1.3. Căderea omului; căderea îngerilor

Străbat cerurile și vin de Mă vestesc Judecător pentru nedreptatea pe care Mi-a făcut-o și Mi-o face omul cel de ieri și cel de azi, căci omul n-a ascultat de la început, și a mâncat din pomul morții, ca și azi. Eu când am văzut ce a făcut omul l-am luat și l-am pus afară din grădina vieții de Eden, ca să nu se atingă de pomul vieții și să trăiască veșnic după ce căzuse din veșnicie prin neascultare de Creatorul său. Omul mănâncă și azi din pomul morții, care era oprit de Mine, pus deoparte de Mine, pus prin cuvânt deoparte. Iată, omul a stricat cuvântul Meu.

Vai omului care strică cuvintele Mele, că acela are ca hrană pomul morții, pomul oprit, pomul care oprește pe om de pe cale cu Dumnezeu, și rodește omul om supus morții. Omul care rodește om din femeie, este om care mănâncă din pomul morții, așa cum a făcut omul cel dintâi, pierzând viața cea din Eden, viața cea fără de păcat. Eu i-am spus omului așa: «Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din acesta să nu mănânci, că vei muri când vei mânca». Dar omul a mâncat și n-a mai avut viață veșnică din clipa aceea, și de atunci, omul cel ieșit din om mănâncă mereu din pomul morții, și omul este pom al morții, rod al pomului oprit, pomul din care i-a zis Dumnezeu omului: «Să nu mănânci!». Dar Eu am zis apostolilor Mei: «Nu toți pricep taina aceasta, ci numai cei ce le este dat de la Dumnezeu să priceapă».

O, a fugit omul de darul vieții veșnice, iar Eu am venit acum două mii de ani să-l plătesc înaintea Tatălui ca să-i dau omului viață dacă voiește. Dar tot așa fuge și azi omul de acest dar, căci omul iubește fructul pomului morții, omul iubește femeia, și nu iubește pe Dumnezeu. Dar cine pricepe aceasta? Cine să le spună la oameni ce mănâncă și cu ce se hrănesc ei? Cine să le spună de pomul vieții, care s-a lăsat din cer pe pământ ca să vină omul spre înviere și apoi spre pomul vieții veșnice? Omul cel înviat este omul care nu mai păcătuiește, primind în el pe îngeri. Cuvântul Meu este înger trimis din cer peste oameni ca să le vestească venirea Mea după două mii de ani, după șapte mii de ani.

Am venit din cer acum două mii de ani, ca să fac rai în om și să fiu cu omul. Am venit să fac biserică nouă, ca și raiul cel de la început, dar omul, ca și omul cel zidit întâi, a făcut din „da“, „nu“. Cine face „nu“ din „da“ și „da“ din „nu“, acela face voia lui satana și se face satană pentru Dumnezeu, precum s-a făcut îngerul cel frumos, dimpreună cu ceata lui.

Cine l-a făcut pe satana? Cine a făcut satană din înger? Fiilor, fiilor, fiți mari cu înțelepciunea și cu credința, căci omul cel întâi zidit a cugetat asupra ființei lui Dumnezeu, a ispitit pe cele cu privire la ființa lui Dumnezeu, la firea lui Dumnezeu, și de atunci îngerul care s-a numit apoi satană l-a slujit pe om, și s-a făcut război în cer, după cum este scris, și de atunci Adam s-a îmbrăcat cu trupul cel muritor, și a ieșit din rai prin aceasta.

Atotcunoașterea este a lui Dumnezeu, nu este a omului, dar omul a cugetat asupra ființei lui Dumnezeu, iar duhurile cerului au văzut pe omul cel întâi zidit pe care-l iubea Dumnezeu, au văzut în cugetul omului, căci duhurile își au lucrarea lor prin cuget. Cine are cuget? Dumnezeu și omul. Îngerii slujeau cugetului lui Dumnezeu și cugetului omului, și așa și-au început ei lucrarea lor în cer. Omul a fost pus de Dumnezeu peste toate cele create de Dumnezeu pentru om, iar în vremea semeției omului, în vremea cugetării lui asupra ființei și a firii lui Dumnezeu, a căzut omul, și cu el au căzut toate ființele vii, îmbrăcând ca și omul trup muritor, și prin omul cel întâi zidit s-a pângărit și s-a prăbușit tot neamul omenesc care avea să iasă din omul cel căzut din rai.

