Vin pe cărarea cărții tale, Verginico. Venim în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Sărbătorim pe Ioan, nașul Meu de botez. Lucrăm cu cerul în cartea ta și în cartea Mea și cuvântăm peste Israel, Verginico. începem în zori lucrare cerească peste Israel care merge azi să-L mărturisească pe Dumnezeu la oameni. Să fie binecuvântată cărarea mergerii poporului Meu mărturisitor între oameni! Să fie cu nădejde, să fie cu credință, că Fiul Domnului este Domn peste toate ale Sale și ale lui Israel. Să se adune norii de sub cer la un loc și să se ivească seninul și vreme cu soare pentru ca să fie pregătită ziua de mărturisire a lucrului Domnului pe pământ.
Verginico, binecuvintează și tu din Mine.
– O, Doamne, toate câte Tu îmi spui eu lucrez, și nimic de la mine nu fac. Tu ești Cel ce faci totul, pentru că nu faci voia Ta, ci voia Tatălui, Care Te-a trimis. Toate câte auzi de la Tatăl, Tu le lucrezi, iar cei ce sunt ai Tăi fac ca Tine, Doamne.
Binecuvântat să fii, popor al Domnului. Mergi și binecuvintează pe Dumnezeu mărturisindu-L! Să fie vreme bună. Să fie dragostea Domnului cu voi! Să se adune norii de sub cer la un loc și să vă însoțească seninul și cuvântul lui Dumnezeu! Voi sunteți fiii nădejdii. Nădăjduiți în Domnul, fiilor. El Se mărturisește pe Sine prin voi. Fiți plini de Duh Sfânt. Amin, amin, amin.
– O, Verginico, trec în cartea Mea și Mă fac cuvânt în ea și lucrăm sărbătoare de cuvânt. Ioan, botezătorul Meu, este mângâiat de tot cerul în sărbătoare. Amin.
Israele, poporul Meu, mergi, tată, și mărturisește pe Dumnezeu la oameni! Mergi, poporul Meu! Ioan botezătorul Meu și sfinții arhangheli Mihail și Gavriil îți fac cărare ca să mergi cu cuvântul Meu și cu lucrarea lui spre oameni. Să-ți fie mersul binecuvântat, și tot lucrul tău de azi să fie binecuvântat, și pentru cer să fie. Amin, amin, amin.
***
Mereu, mereu Mă fac cuvânt peste tine, poporul Meu, românul Meu popor. Amin. Adevăratul popor român tu ești, că tu trăiești creștinește, tată. Poporul român este poporul care trăiește creștinește pe pământul român. Amin.
Cuvântul Meu vine pe pământ înaintea Mea precum Ioan mergea înaintea Mea și îmi gătea calea. Ioan s-a ivit prin rugăciunea lui Zaharia și a Elisabetei, și este rodul rugăciunii, și a fost bucurie și mulți s-au bucurat de nașterea lui, și a fost mare înaintea Mea, și n-a băut nici vin, nici băutură amețitoare, și s-a umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale, ca să se nască mare și să întoarcă pe Israel la Dumnezeu. Dar în zilele tale, poporul Meu de azi, mare este pregătirea Mea pentru venirea Mea, că Eu îmi curăț aria Mea și îmi adun grâul Meu în hambar, iar pleava cât și bobul sec le ard cu foc nestins.
Cartea cea cu șapte peceți a fost deschisă, iar cuvântul Meu a luat puterea și tăria ca să împărățească, iar când am deschis pecetea a șasea, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, și luna toată s-a făcut ca sângele, și stelele cerului au căzut pe pământ, și cerul s-a dat în lături și toate s-au mișcat de la locul lor, iar cei mari ai pământului s-au ascuns în munți de teama mâniei lui Dumnezeu. Nimeni pe pământ nu știe să așeze la locul lor și la timpul lor cuvintele Scripturii, dar ele se împlinesc la timp, și omul nu știe de unde vin toate câte vin la timpul lor, căci când s-a deschis pecetea cea de a șasea a cărții, soarele s-a întunecat și s-a făcut ca un sac de păr. Soarele s-a făcut rău cu omul și omul nu înțelege. Nimeni nu înțelege ce este soarele și luna și stelele, și s-a umplut pământul de minciuna omului științific care a spus ce a voit despre soare și lună și stele, și de aceea soarele s-a făcut negru ca un sac de păr. Și ce înseamnă acest cuvânt al Scripturii? O, soarele s-a făcut dușman pe om, fiilor. Mai mare goliciune ca în zilele de azi n-a fost între oameni. Mai multă minciună și rătăcire ca azi, n-a fost. Omul științei a hulit pe Dumnezeu și a mințit pe om, și soarele s-a făcut negru ca un sac de păr și mușcă pe omul minciunii. Soarele lovește în trupurile oamenilor, și oamenii nu înțeleg mânia lui Dumnezeu, și stelele cad din cer și se fac pedeapsă peste oameni, și oamenii nu înțeleg că n-au unde să se ascundă de mânia lui Dumnezeu. în zadar fug ei în munți și în peșteri, că al Meu este pământul tot, dar oamenii nu înțeleg aceasta, și soarele s-a supărat pe om, și omul nu înțelege Scriptura. E mare desfrânare sub soare, e mare goliciune. Omul a căpătat prea mare îndrăzneală sub ochii Mei, și soarele și-a făcut dinți și se răzbună pe oameni, și oamenii nu înțeleg cuvintele Scripturii. Soarele mușcă pe oameni, și oamenii n-au unde să se ascundă de mânia aceasta. Cine vrea să se ascundă, acela se poate ascunde numai sub mantia Mea, că M-am făcut cuvânt de ocrotire pentru cei credincioși și curați cu inima, pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu pe pământ.
