2.4. Trâmbiţele apocaliptice

O, popor al cuvântului Meu, ia aminte la grăirea Mea de azi, că-ți grăiesc despre taina cu care am stat și stau în mijlocul tău. Iar dacă au plecat de pe pământ mulți din cei ce au stat la masa Mea de cuvânt în tot acest timp de după anul 1955 și până azi, iată, îi așez acum pe toți înaintea cuvântului Meu, ca să fie la masă toți cei care au băut din acest izvor de cuvânt în toți anii coborârii Mele pentru ca să păstoresc un popor, și tainic să-i arăt lui lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ, o, că așa era scris, măi poporul Meu.

Sunt aproape o sută de ani de la începutul din plin al prigonirii creștinilor bisericii Mele, al celor care au îndurat atunci clătinarea cea mare, mutarea calendarului sărbătorilor sfinților Mei. S-a născut atunci pe pământ dintr-o familie săracă de toate cele pământești copila Verginica. Eu, Domnul, am luat-o pe ea atunci sub grija puterilor cerești, și mare a fost taina vieții ei pe pământ în vreme de prigoană a datinilor sfinte, iar ea creștea sub privirile cerești ale sfinților Mei, care-i așteptau creșterea, o, și M-am arătat ei și i-am spus că va fi purtată de mânuță și că va fi trâmbița Mea și că va fi să-i fac pregătirea, și i-am făcut pregătirea și am lăsat peste ea darul purtării lui Dumnezeu Cuvântul, grăirea Mea prin grăirea ei, trâmbița lui Dumnezeu.

O, poporul Meu, lucrarea Mea de trâmbițare prin Verginica a fost taină mare pe pământ, că o făceam să adoarmă în somn greu ca acela cu care l-am adormit pe Adam în rai de am luat din el ca să zidesc femeia, căci Eu îl făcusem pe el întreg la facerea lui, și am luat apoi din el pe femeie și am pus-o înaintea lui.

Somn greu coboram peste trâmbița Mea, de nu mai simțea nimic trupul ei chiar dacă era ars, lovit, înțepat, strivit, și treceam Eu cu cuvântul Meu prin ea și ieșea din ea cuvântul lui Dumnezeu peste pământ. O, așa M-a purtat ea vreme de douăzeci și cinci de ani ca să-Mi grăiesc cuvântul Meu, iar suferința trupului și a duhului ei era mare. Curgeau râuri de sudori din ea în vremea grăirii Mele prin gura ei plină de mireasmă simțită de cei ce ascultau cuvântul Meu prin ea, o, și numai Eu știam suferința ei și focul din ea ca să nu-i ardă trupul, o, și se uitau din cer sfinții la lucrul Meu prin ea, și se mirau cu mirare mare oștirile de sfinți, și taina Mea cu Verginica a fost mare pe pământ, măi poporul Meu, și se nășteau în multe minți iscodiri și vorbe de colo-colo duse de cei ce veneau și iscodeau, iar ea era luată și dusă la cercetare, la defăimare și la suferință, dar mâna Mea era ocrotitoare peste ea, și o puneam sub pază de îngeri ca să n-o poată doborî prigonitorii și iscoditorii, o, și se uită ea acum din cer dintre sfinți la vremea Mea cu ea pe pământ și o doare, o doare pentru toți cei care n-au avut darul să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu și să ajungă ei să descopere voia Mea, cu care Mă purtam după ei ca s-o priceapă și s-o urmeze ei.

