6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, fiilor care-Mi deschideți, țineți aproape cerul de pământ, măi fiilor, că strigă pământul la cer, și tot ce este pe pământ strigă la cer fără să se știe aceasta de cele și de cei de pe pământ. Tot binele cel așteptat de toți și de toate este în cer, dar omul de pe pământ nu știe să caute spre cer, de unde vine toată izbăvirea, toată liniștea, toată pacea, tot binele. Voi însă știți aceasta și de aceea vă spun și fac îndemn spre voi: țineți aproape cerul de pământ, fiilor! O, fiți plini de veghe pe pământ, că nu mai este duh de veghe între om și Dumnezeu, nu mai stau oamenii pe pământ în așteptarea Domnului Iisus Hristos, iar Eu am spus pe pământ când eram: «Privegheați!», așa am spus.

O, pace vouă, fiilor! Întăriți această pace peste fiii și fiicele poporului cuvântului Meu și țineți cerul aproape de pământ, și nici un fel de lucrare să nu fie mai mare și mai multă ca și aceasta între cei ce s-au voit cu Dumnezeu prin acest cuvânt de veghe în calea venirii zilei Domnului, zi care va fi de bucurie pentru mulți, iar pentru alții mulți nu, o, că nu știe omul taina bucuriei, de vreme ce n-o lucrează pe ea cu înțelepciunea cea de sus pentru om, că nu ceea ce este albastru și boltă albastră deasupra pământului e cerul și cele ale cerului, o, nu, dar de unde să știe oamenii cum să înțeleagă cerul și locașul ceresc și toate tainele cerești, și de unde să le știe dacă nu are omul dor de Dumnezeu, în Care el crede și atât, și nimic mai mult?

O, nu e numai atât Dumnezeu, nu e de ajuns cât știe și înțelege omul despre Dumnezeu și locașul Său, despre cer și cele cerești. Toate cele făcute de oameni pe pământ le acoperă mintea ca să nu mai caute cu ea pe cele veșnice, care sunt și așteaptă de pe pământ. De aceea Mă aplec și îi rog pe cei ce Mă știu venit pe pământ în acest cuvânt ceresc, îi rog să-și poarte mintea spre cele din cer, spre Cel ce a făcut cerul și pământul și omul și toate cele păstrate în cer pentru cei ce le vor alege ca bucurie a lor pe pământ.

Voiesc cu mare așteptare să-i privesc și să-i văd pe cei ce Mă iau din acest cuvânt, să-i văd că au căutarea spre cer și că au mângâierea celor nădăjduite de ei cu multă credință, că dacă-și lasă mintea la voia întâmplării așa le este și lucrarea, iar Eu privesc să le văd lucrarea minții și să văd cu ce trag ei, că este scris despre Mine că voi fi spre prăbușirea sau spre ridicarea multora, și nu voiesc ca acest cuvânt să arate că în mijlocul celor ce cred în Mine prin el sunt de două feluri cei ce cred și aleg, o, că lesne îi este lui satana să-l îndulcească pe creștinul credincios să nu caute spre cer cu așteptare și cu dor, ci să stea doar ca pe pământ și atât cu lucrarea sa.

O, fiilor, trebuie întețită tot mai mult venirea Mea cuvânt pe pământ, venirea Domnului cu sfinții, dar trebuie să vorbiți mult cu Domnul și cu sfinții, măi fiilor, cu mult mai mult decât vorbiți între voi frate cu frate. Numai așa va căuta inima omului spre binele lui, iar altfel omul așteaptă în zadar pentru el de la Domnul. Acum două mii de ani bătrânul Simeon a trăit viață lungă așteptând semnul cel ceresc, și a primit pe Domnul Prunc în brațe și a văzut cu ochii lui pe Cel așteptat din cer să vină. O, tot așa așteptare să fie și în cei ce sunt popor al cuvântului Meu, că altfel este cel ce așteaptă pe Domnul, altfel decât cei ce nu-L așteaptă și nu-I lucrează așteptarea, căci această așteptare are lucrare mare, fiilor, mare și frumoasă foarte, măi fiilor.

Vă mângâi învățându-vă lucrarea mângâierii și vă spun: țineți aproape cerul de pământ, țineți pe Domnul aproape cu voi în toată vremea, că altfel sunt cei ce lucrează aceasta, altfel decât cei ce nu au pe Domnul cu ei. Iubirea să vă fie lucrarea, și apoi sfiala sfântă, răbdarea cea roditoare de mântuire, bunătatea, vorbirea aleasă, fiilor, și toate întru sfințenia duhului, a sufletului și a trupului, ca niște fii înțelepți, ca fii ai lui Dumnezeu, care se deosebesc cu multul de fiii oamenilor, de cei ce nu caută cu Dumnezeu și după Dumnezeu cu pașii duhului lor.

Nașterea de sus este lucrarea fiilor lui Dumnezeu, și de aceea trebuie să țină ei tot timpul cerul aproape de pământ, aproape de ei și cu ei, și să ia ei din cer, ca unii care cunosc de unde să-și ia hrana și învățătura, iar școala să le fie statul cu Dumnezeu, și statul cu Dumnezeu să le fie școala, ca să învețe mersul pe cale, mersul cu Dumnezeu, căci fiii oamenilor nu au de unde să învețe acest mers, și le trebuie trezire din cer ca să aleagă ei calea, iar calea este Dumnezeu și toate de pe ea pentru om.

O, feriți-vă tot timpul de asemănarea cu omul și sârguiți-vă să fiți asemenea Mie, măi fiilor. Mă aveți pe Mine model, și nu vă puteți dezvinovăți că nu aveți de unde să învățați ca să fiți ca Dumnezeu. O, nu uitați că Eu, Domnul, n-am judecat, n-am învinuit pentru Mine pe altul, n-am căutat dreptatea Mea, n-am urât, ci am iubit, n-am fost aspru, ci blând am fost, și numai viața am căutat-o pentru toți. Așadar, îndeletniciți-vă până la unul să dați din lucrarea voastră pe cele ale omului vechi și înnoiți-vă zi după zi după modelul Meu, fiilor.

O, măi fiilor, se apropie vremea postului mare, și toți cei ce Mă cunosc și Mă iau din acest cuvânt trebuie să învețe să postească mai întâi de cele ce nu-i aseamănă cu Dumnezeu, și numai apoi să postească de bucate, numai apoi, fiilor, căci cei se apucă să postească de bucate și atât, sunt neștiutori ai vieții de creștin și ai orânduielilor sfinte pentru cei ce sunt creștini.

Privirea Mea, auzul Meu, Duhul Meu vă măsoară mereu, și toate se fac fotografie a celor lucrate de voi. Toate să le sfințiți, ca să fie sfinte toate în voi și din voi, o, și toate mărturisesc ai cui fii sunteți, fiilor.

Acum, pace vouă! Mângâiați pe Domnul cu duhul pocăinței, fiilor. O, să nu vă părăsească acest duh nici o clipă, fiilor și să cunoașteți când el v-ar părăsi. Ajutați-vă unul pe altul să rămâneți în duhul pocăinței. Grăiți între voi cu cuvinte de pocăință de la unul la altul și stați în duhul pocăinței și al răbdării sfinte pentru pocăință, iar Eu voi aștepta de la voi rodul iubirii, mereu, mereu acest rod îl voi căuta la voi și îl voi aștepta între voi și de la voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

O, Doamne, nu e bine, nu e bine să fie omul singur, că vine satana și-i dă de lucru dacă-l vede singur. Așa s-a întâmplat în rai, iar după ce s-a făcut greșeala în rai s-a priceput omul să se ascundă cu ea și să se dezvinovățească pentru ea, să se toarne unul pe altul în fața Ta, să scape de lumina Ta s-au priceput cei doi în rai. O, dacă ar vrea omul să învețe din greșeala cea din rai s-ar vedea pe sine când nu se umilește și ar vedea cu cine seamănă și cu cine se alege când cade în duhul lui satana, care-l caută pe om să-l găsească singur și să-i dea de lucru.

Vai celor ce se unesc pentru cele de pe pământ, vai, Doamne, vai! Așa s-a unit Adam cu femeia sa, căci cine se unește pentru Tine cu femeia sa? Și iată răul unde se ascunde și de unde se naște, Doamne, iar noi pentru biserica Ta am lăsat povață sănătoasă pentru creșterea creștinilor și am rânduit să se intre la facere prin oștirea bisericii, nu de unul singur să se facă omul vrednic de Tine, căci omului neștiutor îi trebuie învățător, îi trebuie doică dacă vrea să se facă copil pentru cer, iar cine se dă mare este sub voia vrăjmașului Tău, satana, și vai celor ce au sinele lor de voie a lor!

Iar cine a înțeles adânc taina zilelor vieții omului pe pământ au coborât cât de sus ar fi fost să stea, s-au aplecat să învețe taina cerului în ei și cu ei, și nu deșertăciunea vieții de pe pământ, prin care omul își atrage viață cu libertate pentru plăceri, fără veghetor peste ea, o, și se ascunde om de om și se minte om pe om și nu este nici un adevăr între om și om. Dar în viața oștirii creștine este cuvântul vieții, este știința cea din cer, este veghea frățească și părintească, este Dumnezeu, o, și așa am lucrat noi, așa am lăsat pe pământ lucrarea bisericii Tale, viața cu Dumnezeu a omului creștin, și spre care vin fiii oamenilor apoi, după ce înțeleg ei deșertăciunea timpului vieții pământești, și vin ei spre Dumnezeu și crește oștirea creștină, familia cea sfântă, Doamne, și spre care este veghe mereu, mereu. O, dar și din aceștia cad dacă nu pot cu aplecarea, cu umilința inimii mereu, cu lumina între frați, cu iubirea pentru Tine, Doamne, și pentru care omul trebuie să dea totul ca să n-o piardă de peste el.

Voi, fiilor, voi, și toți cei ce cred în Mine și în cuvântul Meu ca și voi, o, căutați să știți bine pe Iisus Hristos, ca nu cumva să vă fure mintea și înțelegerea cea bună filozofiile acestui veac trecător. Dacă junca scapă în lucernă se umflă și poate să și moară. Așa sunt cei ce iau de la cei ce-și zic oameni de știință și filozofi și cum vor să mai fie ei numiți, o, așa sunt cei ce pun pe piatră momeala lor pentru cei botezați și nebotezați bisericește, după datinile sfinte coborâte de la început pentru cei ce dau să urmeze pe Hristos pe pământ, căci este orânduială să Se așeze Duhul Sfânt peste cei botezați, dar cel botezat nu lucrează apoi pe Duhul Sfânt al botezului, al încreștinării când a devenit creștin prin botez, și se apleacă spre izvoare străine de cele din cer venite pe pământ pentru ca să fie creștin omul prin ele.

Fiilor, fiilor, aveți mare și multă grijă pentru voi, aveți grijă de cămașa botezului, nu cumva să vă fie sfârtecată și să nu vă mai cunoască Dumnezeu că sunteți ai Săi, căci când dați să credeți ceva care nu vine din Dumnezeu, și dați să credeți și să amețiți de pe piatra statorniciei întru Hristos, pierdeți harul, fiilor, și vă tot duceți cu capul în jos, de nu mai știți de voi și de Dumnezeu, căci cu Domnul dacă voiți să fiți trebuie să fiți cuminți ca niște prunci ocrotiți de El de toți dușmanii, și trebuie să rămâneți și să mărturisiți și să vă păstrați în El, fiilor. Că Mă uit tot timpul peste cei ce iau cuvântul Meu de cârmă a lor, și Mă uit cum iau ei și de la omul îngâmfării acestui veac întunecat din pricina lipsei de lumină a lui Dumnezeu în mijlocul lumii, o, și dau să am grijă, numai să fie ascultători cei care se lasă sub ocrotirea Mea, că e primejdie să-și dea inimii orice fel de hrană de rumegat, că voi știți cum a murit Adam la șoapta cea străină și dușmană pe statul omului în Dumnezeu.

Omul ar fi să plângă pe pământ, ca să fie fericit apoi pe vecii, căci am spus: «Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia», și pe vecii vor avea mângâiere pentru lacrimile de pe pământ, nu lacrimi ude, căci sunt și lacrimi mai tari, sunt cele ale durerilor mari, ale dorului care așteaptă cu nădejde, și acestea nu se storc, ci stau și dor înăuntru în taină, fiilor.

Am spus atunci: «Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția cerurilor pe pământ, și în cer apoi». Aceia nu-și murdăresc mintea cu știința cea de la oamenii care nu știu de Dumnezeu, căci Eu celor ce-și petrec viața în păcate nu pot să le dau să poarte de la Mine, căci sunt îngâmfați toți, toți, o, și ar fi măcar să se umilească pentru nevrednicia lor. Fiii lui Dumnezeu leagă totul de Dumnezeu, nu de oameni, că nu este știință în oamenii care iscodesc pe cele puse sub taina lor, căci oamenii născocesc ei și-și împart între ei ca la cârciumă pahare și amețesc de tot și duc pe oameni în amețeală și cad unii peste alții ca și cei beți de vin, dar cei săraci cu duhul nu iau de la oameni, că ei au pe Dumnezeu, Care le împarte după voia Sa ce și cât să știe ei, și a acelora este împărăția lui Dumnezeu, nu cea de pe pământ împărăție a lui satana, stăpânitorul acestui veac, și care amăgește pe tot omul cu năluciri, cu descoperiri, spune el. El însă nu poate zidi nimic, că nu el este Ziditorul, și nu poate el să facă ce face Dumnezeu, iar Eu vin curând, curând, și se vor despărți toate la dreapta și la stânga, și cine este sfânt se va sfinți încă, iar cel întinat se va întina și mai mult, căci așa spune Domnul: să-și ia fiecare plata sa.

