8.3. Naşterea din nou a lumii

O, fiilor, am început cu voi lucrul Meu cel de la sfârșit de timp pentru zidirea din nou a omului. Lucrul Meu cu voi minunează și uimește puterile cerești, și cutremură pe satana și pe toți îngerii lui, căci Eu, Domnul, lucrez cu voi înnoirea, nașterea din nou a lumii, împliniri mari, cu mare taină lucrate, ca apoi să le descopăr și să se vadă truda Mea și să-Mi împlinesc Scripturile lucrului Meu cel de la sfârșit de timp, cer nou și pământ nou, că este scris să săvârșesc această lucrare și s-o dau celor ce M-au iubit și Mi-au urmat pe pământ răbdând fără de sfârșit, în timp ce toți ceilalți oameni trăgeau spre satana cu viața lor, dar o rămășiță era mereu de partea Mea și ducea prin vreme voia Mea cu omul și păstra cărarea spre Dumnezeu a omului, ca să poată fi judecat tot omul după faptele sale, fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Punerii Pietrei de Temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22-07-2020

În zi de sărbătoare în cer și pe pământ pentru apostolii Mei și pentru căpeteniile lor, vă cuprind în duhul mângâierii pe voi, cei ce primiți cuvântul Meu și mersul lui de la margini la margini, fiilor care-Mi stați înainte și-Mi sprijiniți venirea cea plină de dor să vin și să fac din nou lumea, cerul cel nou și pământul cel nou, după ce am pierdut mângâierea Mea pentru ceea ce lucram și Mă mângâiam, și a fost atunci să făgăduiesc că iarăși voi lucra, lucrare de facere nouă voi lucra, și va fi ea mângâierea pentru cei ce M-au mângâiat între început și sfârșit, după ce n-am mai avut din nici o parte mângâiere, ci numai suferință am purtat, o, că Mi-a plâns mereu Duhul, din lipsa mângâierii Mi-a plâns și-Mi plânge Duhul, și n-am cu ce să Mi-L alin, și toate plâng după venirea Mea ca să fac iarăși lumea, alta nouă, să înnoiesc totul, să fac cer nou și pământ nou, ca să le dau apoi pe toate la cei ce M-au mângâiat în dureri prin vreme, și pentru care am făgăduit că-i voi așeza pe ei în răsplata mângâierii.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 12-07-2020

O, atât de mult v-aș tot învăța, v-aș tot îmbăia în apa râului Meu de cuvânt și v-aș tot înnoi prin el mereu, mereu, fiilor. Am venit de la Tatăl, căci este scris să le facem noi pe toate. O, toate Ne ascultă, toate se apleacă spre înnoire, căci este scris de înnoirea lumii. Numai omul, o, numai omul nu se lasă spre înnoire, spre naștere de sus, spre viață nouă apoi, iar Eu am venit și vin să fac această lucrare peste om și să poată el să creadă și să-l bucure venirea Mea și să-i întărească spre Domnul mintea cea rătăcită și rătăcitoare, după ce și-a uitat menirea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Bobotezei din 19-01-2018