Fiilor, fiilor, însemnăm în carte zi de mângâiere pentru cei din cer, pentru lucrul Meu cel mult peste pământ prin vase de preț, alese de Dumnezeu pentru slava Sa și pentru marea luptă împotriva stăpânitorului acestei lumi, luptă începută încă din rai, luptă și tot luptă mereu, fiilor, căci s-a născut sămânța cea rea prin neascultarea cea din rai a omului, și de atunci Eu stau cu satana în luptă ca să pot să-Mi zidesc împărăția cerurilor pe pământ, iar el nu vrea, Îmi stă împotrivă, căci ca și Adam în rai neascultând de Dumnezeu, tot așa și oamenii de pe pământ, Îmi sunt potrivnici, nu împlinesc poruncile vieții, nu le iu- besc, iar satana a crescut odată cu timpul, și am luptă cu el, și-Mi fac apostoli și prooroci și-Mi fac mărturisitori, și nu se poate altfel, căci am de biruit pe satana, fiilor, o, și așa Mi-am ridicat la vreme, după cuvântul Scripturii, trâmbiță prin care Eu, Domnul, am sunat, căci venise Scriptura venirii Mele cu sfinții sub numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu și cartea Lui scrisă pe pământ acum, odată cu vremea lui Verginica, iar azi cetele de sfinți au serbarea amintirii nașterii ei pe pământ, 27 mai, anul 1923, iar dacă ea a crescut cu anii, Eu, Domnul, am pregătit-o pentru Mine, trâmbița Mea să-Mi fie ea și să grăiesc prin ea multul Meu cuvânt peste pământ, iar ea s-a supus sub alegerea Mea, sub puterea Mea, și s-a înființat apoi în anul 1955 începutul cuvântului lui Dumnezeu și trâmbițarea lui, și a fost scrisă această carte pe pământ, iar după patruzeci de ani de cuvânt am scos din carte și am așezat carte de cuvânt spre știre. Și am tot scris în carte pe mai departe și iar am scos din ea încă zece ani, și încă o dată după încă zece ani, o, și Îmi tot scriu cuvântul și-l tot așez spre cunoașterea lui între cer și pământ, și așa Mi-am croit Eu cale între cer și pământ prin trâmbița Mea Verginica.

O, fiilor, sunt cu trâmbița Mea, cu Verginica Mea sunt la masă de cuvânt cu voi, și sfinții Mei o însoțesc cu alai de sărbătoare pentru ziua ei de naștere pe pământ, ziua de 27 mai a anului 1923. Era atunci duminica tuturor sfinților serbată în calendarul creștin. O, în ziua aceasta lucrez cu ea, iar ea lucrează cu Mine și dăm învățătură mare poporului cuvântului Meu, poporul cel ascultător, fiilor, și vor învăța și cei ce n-au avut statornicie în vremea acestei lucrări de cuvânt, peste șaizeci de ani cuvântul Meu pe vatra acestui neam, fiilor.

Sună trâmbița Mea, sună de lângă Mine și dintre sfinți, sună și adună la glasul ei pe cei care au luat de pe masă cuvântul Meu prin gura ei rostit de Mine, minune fără seamăn lucrarea Mea cu ea.

O, Verginico, o, trâmbița Mea, am început cu tine și de la tine și am scris istoria acestei lucrări de cuvânt, și este cartea cuvântului Meu, este în mijlocul neamului român, unde Tatăl Mi-a ales sălaș acum, la a doua Mea venire după om, ca să-l călăuzesc spre Tatăl, ca să-l atrag la Tatăl, precum este scris.

O, este cartea Mea și merg înainte cu ea și Mă scriu în ea mereu, mereu, și Mă port în lungul și în latul pământului cu cuvântul, așa cum în vremea Mea cu tine prooroceam și spuneam că voi lucra spre sfârșit cuvânt de la margini la margini, iar acum privești din cer cum Eu împlinesc cele ce vesteam atunci în vremea ta că voi lucra acum, și mare îți este bucuria când Mă vezi mergând și lucrând prin rămurele, prin credința și ajutorul celor ce au rămas credincioși până la sfârșit, Verginica Mea!

