1.2. Zidirea omului; grădina raiului

Lucrarea Mea este omul, poporul Meu. Lucrarea Mea este să-l duc pe om înapoi la Tatăl. Nu pot să fac această lucrare fără ajutor de la om, poporul Meu. O, te-am rugat mult, și mereu cu lacrimi te-am rugat să ai tu grijă mare de coborârea Mea cuvânt pe pământ și să Mă ajuți, căci Eu ți-am spus ție că nu Eu, ci omul trebuie să vină. Pe om îl așteaptă toată făptura, nu pe Mine, căci Eu sunt, dar omul nu este. O, nu vrea omul să învețe să fie, să ia de la Mine viață și s-o pună peste el omul și să creadă că poate să facă voia Mea. Nimic nu-i este cu neputință omului dacă el vrea să creadă că Eu pot. Pot, dar nu fără om. Pot tot ce am de putut, dar prin om cu credință fără de măsură, și tot așa și umilința lui.

Eu pe om pentru Mine l-am făcut. L-am făcut și i-am dat viață, și apoi i-am spus s-o lucreze și s-o păzească, și ca să Mă pot odihni cu iubirea Mea în om, în casa Mea, poporul Meu. I-am spus, când l-am făcut, să aibă viață cu ascultare, că asta înseamnă să Mă iubească omul pe Mine; pe Mine și nu pe sine.

I-am dat omului viață după ce l-am făcut. Am deschis gura și am suflat peste el, și el a luat viață, a luat suflet, și i-am spus să lucreze și să păzească viața pe care i-am dat-o și să asculte așa cum i-am spus. El însă de la început a luat în sine duhul neascultării, potrivnicul lui Dumnezeu, și apoi omul nu a mai putut să Mă iubească pe Mine, nu și-a mai lucrat, nu și-a mai păstrat viața. Eu i-am dat viață și i-am dat-o să fie frumoasă și să asculte voia Mea și să Mă iubească, fiindcă Eu nu de altceva l-am făcut.

O, omule, durerea Mea! Dacă Eu îți dau viață atunci când tu te naști din om din voia omului, tu ar fi atunci să crești, și apoi să Mă cunoști prin făpturi și să cauți să asculți de cineva care știe de la Dumnezeu ce este viața, de unde vine ea, ce face ea, ce face casa ei, și apoi să te faci ascultător de Cel ce dă viață, că așa înseamnă iubirea Mea în tine, omule fără știință din cer. Ferice celui ce, auzindu-Mă, se deschide și își câștigă viața, căci viața omului este pierdută încă de pe când el a făcut pasul neascultării cu gândul și cu cuvântul lui, și apoi cu fapta lui.

O, e mare taină cuvântul lui Dumnezeu care spune că a făcut lucrul Său bărbat și femeie și l-a numit om, și l-a numit viață. O, s-a despărțit omul de fericirea Mea în el și de fericirea lui în Mine. Eu eram fericirea lui, iar el era fericirea Mea, și apoi el n-a mai ascultat de cuvântul cel pentru viață ca să și-o lucreze și ca să și-o păzească și ca să aibă Dumnezeu Făcătorul unde să-Și plece capul Său spre odihna Sa. Nici omul nu mai are odihnă și nici Dumnezeu, căci s-a stricat odihna cea de la început a lui Dumnezeu și a omului, iar Eu cu mare greu caut să găsesc om cu supunere pentru porunca vieții, căci ea este ascultarea pe care omul a călcat-o, și apoi a murit în el viața, și s-a hrănit din greu și cu sudoare din roadele pământului din care a fost făcut, și nu s-a mai odihnit de atunci, căci omul odihnit este cel ce nu calcă porunca vieții și lucrarea ei.

O, e mare taină cuvântul Meu care spune că a făcut Dumnezeu lucrul Său bărbat și femeie și l-a numit om, și l-a numit viață! Acum două mii de ani am despecetluit această taină, și cu ascultare de Tatăl M-am făcut Om fără de păcat, căci mama Mea Fecioara Mi-a dat locaș trupul său cel de carne și din ea Mi-am luat viața Mea cea de la Tatăl pusă în ea și i-am arătat omului taina vieții, taina ascultării, taina nestricăciunii, rodul credinței sfinte în cei ce au crezut că viața este de la Dumnezeu și prin cuvânt se naște și se numește om apoi, și se numește locaș al vieții omul. Amin.

Am făcut omul după chipul și asemănarea Mea când l-am făcut. M-am uitat la Mine, omule, când l-am făcut pe om. Precum se uită un meșter în oglindă ca să-și facă chipul, așa M-am uitat Eu la Mine când l-am făcut pe om. Am suflat apoi din Mine duh de viață peste el, și așa l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul și asemănarea Sa.

Vin din cer pe pământ ca să-l trec pe om de la moarte la viață, că nu are cine să-l învețe pe om viața și calea ei și adevărul ei.