3.1. Înţelepciunea cerească şi deşertăciunea ştiinţei omului

sfințenia se trăiește, că aceasta înseamnă învățătură. Învățătura fără de sfințenie, fără de trăirea în sfințenie, nu este învățătură, căci numai învățătura sfântă se cheamă învățătură. Înțeleptul care trăiește în păcate, să nu se laude cu înțelepciunea sa, iar dacă vrea să-și spună înțelept, să vină la Mine și să-și curețe trupul și inima și duhul de păcate. Să vină cel înțelept să vorbească despre păcatele sale, căci aceasta este înțelepciune, iar altfel, înțelepciunea lui se face păcat. La nimic nu este bună înțelepciunea celui ce trăiește în păcate. Ea nu-i ajută nici lui, nici altora, căci omul cel păcătos nu este veșnic nici el, nici înțelepciunea lui. Înțelepciunea care nu-l curăță pe om de păcatele lui, aceea este fărădelege, și va pieri cu tot cu trupul ei, căci scris este în Scripturi: «Stricatu-s-au și urâți s-au făcut întru îndeletnicirile lor».

Eu am lucrat înțelepciune din cuvânt, nu din fier, nu din păcură, nu din aur și argint, nu din minciună. Când am făcut cerul și pământul, din cuvânt le-am făcut, dar când l-am făcut pe om, l-am făcut cu cuvântul, și apoi mâna Mea a împlinit cuvântul cel dumnezeiesc, și apoi Duhul Meu a suflat peste pământ, și pământul s-a făcut om cu suflet viu. Omul însă a făcut fier cu suflet viu, spre moartea sufletului său, căci scris este: «I s-a dat duh să grăiască icoana; i s-a dat să insufle duh chipului fiarei ca să grăiască, că a zis celor de pe pământ să facă fiarei chip». Omului nu-i mai trebuie înger. Ce-i mai trebuie lui înger? Îngerul lui este televizorul, este calculatorul, este farfuria căreia îi zice OZN, nu înger. Iată, toate se vor opri la trâmbița Mea cea de apoi, care este îngerul Meu, cel de al șaptelea înger care sună.

Cine este sfânt pe pământ, să se sfințească încă și să lucreze cu cele sfinte din el peste oameni și să zidească împărăția cerurilor în oameni, căci oamenii bisericii de pe pământ scriu cărți despre Domnul și despre sfinți, dar n-au putere să zidească pe Dumnezeu în om, căci ei nu sunt sfinți cu cele dinăuntru ale lor, și n-au inima curată și n-au duh drept întru cele dinăuntru ale lor. Dar iată, și Eu scriu carte despre ei și pentru ei, și le spun că școala și cartea de pe pământ a secat mintea cea cerească a omului, că nu este sfințenie în cei ce fac cartea și școala peste oameni, și Eu aș voi să-i iert pe aceștia ca pe fiul risipitor care a folosit averea tatălui său în desfătări și desfrânări lumești, care l-au sărăcit și l-au adus la duh de pocăință.

Eu scriu carte pentru fiii cei risipitori de avere duhovnicească și iubitori de desfătări și de desfrânări lumești, că aș voi să-i iert pe aceștia ca pe fiul risipitor care a folosit averea tatălui său în cele risipitoare de avere pierzându-și moștenirea, căci școala și cartea de pe pământ seacă mintea cea cerească a omului, și omul se pierde în cele pământești prin știință omenească, iar când vede că toate ale lui au fost pierdere și nu câștig, se întoarce cu pocăință la Tatăl lui Cel bogat, și cere milă, cere cu umilință, iar cine cere cu umilință, acela primește milă.

Omul care nu este sfânt cu viața trupului și a sufletului și a duhului său, acela nu poate fi înțelept pentru cer și pentru Dumnezeu și pentru viața cea veșnică, iar cuvintele lui nu prind viață în oameni și nu sunt bune pentru oamenii cei sfinți, căci înțelepciunea este pentru sfinți. Înțelepciunii îi trebuie trup sfânt, casă sfântă, loc sfânt, căci altfel sămânța ei e stearpă și nu face fruct pentru nimeni.