O, n-au frică de Dumnezeu oamenii, și nici creștinii n-au. Dacă ar avea măcar creștinii această frică de Dumnezeu le-aș da daruri să poarte și să lucreze de la Mine cu ele planul Meu peste pământ și să-i găsesc așa îmbrăcați, și nu goi să-i găsesc, nu nelucrători și nu talantul dosit, că asta înseamnă să fii găsit îmbrăcat, să ai daruri de la Mine date și să le porți ca să ai plată și să am cu ce să-ți plătesc în ziua cercetării.

Te rog, creștine care iei de la Mine cuvânt de învățat, te rog, popor cu care am grăit din cer atâția ani, o, învață cum se cheamă că ești cu Dumnezeu pe cale, că El nu ți-a cerut picioarele pe cale cu El, ci inima și iubirea din ea și ascultarea cea din credință și după fapta credinței, nu mersul cu trupul și cu piciorul trupului iar cu duhul să tot stai în lume, adică cu mintea și cu ochiul ei, căci din lume dacă iei nu mai ești pe cale cu Mine, ci cu lumea ești, și lume ești și tu.

O, fiilor, luați de la Duhul Sfânt și nașteți-vă mereu din El ca să fiți ai Mei și ai Tatălui Meu. Duhul Sfânt a fost sămânța din care M-am născut Prunc ca și omul, și am venit prin pântece de Fecioară trecând ca să Mă arăt născut pe pământ. Duhul Sfânt M-a și vestit prin prooroci că voi veni născut din Fecioară și că voi fi Fiul Tatălui ceresc, căci Duhul Sfânt purcede din Tatăl, iar Tatăl grăiește prin Duhul Sfânt ca și Fiul, și grăiește Duhul Sfânt prin prooroci, după cum voiește Tatăl să împlinească și să arate voia Sa, și tot așa și tu să te hrănești, fiule creștin, și să nu cauți să știi de la omul de știință, că tu auzi împrăștiindu-se spuse de la omul de știință, dar tu nu-l vezi, ci doar crezi, și zici apoi că știi. O, fă așa și cu cele de la Dumnezeu împărțite și auzite și vei vedea ce este bine și ce este rău să iei și să știi.

Le spun de la locul grăirii Mele, le spun la toți cei care sunt cu gândul, cu inima aici în ziua aceasta de mărturie, și le spun îndemnul cel de viață dătător: credință și umilință de duh să lucreze tot fiul acestei lucrări de cuvânt coborât din cer în vremea aceasta, și ca mâini sprijinitoare să fie pentru ei credința și umilința de duh, că fără statornicie în credință și fără statul în duhul umilinței n-a putut nimeni până la sfârșit, o, n-a putut, și doare aceasta între cei din cer, fiilor.

Iar cele ce se petrec pe afară peste lume, o, nu e pentru voi, e pentru lume, fiilor, iar voi să fiți pentru Domnul, pentru împărăția lui Dumnezeu, care nu are nimic în lumea din afară, o, și e vremea să stați cu Domnul și de mânuță cu El mereu, fiilor.

O, hai să lucrăm cuvânt de înțelepciune pentru om, mamă, căci omul are de știut de la Dumnezeu lucrarea inimii curate, și numai apoi ar fi să știe el pe cele de la Dumnezeu pe pământ lucrând, mama Mea.

— Da, Fiul meu Iisus Hristos, dat mie de Tatăl să-L port și să-L nasc Om pe pământ, da, e lipsită de Dumnezeu mintea și înțelepciunea ei în om pe pământ. Să-i spunem lui, Fiule scump, să-i spunem omului taina și lucrarea inimii curate, fără de care nu poate pricepe el pe Dumnezeu cu oamenii. Acum două mii de ani a fost la fel. Lipsa inimii curate în cei de atunci a fost pricina pentru care nu Te-au cunoscut cei din vremea aceea. Tu însă ai lucrat și ai scris pe pământ lucrarea și adevărul venirii Tale de la Tatăl la oameni, dar mila Ta de oameni n-a cunoscut-o atunci nimeni îndeajuns.

Lipsa inimii curate l-a dezbrăcat pe om de dragostea de Dumnezeu, de lucrul lui Dumnezeu cu omul, Fiule Iisus. Inima curată poartă în ea mereu dorul de Dumnezeu, dorul pe care l-am purtat eu după Tine, Doamne, iar Tu Ți-ai făcut sălaș în mine, în inima mea curată, iar acum trebuie să înțeleagă tot omul care mă aude, și apoi să știe omul inima curată și lucrarea ei.

O, vă îndemn și vă învăț mereu să aveți grijă mare de copilul din voi, măi fiilor, căci cei mici au sprijin, au pe Domnul de Tată și de grijă pentru ei și iubesc ei să stea în mâna Mea părintească și să asculte ca niște copii purtați și îngrijiți cu iubire.

O, voi să nu vă purtați cum se poartă cei ce se simt și se cred mari, și nu copii sprijiniți pentru că sunt mici. Cei ce caută spre Mine au nevoie de sprijin, fiilor, iar cei ce nu Mă caută se simt în stare ei pentru ei și pentru alții, dar voi păstrați-vă copii să fiți, și cereți de la Tatăl, căci Tatăl îi iubește pe cei mici, și le dă împărăția Sa lor, așa precum le-am făgăduit Eu acum două mii de ani când am spus că a copiilor care vin la Mine este pregătită împărăția Mea.

O, căutați tot timpul să semănați cu Mine, căci Eu am stat copil înaintea Tatălui, iar Tatăl putea în Mine și prin Mine, măi fiilor. Priviți-vă mereu starea și purtarea ca să puteți vedea mereu dacă semănați cu Mine la purtare, fiilor. Luați lecția dragostei și trăirea ei, în toate să vă măsurați cu lecția dragostei, o, și așa poate avea omul milă de Mine, că Eu voiesc să stau în om cu statura Mea și să semene el cu Mine în toate și mereu, și asta înseamnă ceea ce Eu am spus că milă voiesc, nu jertfă, ci milă, fiilor, ca să-Mi pot găsi adăpost în om, că de aceea am zidit omul, și l-am vrut copil să stea în mâna Mea. El însă n-a putut să fie recunoscător și să asculte, o, și M-a lăsat pribeag, și de aceea plâng atâta după om, și dau să-i spun că aștept milă de la el.

Da, omule, milă voiesc, adică nu mai păcătui, nu Mă mai da afară din inima și din trăirea ta, nu Mă mai răni, că Mă dor ranele de la tine lucrate, și fie-ți milă de Cel ce S-a coborât din cer la tine ca să te întoarcă acasă și să te țină în El ca să nu pierzi înfierea și purtarea de copil. O, iubește statul cu Mine, iubește-Mă ca să poți rămâne în Mine și să vadă vrăjmașul diavol iubirea ta de Mine și să slăbească el.

O, ai grijă de umilință, omule, că Eu am iubit și am lucrat umilința și am stat copil prin ea, și iată cum te învăț viața îngerească, prin care nu-L poți pierde pe Domnul de peste tine, căci pildă dureroasă a fost și este căderea îngerilor care n-au ascultat și care au pierdut măreția lor de lângă Dumnezeu, o, și de aceea spun, de milă îți spun, că Eu milă voiesc, adăpost în tine voiesc să am, omule scump. O, dacă vrei să scapi de diavol și să te vindeci de păcat, iubește-L pe Dumnezeu din toată inima ta și vei avea soarta pe veci cu El, iar dacă vrei să alegi să faci păcat și să tot faci, îl vei iubi pe diavolul și vei face voia lui și vei avea soarta lui, o, dar nu lăsa gustul păcatului să te stăpânească împotriva iubirii lui Dumnezeu din inima ta, că veșnică este viața, și își ia fiecare plata vieții lui, bună sau rea, după cum și după ce au iubit și au ales ei pentru viața lor de veci.

O, ce măreț este duhul învățăturii lui Dumnezeu, fiilor! Învățătura iubirii trebuie s-o aibă omul de la Dumnezeu, nu de la sine, nu de pe pământ. Dacă tu iubești o ființă din toată inima iubirii tale pentru ea, dar cu cei din jur, cu ceilalți, cu cine nu-l ai tu în inimă te porți urât, rece, îndrăzneț, judecător, disprețuitor prin cuvintele limbii tale, cu care mângâi pe ființa pe care zici că o iubești nespus de mult, o, ce fel de iubire este iubirea ta, inima ta iubitoare pentru ființa iubită? O, nu este adevărată iubirea ta, și-ți dai în petec cu ea și asupra ființei iubite când nu te aștepți și când nu se așteaptă ea, căci aluatul iubirii este cu lepădare de sine, așa cum este iubirea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, numai iubire mereu și peste tot, chiar și mustrarea Lui e tot din iubire când El mustră pe om.

O, iată mila și lucrarea ei, fiilor! Eu, Domnul, îl iert pe cel ce plânge pentru păcatul săvârșit și nu mai păcătuiește apoi, că acela plânge după Dumnezeu, și îl iert pe el și îl miluiesc, iar el Mă ia înăuntrul său, după gustul cel amar al vieții depărtate de Mine atâta vreme, fiilor, iar acela repară ranele iubirii și îl doare că a rănit, că a lovit iubirea și pacea ei, și plânge cu păreri de rău și iubește mult apoi, căci harul se înmulțește, precum este scris.

O, fiilor, uitați-vă la un împărat cu oștire de luptă cum își trimite oștirea să moară în luptă ca să-l apere pe el de dușmani. Uitați-vă și la Mine, că iată ce am făcut Eu, Domnul, că milă Mi-a fost, și M-am dat Eu pe Mine Însumi în luptă pentru oștirea Mea ca să apăr viața ei, nu viața Mea, și am purtat Eu vina ei, numai ca să-i apăr viața. Iar voi, fiilor, prindeți puteri sfinte din pilda Mea și învățați să nu vă dezvinovățiți niciodată și învățați-vă să intrați sub vină ca să semănați cu Mine, fiilor, și faceți aceasta din iubire, din milă de Dumnezeu și de semeni, că altfel dacă face omul, îl face purtător de vină pe semenul său, o, și nu mai seamănă cu Mine cel ce așa lucrează.

E zi de duminică, și e și sărbătoare în mijlocul cetei mucenicilor, care serbează în ziua aceasta pe mucenicul Dimitrie, iar Eu, Domnul, sunt în mijlocul lor, dar sunt aici la voi cu ei, și dulce le este lor această zi de pomenire a sfântului Meu, și-i dau lui glas chiar acum, că-i mare dorul sfinților Mei, fiilor.

Le spun eu acum fiilor cuvântului Tău la masa noastră cu ei, și le spun lor așa:

O, aplecați-vă cu recunoștință mare și mulțumiți Domnului nostru Iisus Hristos că n-ați căzut de lângă pieptul Său, că sunteți sub ocrotirea Lui și că vă poartă de grijă cu atâta părintească și frățească iubire, nu ca pe pământ iubire, ci ca în cer, o, că iată cum s-au tras de lângă Domnul și de lângă voi cei care așa au ales să facă cu viața lor și să piardă cum a pierdut Adam raiul. Dar voi, frați iubiți, aveți grijă mereu de o mare și curată iubire între voi și Domnul, că ea este cea care vă poate ține în brațul Lui pe voi, că El milă voiește de la voi, adică să nu-L scoateți afară din inimă, să nu-L răniți, ci să-L miluiți cu multa voastră iubire, cu care să mângâiați multele Lui rane și să nu pierdeți înfierea, și mai vârtos să iubiți statul cu El și lângă El prin orice greu, prin cruce cât de grea, iar vrăjmașii să se risipească, să slăbească tot mai mult și tot mereu, și să vedeți aceasta voi, și toate prin duhul iubirii voastre pentru Domnul nostru, o, și cătați să iubiți ca El, să iubiți umilința și toată calea ei și toată lucrarea ei, să iubiți ca Domnul, o, fii ai Cuvântului Hristos.

Drumul Meu dinspre cer spre pământ a fost umilința. S-a umilit Dumnezeu, căci omul nu se umilește și nu dă să învețe de la Dumnezeu umilința, nu coboară ca Domnul întru umilință. Am venit pe pământ cu această lucrare și am venit cu umilință, ca să învețe de la Mine cei ce vin spre Mine și să vină și ei la fel, cu umilință și pentru umilință să vină.

Când omul pășește cu pașii vieții lui pe calea acestei lucrări de cuvânt sfânt, și de viață ziditor, când el dă să intre în această casă, în acest popor, și nu știe cum să intre în casă și pe poartă, el este lipsit de cunoștința aceasta și intră cum crede el și stă cum crede el, dacă nu caută să învețe intratul și mersul și lucrul și statornicia apoi pentru orânduiala casei. Și spun aceasta pentru că se poate slăbi mersul celor ce merg și cunosc cum se merge, căci ca să nu greșești față de orânduiala unui loc, trebuie să fie și să poată toți și să urmeze toți la fel, iar altfel se poate ivi neorânduială, slăbire pentru mersul cel cu împlinirea lui toată.

