini, luând de la preoţi şi dându-L pe Domnul peste tot pe unde sufereau sfinţii în mijlocul lumii cea fără de lumină în ea, şi aşa biruiau sfinţii lumea prin sângele Mielului Cel junghiat, Care era hrana lor, hrana bisericii sfinţilor.


***

Fiţi cuprinşi în Duhul Sfânt, Care Se dă vouă lucrându-Şi lucrarea! Pace vouă! Ascultaţi de Domnul! Preţuiţi duhul proorociei, căci biserica trebuie cârmuită şi întreagă trebuie să fie. Amin.

Eu, Doamne, Te-am ascultat şi am grăit poporului Tău despre vremea bisericii primilor sfinţi, pe când încă era întreg lucrătoare biserica Ta, şi apoi s-a băgat omul în ea şi a stăpânit peste oameni în biserică şi n-a mai cârmuit Dumnezeu prin ea pe pământ. E vreme lungă de când Tu aştepţi înfăţişarea cea dintâi a bisericii Tale, pe care Tu o ai întocmită acum pe pământ peste ucenici, dându-le lor putere şi har ca să aşeze peste tot lucrarea bisericii Tale.


***

O, Eu voiesc, poporul Meu, ca tu să fii ucenicul Meu duhovniceşte şi nu pământeşte, tată, că Eu ţi-am lăsat Evanghelia Mea cea de atunci, şi, iată, iarăşi, cea de acum, ca să ştii să-Mi fii cu duhul şi cu credinţa cea sfântă, nu cu cea pământească să-Mi fii ucenic, că Eu cu ucenicii cei de atunci n-am putut decât să Mă întorc iarăşi la Tatăl şi să-i învăţ fără Mine lângă ei aievea, ca să poată ei apoi pricepe duhovniceşte Scriptura cea despre Mine, şi peste ei s-o înţeleagă ei pusă, nu peste alţii mai întâi, şi ca să înţeleagă ei lucrarea Mea cea tainică, cea lăuntrică în om, şi le-am spus lor: «Acum vă este de folos să Mă duc la Tatăl, ca să vină Duhul la voi, şi El să vă înveţe». O, nu le-ar mai fi fost de folos să rămân cu ei, căci cu Mine lângă ei se îndoiau în făgăduinţe şi le înţelegeau pământeşte, fiindcă erau pământeşti şi cu mintea şi cu credinţa, şi de aceea le-am spus Eu că le este de folos să Mă duc iarăşi la Tatăl, dar le-am mai spus şi că voi fi cu ei până la sfârşitul timpului, şi nici aceasta n-au înţeles cum vine, căci cel ce nu înţelege duhovniceşte şi cereşte pe Dumnezeu cu omul, acela se îndoieşte, tată. O, n-am avut înainte de învierea Mea, n-am avut pe cine să Mă sprijin, n-am avut decât pe mama Mea şi pe Ioan şi pe Iacov, căci ceilalţi au fost îndoielnici şi fricoşi, şi apoi Eu am căzut sub vânzare, şi apoi ucenicii Mei au rămas fără Mine, şi Eu am fost dat spre jertfire, iar după ce am înviat şi iarăşi M-am suit la Tatăl, le-am trimis apoi lor pe Duhul, şi de la El au ştiut ei apoi ca Dumnezeu. Amin.


***

Cei ce se nasc din Mine sunt cei frumoşi şi sunt fără de trecut apoi, dar cei ce stau în timp stau în cele trecătoare şi le lucrează, iar ele îi lucrează pe ei. Ucenicii Mei n-au mai făcut aşa, ci ei pătrundeau cu Evanghelia învierii Mele între oameni şi îi strămutau pe oameni întru împărăţia Mea, dar şi ei, ca şi Mine, găseau greu loc în om, căci în lumea aceasta nu poate omul să fie al Meu după poruncile Mele, că lumea aceasta are multe porunci peste oameni, şi oamenii nu se pot împărţi ca să fie şi cu Mine, căci Eu, Domnul, sunt Cel sfânt, şi acest cuvânt este mare şi pentru om când omul voieşte şi el să fie. Apostolul Toma a fost atât de dornic să Mă cuprindă cu privirea lui şi apoi cu mâna lui spre mărturia învierii Mele şi multă înţelepciune nouă a pătruns în el în vremea cât Mi-a fost ucenic, şi apoi a stat cu mărturia Mea în el martor al învierii Mele înaintea oamenilor, lăsând peste pământ adevărată Evanghelia Mea şi s-a dovedit al Meu acest ucenic, căci Eu sunt Cel ce sunt, şi acest cuvânt este adevărat şi pentru cel ce voieşte să fie asemenea Mie, aşa cum Toma s-a dovedit a fi, iar când M-a mărturisit pe Mine el s-a mărturisit şi pe sine întru Mine, căci puterea Mea era în el şi cu ea lucra înaintea oamenilor spre mărturia Mea.


***

Nici noi nu găseam ucenici cu credincioşie pentru tainele Domnului, pentru lucrurile Domnului în vremi grele, căci cei ce veneau pe calea cea cu ispite veneau să le fie lor bine, veneau să aibă ranguri şi daruri, şi nu dureri şi încercări şi lovituri prin strâmtorări fel de fel, şi puţini de tot îşi puneau viaţa şi cinstea pentru Dumnezeu cu credincioşie, căci omul este slab şi se teme şi îşi ocroteşte viaţa sa şi are nevoie de nume bun pe pământ, dar cei ce se aleg pentru Domnul se dau spre dispreţ şi se bagă sub vină, şi aşa stau ei pentru tainele Domnului, care sunt mai presus de cei ce le poartă pe ele. O, cât de greu era şi pentru noi! Era dezbinare adesea între ucenici, iar Evanghelia Domnului mergea cu trudă înainte şi mergea din greu.


***

Îmi era tare milă de apostolii Mei, căci rămăseseră ca oile în mijlocul lupilor, dar prin trimiterea Mea ei mergeau, mergeau şi vesteau din loc în loc împărăţia Mea, şi pe ei oşteni ai ei. Era biserica Mea cu mare naştere de ucenici în lucrarea ei prin apostolii Mei, şi toată gloata trebuia îngrijită şi hrănită, iar apostolii Mei trebuia să slujească răspândirii cuvântului împărăţiei Mele, şi au ales diaconi pentru slujirea la mese, şi între ei au ales pe Ştefan, de a cărui înţelepciune şi iubire se minunau mulţi, şi nimeni nu se putea măsura cu înţelepciunea lui, căci Eu eram Cel ce era în el, şi din pricina invidiei cei din sinagogă au pus martori mincinoşi ca să zică despre el că huleşte împotriva legii şi a locului sfânt şi că Eu voi strica locul sfânt şi voi schimba datinile, care erau predanie de la Moise, dar pentru că toţi din Sinedriu l-au văzut strălucindu-i ca unui înger faţa, nu ştiau ce să facă cu el şi l-au întrebat dacă sunt adevărate cele spuse rău despre el. El însă a mărturisit atunci înaintea lor pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, pe Moise şi pe Iosua, pe David şi pe Solomon, şi apoi pe ei, pe cei ce M-au ucis pe Mine prin moarte pe cruce, şi le-a spus lor: «Pe care dintre prooroci nu i-au ucis părinţii voştri? Omorât-au ei pe cei ce au vestit mai înainte sosirea Celui drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum», iar ei, ca tăiaţi la inimă, s-au tulburat asupra lui atunci, dar ucenicul Meu, căutând către cer, a văzut mărirea lui Dumnezeu, a văzut pe Tatăl, şi în dreapta Lui pe Mine, Fiul Tatălui, şi a zis: «Văd cerurile deschise şi văd pe Fiul Omului de-a dreapta lui Dumnezeu». Atunci toţi deodată au năvălit asupra lui şi scoţându-l din cetate l-au omorât cu pietre.

