Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinţilor apostoli

Cobor din cer pe pământ cuvânt, cobor plângând, şi-Mi întăresc calea pentru coborârea Mea. Amin.

Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Dacă acest cuvânt ar fi de la duhul rău, s-ar fi strâns pe lângă el lume de pe lume şi şi-ar fi făcut voia aşa cum este pe pământ, dar cuvântul Meu este foc mistuitor şi nu se apropie de el omul de peste tot, căci omul ţine la voia sa însăşi şi şi-o face mai mare ca el şi fuge omul de voia lui Dumnezeu pe pământ. Foc mistuitor este cuvântul Meu, şi lângă el stă numai cel ce se aduce pe sine lui Dumnezeu jertfă de iubire fără de prihană, fără de meteahnă, iubire sfântă ca şi a Mea, iubire din iubirea Mea în om, şi fericit este omul hărăzit de Dumnezeu să fie purtat de voia Mea pe pământ aşa cum au fost apostolii Mei, cărora Eu la vremea potrivită le-am făcut chemarea ca să fie ai Mei, şi apoi să fie ei după chipul şi asemănarea Mea înaintea Mea, prin iubire jertfitoare pentru mulţi din cei ce, aşteptându-Mă să vin, iubesc pe cele veşnice în ei şi care nu trec, precum Eu, Domnul, nu trec, căci sunt Cel ce sunt. Amin.

Pace vouă şi putere din Mine în voi ca să-Mi deschideţi, copii care-Mi staţi cărare a Mea ca să vin de la Tatăl la om! O, vă e zdrobită puterea, vă e clătinată nădejdea că vom putea peste greurile de multe feluri. O, nu aşa, tată. Vin cu îngerii şi vă întăresc puterea cea pentru coborârea cuvântului Meu, care poate, fiilor copii. De multă vreme îmi învăţ poporul cuvântului Meu să nu poarte el o mai întâi grijă ca şi de Mine, ca şi de coborârea Mea cuvânt la el, şi l-am învăţat mereu, mereu să treacă din trup în duh, că nu-i trebuie timp aparte să lucreze la această minune, care este mai presus decât orice împlinire între oameni, şi ca să pot Eu veni cuvânt pe pământ, tată, căci cuvântul Meu este foc mistuitor, în care orice neputinţă care stă împotriva Mea se nimiceşte şi îi ia locul puterea lui Dumnezeu, fiilor copii. O, tare, tare mult i-am învăţat şi pe ucenicii Mei cei de acum două mii de ani. Le tâlcuiam lor lucrul împărăţiei cerurilor cu ei şi îi împuterniceam în lucrul Meu cu ei şi îi încredinţam prin semne mari că Eu sunt Hristosul Cel venit de la Tatăl pe pământ ca să-l mântuiesc de el însuşi pe om şi să-l umplu de Mine şi să-i dau viaţă fără de moarte în locul vieţii lui cea plină de păcat şi de dureri de la păcat, şi Mă purtam cu ei din loc în loc sub privirea Tatălui Savaot şi printre oameni ca să-i trag la Tatăl şi la Mine şi să-i dezbar de minciuna vieţii cea plină de păcat şi din care omul scapă greu de tot, fiilor copii. O, toată împărăţia de pe pământ e gunoi şi slavă deşartă. E plin omul de slavă deşartă şi nu poate scăpa de acest păcat, nu poate nici mort, tată, căci omul îşi face rost cu multul de slava deşartă şi o lasă după el urmaşilor lui ca să i-o cânte, ca să i-o ţină vie şi ca să piară din Dumnezeu omul prin ea. Când văd această durere peste oameni, Mă pornesc din cer pe pământ, Mă pornesc plângând şi vin şi cuvintez peste om ca să-i arăt prăpastia în care stă şi să-i dau cumva o portiţă de scăpare şi să-l scot din adâncul acestui păcat şi să-l învăţ să privească la Mine şi să se lase biruit de iubirea Mea, cu care vin din cer pe pământ după om ca să-i dau lui viaţă vie, viaţă sfântă, care nu piere niciodată dintre om şi Mine când omul iubeşte viaţa cea fără de păcat în ea. Eu am venit din cer pe pământ în chipul Sfântului sfinţilor şi aşa am ieşit în calea celor ce i-am făcut dintre oameni ucenici ai Mei, şi le-am dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu după ce Eu i-am născut pe ei din cuvântul Meu cel de sus, cuvânt ca focul care arde din om duhul şi trupul cel vremelnic ca să se facă omul fiinţă vie, viaţă din viaţa Mea în el apoi.

O, fiilor copii, cuvântul care aşează viaţă sfântă în om nu este de la duhul rău, ci este cuvântul Meu, şi pe unde el încape, se mişcă duhul vieţii, se lucrează cerul pe pământ în om, iar Eu, Domnul, îmi fac aşternut în trupul şi în duhul omului, şi fericit este cel ce aude acest izvor de cuvânt şi se face copil ascultător al Meu, căci viaţa unuia ca acela este în paza Mea, este în numele Meu lucrată şi păzită pe pământ, supusă Mie şi mântuitoare peste mulţi, şi veşnică este ea, căci toate cele veşnice, care lucrează în om de la Mine, sunt viaţă veşnică în om, dar omul care cunoaşte de la Mine acest izvor de viaţă şi se mai dă şi duhului slavei trecătoare, pe acela îl plâng îngerii din cer şi sfinţii, şi iată, tată, Eu îl plâng pe omul care nu mai are scăpare, îl plâng şi iar îl plâng şi nu ştiu cum să fac să-l trezesc pe el, căci am venit de la Tatăl pentru ca să-l deştept pe om şi să-l lucrez pe el, dacă poate, dacă vine să se dea Mie să-l fac, şi apoi să fie el. Amin.