La tot poporul acestui cuvânt, la toți le spun așa: Fiilor, fiilor, dacă voiți să aveți parte până la capăt de această salvare prin această lucrare de cuvânt și de faptă prin cuvânt, stați în mare umilință în lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ. Nu vă arătați nemulțumirea, firea, defectele, neascultarea față în față cu Dumnezeu, Care vine cu cuvântul facerii peste pământ. O, cercetați-vă cu amănuntul și arătați-vă căința, umilința, smerenia inimii mereu, mereu, nu doar când și când, ci tot timpul și în orice stare de pace sau de încercare, și tot o statură blândă să fiți și să aveți voi, și senin să purtați pe chip și pe purtare. Cu iubire să slujiți și cu duhul să fiți fierbinți și plăcuți Domnului, precum este scris, și să se răsfrângă apoi acestea între voi, fiilor, că Eu tot timpul vă privesc, și tot mereu voiesc să Mă mângâi de la voi, să găsesc milă pentru Dumnezeu la voi.

O, fiilor, simt strâmtorare mare pentru statul Meu în omul care alege să meargă după Dumnezeu, căci aceasta înseamnă mult să poată omul, nu puțin, o, nu puțin, fiilor, iar omul se mulțumește cât poate el, dar ca să pot și Eu prin el sau pentru el, o, n-am lărgime în el, se simte el cu putere, se simte că poate, iar Eu rămân să pot cu puterea Mea pentru cei slabi, iar cu cei tari simt strâmtorare mare, fiilor. Cei slabi strigă la Mine, Mă așteaptă, Mă doresc, iar Eu sunt Cel milos pentru ei, pentru toți cei slabi, care pot doar să Mă strige, să Mă aducă lângă ei ca să pot Eu pentru ei. Cei tari, cei ce se simt tari nu caută spre Mine pentru ei, și aceștia iau din lume pentru duhul lor și le place aceasta și stau cu lumea și-și fac rost de petrecere lumească, de bucurii cu lumea, de vreme ce ei nu cunosc că lumea e deșertăciunea zilelor omului, și aceștia nu pot fi smulși din lume ca să meargă pe calea salvării lor de la pieirea cu care piere lumea, și pățesc ei ca femeia lui Lot și rămân stâlp de sare, că lumea e sărată de tot, e marea cea sărată și plină de fărădelegi, și nu e lumea ca și turma care merge cu Mine pe calea vieții pe pământ, căci creștinii Mei nu iau din sărătura lumii pentru ei și merg ei fără să guste din vinul ei, și merg cu adevărul pe cale cei ce se dau lui Dumnezeu pe pământ, și nu se uită înapoi spre cetatea blestemată și merg ei spre cele din cer pentru ei, căci ei așa aleg și așa iubesc.

O, fiilor, prietenul bun este cel ce-ți arată greșeala, iar dușmanul este cel ce te laudă și te încântă. Un suflet cald este cel ce grăiește cu tine și-ți arată adevărul lucrurilor ca să te ajute să fii adevărat, luminos, deschis, te povățuiește, te ajută să poți, te ajută să vrei, să știi, îți aduce din cer, te mângâie când ești mângâios, te așteaptă când nu ești cald cu sufletul, se apleacă și te rabdă până poți și tu să fii adevărat, plăcut, o, că e mare lucrare să te faci plăcut pe pământ și în cer, ușor, duios prin acestea, iar toate acestea se pot proba atunci când tu stai la întuneric, la felul tău de a fi, și când trebuie să fii dus în spate cu felul tău de a fi, care apasă cu greutate pe toți deodată dintre cei din jurul tău, o, și se face aceasta răbdare tăcută, purtată în tăcere de toți cei ce stau sub har.

De aceea, fiilor, stați cu frică, luați aminte la Dumnezeu și la slava Lui, ca să nu cădeți de la Domnul, Care rabdă, și Căruia trebuie să-I slujiți îngerește, căci îngeri Îl slujesc pe El și-I cântă Lui: «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Savaot, plin este cerul și plin pământul de mărirea Lui!», iar în fața măririi Lui nu se poate să ai vreme să fii nemulțumit, ci numai aplecat și spunându-ți: „pot totul în Hristos”, o, și așa să spui mereu, căci puterea este numai de la Dumnezeu și de la îngerii lui Dumnezeu.

O, aș grăi zi și noapte, mama Mea, că numai cei din cer văd necazul și strâmtorarea de pe pământ pentru Dumnezeu și pentru creștini și lupta lui satana asupra făpturii. Am pus hrană pe masă în ziua ta de serbare, iar tu ești de-a dreapta Mea și lucrăm masă de cuvânt în cetatea Mea de cuvânt. Am spus mereu la cei ce iubesc pe Dumnezeu, am spus: «Ieșiți din lume, voi, ca să nu beți din vinul ei!», și iată, vinul lumii îneacă totul, și se vede de ce am tot strigat de adăpost de duhul lumii a celor ce-și caută salvarea de la Dumnezeu. Tu ești izvorul milei, dar și omul, o, și omului îi trebuie milă, mamă.

— Milă, Doamne, milă, milă ai spus Tu că voiești. Este, oare, cel ce poate înțelege ce ai spus Tu, și de ce ai spus așa? «Milă voiesc», așa ai spus. Tu numai milă ai împărțit la cei ce Îți cereau. Le-ai fi dat și la cei ce nu au cerut, dar ei nu căutau, așa cum nici azi nu caută cei mai mulți de pe pământ, că ei își zic că au miluitorii lor, binefăcătorii lor, deștepții lor, învățații lor, vindecătorii lor, căci Tu ești în cer, nu pe pământ, își zic ei. Cei care zic că știu lucrarea milei îi învață pe cei mulți că mila înseamnă să împarți pâine, haină, adăpost și fapte bune fel de fel. Tu însă ai arătat ce înseamnă să împarți milă, Tu, numai Tu, și tot așa arăți și azi și mâine, Fiule scump.

O, Fiule Doamne, dacă găsești putere în porți într-o zi de sărbătoare și de cuvânt de sărbătoare, pune, Doamne, pe masa poporului cuvântului Tău învățătura aceasta, mila, ca să știe de la Tine taina și lucrarea ei și să învețe ei, că Tu din ale Tale iei și împarți spre învățătură peste fii, iar fiii sunt cei ce trăiesc după pilda Ta pe pământ. Iată, aceasta e dorința mea și aceasta făgăduiesc eu azi poporului cuvântului Tău, că Tu le vei da deslușirea acestei taine, de la care pot lua toți cei care vor să ia de la Dumnezeu prin acest izvor, care-și are aici albia sa și revărsarea ei în părți.

O, fii iubiți ai cetății Domnului, ce mare lecție, ce mare pildă sunteți voi pentru lucrarea milei, fiilor! Voi sunteți cei ce stați cu Domnul, voi v-ați dat Lui, voi stați sub Duhul Lui, voi mângâiați durerea Lui cea de la om, o, și de milă de Domnul stați lângă El și lângă lucrarea milei Lui, căci v-ați despărțit de lume și de amestecul ei ca să fiți folositori venirii Lui pe pământ acum, dacă a sosit acest timp hotărât mai dinainte prin Scripturi și prin prooroci ca să vină.

O, ce mult M-a mângâiat crucea și suferința Mea cea din vremea crucii, fiilor! Era aceasta iubirea Mea pentru om, și Mă mângâiam că-Mi puteam arăta iubirea și rana ei, tânjirea Mea după cel pierdut din rai, iertarea lui din partea Mea, ca să se întoarcă la Mine iertat și curat de vină. Eram gol de om, de mângâierea Mea eram lipsit de tot, și numai iubirea Mi-a întărit pașii și sufletul sub cruce, și crucea Mi-a fost mângâiere, mărturisirea iubirii Mele Mi-a fost ea, și de atunci și până azi Mă mărturisește ea și Mă arată iubind și suferind în iubire, și cerul tot a suferit mereu pentru rana Mea, și lungă e această suferință, lungă de când l-am pierdut pe om și până azi, și până mâine.

Acum două mii de ani am spus: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine», să se lepede ca să poată suferi cu Mine și după Mine cu iubirea lui, așa cum Eu am suferit după om cu iubirea Mea, și n-am ținut la nimic în cer și pe pământ, nici Eu, nici Tatăl, așa cum am ținut la om, la lucrarea pe care am zidit-o după chipul și asemănarea Noastră ca să Ne mângâiem cu ea, ca să avem mângâiere apoi, iar când pierzi mângâierea vine durerea în locul ei și dorul după mângâierea pierdută, și dacă omul nu s-a lepădat de sine ca și Dumnezeu, o, nu poate să se facă el mângâiere pentru Noi, nu poate semăna cu Dumnezeu prin cruce, căci Eu am venit cu crucea și pe cruce, și tot așa poate să vină și omul dacă vine înapoi la Dumnezeu, mai ales că Eu i-am descurcat pașii, i-am plătit viața și întoarcerea, numai să vrea el să învețe și să înțeleagă bine cum se poate întoarce, și ce este întoarcerea lui la Mine.

O, fiule, o, fiu de Dumnezeu, ia aminte, că drag trebuie să-ți fie să trăiești viața ta cu Dumnezeu, de dragul Lui să-ți placă viața și să te bucuri nespus de mult că ai venit pe lume și că ai cum să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu ființa ta, cu iubirea ta pentru El. O, nimic mai mult să nu faci cu viața ta, decât să te bucuri de ea pentru Dumnezeu, nu pentru tine, și vesel să trăiești de bucurie că ești cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu cu viața ta.

O, fiule creștin, nu fugi de cruce, de iubire nu fugi! Eu așa te-am iubit, pe cruce, fiule, te-am iubit cel mai mult, pe cruce ți-am cerut de la Tatăl iertarea, pe cruce a plâns iubirea Mea cea pentru tine, iar dacă tu nu poți tot așa, o, cum altfel vrei să iubești pe Dumnezeu cu iubirea ta? El ți-a arătat cum este iubirea Lui pentru tine și ce a făcut ea pentru viața ta, iar crucea ta înseamnă viața ta, și dacă nu știi să-ți porți crucea spre Hristos, tu dai să scapi de ea, ți se pare grea și dorești să ți-o ușurezi, mereu să ți-o ușurezi, dar fără cruce omul se duce să meargă pe calea lumii, unde toți își leapădă crucea și fug de greu, căutând fericirea, nu crucea, și de aceea stă omul în lume, nu de altceva, și stă că nu vrea cruce, nu-L vrea Stăpân pe Dumnezeu, ci el să-și fie stăpân, el să vrea ce vrea el. Dar lumea și duhul ei e cruce și aceasta, dar cea mai rușinoasă, cea mai murdară, cea mai goală de slavă și plină de rușinea vieții, murdară de rugină și de molii, precum este scris, și mor oamenii și rămâne pe pământ averea și se bat pentru ea urmașii, și e rușinoasă crucea omului cel fără Dumnezeu între oameni pe pământ.

O, aveți grijă mare, fiilor, să vă măsurați grăirea și să nu rostiți cuvinte care vă pot primejdui viața sau statul lângă Dumnezeu, că lupul de satana stă lângă limba voastră la pândă. Iar Eu vă învăț, purtați-vă cuminți și cu dulce din toată inima cu cei din partea Mea peste voi așezați, o, că au căzut fii prin înseși cuvintele gurii lor împrăștiate și neatente cu gândirea, cu iubirea și cu vorbirea, măi fiilor. Iar Eu învăț pe fiii poporului cuvântului Meu iubirea și răbdarea sub cruce, numai să iubească ei purtarea crucii, asemănarea lor cu Mine, cu Păstorul lor.

O, hai, mama Mea, hai, ia în grija ta petrecerea de azi, și punem masă, mamă, totul cu binecuvântarea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, și numai cu binecuvântare este lucrarea toată și în cer și pe pământ, ca să se tânguie satana și să nu mai aibă loc și timp pentru el, ci numai Dumnezeu cu ale Sale să rămână și să lucreze și să poată, că a venit această vreme, mama Mea!

O, fiilor care aveți masa pusă de Fiul meu Iisus Hristos ca să vă hrăniți voi din ea și să ascultați de El, vă dau povață dulce, îngerească, sfântă povață vouă.

Fiilor, o sărbătoare îngerească să vă fie viața, iar îndeletnicirile voastre o zi de sărbătoare mereu, căci îngerii Domnului lucrează mereu, lucrează zi și noapte lui Dumnezeu și oamenilor de pe pământ, și celor ce dorm așteptând învierea cea mare, ziua Fiului meu Iisus Hristos cu învierea lor.

O, fiilor, cât îngerii cei buni, tot atâta și voi trebuie să lucrați pe pământ lui Dumnezeu, căci ei sunt mereu sărbătoarea Domnului, și Ne uităm la ei, Noi, cei din cer, la lucrul lor cel mult Ne uităm ca la o zi de sărbătoare nesfârșită, ca la desfășurarea unei bucurii lucrătoare mereu în toată frumusețea ei, și fac îngerii mereu această bucurie fără de hotar, fără de capăt, căci vai lor dacă n-ar lucra mereu lui Dumnezeu și oamenilor, după planul cel de sus pentru mântuirea multora!

