2.4. Trâmbiţele apocaliptice

Duhul sărbătorii de azi adună lângă voi soli cerești. Trâmbița Mea Verginica, însoțită de apostolul Andrei, vin la voi cu Mine, că e sărbătoarea lor alături de sărbătoarea grădiniței Mele de la voi, căci sărbătorim grădinița cuvântului Meu și pecetluirea ei cea de acum nouă ani, și apoi sărbătorim pe Andrei, ucenicul Meu cel dintâi, și apoi pe Verginica, trâmbița Mea. Acum douăzeci de ani ea s-a așezat la porunca Mea lângă Mine în cer după ce Eu am suferit în ea pe pământ cu suspinul Meu, cu durerile Mele. Cât a stat ea pe pământ după ce Eu am așezat-o în lucrul Meu cu ea, am suspinat și am suferit în ea, și ea a suferit în Mine, și a fost tot un suspin viața ei în Mine, și a fost ca și Mine, tot un suspin. Mare și dureroasă a fost iubirea Mea în ea, că Eu sufeream pentru om, și așa stăteam în ea, și n-o cruțam, și Mă durea în ea pentru om. Apoi am luat-o la cer, că trupul ei se făcuse scrum sub apăsarea slavei Mele. Cuvântul Meu curgea din ea ca aurul din cuptor, și cuptorul ardea. Am luat-o la cer și i-am dat alin, și i-am arătat ce am fost Eu în ea când vorbeam cuvântul Meu prin ea. Când ea a văzut ce a fost trupul ei, s-a mirat de slava Mea cea plină de umilință, cu care am stat ascuns în ea douăzeci și cinci de ani după ce am început Eu graiul Meu din ea peste pământ.

O, Verginico, le spun despre tine celor ce sunt azi înaintea ta, și iată, mergem înainte, că avem rămurele, dar din dar, har din har, cuvânt din cuvânt, iar tu ești rădăcina, și ai rod, căci scris este: «Va fi rod de douăsprezece ori pe an, iar frunzele sunt spre tămăduirea neamurilor». Amin. Se lasă cuvântul Meu din cer peste pământ și se face râu, și se face mare, și se face cer nou și pământ nou, și Eu plămădesc cu el pe om. O, Verginico, Eu pentru această slavă te-am folosit pe tine, căci oricine face mâncare ca s-o pună pe masă o pune la foc ca să fiarbă, o pune în cuptor ca să se coacă. Tu ai fost jertfelnicul pe care Eu am pus cuvântul Meu, ca să-l gătesc și să-l am de hrană pentru cei ce mâncau. Acum, iată, hrănesc cu hrană din cămară și cu hrană caldă tot pământul, ca să mănânce omul și să prindă putere și să prindă iubire și să asculte glasul Meu, care sună învierea peste vii și peste morți, și apoi Eu să vin și să-i descopăr omului slava Mea, venirea Mea.

Îmi pregătesc ziua slavei, Verginico. Iat-o! Eu pentru ea Mi-am început prin tine trâmbițarea Eu Însumi. Râul cuvântului Meu a ieșit acum din albia lui, și își face curs prin puterea Mea. Tu ai fost albia cuvântului Meu, dar acum el nu mai are albie, căci Eu sunt Împărat pe pământ, și iarăși îl plămădesc, și fac cu cuvântul cer nou și pământ nou și Ierusalim nou pe pământ, și vin din cer pe pământ cu venirea Mea, cu cuvântul Meu care zice și se face. Amin.

Eu sunt Cel ce rătăcesc prin pustiul neamului omenesc de mai bine de patruzeci de ani. Timp de patruzeci de ani am lucrat tainic lucrarea învierii făpturii (1955-1995, n.r.) și am pus mereu la lucru slugi pentru planul venirii Mele cu sfinții. După patruzeci de ani am ieșit biruind încuietorile în care omul cel mincinos Mă ține sub tăcere, Mă ține nevăzut de oameni. Dar am ieșit cu poporul Meu din zilele acestea și l-am pus să cânte peste pământ cântarea celor răscumpărați, cântarea Mea, cuvântul Meu, care cheamă la viață pe tot omul, trâmbița de înviere, cel de al șaptelea înger, Domnul, Eu și cartea judecății făpturii.

