1.2. Zidirea omului; grădina raiului

Cerul și pământul, și după aceea toată facerea de pe ele, toată frumusețea, toată viața, și ele au prins viață, și viața s-a ivit și a grăit când omul a fost așezat pe pământ după ce Dumnezeu l-a făcut pe el. Pământul le-a dat trup la toate, iar cerul le-a dat viață și le-a dat soartă. Cerul și pământul, și pentru ele, omul. Amin. Omul, și pentru el, cerul și pământul. Amin, amin, amin.

Ce frumoasă a fost Boboteaza pământului când el a ieșit din ape și l-a primit pe el pe om, pe toate câte au fost făcute pentru om, și pe om apoi, ca să stăpânească el cu iubire peste cele ce s-au făcut din iubirea Mea, la cuvântul Meu, pentru om. Eu pentru om am făcut atâta facere, atâta frumusețe, atâta armonie care așteaptă după om să-i dea grai, să-i dea soartă, să-i dea om desăvârșit, ca să se bucure facerea de omul pentru care ea a fost făcută.

Eu sunt Cel ce sunt, și lucrarea Mea este cuvântul, iar Duhul Meu este adevărul. M-am făcut trup și M-am sălășluit între oameni, și apoi M-am dus la Tatăl Savaot, ca să pot veni din cer pe pământ după ce M-am făcut trup din Fecioara în care M-am întrupat de la Duhul Sfânt. Trupul Meu lucrează ca și trupul omului, fiindcă pe om l-am făcut ca și pe Mine. Mâna Mea l-a lucrat pe om, și mișcarea ei i-a întocmit trupul din pământ, iar Duhul Meu, suflând peste el, i-a dat sufletul și l-a făcut om cu suflet viu, fiindcă Duhul Meu este dătător de viață. Aceasta este lucrarea Mea, să dau viață omului, căci întru Mine este viața. Amin.

Tatăl Meu Mă ținea învelit în slavă mai înainte de întemeierea lumii. Mă iubea ca pe unicul Său Fiu, și toate ale Lui, ale Mele erau. Apoi M-a pus Tatăl să fac lumea, și am făcut-o; numai cu cuvântul am făcut-o, căci la început era Cuvântul, și Eu eram Cuvântul, și una cu Tatăl eram, și Mi-a zis Tatăl să-l fac pe om, și l-am făcut, cu mâna l-am făcut, și am suflat peste el Duhul Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și omul cel zidit din pământ s-a sculat pe picioare și s-a făcut om viu. Eu și cu Tatăl Ne-am odihnit apoi de această fericire cu care Eu l-am lucrat pe om și l-am făcut viu. M-am odihnit în iubirea Mea cea pentru om. I-am dat apoi omului stăpânire peste toate vietățile care au în ele suflet viu, și Mă bucuram de om dându-i bucurii. Apoi, i-am făcut lui grădină de Eden și l-am pus în ea ca să-l bucur cu desfătările ei cerești. Și ca să nu-l fac rob fără de voie, am pus în rai pomul oprit, pomul morții, din care i-am spus omului să nu mănânce, ca să nu moară. Fructul păcatului, i-am spus omului să nu mănânce din el, căci roadele lui sunt spre moarte, și omul se desparte de Dumnezeu pentru fructul păcatului, dar i-am spus omului să nu mănânce din el. Roadele lui par dulci, dar aduc moarte peste om, aduc despărțire de Dumnezeu. Așa a uitat omul că el este templu al lui Dumnezeu și al Duhului lui Dumnezeu. Omul cel întâi zidit după ce a mâncat din pomul păcatului s-a și ascuns de Mine, căci păcatul ascunde pe om de la fața Mea. Cel ce nu mai are pe Dumnezeu în el, acela se ascunde pentru păcat, căci cine dintre oameni ar păcătui fiind Eu înaintea lui? Eu nu se poate să ascund pe om dinaintea Mea, dar aceasta o face omul, căci omul, prin păcat se ascunde de Dumnezeu și se așează în sine pe drum străin de calea vieții lui, dar Tatăl Savaot Mă trimite după om, și Eu vin să-l strig ca să-Mi răspundă.

