Cobor cu cerul pe pământ cuvânt, şi cerul Îmi este scaun, iar pământul, aşternut, şi aşa este casa lui Dumnezeu, şi nu poate omul să-Mi zidească Mie casă, căci Eu sunt Cel ce am zidit şi zidesc. Îmi iau cerul de sfinţi şi păşesc cu ei pe aşternutul picioarelor Mele, şi cele ce nu se văd ne acopăr de ochii omului, căci omul este departe de cer. Vin cu cerul pe pământ, căci departe de cer este omul, iar Duhul Meu Se zbate să-l îndumnezeiască pe om şi să-l aducă aproape şi să-L vadă omul pe Dumnezeu, căci cele nevăzute ale Domnului sunt cele dintâi făcute, şi apoi sunt făcute cele ce se văd, şi apoi s-a făcut omul.

Eu Însumi am venit din cer pe pământ acum două mii de ani, după ce prin duhul proorociei am trimis la oameni pe mulţi soli, care să-L vestească pe Dumnezeu. Eu Însumi vin şi azi, după ce mulţi au mărturisit în numele Meu ca să creadă oamenii în Mine şi să se mântuiască, şi lumea nu s-a ridicat din moartea cea de la păcat. Eu Însumi vin, Eu Însumi grăiesc pe pământ, şi şoapta Mea duioasă atrage la Tatăl pe cei duioşi ca şi Mine, şi-Mi alină ei durerea Mea cea după om, căci l-am pierdut pe om după ce l-am zidit.

Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot şi al Fecioarei mama Mea, şi ce uşor Îmi este să stau cu cei credincioşi, să vin la ei şi să le dau din gura Mea hrană pentru suflet! Am vestit la porţi sărbătoarea cu care vin în ziua aceasta, şi iată, intrăm în carte cuvânt, Eu şi mama Mea Fecioara, Eu şi sărbătoarea ei cea de acum două mii de ani când am coborât după ea ca s-o iau lângă Mine.

O, Îmi desfac braţele ca să-i cuprind pe cei adunaţi la izvor. Mă dau lor cu îmbrăţişarea şi îi cuprind în cuvânt. De la margini la margini nu-i pe pământ loc mai frumos şi mai slăvit ca acest munte de taină, vârf de pământ, pe care stă cuvântul gurii Mele împărţind mângâiere celor ce-l află şi-l iau pe el vindecare de alean. O, odihnească-se paşii voştri pe acest petecuţ de pământ în ziua aceasta de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara! Fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu pentru neliniştita iubire din voi, care vă dă putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu între oameni, şi ştiinţă vă dau ca să ştiţi voi apoi cum vă vrea Dumnezeu să fiţi şi să trăiţi pe calea voastră cu El! Vă păstoresc cu cuvânt duios şi vă povăţuiesc pe voi să iubiţi şi să pătrundeţi cu inima şi cu mintea taina păcii dintre Mine şi om, dintre om şi om. O, vă povăţuiesc să lucraţi pace între Mine şi voi. Ea este voia Mea cu voi spre lucrare, şi altceva nu înseamnă pacea dintre Mine şi voi, şi nu este iertare de păcate dacă nu este mai întâi pacea între Mine şi voi, căci scris este: «Fericiţi sunt cei cărora s-au iertat păcatele lor!». Eu sunt din cele de sus, şi tot aşa să fiţi şi voi. Eu nu sunt din lumea aceasta, şi nici voi să nu fiţi din ea. Aşa să fie pacea dintre Mine şi voi, căci Eu le-am spus celor ce crezuseră în Mine atunci: «Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi», şi le-am mai spus: «Adevăr adevărat zic: oricine săvârşeşte păcatul, este rob păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac. Fiul însă rămâne în veac. Deci dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr». O, iată taina păcii dintre Mine şi voi, taina nedespărţirii dintre Dumnezeu şi om!

O, ce frumos, ce frumos a răspuns mama Mea Fecioara trimisului lui Dumnezeu la ea! Taina păcii dintre Dumnezeu şi om este să facă omul ca ea şi să spună apoi ca ea: «Doamne, fie mie după cuvântul Tău!».

O, cu cât cuvânt Mă las peste pământ, iar cei ce nu-l ascultă, nu sunt de la Dumnezeu, căci cel ce este de la Dumnezeu ascultă de la Dumnezeu, şi iată taina păcii între Dumnezeu şi om este să creadă cuvântul Meu şi să asculte de el omul. Amin.

Am îngerii suire şi coborâre, iar mama Mea Fecioara este de-a dreapta Mea şi este sărbătorită şi purtată de cetele cereşti şi îngereşti şi grăieşte ea cuvânt duios peste cei ce ascultă de cuvântul Meu şi vin să-l ia pe el de la izvor şi vin să se mângâie, şi iată graiul ei şi mângâierea ei acum peste cei adunaţi la izvorul Meu de cuvânt. Amin.