Iată, necredinţa are cea mai urâtă lucrare, şi din ea se naşte ucidere pentru cei ce îl mărturisesc pe Dumnezeu pe pământ. O, fereşte-te de necredinţă, poporul Meu, că iată ce fac pe pământ fiii necredinţei, fiii îngâmfării. Nu pot să ierte aceia pe om, căci ura nu poate nimic bun, dar cei ucişi au iertat mereu, căci Ştefan, îngenunchind sub ploaia de pietre, a strigat tare: «Doamne, nu le ţine lor în seamă acest păcat!», iar Eu aşa am făcut, precum el M-a rugat.


***

Iar eu, acum, ucenicul Tău cel iubit de Tine, Ioan, intru cuvânt şi le spun lor cum le-am spus şi ucenicilor de atunci, căci aşa le-am spus după ce Tu ai mers la Tatăl: «Vă scriu vouă poruncă nouă, ca să umblaţi în lumină, căci întunericul se duce. Iubiţi-vă frate pe frate, căci cine zice că este în lumină, iar pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum, dar cel ce iubeşte pe fraţi rămâne în lumină şi sminteală nu este întru el, pentru că întunericul nu orbeşte ochii lui». Le-am dat porunca aceasta, căci altfel de iubire trebuia să arate cel ce a luat din harul Tău cel nou prin noi, ucenicii Tăi. O, eu am rămas lângă Tine până dincolo de cruce, fiindcă îţi eram rudenie, Doamne, dar toţi ucenicii Tăi voim acum să ne mărturisim Ţie înaintea poporului Tău de azi lipsurile pe care le-am avut pentru întregimea Ta în noi, că stăteam cu Tine şi ne învăţai atâta de măreţ toate, şi apoi noi ne duceam din nou şi ne împlineam nevoile noastre şi căutam să prindem peşte mult ca să trăim din munca noastră, iar Tu nu puteai să stai mult cu noi din pricina nevoilor noastre pentru care ne trebuia timp, căci făceam şi noaptea zi şi pescuiam, iar Tu plângeai însuspinat mai mereu, şi ne căutai şi pe mare, Doamne, în toiul nopţii chiar şi după ce ai înviat. Ne uităm acum la Tine atunci, căci noi de lângă Tine ne uităm, că veneai lângă noi şi ne dădeai cuvântul vieţii şi întărire peste noi din el, şi apoi iar rămâneai însingurat şi iar plângeai. Plângeai de dorul nostru, plângeai însingurat. Te mângâiem acum în rana Ta cea de atunci de la noi. O, să nu Te lase singur cei de azi ucenici ai Tăi! O, să nu mai plângi şi azi însingurat, Doamne atât de însingurat în toate vremurile! Omul Te înţelege departe de el, dar Tu numai la uşa lui eşti şi acolo îl aştepţi, nu departe, nu, Doamne, nu. O, cine să Te vadă şi să-Ţi deschidă dacă omul face aşa cum făceam şi noi de ne duceam la ale noastre griji ale vieţii şi nu stăteam cu Tine mereu şi nu ne dădeam Ţie cu totul ca să ne deosebeşti Tu Ţie şi numai Ţie, fără să mai avem familie şi fraţi şi surori şi părinţi aşa cum aveam noi? Vedem acum rana Ta cea de atunci şi Ţi-o ungem, Doamne, povăţuindu-i pe cei de azi ai Tăi să aibă milă de cuvântul Tău cel de ieri şi cel de azi şi să stea întru el şi să stea ei întru Tine şi numai întru Tine, şi fericiţi sunt şi vor fi cei ce vor face cu ei înşişi aşa cum Tu ai spus să facă cel ce vine după Tine, fiindcă aşa ai spus pentru ucenici: «Cine nu lasă pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, soţie şi copii, averi şi ranguri, ba şi pe sine însuşi, nu poate să-Mi fie Mie ucenic adevărat».


***

în cor de Duh Sfânt noi, ucenicii şi uceniţele Lui, cei de acum două mii de ani, mărturisim că Domnul, Cel înviat dintre morţi, Care a stat cu noi după înviere învăţându-ne toate şi dându-ne pe Duhul Sfânt, Care ia de la El şi învaţă omul, El este Cel ce vine acum în zilele acestea cuvânt pe pământ. Suntem în nor cu Domnul şi aşa grăim vouă, căci scris este:«El vine cu norii, însoţit de sfinţii Săi». Iar vouă, celor adunaţi la izvorul Său de cuvânt, vă mărturisim ceea ce am văzut şi am auzit şi ceea ce auzim şi vedem acum. Vine Domnul! El este Cel ce vine pentru voi cuvânt. N-am fost nici noi iscusiţi să vedem şi să înţelegem bine venirea Lui atunci, dar L-am iubit fierbinte mulţi dintre noi, şi s-au vărsat râuri de har peste noi pentru că îl iubeam pe El fără de linişte în iubirea din noi. Nu este iubire mai dulce pe pământ ca şi iubirea de El. Cei ce am iubit omeneşte până să-L cunoaştem pe El, L-am iubit apoi pe El cu credinţă şi cu credincioşie. Ca flacăra cea mai vie, care arde trupul omului până în adânc, aşa s-a mistuit în noi iubirea de El, iar suferinţa după El când a plecat la Tatăl pentru noi, nu este suferinţă pe pământ ca şi aceea pe care am dus-o noi apoi în noi şi am purtat-o după noi pe unde umblam cu vestea Lui, şi se mâna din loc în loc în noi suferinţa aceea, de parcă vântul cel mai iute ne lua şi ne purta şi ne dădea ca să-L avem pe El din Tatăl apoi şi să-L dăm peste tot cu vestea Lui. Nu ne mai gândeam unii la alţii, ci numai la El fiecare, căci El trăia şi ardea în noi, aşa cum ne-a promis, dorind şi spunându-ne pe când era cu trupul cu noi: «Eu foc am venit să arunc pe pământ, şi cât aş vrea să se aprindă el acum!».

O, fraţi mai mici ai noştri, focul acela a căzut peste noi din El, foc care mistuie omul şi tot răul din el, ca să fie omul casă lui Dumnezeu, casă nouă pentru Domnul. Casa Lui am fost noi după ce L-am cunoscut. A luat Domnul foc în noi pic cu pic până ce a ars de tot în noi omul cel vechi, şi S-a făcut El flacără în noi, şi ea ne mâna din loc în loc şi puteam pentru El, iar El putea pentru noi apoi, şi minuni nenumărate se presărau pe pământ prin El ca să mărturisească pentru El, iar noi eram martori. Păream oameni obişnuiţi între oameni, dar eram focul Lui cel aprins pe pământ, iar cine vedea aceasta, gata, se şi năştea de sus şi se făcea fiu al lui Dumnezeu între oameni, foc al Său pe pământ. O, pe pământ sunt numai fii ai oamenilor, şi dintre ei ia Domnul să-Şi facă fii ai Săi. Focul pe care l-a pus El în noi ca să ia foc în noi îl dăm acum şi noi celor ce vor să fie asemenea Lui aşa cum noi am fost şi suntem. Suntem cei vii, căci suntem fiii Celui viu prin înviere. Lumea de pe pământ stăruie la noi ca să mijlocim la Domnul pentru ea, că suntem cei vii ca şi El.