prin minunea învierii Tale, pe care nimeni, nimeni în afară de noi nu o aștepta, o, iată, ai adus pe pământ împărăția Ta în oameni și Te-ai dovedit peste fire Dumnezeul Cel adevărat, ca să știe lumea că nu este alt Dumnezeu afară de Tine și să se teamă lumea, tot mai mult să se teamă. Și se va teme lumea, tot mai mult se va teme, că Tu mergi și iar mergi între cer și pământ, între văzute și nevăzute Te porți cu cerul Tău cel nevăzut și cu sfinții Tăi în el și faci așezare mare, locașe dulci pentru cei ce Te-au iubit și Te iubesc cu viața lor, nu numai cu inima lor ca păgânii, căci păgânii sunt cei ce îngână iubirea lui Dumnezeu și dau iubire celor ce-i iubesc pe ei și sunt păgâni cu iubirea lor, iar iubirea Ta este mare, Doamne, și îmbrățișezi în ea pe vrăjmași, pe cei ce-Ți fac dureri mereu, mereu, și Tu îi chemi ca să-i cureți și ca să-i ierți și ca să le dai locașe veșnice, averi netrecătoare și desfătări dulci, care nu se suie la mintea omului, precum este scris, iar noi acum le mărturisim pe acestea că sunt și că așteaptă tot neamul omenesc de la începutul și până la sfârșitul lui, că vine începutul, Doamne, și lumea nu știe această minune, care așteaptă la hotar cu toate cetele cerești în lucrare, iar Tu, bun și milos, iată, Îți pregătești un popor mic ca să ai pe pământ gazdă văzută, casă curată pentru oaspeți cerești când va fi arătarea aceasta văzută de cei de pe pământ, și lucrarea de răscumpărare a făpturii e mare în mâna Ta, în mersul Tău cel de azi, Doamne Învățător. O, am spune multe, multe din tainele cele pregătite să se arate, și am vrea să le știe oamenii, dar încă nu încap ele în lumea aceasta, și mai este un pic de așteptat pentru noi, numai să Te țină pe pământ cei pe care Tu Te sprijini, și care pe pământul român Îți așează venirea, că mult iubești Tu neamul român și-i pregătești lui slava cea de la sfârșit de timp, ca să răsplătești cu slava Ta așternutul care Ți-a adăpostit pe el venirea Ta de azi în cuvânt din cer și până pe pământ, căci cei din cer primesc cuvântul Tău cel proaspăt grăit, îl primesc odată cu cei de pe pământ, care îl scriu așezându-l în cartea Ta cea de azi, și care mărturisește prin filele ei venirea Ta de azi, Doamne, tainica Ta venire, cu care-Ți descoperi slava, cu care dai în părți vălul și descoperi la vedere tot ce ai pregătit pentru cei ce Te iubesc de la începutul și până la sfârșitul neamului oamenilor, Doamne, și atunci făptura toată va primi răscumpărarea, precum este scris.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 12-07-2017

Eu, Doamne, sunt sărbătorită cu sfinții și între sfinți, și e duminica tuturor sfinților în sărbătoare pentru noi toți, cei din cer, și toți așteptăm vremea cea bună, cea cu sărbătoare veșnică, vremea Ta pe pământ, căci vremea omului este spre apus, precum este scris, și va veni cerul cel nou și pământul cel nou, o, va veni această bucurie, și toți sfinții se uită să vină ea, să vină Domnul, să vii să-Ți dezrobești mersul, Doamne, și să mergi biruitor pentru neamul român, și apoi pentru toate popoarele care se vor apleca înaintea Ta, că iată, venirea Ta și cuvântul Tău de mângâiere pentru cei ce vor crede și vor primi slava Ta pentru ei și peste ei ca s-o iubească ei, și să întâmpine apoi țara Ta de la sfârșit de timp, țara pe care ai ales-o ca să Te slăvești, Doamne, din ea pe pământ. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Rusalii, a tuturor sfinților din 11-06-2017

acum vin cuvânt de naștere de sus pe pământul neamului român, din care faceți și voi parte, și iată, trudim din cer și de pe pământ să aducem la vedere pe acest plai împărăția lui Dumnezeu cu oamenii, și am început cu voi, fiilor, iar cei necredincioși când aud îi apucă râsul și-și dau coate, dar cei din cer lucrează această înfăptuire, pentru că este scris în Scripturi să se împlinească între oameni împărăția lui Dumnezeu, spre care se trag cei ce vin și iau de la Domnul cuvânt de naștere din nou, cuvântul iubirii cerești și al mântuirii din păcat a oamenilor care se aleg pentru viață

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Tăierii împrejur cea după trup a Domnului și Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare din 14-01-2017

Sunt cu ierarhul Vasile alături în ziua Mea de praznic, când are și el ziua lui de sobor între sfinți, și e fericit acest mare slujitor să pună pe masă cuvânt întăritor pentru tine, popor al cuvântului Meu, iar Eu îi dau intrare acum și binecuvintez cuvântarea lui peste tine și-i mulțumesc pentru ea, căci sfinții Mei sunt mărturisitorii Mei, fiilor. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Tăierii împrejur cea după trup a Domnului și Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare din 14-01-2017

O, iată ce Te rog eu dintre sfinți în ziua mea de sobor: Hai să-l stârpim pe satana și pe toți slujitorii lui de pe vatra neamului român și să rămână Duhul Tău Cel călăuzitor aici, și să-L afle toți, și să Te iubească pe Tine neamul român, Doamne! O, pune credință în cuvântul Tău în inimile lor și atrage-i la slava împărăției Tale, împărăție dulce, Doamne! Întărește fiii acestui neam împotriva păcatului, dar dă-le lor iubirea Ta, cu care să poată și să se scoale spre Tine, o, Doamne!