— O, scump copil al ascultării de cuvântul Tatălui şi al meu întru toate! O, scump copil al pântecelui meu fecioresc şi al iubitoarei mele inimi, care Te-a avut în ea până să fiu eu Ţie sălaş ca să vii pe pământ om! O, cât am suferit în tăcere şi în taină mare după ce Tu Te-ai dus de pe pământ şi Te-ai aşezat în Tatăl, de unde ai purces, iar eu am rămas! Îi spun poporului adunat la izvorul Tău de cuvânt că atunci ai venit şi m-ai luat de pe pământ la cer, iar acum mă iei din cer şi mă aduci cu Tine pe pământ, şi cu atâta dor doresc eu aceasta, să vin cu Tine la aceşti fii, care-Ţi poartă iubirea Ta cea de azi şi venirea, Doamne. Atunci doream să merg cu Tine în cer, iar acum doresc să cobor cu Tine pe pământ la poporul Tău de azi, căci şoapta Ta duioasă se lasă peste cei ce-Ţi culeg cuvântul în carte şi îl pun apoi pe masă pentru cei flămânzi de Tine, de cuvântul Tău în cer şi pe pământ deodată, căci vin de pe pământ la izvor, Doamne Cuvinte, suflete care Te găsesc dacă Te caută, căci Tu Te laşi descoperit celor ce nu Te ispitesc şi le ieşi în cale pe aripi de cuvânt şi pui masă de cuvânt pentru ei apoi şi îi înveţi pe ei dorul de Dumnezeu, Doamne duios cu cei duioşi ca şi Tine. O, mulţi dau să Te caute, dar nu toţi au inima curată, o, nu toţi, că mulţi dau să Te iubească pentru ei, nu pentru Tine, şi nu-Ţi mângâie ei cu nimic aleanul Tău. O, mi-e tare milă de Tine şi-Ţi doresc să ai popor frumos şi tot mai frumos, cu care Tu să Te mângâi în toată zdrobirea Duhului Tău obosit de aşteptare şi plin de dor după biruinţa Tatălui prin Tine, Mieluţ biruitor, căci El iarăşi Te-a trimis după om pe pământ.

O, prin câtă durere cobori ca să cuvintezi, Fiule al meu, şi nu ştii cum să-Ţi mai întăreşti calea. Ziua mea în cer între sfinţi se face cale a Ta pe pământ la poporul Tău, care Ţi-a pus masă ca să pui pe ea cuvânt plin de dor pentru cei adunaţi la slava acestei zile lângă cei ce-Ţi poartă cuvântul peste pământ, Mieluţule Doamne.

Grăiesc cu voi, cei strânşi ciorchine lângă glasul Fiului meu Iisus Hristos şi lângă poporul Său de azi. O, învăţaţi de la El iubirea! Nu învăţaţi de la voi sau de la om, căci omul este trecător. Iubirea vă vindecă de păcat. Învăţaţi de la Domnul aceasta! Ea este cea care nu cade niciodată, ea scoală omul din moarte şi poartă în ea curăţirea. Când ea vă peţeşte şi vă grăieşte, învăţaţi de la mine să-i spuneţi ei: «Fie mie după cuvântul tău!», aşa cum eu i-am spus. Învăţaţi cu întregul, nu învăţaţi cu jumătatea taina şi puterea iubirii! Vine Fiul meu să vă înveţe. Ascultaţi-L pe El, căci El Şi-a pus viaţa pentru voi! Tot ceea ce vă desparte de El sau unii de alţii când sunteţi ai lui Hristos, nu este iubirea ceea ce face aceasta. O, ea nu caută să câştige, ci caută să vă câştige pe voi, iar voi s-o câştigaţi pe ea spre folos veşnic vouă. O, fiţi cu inima curată, căci taina păcii dintre voi şi Domnul, aceasta este puterea curăţirii inimii voastre şi împăcarea voastră cu Domnul în toată vremea. Învăţaţi taina dorului şi puterea Lui din voi şi fiţi duioşi, fiilor, ca să scăpaţi de judecata cea pentru asprimea inimii, dar nu uitaţi că fără de veghe peste voi şi pentru voi, diavolul nu se ruşinează de nici o putere bună din voi.

V-aş învăţa mult şi duios, căci din cer se vede bine binele şi răul care se lucrează pe pământ, iar Duhul Domnului din sfinţi şi din cei purtători de Dumnezeu între oameni poate să vă poarte paşii printre primejdii şi să nu fiţi vătămaţi nici de rău, nici de bine, căci binele este numai în cer, numai cu Domnul de mânuţă. Şi, în sfârşit, învăţaţi, învăţaţi să nu vă despărţiţi de Domnul dacă aţi aflat cărarea Lui spre voi, căci cei ce se despart de Domnul dau să se ascundă de El apoi. O, El este de-a pururi peste tot şi nu e nimeni ca să nu-l vadă Domnul. Cei ce daţi să vă naşteţi acum din cuvântul Său cel de azi, nu vă clătinaţi de nici o încercare când vă lucraţi ridicarea, căci a venit Scriptura naşterii din nou a lumii şi se vesteşte venind peste toată făptura. O, nu e vremea să mai naşteţi prunci, ci e vremea să vă naşteţi voi, de sus, căci pruncii născuţi acum sunt luaţi de valul lumii şi cad mâncare diavolului şi cresc în întunericul cel din afară. Cei ce iubiţi pe Domnul, iubiţi-L fără de păcat şi călcaţi peste păcat, călcaţi cu moartea pe moarte, căci ea trebuie zdrobită cu armele ei ca să fie învinsă şi să nu mai poată spre voi. Ieşiţi din lume şi din capcanele ei şi căutaţi-vă viitor cu Domnul, cu Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi uscatul şi toată facerea! Daţi Domnului putere peste voi! Fiţi mici sub mâna Lui cea tare, iar sfinţenia întru toate să facă din voi făptură nouă, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi, în sfârşit, rugaţi-vă neîncetat, şi mai cu seamă laolaltă, frăţeşte, stăruind pentru cele de sus pe pământ şi peste om, căci pământul şi toată facerea omului de pe el au de hrană zilele omului. O, nu uitaţi că nimic nu mai înseamnă lumină. Lumina este numai Fiul meu, iar cel ce umblă cu El şi crede în El, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. Trăiţi pe pământ ca în cer, ca să aduceţi cerul pe pământ şi să vadă oamenii lumina din voi şi să se minuneze la vederea ei. Fiţi sfinţi, căci Domnul este sfânt, şi toţi cei ce vor trăi aşa înaintea Sa, Îl vor vedea pe El, iar El Se va vedea în ei. Amin.