***

– Fii şi fiice ale mângâierii cea pentru Tine pe pământ ne-am făcut, Doamne, şi dulce ne-a fost viaţa prin tot amarul Tău de pe pământ, pe care l-am purtat cu dulce în inimioare, ca şi suferinţa Ta cea pentru noi, căci Tu pe cruce ai suferit pentru noi. N-am voit să mai suferim decât pentru Tine apoi, căci înainte de suferinţa Ta cea pentru noi, ucenicii şi uceniţele Tale, noi n-am fost cu totul fierbinţi pentru suferinţele Tale, şi mulţi din noi am fost îndoielnici şi reci, şi am fost mici cu vederea şi cu inima din noi pentru vederea Ta, pentru salvarea cu care ai venit să ne-o dai, şi eram puţini, puţini de tot prin lumea rea, care Te prigonea, căci nu dădea să Te cunoască, şi pentru aceasta Ţi-a dat răstignirea, şi cu ea învierea apoi, căci Tu Te-ai ridicat cu slavă din mormânt, iar noi am mers apoi şi le-am spus tuturor că Hristos a înviat. Suntem mărturisitorii învierii Tale, şi de atunci şi până azi mărturisim prin Scripturi viaţa şi moartea Ta şi slava Ta cea prin înviere apoi. Am greşit la cer şi înaintea Ta în fel şi chip atunci, şi apoi Tu ai plecat la Tatăl şi ne-ai mărit credinţa şi iubirea şi ne-ai lăsat urmaşi ai Tăi pe pământ şi am născut fii. Cei ce cred în Tine sunt cei ce nasc fii pentru împărăţia Ta, şi nu sunt alţii cei ce cred în Tine, iar cei ce nu nasc fii pentru Tine sunt şi vor fi ruşinaţi de însăşi nerodirea lor. Cei ce nu nasc fii Ţie sunt ca şi o căsnicie fără de copii, fără de urmaşi, fără de rod, şi sunt sterpi, iar noi le spunem fiilor poporului Tău de azi să fie roditori în mijlocul oamenilor, căci Tu când l-ai zidit pe om ai spus apoi: «Fiţi roditori şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi supuneţi-l, şi stăpâniţi peste toate vietăţile care se mişcă pe pământ şi în cer şi în ape!», şi ai mai spus apoi: «Vă dau toate ierburile care au sămânţă în ele şi toţi pomii care au roade cu sămânţă în ele, şi aceasta să fie hrana voastră», dar omul n-a ascultat de Dumnezeu şi a păcătuit mereu, şi I-a părut rău lui Dumnezeu că l-a făcut pe om, fiindcă omul a pierdut prin neascultare toată înţelepciunea cea din cer şi a căzut pe pământ, şi mintea lui a rămas pe pământ. Ai venit acum două mii de ani Tu, Fiul Tatălui Savaot, Tu însuţi, Doamne, ai venit, ca să-i ridici omului mintea spre cele din cer, şi puţini, puţini de tot pe pământ şi-au ridicat atunci privirea spre Tine ca să înveţe de la Tine, iar noi voim să-Ţi cerem iertare pentru puţina noastră credinţă şi iubire pentru Tine atunci când erai atât de măreţ în cuvânt şi în faptă, şi apoi în suferinţa Duhului Tău, şi apoi în suspin şi dureri, şi pe cruce apoi, Doamne.


***

O, fii ai bisericii cea înnoită cu voi de Domnul, ce minunat lucrează El întru voi! Căutaţi să ştiţi cu multul să preţuiţi tainele Domnului cu voi, căci El v-a ales pe voi cu mare milă de voi şi de oameni şi v-a pus la lucrul tainelor Lui cele de nepătruns, precum pe noi ne-a pus atunci. Nu lucra Domnul atunci cum lucrează cei ce stau azi slujitori de biserici, ci lucra cu mare smerenie Domnul, cu mare umilinţă pentru aşezarea de apostoli, neamestecând în acestea slava cea iubită de om. Cei ce stau slujitori de biserici au aceştia pretenţii că sunt urmaşii noştri până azi, dar dacă ei ar fi urmaşii noştri ar fi ca noi şi ar lucra cu putere ca şi noi peste oameni, iar noi eram cei prigoniţi de cei necredincioşi, cei chinuiţi, cei întemniţaţi pentru Hristos, cei muceniciţi pentru Evanghelia Lui, cei plini de jertfă pentru turma Domnului, umblând smeriţi prin lume, şi nu aveam stat pe scaune scumpe sau haine pe noi cu pietre scumpe şi cu fir, ci aveam lucrare de pocăinţă şi de înviere peste noi şi peste cei ce ne primeau din partea Domnului martori ai venirii Lui şi ai jertfei Lui şi ai învierii Lui şi ai Evangheliei Lui toată, iar Evanghelia Lui aceasta era: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor!», şi aşa ne-a învăţat şi pe noi s-o împărţim pe ea, şi aşa vă întărim şi noi pe voi acum să lucraţi peste pământ şi peste tot omul care vine la voi şi vă întreabă pentru paşii lui pe pământ înaintea Domnului, dar mai întâi de toate staţi voi în deplină pocăinţă, fiilor, şi aşa veţi fi fiii Domnului, fiii cei vindecaţi, cei răscumpăraţi de El pârgă Lui, cei ce staţi sub crucea Lui ca să-L ajutaţi sub povară, fiilor.


***

Greu Mi-a fost şi pe vremea aceea când Eu Mi-am împuternicit ucenicii să-Mi aşeze şi să-Mi întărească biserica, căci împotrivirea mai-marilor de atunci era mare, iar prigoana creştinilor ajungea peste tot, şi biserica Mea trăia în ascuns şi nu murea puterea ei, şi neamul celor credincioşi se înmulţea.


***

O, aşa suferinţă era şi în vremea bisericii prin apostolii Mei cei de la început. Dădeau mulţi să se strecoare sub îngrijirea bisericească şi ridicau pretenţii pentru iubire şi pentru îngrijire şi îngreuiau anevoiosul mers al fiilor lui Dumnezeu, care cu greu mergeau, strâmtoraţi de peste tot prin fiii necredinţei, dar îngrijiţi de Mine prin îngerii Mei, prin binefăcătorii cei tainici, care primeau de la Mine pentru daruri bisericii.


***

— Duhul mărturiei este Duhul Tău, şi tot el este şi duhul nostru, Învăţătorule Doamne. O, am stat mici pe pământ sub mâna Ta sfinţitoare şi călăuzitoare şi amuţeam tot mai mult în faţa faptelor Tale, mari cât Tine între oameni, şi eram slabi şi eram fricoşi şi eram greoi la mers pentru cerescul mers al Tău atunci pe pământ, dar Tu rosteai mereu peste noi Duh Sfânt nouă şi putere făcătoare de semne şi de minuni, şi toate ţineau de puterea credinţei şi a iubirii din noi, iubire împărţită între Tine şi noi, căci mulţi nu ne despărţisem încă de cei ce erau ai noştri şi nu lucram desăvârşit cuvântul Tău cel pentru naştere de ucenici credincioşi şi dăruiţi Ţie cu totul. Trebuia să lăsăm cu totul mamă şi tată, fraţi şi surori, soţii şi copii, rude şi prieteni, tot ce aveam al nostru şi pe noi înşine să ne lăsăm ca să putem fi ucenici ai Tăi, dar când Duhul Sfânt, trimis de Tine după ce ai ajuns la Tatăl, a venit şi ne-a pecetluit cu putere şi cu îmbrăcare, am putut apoi să fim martorii Tăi şi să mergi pe mai departe prin noi şi să nu stai, şi erai în noi, o, Doamne, şi aşa eram noi martorii Tăi, şi ne erai Împărat, iar noi împărăţia Ta.


