3.4. Îndemn şi mustrare peste slujitorii bisericii României

O, Duhul Sfânt este greu răstignit, măi tată, și plânge Duhul Sfânt și Se zbate să iasă din cuie și să-Și răzbune curățenia și sfințenia care au fost disprețuite de slujitorii bisericii, căci de la aceia va cere Domnul socoteală, de la aceia care s-au așezat în capul turmei Mele din toate părțile pământului.

O, vine slava Mea, iubitul Meu, dar iată cum va veni! Va veni, și dacă va veni așa și nu altfel, iată adevărul Scripturii care zice: «Vai de cei ce așteaptă să vadă ziua Domnului, căci ziua aceea este zi de foc și de groază cum n-a mai fost de când veacurile și nici nu va mai fi apoi». Și ce va fi cu biserica aceea care se zice că este cu Mine? O, Domnul o găsește în lume și nu întru Dumnezeu. Ce va fi cu cea care a făcut negoț murdar cu duhul și cu numele și cu haina care este rânduită de Dumnezeu? Căci au băgat pe cezarul și au vândut pe bani darul care este pe altar, și s-au adunat mulțime de bani de atunci și până acum, mulțime de arginți pe care a fost vândut și cumpărat Fiul lui Dumnezeu; și s-au ridicat mulțime de irozi, mulțime de iude, și de Anne, și de Caiafe, și au umplut locașurile care au fost luate de la părinți și au făcut jaf cu cele sfinte și au pângărit vasele Mele și bisericile Mele, și pe poporul cel frânt de necunoștință l-au luat rob sugându-i sângele și viața, căci viața poporului Meu Eu sunt, iubitul Meu; Eu, și dacă n-am mai putut să mai stau în vase sparte, în vase nespălate, în locașuri pângărite și necurățite prin sfințenia celor ce pun mâna pe ele, iată de ce nu a mai avut făptura Mea pe Dumnezeu, și dacă n-a mai avut, a murit, că nu este viață fără de viață. Și acum ce mai este de făcut? O, numai cu foc se poate curăți necurăția. Vrei tu să crezi în cele ce-ți spun? Că nu se poate chemare la slujire dumnezeiască, nu se poate cu bani și cu silnicie și nu este adevărată această chemare la slujire, căci Duhul Sfânt nu Se dă pe măsură pământească, ci Se dă prin chemare cerească, prin descoperire cerească, lucrătoare prin duhul descoperirii cerești,

extras din Cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu din 16-07-1992

Dar Se va arăta Duhul Sfânt întru lucrare curățitoare de întinăciune și nu va mai fi să nu usture focul acela, și va fi să usture și să curețe toate locurile și toate locașurile și toate altarele care au fost pângărite de trupuri și de mâini nespălate și netămăduite. O, așa este când omul îndrăznește și își ia singur cinstea de a fi slujitor lui Dumnezeu, dar fericit este slujitorul, și preotul, și arhiereul care are chemare prin Dumnezeu, prin cuvântul lui Dumnezeu. Și cum adică chemare? Adică prin duhul descoperirilor și al vederii celor cerești, prin duhul proorociei, în dar și prin chemare cerească.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu din 16-07-1992

… Și până nu va veni acela care va lucra pe voia lui Dumnezeu și o va aduce pe România la lumină, nu Mă voi astâmpăra.

… O, sinedriule de acum, te-am mai ținut la cârma bisericii, dar te-am ținut ca să fii al lui Dumnezeu pe veci, și să nu te așezi împotrivă. Vrei să fii ca sinedriul care M-a pus pe cruce în Ierusalimul cel vechi?

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 25-02-1992

Cel dintâi cuvânt: Pace ție! Prin ușile deschise, pace ție, mărturisitorul Meu! Pace peste biserica din această cetate în care Eu te-am așezat în vremea aceasta, căci această cetate va fi peste România cetatea cea întâi-stătătoare, biserica cea întâi-stătătoare, așa precum a mai fost, fiindcă cele ce au fost, iarăși vor fi. Eu sunt! Nu te îndoi întru Mine, căci sunt prin cuvânt, așa cum este orânduiala cea dintru început așezată. Eu sunt; Eu și trimișii Mei, și vom lucra împreună ca să așezăm la loc împărăția lui Israel cel binecredincios.

Așa am spus celor ce erau cu Mine mai înainte de înălțarea Mea la Tatăl și care au întrebat: «Doamne, acum, oare, este vremea?». Și le-am răspuns: «Nu este al vostru să știți anii și vremile pe care Tatăl cerurilor le are sub a Sa stăpânire». Și iată, Duhul Preasfintei Treimi, Care desăvârșește plinirea vremilor Domnului, lucrează în zilele acestea, lucrează plinirea, iubitul Meu, căci această taină este întru Duhul Sfânt și nu se poate desființa Scriptura care mărturisește cuvântul îngerilor care au spus în vremea înălțării Mele către Tatăl, căci așa au spus: «Acest Iisus iarăși va veni, așa precum L-ați văzut mergând la ceruri».