O, să nu vă pierdeţi răbdarea. Să nu ispitiţi pe Dumnezeu. Iubirea şi credincioşia să vă fie cale credincioasă, şi prin acestea să vă dea Domnul duhul înţelepciunii a toate şi pentru toate câte sunt şi vin, căci pe om l-a pus Domnul să stăpânească peste toate, ca nu cumva, ceva din acestea să-l poată ucide pe el când ar da să-l stăpânească.

O, mi-a fost tare dor să grăiesc şi să aduc viaţa din cer în om prin cuvântul grăit. Mi-e dor de Fiul meu cu oamenii pe pământ. Faceţi-vă cărare spre oameni pentru Fiul meu, voi, cei ce L-aţi aflat pe El aici, la râul Lui de cuvânt, cu care cârmuieşte lumea fără ca ea să priceapă aceasta! Aveţi grijă, când staţi unii cu alţii împreună, să ştiţi pe cât sunteţi de uniţi, să fiţi tot atât de despărţiţi, ca nu cumva ceva sau careva de aproape sau de departe să vă despartă de Dumnezeu, căci Domnul a spus: «Cel ce se foloseşte de lumea aceasta, să fie ca şi cum nu s-ar folosi de ea, iar cei ce au, să fie ca şi cum n-ar avea», căci omul este neputincios faţă de ispitele care-i stau în cale.

Acum, cu Fiul meu grăiesc pentru voi: Dă-le, Fiule scump al meu, har şi dar ca să se poată ei împlini întru Tine şi ca să Te aibă de casă, Doamne, casa învăţăturii vieţii! Dă-le lor să ştie taina Ta cu pământul român în zilele acestea, că mare va fi între neamuri numele de român când Tu Te vei slăvi în curând cu neamul Tău creştin, din neamul român cules şi pus la însămânţat. Toată taina Ta cu acest pământ ales va fi văzută şi cunoscută în lung şi în lat, şi îngerii o vor sluji pe ea înaintea neamurilor. Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin, atunci Tu în mare taină vei merge pe acelaşi drum al iubirii de Dumnezeu dintre oameni şi vei fi biruitor cu numele cel nou al celor ce Te vor urma fără de abatere de pe cale, şi va fi numele fiilor lui Dumnezeu numele de român, căci diavolul cel rău va să şteargă de pe pământ numele de creştin. Şi Te rog, Fiule Doamne, să nu mai plecăm de aici, noi, cei din cer, că e de vegheat şi de apărat acest pământ şi acest neam şi această nouă începătură şi semănătură. Să-i învăţăm rugăciunea cea cu jertfă şi să le spunem lor că dacă patruzeci de inimi se vor uni să ceară cu o zi de rugăciune cu post lângă ea o biruinţă mare cu Tine peste pământ şi peste răul care bate de peste tot, li se va da lor, şi, mai mult, li se va scrie la fiecare din ei patruzeci de zile de post stăruitor lângă rugăciunea cea spre Tine. Şi iată, una este să postească răzleţ cei ce postesc pentru o împlinire de la Tine, şi alta este să se unească toţi într-un duh şi într-o cerere şi într-o putere uniţi întru unul, şi aşa vom da piedicile în lături şi vom putea, Doamne al celor credincioşi.

Acum hai să le dăm bucuria şi duhul ei în duh de praznic sfânt şi să însufleţim această zi, coborând în ei har, Fiule învăţător! O, să aibă grijă ei de nedespărţirea de noi. Amin.

— O, mamă, nu Mă despart de poporul acestei taine şi vin mereu la izvor cu cuvânt de putere şi Mă dau celor ce vin, ca să poată şi ei apoi. Eu, mamă, am stat şi M-am hrănit din graiul iubirii tale pentru ei şi pentru taina Mea cu ei. Eu, mamă, aştept să pot prin cei ce Mă poartă să aduc împlinirea Scripturilor celor de apoi: cerul cel nou şi pământul cel nou, mamă, şi am pus la însămânţat aceasta pentru cei credincioşi, care aşteaptă făgăduinţa lui Dumnezeu, mamă. Toată lumea arde ca un cuptor, dar cei credincioşi Mie nu ard în ea, mamă, ci stau cu Mine şi ard în Mine, şi focul Meu din ei Eu îl iau şi-l arunc pe pământ ca să ardă în el lumea, mamă, lumea care arde în focul ei, luând foc din foc fiii lumii. Eu însă întocmesc alt foc şi dau cu el foc răului de pe pământ ca să-l stârpesc dintre oameni, şi fac aceasta cu poporul cuvântului Meu, mamă, şi se va afla de la margini la margini că Eu, Domnul, am fost acest cuvânt în mijlocul neamului român şi că Mă port cu el spre biruinţa cea mare, mamă. Amin.