— O, eram mică, Doamne, un puișor de om eram când Te-ai descoperit ochilor mei în poienița amintirilor mele cele dintâi cu Tine. Eram un copil necăjit, eram săracă de toate cele, n-aveam hăinuțe, nici papucei, nici pâine în adăpostul mamei mele cu noi, două surori, iar Tu erai locuitor cu noi în căsuța noastră săracă de toate cele, până ce ai făcut milă cu noi și ai pus peste mine darul cel mare ca să fiu instrumentul cuvântului Tău, așa cum omul are în casă cutiuța la care ascultă pe cel ce grăiește pentru oameni din loc nevăzut de ei.

Darul Tău îl purtam cu mare aplecare, iar Tu ai strâns pe lângă noi pe primii creștini ai acestui cuvânt în vremea acestui început al Tău cu mine, și din timp în timp veneau și tot veneau la masa Ta creștini, o, și din ei se alegeau și vânzători tainei Tale cu mine și veneau prigoane peste noi și veneau lacrimi și dureri, spaime și pribegie, Doamne, iar Tu ne purtai prin toate, având grijă de mersul Tău, pentru care ai venit la mine de la Tatăl.

Ai sunat din trâmbiță douăzeci și cinci de ani, și eu eram trâmbița Ta și sufeream pentru calea Ta. O, atâta dispreț, atâta trădare, atâta jale, Doamne! Privesc la vremea mea de pe pământ și plâng. Îi plâng acum pe toți cei care s-au întors întru ale lor năravuri, după ce au cunoscut glasul cuvântului Tău și voia Ta cu omul. Plângi și Tu, Doamne, cu plânsul Tău, și lacrimi multe plâng în cer. Păreri de rău ne dor pentru toți cei care ni le-au zidit ca să le purtăm în cer, Doamne.

O, e mare lucrarea Mea începută cu tine pe pământ, e mare, mare taina ei, Verginica Mea. Nu se putea să fie pricepută această taină, și iată, nici lucrarea ei, care descoperă pe Domnul în acest timp și în acest ținut, în care Mi-am așezat cetatea Mea de scaun, tronul cuvântului Meu pe pământ, și am niște fii firavi care Mă poartă, și pe care numai puterea Mea îi poartă și îi întărește, că de pe pământ, am spus mereu, nu are, nu mai are cine să-i sprijine, să-i ajute să poată pentru Domnul și pentru marea și multa Lui lucrare din vremea aceasta de venire a Sa cuvânt pe pământ.

când Eu veneam prin Verginica și prin surioara ei stăteau creștinii ziua și noaptea în pragul venirii Mele ore întregi pregătiți să Mă primească și să Mă audă și să-Mi scrie cuvântul odată cu rostirea lui atât cât se putea atunci, iar vremea cea de a treia a fost altfel, și s-a cules tot cuvântul ieșit din gura Mea și este el, și dacă este mărturisește, căci Eu, Domnul, am avut grijă mare să-Mi pregătesc cărare întărită și potrivită pentru așezarea Mea în carte și pentru răspândirea Mea cuvânt pe pământ acum, căci în trecut Îmi ascundeau creștinii cuvântul, căci era potera pe cale și-Mi urmărea sau Îmi cumpăra pe creștini și se lua de sub înveliș cuvântul și Mi-l ducea la mai-marii cei pândași pe urma cuvântului Meu când el se năștea la ieslea sa, precum este scris în Scripturi de balaurul cel roșu cu șapte capete și zece coarne încununate împărătește, și a cărui coadă trage după ea stelele cerului, pe creștinii Mei pândiți când Îmi ascultau glasul cuvântului Meu ca să dea cu ei de pământ și să stea la gura izvorului cuvântului Meu când el se năștea, când Domnul grăia. Și iată, așa cum este scris, Eu, Domnul, cârmuiesc cu toiag de fier, cârmuiesc acum neamurile pământului cu duhul proorociei, duhul cuvântului Meu, și stau lângă Tatăl pe scaun de domnie și de pe el Îmi ocrotesc calea cuvântului Meu ca să hrănesc cu el popoarele și să le cârmuiesc, după ce Mi-am pus la adăpost trâmbița, pe Verginica Mea, care este temelie a poporului cuvântului Meu, jertfă de credință și de iubire și de răbdare și de suferință, și o am cu Mine în luptă pentru nimicirea balaurului roșu, care nu poate cu toți îngerii lui să biruiască în luptă, căci îngerul Meu cu ceată mare sunt biruitori pentru Mine, și nu mai poate spre cer balaurul și ceata lui, care merg și înșeală mereu, mereu lumea întreagă de peste tot, iar Eu, și cei ce biruiesc cu Mine vom cânta cântarea cea de biruință în cer și pe pământ, și tot răul se va sfârși, dar trebuie credință pentru acest cuvânt proorocesc și pentru întreaga lui împlinire, și cu lucrarea credinței trebuie să se îndeletnicească fiii cuvântului Meu de azi, căci toate prin credință se desăvârșesc și vin spre împlinire.