***

Erau după înălţarea Mea la Tatăl lucrători ucenicii Mei pe pământ, iar când se mai făcuse loc ca să poată ei lucra mai cu lărgime între oameni, care erau în Ierusalim locuitori sau oaspeţi, despecetluiau ei Scripturile cele despre Mine scrise de Moise şi de prooroci şi de psalmi, şi care toate întru Mine s-au împlinit, dar încăpăţânarea şi îngâmfarea celor mari peste oameni, Caiafa, Irod şi cei de lângă ei, erau atât de înverşunate, de se năpusteau oamenii puterii asupra ucenicilor Mei ca să oprească limba lor să Mă spună pe Mine oamenilor şi toate cele despre Mine, şi mai ales învierea Mea, după ce actul răstignirii Mele de către Caiafa a pecetluit judecata răstignitorilor Mei şi a tuturor celor încăpăţânaţi pentru credinţă, tari la cerbice, după vorba ucenicilor Mei, cum îi numeau ei pe cei împietriţi, şi atunci spada lui Irod s-a înfipt în trupul lui Iacov apostolul şi l-a ucis pe el dintre ei.


***

e zi de pomenire a grădiniţei cuvântului Meu cel de azi, unde Eu şi cu sfinţii Mei şi cu martorii Mei de pe pământ Mi-am aşezat cuvântul de temelie sfântă, piatra de hotar între omul cel vechi şi omul cel nou, căci aveam nevoie de credinţă tare, aşezată în inima omului pentru ca să pot Eu să răzbat în el cu începutul Meu cel nou ca să-l leg cu începutul bisericii Mele cel de acum două mii de ani, căci s-a stricat începutul acela şi a rămas doar amintirea lui, şi vin să-i aduc aminte omului care dă să fie cu Dumnezeu pe pământ, vin să-i spun să ştie că biserica lui Hristos era altfel la începutul ei, căci putea în ea duhul umilinţei şi al credinţei făcătoare de minuni, după ce Eu am înviat din cruce şi le-am dat ucenicilor Mei lucrarea Duhului Sfânt, cu care au pus ei temelia bisericii Mele, a noului Meu popor, neamul creştinesc, în mijlocul căruia Eu am pus ţăruşul împărăţiei cerurilor, masă cu hrană pe ea pentru cei ce se făceau fii ai lui Dumnezeu între fiii oamenilor, şi cărora Eu le dăruiam trupul şi sângele Meu de hrană, şi se cunoşteau după roadele lor cei ce credeau în Mine şi în învierea Mea, prin credinţa că Eu, Domnul, M-am lăsat pe masa celor ce Mă iubesc şi M-am dat de hrană lor ca să fiu cu ei până la sfârşitul timpului, căci aşa am promis lor.


***

Duhul Sfânt Mângâietorul, iată-L lucrând, aşa cum am promis că-L voi da de mângâiere celor ce Mă iubesc! Cine sunt cei ce Mă iubesc? Cei ce păzesc poruncile Mele sunt cei ce Mă iubesc, şi aceia au de la Tatăl pe Mângâietorul, căci aşa am spus: «De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da, pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care din al Meu va lua şi toate vă va învăţa El pe voi şi vă va vesti vouă». O, aşa fel de lucrare are El, iar unde El nu lucrează aşa zadarnic se laudă omul că-L are pe El sau că lucrează în numele Lui. Ceată de prooroci avea în mijlocul ei biserica Mea cea de la început după ce Eu, Domnul, am plecat de pe pământ la Tatăl şi am lăsat în mijlocul ei pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care lucra prin prooroci şi vestea de la Dumnezeu, căci fără prooroci în mijlocul ei nu are biserica ştire despre cele mereu astăzi de la Dumnezeu coborâte între oameni.


***

O, Doamne, trebuie să-i spunem omului păcatul, căci şi aşa înţelege el greu de tot că paşii lui păcătoşi îl duc departe de salvarea lui din păcat. Eu le-am spus celor din vremea mea păcatul lor, căci dacă nu-l spuneam, vai mie avea să-mi fie apoi, dar eu am voit cu cei din cerul Tău să ajung şi să nu tac pentru Tine, Cel prigonit de ei tot atât de mult ca şi în vremea răstignirii Tale, căci pe unde vedeau ei un mărturisitor de-al Tău de atâtea ori Te ucideau, dar numai cu trupul, Doamne, căci noi făceam aripi albe, ţesute din lumină şi ne pregăteam zborul spre cer şi lăsam în urmă credinţă şi mai multă pentru Tine în oameni, căci se ridicau mulţi şi se uneau cu Tine prin credinţă şi prin jertfă şi-Ţi pregăteau Ţie naştere în ei şi se umplea pământul de credinţă în Tine, căci şi azi este credinţă pe pământ, dar păcatul îşi ascunde faţa lui cea otrăvitoare de Dumnezeu în om şi nu poate omul scăpa de acest şarpe, care l-a muşcat de inimă pe omul cel din rai şi l-a tras afară spre păcat.


***

Eu sunt Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot, şi grăiesc în numele Lui, căci Tatăl este întru Mine. Eu sunt Cel ce am întemeiat biserica Mea acum două mii de ani, după cincizeci de zile de la învierea Mea dintre cei morţi, căci am fost răstignit pe cruce şi am înviat după trei zile, după cum am făgăduit mai înainte, şi apoi au trecut patruzeci de zile şi M-am înălţat lângă Tatăl, unde Îmi este aşezarea, dar mai întâi de înălţarea Mea la Tatăl le-am spus ucenicilor Mei cei culeşi de Mine din lume, le-am spus să nu se depărteze de cetatea Ierusalimului, ci să stea să-i îmbrac cu putere de sus mai întâi, şi numai apoi să lucreze ei peste pământ cu această putere prin trimiterea Mea la toate neamurile cu vestea cea despre Mine şi despre împărăţia cerurilor, coborâtă pe pământ prin venirea Mea după om.

În această zi de duminică se însemnează trecerea primei săptămâni a postului cel mare, şi au aşezat sfinţii părinţi pomenirea şi păstrarea dreptei credinţe, zi în care creştinii şi apostolii bisericii îşi amintesc cum Mi-am pregătit Eu acum două mii de ani biserica Mea prin propovăduirea Mea, şi apoi aşezarea ei la lucrul cel cu putere de sus, putere cu care ei lucrau şi se arătau lucrând din loc în loc între oameni, ca să se alăture din loc în loc cei ce vedeau şi credeau apoi prin semnele şi minunile care se lucrau prin apostolii Mei, pe care cu mare iubire i-am ales şi i-am cules apoi ca să umble ei cu Mine, până ce voi fi vândut de unul dintre ei şi pus pe cruce spre batjocură, dar crucea Mi-a fost biruinţa cea de partea Mea faţă în faţă cu arhiereii care M-au dat la moarte pe cruce, căci Eu am înviat, şi sunt de atunci şi până azi mărturisit înviat când creştinii botezaţi întru această credinţă se vestesc unii pe alţii salutându-se cu salutul cel pentru Paşti: Hristos a înviat!