În numele Tău îl cert pe satana și-i spun:

Să te certe pe tine Domnul Iisus Hristos, să te certe, satană, și să te desparți tu de toți fiii neamului român, că această seminție este scrisă în cer pentru Domnul și pentru îngerii Lui, iar tu du-te unde îți este locul cel spus de Dumnezeu, că a venit vremea! Amin.

— Pun numele Meu peste cuvântul tău, slujitorule mare, și mergem la luptă cu putere de cuvânt și curățim aria, precum este scris, și întărim împărăția lui Dumnezeu pe vatra neamului român, și este mult de lucru.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Tăierii împrejur cea după trup a Domnului și Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare din 14-01-2017

Este scris în Scripturi de nașterea din nou a lumii, de înnoirea ei este scris. Iubirea Mea va împlini aceasta dacă așa este scris, și am de la Tatăl dăruit Mie pământul român și neamul Meu cel credincios de pe el ca să pot lucra aici lucrarea Tatălui, Care M-a trimis cu lucrul Meu cel mult de naștere din nou a lumii. Văzut și nevăzut lucrez Eu, și tot așa și sfinții Mei. Văzute și nevăzute se așează la locul lor și împlinesc ele cuvântul gurii Mele și e mare minune că pot să cuvintez peste pământ din mijlocul neamului român, unde-Mi am pregătită sălășluire și credință pentru venirea Mea cuvânt peste pământ.

Sunt greu de înțeles tainele Mele și lucrarea lor cea mare, văzută și nevăzută ea când lucrează și așează. La facerea lumii tot așa am lucrat, și s-a trezit omul în mijlocul minunii împlinite și s-a bucurat și s-a minunat, până în clipa când s-a încumetat să-l înființeze pe diavolul între el și Mine, de n-a mai simțit el drag și dor de Mine apoi.

O, dacă omul nu lucrează lucrarea iubirii de Dumnezeu, el face altă lucrare, face despărțire de Dumnezeu, lucrare potrivnică luiși și lui Dumnezeu. Eu însă trebuie să împlinesc lucrarea Tatălui Meu, înnoirea lumii, precum este scris, și vin pe pământ cuvânt ca să-l rostesc și ca să-l împlinesc, și lucrez prin cei credincioși ai Mei toată împlinirea cuvântului Meu. Amin.

— O, binecuvintează, Doamne bun și blând, să cuvintez de lângă Tine cuvântul cel pentru sărbătoarea mea între sfinți, că eu stau cu rugăciune înaintea Ta pentru împlinirea nașterii din nou a lumii și merg pe pământ din loc în loc și lucrez tainic și Te ajut, Doamne. O, în cer și pe pământ este această așteptare, iar Tu vii cu lucrul Tău cel mult pe pământ ca să începi de pe pământ, de jos în sus pentru zidirea cea nouă. O, apleacă-l, Doamne, pe om spre cunoașterea aceasta și spre înțelepciune pentru aceasta! O, vino, Doamne, cu ziua biruinței, în care toate se vor vedea așezate la locul lor după voia Ta, după iubirea Ta, și va vedea atunci omul cum ai lucrat Tu și cum a lucrat el, după ce Tu l-ai zidit pe el!

Dar acum iartă-i pe oameni, o, iartă-i, Doamne, că iată cât au stricat ei din cele așezate de Tine și de sfinți! Ți-o ia înainte omul ca și la început, o, Doamne. O, ce păguboasă este neascultarea omului, Doamne! Nu știe omul ce ușor, ce bine i-ar fi lui dacă ar asculta de Dumnezeu și de la Dumnezeu. Le spunem noi, sfinții Tăi, le spunem la toți de pe pământ că e bine să asculte de bunăvoie de Dumnezeu omul, căci după ce trece el vede și îl doare. Noi, sfinții Tăi, am lucrat lucrul Tău, Te-am arătat pe Tine minunat întru noi și le-a venit oamenilor dorul de Dumnezeu apoi, dorul de adevăr, Doamne. O, tot așa lucrăm și azi, și din cele nevăzute vedem și lucrăm. Lucrăm lucrare fără de oprire, Doamne, lucrăm ca Tine, că pe Tine Te-am ales ca să Te ascultăm.