O, lucrul mâinilor Mele, oprește-te din calea ta și ascultă-Mi strigarea! Fiii tăi sunt până azi, iar strigătul Meu cuprinde timpul, de la facerea ta și până azi, și te strigă.

Iată lucrul tainelor cerești în ființa ta, omule, iar Eu cu mângâierile Mele te îmbiu și te hrănesc din gura Mea, din sânul Meu, ca mama pe pruncul ei, iar tu să prinzi viață, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, Îmi prind cu mâna marama și îți șterg cu ea ochii, ca să vezi ca din cer. Nu mai fac tină din pământ și din scuipat ca să te ung la ochi. Te șterg cu marama Mea, atinsă mereu de Sângele Meu cel din cer, care curge pentru spălarea ta, de două mii de ani. Pătrunde-Mi taina, omule, ca să Mă vezi cum sunt, și să te faci după chipul și asemănarea Mea, și să se vadă și din cer și de pe pământ că tu Mă ai așa cum sunt Eu, purtându-Mă în tine.

Din nou poposesc pe pământ cu oamenii, iar haina Mea este cuvântul, și haina e multă, căci cuvântul e mult, iar Eu Mă acopăr cu slava lui. Pătrunde-Mi taina, omule, ca să Mă vezi în mijlocul cuvântului, căci în calea ta Mă așez îmbrăcat în haina slavei cuvântului Meu pe deasupra trupului Meu cel ceresc. Mai mare este lucrarea Mea de acum cu omul decât cea de atunci, pentru că Eu M-am dus la Tatăl acum două mii de ani, ca să vin apoi cu El, și Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine, și suntem îmbrăcați în cuvânt.

Vino la Tatăl, omule! Tu ești casa lui Dumnezeu, dar dă-te înapoi lui Dumnezeu. Vin după tine din cer și frâng pâine și îți dau, și îți torn vin și îți dau, și Mă fac locaș de odihnă pentru tine. Am poposit cu cei din cer în grădina Mea cea de la începutul omului. Pătrunde-Mi venirea, omule, și lasă-te pătruns de ea și învață de la Mine fața Mea în tine. Fă-te frumos pentru Mine, că Eu când te-am făcut întâi, te-am făcut frumos ca și pe Mine, și nu-ți mai trebuia nici o slavă. Acum cauți mereu și nu mai găsești, căci cel ce pierde slava cea din cer, acela umblă gol și dă să se învelească precum omul cel de la început după ce a păcătuit a dat să se învelească.

O, Mi-e tare dor de om! O, fiilor micuți de la ieslea cuvântului Meu, o, fiilor scumpi, Mi-e dor de om, Mi-e dor să-l zidesc pe om așa cum v-am zidit pe voi. O, copilași dulci, Mă plâng vouă de atâta vreme, dar azi Mă plâng și omului care Mă umple de rane. Mă dor toate mădularele, tot trupul Mă doare. Mă doare trupul din cap până în picioare, căci omul păcătuiește cu tot trupul lui și cade mereu, și cade prin simțuri și își face simțurile poartă pentru păcat, și omul cade prin simțuri. Aceste porți dau drumul înăuntrul omului dușmanilor lui, dușmanilor vieții și ai veșniciei omului.