Omul care cunoaște cele ce sunt în ființa lui Dumnezeu, acela ajunge să se semețească, fiindcă e păcat să treacă omul peste Dumnezeu, iar cel ce trece, acela cade în păcatul desfrânării, căci scris este: «Celor semeți le stă Domnul împotrivă și îi dă satanei», iar satană înseamnă desfrânare și patimi de ocară, plata omului cel semeț, ca să știe omul că nu poate fi Dumnezeu, și să se pocăiască omul și să caute cu umilință după harul Domnului, care este pentru cei supuși lui Dumnezeu.

Carnea poftește, și se face poftă în trup. Femeia a fost carne din carnea omului cel întâi zidit, și carnea femeii s-a făcut poftă pentru bărbat, căci femeia a poftit împotriva lui Adam. Dacă Adam nu i-ar fi spus femeii lui cuvântul cel de la Domnul ca să nu ia din pomul cunoașterii, n-ar fi auzit îngerul cel frumos cuvântul spus femeii, și dacă l-a auzit, s-a făcut duh rău, supunându-se omului și nu lui Dumnezeu. Omul era iubit de Dumnezeu și s-a semețit și și-a făcut înțelepciune în sine, iar îngerul cel frumos lucra prin om, și omul i-a dat trup prin șarpe. Șarpele s-a încolăcit pe pom, și aceasta a lucrat în mintea omului, în cugetul omului, asupra rodului cunoașterii. Femeia s-a atins și a mâncat și a luat cunoaștere, și i s-au deschis ochii pentru bine și pentru rău, și a dat și bărbatului, și atunci omul s-a îmbrăcat în trup stricăcios, în trup muritor, și prin om toate ființele au luat moartea în carnea lor, în trupul lor.

Fiilor, fiilor, ce este carnea și cine a făcut-o și cine o crește ca să fie? O, fiilor, ce am spus Eu să mănânce omul? Ce am spus Eu să mănânce animalele și păsările cerului și vietățile toate, pe care Eu le-am pus între cer și pământ ca să trăiască? Eu nimănui nu i-am spus să mănânce carne sau să fie carne de mâncat. Eu i-am dat omului spre hrană iarba care face sămânță și tot pomul care are rod cu sămânță într-însul, iar celorlalte vietăți le-am dat ca hrană iarba verde. De ce oamenii mănâncă animale și păsări și vietăți? De ce animalele și păsările și vietățile se mănâncă unele pe altele și pe oameni? De ce nu mănâncă ce le-am dat Eu ca hrană? De ce, oare? Cine poate să-Mi răspundă? O, este, oare, cel ce-Mi va răspunde? Eu, Domnul, îi poruncesc să-Mi răspundă.

Eu sunt Cel ce aud orice glas, așa cum am auzit glasul lui Abel, care striga la Mine din pământ. Acest copil al lui Adam a vărsat sângele mielului cel adus ca jertfă a inimii lui înaintea lui Dumnezeu. Eu am luat jertfa inimii lui, jertfa iubirii lui către Mine, dar sângele mielului jertfit a făcut miros de sânge pe pământ, și apoi sângele lui Abel a însemnat pământul cu sânge de om, și iată, carnea și sângele nu trag cu moștenirea împărăției cerurilor.

Fiilor, fiilor, ce este carnea și cine a făcut-o și cine o crește ca să fie? De ce mănâncă oamenii carne? De ce mănâncă animalele carne? De ce se mănâncă, fiilor, carne? De ce carnea mănâncă carne? De ce nu se mănâncă ce am lăsat Eu spre mâncare? Cine poate să-Mi răspundă? Eu sunt Cel ce aud pe cel ce-Mi răspunde.

O, unde ești, făptura Mea? Omule cel întâi zidit, răspunde-Mi! Răspunde-Mi, ca să audă tot neamul omenesc că Eu sunt Dumnezeul celor vii și al celor adormiți. Răspunde-Mi, tu, cel zidit de mâna Mea din pământ! Amin, amin, amin.