Iată-Mă, am venit! Sunt îmbrăcat pe deasupra cu haină tainică. Haina cea tainică este cuvântul Meu. El Mă acoperă și se face haină de judecător, ca atunci când Mă voi dezbrăca de ea, să fiu Mântuitor. Amin, amin, amin.

Eu sunt Cel ce am spus: «Să nu credeți că Eu vă voi învinui la Tatăl. Cuvântul vă va judeca și vă va învinui, că nu l-ați urmat mai înainte ca Eu să vin». Iată, în zilele cele din urmă cuvântul Meu este haina Mea, care-Mi acoperă trupul, care-Mi schimbă numele și Mă numește Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel tainic, care se răzbună pe semeția împăraților și a argaților, a celor mici și a celor mari, căci voiesc să sfârșesc din om semeția și să-i dau în loc umilința.

Iată numele Meu cel tainic, cu care am venit să răscumpăr făptura. Mă acopăr cu cuvântul Meu, făcând din el haina Mea de Judecător, ca atunci când voi fi fără ea, să fiu Mântuitor, să fiu văzut Mântuitor. În Scripturile venirii Mele așa stă scris: «El are nume scris pe care nimeni nu-l înțelege decât numai El, și numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu; și din gura Lui iese sabie ascuțită ca să lovească pe păgâni cu ea. Și pe haina Lui și pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Judecătorul».

Eu, și cerul de sfinți și de îngeri, și voi, prăznuim sărbătoare cerească pentru trâmbița Mea Verginica, mlădița prin care Eu, Domnul, am trâmbițat cuvântul Meu peste cei umiliți, chemându-i la masa Mea. Veneau și iar veneau mulți care se aplecau să asculte cuvântul Meu prin glasul trâmbiței Mele, și vremea era grea de tot, și Eu n-aveam unde să-Mi plec capul pe nicăieri. Peste tot era omul, și omul era mare, ca și azi. N-am încăput decât cu cei umiliți, cu cei fără nume pe pământ, cu cei ce Mă doreau când Mă auzeau cum grăiam și cum chemam pe om să vină la masa Mea cerească. Veneam tainic, că vremea era grea, și îi învățam pe toți cei care se apropiau să nu Mă spună la dușmani, dar dușmanul e dușman și prindea de veste și Mă alunga de peste tot, și alunga din preajma Mea pe cei ce veneau să-Mi asculte chemarea.

O, fiilor, eram tot un foc în trupul trâmbiței Mele, dar pentru dragostea celor ce Mă căutau, n-o cruțam. I-am ars de tot trupușorul, căci Eu sunt foc mistuitor, după cum este scris în Scripturi. Luam mereu apa milei Mele și turnam peste trupușorul trâmbiței Mele ca să-i moi văpaia, căci Eu Mă făceam văpaie în ea când grăiam cuvântul Meu în ea. O, fiilor din grădină, o, cât am suferit Eu în ea, și cât a suferit ea în Mine, și suferința o întărea. Iubirea ei și mila ei pentru Mine o făceau să stea supusă văpăii care se mistuia în ea când Eu grăiam cuvântul Meu în ea, și vremea era grea și apăsa peste trâmbița Mea, căci peste tot era omul, și omul se făcea că e mare, ca și azi, căci se teme om de om, și se cinstește om pe om pentru câștig murdar, pentru folos nedrept. Venise vremea cea scrisă în Scripturi, să vin să-Mi strâng turma risipită, să vin să răscumpăr făptura și s-o înnoiesc, să-l scol din moarte și din păcat pe om, să aduc pe pământ lumină din lumină și să-Mi pregătesc calea venirii Mele de lângă Tatăl cu trupul Meu cel înălțat la Tatăl acum două mii de ani. Venise vremea iubirii, să-Mi pregătesc mireasă pe pământ din cei mai mici ai vremii. Venise vremea să vin să Mă fac cuvânt pe pământ, că așa era scris în Scripturi, și când am venit, n-am avut unde să-Mi plec capul, n-a fost nimeni să Mă vadă și să Mă urmeze ca acum două mii de ani când Mă urmau ucenicii Mei, care înțelegeau că Eu sunt de la Dumnezeu venit ca să împlinesc Scripturile venirii Mele. Iată, când am venit, n-a fost nimeni să Mă vadă și să-Mi facă locaș de venire, și Mi-am făcut Eu locaș, și l-am numit trâmbiță a Mea, căci M-am ascuns în ea, și am ieșit cuvânt din ea, și am păstorit cu el. Dar oile erau robite la stăpân și cu greu veneau la glasul Păstorului, și vremea era grea, și Eu ardeam în trâmbița Mea, ardeam de dorul oilor Mele. Le îmbiam cu glas dulce, le ștergeam ranele, le vindecam suspinurile, dar ele nu puteau cu Mine, că vremea era grea. Eram tot un foc în trupușorul trâmbiței Mele, iar cei ce auzeau de acest foc veneau greu la căldura lui, și am proorocit prin ea vremea cea de azi, ca să vin să dezleg pe cei legați și să-i scot de sub robia omului și să merg cuvânt peste pământ. Și am împlinit proorocia, căci cu voi Mă ajut și scriu cartea Mea din zilele acestea, cartea pe care am început-o în ziua când am venit și Mi-am făcut locaș în trâmbița Mea Verginica, în anul 1955. Cartea aceasta este venirea Mea la cei credincioși, cărora Eu, Domnul, le-am dat și le dau darul credinței sfinte, ca să-Mi cunoască venirea, ca să-Mi vadă venirea, și să Mi-o vestească în lung și în lat pentru cei ce se vor apleca să creadă, și să Mă aleagă, și să rămână pentru chemarea Mea.