O, ucenici ai Mei iubiţi, v-am cules dintre oameni acum două mii de ani şi v-am făcut vestitori ai împărăţiei cerurilor, şi ce puţini între oameni pricepeau această viaţă împărătească pe pământ! Omul nu dă de la el viaţa lui în el, ci, din contra, se zbate pentru ea, dar este scris în Scripturi cuvântul Meu care spune: «Cel ce-şi câştigă viaţa, acela o va pierde». O, ucenici scumpi, v-am arătat vouă dumnezeirea Mea, cu care lucram putere şi semne peste oameni, ca să vă pot culege pe voi fii ai credinţei statornice, fii ai minunilor, tată. Aţi luat apoi duh din Duhul Meu, căci am suflat peste voi cu gura Mea Duh Sfânt şi v-am spus: «Luaţi Duh Sfânt şi mergeţi în toată lumea şi arătaţi-vă împărăţia cerurilor prin semnele şi minunile credinţei voastre şi botezaţi neamurile în cuvântul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi, iar cărora le veţi ţine, ţinute vor fi». Iată, taină mare spun acum: Duhul Sfânt Se arată peste omul căruia i se iartă păcatele, şi aşa se cunoaşte cel iertat, iar cel ce nu primeşte în el semnul Duhului Sfânt, acela rămâne în păcatele lui, în sângele lui, departe de viaţa împărăţiei cerurilor în om. Amin.

O, ucenici scumpi, deschideţi guriţele slavei Mele din voi şi daţi glas de învăţătură peste pământ, căci v-am ales şi v-am făcut trimitere zicându-vă: «Mergeţi în toată lumea şi botezaţi neamurile pământului în numele şi în cuvântul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, vestind de la margini la margini împărăţia cerurilor venită pe pământ cu Mine, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor venit de la Tatăl atunci şi acum pentru tot cel ce crede această minune: venirea Mea». Amin, amin, amin.

– Venirea Ta, Doamne Cuvinte, este sigură ca ivirea zorilor, precum este scris despre ea în prooroci, dar oamenii au făcut zid între Tine şi ei duhul slavei deşarte, căci nici mort nu scapă omul de ea, o, Doamne plin de milă pentru omul pierdut. Strigăm cu Duhul Tău ca să se audă de la margini la margini şi spunem că împărăţia cerurilor vine cu putere peste oameni şi îi zdruncină din temelii ca să cadă ele şi să se aşeze în om împărăţia Ta, pentru unii cu slavă, iar pentru alţii cu mânie, Doamne drepte. Ai făcut din noi cuvântul Tău pe pământ, şi iată, şi în cer, Doamne Cuvinte, şi suntem pildă a împărăţiei cerurilor, pe care Tu ai pus-o în noi când ne-ai chemat spre ea cu puterea Ta. O, cu puterea Ta smulge-i şi pe oameni din duhul lor şi aşează-i în Duhul Tău. Aşează Duhul Tău în ei ca să vadă oamenii venirea Ta, că iată, ea face zgomot şi glasul ei suflă ca să se audă, şi glasul ei dă în oameni ca să-i deştepte pe ei şi să vadă ei cât de trecătoare este truda lor şi cât de adevărată este Evanghelia ta care spune oamenilor aşa: «Cel ce-şi câştigă viaţa, acela o va pierde».

Ne aşezăm cu Tine cuvânt peste pământ şi peste neamul român şi peste poporul Tău cel micuţ de azi, căci suntem trimişii Tăi, Doamne, şi numai cel ce este trimis are rod însutit, rod bun de pus în hambar. Acum sărbătorim ca şi în cer ziua noastră de sobor între cei mici ai Tăi şi ne aşezăm apoi să lucrăm, Doamne. Pacea Ta să ne fie azi temelie pentru lucru, şi să se zidească apoi pe ea, Doamne, împărăţia cerurilor în oameni, ca să Te odihneşti şi în cei ce nu cunosc această vreme: venirea Ta, că iată, plângând cobori din cer pe pământ cuvânt, plângând Te porţi de la Tatăl la om, plângând Te întăreşti ca să poţi, o, Doamne al puterilor. Amin, amin, amin.

– Pace vouă, ucenici trimişi! Avem sărbătoare pentru voi în cer şi pe pământ, fiilor veniţi cu Mine din cer pe pământ. Binecuvântat să vă fie lucrul şi cuvântul sărbătorii voastre, dar să întărim puterea în porţi şi apoi să ne dăm oamenilor, iar cei ce vor crede vor primi în ei semnul Duhului Sfânt şi iertate vor fi păcatele lor, căci cei iertaţi sunt cei ce au în ei semnul şi lucrarea Duhului Sfânt Mângâietorul, împărţitor al împărăţiei cerurilor peste cei ce, trudind spre ea şi prin ea, şi-o dobândesc lor. Amin, amin, amin.

Eu, Domnul, mai înainte de facerea cerului şi a pământului am aşezat puterile cereşti şi îngereşti, şi tot prin cuvânt le-am aşezat, prin înţelepciune şi prin cuvânt, şi apoi le-am făcut pe cele ce se văd. Amin.

Eu, Domnul, îmi desfăşor acum tot cuvântul şi lucrul sărbătorii ucenicilor Mei cei de acum două mii de ani şi pun puterile cereşti să întărească porţile ca să intru pe ele cu tot cuvântul care este de aşezat în cartea Mea, cartea Mielului. Lucrez cu ucenici, căci aşa este lucrul Meu peste om. La facerea cerului şi a pământului am avut ca ucenici ascultători cuvântului Meu puterile cereşti şi îngereşti, iar apoi, la facerea omului nou, Mi-am făcut dintre oameni ucenici, şi i-am înfăşurat pe ei în taina puterilor cereşti, ca şi pe Mine, şi aşa am lucrat pe pământ, şi aşa lucrez şi azi, şi plâng de durerea că omul nu are tragere de inimă pentru Dumnezeu, pentru zbaterea Mea după om ca să-l fac pe el al Meu, şi apoi să-l fac după chipul şi asemănarea Mea prin lucrarea Mea cea cu ucenici. Amin.