O, fii ai Cuvântului Hristos, lucrați, măi fiilor, lucrați ca Domnul, că are Domnul lucru mult de lucrat, și vremea s-a scurs și trebuie să se ivească toate cele lucrate pentru ca să rămână ele, și va fi ca la facerea cea dintâi a lumii și toate nevăzutele se vor ivi și vor fi văzute în toată frumusețea lor, cuprinzând în mângâierea lor pe toți cei care au tânjit după Domnul pe pământ.

O, fiți blânzi, fiți smeriți fiilor. Fiți sfinți, o, fiți sfinți pe pământ de-a pururi, ca să aveți îndrăzneală la Domnul și pentru Domnul. Fiți sprijinul Lui și numai al Lui, căci Domnul v-a tocmit Lui, iar voi nimic să nu așteptați, decât cer nou și pământ nou, iar cei ce lucrează se vor odihni în lucrul lor, o, fiilor. Amin.

— Eu, Domnul, Mă aplec înaintea iubirii sfinților Mei, care n-au socotit nimic din cele pieritoare, ci numai pe Domnul și pe cele nevăzute ale Sale au iubit ei, căci duhul lor văzător îi purta pe ei spre cele minunate ale locașurilor pregătite pentru sfinții Mei.

Eu, Domnul, Mă aplec și înaintea ta, popor al cuvântului Meu cel făcător de cer nou și de pământ nou, și te rog, te rog cu aplecare, citește Scriptura, măi Israele nou, măi Ierusalime nou. În ea sunt toate promisiunile Mele, la care au tânjit toți cei ce M-au iubit până la tine, și au ajuns ei să le aibă lor împlinite, căci Eu M-am dus la Tatăl și am lucrat și am pregătit loc minunat, precum am promis că voi pregăti celor ce Mă iubesc. O, citește, măi poporul Meu, citește cuvântul Scripturii și să crești din el atât cât am Eu nevoie să crești, și să-Mi lucrezi după carte, că toate nevăzutele tânjesc pentru descoperirea lor, pentru taina lor cea cuprinsă în Scripturi, pentru serbarea cea mare între cer și pământ, iar cei credincioși făgăduințelor Mele se vor bucura, mult se vor bucura, mult, fiilor, mult.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon din 25-12-2014

Mă așez cuvânt în cartea Mea cea de azi pe pământul român. Eu sunt Cel ce sunt, și sunt Cuvântul, așa cum am fost încă de la începutul facerii lumii când cuvântam și împlineam apoi, și s-au făcut la cuvântul Meu cerul și pământul și toate câte sunt, dar când l-am făcut pe om am pus mâna să-l fac după ce am cuvântat, și l-am făcut pe om din cele făcute de Mine prin cuvânt. Cerul și pământul au fost cele din care l-am zidit pe om, și l-am învățat și pe om să facă și el lucrarea Mea, să fie și el făcător, să iubească l-am învățat, căci dacă nu iubește nu ascultă, nu vrea cu Dumnezeu, nu vrea ca Dumnezeu, și iată, vreme lungă este de când caut să-Mi scriu pe pământ cuvântul Meu și să-l pun peste om și să-l fac iarăși pe om, și lucrez mai mult decât am lucrat pentru fiecare om care s-a lăsat să fie sfânt prin vreme și să fie pe pământ apoi între oameni și să se nască în oameni credință în Dumnezeu și să tânjească ei după Domnul și să asculte de El cu viața lor.

