1.3. Căderea omului; căderea îngerilor

L-am zidit pe om atât de frumos cât și Eu sunt, căci am voit să fiu Eu cu chipul și cu asemănarea Mea în el și să-Mi fie el locaș al slavei Mele. Slava Mea este lucrarea Mea, și numai atât trebuia să fie omul, iar Dumnezeu să-i fie Stăpân, fiindcă l-a făcut. Omul însă s-a lăsat păcălit prin nesupunere, iar nesupunerea este ca și necredința. Ea îl face pe om să se încreadă în sine dacă Dumnezeu locuiește în ascuns pentru ca să-l ajute pe om să aibă mereu plata ascultării prin supunere și prin temere de Dumnezeu, armura care nu-l lasă pe om să piardă ființa lui Dumnezeu din locașul Său. Mă doare durere lungă de șapte mii de ani, de când omul a stricat iubirea Mea în el, care l-ar fi ținut pe el locaș al slavei Mele, supus iubirii lui Dumnezeu din el. Când omul zdrobește în el iubirea Mea, el crește în sine și se face păcat împotriva slavei Duhului Sfânt, Care îl face pe om frumos ca și pe Dumnezeu și bucurie și odihnă a Mea în el, căci pentru aceasta l-am creat, și iubind l-am zidit.

O, poporul Meu, când omul își face o păpușă frumoasă, iubind o face, și apoi se bucură de ea, iar ea ascultă, fiindcă nimic altceva nu poate face ea pentru stăpânul ei sau împotriva lui. Așa am lucrat și Eu pe păpușa Mea cea din pământ plămădită, și, uitându-Mă la chipul Meu pe care Tatăl îl iubea, așa am zidit zidirea Mea. Dar dacă apoi am suflat peste ea ca să pun în ea viață, păpușa Mea nu a ascultat de Mine așa cum ascultă o păpușă care nu poate să facă nimic decât ce face stăpânul său cu ea.

O, cât de mult am tânjit să fie omul păpușă cuminte spre bucuria Mea, spre mângâierea Mea, mai ales că Eu i-am suflat și viață în ea ca să fie păpușă însuflețită și să pun în ea iubirea Mea, iubind ea din ea pe stăpânul ei. Am plâns mult pe pământ acum două mii de ani, și le-am spus la toți că până nu vor fi ca pruncii, nu vor intra întru împărăția Mea, întru iubirea Mea, căci iubirea Mea din om îl ține pe om curat și ascultător și iubitor și sfânt, precum Eu sunt, îl ține păpușă dulce spre bucuria Celui ce l-a făcut, așa cum Eu sunt păpușa Tatălui Meu Savaot pentru că Îl ascult și Îl iubesc spre bucuria și spre mângâierea Lui. Amin.

azi cobor cu dragoste mare în cuvânt, cu hrană tare pentru viața cea de veci a omului, și pe car de heruvimi și de serafimi Mă port pe deasupra însoțit de îngerul Meu, arhanghelul Mihail, și lângă el, însoțitorul lui, Gavriil, și lângă ei, toți cei ce sunt căpeteniile îngerilor după cele nouă cete de îngeri care Mă slujesc, căci cea dintâi ceată între cele zece cete îngerești de la început de veșnicie, și de facere apoi, s-a prăbușit din cer prin semeție și se războiește cu Dumnezeu pentru căderea ei, pentru semeția ei care nu o lasă pe ea să-și ridice peste ea pe Creatorul ei, pe Domnul îngerilor și a toate stăpâniile și domniile și scaunele cele cerești care-L slujesc pe Dumnezeu purtându-L pe car de îngeri și de slavă nevăzută, precum îngerii, fără de trup fiind, nu se pot vedea decât de cei cerești, în cer și pe pământ cerești, cu trup și fără de trup în cer și pe pământ. Amin.