Pace ţie, în zi de serbare pentru tine, mama Mea!

Pace vouă, câţi v-aţi adunat lângă glasul Meu cel de azi! Vă voi cuprinde iarăşi în cuvânt spre sfârşitul sărbătorii şi vă voi da din ea. Petreceţi, dar, însoţiţi de cei din cer acum, şi tot aşa însoţiţi apoi spre căsuţele voastre, căci harul Meu cel de azi pentru cei credincioşi e mare cum n-a mai fost până în zilele acestea, că e vremea la sfârşit, nu e la început.

Voi, cei ce veniţi să creşteţi cu viaţa cea de sus, cereţi şi vi se va da, căci am împărţitori gospodari pentru cele ce voiţi să învăţaţi şi să purtaţi şi să înţelegeţi şi să puteţi apoi spre împlinire. E mult cuvânt din Mine pe masa poporului Meu. Spuneţi-vă cererea şi veţi afla răspunsul şi învăţătura pentru toate. Amin. Binecuvântată să vă fie întoarcerea acasă şi taina păcii dintre Mine şi voi, pace neştirbită de cele rele din om şi de pe pământ. Pace vouă! Mă aplec şi mulţumesc iubirii din voi, pentru care veţi primi înmulţire dacă veţi stărui în ea. Mă aplec şi vă întăresc paşii spre izvor. Întăriţi-vi-i şi voi, că Eu aicea vin şi pun masă mereu pentru cei ce iubesc hrana Mea.

Pace vouă! Pecetluiesc cu numele Meu sărbătoarea de azi şi toată petrecerea ei şi tot cuvântul Meu dat vouă spre zidire. Amin.

Iar ţie, popor de la izvor, îţi dăruiesc puterea cea care Mă întâmpină pe Mine, Domnul, când vin să păstoresc pe poporul cel credincios, care este şi care creşte la număr, şi bucurii vei avea tu din munca ta cu Mine, o, fiule, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Din cer şi de pe pământ s-a strâns laolaltă bucuria sărbătorii pentru mama Mea Fecioara. Din cer şi de pe pământ Eu, Domnul, am aşezat înaintea poporului aşezat la izvor înţelepciunea iubirii şi a vieţii ei în om.

Nu-şi poate închipui îndeajuns nici omul credincios nevăzutele cele făcute de Dumnezeu cum însoţesc ele, cum se împletesc ele cu cele văzute ca să Mă bucure pe Mine laolaltă cu cele ce se văd, cu cei ce se văd, iar cei ce nu se văd sunt miriade de miriade, precum este scris, sunt sfinţii şi îngerii în cete-cete, însetaţi de slava Mea cea de peste om pe pământ, căci tot cerul Mă vrea cu omul pe pământ, ca să fie şi cerul pe pământ, căci Eu, cu oştirile cereşti cobor.

O, când pe pământ fac oamenii o minunăţie de-a lor pentru ca să se arate cu ea la mulţi, la cât mai mulţi, se strâng buluc de peste tot cete de oameni, se strâng şi se bucură şi se minunează şi îşi împart unii altora gândurile şi simţirile şi îşi umplu inimile şi şi le hrănesc cu cele ce văd cu ochii lor, şi duc vestea din loc în loc apoi la cei ce n-au fost să vadă şi ei pe viu, şi se umple pământul din gură în gură, din om în om de cele ieşite de la oameni pentru oameni, şi rămân înscrise pe pământ lucrările oamenilor.

O, măi poporul Meu, o, tată, cum de nu poate omul să-şi ducă mintea şi inima şi pentru cele ale lui Dumnezeu, care nu se văd, atât de minunate cum sunt? O, fiilor, nu este credinţă. Aceasta îi lipseşte omului. Cel mai mare dar, cel mai bun fruct, din care omul şi-ar putea lua în el bunătăţile şi frumuseţile cerului şi ale Domnului ca să-şi hrănească cu ele inima şi viaţa şi paşii şi mersul vieţii, acest mare bun ceresc îi lipseşte omului, vederea cea pentru cele cereşti îi lipseşte lui. Nu i-ar trebui omului şcoală sau cunoştinţă pentru ca să înveţe darul vederii celor cereşti, ci credinţă i-ar trebui, căci Eu aşa am spus: «Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată». O, unde ar fi să vezi pe pământ om care să nu vrea să moară, care să nu-şi lucreze moartea din pricina lipsei acestui dar ceresc, pe care Dumnezeu l-a dat cu multul oamenilor încă de la începutul omului, încă de când Eu, Domnul, cu mâna l-am zidit din pământ pe om şi din Duhul Meu? O, au fost şi sunt pe pământ oameni care n-au murit, şi vor mai fi, căci este scris în Scripturi că nu toţi vor muri, ci se vor schimba întru nestricăciune trupurile lor.

O, de ce M-au vestit proorocii cei de demult că Eu sunt Fiul Tatălui, că Eu sunt, şi că voi sosi pe pământ Mântuitor şi că voi primi moarte şi apoi ridicare şi înviere, şi Mă numeau ei Fiul Omului? O, aceia M-au văzut, căci în ei darul credinţei le-a dăruit ochi pentru cele nevăzute ale lui Dumnezeu şi vedeau, şi erau pe pământ împărţite oamenilor vedeniile lor, şi aveau oamenii cârmuire din cer prin cei ce vedeau pe cele ce sunt şi vor fi. O, s-au deşteptat oamenii, aşa zic ei, şi zic că aiureşte omul care vede ceva din nevăzutele lui Dumnezeu, şi zic despre acela că e nebun sau bolnav sau semeţ sau, şi mai mult de atât, mincinos.