O, dar cum mereu, mereu lucrarea cea îngerească? Fiilor, fiilor, cântarea sfântă, citirea sfântă, grăirea sfântă, dar nu cea de toată ziua grăire să-și facă obiceiul între voi cu deșertăciunile ei, o, că nu se suie la cer clipele voastre oricum folosite, ci vă coboară, vă țin ca pe niște fără de preț ființe, fiilor, și așa se naște mult rău: bârfirea, iscodirea, descusutul, lucrări neplăcute, și toate să vă fie mereu asemenea îngerilor, fiilor, o, și vai vouă dacă ați sta fără lucru, căci cei ce nu lucrează cad, cad ca îngerii care au căzut când n-au lucrat lui Dumnezeu, fiilor.

O, însănătoșiți-vă iubirea, aveți grijă de ea să nu vă fie șubredă, leneșă, uitucă, stătută, fără vlagă, fără viața ei cea din cer, o, și dați-i tratament de însănătoșire, fiilor, căci îndemnul vă este lângă voi mereu, iar raza la fel, și sfatul tot vine de lângă voi, și trebuie folosit tratamentul, ca nu cumva sănătatea iubirii să scadă, fiilor.

O, aveți grijă mare de mintea care vă lucrează pe voi dinăuntrul vostru, ca nu cumva să vă lucrați voi singuri prin mintea voastră rostul iubirii și al vieții, căci lucrul cel cu mâna vă face să vă credeți folositori îndeajuns lui Dumnezeu, o, dar nu aceasta vă lipsește vouă, ci iubirea, fiilor, vă este de folos vouă și Domnului în voi și între voi.

O, aveți grijă ca nu cumva iubirea să-și dea duhul din pricina lucrului cu mâna, și în mâna cui? Că iată, s-a întâmplat aceasta cu cei care s-au dus de la pieptul Domnului și au intrat ei iarăși în apa lumii.

O, fiilor, îndeletniciți-vă cu lucrări sfinte cu toată bucuria inimii, și toată ziua să lucrați așa, căci vai celor fără de lucru, fiilor! Domnul are grijă de tot și de toate pentru lucrul Său cu voi, dar voi trebuie să fiți de folos, și nu o greutate de dus să fiți pentru El, că El merge din greu pentru voi prin vremea asta rea. Dacă în lume ești fără ocupație ți se spune șomer, iar dacă mai-marii vor să-ți dea vreun ajutor din avutul de grămadă poți să-ți iei de mâncare, de îmbrăcat, de adăpostit, sau nu-ți dă nimic din grămadă și muncești cu ziua să-ți iei de-ale îngrijirii zilelor vieții. O, tot așa este și cu creștinii cei fără ocupație în turmă, fără lucru cu darurile Duhului Sfânt și cu rod pentru cer prin lucru, sau cu darurile firii slujitori tot timpul pentru mersul lucrării Domnului, că altfel trebuie să fii dus pe umerii celor ce muncesc, o, dar nu uita, fiule creștin, că trebuie să ai lucrare, ca să ai și plată pentru ea.

Ar vrea Domnul să aibă ce să vă plătească, fiilor: iubirea, cântarea, ascultarea, rugăciunea cea sfântă pentru venirea Domnului, jertfa, statornicia, credința, crucea purtată, fiilor. Ar vrea Domnul să învățați să vă strângeți în cer, că dacă nu vă strângeți, nu are ce să vă atragă lângă El.

O, e greu să vă mai strângă Domnul în grădină aici acum și să vă dea cuvânt și putere prin cuvânt împlinit apoi, dar oricâți și pe oriunde sunteți sub paza acestui cuvânt, luați în seamă durerea cu care v-am povățuit pentru viața cea duhovnicească, fiilor, căci voi aveți de dat un răspuns milei de voi a Fiului meu Iisus Hristos, Care are iubire de voi, dar vrea să vă și mântuiți, fiilor, nu numai să trăiți bine pe pământ, iar pentru mântuire trebuie cruce, trebuie ascultare, trebuie iubire, trebuie aplecare, trebuie suferință, fiilor, o, că n-are nimeni pe pământ atât cât vouă vă dă Domnul de la El ca să aveți din cer și să fiți recunoscători, iar recunoștința voastră vă va dovedi pe voi, o, fiilor.

O, fiilor, o, fiilor, voi să nu trăiți înaintea Mea pentru voi, ci pentru Domnul, fiilor. Atât cât înțelegeți aceasta veți putea să fiți voia Mea, iar altfel este mai greu să se poată aici, în acest popor povățuit din cer.

O, cât de ușor îți este să Mă pierzi, omule, să Mă dai din viața ta deoparte și să-ți trăiești cum vrei viața!

O, mare este taina iubirii! O singură iubire este, cea care Îl zidește pe Dumnezeu în om, pe Ziditorul omului, și asta este lucrarea celor ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ. Ca și păsările cerului și ale pământului, tot așa și omul trebuie să-L slăvească pe Domnul și să împartă tot timpul iubirea lui cea pentru Dumnezeu cu cuvântul și cu cântul.

Cel ce nu grăiește cu cei din jurul lui în obștea creștină de zi cu zi, acela dovedește dispreț, nu dă nici un preț celor din jurul lui și tace în el și cu el și atât, de parcă n-ar avea lângă el frați de suflet, frați întru Hristos, căci frații de obște sunt frați de suflet, nu altfel frați, iar duhul cel frățesc lucrează frăția cea dintre frați întru Hristos frați, că altfel cum s-ar face dovada că sunt toți întru Hristos cei ce viețuiesc obștește sub acest nume mare cât cerul și pământul laolaltă, atât de mare numele Hristos!

O, trebuie duhul ascultării în cei ce trăiesc întru Hristos. În duhul ascultării pot sta numai cei ce iubesc să asculte, numai cei ce înțeleg ce taină mare a vieții se ascunde în această lucrare, prin care viața este tot timpul vegheată, probată, supusă, căci cum ar lucra omul taina supunerii sfinte dacă n-ar ține de cineva lucrarea și mișcarea pașilor vieții lui?

Am spus prin acest cuvânt la începutul Meu cu trâmbița Mea Verginica, am spus că astăzi creștinul nu mai ridică găleata cea grea, ci pe cea ușoară, chiar dacă zilele sunt tot mai aproape de capăt, tot mai grele și mai furtunoase pentru suflet. Am spus de pâine, am spus că pâinea e lucru sfânt, și să se mănânce cu sfială pâinea, dar creștinului nu-i place mămăliga, nu-i place pentru că nu are sfială, nu de altceva nu-i place, și așa este și cu toate stările și nu-i place sub cruce, nu-i place sub greu creștinului, că lui îi place să se simtă bine pe pământ, o, și nu mai pot să Mă odihnesc în largul Meu în viața creștinului care-și tot agonisește de pe pământ, iar iubirea și zestrea ei cea pentru cer nu le mai lucrează omul zi de zi ca să aibă în cer veșnicia zilelor lui, și iată, gândirea la sine e mare pagubă asupra omului care se tot învârte cu grija pentru el însuși, și unul ca acela n-a gustat încă din lucrul cel sfânt al viei Domnului, și este scris în Scripturi de primejdia asupra sa a celui care se tot gândește la sine și pentru sine și atât.

O, popor al cuvântului Meu, am spus răspicat: Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine și să vină cu crucea sa să Mă urmeze, că nimeni nu se cheamă că Mă urmează decât dacă seamănă cu Mine, dacă urmează viața Mea s-o învețe, iar altfel nu semănăm unul cu altul.

O, e greoi omul la minte ca să priceapă aceasta și să afle, mergând cu crucea, dulceața asemănării lui cu Mine pe calea crucii, iar Eu M-am odihnit cu mersul Meu numai cu cei ce au duhul ascultării și al supunerii sfinte, căci Eu așa stau înaintea Tatălui, stau ascultând și făcând voia Lui, așa cum Ioan Botezătorul a ascultat de Tatăl și de Mine încă din pântecele maicii sale și toată viața lui pe pământ apoi, iar Dumnezeu Și-a făcut prin el lucrarea hărăzită lui pentru mărturisirea și adeverirea venirii Mele cea de acum două mii de ani, și apoi a jertfei Mele ca a unui Miel, o, și ce mângâiere are Dumnezeu de la cei ce se apleacă lucrărilor pe care El le are de așezat pe pământ pentru oameni, pentru cei ce nu știu, și care trebuie să știe Cine este Dumnezeu și ce lucrează și pentru cine și ce face prin toate lucrările Sale.

— O, cu noi vii, Doamne, cu sfinții Tăi vii. Slavă venirii Tale și cuvântului Tău de venire și milei Tale slavă! Omul cel potrivnic lui Dumnezeu mi-a luat viața și m-a trecut în rândul sfinților Tăi mari, iar el a rămas ca și Adam, a rămas supus femeii, bietul de el.

O singură iubire este: cea care Îl zidește pe Dumnezeu în om. O, dar unde se mai găsește femeie care să se dea lui Dumnezeu, nu omului, și care să-l dea pe om lui Dumnezeu, nu sieși?

Nimic nu caută omul mai mult decât femeia, fie vreme bună, fie vreme rea, căci carnea lui a fost plămada din care a fost luată femeia. Ea însă nu l-a iubit pe omul din care a fost luată, ci, din contra, l-a slăbit spre ea, l-a ademenit, așa cum a pățit și împăratul Irod, căruia eu i-am spus că a făcut ceea ce nu se cădea să facă dacă a luat femeia fratelui său pentru el.

O, Doamne, o, Doamne, trebuie grijă mare din partea femeii, ca nu cumva să fie atrasă de bărbat, dacă vrea să Te urmeze ea cu viața sa, iar pentru aceasta trebuie să se umple de sfințenie, de iubirea lui Hristos, ca nu cumva să nască ea în vreun bărbat gândul că ar căuta ceva de la el pentru ea, o, și numai așa se poate păzi și pe sine și pe bărbat pentru Tine, căci bărbatul a slăbit prin femeie. Dintr-un zâmbet, dintr-o uitătură caldă, așa clatină femeia cerul și pe Domnul din sufletul unui bărbat sfânt, și vai lui dacă nu scapă la timp de sub această săgeată, căci femeia l-a coborât din cer pe om și l-a tras spre ea, iar el și-a pierdut puterea și biruința și l-a pierdut Dumnezeu pe om, o, și de aceea împăratul David spune despre fericirea celui căruia i s-a iertat fărădelegea și i s-a acoperit păcatul și nu-i va fi socotit, și în a cărui gură nu este vicleșug, și este umilință și căință, Doamne.

Omul care nu se dă întreg lui Dumnezeu, acela mai are încă din lume, și vine lumea iar și-i dă din ea, că așa pățește cel care mai lasă din lume în sufletul lui când se apropie de Domnul, o, că vine lumea și duhul ei să-și ia drepturile pe care le are lăsate de om în el când a ieșit spre Domnul să vină.

Povestea cu omul care și-a vândut casa și s-a învoit cu cumpărătorul să-i mai lase și lui un cui în casă pentru când mai vine să-și mai vadă casa vândută și ca să-și pună haina lui, o, tot așa este și cu duhul lumii, care rămâne în sufletul omului, că vine și se agață de om, și încetul cu încetul Îl dă pe Domnul afară și pleacă Dumnezeu, și rămâne omul cu lumea, așa cum a plecat cel care a cumpărat casa și care n-a mai putut sta în ea de sila care i-o făcea cel ce venea la cuiul lui să-și pună haina, și aceasta este o pildă de luat în seamă de cei ce se învoiesc pentru viața lor cu Domnul, ca nu cumva să-și mai oprească din lumea din care ies când se dau ei lui Dumnezeu cu îndeletnicirile vieții lor, o, că mare înțelepciune este în așa fel de pilde, și tot așa lucrai și Tu, Doamne, că mereu spuneai pilde de acest fel acum două mii de ani, și frumos mai învățai pe tot omul, și cine se aseamănă cu Tine, Doamne?

Grăirea Ta de azi e povața pe care și eu o dau poporului cuvântului Tău și la toți cei care caută după Tine cu pașii lor, căci dacă ei nu învață lepădarea de sine mereu între oameni, nu merg cu Tine până la capătul mersului lor. Dar cei hrăniți de cuvântul Tău au bogăția înțelepciunii de sus, numai să iubească ei învățatul și cuvintele de duh, prin care Tu să fii cu ei, cu ai Tăi, în mijlocul lor să fii mereu, mereu, că altfel nimeni nu are statornicia cea cu folos lângă Tine.

Pace ție în ziua ta de serbare și binecuvântare ție și glasului tău, care se împarte mângâind, și mângâindu-se duhul tău, mama Mea!

viața omului este o cruce, iar crucea este o mângâiere pentru cei care cunosc taina ei cea veșnică, mângâierea cea pentru purtarea crucii în urma Ta, căci Tu ești Păstorul Cel cu crucea, o, și așa îi mângâi pe cei ce merg pe urma Ta cu crucea până la capătul mersului lor, și iată, e dulce suferința, e calea cea cu Dumnezeu suferința crucii, iar după ea e mângâierea, o, Fiul meu Iisus.