După ce M-am lăsat acum două mii de ani pus pe cruce de către om şi după ce am înviat şi Mi-am arătat deplin adevărul dumnezeirii Mele, fiinţa Mea de Fiu al Tatălui Savaot, născut din El mai înainte de toţi vecii, şi apoi pe pământ născut din om Fiu al Omului, Eu am spus ucenicilor Mei aşa: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Luaţi Duh Sfânt şi, mergând, vestiţi peste neamuri împărăţia cerurilor venită la ei pentru toţi cei ce vor crede şi se vor boteza în numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh». O, dar acum cum să le spun ucenicilor Mei să lucreze peste oameni? Oamenii îşi zic că sunt botezaţi, că sunt credincioşi, că-L au pe Dumnezeu de Tată şi pe Fiul lui Dumnezeu de Mântuitor al lor şi că le ajunge aşa cum sunt ei.

O, cum să vă spun în vremea aceasta să lucraţi peste oameni, ucenici iubiţi? Vin cu voi din cele cereşti pe pământ şi suntem între cei din cer masă de ucenici cu învăţător, aşa cum am fost şi pe pământ cu voi. Cum să lucrăm peste oameni pe pământ? Cuvântul Meu cel de cincizeci de ani, acest cuvânt care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, după cum i-am arătat Eu, Domnul, ucenicului Meu Ioan ca să vadă el vremea aceasta de acum şi s-o vestească să fie, în acest râu de cuvânt nu se spală omul, nu se uită omul ca să-şi vadă faţa şi să înseteze şi să caute apoi după izvorul Meu. Eu am spus prin Scripturi: «Cel ce însetează, îi voi da să bea în dar din izvorul apei vieţii, şi apoi cel ce va birui va fi moştenitor».

O, ucenici iubiţi, vin cu voi din sânurile cerului ca să lucrăm pe pământ şi să audă omul acum cursul izvorului apei vieţii şi să înseteze după el. Eu în voi, şi voi în Mine, aşa lucrăm. Binecuvântat să vă fie lucrul şi cuvântul vostru cel din cer peste pământ, căci pământul Ne este aşternut de lucru, precum cerul Ne este scaun de sfat. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, în acest nume lucraţi şi cuvântaţi de la masa sfatului ceresc cuvânt de înnoire a lumii, căci scris este despre voi cuvântul Meu care s-a scris atunci, că «la naşterea din nou a lumii voi veţi sta pe douăsprezece scaune şi veţi judeca peste pământ». Amin, amin, amin.

– O, dulce şi slăvit învăţător! Noi Te-am cunoscut în toată slava Ta cea de după învierea Ta dintre cei morţi, când Tu ai rostit peste noi cu multă mărire cerească trimiterea peste neamuri cu vestea împărăţiei Tale, zicându-ne: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă să păziţi, iar Eu voi fi cu voi până la sfârşitul timpului». Amin. Ne-a durut adânc în ziua când Tu ne-ai îmbrăcat cu Duhul Sfânt, la zece zile după slava înălţării Tale, şi am suspinat cu durere pentru toate clipele de îndoială pe care le-am avut, ca nişte oameni, pentru dumnezeirea Ta, înainte şi după slăvită învierea Ta. Greu Ţi-a mai fost şi cu noi, îndoielnici cum eram, greu, Doamne, Ţi-a mai fost. Ne-am îndoit la vestea martorilor învierii Tale, ne-am îndoit chiar şi înaintea Ta în Galileea, pe muntele unde Tu rânduisei să Te arăţi nouă înviat, şi ne-am închinat Ţie atunci, dar ne-am şi îndoit, Doamne, iar Tu Te-ai îndurerat. Când ne-ai îmbrăcat în veşmântul Duhului Sfânt în ziua cincizecimii, atunci duhul nostru, îmbrăcat în naşterea de sus, a fost în Duhul Sfânt, şi am văzut desăvârşit, şi tot aşa am şi ştiut, şi ne-am căit atunci pentru toată durerea Ta cea de la noi. O, nu cel ce îl cunoaşte pe Dumnezeu, nu acela este cel ce îl iubeşte pe Dumnezeu. Cel ce îl iubeşte pe Dumnezeu, este cel ce este cunoscut de Dumnezeu, şi altfel nu este iubirea de Dumnezeu în om, Doamne. Tu ne-ai cunoscut îndoiala şi ne-ai mustrat pentru necredinţa noastră, şi aşa Te-ai dovedit că eşti Cel ce ştie toate, şi apoi noi Te-am iubit, şi prin Duhul Sfânt Cunoscătorul în noi, Te-am cunoscut şi Te-am iubit, după ce Tu ne-ai arătat că ne cunoşti. O, ce frumos i-ar sta omului să Te iubească după ce Tu îi arăţi că îl cunoşti! Omul însă se supără când Tu îi spui pe pământ păcatul. «Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, este cel cunoscut de Dumnezeu», precum este scris în Scripturile ucenicilor Tăi, dar taina aceasta este prea străină de inima şi de simţirea omului, Doamne, şi omul ar trebui să nu mai greşească dacă nu poate să se căiască, dacă nu poate să-şi omoare păcatul, căci păcatul neomorât face pui, Doamne. O, păcatul nemărturisit este cel ce face pui, şi vai celui ce nu-şi mărturiseşte cu căinţă statura sa cea nevăzută pe deasupra, şi aceluia i se scrie că are alt dumnezeu, şi nu pe Tine, Doamne. O, Ţi-a acoperit diavolul faţa cu pomelnicele păcatelor oamenilor, şi nu ştie omul să şi le şteargă de la faţa Ta, Doamne. îi plângem pe cei ce stau sub numele de creştin şi nu au peste ei semnul iertării păcatelor lor, şi dăm să-l învăţăm pe tot omul cum să meargă pe calea care se numeşte calea Domnului pe pământ. Ne aşezăm cu Tine cuvânt peste pământ şi peste neamul român şi peste poporul Tău cel mic de azi, căci suntem trimişii Tăi, şi numai cel ce este trimis de Tine are rod înaintea Ta, o, Dumnezeule adevărat.