O, e rău de omul care nu ascultă cu credință și cu înțelepciunea dragostei de Dumnezeu, că acela Mă părăsește, și apoi Mă răstignește în el, și apoi este el, și este omul care îl trage pe el din Dumnezeu, căci neascultarea de Dumnezeu aceasta aduce peste om. În Mine nu trebuie să creadă omul jucându-se de-a credința. În Mine trebuie să creadă veșnic omul, și tot așa să și asculte, că fără ascultare moare omul, ca și Adam, care atunci când nu a mai ascultat a murit negreșit și și-a pierdut din el înțelepciunea Mea și s-a înălțat, și așa a murit el, că nici o moarte mai dureroasă pentru Mine de la om nu este.

O, fiilor, omul cel zidit de mâna Mea din pământ și din duh, după ce l-am întocmit cu cuvântul Tatălui și al Meu, n-a voit să rămână ca Dumnezeu, ci M-a îndurerat ispitind ființa Mea și statul Meu între cele ce nu se văd așa cum dă să facă și omul din vremea aceasta de cuvânt al Meu peste pământ. Atunci omul și-a pregătit căderea din Dumnezeu, și așa a fost cu omul care L-a ispitit pe Dumnezeu. Eu după ce el și-a înmulțit trupul și neamul pe pământ, n-am putut să-l trimit să-l fac răscumpărător al neamului său, fiindcă el a murit și s-a făcut pământ. Atunci M-am îmbrăcat Eu, Domnul, Eu, Cuvântul Tatălui, Eu, Cel ce l-am făcut pe om, M-am îmbrăcat în trup muritor și am venit de la Tatăl Răscumpărător al omului care nu s-a mai putut întoarce în cer. Dar mai întâi Mi-am ridicat din neamul omenesc sfinți credincioși și le-am grăit lor ca și lui Adam în rai, și Mi-am făcut neamul Meu din neamul omenesc și i-am numit pe ei neam viu, neamul lui Dumnezeu, și i-am numit: Avraam, Isaac și Iacov, și din acest neam l-am ridicat pe Moise. Amin, amin, amin.

Voi ierta pe păcătoși dându-le după faptele lor mai întâi, și atunci vă voi ascunde pe voi, dar Duhul Meu, Care Se roagă în voi, mai întâi va cere la Tatăl iertarea celor păcătoși de la Adam și până acum, căci Adam plânge, fiilor. Plânge omul cel zidit de mâna Mea, plânge pe toți cei care au păcătuit fără de iertare pe pământ. Plânge în locuința morților omul cel dintâi, care a trăit pe pământ aproape o mie de ani, și de atunci el plânge pentru toți cei care păcătuiesc ca și el, ca să fie iertați de păcatele lor. Amin, amin, amin.

– Plâng, Doamne, din ziua când m-am coborât plângând în locuința morților și m-am făcut pământ, și plâng și mai cu durere din ziua când Tu mi-ai semnat iertarea prin plânsul și prin sângele Tău de pe cruce curs pe pământ, căci a curs din coasta Ta apă și sânge, ca și din ochii Tăi de pe cruce, Doamne. Locul de pe trupul Tău împuns mai întâi, e locul cel de pe trupul meu din care Tu ai luat răul din mine și l-ai pus înaintea mea trup de om. M-ai pus față în față cu trupul meu, și apoi eu am păcătuit în trupul meu, și de atunci eu Te-am răstignit pe Tine în trupul meu și nu Te-am mai lăsat viu în mine și n-am mai fost locaș al Tău. Dar acum plâng înaintea Ta pentru tot omul cel din mine ieșit, ca să-l ierți, și ca să ajungă iertarea Ta la mine și ca să dăm mâna păcătoșilor să se scoale din morminte și din moarte, Doamne. Primește-mi ruga aceasta, primește-mi plânsul meu amar, că am martori între mine și Tine pe cei prea mici ai Tăi, care trăiesc în Tine și prin Tine pe pământul venirii Tale.

