1.3. Căderea omului; căderea îngerilor

Eu sunt Dumnezeu tainic, iar dacă M-am arătat acum două mii de ani cu chipul Meu luat din om, am făcut aceasta spre judecata omului care nu voiește să se facă chip al Meu și împărăție a Mea pe pământ. Dacă Eu l-am făcut la început pe om, pentru asta l-am făcut, împărăție a Mea am voit să fac în el, dar el M-a lăsat cu nemângâierea și s-a făcut pe sine dumnezeu al lui și n-a mai văzut și n-a mai auzit de la Mine, și pe toate le-a făcut de la el și a pierdut Dumnezeu împărăția Sa din om, și de șapte mii de ani își pierd părinții pe copii așa cum Eu l-am pierdut pe om și plâng nemângâiat, și tot așa și omul plânge, și nu-și va găsi omul mângâierea și odihna până ce Eu, Domnul, nu voi fi odihnit și mângâiat de el așa cum Eu l-am făcut pe om să fie. Amin.

Îmi amintesc cu durere și cu lacrimi în mijlocul tău ziua când l-am pierdut pe om și când el a pierdut grădina raiului în care Eu l-am așezat după ce l-am zidit. L-am zidit ca să am mângâiere de la el, așa cum un părinte își face un copil ca să se mângâie cu el și de la el. Omul însă s-a depărtat de Tatăl său și de mama sa și s-a alipit cu femeia sa și s-a despărțit de Cel ce l-a făcut pe el.

O, minunată și multă este, iarăși, lucrarea cuvântului Meu de azi, Ierusalime, poporul Meu, căci tu ai crezut că Eu sunt Cel ce grăiesc cu putere, ca un Dumnezeu, și iată, te cuprind mereu în cuvânt, iar taina Mea cu tine e mare, căci așa este la sfârșit ca să pot Eu lucra cu înțelepciunea Mea facerea lumii, căci toate s-au stricat și sunt supuse stricăciunii după ce le-am făcut și după ce trufia a intrat în om și l-a smuls din brațul Meu. N-a fost însă să Mă las biruit și să nu am om cu credință în Mine din vreme în vreme, ca să-i arăt adesea omului că Eu sunt Dumnezeu adevărat și minunat și că omul este om și nu poate peste Dumnezeu, oricât de mult l-ar sluji duhul trufiei lui, duh care a căzut din cer peste om când omul a zguduit prin trufia lui lumea îngerilor și când îngerul cel mare a slujit trufiei din om pierzându-și întâietatea și ascultarea de Dumnezeu Făcătorul.

Când l-am zidit pe om, eram pe pământ cu Tatăl, și M-a învățat Tatăl lucrarea vieții, și apoi vasul vieții, și apoi am spus, Eu și cu Tatăl: «Să facem om după chipul și asemănarea Noastră». Și după ce l-am făcut pe om din pământ așa cum face olarul un vas din lut ca să-l aibă de trebuință, l-am îmbrăcat pe om în bucurie și i-am arătat facerea cerului și a pământului, de care să se bucure omul, și să trăiască veșnic în bucuria aceasta, zidită pentru om mai înainte de facerea lui. Dar dacă omul, după ce am pus viața Noastră în el, duhul de viață din Noi, dacă el nu a învățat din această taină a vieții, el a făcut apoi greșeala de a nu sta sub ocrotirea lui Dumnezeu, și și-a pierdut mai întâi frica. Cine pierde frica de Dumnezeu Făcătorul, pierde viața și nu știe să și-o mai găsească nici prin bucurie, nici prin durere, căci frica de Dumnezeu este înțelepciunea vieții, este darul pe care i l-a dăruit Dumnezeu omului ca să-l ia și să se folosească de el pentru viața lui Dumnezeu în el, nu pentru viața lui în el. N-a mai știut omul calea spre Dumnezeu apoi, căci greșeala, dacă nu te întoarce la Dumnezeu, la frica de Dumnezeu, se face viață a omului greșeala, și stă omul în ea, și nu mai stă în Dumnezeu, căci ca să stai în Dumnezeu, trebuie să semeni cu El, să iubești suferința, care nu te lasă să mori, și care te întoarce la Tatăl, așa cum pe Mine M-a întors la Tatăl crucea suferinței Mele de la omul cel necredincios, cel fără frică pentru paza vieții lui cea de la Dumnezeu.