Pace Ţie! Şterge-Ţi lacrima! Plângând cobori din cer pe pământ, plângând Te porţi de la Tatăl la om, plângând Te întăreşti în porţi ca să poţi pentru venirea Ta, o, Doamne. Amin.

– Eu, Domnul, cobor plângând pe pământ şi aşa îmi întăresc porţile ca să vin. îmi este zdrobită puterea în porţi. Le este clătinată nădejdea celor din porţi că vor mai putea prin greu. Precum lipsa ploii usucă pământul, aşa lipsa credinţei lucrătoare din creştin usucă puterea nădejdii în cei ce poartă pe umerii lor lucrarea Mea cea pentru om, venirea Mea cea după om.

O, vă dau Eu putere, copii care-Mi staţi de veghe pentru venirea Mea cuvânt pe pământ şi peste neamul român, la care vin, şi peste fiii cei hrăniţi cu bogăţia cea de har a cuvântului Meu cel făcător de om şi de lucrare a credinţei în om. Pun puterile cereşti să vă învioreze şi să împlinească aceasta, o, copii zdrobiţi în porţi. De pe pământ numai zdrobită vă este puterea cea pentru venirea Mea, iar vremea de acum aceasta este: venirea Mea. Amin. O, tată, staţi deschişi pentru venirea Mea. Cuvântul venirii Mele este cel ce poate, şi pot puterile cereşti pentru el, şi pot acestea şi pentru voi. Fiţi-Mi ucenici mângâiere, aşa cum v-am tocmit să-Mi fiţi, căci plămada voastră este bună, iar cel ce este cunoscut de Dumnezeu, acela este cel ce îl iubeşte pe El. Amin.

Acum lucrează prin porţi ucenicii Mei cei din cer. Eu în ei, şi ei în Mine, ca să creadă lumea că Eu i-am trimis. Amin, amin, amin.

– Suntem aşezaţi la vestirea împărăţiei cerurilor pe pământ, ucenici din cer, veniţi pe pământ cu învăţătorul lor, Hristos. Amin.

O, oameni de pe pământ, Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor şi face sfat pentru mântuirea neamurilor pământului. Peste toată făptura cuvântăm prin trimitere. Cel ce va crede şi se va boteza în acest cuvânt, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi, precum Domnul a spus prin Scripturi. îngerul sfatului cel mare este cu noi, iar noi îi suntem ucenici. Precum L-a trimis pe El Tatăl, şi El ne trimite pe noi. Amin.

O, oameni de pe pământ, nu umblaţi după daruri! Nu iubiţi slava, ci iubiţi umilinţa, căci omul este păcătos, şi îi trebuie iertare şi înviere, nu daruri care să-l slăvească pe el pe pământ. Slava deşartă l-a luat mereu pe om dinaintea Domnului. Slava deşartă este boală grea şi miroase urât din om, şi fug îngerii lui Dumnezeu de ea şi de omul în care se încuibează ea. Nu mai este pe pământ om nedoritor de slavă. Dacă s-ar uita şi spre el omul, şi-ar vedea păcătoşenia şi s-ar căi de ea şi ar sta în umilinţă prin darul căinţei, care i-ar aduce lui iertarea păcatelor.

O, omule lipsit de harul cel de sus! Tu n-ai citit, oare, în Scripturi lucrarea celor credincioşi şi iertaţi prin credinţa cea cu folos pentru om? Pe noi Domnul ne-a trimis, şi dacă ne-a trimis, ne-a învăţat să-i cunoaştem pe cei ce cred aşa cum se crede în El, şi ne-a spus: «Celor ce cred, le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, vor lua în mână şerpi şi nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile pe cei bolnavi şi îi vor face sănătoşi». O, oameni de pe pământ, nu pot lucra puterile cereşti prin cei ce iubesc pentru ei slava acestor puteri!

O, omule lipsit de umilinţă, îţi lipseşte căinţa. Nu mai greşi, că iată, nu poţi să te umileşti nici pentru iertarea ta cea de la Dumnezeu, darămite să mai lucreze prin tine puterile cereşti pentru oamenii cei pierduţi din Dumnezeu. Apleacă-te, dar, şi caută să însetezi după Dumnezeu, căci eşti păcătos şi ai nevoie de iertare şi de înviere. Celui ce însetează, Domnul îi dă să bea în dar din izvorul apei vieţii, şi dacă va bea şi se va birui pe sine, va fi moştenitor al împărăţiei cea vestită de noi pe pământ, căci Domnul ne-a trimis pe noi, şi dacă ne-a trimis, ne-a spus aşa: «Mergeţi în toată lumea şi vestiţi Evanghelia Mea la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi». Amin.

Te osândeşti, omule, la slava cea trecătoare dacă nu vrei să crezi şi să îmbrăţişezi lucrarea umilinţei, care să te ajute să înţelegi împărăţia cerurilor, Evanghelia venirii Domnului cu plata pentru orice faptă. Cei ce nu-L aşteaptă pe Domnul sunt osândiţi să guste pe pământ din slava cea trecătoare, din toate câte se veştejesc sub ochii omului care trece odată cu ele. Iată, aceasta este osânda celor ce nu cred. Dar noi, trimişii Domnului, aducem pe pământ duhul umilinţei cea de sus, duh care îi dă omului putere să creadă şi să-L cunoască pe Dumnezeu pe pământ şi apoi să ia el moştenire cerul, precum noi l-am luat dacă L-am urmat pe Domnul cu viaţa din noi, cu iubirea din noi. O, apleacă-te, omule, şi Domnul te va înălţa aplecându-Se spre tine ca să-ţi dea şi să poţi pentru mântuirea ta. Amin.