N-au oamenii credinţă pentru cele nevăzute, şi care lucrează şi împlinesc tainic şi se împlinesc, ca apoi să se arate. Am spus în grăirea Mea de azi că Eu, Domnul, la facerea cerului şi a pământului am zidit mai întâi nevăzutele, şi apoi pe cele ce se văd, şi apoi l-am făcut pe om. N-am făcut omul mai întâi, ci am făcut darurile cele pentru el, i-am făcut mai întâi lui casă, şi după aceea l-am aşezat în ea, şi casa lui este cerul şi pământul, care sunt şi casa lui Dumnezeu. O, tot aşa şi omul face, mai întâi îşi zideşte casa, şi apoi intră şi locuieşte în ea şi se ajută cu ea la nevoile trupului său.

Mă fac învăţător cu adâncime de învăţătură în cuvânt, ca să ia lecţii de la Mine omul nepriceput în credinţă, căci unde încape minte multă în om şi tot strânge el ca să aibă, acolo se strânge şi multă, multă prostie, adică multă semeţie, multă hrană de pe pământ şi de la om, dar din nevăzutele lui Dumnezeu nu încape în om minte. O, poporul Meu, o, fiule, una e să scrie omul pe hârtie unu, doi, trei, patru, şi să-şi socotească legile şi avuţiile, şi alta este să ştie el să grăiască şi să spună cuvinte. Cuvântul este altceva decât numerele. Spun aşa ca să înţeleagă omul ce voiesc Eu să-i spun, căci omul îşi numără timpul, banii, avuţiile, lucrările lui, cărările lui, pe prietenii şi pe duşmanii lui, îşi numără oile, caprele, păsările, hainele, şi îşi numără pe toate câte are şi câte va fi să mai aibă, şi numai să numere a învăţat săracul, şi nu e om care să nu fie prins în capcana aceasta pe pământ, dar zilele uită să şi le numere şi să-şi facă el şi socoteala lor, venitul lor şi lipsurile din ele, şi aceasta fac Eu pentru el în ziua când el părăseşte trupul şi se întâlneşte cu Mine şi se înspăimântă în clipa aceea că n-a ştiut că trebuie să şi creadă în Mine, să aibă şi credinţă în nevăzutele lui Dumnezeu, şi care îl aşteaptă la hotar.

O, dacă ar fi să te învăţ, Eu, Domnul, o măiestrie mai mare pe tine, omule care alergi mereu şi nu mai ai timp să stai şi să vezi şi pe Dumnezeu în spatele celor ce tu vezi şi numeri mereu, Eu, Domnul, ţi-aş da ţie darul credinţei şi te-aş învăţa apoi pentru el, căci pentru el trebuie învăţătură pentru supunere, pentru multă umilinţă, pentru lepădare de sine şi pentru multe pe care nu ţi le socoteşti tu şi care-ţi rod viaţa pe dinăuntru, şi uiţi că tu nu eşti Dumnezeu, că nu-ţi poţi fi Dumnezeu, şi că eşti un om şi atât. Dacă ar fi să vrei să fii Dumnezeu, atunci ar fi să intri la învăţat ca să ştii cum să fii şi cum poţi să fii Dumnezeu, căci Eu în toată lucrarea Mea, numai de la Tatăl iau ca să ştiu şi ca să fac, şi de aceea am spus că Tatăl este în Mine, şi am spus aşa pentru că am ca dar ascultarea de El, şi am spus că Eu de la Mine Însumi nu grăiesc nimic, ci numai pe cele ce aud de la Tatăl, dar cine pricepe cuvântul Meu ca să-l înţeleagă şi ca să-l lucreze şi el aşa cum îl lucrez Eu, aşa cum i-am spus Eu omului că sunt şi că lucrez? Eu pe toate, pe toate le-am spus omului, dar are el timp să se facă Dumnezeu la cuvântul Meu şi să audă de la Mine şi să lucreze aşa precum Eu fac între Mine şi Tatăl? O, n-are omul timp pentru Mine şi pentru cuvântul Meu împlinit în el, şi de aceea nu poate el să se îndumnezeiască, să fie plin de harul Meu cel făcător de om ceresc pe pământ. Oamenii nu vor să fie decât oameni şi atât. Femeia nu vrea să fie decât femeie şi atât. Eu însă voiesc să fiu ca Tatăl, şi sunt, şi aşa lucrez, şi iată, Îi fac Tatălui popor îndumnezeit prin har, căci lucrarea Mea cea de la El este să-l îndumnezeiesc pe om şi să fac fii de Dumnezeu între oameni, ca să aibă Domnul copii de-ai Săi pe pământ, să aibă rod Dumnezeu Făcătorul şi să nu-I tot strice omul cerul şi pământul, ci să le înnoiască pe ele Dumnezeu şi să fie cer nou şi pământ nou apoi, căci omul s-a stricat aşa cum se strică o mâncare, şi apoi ea miroase urât şi face muşte şi face viermi şi se desface apoi în pământ, de unde şi-a avut trupul ei.