O, voi lucra și voi deznoda nodul care este pus asupra bisericii din această cetate. Vin curând, și voi face Ierusalim nou, căci așa am spus: «Încă o dată voi alege Ierusalimul», și voi fi împlinitor în vremea aceasta. România este aleasa Mea, și voi așeza în mijlocul ei Eden binecuvântat, și voi face din ea un nou Canaan, și voi așeza pe zidurile ei sunete de trâmbiță cerească și Mă voi anunța cu lucrul cel nou, cu rodul cel nou, care vine de la Dumnezeu. Iată, nu te teme, căci Eu voi lucra, să știi că voi lucra, și voi deznoda nodul care este pus asupra bisericii din această cetate, căci acest nod ține în loc lucrul ce-l am de așezat în zilele ce vin peste biserica din cetatea în care ești tu întâi-stătător. Este un nod care trebuie deznodat, și dacă vei fi tu cu acest izvor care curge de la Mine, voi veni și îți voi spune cum să faci ca să se desfacă acest nod, și să începem apoi să ridicăm pe înălțime mare această cetate, căci va fi cetatea cea întâi-stătătoare peste România și voi fi cu mare lărgime peste ea, spre anunțarea slavei acestui neam, spre slava României Mele cea binecuvântată între noroade.

Iată, grăiesc prin acest izvor și sunt împlinitor prin cuvânt, căci am coborât poruncă și am zis că voi fi împlinitor prin ea, și iată, cei credincioși ai Mei au dat trup poruncii Mele și au ridicat în vremea aceasta piatra începutului cel nou prin care va lucra puterea Mea peste România. Am așezat acești copii să stea de veghe peste această grădină ca să ia putere legea sfințeniei, care va lucra sfințenie peste cei ce vor lua calea vieții. Dar ei sunt plăpânzi, sunt mici în fața stăpânilor lumii și sunt urâți de irozii și de iudele acestei vremi. Întinde-ți mantia peste ei, și Eu voi fi cu tine și voi lucra și te voi ridica, dar lasă-te lucrat, iubitul Meu, căci ceea ce este ție cu neputință, poate Domnul, așa precum scrie în Scripturi. Aș voi să fii așa cum voiesc Eu să Mă arăt din această grădină, dar lasă-te lucrat de Mine, căci va fi să meargă această împlinire până la toate marginile și mulți se vor îndrepta înspre acest munte și vor cere să bea apă curată și netulburată, căci Eu voi izvorî din această piatră izvor curat și de viață dătător. Voiesc să despecetluiesc această fântână, căci voiesc să așez la loc cele strămutate. Voiesc să Mă arăt așa cum sunt sălășluit prin această iesle.

Fii întru Mine, și stai întru Mine apoi. Fii una cu cel ce este din biserica Mea, cu cel care a crezut pe Domnul și a așezat așezarea acestei temelii de piatră vie. Fiți împreună lucrători întru această taină cerească și vă veți bucura între cei stătători peste bisericile din România, iar numele vostru se va face cunoscut până la toate marginile. Ridică-te și înscrie această piatră pe pământ, căci Domnul Se supune stăpânirilor de pe pământ ca să aducă lumină vie și lucrătoare peste acest neam, de la care va lua lumină apoi Galileea neamurilor. Eu te iubesc. Eu iubesc inima ta și voiesc să stau în ea, dar fii atent, iubitul Meu, căci Eu sunt un Dumnezeu gelos și voiesc să am lărgime întreagă întru cerul tău, întru inima ta. Fii întreg întru Mine, căci am privit în inima ta și am văzut așternut prielnic pentru împărăția Mea. Lasă-Mă să fac curat în inima ta și să așez cerul Meu peste ea și peste ființa ta și peste biserica ta, căci tu ești Mie biserică; dar iată, M-am ridicat să scot pustiirea din biserica Mea.

Hai, iubitul Meu, ține urma oilor Mele. Hai să facem un lucru nou, un Ierusalim nou peste făptura Mea, căci vin cu împărăția Mea și vin spre România Mea. Aceasta este lucrătura cea nouă, care voiesc să se vadă ieșind din acest iatac, din acest așezământ sfânt, pe care voiesc să Mi-l veghezi bine, ca să fie după așezarea care este pusă la această temelie. Eu nu te las; nici tu să nu Mă lași, și nimeni nu va lua cununa celor ce vor fi lucrători peste întunericul vremii de acum. Să ne iubim unul pe altul, să ne sprijinim unul cu altul. Eu sunt, și voi fi prin cuvânt, și cuvântul nu se poate lega. Părinții lui Israel au văzut de departe aceste zile și le-au nădăjduit, și iată, se bucură văzându-le venind. Voiesc să Mă văd întru tine în mijlocul mulțimilor și voiesc să fii așa cum am fost Eu. Dă-Mi inima ta. Lasă-te cu Mine, și voi face din tine pământ nou întru împărăția care se va așeza în zilele ce vin. Scoate-Mi de sub ascuns acest izvor curat, iar Eu voi deznoda nodul care este așezat peste biserica din cetatea în care ești întâi-stătător, și voi ridica pe înălțime această cetate.