Dar tu, o, ţară a Domnului, ţară a venirii Lui iarăşi la om, ascultă şi mai cu dor glasul Lui, care se face izvorul apei vieţii şi care curge din tronul lui Dumnezeu Cuvântul, precum este scris despre cuvântul Lui cel de azi şi proorocit ca să fie, şi dacă te scoli, stai trează la glasul Lui. O, nu te supune mâniei Lui cea plină de durere pentru necredinţa omului, ci supune-te slavei Lui cea plină de ocrotire pentru cei ce se apleacă spre El. Iată, tot stă peste tine jalea, şi fiii tăi se înfricoşează de glasul mâniei Lui. Ai în mijlocul tău comoară din cer, izvor de mântuire pentru tine. Apleacă-te ca să înveţi din gura Domnului. învaţă din cer, că tu eşti sub cruce şi nu poţi pentru dezrobirea ta dacă nu înveţi ca să poţi.

O, ţară a venirii Domnului, e Domnul cu ucenicii Lui cei din cer în mijlocul tău cu sărbătoare. Tu trebuieşti curăţată şi udată şi plivită şi îngrijită, dar trebuieşti desţelenită, o, ţară de nuntă. E Domnul Mire în tine, cu mireasă din mijlocul tău peţită. Deschide uşa şi te uită! Deschide-I Lui! Deschide-I! învaţă de la El şi fă-te tu faptă a Lui, împărăţie a Lui. El are lopata în mână şi îşi curăţă aria. Priveşte şi deschide-I ca să înţelegi venirea Lui la tine, venirea Lui de la Tatăl, şi vei înţelege, căci puterile cereşti vor împlini aceasta. Amin.

O, fii români care staţi să conduceţi de sus acest neam! Fiţi credincioşi, nu fiţi necredincioşi, fii români! Luaţi aminte la cele scrise în Scripturi şi care spun că cetatea cu tot felul de conducători peste ea se surpă şi este ca o cetate fără de conducător. O, aşa arată faţa ta cea de sus, cea de la cârma ta, ţară română, dar noi, ucenicii Domnului, trimişii Lui pe pământ atunci şi acum, îţi spunem ţie pentru cei ce în tine nu iubesc dreptatea şi pacea, şi îţi spunem aşa: «Pe cei ce se abat pe căi nedrepte, Domnul îi va duce cu cei fără de lege», precum este scris. Amin.

O, nedreptatea care se vrea stăpână peste creştetul tău, ţară a venirii Domnului, va fi să cadă de pe fruntea ta, şi Domnul te va face să înţelegi ce este dreptatea şi ce face ea când este, şi-ţi va limpezi faţa ta, şi va învăţa Domnul pe cei drepţi din tine lucrarea dreptăţii, dreptatea şi slava sa. Amin.

O, coboară, Doamne, pe scara puterilor cereşti dreptatea în mijlocul neamului român şi biruinţa ei, şi apoi fă-Te slavă, şi Tabor de slavă Te fă în ţara Ta de venire, căci pământul român aşteaptă pe el biruinţa Ta cea de la sfârşit de timp şi poartă pe el calea venirii Tale de la Tatăl la om. întăreşte, Doamne, cârmuire cu dreptate în fruntea acestui neam, căci pe pământul alegerii Tale va locui dreptatea, precum este scris, iar făgăduinţele Tale sunt drepte şi vin pe pământ. Amin.

Vino şi tu spre dreptate, ţară a venirii Fiului lui Dumnezeu la tine, vino să crezi, şi prin credinţa ta toate se vor face noi. Cer nou şi pământ nou să fii tu, precum Domnul ţi-a hărăzit ţie, o, ţară scumpă a venirii Lui. Amin.

Tu, popor micuţ din mijlocul neamului român, adăpostit de Domnul pe colină de nou Sion, strânge-te la pieptul Domnului şi stai alipit cu El, căci vremea venirii Domnului e cu mânie peste cei ce nu cred venirii Lui. O, nu te teme, dar întăreşte-ţi iubirea şi glasul către Dumnezeu şi cere-I Lui toată slava venirii Lui peste pământul român. învaţă lucrarea cea pentru ucenici şi lucrează după cum Domnul te-a învăţat. Umpleţi-vă guriţele de lucrarea Duhului Sfânt peste voi, ca să fiţi udaţi şi să purtaţi rod, şi învăţaţi ce înseamnă să staţi sub călăuză, fiilor. Nu cumva să daţi să înţelegeţi oricum aceasta. Cât timp staţi sub călăuză îi este bine Domnului şi vouă şi lucrează Domnul minuni cu voi peste pământ şi peste om. Fiţi înţelepţi, căci Domnul are peste voi fii plini de har, plini de milă pentru voi, plini de înţelepciunea cea care va aduce vouă izbânda Lui şi pacea. Din tot poporul care a fost şi care este răsărit din cuvântul Domnului, Domnul i-a făcut pe ei mari, căci ei au stat mici ca David cel mic între fraţii lui şi tânăr în casa tatălui lui. Fraţii lui erau buni şi mari, dar Domnul a binevoit în cel mic între ei şi l-a uns cu untdelemnul ungerii Lui şi el a cârmuit poporul.

O, stai sub călăuză, popor al lui Dumnezeu Cuvântul, şi învaţă ce înseamnă să stai aşa, şi fă-te rod în viţă, căci nerodirea va fi îndepărtată, precum este scris. Amin.

O, Doamne, învaţă-i să fie, căci Tu eşti Domnul învăţătorul celor ce sunt ucenici ai venirii Tale. Pace Ţie! Şterge-Ţi lacrima, căci Tu plângând cobori din cer pe pământ, plângând Te întăreşti în porţi ca să poţi pentru venirea Ta, plângând, Doamne, plângând. Amin.

– O, scumpi ucenici veniţi cu Mine cuvânt pe pământ! îi las o clipă de sub puterea venirii Mele pe cei ce Ne poartă, căci venirea Mea e grea şi pentru Mine, dară pentru ei. Plângând îmi întăresc cărarea pe care vin, plângând Mă port după om ca să-Mi mângâi durerea, căci sunt îndurerat şi prea îndurerat de la om. Amin, amin, amin.