Trebuie să știe toți cei de pe pământ că este mângâiere după ce-și sfârșesc cărarea vieții pământești, iar pentru această veșnică mângâiere ei au de ales, ori spre ea mergând pe calea cea cunoscută de cei ce Te cunosc de Păstor, ori aruncând de la ei calea cu Dumnezeu și mergând pe calea cea largă a lumii, cea fără Dumnezeu, și care-și aleg deșertăciunea zilelor vieții, viață stearpă pe pământ fiind calea vieții lor, Fiule Iisus.

Aș vrea, o, aș vrea să îndemn pe fiicele poporului Domnului, și aș vrea să se prindă îndemnul meu, că le-aș ruga pe ele să nu fugă de greutățile vieții de creștin, și să caute să cunoască ele mai deslușit duhul meu, purtarea mea, felul meu de grăire, de iubire, de recunoștință înaintea lui Dumnezeu, Care ni S-a descoperit nouă, și să aibă ele hăinuța cea întreagă a harului cel slujitor lui Dumnezeu, totul spre bucuria celor din cer, care așteaptă rod sfânt de pe pământ, o, și mare grijă să aibă ele să sfințească totul în jurul lor, să fie ca în cer în jurul lor, în preajma lor, în duhul și purtarea lor, că pe pământ curge numai otravă nimicitoare de suflete de la femeie, de la duhul și trupul de femeie, și plânge Domnul și cerul de sfinți de câtă moarte se naște clipă de clipă prin femeie pe pământ și peste cei de pe pământ.

Nu poate omul să fugă de femeie, bietul de el, dar harul cel de sus îl poate ajuta împotriva acestui venin ucigător. O, fugi tu, cel ce voiești să fii al lui Dumnezeu pe pământ, fugi sub ocrotirea Domnului, că pe pământ se naște în tine otrava aruncată de femeie, o, că așa e pe pământ. Eu, mama lui Hristos, te învăț pe tine, creștine, căci voiesc să fii al Domnului pe pământ, și în cer apoi, și iată cum te învăț, că atunci când mergi pe cale singur și îți iese în cale șarpe amenințător de moarte cu veninul său, cu mușcătura sa, tu fugi atunci cât poți de grăbit. O, tot așa să te ferești și de femeie, căci ea e cu mult mai primejdioasă decât șarpele care-ți otrăvește inima, și apoi trupul îl otrăvește, căci femeia te ia din fața lui Dumnezeu ca pe Adam atunci în rai, și apoi a căzut Adam din rai, o, și ce mai ești tu când cazi din rai?

O, fugi și de lume, măi fiule creștin, fugi și de duhul ei, căci faptele fiilor oamenilor sunt fără Dumnezeu peste ele și duc spre fărădelegi pe cei mulți de pe pământ, și nu mai sunt mulți care să știe primejdia cea de la duhul lumii, duhul care desparte de Dumnezeu pe om. Iar eu îmi spun dorul și chem spre împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu pe toți cei care vor pentru ei această moștenire, care nu dezamăgește, și care câștigă viața cea de veci a omului și mângâierea ei, împotriva nemângâierii spre care omul ar merge pe vecii prin viața lui cea fără iubire de Dumnezeu pe pământ.

O, fiilor, iubiți mult să aduceți Domnului rugăciune curată și tot cu dor în ea să vină Domnul cu slava zilei Sale și cu sfinții Săi, să vină precum este scris să vină. O, nu vă întristați că vă învățați să stați ocrotiți de cele din lume, căci lumea va intra la suferință, o, fiilor, iar cei din cer vor ocroti pe cei ce iubesc cerul cu ei pe pământ.

O, fugiți de desfrânarea cea cu fața pitită, fiilor, și de care nici creștinii nu se mai tem și nu mai ascultă să fugă de acest venin, care va aduce suferință multă pe pământ, și al cărui puroi va țâșni fără de veste, și care-și ascunde fața sa cea ucigătoare de Dumnezeu în om, iar suferința va fi pe potriva neascultării, o, că le-a tot spus Fiul meu Iisus la creștini, și la fiii oamenilor le-a spus să stea deoparte și să nu se alipească cu această desfrânare cu pierzare de suflete, că iată cum smulge ea și pe creștin de la sânul lui Dumnezeu și îl îndeamnă să umble pe furiș cu această jucărie, care ucide cu ușorul calea cu Dumnezeu a omului și îl ia și îl duce în lume și ia din lume omul, o, și nu știe el ce vreme primejdioasă s-a ivit pe pământ de când cu televizorul, cu telefonul, cu internetul, cum omul îi spune acestui ocean în care mișună aspida veninoasă, o, și nu-l pot face pe om să creadă ce-i spun, și e mare nepăsarea omului.

O, nu e primejdioasă infecția care s-a zvonit și s-a vândut bine în piață, ci a fost, și tot mai primejdioasă este infecția cea prin care se împarte oamenilor duhul lumii și lucrarea lui cea prin televizor, prin telefon. Iar Tu, Fiule Iisus, zadarnic ai spus mereu să nu se dea spre moartea aceasta creștinii care au de la Tine hrană de sus pentru mintea lor, pentru ochii lor, pentru urechile lor, ci să fugă și să nu se amestece și să nu amestece. O, dar nu au ascultat, nu au crezut că se moare de această neascultare, și iată primejdia sub care stau ei, o, și nu mai au inimă curată, ochi curați, duh curat de lume și de la lume, iar Tu plângi și tot plângi trist mereu, o, și-Ți tot vezi munca risipită sub această lovitură dușmană pe Tine și pe om, și nu mai poate nimeni pe pământ să scape de această înțepătură veninoasă pe ascuns și îmbolnăvitoare asupra iubirii de Dumnezeu a omului creștin, o, că nu mai poți, creștine, înșela cu o rugăciune, cu o aplecare pe jumătate spre Dumnezeu, că tu stai cu mintea și cu ochii în lume și zici că-ți trebuie să faci așa, și iată, așa este cu acest dor, și așa a pierdut Domnul de lângă El și de lângă lucrul Lui pe cei care ar fi fost să-I fie de ajutor sub crucea Lui cea de azi, și au ei acum bagajul cel trecător, și care îi scoate din împărăția lui Dumnezeu pe cei ce se aleseseră ai Domnului atunci când au venit și au bătut ca să intre.

— Da, mamă, inima ta stă de veghe, mama Mea, că minciuna e prea mare, prea multă răspândită peste pământ și peste oameni, și se vede din cer toată lucrarea minciunii, și e ca în povestea cu hainele împăratului care nu vedea nimic din ce ziceau croitorii cei tocmiți că-i fac haine, și care l-au furat de bani, de aur, și nu i-au croit nici o haină, ba l-au lăsat și gol de tot în fața poporului, iar el spunea că are haină, chiar dacă își simțea goliciunea neacoperită. O, și tot așa este și cu cei de sus, de pe scaunele României, și zic și ei ca și cei ce au născocit minciuna cu boala de peste oameni, ca nu cumva să fie crezuți că nu cred și ei minciunii care culcă noroadele sub călcâiul celor ce așa vor. Noi însă grăim adevărul, dar nu este iubit adevărul, mama Mea, ci numai minciuna, care se desfășoară în voie, și mulți sunt de partea ei.

O, fii și fiice care căutați acest cuvânt de Păstor, pe Fiul meu Cuvântul, o, El vine la voi cuvânt ca să vă îndumnezeiască și ca să nu mai fie lucrătură de păcat în om până la sfârșitul timpului, ci să aibă Domnul un popor sfânt, pus deoparte pentru El, și cu care să judece lumea cea care nu se lasă de gustul și de fructul păcatului, al pomului din care omul n-a ascultat să nu ia din el în rai.

O, popor al Fiului meu Iisus, o, din păcat în păcat vine pe pământ om după om, om din om, dar eu mă aplec și grăiesc peste voi ca să împărțiți voi acest cuvânt, iar voi lăsați-vă îndumnezeiți tot mai mult, o, tot mai mult, ca să vedeți ce viață dulce se poate gusta când aveți pe Domnul ca Ființă a voastră, și veți fi voi nădejdea Lui pentru sfârșit de timp și veți spune la mulți minunea omului nou, născut din Dumnezeu, din cuvântul lui Dumnezeu la sfârșit de timp.

Toți cei care luați de la izvor cuvântul lui Hristos, o, alungați nepăsarea de suflet! Luați iubirea ca viață, căci iubirea vi-L dă pe Fiul meu de Păstor peste voi, vă poartă de mânuță ca să fiți sfinți, căci Domnul este sfânt, și vă voiește ca și pe El pe voi.

O, luați raiul în voi! Eu așa am ales cu viața mea de pe pământ. Visam cu ochii deschiși raiul și iubirea lui. Eram tot o iubire, tot un dor, tot o durere cu rană după Domnul. Nu puteam iubi decât ca El. Iubiți și voi ca El! Îndemn mult și mereu vă trebuie, că sunteți slabi din pricina iubirii mici pentru El. O, slabă vă este iubirea, iar vremea asta grea cere iubire mare, și vine Domnul, o, fiilor, dar iată, e rece iubirea de El în om.

E tare vinovat omul, nu atât de multul lui păcat, ci mai mult de lipsa iubirii lui pentru Dumnezeu. Iubirea, o, numai ea poate, numai ea mai poate pentru voi, pentru om. Luați și învățați iubirea, voi, cei care aveți în față pe Fiul meu cuvânt peste pământ. Dacă omul nu are această iubire, iubirea cea pentru Domnul, nimic nu este omul, nimic, nimic. Iubirea însă este, dar luați de la iubirea mea ca să învățați, ca să scăpați de rătăcire când căutați să iubiți, și, în sfârșit, cereți, și Domnul vă va da vouă.

O, fiilor, văd dorul ca și al Meu de voi și în cei scriși cu acest praznic sărbătoresc lângă slava Mea arătată pe Tabor, o, și nu le pot lăsa dorul să tânjească. Așadar, cuvântul și dorul lor de tot lucrul Meu de azi cu voi curge o clipă peste cetate și peste voi, și binecuvântată să fie intrarea și ieșirea lor și a lucrului lor peste cetatea Mea cu voi!

Grăim vouă acum, vouă, celor mai mici ai Domnului, și cu dor vă grăim. O, pace vouă pe acest munte, muntele Domnului, de unde Domnul grăiește prin voi celor de pe pământ ca să tragă ei spre viața cea veșnică, fiilor, căci viața de pe pământ trăită ca pe pământ nu are nici un preț, ba poate fi o mare pagubă, pagubă de o viață, așa de mare pagubă! Are ea însă preț când o trăiești în sfințenie pentru nesfârșitul tău cel de la Dumnezeu, căci trebuie, omule, să dai totul, tot prețul pentru trăirea ta în veșnicie apoi, iar noi așa am făcut pe pământ, și avem veșnicia lângă Domnul acum și lucrăm pentru El pe mai departe și toate ne sunt în Dumnezeu, toată strânsura vieții.

O, îndeletniciți-vă cu venirea Domnului, fiilor. Învățați-vă atenți pentru ea. Dacă ai în mână o coasă, un cui, un plug, lasă jos totul în clipa când vine Domnul și eliberează-ți mâinile și mintea și mersul și fă proba clipei venirii Domnului, fă mereu această probă, ca să fii învățat cu ea și ca să vadă Domnul că înțelegi și că lucrezi așa ca atunci când va fi să vii la chemarea Lui, și să nu rămâi de Domnul, să nu rămâi, frate, că iată cum rămâi de la rugăciune, de la mersul la masă și rămâi pentru treburi și nu te înveți să fii gata sub drapel la sunetul trompetei Domnului.

O, fiilor din cetatea Domnului, din muntele Domnului, aduceți Domnului slavă și cinste, închinați-vă Lui îmbrăcați în podoabe sfinte, căci glasul Domnului este măreț! El stă pe scaunul Lui de domnie și dă tărie poporului Său și îl binecuvintează pe el cu pace, precum este scris.

Voi, fiilor din cetatea cuvântului Meu, fiți mereu slujitorii Mei și lăudați pe Domnul ziua și noaptea, cântați-I Lui, fiilor, cântați în curțile Domnului, cântați pentru Domnul! Cântarea hrănește iubirea de Dumnezeu, stârnește simțirea cea curată a sufletului, aduce inima spre pocăință și o umple de Hristos și se face cale a dorului de cele cerești în inimi. Cântarea înalță de pe pământ omul și îl poartă dincolo de cele văzute ale facerii lui Dumnezeu. Ea îmbogățește vederea duhului, împrospătând ființa cea dinăuntru, cea nevăzută și neînțeleasă de minte. O, iată ce taină cerească poartă în ea dulceața care se naște din cântarea cea spre Dumnezeu a inimii, fiilor.

O, fiilor, cântarea cea după adevăr spre Mine este mângâierea Mea, iar voi fiți cei adevărați, cântați trăind cântarea cu fapta și cu duhul, că peste tot Îmi cântă lumea, dar fiii lumii nu fac voia Mea, căci toți stau în păcat.