Pace ție! Dar nu Mă tăgădui, căci sunt adevărat prin acest izvor. Pace și Ierusalim nou peste inima ta, peste ființa ta, și ne vom ridica cu cele noi. Eu sunt începutul învierii făpturii Mele, iar cel ce este cu Mine este viu în vecii vecilor, precum este scris. Dacă Mă tăgăduiești, Mă voi întoarce întru Mine, dar voi lucra în vremea aceasta așa precum scrie în Scripturi, căci Eu sunt viu prin cei vii, prin cei care au fost vii întru Mine, și nu este întru moarte cel ce a slujit Mie din neam în neam. Iată, cei ce stau jertfă la temelia bisericii Mele, aceia sunt sfinții cerului, aceia sunt vii, și nu sunt întru moarte cei ce țin prin jertfa lor adevărul credinței care este prin biserica cea una întru Dumnezeu. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu către episcopul Vasile Târgovișteanul din 2-01-1992

Eu sunt Cuvântul, și Cuvântul este Dumnezeu, și toate se lucrează prin cuvânt, căci am grăit cuvântul, și cuvântul s-a făcut faptă, și sunt adevărat prin cuvânt, și lucrez prin cuvânt. Eu sunt adevărul peste cei ce cred în Mine, și voi fi adevărat prin credință, iar cei ce vor crede Duhului Sfânt, Care desăvârșește întreita lucrare a Treimii Dumnezeiești, aceia vor fi și vor lucra faptele credinței și li se va socoti dreptate lucrată prin credință. Nu vă temeți. Eu voi merge înaintea voastră și voi netezi cu pacea Mea cărarea voastră către cel ce este mare peste biserică.

Pace peste cel ce stă pe scaunul bisericii, căci Dumnezeu, Cel întreit lucrător, așează pace cerească în acest sfat.

Pace ție, iubitul Meu, apostolul și mărturisitorul Meu! Este scris în cartea cea din cer coborâtă: «Mă duc, și iarăși voi veni. Mă duc, că dacă nu Mă duc, nu pot veni la cei ce cred în Mine», și iată, Eu sunt cu cei ce cred în Mine, cu cei ce nu se smintesc întru Mine, sunt cu cei plăpânzi, cu cei neluați în seamă, căci Duhul Meu Se desăvârșește în slăbiciuni, așa precum scrie în Scripturi. Iată, pun înaintea ta această piatră, căci ești așezat peste biserica din această cetate. Ridică-te și poruncește furtunii și îmblânzește valurile ce izbesc în această piatră, căci această piatră Eu sunt. Eu sunt piatra cea neluată în seamă de ziditori, Eu sunt piatra cea din vârful unghiului, căci Tatăl Meu M-a numit cu nume mare în cer și pe pământ și M-a pus cap bisericii, și prin Mine tot trupul bisericii se desăvârșește prin toate încheieturile și întăriturile care se țin întru întregirea trupului bisericii, întru ființa trupului bisericii.

Iată, Eu deschid, și nimeni nu poate închide, și ceea ce fac Eu, cine poate strica? Eu sunt Unul Dumnezeu peste toată făptura, dar iată, vremea cercetării este cu Mine, iar făptura Mea nu știe să deosebească dreapta de stânga sa. «Iată Eu și pruncii Mei, și voi fi cu semne și minuni peste Israel», așa cum este scris. Eu sunt Dumnezeul lui Israel, căci Israel este cel ce crede în Mine. Eu sunt prin cuvânt, Eu și trimișii Mei, căci cine poate ieși de sub puterea Mea?

Când am trimis pe Iona să vestească cuvântul Meu, n-a voit Iona să meargă în numele Meu, dar puterea Mea a fost prin semnul lui Iona și am biruit pe Iona și s-a dus pentru Mine. Scoală-te să stai în fața furtunii care bate în această stâncă prin cuvânt lucrată, și stai cu brațele întinse și ocrotește de cei necredincioși această rămășiță mică. Ridică-te și ține aceasta până voi veni și nu lăsa să fie zdrobită această sădire, căci cine se va lovi de această piatră, acela se va zdrobi de ea.

Voiesc să așez pace peste Sion și voiesc să rușinez pe cei ce împart pe Domnul, că Eu Unul sunt, și peste tot Unul sunt, căci întru Mine nu mai este nici iudeu, nici elin, și vor fi toți întru Unul, precum Eu Unul sunt, căci Dumnezeu nu Se dezbină pe Sine.