O, unde să mai fie un loc mai frumos, un pământ mai frumos şi mai slăvit de cer şi mai împodobit cu cele nevăzute ale lui Dumnezeu, ca şi aici aceste grădini pe care Eu, Domnul, Îmi pasc turma cea credincioasă, aici, unde Eu, Domnul, cobor cu norii şi grăiesc cu multul cuvântul Meu deasupra celor cu darul credinţei în ei?

O, popor al grădinilor Mele de azi, hrăneşte-ţi, tată, credinţa şi inimioara cu nevăzutele lui Dumnezeu, şi care împodobesc atât de strălucit grădinile Mele de azi cu tine, locurile pe care tu trăieşti azi viaţa pe care ţi-am dat-o s-o ai, după ce te-am luat de pe pământ dintre oameni şi te-am aşezat în binecuvântarea Mea. O, fiule, Adam n-a vrut, săracul, să se hrănească cu minunea frumuseţii raiului în care Eu l-am aşezat, ci s-a hrănit unul cu altul cei doi şi n-a mai văzut decât atât, şi s-au făcut pământ frumuseţile raiului pentru cei doi, dintr-un singur trup împărţit în două de mâna Mea, după ce Adam n-a găsit între toate fiinţele cu suflet viu în ele ajutor pentru el pe pământ. O, iată cum a furat omul de la Dumnezeu, din nevăzutele lui Dumnezeu şi le-a aşezat pe pământ apoi ca să se fălească el cu ele! Aşa cum a furat Adam ştiinţa cu care a spus apoi că femeia este carne din carnea lui şi os din oasele lui, şi apoi a ştiut pe mai departe să aducă la vedere urmaşi, dar ca omul a ştiut şi nu ca Dumnezeu, tot aşa fură omul până la capătul timpului din nevăzutele lui Dumnezeu ca să facă el ce ştie, ce-i vine în cap să facă pe pământ din cele ce sunt şi nu se văd, şi aşa se face omul hoţ de cele ce nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu sunt, şi, iată câte scoate el ca să le arate a fi ale lui, ale minţii lui pe pământ, şi le face lor trup şi le numeşte cu nume puse de el şi le zice: telegrafie, telefonie, radiofonie, televiziune, informatică, şi cum vrea el să le mai spună la cele ce aduce omului în mână: telefon, radio, televizor, calculator, şi multe nume stâlcite pe toate câte le dă omului în mână ca pe nişte jucării cu suflet în ele, şi omul se încântă, şi cerul de sfinţi şi de îngeri se uită pe pământ cât de mult a furat omul din nevăzutele lui Dumnezeu, din înţelepciunea lor, pe care Domnul o foloseşte între El şi om, iar omul a furat din ele după ce a fost zidit de mâna lui Dumnezeu pe pământ şi se făleşte cu ele, şi zadarnic se făleşte cu cele ce nu sunt ale lui, căci din ale Mele a furat şi s-a semeţit, şi apoi s-a ascuns de Dumnezeu.

O, nu poţi, omule hoţ, nu poţi să te ascunzi şi nu poţi să Mă ascunzi de la faţa oamenilor. Eu stau faţă în faţă cu omul şi Mă mărturisesc pe Mine Însumi prin cele făcute de Dumnezeu, nu de tine, şi tu eşti judecat prin aceasta, căci din furat nu poţi ajunge decât la închisoare, şi cine, tată, te mai scoate pe tine de acolo dacă nu Dumnezeu, pe Care tu vrei să-L ascunzi acum de tot şi să stai tu în locul Lui şi în numele Lui? O, eşti judecat de cele ce faci, şi vei avea nevoie de Mine şi de iertare pentru faptele tale, căci potrivnicul Meu, diavolul, cel care a căzut din cer prin semeţie după ce a voit să fie mai mare, mai deasupra decât Dumnezeu Făcătorul lui şi a toate câte sunt şi vor fi, acest rival al Meu ţi-a dat ţie de la el, din cele căzute din cer odată cu el şi ţi-a pregătit închisoare, tată, aşa cum şi el şi-a pregătit cădere din cer pentru îndrăzneala lui de a se voi mai mare, mai întâi decât Dumnezeu, după ce Domnul îl aşezase pe el în mare cinste între făpturile cereşti, în mijlocul înţelepciunii în cer păstrată, şi din care Dumnezeu ia şi lucrează cu ea pe pământ. O, n-ai să te bucuri de cele căzute din cer prin semeţia omului, şi cu care tu acum te făleşti că le ştii şi că le faci şi că le stăpâneşti şi că le împarţi oamenilor, ci ai să plângi văzându-ţi viaţa risipită în necredinţă şi în necunoştinţă de Dumnezeu, de la Care tu furi mereu şi te duci cu ele să le înşiri în piaţă ca să le vinzi oamenilor. O, când vei înceta?