În ziua aceasta de praznic sfânt am pe trâmbița Mea Verginica lângă Mine, iar sfinții prăznuiesc între ei și ea ziua ei de naștere pe pământ, în anul când vrăjmașii bisericii au hotărât prin trădare să dea de la locul lor sărbătorile sfinților, și le-au mutat, scoțând zile din calendarul creștin în anul 1923, când s-a născut Verginica, pe care am făcut-o trâmbiță a Mea apoi, și de atunci neamul român nu mai sărbătorește la vremea lor, la locul lor din calendarul străbun zilele de serbare a sfinților. Mă voi așeza acum în carte cu trâmbița Mea, și iarăși vom plânge și iarăși vom grăi din cer, căci plânsul Domnului și al sfinților Lui este veghe mare peste pământ, este ispășire mare, și numai suferința Domnului aduce milă pe pământ și aduce îndurare și răbdare, iar răbdarea are rod, căci ea odrăslește și aduce rod nou, nădejde nouă aduce ea. Amin, amin, amin.

— Nădejdea este mângâiere, o, Doamne, și este ea alin pentru dureri, iar noi, sfinții Tăi, dacă n-am avea dureri durerile de pe pământ, ar fi atât de dulce cu Tine pentru noi întru cele cerești ale Tale, ale facerii Tale celei nevăzute, Doamne îndurerat, dar nădejdea că va fi biruință asupra celor fără Dumnezeu între pământ și cer, lucrate de oamenii cei fără de iubire în ei, aceasta ne aduce mângâiere și lucrare multă, ca pe câmpul de luptă când două tabere se înfruntă pentru biruință una asupra celeilalte, iar noi știm pe cele scrise din vreme că Tu vei birui alături de sfinți, așa cum ai biruit moartea în clipa învierii Tale dintre cei morți, și pe care i-ai sculat odată cu Tine când nimeni nu se aștepta la aceasta, și iarăși Tu vei birui pe satana, cu sfinții Tăi vei birui, și avem mult și mereu de luptat, Doamne, și patria cerească avem s-o așezăm între pământ și cer.

E sărbătoare pentru mine între sfinți pentru ziua mea de naștere pe pământ, când Tu Ți-ai pus atâta nădejde că vei putea să Te sălășluiești întru mine cu glasul cuvântului Tău peste pământ, și ai împlinit aceasta suferind, și eu și Tu suferind, Doamne, iar suferința noastră a zămislit credință în cei ce ne-au aflat și ne-au stat alături apoi, și au scris ei mereu pe pământ durerea cuvântului Tău, care Te mărturisește că ai grăit aici, pe vatra neamului român, și Ți-a fost scris cuvântul, și iată, încă Îți este scris, și ai așezământ și tron de cuvânt pe pământul român și Te reverși din el, precum este scris, și nume minunat Ți-ai scris pe pământ. Cuvântul lui Dumnezeu este numele Tău cel minunat și lucrarea Ta cea plină de cuvânt, și cum Îți este lucrarea așa Îți este și numele, iar eu Ți-l mărturisesc din cer și Te doresc Stăpân al celor ce-Ți cred venirea, iar ei să fie oșteni ai patriei de sus, ca să facă ei cu puterea Ta voia cuvântului Tău, și ca să ai în ei luptători biruitori pentru Tine, Doamne, că măreață va fi ziua când ne vom odihni, după ce satana și îngerii lui se vor ști biruiți de Tine, Mielul lui Dumnezeu, și de oastea Ta cea sfântă în cer și pe pământ, și va fi mângâiere, Doamne.

