2.4. Trâmbiţele apocaliptice

Am grăit în mijlocul tău cuvânt de sărbătoare vindecătoare, măi poporul Meu de la izvor, și cade în duminica aceasta zi de pomenire a nașterii pe pământ a trâmbiței Mele Verginica acum nouăzeci de ani. Ne-am adunat în preajma ei, Noi, cei din cer, și stăm la masă de cuvânt aici și privim harul acelei zile când ea a luat trup pe pământ între oameni și avea să fie ea apoi trâmbița Mea, cuvântul Meu peste pământ. Vreme cu durere a fost vremea când ea s-a născut, că au venit atunci hoții și au furat pe rupte din turma bisericii, iar pe cei rămași i-au băgat la chinuri și la prigoană, dar au rămas ai Mei cei cărora li s-a încercat credința. A crescut apoi Verginica și am așezat în ea minune mare, glasul Meu trâmbițând din gura ei peste cei cărora aveam să le vestesc că am venit pe pământ cuvânt și că le grăiesc lor cuvântul Meu. Am ales dintre ei apoi, am ales fii credincioși și tot mai credincioși și am lucrat peste ei și cu ei repararea celor dărâmate de hoții de suflete și Mi-am așezat la loc orânduiala cea din părinți și nestrămutarea sărbătorilor sfinților, căci potrivnicul, omul cel necredincios a umblat mereu cu împlinirea proorociilor spuse din vreme pentru lucrarea celor necredincioși, dar este proorocie pentru toată repararea, pentru tot ce strică omul din cele ale Domnului pe pământ.

Iată bucurie pentru cei din cer, căci am aici pe părinții cei sfinți la masă acum, pe cei care au avut harul Meu cu ei pe pământ, de Mi-au așezat biserica pe piatră, căci am reparat prin poporul lui Verginica piatra cea clătinată a bisericii părintești, așezarea la loc a pomenirii sfinților și a sărbătorilor toate așa cum vin ele din părinți.

cetele de sfinți venite cu Noi pentru zi de hram scrisă peste grădinița Mea de cuvânt, privesc la fel ca Mine, privesc la tine, cea serbată azi și îți cinstesc darul Meu purtat de tine pe pământ la sfârșit de timp și se îmbată de uimire sfântă, cum de s-a putut atâta jar purtat pe trupul tău atâta vreme de coborâre a Mea prin tine pe pământ cuvânt, o, fiică proorocită ca să fii purtătoarea lui Hristos-Cuvântul, Care trecea prin tine cu grăirea Sa!

Ești așezată cu zi de hram în grădinița cea plină de cuvânt, unde Eu, Domnul, cobor pe nori deasupra ei și cuvintez ca să Mi se scrie cuvântul pe pământ. M-am slăvit în tine și te-am păstrat întreagă cu trupul și nu te-ai topit sub arșița cea de la Mine, căci așa am binevoit Eu, dar suferința ți-a fost multă de tot, că Mie Mi-e tare dor de om și am venit după el, iar tu Mi-ai fost locaș. Apostolul Pavel Mi-a văzut lumina care Îmi învăluia în ea trupul când i-am grăit lui pe calea spre Damasc, iar ochii lui au slăbit cu vederea din pricina strălucirii Mele înaintea lui pe cale, și a rămas acest semn pe trupul celui ales apostol în ziua aceea, și a rămas Duhul Meu și harul Meu peste el ca să-Mi vestească el slava peste tot pe unde spunea povestea arătării Mele înaintea lui. În tine însă intram și lucram în clipa cuvântului Meu rostit prin graiul gurii tale față în față cu cei ce-Mi scriau cuvântul ca să rămână el, și n-a fost o așa lucrare a Mea pe pământ până la tine, și nici nu va mai fi.