Eu sunt și acum, așa cum am fost înainte prin prooroci, căci aceasta este orânduiala dumnezeiască, este prin prooroci, este prin cuvânt, dar iată, Israelul de azi nu Mă mai cunoaște, și nimeni nu mai voiește să audă de la Domnul. Sionul Meu este departe cu inima de Mine, și ce-Mi folosește lauda buzelor Sionului Meu dacă el și-a ales slobozenia și a dat deoparte dreptatea Mea? Mă doare rana Sionului Meu și voiesc să leg rana lui și voiesc să vindec fărădelegea lui, dar nu mai este loc curat, căci tot trupul este numai răni, din tălpi până în creștet. Ridică-te și fă voia Mea, căci voiesc să nu se calce peste această viță, voiesc să-Mi ocrotești această piatră, căci am pus la temelia ei legământ de sfințenie și de taină cerească, și voi fi împlinitor prin cele ce stau sub această piatră de mărturie, care este pusă de la Mine peste această vreme de întuneric.

Eu te iubesc. Și tu să Mă iubești. Eu te primesc. Și tu să Mă primești. Eu te ocrotesc. Și tu să Mă ocrotești. Să ne slujim unul altuia, și Eu Îmi voi aduce aminte de tine atunci când voi rosti dreptate peste lume. Fii ca Nicodim cel din vremea trupului Meu și nu-Mi da această iesle în sfatul cărturarilor, căci nu este crezut Dumnezeu, Cel Care lucrează întru Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeiești.

Când se îndrepta Valaam către Israel ca să-l blesteme, am binecuvântat prin animalul cel necuvântător și am oprit răul în loc, ca să ocrotesc pe cel ce era cu Mine și cu legile Mele. Așa am spus celor ce erau cu Mine din lume: «Mergeți, și cine va crede în Mine, nu acestea, ci mai mari decât acestea va lucra dacă va crede în Mine». Ferice celui ce nu se smintește întru Mine. Ferice celui ce crede duhurilor cerului!

Pace ție, celui stătător pe scaunul bisericii! Pacea Mea să lucreze peste tine, iar dacă Mă tăgăduiești, pacea Mea să se întoarcă la Mine. Pace ție, căci te-am așezat să ocrotești acest cuib și să-l ferești de cei ce vor să-l strivească, de cei ce vor să calce peste el, căci aceia vor fi însemnați de mâna Mea. Veghează pentru Mine, și te voi scrie ocrotitor pentru acest așezământ pe care-l voiesc curat până peste toți vecii. Eu sunt capul acestei pietre, și sunt întru Treimea Cea Dumnezeiască prin acest așezământ, și sunt întru rânduiala cea plăcută, căci Dumnezeu nu Se dezbină pe Sine. Am așezat acest semn peste România și am lucrat minunat, căci Eu lucrez minuni din veac și până peste toți vecii, spre plinirea vremurilor cerurilor. Pecetluiește această taină până Mă voi arăta cu putere prin așezarea care este coborâtă peste această piatră. Ascunde acest izvor, căci s-au ridicat irozi și iude să iscodească această așezare plăcută Mie. Dacă nu Mă tăgăduiești, voi mai bate, iar tu iarăși Îmi vei deschide și vom cina împreună, căci totul este cu putință lui Dumnezeu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu către episcopul Vasile Târgovișteanul din 4-12-1991

… Am aici un cuibușor de copii cu care lucrez ceva scump. Cuvântul Meu lucrează peste ei. Am cu ei o inimioară de slujitor pe care l-am purtat pe cârca Mea. N-a voit mărire pământească, dar i-am spus să Mă ajute. O, fiule Irineu, te voi face și mai mare.

… Am dat cuvânt la toți preoții să-și lase părul lung și barbă și să scoată scaunele din biserică. Măicuța Mea are răni în genunchi, și tu stai două ore în biserică și îți pui pernuță sub genunchi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 3-05-1991

Dumnezeu grăiește pe pământ. Să se audă cuvântul Domnului și să se împlinească planurile Sale!

Cine este cel ce-Mi încurcă planurile? Să vină să judece între Mine și via Mea.

Duhurile Domnului grăiesc bisericilor.

Ia aminte, cârmuitor al bisericii, ridică-te și ia aminte! Iată, vin să fac un lucru nou, un popor nou, o biserică nouă și veșnică. Vin să așez Ierusalimul și să netezesc cărările. Ia aminte, că te-am așezat încă o dată să stai pe scaunul bisericii Mele, ca să vii să împlinești planul Meu. Vin cu cele scrise în carte, vin să Mă desăvârșesc, vin să curăț biserica, de idoli și să scot urâciunea pustiirii din locul Meu cel preasfânt, căci planurile Mele nu sunt ca planurile voastre, și cine este cel ce se ridică împotrivă? Să vină să lupte cu Mine, căci vai celor ce încurcă planurile Domnului! Vai celor ce fac planuri fără Mine!