O, ce frumos, ce frumos Mi-am ales Eu ucenicii! M-am dus la Ioan, Botezătorul Meu, şi l-am găsit stând cu ucenicii lângă el şi le-a spus lor: «Iată-L pe Mielul lui Dumnezeu, iată-L, El este!», şi a plecat cu Mine Andrei, ucenicul lui Ioan, şi l-a luat şi pe Petru, fratele său, şi i-am aşezat prin cuvânt ucenici ai Mei, şi Mi-am tot făcut apoi ucenici, căci i-am ales apoi pe Filip, pe Natanail, şi căutam să le lămuresc mintea şi credinţa şi le-am spus apoi: «Mai mari decât acestea veţi vedea şi veţi auzi, căci de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului».

Am început apoi să-Mi arăt pe faţă mărirea Mea, ca să creadă în Mine ucenicii Mei şi să pot lucra Eu peste pământ prin credinţa lor, căci trebuia numele Meu şi mărirea Mea să se scrie pe pământ şi să mărturisească pe Dumnezeu întru a Sa venire după om. O, M-am dus cu ei apoi în Cana Galileii la nuntă, unde ca prin minune se terminase vinul de pe masă şi le-am făcut din apă vin şi s-au minunat nuntaşii toţi de gustul acestui vin, dar s-a minunat mirele nunţii aşa încât Mi s-a alăturat mirele şi s-a făcut ucenicul Meu alături de ceilalţi care Mă însoţeau, şi aşa se deschideau cerurile şi îngerii cei tainici lucrau cu Mine minuni între oameni, şi dreapta credinţă se aşeza în multe inimi şi le trezea dragostea de Dumnezeu şi de propovăduirea Mea, dar n-am putut să arăt aceasta până ce nu Mi-am făcut mai întâi ucenici, în care Eu să pun credinţă şi să-i numesc pe ei biserica Mea, biserica Duhului Sfânt, lucrătoare prin semne şi minuni, biserica lui Hristos, care aşa lucrează şi aşa se arată că este ea biserica Sa.


***

O, pace vouă, fiilor care-Mi puneți īn carte cuvāntul! O, fiilor, e mare lucru să mai am Eu, Domnul, biserică pe pămānt cu toată așezarea ei cea de la īnceputul bisericii Mele, īn care aveam mădularele toate, și din care toate darurile Duhului Sfānt lucrau și-și dădeau īntāietate pentru lucru după nevoile bisericii, și nimeni nu era fără de lucru, căci erau apostoli și prooroci, erau grăitori īn limbi și vindecători de boli, erau făcători de minuni și cārmuitori pentru grijile bisericii, și nimeni nu era fără de lucru, și erau slujitori de toate cele trebuincioase lui Dumnezeu și bisericii Sale și s-au ridicat din ea sfinți plini de Duhul Sfānt și de darurile Duhului Sfānt și au orānduit ei tot mersul bisericii Mele pentru pānă la venirea Mea Mire al ei cu masă de nuntă,


***

Cel mai împodobit veșmânt pe care-l poate purta omul pe pământ este Hristos. Un așa om adună spre el pe cei blânzi și luminoși la inimă și la chip, dar și alungă pe cei întunecați și vicleni la inimă și la cuvânt, și așa se alege întunericul de lumină și se duce în lături, și rămân lumină cei ce iubesc pe Domnul și Îl descoperă în acest cuvânt sfânt. O, așa era pe vremea când Eu, Domnul, am venit pe pământ și M-am născut prunc și am crescut și am lucrat și M-am dovedit Dumnezeu din Dumnezeu, și Mi-am cules atunci o ceată de ucenici și am lăsat lor așezare bisericească, turmă aleasă prin har, ca să prăsească ea și să se înmulțească fiii împărăției lui Dumnezeu, noua împărăție între oameni pe pământ, iar cei întunecați la inimă și la chip stârneau duhul zavistiei și trimiteau furtuni peste cetele de creștini și încercau cu chinuri pe apostolii veghetori peste cei îmbrăcați în Hristos, și suferea pentru Domnul ei biserica Mea cea dintâi, iar slava ei creștea odată cu strâmtorările de peste ea și se deschidea cerul sus și îmbrățișa la sine pe cei albiți prin foc, pe fiii împărăției cerurilor, abia născuți ei pentru taina vieții veșnice, și se zideau cete de sfinți veniți de pe pământ și înfrumusețau cerul aceste podoabe ale lucrării credinței, și ce frumos erau primiți în cer cei dintâi copii ai bisericii lui Hristos, întâii născuți ai ei, rodul lucrului Meu cel de treizeci și trei de ani pe pământ între oameni!


***

O, vin în ziua aceasta, vin cu slavă, vin cu cei de atunci care M-au însoțit în zilele venirii Mele de atunci de la Tatăl pe pământ. Îi iau ca martori ai petrecerii Mele cu ei atunci, și ai petrecerii lor cu Mine și luăm unii de la alții și legăm timpul, și înfățișăm unii în fața celorlalți cele două vremi, vremea Mea cu ucenicii pe pământ atunci, și vremea Mea de acum, și așezăm înaintea Tatălui sărbătoare cu dor și cu iubire lucrate în inimi, părtășie unii cu alții, cei de sus cu cei de jos, iar Eu în mijlocul lor în vremi, între cele două vremi, atunci și acum, fiilor.

O, ce frumoasă priveliște acum, aici! Noi, cei de atunci, și voi, cei de acum, Eu, Domnul, cu ucenicii atunci, și cu ucenicii acum, și apoi întâlnirea celor două vremi. Voi, cei de acum ucenici și purtătorii Mei, ne-ați primit cu masă și cu așternut dulce, iar Noi, cei de atunci, vă primim cu cele de atunci, că iată părtășie dulce între ei și voi! Sunt cu ei la voi, cu ucenicii și cu ucenițele Mele, iar între ei mama Mea Fecioara, fiilor. Toți laolaltă, toți o dată ne aplecăm pentru dulcea primire aici și vă salutăm cu vestea care s-a împărțit atunci de mângâiere și de bucurie în durerea cea mare de atunci, și vă împărțim vouă din slava aceea de nedescris și vă spunem laolaltă toți: Hristos a înviat!

— O, și acum, Doamne înviat și preamărit prin învierea Ta, noi le facem lor parte de masa noastră cu ei și le punem în față grăirea noastră, duhul, care ne plutește deasupra lor, căci duhul din noi este în Tine și toți trăim în Tine, precum este scris, căci Tu în noi ești, în toți, Doamne, și facem carte scrisă a petrecerii noastre aici în ziua aceasta sfântă între noi și ei, Fiule Doamne.

O, Fiule înviat, mai întâi eu, mama Ta Fecioară, dau lor trăirea mea de atunci, durerea mea cuminte, și mângâierea ei apoi pentru scularea Ta de pe cruce, Fiul meu Cel răstignit fără de milă de cei la care ai venit ca să-i împaci cu Tatăl, dar ei n-au voit să Te cunoască de la Tatăl venit, și am suferit atunci noi, cei ce Te-am primit și Te-am însoțit, și Te-am petrecut apoi spre moarte pe cruce, dar și spre învierea Ta dintre cei morți apoi, Fiul meu scump.

O, am petrecut cu ai Tăi, și nu i-am mai părăsit, și nu m-au mai părăsit, și am trecut alături prin toate, până ce am venit pe rând lângă Tine, doritul nostru, și am rămas martorii Tăi, de pe pământ și până în cer, iar acum din cer și până pe pământ, Fiul meu Cel înviat, iar ucenicii și ucenițele Tale împart și ei trăirea lor de atunci și punem pe masă aici spre părtășie sfântă, iar Tu ești Cel ce iei aminte, Doamne. Amin.