O, trâmbița Mea, o, Verginica Mea, ce mare ți-a fost supunerea! La fel ți-a fost și temerea de Dumnezeu și tremurai la cuvântul Meu și te supuneai fără de cârtire, iar darul Meu așezat peste tine a fost mare și greu de purtat, și aceasta a fost jertfa ta adusă Mie, trupul tău, în care duhul cuvântului Meu intra așa cum intru Eu în om în vremea sfintei împărtășanii, și te treceam din trup în duh, o, trâmbița Mea, și curgeau ape de pe tine, căci Eu eram arșiță în tine și minunat lucram dacă tu nu te mistuiai. O, numai cu dureri te-ai hrănit și cu trupul și cu duhul și n-ai avut bucurii pe pământ, doar numai una ai avut, că Mi-ai putut purta venirea Mea cuvânt peste pământ ca să-Mi pot apoi pregăti credința unui popor care avea să se ridice după tine și cu care să-Mi întocmesc pe pământ loc pentru Domnul, cer nou și pământ nou, nu cum face lumea și preoții ei biserici pentru lume, o, nu așa, ci pentru Mine și pentru cei ce se leapădă de lume ieșind din ea și aducându-se Mie jertfă de credință și de stăruința cea pentru împlinirea Scripturilor cele de apoi cu ei, că are Domnul nevoie de mâini și de picioare și de dragoste în slujba Sa cea de apoi a cuvântului Său, care vine pe pământ.

Cei ce-Mi sunt Mie de folos trebuie să fie temători de Dumnezeu și iubitori de sfințenie, nu de carte, ci de credință iubitori și de smerenie purtători, și așa am ales Eu pe trâmbița Mea Verginica de am sunat Eu apoi prin gura ei cu sunet de trâmbiță, așa cum i-am arătat apostolului Ioan că voi lucra în zilele cele de apoi, și Mi-am făcut din ea organ al Duhului Sfânt pe pământ și Mi-am cules un popor ca să audă el cuvântul lui Dumnezeu și să mărturisească din unii în alții această minune de taină și să crească în credință cei ce află izvorul Meu de cuvânt, aici, pe vatra acestui sătuț, și Mi-e duhul tot o jale, că puțini își lasă ale lor ca să urmeze Mie, și Mi-e inima tot o durere că nu poate omul să facă voia Mea, din pricina voii lui.

O, Mi-am pregătit pe trâmbița Mea Verginica și Mi-am început prin ea izvorârea râului vieții, cursul cuvântului Meu cel de la sfârșit de timp. Urma apoi să-l pețesc și pe cel sărbătorit azi, care avea să fie apoi păstorul Daniel. Și dacă urma să-l pețesc pe el, am luat un vlăstar plăpând din rudenia lui după trup, o ramură fără de preț, și am altoit-o în tulpina lucrării Mele de cuvânt, că M-am descoperit lui Nicolae, rudenie după trup cu păstorul Daniel, și l-am luat din spini și l-am așezat lângă trâmbița Mea prin legământ ceresc ca să-Mi stea ocrotitor și perdea tainică peste lucrarea Mea de cuvânt prin Verginica Mea, și i-am însoțit pe ei prin cuvânt pentru drumul cel greu al lucrării Mele, dar Mi-am păstrat curată pe trâmbița Mea, ca și până atunci. Mi-am sprijinit apoi cu acest păstor sarcina Mea cea grea, căci pentru ea Mi-a trebuit înțelepciune de pe pământ, și l-am avut pe el sprijinul Meu la greu. Mi-am strâns pic cu pic un popor la masa Mea de cuvânt, dar satana cel pândar s-a sculat și el pic cu pic și a semănat peste cei chemați duhul îngâmfării, duhul invidiei, căci s-a temut că-și pierde lupta cea pentru pierzarea omului de pe calea Mea. Suferința și prigoana s-au ivit mereu apoi în calea Mea cu poporul acestei lucrări, și am mers așa, din greu, prin cei credincioși, dar n-am avut rob mai credincios ca și păstorul Daniel. N-am avut în tot poporul Meu încă un ucenic ca și el ca să nu dea cu nimic, cu nimic înapoi pe calea mersului Meu cel greu, iar credința lui cea de nestrămutat Mi-a fost sprijin mare și biruință mereu pe toată calea apoi. Lucrarea Mea cu el l-a adus până la cercetarea ei amănunțit apoi din partea slugilor lui satana, care vedeau pe Dumnezeu cu el și cu cei ce se hrăneau din gura Mea prin trâmbița Mea Verginica, și a intrat la întrebare slujitorul Meu. Ascultarea lui însă în toate câte Eu îi dădeam să urmeze întocmai în fața celor ce îl descoseau ca să afle mersul Meu, l-a scos pe el mereu biruitor pentru lucrarea Mea. O, n-a fost cuvânt al Meu să nu-l creadă acest slujitor. Dacă Eu Mi-aș fi schimbat cuvântul de trei ori într-o zi, după cum venea vremea cea rea sau după înțelepciunea Mea, prin care Eu încerc credința și credincioșia slujitorilor Mei, el rămânea mereu credincios și curat cu inima, neîndoielnic și plin de încrederea că Eu am dreptul tot peste cei credincioși și plini de supușenie, ca un Dumnezeu Care-l încearcă pe cel neprihănit cu inima și cu credința ca să-l dovedească pe el fiu al Său, așa cum cu Avraam s-a petrecut, ca să-l așeze Domnul pe el apoi rădăcină și început al poporului cel binecuvântat, ieșit din coapsele lui.