Ia aminte, că iată, îți fac cunoscut planul Meu. Ridică-te și grăiește bisericii, grăiește către învățătorii legii și către păstorii turmei Mele: Iată, oile Mele rătăcesc ca oile fără păstor, oile Mele stau risipite prin toți munții și dealurile. Păstorii lor s-au păstorit pe ei înșiși și nu mai umblă după legea Mea. Iată, vin să cer de la ei oile Mele ca să nu mai fie ele pradă de sfâșiat. Vin să păstoresc turma Mea, vin să-i fac dreptate și s-o așez în staul, vin să fac gard în jurul ei, ca să nu mai fie oile Mele sfâșiate de lupi și de fiare sălbatice. Și vin să împlinesc.

Ia aminte, și te ridică să faci voia Mea, că vei sta în mijlocul învățătorilor legii, în mijlocul păstorilor turmei Mele, și Domnul va coborî sfaturile Sale pentru ca să se împlinească cele proorocite, că-l voi așeza pe cel de al șaptelea uns, și el va sta și va împlini planul Meu ca să-Mi așez la loc vremurile și sărbătorile. Și voi coborî prin robii Mei prooroci și voi veni către el și îi voi porunci să facă voia Mea. Acela este de la Mine, și nimeni să nu umble să-Mi zădărnicească planul Meu, căci Eu sunt Dumnezeu și nu om. Voi coborî Duhul Meu peste el și îl voi îmbrăca cu putere de sus și îl voi așeza pe scaunul lui David și vom face biserică vie și nestricăcioasă. Vom adăpa pustiul cel însetat și vom face cărări drepte și cale curată și sfântă, pe care vor merge cei mântuiți. Chiar și cei fără de pricepere vor merge pe dânsa. Atunci cei surzi vor auzi și se vor deschide ochii orbilor, și cei săraci se vor veseli de Domnul și vor vedea lucrul mâinilor Mele în mijlocul lor, iar cei rătăciți cu duhul vor primi înțelepciune.

Iată, vin la păstori, să le cer socoteală, căci păstorii turmei Mele nu vor să asculte de legea Domnului, și voi cere din mâinile lor sângele proorocilor și al văzătorilor, căci ei au disprețuit cuvântul lor și le-au spus: „Nu proorociți!“. Iată, voi veni și le voi da să mănânce pâinea îngrijorării și a strâmtorării, iar tu, popor al Sionului, nu mai plânge, căci cei ce te învață nu se vor mai ascunde, și urechile tale vor auzi cuvintele: „Iată calea!“. Voi coborî ploaie bună și va crește iarbă nouă și grasă pe pământ, și pe toți munții vor fi râuri și fântâni, iar turnurile vor cădea de groaza care vine, și voi lega rana ta, Sioane, și soarele va străluci atunci de șapte ori mai mult.

O, vai de cei ce încheie legăminte fără Duhul Meu ca să înmulțească fărădelegea! Vai de cei ce întinează locul slavei Mele! Iată, îi voi scoate de la Mine și voi așeza păstori după inima Mea și vor păstori cu dreptate și cu iubire, și oile Mele vor paște pășune bună și vor trăi în siguranță, iar preotul și profetul vor sta alături la masa Mea, ca odinioară, și voi ridica încă o dată biserica pe piatră, și când biserica va cuvânta, se vor face ceruri noi și pământ nou. Iată, vin să fac un popor nou, un neam ceresc și nestricăcios, un popor sfânt, care va trăi întru legile Mele, că România este locul slavei Mele, ea este Ierusalimul gloriei Mele, și vin să Mă desăvârșesc în mijlocul ei și să așez în ea cele scrise în carte.

Ia aminte cuvântul Domnului, cârmuitor al bisericii, căci un om din biserică se luptă și voiește să stea pe scaunul bisericii. Vai celor ce fac planuri care nu sunt din Duhul Meu! Vai celor ce zic proorocilor: „Nu proorociți!“. Nu se cade ca biserica să întrebe pe Dumnezeul ei? O, altarele Mele sunt pângărite și nu mai izvorăște din ele putere de viață. Nu mai este pricepere, căci tot trupul este plin de răni; din creștet până în tălpi tot trupul este plin de bube și nimeni nu se îngrijește de rana poporului Meu. Păstorii se păstoresc pe ei înșiși și își fac câștig nedrept și iubesc argintul și fac desfrânare cu Trupul și Sângele Meu. Iată că pe scaunul Meu voi face așezare după voia Mea, căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre. Eu nu pot să fiu una cu Irod, nu pot cu Anna și Caiafa, nu mai stau la masă cu Iuda și vin să-Mi curăț biserica de idoli și de stricăciune, căci casa Tatălui Meu nu este peșteră de tâlhari. Vin să fac curățenie pe pământ, vin să scot urâciunea pustiirii din biserică și vin să-l ridic pe cel de al șaptelea uns al Meu. Iar tu, cârmuitor al bisericii, vei veni și vei așeza sfat, și te vei ridica apoi să-Mi ungi cu untdelemnul sfințeniei pe unsul cel de la Mine, căci acesta este de la Mine, nu de la tine. Cu acesta voi încheia legământ viu și voi așeza din nou Ierusalimul și voi face din el slava popoarelor și lumina neamurilor. Scoală-te și te împlinește întru Mine și vino să faci voia Mea, căci voi șterge de la fața Mea neascultarea Sionului și nu-Mi voi aduce aminte de calea cea greșită, că iată, aceasta este vremea să dau bisericii Mele înfățișarea cea dintâi și să aduc la loc vremurile și sărbătorile Mele. Să se întoarcă la Domnul tot trupul lui Israel cel credincios și să asculte glasul lui Dumnezeu, căci împăratul David a primit pe Natan, și Rebeca L-a întrebat pe Domnul, dar Ierusalimul Meu Îmi ucide cu pietre proorocii și pe trimișii Mei, ca să nu-Mi adun pe cei risipiți ai Mei.