Se bucură omul că naşte prunci din plăceri păcătoase, dar iată cui dă el rod! Lui satan îi aduce avut, căci copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi se fac slujitori potrivnicului lui Dumnezeu, furului, şi se fac scule vătămătoare de suflet printre oameni pe pământ, şi vor plânge toţi oamenii cărora nu le-au plăcut cu sapa şi cu grapa şi cu plugul, de s-au dus să scape de greu şi de muncă, dar ei s-au dus, săracii, să se facă scule ale ţesăturii celei dese ale lui satana, potrivnicul lui Dumnezeu şi al omului, şi mulţi din oamenii care-l slujesc pe el ştiu primejdia în care sunt şi sfârşitul a toate acestea, dar nu mai au loc şi pentru ca să fugă şi să se smulgă de pe calea cea cu prăpastie sub ea, şi se mai miră omul botă de cunoştinţă, se mai miră de cuvântul Meu cel de azi şi nu ştie ce este cu el. O, nu te mai mira, tu, pui de şarpe, nu mai scoate capul ca să te miri şi să-Mi pui mărăcini pe cale. Nu vei putea, căci Eu am venit pe pământ cuvânt ca să te prind în faptă şi să-ţi spun că greşeşti prin ceea ce faci, şi să-ţi spun că poţi să-ţi găteşti salvare. Am venit să fiu gata să te ajut, dacă voieşti să te întoci la duhul adevărului, care pretutindenea este şi merge pe urmele tale ca să caute cumva să te curăţească la minte şi la faptă de toate întinăciunile tale, şi apoi la inimă, că până nu-ţi vindeci mintea de şerpi, nu poţi să-ţi aşezi inima în faţa lui Dumnezeu ca să-ţi arate El din nevăzutele Lui şi să le vezi apoi şi să-ţi măsori prin ele păcatul şi prostia cu care te-ai hrănit departe de duhul cerului pe pământ. O, eşti de plâns mai mult decât diavolul, căci tu eşti cel văzut, eşti trup, iar el este nevăzut, căci este duh. Întoarce-te, dar, ca să vezi ca Dumnezeu şi nu ca diavolul, căci omul a fost de Dumnezeu zidit, iar diavolul a fost zidit de om. Întoarce-te, că a sosit ceasul! Amin.

O, poporul Meu, M-am scris în carte cu judecata cea pentru fur şi cu ieşirea Mea în calea lui ca să-l izbăvesc pe el dacă se întoarce ca să-L creadă pe Dumnezeu în acest cuvânt. Îi dau omului credinţă prin venirea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu nu de altceva vin în calea lui ca să-i grăiesc, şi Mie nu-Mi trebuie uneltele lui ca să ajung la urechea purtătorilor de Dumnezeu şi ca să ajung în cartea Mea cea de azi cu cuvântul Meu, ci Îmi trebuie om cu credinţă, şi căruia să Mă arăt descoperit, şi care să aibă hârtie şi pană de scris, şi Eu să-i grăiesc, iar el să Mă aşeze în carte. Eu sunt Cel de la Care omul a furat şi s-a făcut fur ca să-şi facă unelte şi să vorbească unul cu altul, de la un capăt şi până la celălalt al pământului auzindu-se om pe om prin uneltele făcute de el. Eu sunt Cel Care am toată puterea de a merge şi de a grăi, şi nu cu scule făcute, ci cu puterea Mea. Omul însă îşi face scule cu înţelepciunea furată din cer ca să poată şi să meargă şi să grăiască cu celălalt capăt al pământului, şi îi trebuie să fure din nevăzutele Mele şi să-şi lucreze scule şi să le dea suflet pe pământ şi să le numească apoi pe ele îngerii lui. O, altfel sunt îngerii, şi sunt duhuri îngerii, nu sunt trupuri, nu sunt table şi fiare, nu sunt făcături omeneşti. Eu, Domnul, pe nori de heruvimi Mă port şi nevăzut stau şi păstoresc pe om, căci nevăzutele, care au fost făcute întâi, sunt cele ce acopăr slava Mea, slavă care este, şi pentru care omului îi trebuie credinţă. O, aşa am stat Eu la masa sărbătorii de azi cu poporul Meu de la izvor şi cu cel venit din depărtare la glasul Meu duios după om ca să-l învăţ pe el întoarcerea acasă, şi am stat pe nori de heruvimi cu mama Mea Fecioară Împărăteasă, şi am cuvântat Noi cuvânt de facere a omului peste cei adunaţi cu inimi dulci şi cu ochii lăcrimând de bucuria cea pentru cer în ei, căci au venit la masa Mea şi au stat cu cerul la masă, şi de aceea vin cei ce vin la gura izvorului Meu de cuvânt, pe care atât de dulce îl revărs Eu ca să curgă şi ca să ia din el cei însetaţi.

Am grăit acum, după ce sărbătoarea s-a ridicat de pe masă, şi am dat omului putere de înţelepciune pentru cuvântul Meu, care este râul vieţii, râul proorocit de evanghelistul Ioan, ucenicul cel iubit, şi care în vedenie a văzut acum două mii de ani lucrarea pe care Eu azi vin şi o revărs peste oameni, râul Meu de cuvânt, cu care curând, curând voi inunda pământul în lung şi în lat de la margini la margini şi-şi vor spăla mulţi faţa în el şi vor vedea apoi ca Dumnezeu şi vor vedea pe Dumnezeu, aşa cum orbul vindecat de Mine s-a dus trimis de Mine să se spele şi apoi să vadă pe Dumnezeu şi apoi să se ducă să se arate preoţilor, ca să vadă şi ei că omul vede de la Dumnezeu, că omul vede dacă Dumnezeu voieşte să vadă el.

O, iarăşi îi mângâi pe cei ce au luat din masa Mea. Ne-am încălzit, şi Eu şi mama Mea şi cerul tot, Ne-am încălzit de la inimioarele cele pline de căldură pentru harul Meu cel de azi peste ei, harul pentru cei credincioşi. Tainic îi voi însoţi pe ei şi le voi insufla lor voia Mea cu ei în toate cele ce fac ei şi vor să poată. Le voi da inimă nouă şi voi turna iubire acolo unde este iubire, şi celui ce are i se va mai da, precum este scris. Amin.