— O, mă apropii cu voi, eu, Petru apostolul, eu, cel fricos, dar și cel ce I-am fost de mare sprijin Domnului meu, că am lăsat toate ca să-I pot urma și să-L sprijin în lucrul Lui cel de la Tatăl, în mersul Lui printre mulțimi, căci Lui Îi trebuia ocrotire, Îi trebuia iubire de ucenici, iar eu am răspuns chemării Lui, că m-a chemat și mi-a zis: «lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu vino cu Mine, vino după Mine!».

Voi, fiilor de azi, care-I sunteți și Îi stați aproape și sprijin Domnului, o, și voi tot așa ați făcut și ați urmat și Îi urmați Lui. Ați lăsat morții să-și îngroape morții lor și ați răspuns chemării Lui și-I sunteți sprijin acum, iar cei ce au venit și au plecat apoi, o, n-au mai rămas în iubirea Lui cu credincioșie până la sfârșit, și s-au întors la morți, la morții lor fiecare, iar Domnul și cu voi sunteți nesprijiniți, și iată vorba Domnului, că v-a spus de curând în coborârea Lui la voi să vă ajutați voi pentru El cu ce și cu cine mai puteți, și să vă bizuiți pe cei de sus, cu care El vine la voi, fiilor, că iată, greu de tot îi este omului credincios acestui cuvânt să-și păstreze statornicia și lepădarea de sine dacă vine pentru ea la Domnul și după Domnul, iar apoi și-o leapădă, fiilor. O, și milă-mi este de voi, căci sunteți neprețuiți, nesprijiniți ca și Domnul atunci când ne-a luat pe noi cu El și lângă El ca să-I fim de sprijin și martori apoi.

O, fiilor care veniți spre Domnul pentru credincioșie, deschideți cartea Lui cu noi și citiți-o bine cu poporul și luați din duhul credincioșiei mele între voi și Domnul, între voi apoi, și cei puși de El pentru voi, pentru legătura dintre voi și Domnul, fiilor, căci eu, apostolul cel credincios Lui, aceasta vă îndemn, aceasta vă dau să lucrați și voi, și veți fi asemenea mie pentru Domnul până la sfârșit, o, fiilor. Amin.

— Dau și eu, Doamne înviat, dau și eu îndemn sfânt celor cu care Tu Te sprijini în vremea aceasta a Ta cuvânt pe pământ, și le spun lor, eu, cel dornic de Tine mereu, le spun că eu n-am fost necredincios, ci credincios am fost și Ți-am fost, și mereu am dorit să Te adeveresc lor, și celor de după ei credincioși ai Tăi.

Eu, ucenicul Toma, le spun lor să nu se întoarcă de la credință la necredință, că le este prea mare căderea celor ce cad atât de greu, și e prea mare pasul. O, cum să cazi dintr-o parte în alta atât de crunt, cu o așa de mare cădere? La ce-ți mai ajută apoi amintirea de pe când erai credincios, decât la judecata necredinței tale? Este scris în psalmii cei de la Duhul Sfânt, este scris despre cel ce cade din credință și din faptele credinței și căruia Domnul îi spune: «De ce mai povestești tu și tot înșiri cu limba ta legile Mele și legământul Meu, când tu urăști mustrarea și lepezi în spatele tău cuvântul Meu și te unești cu hoțul și cu cel desfrânat și hulitor în fel și chip și-ți dai graiul spre vicleșug și urzești vorbe împotriva fratelui tău, gândind că Eu, Domnul voi tăcea? O, dar nu va fi așa, căci te voi mustra și voi pune sub ochii tăi tot ce ai făcut rău, ca unul care ai uitat pe Domnul».

O, aduceți-vă aminte de întrebarea Domnului pentru cei ce-și făceau rău unul altuia prin despărțire de Dumnezeu și prin păcătuire apoi, căci Domnul i-a întrebat prin acest cuvânt pe cei nestatornici și a spus: «Ce să-ți plătesc, creștine, ce muncă pentru Mine să-ți plătesc? Trădarea, vânzarea, lepădarea de Dumnezeu?».

O, nu fiți necredincioși, ci credincioși, dar până la capăt, fiilor, căci numai cei ce vor răbda și vor rămâne în răbdare până la sfârșit, așa cum a zis Domnul, o, numai aceia vor fi miluiți și răsplătiți, iar ceilalți vor fi mustrați prin înseși cele care și-au agonisit, căci plecarea de lângă Domnul este trădare, este lepădare, este batjocură adusă Domnului și dispreț din partea ta, și a celui ce te vede ce faci tu, cel ce ai crezut și ai stat cândva lângă Domnul cu viața ta, cu jertfa ta pentru El, pentru greul crucii Lui.

O, Doamne, eu mult le-aș vorbi lor, și măreț le-aș vorbi despre Tine, despre taina Ființei Tale, Doamne înviat, și le trebuie mereu trezire și ridicare, și le trebuie învățare de minte până mai are preț aceasta, iar duhul meu se mângâie acum, căci am mărturisit și că am făcut aceasta pentru cei ce vor pipăi cu ochii și cu duhul taina care se va desfășura la vedere, lucrarea Ta cea de azi, pe care o porți, și o împarți cu cei ce Te poartă acum ca să vii și să Te slăvești și să-Ți gătești, Doamne, ziua cea mare a slavei Tale, ziua Ta, o, Doamne, și pe care toți sfinții o doresc și o așteaptă cu dor. Amin.

— Noi, ucenițele, și mironosițele Tale apoi, Te mărturisim înviat, Iisuse Doamne, Cel ce ești dragostea noastră și cea dintre noi, căci noi Te-am iubit pe Tine între noi, și în lucrul iubirii de Tine am rămas dacă Te-am cunoscut, și pe drumul slavei crucii Tale am stat, și nu Te-am părăsit, și toată durerea Duhului Tău am purtat-o și am împărțit-o între noi cu credincioșie până la sfârșit, Doamne înviat, că ne-ai încredințat nouă adeverirea învierii Tale, că Te-ai arătat măreț prin înviere și ai împodobit așa dragostea și credința din noi, și Te-am dat lumii apoi, vestind peste tot că ai înviat și ai stat cu noi după înviere, până ce pe nori de slavă Te-ai ridicat lângă Tatăl, la locul Tău de slavă și de lucru peste pământ. O, ce mare ne-a fost durerea cea pentru Tine, și prin ea ce mare credința, Doamne, și ce mare iubirea cea plină de credință!

O, la ce folos iubire fără de credință? La ce folos credință fără de iubire? Aceasta întrebăm noi pe cei mulți care n-au rămas statornici întru acestea până la sfârșit pentru plata lor apoi.

O, dulce ne este petrecerea cu Tine întru cele cerești acum, Doamne înviat! Dulce să vă fie și vouă pe pământ și în cer apoi petrecerea voastră cu Domnul, pe Care trebuie să-L cunoașteți deplin, dacă voiți să nu vă smulgă satana din rădăcină, de lângă Domnul, fiilor iubiți ai vremii de azi a Domnului cu voi.

Și fă-le, Doamne, lor parte de mântuirea Ta, dar dă-le lor credință cu fapta, că mult așteptăm noi, cei din cer, să Te odihnești după acest timp al Tău cu ei, și toți să ne odihnim de dorul pe care-l ducem după slava Ta din ziua aceea a odihnei depline, Doamne, o, Doamne înviat! Amin.

— Fiilor, fiilor, Eu, Domnul, sunt dezlănțuit prin cuvânt în ziua aceasta, dar și toți cei ce Mă însoțesc, țin toți să se așeze în carte cu ziua lor de pomenire cu Mine în duhul învierii Mele atunci.