Iată, așez un om să împlinească planul Meu. Cel ce se luptă să stea în capul mesei Mele nu va izbuti, că Eu voi așeza pe scaunul Meu pe cel întru care binevoiește inima Mea, pe cel cu duhul smerit, care umblă pe căile Mele și care va îndrepta căile cele strâmbe, care va da la o parte pe cele șubrede și le va ridica pe cele tari. Nimănui nu-i voi da voie să-l îndepărteze, iar ție, cârmuitor al bisericii Mele, ție îți poruncesc să-l ții alipit de tine până în ziua când va fi să-l așezi. Acela este de la Mine, și Eu ți-am pus în gând să-l chemi și să-l ridici, căci l-am dus la Ierusalimul patimilor Mele și l-am purtat în cârca Mea ca să știe și să mărturisească despre Mine, și tot Eu l-am chemat înapoi, ca să fie pentru Ierusalimul gloriei Mele și să împlinească voia Mea. Voi sfărâma împietrirea inimilor și voi lucra cu putere, căci Duhul Sfânt este Dumnezeul Cel Care întreiește întreita lucrare a Preasfintei Treimi, și toate vin întru odihnă și întru serbare veșnică.

România este cetatea Mea cea iubită. Ea este țara strălucirilor, și Eu vin să așez încă o dată Ierusalimul. Nimic nu fac fără să descopăr robilor Mei prooroci, și nimeni să nu se încumete să iasă de sub puterea Mea.

Vine Domnul să așeze putere peste fiii ascultători, cei care nu întinează zilele Mele de post și zilele de odihnă. Vine Domnul să întărească pe cele slabe, ca să rușineze pe cele tari.

Ia aminte, cârmuitor al bisericii, și grăiește în biserica Mea și dă de veste cuvântul Meu, căci vin și împlinesc. Întărește-te și te ridică să faci voia Mea, și vei fi de-a dreapta Mea, și voi vindeca rana Sionului. Nimeni să nu se lupte cu Mine, căci ceea ce Eu voiesc, cine poate schimba?

Dumnezeu grăiește bisericilor. Vin curând, și plata Mea este cu Mine. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu către patriarhul Teoctist din 28-10-1990

… Preotul de aici Mi-a hrănit primul trupușor al lucrării Mele de azi, și apoi a prins ură pe poporul Meu și a pus miliția să cerceteze, dar Eu n-am lăsat. Tată, răutatea lumii e la culme, și trebuie să vă ocrotesc. Acum, preotul nici bisericuța nu o mai iubește și nici slujba nu mai e în stare s-o mai facă.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 20-07-1990

… Preotul care curvește, dar și slujește slujba, pot Eu să pun slujba aceea? Preoțimea care e cu ură pe poporul lui Dumnezeu, cine-i aude pe cei ce dușmănesc cu inima? Priviți icoanele cu a doua judecată. Acolo se duc toți preoții care întinează darul Meu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 5-03-1990

… Iată, slujitorul bisericuței din localitatea de aici se înfoaie împotriva Mea și a fiilor lucrării Mele, dar Eu îi voi da suferință și i-o voi dubla până va ajunge cu capul la picioare. Eu i-am trimis cuvântul Meu ca să-l ridic și să-l întăresc, dar el a luat-o pe drumul satanicesc, să-Mi facă Mie rău.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 6-10-1989

… O, suflețelelor de preoți, aveți datoria să strigați în biserică la popor să facă închinăciunea dreaptă. Aveți datoria să îndrumați poporul care vine la biserică, să știe cum să se poarte în biserică și cu ce frică și smerenie să stea la sfânta Liturghie. Nu mai dați voie la lume să intre când nu trebuie în biserică. Veți răspunde de aceste păcate. O, ce au ajuns astăzi locașurile sfinte! Numai lume, lume fără Dumnezeu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 11-09-1983

… Patriarhul Iustin a hotărât să ia moaștele și să le ducă la un singur loc pe toate și să pună la ușă pancartă scrisă: „Pericol de moarte! Pericol de foc! Nu intrați aici!“. Dar să știți că până aici, și va fi sfârșit prin foc. Acest om are trei coaste ale lui antichrist și trei coaste ale lui Gog.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 7-08-1978

… Copilașii Mei, se îmbracă duhurile rele în veșminte sfinte. Fiți credincioși, că e greu de crezut ca duhul necurat să ia veșminte sfinte pe trupul său. Dar Eu vă spun că le ia, că e vremea pustietății. Când preotul a plecat în locul necurat, la mare, duhul rău ia veșmintele și face slujbă, ca să întărească lucrarea diavolească.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 21-07-1978

… Iată, i-am dat boală crâncenă lui Iustin patriarhul, pentru că a ursit dărâmarea mănăstirilor și desființarea multor preoți. Pe preoții buni îi va desființa, și pe cei răi îi va lăsa.