Sărbătorim în ziua aceasta pe copilul călăuzit de păstorul vieții lui, și unul lângă altul și-au pus viața pentru Hristos în fața necredincioșilor din vremea lor, și s-au făcut ei în cer apoi călăuze pentru cei ce vor să învețe mersul și viața de creștin între oameni pe pământ, o, că nu e de glumă să vrei să fii creștin, și să nu ajungi să înțelegi și să știi ce să faci cu tine, iar dacă nu înțelegi aceasta, o, n-ai gustat încă din Dumnezeu și din venirea ta după Domnul. Nu mai lucrezi, nu mai faci nimic de la tine citire când vii la făcut ca să te faci creștin cu fapta vieții tale, o, și așa se cunoaște că ai venit la făcut, și așa a făcut mucenicul Pantelimon când a aflat că este viață în Dumnezeu dacă vrei s-o afli și s-o iubești fără să mai cauți altă iubire ție.

O, e mare primejdie să te iubească cei din jur și să-ți placă aceasta, că aceasta te poate văduvi de iubirea Mea cea pentru tine, fiule creștin. Și iarăși, e mare primejdie să nu iubești tu pe cei din jur, că aceasta te-ar dovedi fiul duhului trufiei și al judecății de frați, și poți să-L pierzi pe Dumnezeu, căci iubirea cea din Dumnezeu și umilința inimii nu trebuie să le lucrezi când și când, sau la nevoie, ci ca de la Dumnezeu să le iei pe toate câte vin, și tot timpul să-ți fie ție umilința din inimă ca aluatul din care este făcută inima ta, purtarea ta, iubirea ta de Dumnezeu.

O, ar fi să plângă omul pentru câtă durere Îmi face statura lui cea plină de pofta trupului și să nu se răzbune pe Dumnezeu cum s-a răzbunat Adam, de L-a dat deoparte și departe pe Dumnezeu de el și de viața lui cea cu păcat, și pentru care el a dat în schimb statul lui în rai.

O, e mare primejdie să nu-L iubească omul creștin fără de încetare pe Dumnezeu. Cine nu-L iubește pe Domnul cu dor aprins și cu grijă să nu-L piardă, acela este lucrat de diavolul în fel și chip, că îi dă loc diavolului prin neiubirea lui de Dumnezeu. O, nu-L poți iubi pe Dumnezeu cum vrei, cum poți sau cum vrei să poți. Omul iubitor de Dumnezeu trebuie să fie chiar iubirea, ca și Dumnezeu prin iubire, căci iubirea este numai cea pentru Dumnezeu, iar cea ațâțată de inima omului, de trup, de neastâmpărul firii trupului, e desfrânare, nu e iubire cum dă omul să spună, și aceasta cade ca și omul care cade mereu, căci iubirea nu este trupească, nu, omule. Ea este cerească, ea este Dumnezeu, și locul ei este în cer, iar omul care iubește pe Dumnezeu este în cer cu iubirea, și e cerul în el pentru iubirea lui de cer.

O, creștine care ai pe masa ta cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi, o, ar fi să înțelegi tu de lucrare a ta facerea ta cea de la Dumnezeu, om făcut de Dumnezeu ar fi să lași să se lucreze peste tine dacă ai venit să te apropii de lucrarea facerii omului. Mulți se strâng cete-cete, de tot felul cete care-și zic creștini mântuiți, și se strâng aceștia și cântă și se trufesc grăind despre Hristos, dar facerea lor n-o voiesc, căci ei se strâng să se bucure și atât, dar aici, în lucrarea cuvântului Meu, se umblă la purtarea omului, la duhul din el, la felul cum se lasă lucrat de Dumnezeu, o, și se vede apoi prin purtare fața lui Hristos în om, nu prin cuvinte, nu prin promisiuni și atât, nu prin rugăciuni sau cântări și atât, o, nu așa se face un creștin în om. Se cunoaște prin fapte omul, prin roadele lui, se cunoaște prin purtare fața lui Hristos în om, la fel cum prin purtare se cunoaște fața diavolului prin necuvioșia omului, prin neaplecare, prin răutate, prin cuvinte, prin duh de judecată asupra celuilalt ca să facă rău și cel ce se uită la răul celuilalt, pe când un creștin cu Hristos în el caută să îndrepte pe cel rău, și nicidecum să facă răul mai mare, mai mult.

O, fiilor care-Mi purtați venirea, dau să-l învăț pe creștin umilința inimii, lucrarea cea tămăduitoare, măi, fiilor. Cel ce nu are umilința inimii mereu, nu când și când, o, iată de ce nu-L iubește creștinul pe Dumnezeu, și apoi pe aproapele său! O, nu-ți dă Domnul harul să-L iubești, căci Domnul nu Se vrea iubit de cel fără de umilința inimii, de cel fără creștere peste el, o, și unde nu este mustrare este desfrâu, sunt fii ai desfrâului cei liberi de lucrarea mustrării, precum este scris, și precum se și adeverește.

Cad oameni, cad cetăți, cad din pricina neiubirii de Dumnezeu a celor din cetate, dar dacă este iubire de Dumnezeu nu vine pustiirea, o, nu vine, și de aceea am spus Eu, Domnul, să fie grijă mare pentru poporul cuvântului Meu și să se potrivească cei ce stau în obști creștine, că altfel îi fac loc diavolului prin duhul nemulțumirii, care vine de la duhul cel rău al trufiei, o, și nemulțumirea i-a căzut de la Mine pe cei nemulțumiți, căci nemulțumitul are trufie, iar el nu poate cu pocăința, care îl duce pe om la iertare de la Domnul, și iată, e bună umilința, e bună pocăința, una din alta aceste două lucrări ale inimii unui creștin care se apleacă pentru iubirea de Dumnezeu prin viața lui.

O, fiilor, o, fiilor, cei plini de umilință nu se tem de nimic, decât să nu-L piardă pe Domnul de peste ei, și aceștia se tem de păcat, căci păcatul este moarte, este cădere din Dumnezeu, și iată, mucenicii s-au temut să nu-L piardă pe Domnul, dar nu s-au temut de cei care le ucideau trupul, căci iubirea pentru Dumnezeu este o putere mare în creștin și treci cu ea peste moarte zâmbind și biruind

O, fiilor, dacă nu v-aș avea pe voi învăluiți de Mine în darul credinței în venirea Mea cuvânt peste pământ, o, cu cine, cum aș mai putea grăi ca să-Mi las cuvântul pe pământ? O, fiilor, nu este prețuit Dumnezeu. Nu știe omul această lucrare ca s-o facă el între el și Dumnezeu. Voi suferiți întru Mine, și Eu întru voi sufăr de această jale, de lipsa iubirii de Dumnezeu în om, măi fiilor, o, dar nu trebuie să ne sfârșim nădejdea. Se vor ridica cei care vor purta în ei harul iubirii de Dumnezeu, fiilor. Așa i-am spus și proorocului Ilie, așa l-am mângâiat și pe el în durerea din el pentru Dumnezeu, Cel atât de lipsit de iubirea cea din partea omului.

— O, Îndureratule Doamne, rana duhului meu e mai mare acum ca atunci când mă durea pe pământ neiubirea de Dumnezeu a oamenilor toți. Tu îi aștepți pe oameni, îi aștepți mereu, la fel și noi, sfinții Tăi. O, și îi aștepți măcar pe creștini și îi tot aștepți să se întoarcă cu fața spre sfinți, spre părinții din cer, o, dar și creștinii au acest păcat al neiubirii de Dumnezeu, Doamne. Nu pot ieși din lume creștinii, nu ies din duhul lumii, bieții de ei, și stau cu fața spre lume, creștinii în care Tu dai încă să nădăjduiești, Doamne. Tu îi aștepți cu fața spre Tine să stea, dar ei se întorc și privesc înapoi, se uită în lume, se uită la lume, Doamne, iar Tu plângi, plângi, plângi de mila lor, și tot plângi de mila lor și a Ta, o, că n-ai iubire de Dumnezeu în creștini, n-ai, Doamne, n-ai, iar creștinii nu știu ce este iubirea, nu Te cunosc de iubire a lor.

O, cum să-l întorc pe om spre Tine, Doamne îndurerat? O, cum să fac să-Ți pot da mângâiere în durerea Ta mare, Doamne? O, duhul lumii nu-l lasă pe om, nu-l slăbește, îl hrănește mereu, și așa fac și cei ce se cred creștini de-ai Tăi, și care amestecă în ei hrana Ta cu hrană din lume, și tot ies ei spre lume pe ușa care duce spre lume, o, Doamne, că stă creștinul cu televizorul sub ochi, cu telefonul la ureche și se hrănește din ale lumii și e bolnav de lume creștinul, și nu mai e nici unul care să asculte de cuvântul Tău de peste el așa cum Tu aștepți zi după zi după fiecare creștin care Te-a cunoscut în acest cuvânt, o, și-i scapi din mână pe toți prin aceste îndeletniciri lumești, puse la îndemâna oricui de către omul potrivnic lui Dumnezeu, și lucrarea cea cu vicleșug n-o mai simte bietul creștin, fiindcă el o lucrează mereu, și o lucrează atât de mult, atât de mult, o, Doamne, iar Tu dai să vorbești cu creștinul și să-i spui răul ca să-l lepede de la el, dar nu găsești vorbire cu Tine la creștin, nu găsești, Doamne, o, nu găsești.

Voiesc să le vorbesc celor ce se hrănesc din hrana cuvântului Tău, și care ar fi să rodească în ei ascultare, Doamne. Dau să-i întorc cu fața spre Tine, spre părinți, spre cer, și le spun lor la toți pe unde sunt, le spun așa:

Voi, cei care știți și căutați cuvântul lui Dumnezeu prin acest izvor de viață dătător în zilele acestea grele, o, fiilor, luați seama bine ce vă grăiesc. Sunteți prea pământești, fiilor. Parcă nu mai doriți cerul și tainele lui. Parcă numai lucrarea cea pentru trup v-a mai rămas de lucrarea cea pentru fiecare zi. O, și chiar și duminica, ziua în care dați să faceți odihnă trupului vostru, chiar și atunci tot trupești, tot pământești rămâneți. O, nu mai aveți grăiri duhovnicești, curățitoare de păcate prin stări cerești între voi, curățitoare de răul din voi, iubire sfântă împărțită între frați, o, și vă tot ia valul doar spre cele ce vă sunt de trebuință vouă și atât. O, dar pentru Domnul mai vreți voi să fiți și să puteți?

Fiilor, fiilor, alegeți-vă, măi fiilor. Faceți pasul cel hotărâtor. Luați ca lucrare duhul ascultării, al supunerii.

I-am spus omului în rai să facă și el ce face Dumnezeu, ce face Împăratul făpturii. I-am spus omului și i-am dat și l-am pus să lucreze, căci Dumnezeu lucrează, și trebuie și omul să lucreze, să facă și el ce face Dumnezeu, Făcătorul său, o, că nu se stă, ci se lucrează în cer tot timpul, și tot așa și pe pământ să fie, căci vai celor fără de lucru sfânt pe pământ! Mintea omului, când stă liberă de lucru sfânt, cade în rele, alunecă spre păcat ca și Adam în rai, dar lucrul cel cu lepădare de sine îl ridică deasupra sa pe cel ce iubește să lucreze, să se aplece spre iubirea de Dumnezeu și de semeni și să lucreze pentru semeni ca pentru Dumnezeu, și să stea în pocăință pentru el însuși mereu, mereu, ca nu cumva, fără de pocăință stând, să cadă în rele omul, să cadă spre păcat.

Fiilor, fiilor, cel ce nu lucrează pe pământ pentru Dumnezeu Făcătorul, acela cade. Dar Eu, Domnul, v-am învățat pe voi și am spus prin voi la toți: Lăudați pe Domnul ca să nu cădeți în nepăsare de Dumnezeu ca îngerii care au căzut! O, lăudați pe Domnul în toată clipa, fiilor, ca să nu vă aplecați minții voastre sau minții omenești! Îngerii se tem să nu cadă din cer ca și cei ce n-au vegheat la datorie frați ai lor și au căzut, și de aceea laudă pe Domnul neîncetat și lucrează pentru Domnul toți îngerii Lui.

Iar voi învățați să știți ce înseamnă ziua Domnului, și statul întru Domnul mereu, fiilor, că iată, vă învăț pe voi ca să se găsească la voi cuvântul învățăturii Mele pentru om, fiilor.

O, învățați să știți ce înseamnă ziua Domnului, măi creștinilor, măi! Ea îi adună pe frați ca să-L laude pe Domnul împreună, toți întru Hristos și pentru Hristos, și vai celor ce pierd această datorie, dându-se spre alte obiceiuri!

O, fiilor, toată suflarea necuvântătoare de pe pământ, din ape, din adânc, din văzduh, de peste tot, toată suflarea, toată știe că e duminică și când duminica e ziua Domnului, și toate aduc Domnului slavă cât omul nu știe aceasta, taina zilei Domnului așa cum o știu necuvântătoarele toate. Aritmetica, această taină și lucrare mare, o știu mai bine decât omul necuvântătoarele, fiilor, și o urmează întocmai când toate ale Domnului le socotesc ele, dar să credeți ce vă spun, fiilor.