Mănâncă omul din înțelepciunea omului și în zadar mănâncă. Își hrănește omul duhul mândriei și al slavei deșarte. Se hrănește omul cu înțelepciunea pe care zice că o are, și din care iau oamenii și se hrănesc. Se hrănesc oamenii cu duhul care vine de la omul înțelepciunii pământești, dar de la Dumnezeu nu mai sunt oamenii deprinși să se hrănească. Tot omul se căznește să se dea înțelept și să-și facă nume între oameni și să-și șteargă numele din fața lui Dumnezeu, și nici o bucurie nu se suie la cer ca rod al înțelepciunii omului pământesc. Aș voi să-i trezesc pe oameni, aș voi să-i fac să părăsească drumul cel greșit și să iubească viața cea fără de moarte, că e vremea să vin, și oamenii nu veghează întru venirea Mea. Oamenii trebuie să se roage la Dumnezeu să le dea viață veșnică și iubire și sfințire și bucurie din cer, că nici o bucurie nu este de pe pământ. Cine se îndeletnicește cu cele omenești, acela nu poate avea dragoste de rugăciune chiar și dacă de frica de Dumnezeu se așează la rugăciune, căci rugăciunea înseamnă dragoste de Dumnezeu.

Iată, las cuvânt nou pe pământ. Vin nou, învățătură nouă las peste oameni: cine părăsește mâncatul de carne și duhul cărnii și al lumii, cine părăsește băutura de la care vine desfrâul în om, unul ca acela poate vedea ce este înțelepciunea care vine de la carne și de la sânge, înțelepciunea firii omului, înțelepciunea care l-a despărțit pe om de Dumnezeu. Cine părăsește mâncarea și băutura păgânească de la care vin toate relele cele din om, acela va afla izvorul înțelepciunii și va ieși în întâmpinarea Mea. Amin.

Oamenii de știință zic că știu, dar ei n-au făcut altceva decât că au adus mânia lui Dumnezeu peste pământ, iar fiii neascultării sunt pedepsiți de știința oamenilor. Știința omului este moarte pentru om, dar ea va înceta, căci tot ce înseamnă moarte se va lua de pe pământ, și oamenii vor căuta știința, și ea nu va mai fi, și va fi numai Dumnezeu peste toate câte au fost făcute de Dumnezeu. Amin.

Omul sănătos la minte și la inimă n-are nevoie de școală. De școală are nevoie cel fără de Mine, dar cel fără de Mine nu învață mintea la nici un fel de școală, că mintea nu se capătă din școală. Ea este darul Meu în omul Meu, nu în omul lumii. Omul care iubește lumea, care se poartă ca lumea, care mănâncă cu lumea și ca lumea, care vorbește ca lumea, acela nu are minte. Omul lumesc nu are minte, nu are. Omul lumesc îl numește bolnav pe cel sănătos, și pe cel sănătos, bolnav.

La început a făcut Dumnezeu lumină, și la sfârșit a venit lumină Domnul, ca să aibă omul lumină din Lumină, cuvânt din Cuvânt, căci Cuvântul este lumină. Să fie cuvânt, să fie lumină ca la început. La început era Cuvântul, iar la sfârșit Cuvântul este Cel ce era la început. La început și la sfârșit este lumină, căci începutul este la sfârșit.