O, poporul Meu de azi, e mare azi pregătirea pentru venirea Mea, că Eu îmi curăț aria Mea și îmi adun grâul în jitniță, iar pleava cât și bobul sec le ard cu foc nestins. Amin. Vin și îți dau învățătură, că Eu îl ocrotesc sub cuvântul Meu pe cel ce Mă ascultă. Să te scoli în zorii zilei și să-ți faci lucrul tău, fiule, iar când soarele arde de sus, să intri și să te odihnești și să Mă slăvești pe Mine și să te liniștești cu duhul și cu trupul, iar după miezul zilei, după ceasurile vecerniei, să ieși din nou să-ți termini lucrul tău, căci soarele mușcă pe omul necredincios și pe cel ce face rău înaintea Mea și pe cel ce se dezgolește înaintea luminii soarelui Meu. Lumina soarelui e tristă, căci oamenii au întunecat soarele, l-au înnegrit, l-au înrăit, și el s-a făcut negru pentru om, negru ca un sac de păr, iar luna s-a făcut ca sângele, s-a făcut rană pentru om, și stelele cad din cer ca să prindă pe oameni, și nimeni nu știe ce este soarele și luna și stelele. Oamenii de știință zic că știu, dar ei n-au făcut altceva decât că au adus mânia lui Dumnezeu peste pământ, iar fiii neascultării sunt pedepsiți de știința oamenilor. Știința omului este moarte pentru om, dar ea va înceta, căci tot ce înseamnă moarte se va lua de pe pământ, și oamenii vor căuta știința, și ea nu va mai fi, și va fi numai Dumnezeu peste toate câte au fost făcute de Dumnezeu. Amin.
Cuvântul Meu merge și încurcă limbile omului de pe pământ, și descurcă limbile Domnului peste oameni. Ca și Ioan Botezătorul și înaintemergătorul, așa merge și cuvântul Meu peste pământ și îmi curăță calea și Mi-o pregătește ca să vin. Dar pe tine te ocrotesc, poporul Meu, căci tu faci voia Mea și aduci binecuvântare peste pământ și faci cer nou și pământ nou prin credința ta, prin ascultarea ta și prin trăirea Mea în tine. Tu ești salvarea oamenilor, dar dacă oamenii nu înțeleg ce am făcut Eu din tine pe pământ pentru om, atunci oamenii vor pieri prin rătăcirea lor, prin știința lor. Voi arăta oamenilor toate zilele Mele cu tine pe pământ, și nimeni din ei nu va putea spune că n-am fost printre ei să-i strig și să-i îndemn cu fericirea și cu veșnicia, iar spinii și pălămida vor pieri, și vor rămâne numai florile, numai binecuvântarea. Și voi veni mereu lângă tine, poporul Meu iubit, și te voi învăța viața, tată, căci orice știință se va face sul, și tu vei avea învățător pe Domnul, iar cei fără învățător vor alerga la tine cel ce ai învățătura Mea, și se va împlini Scriptura aceea care spune că multe noroade vor veni la tine, la muntele cel sfânt al învățăturii Mele, și vor lua legea Mea cea sfântă și vor spune: „Veniți să ne suim în muntele învățăturii ca să luăm de la Dumnezeu, să ne învețe El căile Sale, iar noi să mergem pe cărările Sale”. Și te voi sprijini, poporul Meu, și în toate neputințele tale de pe pământ Eu voi fi cu tine și îți voi lua jugul și îl voi duce Eu, și îți voi da jugul Meu cel ușor ca să-l duci; Eu pe al tău, și tu pe al Meu, și va fi ușor, și vom lucra tot ce este de lucrat pentru cerul cel nou și pământul cel nou și pentru dreptatea care va locui cu cele noi și curate.
Voi ridica oameni din oameni și Mă voi ajuta cu ei, și nu voi uita sprijinul Meu de la om, că greu e pe pământ, greu e și pentru Mine, nu numai pentru tine, poporul Meu. Greu e pe pământul necredincioșilor, dar pământul este al Meu, și necredincioșii își vor pierde averea, căci Eu sunt Stăpânul cerului și al pământului și strig la oamenii necredincioși și Mă vestesc Stăpânul celor create de Mine, iar Tatăl îi va face moștenitori pe toți fiii Lui, care L-au știut pe Tatăl, făcând voia Lui înaintea Lui. Atunci soarele va străluci de șapte ori mai mult, și veșnicia își va îmbrățișa fiii. Amin, amin, amin.