Iată zi de sărbătoare de sfinți, iar Eu, Domnul, Mă scriu în carte cu sfinții Mei, și mai e puțin, puțin timp, și Mă voi lăsa cu carte dulce de tot și voi strânge lângă glasul Meu pe cei ce Mă știu aici, la izvor cuvântând, și dorind ei după Mine cu inimioarele lor, căci voi veni cu sărbătoare de oștiri îngerești și vom așeza mângâiere peste cei adunați și le vom da lor putere pentru Domnul, că prea mult s-a dezvățat de Dumnezeu omul, o, prea mult a făcut omul acest păcat, prea mult s-a dezlipit de Dumnezeu Făcătorul, de nu mai știe nici el cât a făcut acest păcat și cât a adăugat la el mereu, mereu, nu mai știe omul, dar Eu vin pe pământ cuvânt și vin cu sfinții Mei, cu cei ce văd ca Dumnezeu peste tot pe pământ și în cer și văd mereu, și-Mi plâng cu ei durerea Mea și și-o plâng ei cu Mine pe a lor și avem aceeași durere și același dor de naștere din nou a lumii, așa cum Eu, Domnul, am proorocit că va veni această înnoire și va fi ea odihna Mea, biruința Mea, împlinirea pe care o aștept cu Tatăl și cu toți sfinții și cu toate puterile cerești, și Mi-e dor de această zi, Mi-e dor, Mi-e tare dor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir din 8-11-2014

Mi-e Duhul tot un jar și bate vântul, bate vântul și-L aprinde și-L ține tot aprins și arde Duhul Meu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt din 8-06-2014

Așa vreau să stau în voi, arzând să stau, gata de dat foc pământului cu jarul iubirii Mele ca să fac facere nouă, cer nou și pământ nou să fac, să stârpesc păcatul de pe pământ și să-i dau omului salvarea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt din 8-06-2014

O, popor de fii credincioși ai Fiului lui Dumnezeu Tatăl, o, ce frumoși sunt cei credincioși Domnului! Puterea și lucrarea Duhului Sfânt locuiește întru ei, înnoire așează ei în oameni. O, frați iubiți, cereți Domnului înnoirea lumii. Nașterea din nou a lumii să vină pe pământ, căci Domnul a grăit că va veni aceasta și că noi vom lucra și că voi veți lucra. O, rămâneți cu putere sub Duhul Cel înnoitor cu totul, căci cele vechi trec cu trosnet, precum este scris, că nu poate Domnul pune vinul cel nou în vase vechi, și nu poate pomul rău să facă roade bune, căci omul se bizuie pe faptele sale, săracul, și se bizuie pe cele ce poate și el pentru Domnul și pentru el, dar nu știe să se jertfească deplin Duhului Sfânt și doririlor Lui.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan din 9-01-2014

voi cereți cu suspin Domnului să coboare pe Duhul Sfânt și să-l îmbrace pe om întru El așa cum pe noi ne-a îmbrăcat atunci, căci altfel nu poate omul pentru Dumnezeu și pentru om, nu poate ca Dumnezeu. O, fiți tari în credință, fiți statornici și stați strâns uniți în Domnul, căci El vă întărește cu ale Sale pe voi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan din 9-01-2014

O, cât am vrea să stăm cu Tine aici fără de sfârșit de cuvânt, dar Tu ești milos, Tu ești cântarul cel plin de înțelepciune pentru toate, o, Doamne. Naștere din nou să așezi peste tot și peste toate, și pe deplin să așezi, și așa să-i tragi pe toți la Tatăl, precum cuvântul gurii Tale a făgăduit că se va împlini când vei veni. Amin.

— O, aceasta voiește să facă peste om cuvântul Meu cel de azi, mereu proaspăt rostit de gura Mea, de puterea și de lucrarea Duhului Sfânt Mângâietorul, o, sfinți iubiți ai Mei, purtați întru venirea Mea acum. O, mângâiați-vă de așteptare, că vin curând toate întru împlinirea lor. Amin.

Iar tu, popor lucrător de credință, întărește-te în lucrările credinței, căci cei credincioși sunt cei prin care Eu pot să împlinesc toate cele scrise în Scripturi pentru vremea cea de acum, care aduce prin multă lucrare veacul ce va să fie apoi cu toată veșnicia lui.