Să știi, poporul Meu Israele, că Domnul Dumnezeul tău a făcut peste tine lumină, ca să fii văzut lumină. Stau cu tine în mână și te port printre oameni, ca să fie lumină peste oameni. Cum stă omul cu lumânarea în mână ca să vadă ce caută când pierde ceva de preț, așa stau Eu cu tine în mână, și te vestesc înțelepciune de la Dumnezeu, că te-am lucrat înaintea Mea cu înțelepciune, ca să găsesc ce am pierdut la început. Am făcut lumina la început, și am lucrat cu ea binele omului, și după aceea l-am lucrat pe om ca să-l am în bine, că nu este bine să fie Dumnezeu singur, și de aceea l-am făcut pe om pe potriva lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Am făcut din tine lumină, poporul Meu, că după ce l-am făcut pe om ca să-l am și ca să nu fiu singur, omul M-a lăsat singur, și de atunci îl caut, îl caut mereu pe om, îl caut ca să-l găsesc și să-l așez în bine, ca să-l așez în Mine. Vin cu înțelepciunea cea de sus ca s-o așez în tine, Israele, și ca să te am lumină în vreme de întuneric, că omul a căzut și s-a făcut întuneric. Omul a făcut întunericul și s-a ascuns în el, și se scoală omul și își zice înțelept. Dar pe tine te-am făcut lumină, poporul Meu, și te-am povățuit mereu să fugi de înțelepciunea care vine de la om, că omul s-a făcut întuneric înaintea Mea. Omul căzut din cer a căzut pe pământ, căci întunericul este diavol care ia stelele cerului și le aruncă pe pământ, și am căutat printre morți și te-am luat pe tine și ți-am dat viață, Israele, și ți-am dat față, fiule, și am făcut peste tine lumină ca la început, și stau cu lumina în mână și caut pe om așa cum femeia care a pierdut drahma căuta drahma cea pierdută. Eu sunt Omul Cel înțelept Care aruncă năvodul în mare, Care aruncă împărăția cerurilor pe pământ, ca să prindă în ea pe cel pierdut din ea. Împărăția cerurilor este năvod aruncat în mare, și care adună tot felul de pești, iar pescarii îl trag la țărm și aleg pe cei buni, iar pe cei răi îi aruncă înapoi în mare.

M-a trimis Tatăl pe pământ ca să te întocmesc pe tine, Israele de la sfârșit, să merg cu tine lumină în lume, fiule, și să chem la ființă pe cele ce încă nu sunt; și te-am numit vas ales, căci am pus peste tine naștere de sus, ca să fii de sus pe pământ, și să aibă pământul lumină, și să se vadă în întuneric.

O, ce vrea omul să spună, poporul Meu? De șapte veacuri tot spune omul, dar ce vrea să spună, oare? Cine înțelege ce spune el? Înțelepciunea omului se ceartă cu Dumnezeu, dar Cel ce este vine și face lumină în întuneric, căci omul a făcut întunericul și s-a ascuns în el. Am făcut din tine lumină în mâna Mea, Israele, că Eu sunt Domnul, Cel ce poate. Cum stă omul cu lumânarea în mână ca să caute în întuneric drahma cea pierdută, așa stau Eu cu tine în mână și caut ce am pierdut, caut cu lumina în mână ca să găsesc ce am pierdut, și Mă voi bucura cu tot cerul de îngeri când voi găsi ce am pierdut.

O, nu e bine să fie Domnul singur, ci e bine să fie cu omul. Nu e bine să fie omul singur, ci e bine să fie cu Domnul, poporul Meu. De aceea te-am născut pe tine de sus în vreme de mare strâmtorare, de mare întuneric, și te-am numit lumină din Lumină, ca să aibă lumină fiii ei, că întunericul stă pe pământ, și pământul e plin de fiii lui. Să aibă și Lumina fii. Înțelepciunea cea de sus este lumină din Lumină, lumină peste fiii ei. Nu e bine să lucreze omul singur în întuneric. Să ia omul lumină și să lucreze cu ea, ca să nu fie singur. Mă fac cuvânt pe pământ să ia omul cuvânt, căci cuvântul este taina lui Dumnezeu, fiindcă toate cele ce se fac ca să fie, prin Cuvânt se fac, nu prin om; prin Dumnezeu, nu prin om, dar să ia omul lumină, că nu e bine să fie omul singur, singur în întuneric. Oamenii abia mai zăresc Lumina Care vine din cer peste întuneric, abia Îl mai zăresc pe Dumnezeu oamenii, că limbile sunt încâlcite pe pământ, și nu se vede cer pe pământ.