– Iată-mă, Doamne. Cine poate sta împotriva cuvântului Tău? Este, oare, cel ce poate să-Ți răspundă în afară de mine? Eu sunt omul cel întâi zidit; zidit de mâna Ta și de iubirea Ta. M-ai zidit din cuvânt și din iubire și din pământ, și m-ai numit om. Nu m-ai numit carne, și m-ai numit om. Eu sunt cel ce am păcătuit împotriva Ta și a mea, iar Tu erai Cel Preaînalt. Tu ești Ziditorul meu și a toate cele văzute și nevăzute care înseamnă Dumnezeu, dar eu m-am făcut fur prin nesupunere. Mi-ai dat tot ce ai creat Tu pentru mine, dar eu am râvnit la ale Tale, Doamne. Tu erai Cel Drept și n-ai ascuns de mine pe cele ale Tale, și le-ai pus în mijlocul raiului, ca să fie ale Tale, nu ale mele; ca să fie semnul Tău în calea mea, ca să fii Tu cu semn înaintea mea mereu, iar eu să am voie liberă și cu ea să Te iubesc și să fiu iubirea Ta, și Tu să fii iubirea mea în toate ale mele, și ca să fiu al Tău, și nu al meu. Dar eu m-am înălțat. O, cum de m-am înălțat? Nu mai era nimeni pe pământ peste care să mă înalț. M-am înălțat împotriva Ta, Doamne. Am voit să fiu ca Tine și mai mult ca Tine. M-ai așezat în raiul cel din Eden și mi-ai dat mie tot ce ai făcut pentru om, și eu m-am semețit cu gândul că sunt mare peste toate și mi-am zis: „Sunt Dumnezeu și stau pe scaunul lui Dumnezeu“. Din pricina frumuseții mele inima mea s-a îngâmfat și prin trufia mea mi-am pierdut ascultarea și înțelepciunea, după cum este scris în Scripturi despre fapta mea, despre trufia inimii mele în raiul cel din Eden. Tu când ai văzut că mi-am făcut înțelepciunea mea din trufia mea, ai avut grijă de viața mea și mi-ai spus cu poruncă: «Din toți pomii raiului poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negreșit».

Eu am umblat cu semeție de sine înaintea Ta, Doamne, și am spus taina Ta femeii pe care am numit-o femeie și am numit-o carne din carnea mea și os din oasele mele, și am zis că este a mea. N-am voit să fiu al Tău cu tot ce este al meu, cu tot ce aveam de la Tine făcut și dat, și m-am smuls din Tine și m-am alipit de femeie cu inima mea. Edenul era grădina Ta, nu era a mea, dar în inima mea s-a încuibat nelegiuirea mea cea din trufia inimii mele născută. Când eu am spus către femeie porunca Ta să nu mâncăm din pom, femeia cea din carnea mea s-a făcut din carne poftă, și gândul ei a lucrat prin pofta ei, și îngerul cel frumos a lucrat pentru femeie prin trupul șarpelui care se încolăcise pe pomul cel cu roade oprite pentru mâncat. Acesta a îndemnat pe femeie să mănânce, că nu va muri, ci «li se vor deschide ochii și vor fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul». Șarpele s-a făcut semn rău în calea omului prin pofta omului, prin semeția omului, căci Tu le stai împotrivă celor ce se semețesc în cugetul inimii lor, Doamne, Creatorule a toate, și ai pus dușmănie între șarpe și om, și iubirea a început să plângă în Eden, și firea plângea și ea pentru căderea omului, căci omul s-a făcut carne și fire stricăcioasă, Doamne, iar carnea la carne trage, și carnea este pentru moarte, nu pentru Dumnezeu.

Ce este carnea? Iată întrebarea Ta, Doamne. Cine este cel ce a făcut-o? Eu sunt cel ce-Ți răspund. Eu sunt cel ce am făcut din lucrul mâinilor Tale carne și fire stricăcioasă, că am greșit înălțându-mă, și apoi am greșit neascultând porunca Ta să nu mănânc din ce este al Tău și nu al meu, și apoi am greșit lăsându-mă supus de femeie, și apoi am greșit rămânând de partea ei și nu de partea Ta, Doamne. Eu sunt rădăcina omului cel supus cărnii și firii stricăcioase, dar Tu ești din cer rădăcină a omului care voiește să se nască din moartea și din învierea Ta dintre cei morți.