Nu mai pot, omule strivit de păcat. Mă dor păcatele tale, Mă doare trupul pentru tine. De două mii de ani Mă doare. Am rămas cu ranele pe trup, și ele Mă dor de atunci și până azi, și îți spun plângând: Mă doare! Iată de ce Mi-e dor de tine, omule. Mi-e dor să vii la Mine ca să nu Mă mai doară pentru tine. Îl doare pe Dumnezeu de la păcatele tale. Duhul cărnii nu doare, dar doare trupul cărnii, și Îl doare pe Dumnezeu trupul pentru tine. Iată de ce Mi-e dor de tine, omule. Vin după tine cu grădina raiului, ca să te așez în ea, căci pomul morții nu mai este în rai, și este cu tine de șapte mii de ani, și tu te-ai făcut pom al morții cea din rai. Lasă fructul păcatului și bea din fructul vieții veșnice, ca să te fac om cu duh dătător de viață, ca și pe Mine. Așează-ți făptura după chipul și asemănarea Mea și nu mai lua din lume, că lumea nu e Dumnezeu, și este durerea Mea și a ta. Ia din cer, că vin după tine cu grădina raiului, ca să ți-o dau iar. Suspin după tine, și suspinul Meu e adânc fără fund, căci golul din Mine este omul. Sunt gol de om. Mă doare golul Meu după om, după casa Mea Mă doare. N-am casă, omule, dar nici tu nu ai. Hai să ne fim casă unul altuia și ogor de lucru unul altuia. Hai, că timpul s-a scurs, și timp nu mai este. Sună din trâmbiță îngerul venirii Mele, și timp nu mai este, și a venit vremea nunții veșnice și Tatăl Îmi face nuntă și Îmi dă mireasă dulce și Îmi șterge lacrima, căci sunt Fiul Lui Cel iubit, întru Care Tatăl a binevoit. Amin, amin, amin.

La începutul omului, Eu și cu Fiul Meu am făcut omului grădină de rai. Nu știam ce să-i mai facem omului ca să rămână el bucuria Noastră. Eu și cu Fiul Meu Ne bucuram de om, dar omul cel zidit de Fiul Meu după sfatul Nostru, omul s-a bucurat de trupul său și a uitat de Dumnezeu, de la Care avea trup, și suflet în trup. Omul cel întâi zidit a fost lucrat de Dumnezeu om desăvârșit, și pruncia n-a cunoscut-o, deși avea un Tată, un Creator, un Stăpân în el, căci sufletul din el era din Dumnezeu, și omul s-a semețit, și a ieșit din rai. Atunci am zis Fiului Meu: «Du-Te, Fiule, că e lungă vremea de când Ne uităm să-l zărim pe om întorcându-se singur. Du-Te, tată, și învață-l pe om suferința, nu fericirea. Du-Te, Fiule, că fericirea îl face pe om să Ne uite, tată. Du-Te, și să Te întorci la Mine cu omul pe umeri, că omul e munca Noastră, și e ziua Noastră, căci cu mare dragoste am pus Eu dragostea Mea în mâna Ta când ai luat pământ în mână și ai făcut trupul omului uitându-Te la Tine, Fiule scump. Apoi am zis să suflăm din Noi peste el suflet, și ai intrat suflet în trupul cel zidit de mâna Ta, că Tu ai ascultat de Mine, tată, când am zis să-Ți dau în dar omul și să avem om după chipul și după asemănarea Noastră».

Când l-am făcut pe om, Mi s-a părut cea mai lungă zi a lucrului Meu, căci l-am făcut cu cuvântul și cu mâna. Cea mai lungă zi de dragoste, iar după această zi am obosit și M-am odihnit de oboseală, că am lucrat cu mâna cuvântul pe care l-am rostit spre împlinire. O, lungă Mi-a fost așteptarea pentru om, căci omul a murit apoi din pricina semeției. În ziua când s-a semețit, a murit omul, și Eu am așteptat ziua învierii omului, și omul n-a mai înviat, și a tot murit. Am dat să-l înviez pe om cu preț de sânge, dar n-a înviat omul. Atunci am zis: «Iată, vin să fac voia Ta, Tată, căci în sulul cărții este scris de Mine să vin și să-l înviez pe om cu prețul sângelui Meu».