Solomon dacă a cerut înțelepciune, dar a rămas păcătuind păcatul omului căzut din viața veșnică, nu i-a dat curs înțelepciunii. Nu înțelepciunea lui Solomon trebuia să rămână, ci Solomon trebuia să rămână, și dacă rămânea, rămânea înțelept Solomon. Dar înțelepciunea nu este a lui Solomon, ci este a lui Dumnezeu, Care a venit să-i rostească lui Solomon cuvântul înțelepciunii împotriva păcatelor lui. Lui Solomon nu i-a folosit înțelepciunea dacă n-a pus-o peste viața lui. Cine mărturisește păcatele ca păcate, acela capătă ieșire din plata păcatelor, și cine face așa, acela iubește viața veșnică. Viața veșnică înseamnă curățirea de păcate, înseamnă om mai presus de fire. Când Domnul e nevoit să rostească un cuvânt pentru un om, atunci Se spală pe mâini Domnul, că Domnul vede mai dinainte îngâmfarea și căderea omului, lipsa de viață veșnică în om.

O, ce bine este, Israele fiule, ce bine este să grăiască Domnul peste mintea ta cea sănătoasă, spre slava cuvântului Său! Ce rău este sub cer să grăiască Domnul peste statura ta bolnăvicioasă, fiule, spre suferința cuvântului lui Dumnezeu, Care Se zbate cu cuvânt de viață peste moartea din om. O, milă Îmi este de cel ce se joacă de-a moartea, de cel cu minte de om milă Îmi este, Israele, și de aceea te-am făcut pe tine lumină din Mine, ca să vindec fățărnicia din om. Ce este fățărnicia, fiule? Omul lumesc lucrează răul pe față și este cu inima curată, dar fariseul, cel ce se zice pe sine om al lui Dumnezeu, lucrează răul pe ascuns, că dacă-l lucrează pe față, își pierde haina cea cu care se acoperă, și de aceea, Israele, ți-am spus: „Ferește-te, fiule, de fățărnicie, de aluatul fariseilor“. Dumnezeu nu poate fi vândut decât de Iuda. Fățarnicul nu poate fi decât cel ce stă sub numele de creștin, de învățător al cerului pe pământ. Omul lumesc face răul pe față. Omul creștin se ascunde cu răul pe care-l face, că el este creștin, și nu trebuie să se vadă că el face rele.

Dar ție, Israele, îți dau înțelepciunea cea de sus ca o pildă a împărăției cerurilor, care strigă pe pământ. Adevărata înțelepciune în om este aceea: să se lepede omul de sine și să nu fie el, ci Hristos să fie. Auzi, Israele, ce grăiește Păstorul tău! Să se lepede de sine cel ce voiește cu Mine, să se lepede de sine chiar și în vremea rugăciunii lui, pentru că Eu așa am zis: «Nu fac voia Mea, ci voia Tatălui, voia Celui ce M-a trimis». O, să se lepede omul de sine, și apoi să-și ia crucea și să-Mi urmeze, că dacă nu se leapădă de sine, nu are cum să-Mi urmeze. Ce înseamnă, fiule, să se lepede omul de sine ca să aibă drumul său cu Hristos? Iată, Eu Mi-am luat crucea și am mers după Tatăl după voia Tatălui, nu după voia Mea. Asta înseamnă să se lepede omul de sine. Eu așa am spus: «Nu fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis». Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, că dacă nu se leapădă, acela nu voiește să vină după Mine, acela nu poate fi voia Mea dacă nu se leapădă de sine. Solomon rostea cuvântul înțelepciunii, dar de sine nu s-a lepădat. El pe Dumnezeu nu L-a ascultat. El a ascultat de sine, și crucea nu și-a luat ca să-Mi urmeze. Așa este cu tot omul care se închină la sine, la idol, la chipul său cioplit, la sine, fiilor. Dacă Solomon Mă iubea pe Mine, Mă urma dacă Mă iubea, își lua crucea și Mă iubea dacă Mă urma, dar el s-a iubit pe sine, el a ascultat de sine și s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea înțelepciune ca să judece pe poporul său.