Ai venit din cer acum două mii de ani, ca să lucrezi să-l sui pe om la locul de unde eu am căzut. Ai stat nemâncat patruzeci de zile și patruzeci de nopți pentru mine, cel care am mâncat fără voia Ta din ale Tale, păcătuind cu semeția și cu neascultarea mea de Dumnezeu. Patruzeci de zile și patruzeci de nopți n-ai mâncat, și Te-ai lăsat ispitit de duhul cel rău mai mult decât m-am lăsat eu, dar ispita lui a fost biruită în trupul Tău. Ai biruit Tu ce trebuia să biruiesc eu. Eu am înființat pe duhul rău, iar Tu i-ai strivit puterea prin smerenia Ta și prin ascultarea Ta de Tatăl Tău. Ai plâns cu lacrimă dumnezeiască patruzeci de zile pentru mine, că Tu pe mine mă cauți de șapte mii de ani. În orice om voiești să mă afli, că Tu mă voiești așa cum am fost mai înainte de semeția mea. În orice om mă voiești așa cum am fost când m-ai așezat la începutul meu în raiul cel din Eden.

Iată-mă, Doamne, căci pentru învierea mea ai venit între oameni ca să mori ca omul și să intri după mine în locuința morților în care am intrat cu lacrimi pe obraz pentru tot ce am făcut împotriva Ta, Doamne. Te-am așteptat atâta vreme să vii după mine. Și acum Te aștept să vii pentru tot omul care a murit prin faptele mele cele rele, pe care le-am făcut în raiul cel din Eden. Poporul Tău cel de azi este cărare a venirii Tale, că vei veni curând, curând, și cu Tine vor veni toți cei adormiți întru Tine, întru nădejdea venirii Tale cea de la sfârșitul veacurilor, Doamne și Răscumpărătorule și Fiule al Tatălui ceresc.

Iată-mă, Doamne. Sunt în venirea Ta și îi spun neamului omenesc că nu trebuie să mănânce omul carne, și nici o vietate nu trebuie să mănânce carne. Eu sunt omul cel întâi zidit și am greșit pentru tot neamul omenesc care a greșit prin mine.

Mărturisesc păcatele mele cele din Eden. Cunoașterea este a lui Dumnezeu, nu este a omului, iar eu am greșit atingându-mă prin femeie de cele ale lui Dumnezeu, și luând și mâncând prin femeie.

Eu sunt făcut din pământ român, și sunt român, și sunt omul cel întâi zidit din pământul cel întâi ivit din apă la facerea cerului și a pământului.

Doamne, fie voia Ta peste pământul român, precum a fost la începutul pământului. Duhul meu plânge pentru toată stricăciunea care s-a așezat peste pământ prin neascultarea mea cea de la începutul meu. Duhul meu așteaptă venirea Ta, Doamne, Fiule al Tatălui și Fiule al omului, Care vii cu taina nestricăciunii omului, pe care eu am pierdut-o pentru mine și pentru fiecare om. Dar Tu ești Răscumpărătorul Care vii, și nu este om să pătrundă pe Dumnezeu, Cel ce este și Cel ce vine, Cel ce a murit și a înviat pentru fiecare om.

Iată-mă, Doamne, că m-ai chemat, și am venit la cuvântul Tău, că Tu ești Dumnezeul meu. Fericit este omul care ascultă pe deplin de glasul lui Dumnezeu.

Doamne, curăță-mă de vina mea, care a căzut peste tot neamul omenesc, că am ieșit cu ea în fața cerului și a pământului, ca să vină apoi împlinirea făgăduințelor venirii Tale pe pământ, în lucrare de cer nou și de pământ nou pe pământul român pe care Tu stai și cuvintezi cuvântul venirii Tale, chemând toate neamurile pământului înaintea Ta, pentru ziua cea mare a răscumpărării. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu de azi, omul cel întâi zidit Mi-a răspuns și a venit când l-am strigat.

Eu sunt Cel ce pe toate le-am adus din neființă la ființă atunci când le-am creat. Nu le-am creat ca să se mănânce unele pe altele. Nu le-am zis să fie carne de mâncat unele pentru altele. Vreau să repar stricăciunea pe care Mi-a făcut-o omul cel întâi zidit, și după el tot omul cel ieșit din om.

Fericit este omul care ascultă de glasul Meu cel din cartea aceasta, căci vremea venirii Mele este aproape. Fericit este omul care-Mi slujește Mie în calea venirii Mele, căci sunt aproape întru venirea Mea și cartea venirii Mele merge peste tot pământul înaintea Mea. Amin, amin, amin.