Încă un picuţ de cuvânt al Meu, căci dorul Meu e prea mare ca să-l pot ostoi, dar torn cu picul din el, ca să-l fac ştiut de om şi să găsesc cumva alinare de la om, căci numai omul îmi poate stinge văpaia Mea cea de şapte mii de ani, de când, plângând, ca un Dumnezeu adevărat, am rămas fără casă, fără odihnă, fără aşternut al durerii Mele, după ce Mi-am pierdut bucuria. Omul îmi era bucuria, dar ea M-a părăsit. Şi dacă Eu am pierdut bucuria, a pierdut-o şi Tatăl, chiar dacă Eu, Fiul Lui, îi eram Lui casă şi bucurie şi ascultare şi odihnă, dar Eu am rămas zdruncinat de durere după ce l-am pierdut pe om, şi aşa am stat şi aşa stau în Tatăl, plângând stau şi plin de dor stau, iar Tatăl este în Mine.

O, oameni de pe pământ, dau să vă plămădesc din nou credinţa şi simţirea. Vin cuvânt de dor pe pământ. Când M-am înălţat la Tatăl, după învierea Mea dintre cei morţi, le-am spus la ucenici că voi fi cu ei până la sfârşitul timpului, dar un nor M-a acoperit de la faţa lor, ca să rămân tainic cu ei, şi norul s-a ridicat în văzduh, iar Eu stau acoperit de faţa omului, dar stau până la sfârşit cu cei ce cred iubindu-Mă şi primindu-Mă să fiu cu ei. Sunt şi cu Tatăl, sunt şi cu omul, şi sunt fără de sfârşit peste tot, căci aşa este Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi pe om. Amin.

O, oameni de pe pământ, nu staţi fără Dumnezeu pe pământ, o, nu staţi, că e greu pe pământ, şi omul nu ştie, săracul, că e greu fără Dumnezeu pe pământ. Cât am stat pe pământ cu ucenicii Mei Eu i-am păzit pe ei de tot răul, de tot greul, şi apoi i-am lăsat şi M-am aşezat în taină, M-am aşezat în Tatăl, şi sunt tainic cu omul, şi apoi ucenicii Mei au semănat cu Mine pe pământ, au suferit ca Mine şi au fost după chipul şi asemănarea Mea, căci când Ne-am sfătuit, Eu şi cu Tatăl, să-l facem pe om, am spus să-l facem după chipul şi asemănarea Noastră pe om. Cel ce vine să fie al Meu şi nu vrea să fie apoi după chipul şi asemănarea Noastră, a Mea şi a Tatălui, acela este cel ce nu Mă vede, căci despre cei ce Mă văd este scris: «Vor fi asemenea Lui, căci îl vor vedea cum este».

O, iată, omule, cât sunt Eu de îndurerat de la depărtarea ta de Dumnezeu. Vreau să-ţi plămădesc din nou credinţa şi simţirea după Dumnezeu, vreau să trăiesc în tine după chipul şi asemănarea Mea, plin de durerea de la om şi de dor după om. Vreau să te doară şi pe tine durerea Mea de la tine, vreau să Mă porţi, omule. Sunt plin de milă după tine. Vreau şi tu să fii aşa după Mine, ca să ne asemănăm, omule. Omul cel zidit de mâna Mea n-a vrut să fie asemenea Mie, şi Mi-a dat Mie durerea, iar el şi-a ales bucuria vieţii lui şi şi-a luat din Mine locul. De atunci Mă port pribeag după om, şi plângând Mă port. Am plâns prin prooroci şi M-am purtat după om cu glasul cuvântului Meu cel prin prooroci, dar omul este împietrit. Acum Mă fac râu de cuvânt duios, cuvânt dulce spre om, şi n-aş fi lucrat aşa dacă n-ar fi fost scris în Scripturi să Mă fac peste pământ râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul, şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, căci am spus acum două mii de ani: «Cerul şi pământul vor trece, dar nici o iotă a cuvântului Meu nu va trece ca să nu se împlinească, aşa cum a fost el rostit». Iată, s-a făcut râu peste pământ cuvântul Meu, şi l-am dat oamenilor şi îl dau mereu. Ia şi bea din el, omule, şi caută-l cu sete, că el te caută umblând de la margini la margini şi te strigă să însetezi după el. El este Dumnezeu Cuvântul, şi din gura Mea izvorăşte el, iar Eu sunt locaşul Tatălui, tronul lui Dumnezeu sunt, Mielul lui Dumnezeu sunt. Amin.

Şi acum, o, ţara Mea de venire pe pământ acum, la sfârşit de timp, dacă Eu, Dumnezeu Cuvântul, Mă revărs pe vatra ta cu râul şi apa vieţii, precum stă scris în Scripturi, tu eşti cea vestită peste popoare că eşti ţara Mea de nuntă, că eşti vatra în care Eu, Domnul, Mielul Tatălui, M-am aşezat cu masă de cină a cuvântului Meu, şi în acest cuvânt voiesc să botez toate neamurile pământului, şi iată, aceasta fac, şi aidoma ca în vremea lui Noe lucrez, aducând pe pământ râul şi apa vieţii şi prinzând sub el popoarele, ca să vină să bea şi să înseteze apoi după viaţa cuvântului Meu de peste el, dar iată, găsesc peste tot petrecere, mâncare şi băutură găsesc pe pământ, însurat şi măritat găsesc pe pământ, şi omul nu aude vuietul venirii Mele, căci Eu vin lin, şi lin grăiesc în cuvânt.

O, ţară aleasă între popoare, dacă tu nu poţi să te trezeşti la glasul Meu cel lin, cel duios, cel blând, aşa cum vin Eu spre tine, iată, tată, te trezeşte viscolul cel iute, care fără milă te bate şi-ţi strică agoniseala, căci puterile cereşti s-au sculat să împlinească ele cuvântul Meu şi să te mâie spre el, spre strigarea Mea la tine, că te strig cu glasul durut, prin vuiet de vânt iute te strig, dacă nu vrei cu glasul Meu cel lin, care te învaţă să fii cea sfinţită de cuvântul Meu, şi cu fapte sfinte să fii, şi cu credinţă sfântă înaintea Mea să fii.