Israele, fiule scump, ce frumos este omul care se leapădă de sine, ce frumos! Mai mare înțelepciune nu este ca înțelepciunea aceasta. Cel ce nu se leapădă de sine nu are cruce, căci crucea este lepădarea de sine a omului. Vai de omul fără cruce! Acela nu este, că nu are prin cine să fie. Cine este, prin cruce este, prin lepădarea de sine, fiule. Am venit la tine cu înțelepciunea cea de sus, că Verginica Mă roagă să zidesc în tine casă înțelepciunii, ca să fii. Te-am răsfățat cu lumina cuvântului Meu ca să-ți pot cere ascultare, poporul Meu, să te ajut să te lepezi de sinele tău și să stai prin Mine, să stai în ascultare, ca să ai cruce, precum Eu am avut. Eu n-am făcut voia Mea. Nu Eu, ci Tatăl a voit să vin Om pe pământ și să fiu răstignit și să fac voia Lui, voia Tatălui, nu a Mea. Iată, Israele, aceasta este înțelepciunea și una este ea: să se lepede omul de sine. Cine este cel ce se leapădă de sine? Este acela care-și ia crucea sa și merge pe cale cu Dumnezeu. Pe cel ce nu-l vezi sub crucea sa, acela nu este om lepădat de sine. Eu, Fiul lui Dumnezeu, M-am lepădat de sinele Meu și am făcut voia omului, căci voia omului a fost ca să fiu răstignit pe cruce. Așa a cerut omul, să fiu pus pe cruce, și Eu M-am supus, ca cel ce se leapădă de sine. Ți-am făgăduit că vin la tine cu lecție de înțelepciune de sus, și am venit, poporul Meu. Pe nori de arhangheli, pe cer de îngeri stau și cuvintez înțelepciunea Mea peste tine. Eu am fost Acela Care S-a lepădat de Sine luându-Și crucea și urmând ascultării, iar cel ce voiește să fie ca Mine și să vină la Mine, să se lepede de sine și să vină luându-și crucea, luându-și cu el lepădarea de sine. Lepădarea de sine este crucea, și nu altceva este crucea. Mai mare înțelepciune ca aceasta care să strige între fiii oamenilor nu este înțelepciune.

Înțelepciunea își sfârșește drumul ei și lucrarea ei prin răscumpărarea trupurilor, și omul care nu lucrează să-și răscumpere trupul, care nu-și scoate trupul dintre trupurile moarte, dintre oameni, fiule, omul care nu iese cu trupul din mare, acela rămâne un înotător, nu un înțelept, că înțelepciunea care nu are în ea viață veșnică, înțelepciunea fără floarea ei, fără răscumpărarea trupului sufletului tău, nu este ea înțelepciunea vieții. Ia aminte, Israele, la înțelepciunea vieții, că omul înțelept pe pământ nu are înțelepciunea vieții, și el este înșiruitor de cuvinte, ca să prindă pe mulți în mreaja înțelepciunii lui. Drumul Scripturii se sfârșește cu lecția răscumpărării trupurilor care vor aduce pe Domnul pe pământ în chip, căci Domnul l-a făcut pe om ca să-l aibă pe pământ, nu l-a făcut ca să-l facă gunoi și pământ.

Ia aminte bine, Israele, căci înțelepciunea omului se naște din păcatele lui, din rău, nu din bine se naște. Omului cu minte sănătoasă nu-i trebuie judecată peste păcatele sale ca să rostească înțelepciune împotriva lor. Mai mare înțelepciune ca mintea sfântă nu este înțelepciune sub cer. Omul cu mintea sfântă umblă printre morți și nu-i îngroapă, că el este cu cei vii, nu cu cei morți, el este cu Domnul în lucrul vieții veșnice peste omul care are viață veșnică. El își ia crucea și urmează Domnului, după cum este scris: «Să-și vândă omul înțelepciunea lui și roadele ei, să-și ia crucea și să urmeze lui Dumnezeu».