Dar ce trebuia să facă omul ca să nu cadă din viață? Trebuia să osândească păcatul din trupul său, așa cum am făcut Eu când M-am întrupat din Fecioară ca Fiu al Tatălui ceresc. Eu ce am făcut? Ce este scris în Scripturi? «El a osândit păcatul în trupul Său și l-a nimicit pironindu-l pe cruce». Neascultarea, fiilor, trezește răul din om, și răul nu mai este osândit în om, iar ascultarea de Dumnezeu îl face pe om să osândească răul în el și să nu-i dea voie să lucreze, așa cum am făcut Eu. Eu am osândit păcatul în trupul Meu și apoi l-am nimicit prin cruce, prin moartea Mea pe cruce. Eu l-am făcut pe om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și nu altfel, dar omul n-a osândit răul în trupul său, și și-a trezit răul din el prin neascultare de Dumnezeu, prin necunoașterea Stăpânului și a feței Stăpânului său. Iată, omul nu trebuia să-și uite Stăpânul. Omul trebuia să aibă Stăpân pe Dumnezeu, dar el a ieșit de sub stăpânire și și-a folosit libertatea în păcătuire.

Fiilor, fiilor, v-am învățat ce este diavolul, tată. Diavolul nu trebuia să fie liber în om. Dumnezeu trebuia să fie liber în om. Când unul este liber, celălalt nu mai este stăpân. Când răul este trezit de om înăuntrul său, atunci binele este răstignit în om. Când binele este mereu treaz, mereu stăpân în om, atunci răul este răstignit și osândit în om. Copilul mic nu cunoaște nici binele, nici răul, și de aceea este purtat în brațe de cel mare, iar copilul este în pace și în liniște și în brațe mângâietoare. O, ce durere pe Mine când văd pe copii că se fac mari și nu are cine să-i învețe ce este binele și ce este răul, ce este Dumnezeu și ce este diavolul! Omul este casă binelui și răului, și acestea două nu sunt fără om. Când nu era omul, acestea nu lucrau, căci Dumnezeu lucrează cu omul, și toate pentru om le-a lucrat, precum și ascultarea a înființat-o după ce omul a fost înființat.

iar când l-am scos din rai și l-am pus pe pământ, așa i-am spus: «Pentru că n-ai ascultat, blestemat va fi pământul pentru tine și cu osteneală să te hrănești din el, căci spini și pălămidă îți va rodi, și te vei hrăni cu iarba câmpului, și cu sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, hrana ta, până ce te vei întoarce în pământul din care ești luat», și l-am scos din rai ca să lucreze pământul din care fusese luat și făcut.

Adam a fost făcut din pământ, și pământul l-a recunoscut de stăpân pe cel făcut de Dumnezeu din pământ. Iar dacă Adam a căzut de la fața Creatorului său, a căzut și pământul sub blestem, căci din pământ a fost făcut Adam. Dar nici a doua oară nu s-a supus Adam lui Dumnezeu, că n-a ascultat ca să mănânce ce-i spusese Dumnezeu, și omul a mâncat ființă vie. Omul a omorât ființă vie și a mâncat, și n-a ascultat ca să mănânce ce a spus Dumnezeu când a spus: «Te vei hrăni cu iarba câmpului, și prin sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta».

Omul n-a voit să mănânce pâinea Mea, și a voit să mănânce pâinea sa.

Se întreabă unii oameni care se dau că știu despre Dumnezeu și zic: de ce am lăsat pe om să ia din rodul cunoștinței dacă nu trebuia să ia?