Mi-am pregătit prin suferință slugile Mele în toată vremea pe pământ cu omul. Așa am lucrat și în vremea acestei lucrări, și puțini, puțini s-au deosebit de partea dârzeniei cea pentru Mine cei care-Mi auzeau trâmbița sunând și strigându-l la înviere pe om. O, fie din slăbiciune, fie din prostie, fie din duhul cel pierzător de om al invidiei s-au ridicat în toată vremea trădători între cei ce urmau cu pasul lor pe calea Mea de cuvânt din loc în loc cu trâmbița Mea și cu vasele purtătoare de Dumnezeu de lângă ea. A fost suferință, a fost răbdare, a fost așteptare, toate din partea Mea, dar a fost credință puțină la cei ce nu iubeau greul de pe drumul Meu, dând ei să fugă de sub el, căci omului îi trebuie înțelepciune pentru ca să-și întărească el calea lângă Mine și credința lui de neclintit apoi. O, Mă uit cu lacrimi curse șuvoi din ochiul Meu duios, Mă uit pe calea toată a lucrării Mele de cuvânt și văd acum multă, multă slăbiciune, iar pentru ca să și-o acopere creștinul, el învinuia, el se scutura de răspuns sau ieșea și se ducea de sub ocrotirea Mea, se ducea spre cursa diavolului, căci cel neocrotit nu are altă cale mai bună pentru el, ci merge spre cădere, și prin ea, spre vânzare de frați, căci ce altceva înseamnă părăsirea frăției față în față cu lumea, care îl vede pe cel căzut din familia Mea de fii?

Mi-am luat apoi trâmbița la cer, dar nu înainte să-Mi fac socoteala, ca să nu-Mi stea din lucru lucrarea venirii Mele și mersul cel credincios al poporului Meu. Cu mare taină Mi-am pregătit orânduială pe mai departe pentru mersul cuvântului Meu, dar a trebuit să folosesc o punte de trecere, și am avut pentru aceasta pe cea din același trunchi cu Verginica Mea și am trecut și Mi-am legat mersul Meu cel mult de azi pe mai departe, și iată-Mă mergând, poporul Meu.

Șaptezeci de ani a fost să strig din trâmbițele cele de apoi în mijlocul neamului român, unde satana și-a jucat cartea lui cea de la sfârșit când a văzut că Eu, Domnul, am de la Tatăl pământul român de țară a întoarcerii Mele și de trâmbițare a Mea prin trâmbițele cele de apoi, cele de dinaintea venirii Mele cu cartea judecății, cartea Mielului, și în ea cuvântul gurii Mele, cuvântul Meu de azi, cu care am stat și stau împotriva păcatului din om și dintre om și om, căci Eu această lucrare am de la Tatăl Savaot încă de la facerea lumii, a văzutelor și a nevăzutelor lui Dumnezeu.