Voi, cei adunați sub această slavă, luați aminte la cei din cer și lăsați-vă măsurați pentru credință și pentru statornicie, căci furtuna e mare și bate cu putere de peste tot spre voi ca să vă smulgă hăinuța și puterea prin furtuni, și vin la voi cu sfinții și vă dăm vouă sprijin, fiilor.

E mare această zi, și e slăvită cu multul, fiilor. Cerul cel de deasupra al suitei cerești este frumusețe de nedescris, iar voi stați sub această boltă, care vă acoperă acum cu taina ei.


***

O șoaptă, un suspin greu. Este un suspin greu și adânc aici, suspin șoptit printre glasurile mărturisitorilor Tăi, iar Tu, Fiule miluitor, ai slava zilei toată, că iubire multă se adună pentru Tine prin duhul mărturisirii lor, al celor veniți cu Noi, și al celor pomeniți să vină la masă din locul așteptării învierii lor. Binecuvântarea Mea de Tată așează cuvânt și spune celor adunați aici acum: El este Fiul Meu iubit, de El să ascultați, dar până la sfârșit, o, până la sfârșit. Amin.

— O, Tatăl Meu, aud, Tată, se face auzit suspinul cel îndurerat. Îl ascult cu duioșie multă și-i dăruiesc intrare, Tată. Acest suspin e cel mai îndurerat suspin pentru Mine și-Mi este el pentru cel ce Mi-am pus viața prin el ca să-l aduc pe om acasă, să-l aduc la Tine, Tată.

Tu, cel ce suspini, îți fac mângâiere, căci sunt Cel ce mângâi. Eu, Cel răstignit pe cruce, dar și Cel înviat din răstignire, ție îți spun: vino și așează suspinul tău înaintea Mea pe pământ, aici, unde Eu Îmi am așternutul ca să vin.

— După două mii de ani de suspin rănit de jale, îi dau lui glas înaintea Ta și a martorilor Tăi de atunci, printre care și eu am fost ales de Tine să Te urmez până la sfârșit, să Te arăt lumii, să Te iubesc, Doamne, și să Te ascult. Soarta mea însă mi-a fost pecetluită, și din pricina neascultării mele n-am stat cu Tine și lângă Tine cu mâinile curate, cu inima curată și mulțumită că sunt și eu al Tău. S-a umplut inima mea de invidie, de duhul rău al geloziei, Doamne răstignit de mine, iar acest fel de duh m-a hrănit, m-a lucrat, m-a răcit, m-a dus de colo-colo, până ce n-am mai înțeles ce fac și ce va fi, iar dacă m-au cumpărat cu viclenia lor mai-marii preoților, o, am căzut înșelării, suspinând am căzut. M-a părăsit nădejdea toată când am văzut apoi cum Te-au luat, și cum Te-ai lăsat luat pentru ca să Te bată pe cruce, și m-a cuprins disperare mare, dar ducându-mă să le spun că am vândut sânge nevinovat, ei m-au lepădat de tot, m-au aruncat în disperarea cea mare, și n-am mai putut duce gândul ca Tu să Te sui pe cruce ca să mori, iar eu să mai rămân. N-am mai avut putere să-mi mai duc vina pe picioare și mi-am pierdut sprijinul tot și am căzut diavolului, pe care l-am slujit fără să mă gândesc că el este în lucru prin iudeii trufași ai vremii, iar eu m-am pierdut, m-am pierdut dinaintea milei Tale, că minte slabă am avut mereu, ca orice om trufaș și slab, și am căzut sub dușmanii mei, care erau dușmanii Tăi, Doamne bun. De atunci ai trecut, ai tot trecut pe la mine cu mângâierea milei Tale, chiar dacă n-am fost vrednic de Tine și de ucenicii Tăi, și de atunci suspin și tot suspin de mila Ta, de mila mea, de mila celor ce au suferit prin păcatul meu, prin care am căzut.

O, cine umblă singur este lucrat de satana fără să știe, iar când își dă seama de rodul cel rău al nesupunerii, al neascultării, se ascunde de ceilalți cu ceea ce face pe furiș de ei, așa cum eu am făcut, Doamne. N-am nici un merit ca să arăt măcar răul pe care l-am lucrat, dar am suspinul, cu care aș vrea să spun la cei ce Te urmează cu credincioșie, să nu dorească ei să li se împartă dragoste, căci omul este prea păcătos ca să merite ceva. Eu am greșit dorind așa, și am fost pedepsit de însăși dorința mea, căci dacă dragoste nu împărțeam, nu meritam să mi se împartă, dar m-am îmbolnăvit de prostie și m-a dus ea la gelozie, la invidie, și m-au lucrat acestea, când ar fi putut să aibă putere Iisus Hristos asupra mea, El, Care m-a iubit cu milă, știindu-mi dinainte soarta și durerea cea de la ea, a Lui și a mea. O, în zadar mila Lui, mereu bunătatea Lui în zadar, că eu mă trăgeam mereu spre margini și căutam cu familia, cu rudele, cu prietenii, cu căinările și nemulțumirile, cu neiubirea, prin care sufeream de lipsa iubirii din jur, când eu eram cel ce umblam de unul singur știut și neștiut, iar dușmanii mei au fost casnicii mei, și toți cei cu care-mi împărțeam timpul în afara obștei de ucenici, câți ne culesese Domnul ca să mergem cu El, dar cu El peste tot și mereu, ca să fim vrednici să-I fim ucenici.

O, creștine, să nu iei bani pentru vânzarea Domnului, sau a fratelui, sau a aproapelui tău. O, stați lângă Domnul, numai lângă El, voi, cei ce sunteți crescuți cu slava cuvântului Său, căci cel ce mai are ce iubi după ce se dă Lui, o, acela își pierde vrednicia de a sta lângă El până la sfârșit, căci El a spus: «Cel ce nu urăște totul, chiar tată și mamă, frați și surori, soție și copii, rude și prieteni, averi și ranguri, nu este vrednic de Mine». O, așa a spus Domnul în auzul nostru, dar eu n-am ascultat, și am căzut în durere mare, am pierdut mila și ocrotirea Domnului, am pierdut pe frații ucenici, și m-am pierdut apoi și eu atâta de urât.

Iată, nu este vrednic de Domnul cel ce mai are ce iubi. Și, atunci, de ce este vrednic un așa om, care vine la Domnul, și nu ascultă apoi și pleacă apoi?

O, Doamne milos, eu n-am cu ce să-Ți arăt recunoștință de mila Ta de mine, mai ales acum, acum, când am grăit în rând cu ucenicii suferinței Tale de atunci, dar suspinul meu, el este cel care Te mai poate slăvi. Dacă mai poți să mă auzi suspinând, iată, încă suspin și-Ți spun: ai grijă, ai Tu grijă de cei ce merg cu Tine și dă-le duh de ascultare de Tine, că rugăciunile lor spre Tine m-au miluit și pe mine, mi-au alinat jalea, au suflat în usturimea suspinului meu cel atât de lung și de greu.

Și acum, fie voia milei Tale cu mine, și slavă Ție că ai înviat din moartea la care nestatornicia mea a pus lemne pe foc, și în acest foc m-am ars, și-mi arde duhul, Doamne, și doare rana duhului meu, doare pentru Tine, Domnul meu. Amin.