O, fiilor, și voi, fii ai oamenilor, Eu n-am făcut omul ca să-l robesc, ci ca să aibă libertate, că voiesc să Mă iubească omul, și prin iubire să se supună lui Dumnezeu și nu forțat de Dumnezeu. Voiesc să-Mi fie omul ca un dar al lui. Darul Meu de la om voiesc să fie omul. Darul nu e din datorie, și e din iubire. Darea e datorie, nu darul. Eu am dat daruri omului ca să Mă poată vedea pe Mine în el cu ele și ca să Mă iubească în el omul slăvindu-Mă în el prin darurile Mele în el. O, și omul s-a trufit cu el și a întins mâna și a zis că este el. Uitați-vă, fiilor, la fiii oamenilor și credeți adevărul acesta: omul s-a trufit cu el și a întins mâna și a zis că este el. A întins mâna și a luat din rodul cunoștinței și a zis că este el, dar știința Eu sunt, și omul M-a dat jos de pe tronul Meu, M-a răsturnat și s-a așezat el, prin păcatul trufiei s-a așezat. L-am făcut pe om să fie liber, să Mi se dea în dar ca să-l am, să am lucrul mâinilor Mele, să am munca Mea și să Mă bucur de ea, să Mă odihnesc în ea. Eu am zis omului să Mă iubească pe Mine ca pe Dumnezeul său, și el a întins mâna și a luat ce este al Meu și s-a furat pe sine din Mine, s-a smuls din Mine, s-a smuls din rădăcina lui. Eu eram rădăcina omului, și omul s-a făcut sieși rădăcină, și Eu am venit de la Tatăl rădăcină în Fecioară, ca să-l iau pe om în rădăcină, ca să fie Dumnezeu rădăcina omului. Tatăl milei M-a trimis, de mila omului M-a trimis ca să Mă înrădăcinez și să răsar om nou și să iau în trupul Meu pe om, ca să crească din Mine omul, trup nou și duh nou. M-a trimis Tatăl rădăcină în Fecioară.

O, mamă Fecioară, rădăcină a Fiului tău, M-am înrădăcinat în tine de la Tatăl, ca să am rădăcină în om, ca să fiu rădăcina omului, rădăcină din cer, din Tatăl, căci Eu din Tatăl am venit în tine rădăcină, mamă Fecioară, mamă iubită, iubita Mea, mama Mea, Fecioara Mea iubită, Fecioară mireasă! O, cum să te mai cânt ca să rușinez pe cei ce nu au ascultat cuvântul tău care a spus: «Mă vor ferici toate neamurile»? Tu ești serbată în Israel. Tu ești omul în care Eu M-am înrădăcinat ca să răsar om din om, și așa l-am făcut din nou pe om, și omul nu are minte și nu știe. Tu ești împărăția lui Dumnezeu în om, și nu știe omul ce înseamnă împărăția Mea în el și cu el. Nici omul bisericii care zice că știe pe Dumnezeu, nici acela nu știe nimic, căci omul s-a trufit și a căzut întinzând mâna să ia ce nu trebuia să ia. A furat și a căzut furând și a rămas în sine omul, a rămas stăpân în sine și așa stă până azi.

trupul cel făcut de Dumnezeu a fost trup nemuritor când a fost făcut. Era lucrat numai din bine, numai din Dumnezeu, numai de Dumnezeu, și l-am făcut stăpân pe bine ca să-l moștenească, să moștenească pe Dumnezeu, să nu aibă altă avere, să nu aibă altă întocmire omul. Și dacă l-am făcut stăpân, Mi-a luat stăpânirea și a făcut cu ea răul. Răul nu era în om. Răul a fost luat de om, a fost mâncat de om, a fost luat de om în pântece, și din acest aluat se naște omul din om. Fructul cel luat de om din pomul cunoștinței binelui și răului este aluatul din care se naște omul. Aluat de neascultare a luat omul în pântece. Acest pom a căzut și el, și s-a făcut rău. El a stat atâta timp cât nu i s-a ispitit fructul, și după aceea s-a făcut păcat și a căzut din cer odată cu omul.

Dar știința prin care omul a murit a înșelat pe om și l-a căzut de la Dumnezeu, căci duhul cel potrivnic așa a spus omului: «Ia și mănâncă; nu vei muri, ci vei cunoaște, vei avea știință», și așa a căpătat omul știință, și după ce a căpătat știința, a murit, căci s-a socotit fur, și s-a împlinit cuvântul care spune: «În ziua când vei mânca, vei muri», și a murit în ziua aceea, a pierdut raiul în ziua aceea, și a căzut pe pământ omul. Scris este: «Nu poate omul să vadă fața lui Dumnezeu și să fie viu omul», și omul n-a ascultat, și a voit să vadă fața acestei taine dumnezeiești care spune: «Să nu mănânci din pomul acela». Pomul acela dădea știință, și i-a făcut ochi lui Adam și lui Eva, dar neascultarea l-a căzut pe om, și de atunci știința s-a făcut pământ prin neascultare.