O, Verginico, de două mii de ani așteaptă sfinții să vin iar pe pământ, ca să vină și ei cu Mine, și de două mii de ani te-au așteptat și pe tine, căci tu ești cea care M-ai adus, Verginico, tu ești cea care M-ai adus după două mii de ani. Amin. De două mii de ani tot cerul așteaptă venirea ta între oameni. Glasul Meu a venit pe pământ în vremea ta, Verginico. Tu ai fost cetatea Mea, templul Meu, ușa Mea pentru venirea Mea pe pământ după două mii de ani. Tu ai fost tronul Meu, scaunul Meu de judecată. Tu ai fost cuvântul Meu. Tu ai fost venirea lui Dumnezeu a doua oară, calea venirii Fiului lui Dumnezeu, ca să dea fiecăruia după cum este fapta sa. Toate ale cuvântului Meu prin tine, se împlinesc. Amin, amin, amin. Cuvântul Meu prin tine a fost cartea Mea de judecată, iar fiii tăi cei vii sunt cei prin care Eu Îmi împlinesc cele scrise în cartea aceasta, cartea venirii Domnului după două mii de ani. Amin, amin, amin.

Am stat între voi jertfă de suferință, că mă așezam în fața Domnului ca Moise ca să nu fiți pedepsiți voi pentru cele greșite din voi. Am avut o viață de lacrimi și de durere fără mângâiere, căci trupul meu numai într-o suferință a petrecut. M-am dat dușmanilor Domnului și ai mei și ai voștri, care mă luau de lângă voi și mă duceau în temnițele lor ca să mă chinuiască pe mine și pe Domnul și ca să fiți voi păziți de plata greșalelor voastre și să nu pieriți. Am plâns și am suspinat mereu pentru toate ușurătățile voastre, căci ce puțin Îl iubeați pe Dumnezeu! Plângeam în închisoare și ziceam: „Scoate-mă, Doamne, și mă du la ei ca să nu-i înghită rătăcirea din lume și faptele lumii“.

Eu sunt glasul trâmbițării celui de al șaptelea înger, după cum este scris despre Mine în Scripturi. Nici o taină nu mai este de lucrat. Eu sunt Cel ce săvârșesc taina pentru care M-am născut din Tatăl și din Fecioară, Om, ca să fie Dumnezeu văzut de oameni, și să creadă oamenii în Mine și să prindă viață și credință și adevăr.