Omul a zis prea multă vreme că nu e făcut de Dumnezeu. A zis că el e mai bătrân ca Dumnezeu, așa a zis omul, fiilor. O, ce să mai cumperi tu, poporul Meu, de la cei ce vând? Iată ce vinde omul. Vinde minciună omul. Cine mai știe ce înseamnă untdelemn, și ca să cumpere untdelemn? Omul zice că e mai bătrân ca pământul. Omul zice că nu este Dumnezeu dacă zice că e mai bătrân ca pământul omul. Nimeni, nimeni nu mai știe ce înseamnă untdelemn. Untdelemnul nu se cumpără, nu se poate cumpăra acest dar ceresc. Omul zice că untdelemnul este cel ce se pune în oala cu mâncare. Omul nu mai are duh de înțelepciune. Omul e nebun, căci scrie în Scripturi așa: «Nebunul zice în inima sa că nu este Dumnezeu». Tot omul înțelept de pe pământ așa știe, așa zice, că e mai bătrân ca pământul și ca cerul. Omul a înmulțit timpul de la el citire. Nici Lucifer n-a făcut ce a făcut omul care a căzut din cer, din cunoașterea cea dumnezeiască. Omul a căzut și s-a sfărâmat în adânc fără de fund, căci a numărat milioane și miliarde de ani peste timp. Dar timpul atât înseamnă: cerul și pământul; atâta, fiilor. Mai înainte de a face Domnul cerul și pământul a fost veșnicia, iar după ce se va sfârși cerul și pământul, iarăși va fi veșnicia și răscumpărarea peste toate câte au fost purtate de timp și răscumpărate pentru veșnicie. Omul a umblat să răstoarne pe Dumnezeu și facerea cea de la Dumnezeu; a umblat să cunoască, și s-a prăbușit căzând în adânc, și a rămas minciuna omului peste om, și a luat din ea tot omul, și nu se mai găsește pe nicăieri untdelemn, nu se mai găsește înțelepciune nici măcar pe bani.

Zice omul că omul nu e făcut de Dumnezeu, și dacă zice așa, știe el ce zice, știe de ce zice. Eu am zis celor fără de duh: «Voi aveți de tată pe diavolul». Diavolul e tatăl celor ce zic că omul nu e făcut de Dumnezeu. O, cum să zică altfel? Eu l-am făcut pe Adam și atât. Am mai făcut-o și pe Eva, ca să fie omul întreg, întreg în Domnul. Dar omul s-a smuls din veșnicie și a căzut cu tot cu pământ, cu tot cu facerea cea creată de Dumnezeu.

O, ce Mi-a făcut Mie omul, omul făcut de Mine! Dar ce Mi-a făcut omul născut din om, e strigător la cer. De aceea are omul dreptate când spune că nu e făcut de Dumnezeu, și spune uneori că e făcut din maimuță, și are dreptate omul când spune așa; dar nu din maimuța care a ieșit din pământ cu trup de maimuță, că aceea este plăcută lui Dumnezeu, ci din altă specie de maimuță, și iată, gura omului grăiește adevărul cel din om.

Ascultă, pământule, glasul Meu! Eu sunt Dumnezeu din veșnicie, și de aici încolo Eu sunt. Nu voi da slava Mea nici unui dumnezeu, că nu este dumnezeu afară de Mine, și va striga tot omul: „Este Dumnezeu! Este Dumnezeu! Este Dumnezeu!“, va striga așa cum strigau pruncii din Ierusalim: «Osana, osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!». Va striga omul ca să mărturisească pe Dumnezeu, căci Îl va vedea pe Dumnezeu pe nori, spre judecata necredinței oamenilor. Amin.

Israele, Israele, te va mărturisi și pe tine tot omul și va spune că ești poporul Domnului și cortul Domnului și împărăția Domnului pe pământ. Israele, Eu trebuie să împărățesc pe pământ, că de aceea am făcut pământul. Îl voi face nou și îl voi înveșnici, așa cum am rostit Eu în mijlocul tău făgăduință cerească și veșnică.