O, ţară a venirii Mele acum, la sfârşit de timp! Puterile cereşti nu te vor lăsa să te odihneşti, şi te vor zdruncina încă dacă tu nu te vei împăca cu Domnul Dumnezeul tău, că iată, stau cuvânt de Duh Sfânt pe vatra ta şi te vestesc a Mea între popoare, şi tu trebuie să asculţi de Dumnezeu şi să faci voia Lui dacă eşti a Lui. O, te chem sub slava cuvântului Meu, te chem la masă cu Mine, îţi pun masă din cer, căci hrana Mea este din cer, şi este pentru învierea ta. Te chem cu glasul lin, iar dacă nu auzi, strigă la tine puterile cereşti, stihiile cereşti strigă la tine cu tărie, şi te umple de spaimă strigătul lor. Strigă la tine puterile cereşti ca să te trezească şi să auzi glasul Meu, care te cheamă să te întorci în duhul credinţei sfinte şi să te împaci cu Dumnezeu, că a venit la tine vremea împăcării tale cu Mine, o, ţara Mea de azi. Vrei nu vrei, crezi nu crezi, ştii nu ştii, tu eşti ţara cea de la sfârşit de timp a lui Iisus Hristos, şi vine Domnul la tine cuvânt pentru toate neamurile pământului, şi ele iau din râul Meu de cuvânt, care curge în tine de la Dumnezeu. O, nu sta străină de taina Mea din tine, că am făcut din tine munte al fericirilor rostite de Mine peste pământ, ca să fie ele peste cei ce intră sub slava lor.

O, scoală-te, ţara Mea de azi! De multă vreme te strig ca să Mă auzi. Scoală-te! E Domnul. Scoală-te la strigarea Lui! Iată Mirele! Fii fecioară înţeleaptă, ţara Mea! Am în tine gura izvorului Meu şi nu-ţi cer altceva decât să bei şi să înviezi şi să fii a Mea, căci Eu sunt Dumnezeu. O, ieşi de sub vuietul puterilor cereşti, care bat cu vuiet peste tine ca să te zdruncine şi ca să te trezeşti, sau care iau din tine binecuvântarea dacă tu nu o preţuieşti, mulţumind pentru ea lui Dumnezeu. O, Eu nu vreau ca tu să plângi sub durere şi sub varga mâniei Mele pentru neascultarea ta, ci vreau să-ţi cânţi cântarea răscumpărării, ţara Mea, şi vreau să-i învăţ pe cei ce s-au aşezat păstori peste tine dar nu te păstoresc, şi vreau să-i învăţ Eu să ia de la Mine darul credinţei sfinte şi să te înveţe ei apoi să crezi în venirea Mea la ei şi la tine, căci n-am venit să-ţi fac rău, ci fericirea cu Mine am venit să-ţi dau. Vreau apoi să strig la cei ce s-au aşezat să te cârmuiască, vreau să-i învăţ, căci sunt îndărătnici şi sunt făţarnici şi vor numai slava lor, iar cei ce iubesc slava oamenilor nu pot iubi dreptatea, o, ţara Mea. Vreau să strig la ei şi să-i povăţuiesc încă, şi îi voi povăţui până ce vor asculta vrând nevrând, căci puterile cereşti îmi sunt ucenici pentru împlinirea a tot cuvântul care iese din gura Mea ca să se facă, şi apoi Eu să spun: «Făcutu-s-a!». Amin.

Şi acum grăiesc cu tine, popor hrănit de Mine pe vatra neamului român. O, greu Mi s-a făcut lucrul Meu peste om, greu, tată, greu. Dacă îi spun omului păcatul, el se încruntă şi păcătuieşte şi mai rău, fiindcă omul este neprimitor şi neumilit. Aşa am păţit Eu încă de la început cu omul; el n-a ascultat de Mine, Făcătorul lui, şi s-a supărat când i-am arătat că ştiu păcatul lui cel ascuns în el, şi s-a supărat pe Mine omul cel zidit de mâna Mea din pământ, şi dacă s-a supărat, s-a smuls din Mine şi nu M-a mai primit să-i spun păcatul şi să-l îndrept pe el; şi dacă a făcut aşa, a căzut păcatul lui pe toţi urmaşii lui până azi şi până mâine, tată.

O, copii învăţători de la Mine pentru poporul cel care stă sub venirea Mea cuvânt pe pământ! Să nu se supere ei pe voi dacă le spuneţi lor greşalele. O, să nu vă doboare, ci să vă primească, tată, ca să le faceţi bine şi pază de tot răul. O, s-a făcut grea coborârea Mea şi pentru Mine, dară pentru voi! dar durerea după om ne dă putere, tată. Omul, săracul, vrea lăudat, vrea mângâiat, vrea înţeles, dar el nu le lucrează pe cele vrednice de laudă, căci omul e nedrept cu dreptatea a toate câte sunt. Numai după ce trece cu trupul omul, numai atunci stă el umilit şi faţă în faţă cu toate păcatele lui dacă el nu se umileşte înaintea tuturor oamenilor în vremea lui de pe pământ. Ba, din contra, omul cel cu slăbiciuni ale firii lui nemulţumite, din pricina mândriei din el, îşi face fără să caute prea mult, îşi face ucenici ai slăbiciunilor lui, şi cei slabi se iau după cei slabi, căci omul este slab, e slab ca şi cel după care se ia el ca să cadă în slăbiciuni, şi omul îşi întăreşte slăbiciunile, şi Eu îndur multa Mea durere de la om, tată. Eu trebuie să Mă las biruit de om ca să Mă primească omul cumva. Nu pot fi mai drept ca omul, că nu vrea, tată, omul să nu aibă el dreptate. Mă uit la omul care nu Mă primeşte cu voi, iar cine nu vă primeşte pe voi, pe Mine Mă alungă, pe Mine Mă depărtează, şi nu pe voi. Omul se ia după omul care seamănă cu el, care vrea ca el, care zice ca el, şi nu primeşte omul mustrare peste el de la alt om pentru îndreptarea vieţii lui. Se ţine tare omul, bietul de el, dar el rămâne tot neputincios, şi numai cel neputincios se luptă să poată. Nu Mă primeşte omul, decât cu mângâiere peste el şi cu ajutor pentru el, fiilor, iar altfel nu Mă primeşte, şi dacă vin cu îndreptare spre el, el Mă goneşte, măcar cu supărarea pe el însuşi Mă goneşte, dacă nu chiar cu supărarea pe Mine cum că nu sunt bun cu el aşa cum poate el să Mă primească şi nu altfel. O, numai în faţa mâniei Mele nu poate omul să se aşeze mai mare ca Dumnezeu.