– Nu mai ai mângâiere, Mângâietorule. Duhul meu plânge și în cer cum a plâns și pe pământ, că Te-am iubit, Doamne, așa cum iubește mireasa pe mire. Dar Tu erai Mirele Cel tainic după Care aleargă fecioarele cele sfinte și cu așa iubire Te-am iubit, ca să Te mângâi, că-Ți vedeam mereu fața. Mereu, mereu Te vedeam, că așa ai binevoit Tu cu mine pentru vremea venirii Tale cea de a doua între oameni. Inima mea a fost un izvor de suferință pe pământ. Sufeream după Tine și pentru Tine Cel neiubit și nemângâiat. Sufeream iubirea ce o purtam poporului pe care Ți l-am adunat în preajma cuvântului Tău care curgea ca râul prin graiul gurii mele. Iubirea este o suferință fără de care eu n-am putut fi nici pe pământ, nici în cer, căci în cer duhul meu suspină de durerile Tale și nu știu cum să Te mai mângâi, Mângâietorule Doamne, căci Tu, Moștenitorul Tatălui, nu mai ai pe pământ moștenire, că Ți-au luat-o iscoadele care se prefac că sunt drepți și moștenirea Ta e a lor.

O, Verginico, e sărbătoarea tuturor sfinților, tată. Tu ești în mijlocul cerului Meu de sfinți, că mult te-au așteptat sfinții să te naști și să crești și să porți lucrarea cuvântului Meu la sfârșit, după cum era scris în Scripturi că Mă voi face cuvânt peste pământ. Este scris la proorocul Isaia despre mama Mea Fecioară: «Înainte de a se zvârcoli în durerile de naștere, ea a născut; înainte de a simți chinul, ea a născut un Fiu»; și este scris despre tine, Verginico: «Abia au apucat-o durerile nașterii, și fiica Sionului a și născut fii. Oare, o țară se naște într-o zi, și un popor dintr-o dată? Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea?». Verginico, Verginico, este scris despre tine în Scripturi că tu vei naște fii din cuvântul Meu. Este scris de cuvântul Meu, de glasul Meu prin tine, căci tu ai fost templul Meu pe pământ, și din tine am grăit și Mi-am făcut un popor. Cine a mai auzit sau cine a mai văzut unele ca acestea? Este scris la proorocul Isaia despre lucrarea Mea cu tine, despre glasul Meu prin tine: «Un glas, un vuiet din cetate, un glas din templu! Este glasul Domnului ca să răsplătească fiecăruia după cum este fapta sa. Abia au apucat-o durerile nașterii și fiica Sionului a și născut fii». O, așa este scris în prooroci despre mama Mea Fecioară, care M-a născut prunc pe pământ, și despre tine, care M-ai născut cuvânt pe pământ, Duh mângâietor, Duhul Care trebuia să vină mai înainte de venirea Mea cea văzută, că după tine Eu vin. Amin. Tu ești trâmbița a șasea, iar Eu, Domnul, sunt trâmbița a șaptea, precum este scris în Scripturi despre îngerul care va spune: «Săvârșitu-s-au toate!».

O, oamenilor, e mare taină țara aceasta, și este scris de ea în Scripturi și se numește țara strălucirilor; se numește așa pentru cuvântul Domnului, care se naște în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în ea încă din anul 1921 când prima trâmbiță apocaliptică s-a coborât din cer și a sunat pe pământ și a fost dată unui om sfânt, care a fost ales și pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiță trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoții bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) și l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, și și-a adunat ucenici și a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Și a coborât alt înger din cer și a sunat pe pământ, și a dat trâmbița unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Și au mai coborât încă trei îngeri la rând și au sunat pe pământ, și au dat trâmbița lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), și încă altui preot (Ioan, Vladimirești, n.r.), și a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimirești, n.r.), și au sunat și aceștia din trâmbițele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiței a șaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbița a șaptea a coborât alt înger din cer și a sunat pe pământ și mi-a dat mie trâmbița și am sunat din ea și am fost trâmbița lui Dumnezeu, trâmbița a șasea, despre care scrie în Scripturi așa: «Și a trâmbițat al șaselea înger, și atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăință, că vine Domnul ca să sune din trâmbița a șasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al șaptelea înger, când va fi să trâmbițeze al șaptelea înger, atunci săvârșită este toată taina lui Dumnezeu, și timpul nu mai este». Amin, amin, amin.