Toate științele și toate limbile s-au sfârșit prin ele însele, și va rămâne înaintea Mea omul îndumnezeit, care se hrănește cu știință din cer pe pământ. Înțelepciunea cea de pe pământ este omenească, este născută din om, și omul este căzut, precum căzută este înțelepciunea omenească. Omul care slujește păcatului are înțelepciune ca și păcatul, căci ceea ce mănânci, aceea dai în lături. Înțelepciunea omului a voit să se pună în locul lui Dumnezeu și s-a pus sieși dumnezeu, căci omul cu școală nu primește pe Dumnezeu de stăpân al său. Omul cu școală are școala păcatelor, că dacă n-o avea n-o iubea, nu iubea școala cea de la om. Omul cu școală nu poate scăpa de moarte, dar cel care pune capăt școlii și științei și limbilor lui, acela înviază și se face prunc la sânul lui Dumnezeu, și se face iubire, și iubirea naște iubire și ea nu moare niciodată. Fiilor, fiilor, școala este mândrie, și mândria este moartea care stă peste om de șapte mii de ani. Omul școlit nu-și mai cunoaște menirea, căci omul trebuie să vorbească cu Dumnezeu, dar iată, fiii oamenilor nu sunt fiii lui Dumnezeu. Înțelepciunea omului s-a voit a fi în locul lui Dumnezeu, dar iată, am venit, și ea tace înaintea Mea; tace, și va tăcea, precum este scris în Scripturi.

măsura zilei în vremea facerii a fost măsura cea care este întocmită, cea care mărturisește până azi peste ziuă, peste măsura care se numește o ziuă, o seară și o dimineață. Dar omul care a făcut timpul peste el a lungit ziua, le-a lungit pe toate, și omul cel ieșit din om nu mai vorbește ca Dumnezeu, căci Dumnezeu așa a zis: «A fost o seară și o dimineață», și s-a numit ziuă această măsură dumnezeiască, așa precum și azi o seară și o dimineață măsoară ziua care s-a întocmit în vremea facerii. Omul se frământă, omul care ispitește se frământă, și frământându-se, schimbă tainele lui Dumnezeu și le înțelege ca un om, și omul a pierdut măsura cea dumnezeiască din vremea facerii. Ziua este măsurată prin dimineață și prin seară, și această taină se numește ziuă, iar cuvântul noapte nu este tot una cu cuvântul seară, care face parte din cuvântul ziuă.

Fiilor, ziua își are măsură dumnezeiască, și omul spune minciuni peste această taină a zilei de la început.

Omul pentru aur face știință și o dă pe aur, ca să aibă aur omul, iar aurul este un dumnezeu mincinos chiar dacă strălucește. Omul trebuia să lucreze ce i-a dat Dumnezeu să lucreze, și nimic altceva nu trebuia să facă, dar dacă a făcut, Eu lucrez cu tine ca să ajut pe om să capete înapoi slava pe care a pierdut-o. Știința era a lui Dumnezeu, și omul n-a ascultat să nu ia din pomul științei, și iată, de atunci omul este al științei, nu al lui Dumnezeu, și nu vrea omul științei să creadă că el nu este omul lui Dumnezeu. Cea mai mare minciună este spusă atunci când omul științei spune că este omul lui Dumnezeu. Sunt mulți între oamenii științei care se roagă lui Dumnezeu să-i ajute în știința lor, să-i ajute să facă așa și așa, dar cine-i aude? De auzit îi aude Dumnezeu, dar auzind nu aude Dumnezeu, căci Dumnezeu nu Se dezbină pe Sine.