O, fii creștini, nu fiți reci cu inima față de cele așezate de Domnul să fie și să se lucreze, fiilor! Duhul și dorul cel pentru laudă Domnului și pentru rugăciune adusă Lui, petrecerea cu Domnul și cu sfinții Lui, toate să vă fie rodul vostru bogat, strânsura voastră multă și cât mai multă înaintea Mea, și fără știrbire ea, fiilor. O, ce poate fi această strânsură altceva decât pocăința de toată clipa și rugăciunea de toată clipa și slava și lauda de toată clipa ce le aduceți spre Domnul, și zilele Domnului, fiilor? O, rugăciunea voastră câtă I-o aduceți Domnului, câtă vă strângeți, atâta aveți agonisită, dar dacă ea vă este rece și fără de putere și fără de flacără, o, nu uitați ce este scris de cei căldicei, de cei nici reci nici fierbinți, că aceia nu vor fi cu Dumnezeu, nu vor avea strânsură la care să tragă și să-i moștenească roadele, măi fiilor.

Voi, cei care stați înaintea poporului creștin din partea Mea, o, fiilor, cercetați puterea și duhul rugăciunii celor ce vor cu Dumnezeu, celor ce dau să vină spre poarta milei, căci cheia este duhul rugăciunii neîncetate și cu putere de credință în ea, ea deschide, ea este înainte strigătoare, ea vă iese înainte cu cei cu care ați vorbit în rugăciunile voastre, aduse cu sfială spre cer, fiilor.

Duhul pocăinței, o, fiilor, iată și această lucrare trebuie s-o înțelegeți bine și s-o știți cum lucrează ea și cum îl poate așeza pe creștin înaintea Mea. Așadar, fiecare să învețe pe dinafară să-și spună sieși așa: „Toate cu câte L-am îndurerat pe Domnul Dumnezeul meu și locul Lui din mine, statul Lui în mine și în lucrarea mea, în vorbirea mea, în gândirea mea, în vederea și auzul meu, în umblatul meu, în toate simțurile sufletului și ale trupului meu, toate dor în mine, toate lovesc Iubirea, pe Domnul”.

Iată lucrarea pocăinței, a părerii de rău, grija de a nu-L îndurera pe Dumnezeu și locul Lui din tine, creștine, nedespărțirea ta de Dumnezeu prin pocăință, grija de a nu-L durea pe Domnul de la tine prin ceea ce faci și ești.

O, și pentru cei ce au părăsit mersul lor cu Mine, și lor le dau un leac, o iertare, dacă o vor, dacă vor asculta, că iată pentru ei învățătură de la Mine:

O, creștine slab cu iubirea și cu răbdarea pentru viața ta cu Domnul, o, fiule, să nu vorbești de rău cărarea Mea cât ai umblat cu Mine pe ea și locul în care ai stat și pe cei cu care ai petrecut, că nu numai că e păcat, dar e și rușine pentru tine, și faci neîncredere în tine celor cu care vei viețui, și care vor afla într-o zi de Mine și de tine, și la care ai da acum să grăiești de rău locul în care ai stat și slava lui, peste care dai să calci vorbind de rău cu gând să nu-ți însușești vreo vină pentru clătinarea ta, pentru căderea ta din brațul lui Dumnezeu, o, că te va ajunge pedeapsa pentru păcatul nerecunoștinței și te vei vedea pe tine josnic și păcătos mai rău decât toți păcătoșii, căci dacă omul nu se simte nevrednic mereu pentru Dumnezeu și pentru oameni, va fi să vadă el însuși mai târziu că a fost nevrednic pentru mărirea de sine, care l-a căzut și l-a pedepsit apoi ca pe un nevrednic.

O, ascultă-L pe Domnul pentru pocăință, tu, cel ce ai slăbit, iar umilința ta va lucra pentru tine, pentru pocăința ta apoi, și care îți poate aduce mult bine, iertare și alin.

O, fiilor, în ziua aceasta de aducere-aminte a începutului ieșirii Mele cu taina cuvântului Meu peste pământ, v-am așezat pe voi întru învățătura Mea cea plină de folos Mie cu voi și vouă cu Mine, căci venirea Mea cuvânt pe pământ este cu voi mai întâi, și apoi de la voi până la margini, fiilor. Eu sunt Cel ce vă fac vrednici de lucrarea Mea cu voi, iar voi fiți în duhul pocăinței mereu, fiilor, și nimeni să nu uite că drumul spre pocăință este umilința inimii, frumusețea fiilor lui Dumnezeu, a celor blânzi și smeriți cu inima ca și Dumnezeu.

O, nu poate nimeni cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu dacă nu are pe deplin lepădare de sine, și se vede aceasta ce spun Eu acum. Negrija de sine așa cum am avut-o Eu, Domnul, de M-am gândit numai la om, numai la toți urmașii lui prin vreme, n-a mai avut nimeni așa de multă și mare grijă clipă de clipă.

O, nu poate nimeni ca Dumnezeu și cu Dumnezeu, dacă nu se dăruiește și nu trăiește tot timpul cu bucurie pentru cei din jurul lui, și nu pentru sine câtuși de puțin. N-ai cum să simți, omule, fericirea cea cu Dumnezeu dacă nu vei putea, dacă nu vei ști să iubești pe ceilalți, și să nu-i superi cumva dacă-i iubești, căci cum te-ai putea supăra de la cel pe care-l iubești cu toată lepădarea de sine, cu toată?

Fiilor, fiilor, omul nu are facerea lui Dumnezeu peste el ca să se umilească așa cum S-a umilit Dumnezeu. Nici unul nu poate să se simtă, să se creadă mai jos, mai prost, mai puțin, mai mic decât ceilalți, chiar dacă ceilalți sunt pe trepte mai sus sau mai jos, și aceasta din lipsa iubirii nu poate, o, și are iubire de sine cel ce nu poate, și cum ar putea omul să Mă urmeze dacă el așa lucrează, dacă așa este el?

Iată, așa este omul, nu poate să se lase mic în fața altui om de lângă el, o, nu poate, și se apucă și persecută pe cel pe care Eu, Domnul, Mă bizui cu sarcinile Mele, cu povara Mea cea grea, căutând cumva să o împart pentru ca s-o port.

O, nu poate cel ce nu poate, căci cel îngâmfat nu-și cunoaște trufia, prostia minții lui, că atât de fără de minte este cel îngâmfat, cel plin de sine, cel ce-și slujește sieși ca unui idol, ca un slujitor la idoli, ca unul care-și face idoli ca neamurile cele de pe pământ, din aur și argint, făcuți de mâini omenești, și care gură au și nu grăiesc, ochi au și nu văd, urechi au, dar nu aud cu ele, iar în nări n-au miros. La fel mâinile, picioarele, gâtlejul, nu pipăie, nu umblă, nu au glas, o, și tot ca idolii lor sunt și cei ce și-i fac pe ei și se încred în ei, precum este scris despre cei ce nu se leapădă de sine ca să aibă minte, ca să poată Dumnezeu în ei

Cinci prieteni s-au strâns într-o căsuță, dar nu unii mai mari decât alții, ci mici, prieteni mici, căci cei mari nu pot fi prieteni, nu au prieteni cu inima curată, cu iubirea în inimă. Dar voi, fiilor, căutați dragostea, nu nemulțumirea, și cercetați-vă dacă aveți dragoste, că dacă aveți, ea nu se sfârșește niciodată, că numai nelepădarea de sine este dușmanul dragostei frățești, o, fiilor. Fiți plini de grijă mare pentru dragostea voastră de Dumnezeu, și uitați-vă în Scripturi ca să vedeți ce faceți cu învățătura Mea pentru cei ce-Mi urmează Mie cu iubirea lor, căci dușmanii omului sunt casnicii lui, sunt cei după sânge frați, iar cei de pe cale cu Mine și cu dragostea lor dată Mie, aceea nu mai au părinți și frați, decât pe ai Mei, iar cine face altfel, acela uită cuvântul Meu cel pentru iubirea de Dumnezeu, și pentru care omul nu trebuie să se mai împartă, că am zis omului: «Din toată inima ta să iubești pe Dumnezeu, omule». O, și am învățat pe cei care dau să se lepede de sine ca să poată cu Mine, și le-am spus lor: «Fiilor, nu vă aduceți în casele voastre binecuvântate neamurile cele după trup, și care nu împlinesc poruncile vieții și trăiesc trupește, că dacă vin la tine, creștine, îți micșorează ție statul Meu cu tine și statul tău cu Mine, căci Eu stau cu cei ce se sfințesc pentru Mine», așa am spus.

O, n-are omul facerea lui Dumnezeu peste el, n-are, fiilor. Facerea Mea trebuie să lucreze clipă de clipă peste om ca să fie el făcut de Dumnezeu, mereu lucrat la facerea lui, căci omul când stă din lucru moare, iar facerea lui Dumnezeu când stă din lucru peste om, moare omul, fiilor, o, și nu mai este nimic de spus pentru cel ce nu s-a dat facerii lui Dumnezeu din pricina minții de sine, cu care n-are cum să meargă el pe calea cea cu viață, cea cu Dumnezeu pe ea.

Fac vestire peste pământ și acum, Eu Însumi fac și spun că e nevoie de pocăință mare, de multă strigare spre cer, de rugăciuni fierbinți de pe pământ spre cer. Nepăsarea de suflet este cel mai greu păcat care-l pierde pe om, cea mai grea pedeapsă pe care omul o aduce asupra sa pic cu pic. O, vorbește, creștine și cu sufletul tău, el așteaptă de la tine grijă pentru el, căci el este veșnic, iar trupul nu-ți este tot așa. O, nu mai dormi, că a venit vremea cea pentru priveghere mare și pentru sfințenie multă, iar omul care doarme mult nu poate fi un om sfânt, că nu-l lasă trupul, își iubește trupul, nu veșnicia, care se dobândește prin sfințenie lucrătoare mereu și mult.

O, ferice de cel ce-și vede prostia când mintea îl ajută să vadă și să se smerească la vreme, că de cele mai multe ori e așa de târziu, așa de târziu, fiindcă la diavolul se strâng prea multe, prea multe una după alta prostiile minții omului cel fără de umilință la vreme, sau în toată vremea vieții lui.

Creștinul îl măsoară pe fratele său mai păcătos, mai greșit decât pe el, și de aceea nu-și pregătește cu toată inima și lucrarea sa purtarea cea frumoasă înaintea Mea și a semenilor lui, ba, din contra, se face greu pentru altul, o, și nu se teme să facă așa, de vreme ce are ca apărător iubirea de sine, dar aceea este pârâș asupra lui la Dumnezeu. Dar crede el aceasta? O, nu crede, din pricina orbirii lui de la iubirea de sine, de aceea nu crede.

Omul, când nu mai vede bine cu ochii lui el merge și-și cumpără ochelari ca să vadă bine. Trufia însă e cea mai mare orbire în care omul stă, dar pentru vindecare de ea nu-și caută ochelari ca să-și vadă prostia trufiei.

Dar cum să-și înțeleagă omul această orbire: trufia? O, fiilor, o, fiilor, pornirile iuți ale firii, ale inimii, ale gurii apoi, se nasc din duhul trufiei, când omul uită de păcătoșenia lui, de nevrednicia lui înaintea Mea și se apucă să-și arate sabia asupra celui ce nu-i intră în voie, iar Eu, Domnul, sunt atunci trecut neputincios, dat deoparte cu vederea Mea, și-Mi zice omul că știe el ce face, ce spune, ce lucrează, și așa își este sieși dumnezeu, hotărâtor în dreptul ființei lui. O, nu așa a făcut Dumnezeu pe pământ, nu așa a făcut Cel ce a zidit omul, și de Care omul nu mai ține seama când își dă drumul pornirilor iuți ale firii, ale inimii, ale limbii, duhul trufiei lucrătoare din om, fiilor, iar Eu vin cuvânt pe pământ și-i îndemn la pocăință pe cei ce se aleg spre Dumnezeu cu pașii lor și nu știu cum să le fie mersul.

O, creștine care cauți pe cale cu Mine, cercetează-te și tu, așa cum Eu te cercetez. Cercetează-te dacă iubești pe Dumnezeu sau dacă te iubești pe tine. O, după cât dormi, după cât mănânci, după câte îți strângi pe pământ ca să ai, după cum te apleci celorlalți pentru duhul smereniei tale lăuntrice înaintea Mea, după cum și cât și câte vorbești, după cum și cât asculți, după cât și cum te gătești să arăți, după acestea și altele ca acestea se cunoaște dacă iubești pe Dumnezeu și cât, că, fii cu credință pentru ce-ți spun, cu tot întregul tău trebuie să-L iubești pe Dumnezeu dacă-L iubești, așa și mereu, nu când și când, nu doar când vrei.

O, fiilor, iubiți să fiți sfioși, să fiți frumoși, să fiți sfinți. Sfiala cea sfântă, cea cerească, nu poți să arăți c-o ai, decât dacă o ai față de frați ca în fața unor ființe mărețe, și numai dacă ai nevoie tu de aceste ființe mărețe pentru tine față în față cu tine, iar altfel nu-ți poți dori să fii sfios, nu vei putea să te asemeni cu cei din cer, care tot timpul se apleacă unii în fața celorlalți, căci cei din cer au sfiala ca lucrare.