O, dați-Mi putere să fiu și să vin să împlinesc, fiilor! Fiți sculele Mele, cu care să-Mi pregătesc cerul cel nou și pământul cel nou spre vedere. Fiți vasele Mele, prin care Duhul Sfânt va lucra și Mă va arăta biruitor peste necredință și împlinitor pentru cei ce cu credință Mă așteaptă să vin, o, fiilor. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan din 9-01-2014

cuvântul Meu așează și lucrează și sfârșește orice început și îl ridică la locul lui, și toate sunt tainice și se lucrează cer nou și pământ nou, și nu e mincinos cuvântul Scripturii facerii din nou a lumii, dar oamenii pământului au numai ochi trupești și minte pământească, căci ochii duhului și locașul lui, mintea, nu vor oamenii să le dea lui Dumnezeu și să le facă Domnul pe ele după chipul și asemănarea Sa ca să-L vadă ei pe Domnul și să meargă după El apoi așa cum mergeți voi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului din 5-05-2013

Cuvântul Meu cel de azi este cuvântul cel de la început, prin care s-au întocmit cerul și pământul și toată oștirea lor, și taină mare ca și la început poartă în el cuvântul Meu cel de azi și locul din care el iese cu izvor, căci precum din Eden ieșea un fluviu ca să ude Edenul și care de acolo se despărțea în patru brațe ca să adape toată fața pământului așa cum aburi se ridicau din pământ la început ca să adape pământul și să-l poată umezi și ca să pot Eu lua țărână și să-l fac pe om din pământ, o, tot așa lucrez Eu și azi și tot așa adăp și azi pământul, ca și la început, și Duhul Sfânt Se poartă pe deasupra apelor tulburi și a tot răul de pe pământ și a tot adâncul răului, până ce Eu, Domnul, voi rosti cuvântul cel pentru facerea toată din nou, dar mai întâi trebuie să fac lumină din cuvânt și să lucrez în lumină și să vadă omul lumina aceasta, care se desparte de întuneric, o, și ce frumos va fi când facerea cea nouă va aduce priveliștea ei la vedere și va arăta ea pe cele ce s-au lucrat cu trudă multă prin sfinții care au nădăjduit că va veni Domnul cu lumina facerii a toate la lumină și cu zecile de mii de sfinți ai Săi, mult lucrători pe pământ în vremea lor cu Duhul Sfânt în ei, făcându-L să plutească pe deasupra a tot întunericul, care nu are nimic cu lumina, pe Duhul Sfânt, pe Domnul Cuvântul între cer și pământ!

Grăiesc cuvinte mari și plutesc ele în taina Duhului Sfânt și adapă pământul până peste zări, și nimeni cu mintea nu pătrunde adevărul că așa este și că așa face cuvântul Meu, și este ca și la început când nimeni nu era ca să audă cuvântul facerii cerului și a pământului, dar ele s-au întocmit și s-au desăvârșit prin îngeri lucrători și împlinitori, și apoi l-am zidit pe om, și tot așa va fi și acum, și voi putea apoi să-l zidesc și pe om, căci el va vedea lumina Duhului Sfânt și se va lăsa luminat de ea și lucrat de ea, ca și la început când pe toate pe rând le-am lucrat, și apoi M-am odihnit și am sfințit odihna Mea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan din 9-01-2013

Tainele facerii celei noi ies din gura Mea și adăp cu ele pământul ca să-i dau întocmire nouă prin cuvânt, din cer să-i dau, și tot așa și omului de pe pământ, căci a venit vremea înnoirii a toate și M-a trimis Tatăl pe pământ cuvânt și taină de cuvânt și țin pe brațe începutul cel nou, cel mic acum și puțin priceput acum, dar din care Eu, Domnul, ies cu râul cuvântului Meu și adăp locul izvorului lui și împart în patru părți apoi cursul lui peste pământ ca să odrăslească prin această semănătură de cuvânt cerul cel nou și pământul cel nou, căci ele nu se zidesc decât prin cuvântul Meu cel rostit pentru înființarea lor, căci cuvântul Meu înseamnă lumină, iar lumina dovedește întunericul și se așează ea cu taina ei și aduce la lumină lucrarea lui Dumnezeu Făcătorul și iarăși toate se fac. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan din 9-01-2013

Voi face priveliște cerească pe pământ cu Tatăl și-i voi arăta omului locașul fericirii cerești, pe cei îndumnezeiți prin strălucirea Mea în ei, căci ei Mă vor iubi mult și va străluci mult iubirea lor, mult și cu izvor fără de vad peste pământ și va adăpa pământul peste tot cu iubirea și cu iertarea și va odrăsli peste pământ vremea iubirii între om și Dumnezeu, și se va împlini acest cuvânt. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan din 9-01-2013