Mulți credincioși sunt pe pământ, dar nu cred în lucrurile sfinte, și cred în lucrurile moarte. Toată suflarea crede, dar adevăr grăiesc, credința acestei lumi nu e curată cum cere legea lui Dumnezeu. Crede în acela care a dus toată suflarea la o înmormântare. Ai să vezi și ai să crezi cuvântul pe care-l grăiesc.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 25-05-1978

… O, tată, odată, când te duceai și dădeai slujbă de sănătate sau de pace, dădeai puțini bani și îți făcea slujba curată și adevărată și se împlinea, și cu drag te îmbogățeai în cele duhovnicești. Dar acum nu se mai împlinește cererea la rugăciunea ta, și dai mii de lei și nu se mai împlinește. De ce? Pentru că și pe ei i-a amăgit antichrist cu toate ale lui. Odată preoteasa nu se sulemenea, și era smerită și îmbrăcată smerit, dar acum preotul caută frumosul, soție frumoasă și sulemenită pe față. O, copilul Meu, te roagă Dumnezeu să-l cunoști pe duhul rău și să rupi legătura cu el și să te desparți de el.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 25-05-1978

… În urma lui Iustin și în urma lui, se va sui un patriarh pe tronul dumnezeiesc, un om de mare valoare, care-și va iubi oile și monahii și monahiile.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 25-05-1978

Lucrează preotul slujba, dar o lucrează ca cizmarul. Ultimul preot care L-a iubit pe Dumnezeu, a murit anul trecut. Patriarhul Justinian. După el nu mai e nimeni pentru cer. Cel de azi a intrat în turma caprelor. Hei, tată, ce lucrează! Dar să știți că Dumnezeu nu-l lasă, și îl nimicește prin această lucrare diavolească pe care o face, pentru că s-au adunat în fața lui Dumnezeu toți zidarii care au lucrat bisericile pe pământ și cer nimicirea celor ce au stricat sau strică bisericile, cer nimicirea celor ce le-au spurcat.

… Mănâncă preotul în altar, unde nu are voie decât numai cina Mea s-o ia, nu să bage altă mâncare în gura sa. Copilașii Mei, nu v-am spus ca să părăsiți bisericuța. Ei răspund și de ei, și de popor. Credeți?

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 11-05-1978

Uite-l, tată, pe Justinian patriarhul, își plânge fiii și fiicele, că le-a cucerit păcatul. Numai pe aceia îi plânge. Cine e cu Mine, e pus deoparte. De la plecarea acestui patriarh nu se vor mai scrie cărți sfinte, nu se vor mai zidi case sfinte și nu se vor mai repara, ci se vor mai dărâma. Justinian mai avea de trăit, dar i s-a scurtat ața; a tăiat-o o foarfecă. Dar mai vine o vreme bună.

… Preoția nu mai trăiește după profeție, și trăiește după preoție. Și iată că păstorii, în loc să iubească oile bune, le iubesc pe cele nebune. Scrie această profeție, să se vadă la judecată: preoția, în loc să iubească oițele bune de lapte, bune de lână, bune de fapte, în loc să le prețuiască, le urăște și le disprețuiește și le scoate din cele sfințite. Păstorii vor face dosare și vor duce în judecată oițele cele bune, zicându-le „sectă rea“, precum s-a zis. Dacă cineva din păstorii aceștia îți vor zice „sectă“, să zici: „Înapoia mea, satano! că nu-ți cunoști munca“. Nu te rușina, tată, și vorbește-i păstorului în față lucru adevărat.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 7-01-1978

… Mulți au venit la Mine, dar ca la un vrăjitor, ca la ghicitor. Și dacă ți-am spus ce să faci, n-ai făcut ca Mine, și ai făcut ca tine. Și ți-am spus: «Întărește-te, creștine, că vei sta piept în piept cu vrăjmașul tău». Și nu te-ai întărit. Și atunci vei pieri de frică.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 7-01-1978