O, de-ar sta deplin și frumos la făcut toți cei care-Ți află cuvântul facerii omului nou din fiecare dintre cei cărora Tu Te descoperi ca să-i tragi la Tatăl pe ei! O, de ar înțelege ei cu toții că nu e glumă cu răspunsul pe care va trebui să Ți-l dea cei ce au fericirea să Te afle în acest cuvânt! Nu mai poate scăpa nimeni de acest răspuns dintre cei cărora Tu Te-ai descoperit în toți anii aceștia, pe care i-ai început cu mine în anul 1955, de mi-ai format pentru Tine plămadă după voia Ta și m-ai făcut sălașul Tău de venire, iar eu m-am jertfit așa cum a fost voia și alegerea Ta, de partea suferinței cu Tine, Doamne.

O, e sărbătoare în cer pentru ziua mea de naștere pe pământ, iar în vremea aceea s-a zdruncinat așezământul bisericii și al neamului creștinesc, căci s-au sculat trădători de la mijloc și s-au vândut vrăjmașilor și au clătinat aceștia datinile sfinților și au umblat la legea cea sfântă a bisericii Tale, și a fost apoi suferință peste cei ce Ți-au rămas credincioși, iar Tu Ți-ai pus nădejdea în lucrarea Ta cu mine și în biserica Ta cea nouă, pe care ai zidit-o din nou, și ca pe vremea străbunilor i-ai dat față și viață și ai pus la loc pe cele dărâmate de trădători atunci, iar eu mă mângâi cu această bucurie, că Ți-am fost de folos la greu, Doamne, și iată-mi urmașii, că ai păstrat lăstari din vremea mea și s-a zămislit un popor frumos prin ascultare de cuvântul Tău, care trebuie nu numai auzit, ci și împlinit trebuie să fie el de către cei ce aud de la Tine, o, că nu este păcat mai greu ca și acela de a nu împlini cuvântul Tău cei care îl aud pe el, zdrobindu-și ei singuri această fericire rostită de Tine lui Toma, căruia după ce Te-a văzut înviat, și cu semnele răstignirii pe Tine, i-ai zis lui: «Fericit ești că ai văzut, dar mai fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!».

O, în ziua aceasta de slavă Eu merg înaintea oștirilor de sfinți cu trâmbița Mea Verginica, cea care a avut ziua ei de naștere pe pământ în zi de duminică, ziua tuturor sfinților, așa cum Eu, Domnul, am hotărât pentru ea, iar acum ea cuvintează de lângă Mine și se face purtătoare de cuvânt dintre sfinți, și iată cuvântul ei:

— O, Tu ești cuvântul meu, Doamne și Stăpân al oștirilor cerești! Tu ai grăit peste pământ prin gura mea douăzeci și cinci de ani, Doamne, și Ți-ai împlinit venirea Ta și lucrul Tău cel mult în vreme de mare dușmănie asupra Ta și a mea din partea celor ce se credeau mari peste oameni, și se ridicau ei să-și păzească drepturile și se păzeau de mine și de Tine și mă asupreau pe mine pe pământ și mă dădeau la chin și la umilință multă, ca nu cumva să se clatine de pe scaune statul lor peste oameni cu viața lor cea depărtată de voia Ta pe pământ înaintea oamenilor, chiar dacă în numele Tău aveau ei scaune și domnie peste oameni.