Omul era știința lui Dumnezeu, lucrătura științei lui Dumnezeu, și era bine așa, dar omul n-a ascultat, și i s-au închis ochii sufletului și i s-au deschis ochii trupului, și n-a mai văzut cele ce nu se văd cu trupul, și iată ce greu mai e să se facă omul om din Eden, cu ochi pentru cele ce nu se văd. Ucenicul proorocului Elisei a văzut o clipă cele ce nu se văd, și s-a bucurat la vederea aceasta, căci a văzut prin Dumnezeu. Proorocul Elisei a văzut o clipă cele ce nu se văd, căci a văzut răpirea lui Ilie cu car și cai din cer, din cele ce nu se văd.

Știința era lucrul lui Dumnezeu, și omul era lucrul lui Dumnezeu, și iată, omul a întins mâna și a luat știință ca să se îndumnezeiască. Dar nu era lucrat el din dumnezeire, din înțelepciune? O, fericit de omul sărac cu duhul, că acela stă mic și ascultă de Dumnezeu, dar omul care a furat știința, acela a murit, nu a înviat. Să nu se mai semețească omul că știe, că iată cum știe și de ce știe, și omul nu e fericit, că în ziua aceea s-a rupt pacea dintre Dumnezeu și om, căci omul a furat știința, și de atunci se zbate să-și găsească pacea și nu și-o mai găsește. Dar am venit să i-o dau înapoi, căci M-am coborât după om. Am găsit pe Fecioara care era împăcată cu Dumnezeu prin ascultare și supunere, și am dat arvuna păcii, și apoi am ieșit și am rostit: «Fericiți făcătorii de pace, că aceia se vor face fii ai lui Dumnezeu».

Măcar tu, Israele, poporul Meu, măcar tu să nu te îngâmfi că știi. Să nu mai vrei să știi nimic, că iată ce fac Eu pentru tine: îți aduc știință din cer, ca să înveți în cer, nu pe pământ, și să nu dorești știință de la trup și de pe pământ și de la om. Am făcut minune mare de te-am ales ca să-ți dau din cer și ca să întocmesc în tine grădină de Eden și om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Eu am venit ca să te așez în rai, și tu să-l lucrezi și să-l păzești și să mănânci din el, din mâna Mea să mănânci și să nu asculți de șarpe așa cum a făcut omul la început, și să asculți de Mine, nu de șarpe, tată. Omul de la început, n-a ascultat de Mine; a ascultat de vrăjmaș, de parcă vrăjmașul l-ar fi întocmit pe om; și s-a dat omul rob ascultător altui stăpân, și atunci l-am scos din Eden, și am pus pază peste Eden, căci acolo era și pomul vieții, și omul era în neascultare, și avea știință, după cum este scris: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi». De atunci, omul a luat știința, dar a pierdut viața și raiul, și s-a așezat pe pământ, și n-a mai mâncat din rai și n-a mai avut omul putere.

O, și ce frumos s-au întocmit toate cele ce se văd, și ce fericit ar fi fost omul!

Ce le-am spus Eu apostolilor? Le-am spus așa: «Nu vă bucurați că duhurile rele vi se supun, și bucurați-vă pentru că numele vostru este scris în ceruri». Eu le-am spus că acei ce-i ascultă pe ei Mă ascultă pe Mine, iar acei ce se leapădă de ei se leapădă de Mine, și ei n-au înțeles ce va să zică această putere care lucra în ei. Am lucrat peste ei, că ei s-au întors bucurându-se și zicându-Mi că demonii li se supun în numele Meu, iar Eu le-am spus atunci că am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Fiți bine atenți cu Duhul Meu Cel din voi, măi copii, ca să învățați de la Mine, tată. Fiți atenți la ce le-am spus Eu lor: «Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer». Nimeni în afară de Mine, Fiul Tatălui, n-a văzut pe satana când a căzut din cer. Eu l-am văzut, și tot Eu l-am trezit pe Mihail ca să rostească luarea-aminte a îngerilor și statul lor sub Cel ce i-a creat pe ei. Și dacă Eu am fost de față la această stricăciune care a venit de la bucuria cea semeață a omului cel dintru început, iată, de aceea le-am amintit Eu aceasta apostolilor Mei, și le-am spus că am văzut duhul bucuriei semețe, care l-a căzut pe om de la viața cea întru Duhul Domnului. Le-am spus că Eu le-am dat putere să calce peste puterea vrăjmașă care a căzut de la cer, și că nimic nu-i va vătăma pe ei, dar i-am învățat smerenia duhului lor spunându-le să nu se bucure că li se pleacă lor duhurile rele, ci să se bucure că au numele lor scrise în ceruri.