O, câtă durere pe Mine! Omul nu îndură să fie de nimeni supărat sau umilit, dar nu tot aşa Mă iubeşte el şi pe Mine, nu tot ca pe el, tată, căci pe Mine el Mă supără mereu, Mă uită mereu, Mă părăseşte mereu, Mă îngenunchează mereu, Mă pune mereu înaintea diavolului faţă în faţă cu depărtarea lui de Mine, şi Eu îndur şi iar îndur nepreţuire de la om şi lacrimi pentru părăsirea Mea de către el, şi iată, omul are mai multe drepturi ca Mine şi stă nepăsător pentru acest păcat din el, iar cel ce face aşa cu Dumnezeu, tot aşa suflet are şi pentru omul care i-ar arăta lui păcatul şi despărţirea lui de Dumnezeu. Nu zadarnic am spus Eu că nici dacă ar veni la om cineva dintre morţi, nu poate omul mai mult, şi iată, cel ce nu poate este necredincios.

O, fii ai cuvântului Meu, care vă hrăneşte pe voi! Căutaţi să trăiţi taina cuvântului Meu de peste voi, căci plâng prin cuvânt. Fiţi îndurători cu Mine! Faceţi milă cu Mine, fiilor, ca să-Mi alinaţi durerea Mea cea de la om. învăţaţi din învăţătura Mea şi împliniţi, spre bucuria Mea şi a voastră, tot cuvântul Meu, căci împlinirea lui vă păzeşte pe voi de tot răul care vine peste pământ pentru curăţirea a toată fărădelegea de pe el, ca să am Eu apoi pământ curat şi să calc pe el cu pas ceresc şi să Mă odihnesc de dureri, fiilor. A intrat sub biciul puterilor cereşti ţarina neamului român, căci puterile cereşti sunt ucenicii Mei cei ascultători, dar voi fiţi muntele odihnei Mele, fiilor, ca să vă ocrotesc şi să-i strig de pe el pe oameni la Mine, la stânca lor de scăpare, tată, dacă vor fi credincioşi aşa cum cer azi Scripturile venirii Mele cu cerul cel nou şi cu pământul cel nou pe pământ. Amin.

O, fii ai cuvântului Meu! Pe cei ce vă povăţuiesc spre Mine pe voi, pe cei ce Mă poartă pe Mine spre voi, iubiţi-i cu sfială, ca să vă fie tare iubirea, şi iubiţi-i cu dor, şi dor să vă fie de ei ca şi de Mine, căci Eu prin ei sunt cu voi şi pentru voi. Amin. Iubirea este cea care are sfială, iar sfiala are iubire, fiilor, şi acestea două să vă fie curate, căci altfel nu sunt sfinte în voi acestea două. Fiţi după chipul şi asemănarea Mea, purtând în voi durerea şi iubirea Mea cea pentru voi şi pentru om, fiilor.

Şi iată, tată, ucenicii Mei, de lângă Mine vă vestesc vouă că veţi lucra în grădinile Mele cu voi fântâna apostolilor. De lângă Mine vă vestesc ei vouă vestea că vor sta străjeri şi îngeri vor sta pentru lucrul fântânii celei noi, care va lua fiinţă acum în grădinile Mele cu voi.

Fântâna sfinţilor apostoli, fântâna ucenicilor Mei. Eu şi cu ei vă dăm binecuvântare prin cuvânt pentru începutul şi sfârşitul acestei lucrături, din cer rostită ca să se împlinească. Lucraţi cu pace, lucraţi cu puterile cereşti, tată. Cu blânde puteri cereşti vă înzestrez Eu acum pentru această lucrătură sfântă. Lucraţi-o sfânt, aşa cum v-am învăţat când v-am dat vouă să înfăptuiţi pe pământul Meu cu voi fântâna îngerilor. Lucraţi-o şi pe aceasta, lucraţi-o cu sfială sfântă, cu iubire sfântă, căci iubirea sfântă are sfială sfântă, iar sfiala sfântă are iubire.

Lucraţi fântâna apostolilor Mei. Nu stricaţi vremea rugăciunii şi a veghii sfinte, căci sporul şi izvorul a toate aşa vine, fiilor. Fiţi ca îngerii din cer pe pământ, căci am nevoie de viaţă îngerească în om, ca să pot să lucrez cu voi lucrările Mele pe pământ. Fiţi curaţi în cuvânt şi în lucrarea păcii şi a frăţiei sfinte, fiilor. Fiţi curaţi înăuntrul şi în afara voastră, fiţi curaţi, ca să vă mângâie îngerii Mei şi cu bucurie să vă mângâie, dar fiţi-le pe plac, fiţi curaţi ca îngerii. Amin. Unii altora daţi-vă de la Mine, unii de la alţii luaţi de la Mine. Amin.

Acum îmbrăcaţi-vă cu puterile cereşti, fiilor, şi lucraţi plini de duhul păcii sfinte fântâna apostolilor Mei. Pace şi binecuvântare pun peste voi şi peste lucrul fântânii celei noi. Amin.

Mergem să însemnăm locul fântânii. Ucenicii Mei stau nedespărţiţi de voi, ca şi Mine, fiilor. Fiţi fiii iubirii de Dumnezeu pe pământ, precum ei sunt în cer fiii iubirii Mele. Amin.

Pace vouă, fiilor! Vreau mereu să le grăiesc cu voi pe toate cele din Mine. Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! Amin, amin, amin.