Este scris în Scripturi despre cele șapte trâmbițe din care Dumnezeu sună la sfârșit de timp, și am ridicat pe pământul român glasul lor vreme de șaptezeci de ani, și am început cu templul sfânt, precum este scris să fie, și glas mare din templu s-a auzit și a strigat oamenii la pocăință, căci fiara roșie i-a însemnat pe ai ei în toată vremea, iar Eu, Domnul, am dat luptă cu ea mereu prin îngeri vestitori pe pământ, și război mare am dat mereu, căci fiara și proorocul mincinos și i-au însemnat pe ai lor mereu și au stricat credința și învățătura cea sfântă și au stat în război cu sfinții Mei, hulindu-i pe ei și pe Dumnezeu, precum este scris, dar râul Meu de cuvânt s-a vărsat apoi peste pământ în vremea trâmbiței Mele Verginica și M-am ridicat Eu, Domnul, împotriva minciunii cea cu față de Dumnezeu și Mi-am pregătit mers biruitor peste pământ cu glasul Meu de cuvânt, și atunci fiara roșie a vărsat din gura ei trei duhuri demonicești peste împărații lumii ca să-i ridice la război și ca să-i strângă pentru ziua luptei lor cu Mine, precum este scris despre satana care se luptă cu Dumnezeu, ca să fie biruit și judecat și descoperit apoi cu lucrarea sa ascunsă, cu care a dat să înșele neamurile de pe pământ. Eu însă în curând sfârșesc biruitor și voi grăi apoi: «Sfârșitu-s-a!», căci așa este scris despre Mielul lui Dumnezeu, biruitor peste fiara roșie acum, la sfârșit de timp, fiara care a avut stăpânire peste împărații pământului și peste Babilonul lor, și despre care este scris să cadă cu zgomot odată cu trâmbițarea Mea peste pământ, Cel de-al șaptelea înger Care sună judecata, Domnul Iisus Hristos, Mielul Tatălui Savaot. Amin.

O, poporul Meu de azi, am sunat din a șasea trâmbiță înainte ca Eu să-Mi deschid cartea Mea cu tine pe pământ, și am sunat douăzeci și cinci de ani și Mi-am gătit calea cu care am ieșit, tată, și cu tine am ieșit, după cum este scris să fie pregătită calea împărăției Mele și a fiilor ei, și cu care Eu să dau lupta cu împărații lumii, adunându-i într-un gând prin gândul lor la război cu Mine ca să-i biruiesc pe ei prin glasul gurii Mele, slobozit din văzduh peste pământ, și din templul cerului să strig: «Sfârșitu-s-a!», și apoi să arăt cerului lucrarea prin care am biruit pe satana, șarpele cel de demult.

O, poporul Meu, când fiara roșie și-a pus numele pe acest pământ român și s-a așezat în luptă cu Mine, Eu, Domnul, Mi-am trezit rând pe rând trâmbițele Mele cele de apoi și am sunat peste oameni să se pocăiască, și odată cu lucrarea fiarei am strigat și Eu împotriva ei și a minciunii ei, și am început să strig din ușa templului sfânt, trezind duhul slujitorului Meu Iosif, și el a strigat și a trezit pe mulți ca să cânte cântarea cea de biruință a Mielului, și atunci am început lupta cu fiara roșie, tată. Și iară, și iară am tot strigat apoi prin celelalte trâmbițe, și am strigat apoi din trâmbița a șasea, din Verginica Mea, și am vărsat peste pământ râul cuvântului Meu, prin care Mi-am pregătit calea împărăției Mele, și apoi am venit Eu și am deschis cartea Mea, cartea judecății făpturii, și tainic am lucrat, și în mijlocul tău am lucrat și lucrez după Scripturi, și altfel nu, tată.