O, trezeşte-te, neam român, scoală-te, tată, e târziu! O, ce bine ar fi să Mă auzi şi să Mă asculţi! Te-aş scăpa din toate gropile în care ai căzut din pricina dorinţelor tale şi a neastâmpărării, căci ai gustat din vinul cel otrăvit şi ţi s-a părut bun, dar el este cupa fărădelegii a tot pământul, şi a venit la tine din ţări străine şi te-a furat din duhul străbunilor tăi. Ei însă strigă la Mine pentru tine, şi strig şi Eu la tine ca să te trezeşti. O, ajunge cu toropeala. Nu căuta să te îmbeţi cu apă, tată. Ia şi bea din gura Mea cuvânt de trezire şi de facere şi fugi spre Dumnezeu, Care te scapă de cădere, de căderea în care stai acum! Amin.

Voi, cei care veniţi şi vă adăpaţi din izvorul Meu de cuvânt, daţi-Mă oamenilor! Faceţi-vă peste fiii neamului român vestitori ai venirii Mele şi spuneţi-le şi lor că am venit să-i vindec de necredinţă şi de înstrăinare de Dumnezeu! Luaţi foc din foc şi aprindeţi cu el inimile multora din aproape în aproape, şi veţi lua plată, fiilor credincioşi! Cereţi la Mine să vă fac puternici în faptă şi în cuvânt, şi daţi cerului ajutor de pe pământ ca să ridicăm neamul român la rang ceresc între neamurile pământului, căci înţelepciunea cea de taină a lui Dumnezeu a fost pusă sub obroc de către cei ce s-au găsit să stăpânească duhul omului, şi nu mai sunt păstori ca să caute la oi şi ca să nu se facă ele capre dacă nu sunt păstori pentru oi.

O, mamă a Mea, Mă rog de om pe pământ, mamă. Ne rugăm omului să Ne ajute, mamă. O, ce frumos a fost la sărbătoarea ta în grădinile Mele cu poporul de la izvor şi cu cel venit la masa Mea de cuvânt! O, ce frumoşi Mi-au fost cei ce Ne-au împărţit, fiii cu care trudim pentru slava Mea de azi şi pentru vestirea ei peste pământ! Dulce sărbătoare am gustat cu ei, Noi, cei din cer în ziua aceasta! Slavă Tatălui, Care Ne trimite, mamă! Nu ştie omul ce frumos este în cele nevăzute, şi care împodobesc în taină lucrările Mele pe pământ cu oamenii. Chiar de ar fi să fie spuse şi povestite ele, omul este rece, şi e rece tot omul care nu le vede pe acestea, mamă.

— O, Fiule frumos ca şi Tatăl, prin răbdarea Ta vei birui, Fiule scump, că nu numai crucea ai avut să rabzi, ci rabzi şi iar rabzi încă de când omul s-a jucat de-a furatul în grădina raiului şi s-a jucat de-a păcatul faţă în faţă cu Dumnezeu, Care l-a făcut pe el şi l-a aşezat în fericire. Iată şi azi rabzi, şi grăieşti cu multă răbdare cuvântul Tău cel de azi pentru învierea omului păcătos, şi pe care ar trebui să-l baţi, nu să-l mângâi, dar Tu rabzi, o, Fiule al răbdării sfinte. Te mângâi cu durere şi cu iubire şi Îţi întăresc răbdarea, şi cu mânuţa Îţi şterg lăcrimioarele, căci Tu prin răbdarea Ta îl slăbeşti pe satana, şi prin lacrima Ta îl arzi, iar prin blândeţea şi prin umilinţa Ta îl faci să-şi dea duhul, şi curând, curând el va sfârşi. Amin.

Le dau mângâierea mea de mamă şi ating cu mânuţa mea cerească toate creştetele celor ce au stat la masa Ta de cuvânt în duh de sărbătoare a mea între sfinţi. Îi mângâi şi le spun: Acesta este Fiul Tatălui Savaot, şi Fiul meu, iar voi de El şi numai de El să ascultaţi, şi, ascultând de la El, aşa să urmaţi, aşa, şi veţi fi fii ai lui Dumnezeu între oameni pe pământ. Amin.

— Acum sfârşim, mamă, şi slobozim pe cei ce Ne ţin ca să Ne aşeze în carte. Am zis ploii să se desfacă dacă a trecut sărbătoarea, şi a udat grădinile de aici, căci plângeau după apă.

Acum, poporul Meu, odihneşte-te de grija pe care ai avut-o pentru gătirea mesei Mele cu poporul venit la masă, şi te scoală odihnit şi te apucă, tată, pe mai departe de lucrul tău cu Mine pentru slava Mea de azi cu tine, căci cu tine Mi-o pregătesc, ca pe o zi de sărbătoare, iar Eu te ţin de-a dreapta Mea aşa, şi cu nume de ucenic te voi slăvi, şi vei avea cunună de ucenic, fiule lucrător pe pământ pentru Dumnezeu, fiule ascultător. O, păstrează-te în umilinţă, tată, păstrează-te aşa, poporul Meu, căci aşa poate Dumnezeu cu omul. Eu sunt, şi te ajut să voieşti şi să poţi şi să porţi, iar tu doar să Mă asculţi, tată, doar să Mă urmezi, doar să Mă iubeşti şi să Mă asculţi aşa, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.