Am trimis odată trâmbița Mea la mănăstirea Viforâta și a fost intrată la stareță, tată, și erau toate maicile acolo, nu când mâncau ele, ci când beau țuică fiartă, după slujba sfântă când ieșeau. Și trâmbița Mea, trimisă de Mine, a spus: „Nu e bine ce faceți. Ați ieșit de la lumină și ați intrat în scorbură“. Aici, stareța a zis: „Cine ești tu, de ne vorbești așa? Eu am douăzeci de ani în mănăstire și n-am grăit ce grăiești tu. Ieși afară, că nu te cunosc cine ești“. Iar persoana care o însoțea a spus: „Această ființă e proorocul lui Dumnezeu!“. Dar stareța a spus: „Dumnezeu nu m-a făcut pe mine prooroc, care stau numai în slujbă, și a făcut pe un infirm și pe un olog?“. Și a plecat trâmbița Mea și le-a lăsat tot așa. Unde e acum mănăstirea Viforâta? că mereu se stinge, până nu va mai fi nici o scânteie de monahii. Te duci la mănăstire și dai pomelnic să se roage pentru tine și are pântecele plin de băutură. Nu judecăm, dar arătăm fapta stricată, căci orb pe orb cade în groapă, nu se pot conduce unul pe altul.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 9-09-1977

… Tată, nu și-a așteptat timpul de la Dumnezeu acela (Iustin, n.r.). Nu s-a uitat la viața sa să vadă: are meritul să fie așa? Și s-a dus cu cerere și a cerut cu multă rugăminte ca să fie pus în această treaptă.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 23-06-1977

Vă anunță Domnul: mulți copii de ai Mei vor să dea copiii la școala de preoți. Interzis! Interzis! Interzis! că nu iese preot, ci iese purcel, iese purcel. Nu mănâncă mâncare din care mânca sfântul Nicolae la școala sa, și acum mănâncă chimicale.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 23-06-1977

… Eu vreau preot, nu vreau popă. Popii sunt ai lui Baal. Preot a fost patriarhul Justinian, și din treaptă în treaptă a venit la patria cerească. Nu l-au lăsat călăii să spună cu gura sa cine să vină după el. Avea pe cineva căruia îi zicea „Romanul“. Acesta care vrea să vină este Pilat și Caiafa, este cel care-i ia locul.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 7-06-1977

… Eu, Domnul Iisus Hristos, M-am coborât din cerul sfânt să vă spun: fiți conștienți, nu fiți amețiți. E greu, tată, de viața voastră. Ce sabie dureroasă a tăiat inimile voastre! Cum adică? Fiți pricepuți și să umblați treji.

Aseară, la orele 23:30, a încetat din viață părintele vostru ortodox, Justinian patriarhul. Boala nu a fost nimic pentru el, căci pentru fiecare creștin, moartea nu i se pare și nu vine cu durere, dar durerea i-a fost prin necaz. I-a luat locul un altul, pe care el nu l-a voit. Și acest înlocuit nu este cu Duh Sfânt, ci este cu duhul în multe feluri. Nu ține în dreptate cu Mine sau cu tine, și ține în dreptate cu minciuna, ține în dreptate cu iubitorul de argint și cu iubitorul de aramă. El stă pentru mândrie, nu pentru Mine. Veți vedea întunericul de care ați fost anunțați.

Poporul Meu, ține bine la viața creștină, n-o lăsa să prindă rugină pe ea, și curățește-o mereu pentru Dumnezeu. Mănâncă hrana ta din mână curată și blagoslovită. Chiar dacă cineva îți zice: „Ia!“, tu nu băga în tine apă cu pâine nesfințită, încercându-vă să vadă dacă voi îi cunoașteți pe ei. Copilașii Mei, odraslele Mele, veniți-vă în fire și purtați-vă bine viața cu Mine. Poate acum te culci și nu se știe cum te scoli.

Poporul Meu cel îndoit, poporul Meu cel întristat, care ai durere mare pentru această brățară care se desființează. Nu se ține seama că a dispărut acest patriarh. Îl plânge familia sa, îl plânge toată biserica ce se numește biserică duhovnicește. Ați auzit? Nu aveți voie să glumiți. Purtați-vă cum se cuvine. Să purtați doliu. Fiule tată, se bucură țara toată de plecarea lui, că dacă ținea cu sine, nu-l întrista ca să-și piardă viața. Nu a avut voie nimeni să stea lângă el în timpul acela, decât numai dușmani au avut loc la căpătâiul lui. Nu a dat voie nici în biserică să se vestească. De ce când pleacă altcineva vestește la toate aparatele de știri? Pe cine-l doare inima de sine? că acesta a ținut bisericile și mănăstirile în mână, dar de acum nu va mai fi, și toate, toate se dărâmă, și duhovnicește, și pământește. Toți călăii se bucură. Când l-a adus pe acest înlocuitor și a cerut binecuvântare spre a sa lucrare, patriarhul Justinian nu a voit, și a plâns cu suspine și i s-a ridicat de la inimă un nod mare, care nu a mai avut salvare. Justinian se scrie în condica fericiților.

… Aveți toată grija ca tocmai acum la sfârșit să nu vă înghită antichrist. Și acum când vorbesc, e antichrist de față. Și lângă patul lui Justinian a stat antichrist lângă el, că doar, doar o scăpa ceva ca să-l poată lua. Patriarhul cel mare al cerului i-a dat binecuvântare și hrană multă, multă când a plecat. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 27-03-1977