Omul a scormonit cu mintea lui și apoi a zis că e deștept, și și-a făcut cărți și le-a dat nume de om, și a scris pe ele fizică și chimie și biologie și filozofie, dar pe niciuna din cărțile omului nu scrie neascultare, nu scrie moarte, nu scrie deșertăciune. Cei mai deștepți oameni au fost cei care s-au făcut creștini, cei care au lepădat toată știința pământească și s-au întors la Dumnezeu ca să fie răscumpărați de viață și de ascultarea de Dumnezeu. Dar e mare lucru să fie omul creștin, adică Hristos, adică om în care stă ascuns Hristos. Omul creștin trebuie să fie ca Hristos în purtare și în lucrare și la vedere, ca să poată Hristos să-l ia și să-l facă ucenic lucrător, adică Hristos lucrător pe pământ între oameni.

Lucrarea care iese de la om seamănă cu fața lucrării Mele, dar e minciună și nu e adevăr. I-am dat lui Moise lecție din cer, ca să lucreze cu ea peste omul cel fără Dumnezeu și să-Mi învieze cu ea pe Israel și să-l scot pe Israel din lumea minciunii, ca să fie al Meu, să-l scot din Egipt, să-l scot de la oameni, ca să fie cu Mine și nu cu omul, și i-am spus lui Moise să lase puterea Mea să lucreze văzut, căci l-am înzestrat cu cele adevărate din cer. I-am spus să facă semne cerești cu toiagul cel pe care i-l dăduse faraon în Egipt la plecarea lui în pustie. Îi dăduse faraon un băț, și Moise l-a luat cu el și l-a păstrat, și când s-a dus pe munte la Domnul, toiagul acela a primit lucrarea lui Dumnezeu, ca să lucreze împotriva lucrării omului și să nimicească armele omului, care lucrau fără Dumnezeu. Moise a făcut semne cu toiagul înaintea lui faraon, și a chemat faraon și pe înțelepții lui, și au făcut și aceia semne ca Moise, dar cu toiagul lor. Făcea și omul ce făcea Dumnezeu, și se lupta omul împotriva adevărului și a puterii lui Dumnezeu. Făcea puterea minciunii, făcea și ea semne ca semnele lui Dumnezeu, și așa a lucrat duhul omului vreme de șapte mii de ani împotriva lui Dumnezeu, Care este din cer, Care vine din cer, și mare școală este aceasta la om, ca să-L răstoarne omul pe Dumnezeu, așa cum a voit Lucifer să facă. Ce a făcut faraon dacă s-a crezut mare și cu școală? Puterea lui Dumnezeu biruiește mereu minciuna care imită pe Dumnezeu, și de aceea Mă doare când fiii lui Dumnezeu iau de la oameni sfat și învățătură pentru ei.

Nu e bună învățătura care vine de la om, și n-am cu cine să Mă înțeleg pe pământ. Toată școala care a ieșit de la om a lucrat împotriva lui Dumnezeu, așa cum toiagul filozofilor Egiptului întărea aceleași semne ca și ale Mele prin Moise, ca să desființeze pe Dumnezeu și să rămână numai omul cu dreptatea lui.

Dreptatea omului se numește minciună, fiilor. De ce se numește minciună? Pentru că se pune în dreptul lui Dumnezeu ca să se semețească, pentru că dreptatea omului n-a lucrat altceva decât lucrarea lui Lucifer vreme de șapte veacuri. Dreptatea omului și știința omului a fost rod din rodul cel semeț al lui Lucifer, care a căutat să-l slujească pe om atunci când omul cel dintâi s-a crezut singur mare. Învățătura care este luată din școli l-a depărtat pe om de Duhul lui Dumnezeu. Și dacă n-am dreptate ce spun, ridicați-vă și dovediți. O, Israele, am dreptate, tată. Omul nu mai are pe Dumnezeu, dar are nevoie de Dumnezeu, și Îl caută și nu-L mai găsește omul pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu Se caută, pentru că nimeni nu Mă poate găsi pe Mine decât în om. Omul Mă poate găsi în el. Dacă Eu nu sunt în om, omul n-are de unde Mă găsi. O, de ce l-am făcut Eu pe om? L-am făcut ca să Mă odihnesc în el; l-am făcut ca să am locaș în el, ca să stau în el și să cresc în el.