— O, fiule atâta de durut și mult prea durut, am spus atunci că orice păcat săvârșit asupra Fiului Omului se va ierta, căci tu ai păcătuit când nu știai bine că Eu sunt Fiul Tatălui ceresc și că sunt plin de El și de Duhul Lui. Tu te-ai descumpănit de tot în ziua aceea când M-ai dat preoților, iar pe Mine M-a durut mai mult de tine decât de tot poporul Israel, pentru care am venit și am murit pe cruce, și am înviat apoi, căci am spus că voi învia.

O, ia mângâierea Mea, fiu durut, și pune-o pe suspinul tău și pace ție! E zi de mângâiere mare acum. O, pace ție! Eu și Tatăl suntem cu mila. Amin.


***

— O, și eu, Doamne, și eu, vestitoarea cea dintâi a învierii Tale, o, cum să nu Te fi urmat de pe pământ, și până în cer apoi, și cum să nu Te fi iubit numai pe Tine, Judecătorule milos? Tu mi-ai iertat păcatele, Doamne, iar prin aceasta m-ai și vindecat de păcat. Judecător fiind, m-ai iertat ca un milos, iar alții m-au judecat ca niște drepți, și mă judecă și azi, iar ei sunt cei judecați de înseși păcatele lor, căci Tu ai spus: «Nu judecați, ca să nu fiți cei judecați!». O, Tu i-ai ierta și pe ei, dacă n-ar judeca ei. Omul, Doamne, nu are dreptul să judece nici păcatele lui, căci Tu ești Judecătorul, nu omul, iar eu, Maria din Magdala, spun tuturor că au nevoie de iertare și de vindecare prin iertare, așa cum am avut eu nevoie din partea Ta, Doamne, dar nicidecum să judece omul pe alt om, căci omul este atât de vinovat, atât de departe de chipul cel plăcut Domnului, și de ce, oare, mai dă să-și facă rost de nemulțumiri, de învinuiri în jur pentru el însuși, când el este vrednic de pedeapsă pentru păcatele lui, sau de milă de la Tine, Doamne, Judecătorule milos?

O, îndulciți-vă inimioarele, nu vi le încruntați, ci însănătoșiți-vi-le, luând din dragostea Domnului, voi, cei ce dați să urmați pe Domnul după plăcerea Lui.

O, Doamne, cu vrednicie ajută-i să Te urmeze și fă-i vrednici de Tine, ca să fie ei și în cer lângă Tine, lângă noi, căci noi Te-am urmat, Doamne, până la sfârșit. Amin.

— O, fii și fiice, care Mă însoțiți aici, și ați scris în cartea Mea de azi dorul din voi, grăind în zi de sărbătoare peste cei adunați la izvor, aici, o, de ar învăța tot mai mult cei ce Mă urmează ca și voi atunci, de-ar învăța ei că nu se pune petec vechi la haină nouă, așa cum nu se pune petec nou la haină veche, căci viața trebuie înnoită, fiilor, și apoi păstrată așa, ca să fie vrednic de Mine cel ce vine după Mine cu viața sa.

O, câtă slavă de cuvânt, câtă iubire mărturisitoare, și toți șoptesc cu duhul lor în ziua aceasta de serbare pentru ei aici cu Mine și cu voi, fiilor strânși la izvor.


***

O, Eu pentru tine, omule, Mi-am vărsat pe cruce sângele și Mi-am dat sufletul odată cu el, căci sufletul locuiește în sânge și pune inima în mișcare și merge încălzindu-se și încălzind trupul, dându-i viață și mișcare de viață. Când sângele Meu a curs pe cruce, și pe pământ apoi, Eu am rămas pe cruce cu trupul fără sufletul lui în el, dar a venit înapoi sufletul și a intrat în Mine când am înviat.

O, a venit sufletul iarăși înapoi în trupul Meu și l-a ridicat, ca atunci când intră suflet în cel ce se naște și capătă suflare de viață, căci ca din pântece am ieșit din pământ, ca Adam, care a fost făcut din pământ, și a primit sufletul său din gura Mea suflat peste el, și a primit Adam pe Dumnezeu în el. O, așa a făcut cu Mine Tatăl, a suflat El și am avut din nou sufletul, iar sângele rămas s-a încălzit și M-am ridicat.

Toate s-au întâmplat așa, ca să dau atunci așezare cinei celei de taină, o, fiilor, ca să așez temelia bisericii Mele, măi fiilor, iar Eu să fiu piatra ei de temelie, precum este scris, și trebuie credință și ascultare pentru ca să fie Domnul pe pământ așa cum S-a așezat atunci cu cina Sa, cina cea de taină, o, și așa am rămas până la sfârșitul timpului, așa precum am făgăduit ucenicilor Mei.


***

O, fiilor, mult aș vrea să mănânc cu omul Paștele Meu, așa cum Îmi este dor! Aș vrea să ia omul ascultarea cea de rai, așa cum sfinții cerului o au. O, cum să fac să vină peste om înțelepciunea și dorul acesta, fiilor? Omul, săracul, nu știe cum trebuie să fie, chiar dacă aude și citește cuvântul gurii Mele, cu care vin acum și-i ies înainte ca să-l pregătesc și să-i dau hăinuță albă de in, ca și sfinților Mei.

Am venit în această zi de sărbătoare cu taine cerești, cu taine mari, fiilor, și nu mai încap în cer și pe pământ, de bucurie că am avut a le spune vouă, ca să vă fac să înțelegeți ce am făcut Eu acum două mii de ani, și cum Mi-am așezat biserica Mea, a cărei taină au înțeles-o cu pătrundere adâncă atâta de puțini din cei ce veneau spre turma ucenicilor Mei, că veneau nepregătiți, iar ucenicii aveau de tras cu cei atât de neînțelepți.


***

Cine nu știe ce înseamnă biserica lui Iisus Hristos, unul ca acela nu poate să fie al lui Hristos. O, cum așa? Eu, Domnul, aduc aminte de cei dintâi ai bisericii Mele acum două mii de ani și veți vedea ce greșiți și cât ați greșit că n-ați voit să fiți călăuziți ca să puteți fi cei adevărați și curați cu inima și cu fapta, și numai apoi cu credința, ca să vă fie ea pecetluită.

Cei ce s-au dat Mie biserică a Mea atunci, ei au ieșit din lume pentru Mine, pentru că alegeau pe Domnul de Stăpân al lor, și fugeau de anticrist, care lucra peste tot odată cu Mine, și-și dădeau aceștia cârma vieții în mâinile Mele, și era cârmuire pentru îngrijirea celor ce se aduceau biserică Mie. Începuseră apoi greutăți și dureri din pricina celor ce nu se aduceau cu totul Mie și nu știau și nu învățau cum să se dea lui Dumnezeu, o, și sufereau cu lacrimi ucenicii Mei, care-Mi îngrijeau de viața oștirii creștine. Nu știau unii din cei ce veneau, nu știau că este și veșnicie, nu numai vremelnicie, și că Eu și cerul cu care Mă purtam lucram veșnicia să le-o dăm lor, și că nu trebuie să apară gâlcevi pentru cele pământești sau cele ale firii omenești în casa Mea cu fii.

Nu-și dădeau creștinii cei dintâi unii altora fiecare după voie și după plac, căci era cârmuire și se strângeau laolaltă cele de dăruit pentru lipsuri și se făcea împărțire cu binecuvântare, cu lumină și fără de păcat, fără vină, adică nu pe ochi, nu mită să însemne fapta cea dăruită Domnului pentru suflet, și pe care ar face-o careva de la sine vedere și voire, o, și de aceea trebuie taină mare ca să nu știi cui dai, și ca să știe Domnul prin cei care împart pe cele ce se adună și se dau pentru viața fiilor lui Dumnezeu.


***