Amin, amin zic ție, Verginico: te voi purta cu Mine prin văzduh și voi rosti peste toți necredincioșii care cunosc Scriptura și nu vor să vin s-o împlinesc, voi rosti peste ei că tu ești trâmbița Mea din care am sunat Eu și Mi-am anunțat venirea Mea cea de a doua.

– O, Verginico, să nu uiți, tată, că Eu am fost hulit ca și tine, și se iscau mărturii mincinoase și Mă făcea lumea desfrânat și hulitor de cele sfinte și stricător de lege, așa cum și azi Mă numește și pe Mine și pe tine. Mă uit, tată, pe urma defăimătorilor care s-au sculat dintre cei hrăniți de Mine prin tine. Mă uit la ei cum scoală pe omul din lume la zâzanie, la minciună, și te face desfrânată, și zice că nici iadul nu te primește pe tine cât ai stricat tu mintea oamenilor. Așa este, tată. Iadul se jelește când aude de tine, și nu te primește, că tu ești ca și Mine salvatoare pentru cei ce plâng în iad după scăpare, așa cum a plâns preotul din satul tău care te-a dat pe mâna chinuitorilor, și pe care l-am scos din iad la rugăciunea ta, Verginico.

O, ce să fac cu cei ce te hulesc și azi? Am dat pieire la mulți hulitori de ai tăi care te loveau și azi lovind în fiii cuvântului Meu, pe care tu i-ai născut ca să avem mergere înainte, tată.

Așa au venit cei trei arhierei la Verginica și i-au dat Trupul și Sângele Meu după postul ei cel de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, căci la porunca Mea ea a putut împlini pregătirea ca să fac din ea vas al Meu, vas al cuvântului Meu, sfeșnic de aur, candelabru cu șapte candele, ochii Domnului, care cutreieră tot pământul, după cum scrie în prooroci despre lucrarea cuvântului Meu în Verginica, cuvântul Domnului către Israel, cuvântul care nu lucrează prin tăria sau prin virtutea omului, ci prin Duhul Meu. Mâinile Mele au pus temelia acestei lucrări și tot mâinile Mele o vor isprăvi, ca să știe tot omul că Eu sunt Domnul Dumnezeul acestui popor la care Tatăl M-a trimis, și cine defaimă începutul lucrării Mele și vasul Meu în care am avut lucrarea Mea, acela în curând va vedea piatra cea din urmă în mâna Mea.

Când eram coborât în tine, Verginico, ce mai pândă, tată, ce mai neliniște se stârnise peste oameni, ce mai ură, ce mai război! O, și Eu nu mai știam unde să Mă ascund cu tine și cu poporul care venea la izvorul cuvântului Meu, că peste tot stătea omul rău la pândă ca să te dea pe tine la chin, și pe popor să Mi-l împrăștie și să Mi-l sperie cu prigoană. Antichrist avea oameni de-ai lui în fiecare casă, în fiecare bordei, și ziceau oamenii că ești proastă, că ești desfrânată, și te duceau la spitale de nebuni, și te duceau la închisoare și risipeau pe creștinii care se mângâiau cu cuvântul lui Dumnezeu, care ciripea din gurița ta ca pasărea care-și hrănește puii. Dar răbdarea ta a biruit, și prin răbdarea ta tu ai câștigat multe suflete pentru Mine, și din ele Eu am ales pentru vremea de acum când am pus hotar prigoanei și când am dat celui dornic de Dumnezeu libertatea să umble după Mine, că iată, Eu sunt cuvânt, vin pe pământ cuvânt și Mă dau oamenilor spre viață veșnică și spre înviere.

Ai suferit prea greu pe pământ, ai fost prea îndurerată, tată, și Eu ți-am dat plata pe pământ și în cer, că pe pământ, tu ai acum popor tare cu viața și cu iubirea și cu inima, și în cer te bucuri de poporul tău.

– O, Verginico, ce carte frumoasă ai scris tu azi între mărturiile cerului! Și vom întări pe temelie pe poporul tău de la izvor și care vine la izvor, și vom pune România pe temelia ta, și va fi curată România, după cum este numele tău, căci numele tău înseamnă curățenie și feciorie și sfințenie. Acesta este numele tău, și iată, l-am pus la temelia României ce va să fie, și vom lucra fuguța, tată, ca să dăm înfățișare sfântă acestui pământ, și vom face cer peste România.