O, fiilor, o, fiilor, și cu trupul și cu duhul fiți cu mâinile curate, ca să nu vă scoată diavolul din împărăția Mea cu voi, căci el vă este vrăjmaș și vă învață să nu fiți curați cu mâinile, cu inima, cu fapta, fiilor. O, dacă nu izbutiți să fiți smeriți, să aveți inimă curată față de Dumnezeu și de semeni ca să nu vă ascundeți cu cele cu care vă îndeamnă satana să le faceți când sunteți singuri, o, nu mai umblați singuri, nu mai stați singuri nici o clipă cu nici un chip, fiilor, că e primejdios să vă tot încercați cu duhul fățărniciei apoi, așa cum a dat să facă Adam în rai cu Dumnezeu, Care l-a cercetat, după ce n-a ascultat de cuvântul Domnului pus peste el.

O, fiți cu inima curată, iar dacă nu puteți, măcar nu mai umblați și nu mai stați singuri nici o clipă, fiilor, că umblatul de unul singur este cursă de fiecare dată pusă de satana ca să te ajute să greșești, să-ți faci voia pe ascuns, iar dacă apoi nu-ți însușești cu iubire vina ce ți-o arată celălalt prin îndemnul Duhului Meu, Care te veghează din cer și de lângă tine, o, tu n-ai stofă de creștin, chiar dacă spui mereu cuvinte de umilință, de pocăință, dar pe acelea le spui tu și nu-ți este greu, căci omul este îngăduitor cu el însuși, dar așa nu-i crește cu nimic statura lui cea pentru mersul cu Dumnezeu, ci numai dacă se lasă lucrat mereu cu umilință în inimă cu fiecare probă care-i vine.

O, fiilor, aveți grijă de credința voastră în Mine și în cuvântul Meu, că mari furtuni bat de peste tot, și va fi să vorbim despre ele ca să știm cum să ne adăpostim și să ne ocrotim unii pe alții pentru credință, ca să vă am în credință, fiilor, și ca să nu slăbiți credința celor ce cred, măi fiilor. Când dai să-l faci pe creștin să-și piardă credința, să-i slăbească ea, așa cum au făcut unii spre alții cei ce s-au smuls din bărcuța Mea și au căzut în valuri, o, acest păcat îți va atârna greu, atât de greu, mult mai greu decât i-ai fi luat viața trupului celui clătinat de tine în credință.

O, fiilor, căutați să vă întăriți în credință, voi, și cei cu care mergeți pe cale, și aceasta să vă fie o lucrare mare, și ajutați-vă pentru ea cu toate câte v-am arătat vouă că Eu sunt cu voi, că împlinesc cu voi și că biruiesc pentru voi, că pot să vă port de grijă așa de minunat, vouă și mersului Meu cu voi, iar voi întăriți-vă statornicia ca să stați cu Domnul pe cale și să-L ajutați pentru mers, ca să fie aceasta și pentru cei ce n-au stat până la sfârșit ca să ajute mersului și lucrului Meu cel mult.

O, fiilor, grăiți numai și numai bisericește pentru cele dintre voi, iar altfel feriți-vă să grăiți despărțiți doi câte doi, că e păcat, e obicei urât, disprețuitor de frați, fiilor, o, dar să credeți ce vă spun. Rugați-vă cu gândul, cântați, priviți spre cer, dar nu vă învățați să măsurați de pe margine pe cele dintre voi, că iată, de aceea n-au mai rămas cei ce n-au mai stat cu voi și au plecat, că au clevetit cu nemulțumire, cu învinuire plină de venin, sau pentru duhul slăbiciunilor lor, spre care s-au lăsat și nu s-au mai ridicat apoi, iar voi să vegheați când știți acestea.

O, fiilor, feriți-vă de diavolul! Musca stă la masă cu împăratul și-i ciugule din blidele de pe masă și n-ai cum s-o oprești să facă aceasta, căci diavolul este duh ca și Dumnezeu, iar voi să știți și să vă feriți să-i dați să mănânce când îi știți îndrăzneala și lucrarea. Învățați de la împăratul David care a zis: «Pe cel ce clevetea în ascuns pe aproapele său, pe acela l-am izgonit», o, și se smerea împăratul zicând: «Eu gata sunt spre bătăi, și durerea mea stă pururea înaintea mea, căci îmi cunosc fărădelegea și o voi vesti pe ea și voi purta grijă de păcatul meu, dar nu mă lăsa, Doamne, nu Te depărta și mă ajută Tu!».

O, fiilor, o, fiilor, cei ce iscodesc cu mintea lor, aceia încă n-au aflat cărarea, chiar dacă au stat și stau aproape de glasul cuvântului Meu, o, că tot iscodesc ei cu mintea după știința cea omenească. Dar cei sfinți ai Domnului, cei treji și așezați cu mintea, aceia surpă iscodirile minții celor ce iscodesc din ascuns tainele lui Dumnezeu și tainele oamenilor sfinți, căci trufia omului iese ca untdelemnul deasupra apei și nu-l lasă pe om să afle cărarea vieții lui, dacă tot iscodește prin cele ale minții lui, sau prin cele din cărți citite. Știut să fie însă că toate cele de la Dumnezeu lucrate și insuflate sunt cele ce întăresc calea creștină și biserica, și sunt ele de folos doar pentru cei ce îi ajută mintea ca să nu se hrănească ei cu duhul trufiei omenești, dar dacă nu știi să culegi, și ce să faci cu culesul, e pentru că nu te ajută mintea decât pentru iscodire, și apoi pentru duhul trufiei și al necredinței ajutată de trufie, și care nu-l poate lumina pe om. Și toți cei care au fost hrăniți cu cuvântul Meu, și n-au rămas pe cale până la sfârșit, aceia nu pentru păcatele lor s-au tras în lături, ci din pricina duhului trufiei au căzut ei de la Dumnezeu, așa cum și îngerii care s-au trufit au căzut.

Toți sfinții te privesc cu nesaț și-ți așteaptă grăirea peste cetatea Mea de cuvânt și peste sărbătoarea lor și a ta, Verginica Mea. Eu sunt tot ce ești tu, Eu sunt, așa cum tu ai fost tot ce a fost să pot Eu prin tine în vremea Mea cu tine pe pământ, iar acum Eu sunt, și toți sfinții Mei trăiesc în Mine, precum este scris.

— O, cine, Doamne, cine poate să se laude cu ceva după adevăr, dacă nu doar numai cu Ființa Ta înăuntrul său? Lauda mea ești Tu. M-am născut pentru Tine pe pământ, după cum a fost voia Ta, și m-ai crescut apoi în voile Tale, iar eu Te-am ascultat. Ascultarea mea de Tine a fost tot sprijinul meu pe pământ în durerile vieții, dureri care ne țin ai Tăi pe noi, pe cei ce suferim dureri.

O, le-aș spune și eu, Doamne, le-aș spune de lângă Tine, le-aș spune la toți cei de pe pământ, la toți cei care cunosc sau nu cunosc îndeajuns taina Ta, taina cuvântului Tău peste pământ lucrând de mai bine de șaizeci și cinci de ani venită cu Tine pe pământ, și iată ce le spun:

O, feriți-vă, și sfânt să vă fie acest cuvânt, feriți-vă să iscodiți sau să vorbiți de rău sau să clevetiți asupra venirii Domnului Iisus Hristos cuvânt peste pământ acum, și asupra poporului la care El poposește cu lucrarea Sa cea de azi, căci toți cei care s-au încercat prin vreme în această sabie cu două capete a slavei cuvântului Său ca să-l iscodească sau ca să-l defaime sau ca să nu-l creadă, toți au rămas fără putere, toți au suferit și suferă pentru necredința lor, pentru nestatornicia lor. O, mușcați-vă limba când vă vine să grăiți rău în dreptul acestui cuvânt! Stați deoparte dacă nu puteți să vă aplecați cu credința, dar nu ridicați mâna spre această sabie care ocrotește taina lui Dumnezeu, lucrătoare acum pentru venirea Domnului cuvânt peste pământ, pentru nașterea din nou a lumii, precum Domnul a spus că se va împlini.

Poporului cuvântului Tău, la toți cei credincioși și statornici cu Tine, le spun, Doamne, și lor: Fiilor, fiilor, nu vă hrăniți, o, nu vă hrăniți cu voi înșivă. E primejdios, e tare primejdios pentru mântuirea de veci a sufletului, și nu știți apoi dacă mai aveți vreme să vă umiliți cu inima și să vă îndreptați vederea minții.

O, numai iubirea dintre ei, numai ea poate ține până la sfârșit frații împreună, nu uitați aceasta. Cel ce nu poate sta într-o mare umilință înaintea Domnului și a fraților de obște, îl îndemn să-și privească trecutul vinovat și rușinos față de Dumnezeu, sau, din contra, dacă este așa de sfânt cum se vrea și se arată, unul ca acela să-și închipuie cât de păcătos ar fi putut fi și ar fi putut muri așa, dacă n-ar fi murit Dumnezeu pentru păcatul său ca să-l micșoreze, ca să-l șteargă cu chinul Lui de pe crucea cea grea, și pe care cu greu a ridicat-o ca s-o ducă și ca să Se așeze apoi pe ea bătut în cuie, osândit Dumnezeu la moarte pe cruce, iar rușinea aceasta sau jalea te vor ajuta să scapi de trufia cea oarbă de tot, și de întunericul cel de la ea, și te vei vedea cine ai fost, sau cine puteai să fii, și ce preț s-a dat pentru tine ca să nu pieri păcătos.

Fiilor care sunteți mai slabi cu iubirea și cu statura cea întru Hristos, o, schimbați-vă purtarea într-o sfială sfântă față de toți, și de la care vă va veni un simțământ puternic de iubire pentru duhul frăției sfinte și al bucuriei care vă unește întru unul pe toți, și apoi o pace sfântă va veni, și apoi o bucurie nouă, mângâietoare, o credință tare, lucrată de o nădejde mângâioasă, și vă veți umple de putere, de sănătate, căci toate aceste simțăminte se numesc sănătate și vindecare de omul cel vechi, fiilor, și înnoire a minții, a doririlor sfinte, frumusețe cerească în inimă nouă, duh mult, și trup puțin, cuprins de duhul cel mult, și așa se poate trece din trup în duh, și duhul este fericirea cea necunoscută de cei trupești și prea trupești, iar fericirea aceasta îl face pe om să-și lumineze trecutul vieții ca să-și vadă greșelile din care a ieșit ca să plutească deasupra trupului și să vindece vina trecutului, căci cel ce-și privește păcatele se schimbă prin toate încheieturile, iar printr-o rușine sfântă se umple de bucuria umilinței asupra sa însuși, căci trupul nu folosește la nimic bun, ci Duhul, fiilor, El dă viață și bucurie de viață.

Feriți-vă de nemulțumire, fiilor, căci unul ca acela este iubitor de sine și este trufaș și caută preț pentru el și caută de la om, nu de la cer. Este o povestioară frumoasă despre cei cinci prieteni care trăiau în fericire, chiar dacă erau diferiți după trup, și se adunaseră ei să stea toți laolaltă, și toți erau mici, cinci prieteni mici, iar cei mici stau în iubire, stau împreună din iubire, iar obștea lor era formată din doi pitici, o păsărică mică, o broscuță mică și un șoricel mic, toți într-o căsuță mică, iar cei mici stau împreună până la sfârșit, căci sunt mici. Această pildă este pentru cei ce sunt creștini, și care pot sta împreună mai mulți sau mai puțini laolaltă în pace și în iubire sfântă doar dacă sunt mici.

Cel mai sănătos om, cel mai vindecător pentru sine este cel care-și vede și-și recunoaște păcatele vieții și se umilește mult pentru ele, și este sănătos cel ce-și vede păcatele și are minte dacă face așa, dacă-și vede răul pe care-l face și ca să iasă deasupra răului, și își face bine vieții prin umilința inimii care se umilește. Aceasta vă învăț eu în ziua mea de serbare între sfinți, iar aplecarea voastră spre învățătură să n-o uitați, că dacă nu învățați nu știți să lucrați, fiilor.

O, ascultați de Domnul! El vă aduce mereu ceea ce trebuie să ascultați, și e primejdios să nu ascultați de Dumnezeu, fiilor. Eu vă rog, eu, cea care Îl rog pe Domnul mereu pentru voi ca să vă ajute să vă țineți ai Lui, pe urma Lui mereu, mereu, și așa să vă învățați mersul, mers după cuvântul Lui de peste voi, o, fiilor.

Iar Ție, Doamne, o, slavă Ție, Doamne, Ție și slavei Tale cu poporul cuvântului Tău! Glasul meu s-a făcut trâmbiță peste el în ziua mea de serbare între sfinți, și slavă numelui Tău mare de peste ei, o, Doamne, slavă cuvântului Tău de peste ei! Amin.

— O, i-ai ridicat la veghe mare, Verginica Mea. Ești glas din glasul Meu, ești duh din Duhul Meu, și așa lucrezi când grăiești peste ei. O, pace ție între sfinții Mei toți! Ești ca o comoară a lor între ei. Ai fost făgăduită să Mă porți la vremea cea de apoi, Verginica Mea. Suferința ta s-a făcut în cer tot o slavă și strălucește ea în slava lui Dumnezeu acum. O, pace ție, pace ție, trâmbița Mea!

Ia aminte, poporul Meu, o, ia aminte cu duhul! Trâmbița Mea a sunat, ia aminte!