O, poporul Meu, mare mângâiere aflu Eu în durerea Mea cea de la om când pot să-ți spun ție durerea Mea ca să fie ea scrisă pe pământ și să plângă ea din cer și până pe pământ și să Mă audă omul cumva! Plânsul Meu este vindecător peste om, numai să-l ia omul și să-l pună pe rana pe care diavolul i-o face, căci diavolul este potrivnic când îi dă omului bucuriile lui mincinoase și pline de curse pentru sufletul omului. Duhul Meu însă va sufla tot mereu peste pământ și peste om și tainic va lucra cuvântul Meu peste om și va sta mereu față în față cu duhul cel potrivnic și-i va slăbi puterea și se va da bătut și el și omul, căci petrecerea Mea pe pământ acum două mii de ani, prin care am lucrat atâta cer pe pământ, și petrecerea Mea cea de acum cu atât cuvânt de viață dătător peste om, vor lucra acestea din două părți și nu va mai rămâne puterea diavolului, și va fi cerul cel nou și pământul cel nou, așa cum este proorocia aceasta, și voiesc s-o creadă mulți și să se facă mulți oșteni acestei înnoiri și să-i curăț Eu pe ei de urmele duhului rău și să-i așez în pocăință și în duh de umilință și de înviere, căci dorul Meu nu stă din arsura lui și-Mi dă de mers și de lucrat peste împotrivirea care Mi se așează mereu în cale de la duhul pizmaș pe Dumnezeu, și va fi apoi împărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, căci ea este cea binecuvântată și este ea peste mulți, și va rămâne numai ea peste tot între cer și pământ, căci Eu de aceea am venit acum două mii de ani și de aceea sunt și acum cuvânt de naștere din nou a lumii, cuvânt de împlinit, și-Mi voi afla odihna dorului Meu cel sfânt și mare, prin care plâng de șapte mii de ani în cer și pe pământ.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 24-05-2012

O, popor al cuvântului Meu, vin în mijlocul tău, fiule, vin cuvânt, așa cum intram la ucenicii Mei cei de acum două mii de ani și le grăiam lor după învierea Mea. Grăiesc cu tine pe cale, așa cum am grăit cu cei ce Mă doreau pe drumul lor spre Emaus. Mă adeveresc ție Dumnezeu mare și înviat, așa cum M-am arătat lui Toma și l-am încredințat că Eu sunt. O, ferice tuturor celor ce au crezut și cred mărturisirea cea de atunci pentru Mine a ucenicilor Mei, aleși Mie de Tatăl ca să fie martori venirii Mele de atunci și s-o vestească pe ea până la margini, împreună cu praznicul Învierii Mele în ziua întâi a săptămânii, ziua duminicii! O, așa te am și pe tine martor acum pentru venirea Mea iarăși pe pământ de la Tatăl trimis, iar tu mărturisești și împarți cuvântul gurii Mele, și fericiți sunt și aleși de Tatăl sunt cei ce cred pe Dumnezeu Cel împărțit de tine lor când El vine și Se vestește în lung și în lat cu venirea Lui cea de după șapte mii de ani de la facerea lumii, și vine ca să facă iar lumea, vine, și nașterea din nou a lumii o lucrează El acum, cer nou și pământ nou așează El prin facerea Lui cea de acum, cu cuvântul gurii Lui lucrând.

O, pace ție, popor mărturisitor al venirii Mele a doua oară de la Tatăl cuvânt pe pământ! Cu cuvântul a făcut Domnul cerul și pământul la început și tot cu cuvântul lucrează El taina cea de cer nou și de pământ nou și de Ierusalim nou pentru această taină. Iubire mare să ai, popor iubit de Dumnezeu, căci Domnul ți-a descoperit ție tot lucrul Său pentru nașterea cea din nou a lumii, iar tu, cel născut de sus prin acest cuvânt al gurii Mele, ajută-Mi lucrul Meu cel dat Mie de la Tatăl și stai de-a dreapta Mea până ce vom birui pe cel din urmă vrăjmaș, și apoi va fi cerul cel nou și pământul cel nou și poporul Meu cel mărturisitor, prin care Eu voi împărți marea bucurie pentru toți sfinții care Mi-au așteptat întreaga biruință a Mea. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu în Duminica doua după Paști, a sfântului apostol Toma din 22-04-2012