Nu Tu m-ai izgonit din rai, ci păcatul trupului meu care a poftit împotriva Duhului Tău din mine când eu am murit în cer, și pe pământ apoi. În cer m-am semețit, iar pe pământ am murit, după cuvântul Tău cel rostit în rai când mi-ai spus că în ziua când voi lua din roadele pomului oprit de Tine pentru mine, voi muri negreșit. Și când iarăși a venit ziua în care Tu m-ai făcut, eu am murit în cer, că nu Te-am ascultat, și am mâncat din pom, și apoi m-am temut de Dumnezeu fiindcă murisem, și aceasta îmi era pedeapsa, căci frica merge alături cu pedeapsa, Doamne, iar eu, în loc să-mi cer iertare atunci pentru fapta mea, m-am ascuns după mine, după trupul meu cu ea, după femeia mea, iar Tu m-ai văzut ascuns și m-ai coborât pe pământ, așa cum mi-ai spus la facerea mea când m-ai învățat să Te și ascult. Dar eu nu Te-am ascultat, că nu Te vedeam decât în făpturi și Te auzeam cu glas, și am murit prin semeție, Doamne, și apoi am fost supus de îngeri până ce Tu mi-ai făcut în cer judecata, și apoi m-ai așezat pe pământ, iar la intrarea raiului ai așezat pe îngerul Tău cu sabie de foc.

Îmi amintesc acum de trufia mea din rai și căreia i-a slujit ceata cea dintâi a îngerilor, în față cu Lucifer, căpetenia ei, și îmi amintesc de arhanghelul Mihail, care m-a supus la porunca Ta ca pe un vinovat al căderii cetei lui Lucifer. El m-a supus cu putere mare și a strigat către toate cetele îngerești spunându-le: «Să stăm bine și cu frică și cu luare aminte!». Tu ai fost martorul acestora toate și Te-a durut amar și ai plâns de căderea mea și de căderea celor ce au dat să slujească semeției mele cea împotriva Ta. Acum două mii de ani Ți-ai învățat ucenicii să nu se bucure că li se apleacă duhurile cele căzute din cer, și le-ai spus cum le-ai văzut căzând atunci când ele s-au aplecat mie, și apoi i-ai învățat să se bucure că Tu i-ai ales pentru Cartea Vieții lor cu Tine.

Îmi amintesc cu suspin și cu plâns de plânsul meu din ziua când m-am coborât plângând în locuința morților, și îți cer îndurerat iertarea păcătoșilor care au murit prin păcatul meu, Doamne. Nu Tu m-ai izgonit din rai, ci păcatul trupului meu care trebuia să fie sfânt pe veci de veci, că m-ai făcut după chipul Tău, Doamne.

Dar acum, iartă-i pe cei păcătoși care au fost și care sunt pe pământ păcătuind păcatul meu, și eu voi avea apoi bucuria iertării neamului omenesc și a ridicării lui, și voi gusta pe deplin din taina răscumpărării care a venit din cer pe pământ cu trupul ca să aducă salvarea celor ce plâng de șapte veacuri după iertarea și după învierea cea de apoi, după Tine, Cel ce ești începutul învierii celor adormiți, Doamne al sfinților. Dar nu-i uita pe păcătoși, că Tu ai spus că n-ai venit să chemi pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință; că n-ai venit pentru cei sănătoși, ci pentru cei bolnavi și fără vindecare; că n-ai venit pe pământ pentru cei vii, ci pentru cei morți, ca să-i ridici spre viață, Doamne. Amin, amin, amin.

– Am venit cu sfinții în ziua aceasta de pomenire a căderii omului din rai. Am venit cu sfinții cei mari și cu sfinții cei mici ca să scriem pe pământ iertarea celor păcătoși, și apoi ispășirea lor, și apoi învierea lor, iar cei ce nu se vor pocăi de faptele lor rele vor fi aruncați în foc. Amin.