Eu am fost Omul după al Cărui model M-am uitat ca să-l fac pe omul cel întâi zidit. Eu am fost Omul Care este, Care are viață veșnică în Sine, și tot așa l-am făcut și pe om, dar l-am făcut din lut cu mâna Mea, și când am suflat peste lucrarea Mea, ea s-a făcut în omul cel zidit vene și sânge, viață din viața Mea, căci viața Mea este veșnică, iar veșnicia este fără de început și fără de sfârșit.

L-am zidit din lut pe om, și suflarea Mea peste el a făcut din el ființă vie. Am suflat peste lutul pe care l-am făcut cu mâna Mea după chipul Meu, și i-am dat suflet viu, și l-am numit om, și l-am iubit, și i-am dat în dar tot ce am creat, și l-am învățat să Mă asculte ca pe Cel ce l-a făcut pe el ca să fie. I-am dat voință liberă, ca să poată iubi nestricăciunea, ca să poată iubi pe Creatorul său, că Eu am nevoie de iubire de la om. Cel ce nu este liber cu voința, acela nu are iubirea lui. I-am dat voința liberă ca să Mă iubească, de aceea i-am dat, și apoi l-am învățat și i-am spus: «Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoașterii lui Dumnezeu să nu iei, ca să nu mori, ca să nu te ridici peste Dumnezeu, Care pe toate le cunoaște».

O, Fiule ceresc, născut din mine, Tu ai luat pământ în mâini după ce ai făcut cerul și pământul, și Te-ai uitat la Tine și ai făcut chipul Tău din pământ și i-ai dat asemănarea Ta, și apoi i-ai dat și duh din Duhul Tău, și din chipul cel făcut de Tine din pământ ai făcut ființă vie, suflând duh din Duhul Tău peste el și în el, și l-ai numit om după chipul și asemănarea Ta, și după aceea ai luat o mână de carne din trupul cel îndumnezeit de Tine cu duh și cu suflare de viață, și ai făcut-o pe femeie ca să fie de ajutor omului, și din neamul femeilor m-ai luat pe mine ca să-Ți fiu de ajutor acum când Te-ai coborât la oameni ca să-i sui înapoi la cer, căci omul este lucrarea Ta cea dintru început. Cine înțelege ce este acel cuvânt al Tău când ai spus să faci ajutor omului pe potriva lui? Femeia trebuia să ajute pe om pentru ridicarea omului înapoi în cer, în Eden, în împărăția lui Dumnezeu, la plinirea vremii împărăției lui Dumnezeu, iar eu, Fiule scump, am împlinit acel cuvânt al Tău și Ți-am fost Ție ajutor pe potrivă pentru salvarea omului pierdut din împărăția Ta, din împărăția lui, și să-i dai înapoi împărăția și să fie împărat, și să fie, căci împărat este cel ce este.

Adam a pus nume la toate viețuitoarele cu suflare de viață în ele, dar n-a găsit dintre ele ajutor pe potriva lui, căci mai apoi, omul cel ieșit din om punea înaintea Ta animale spre jertfă de împăcare, dar omul nu s-a sculat din cădere, căci nu era pe potriva lui acest ajutor prin animalele jertfite, și a venit ajutorul prin femeie, așa cum a fost cuvântul Tău, Fiule, Dumnezeule și Cuvântule, Tu, Care lucrezi la sfârșit ca și la început. Și ai venit Tu, simbolul omului cel nou, Cel în cer născut și din cer născut prin Fecioară. Ai venit, Fiule și Mire al meu, și ai lăsat pe Tatăl Tău și Te-ai unit cu mine și ai fost în trupul meu. Un trup cu mine Te-ai făcut, ca să ieși apoi pârgă nouă și începătură a omului nou, om născut, nu om făcut, ca să-i răscumperi pe cei născuți, născuți din oamenii cei doi, din Adam și din femeia sa, și să ajungi cu omul până la lucrarea Ta cea dintâi peste care îl pusesei împărat pe om.

Lucrarea Ta este mare și lungă, Fiule, ca și răbdarea Ta. O, de ar fi omul ochi și urechi în jurul lucrării Tale de mântuire a omului!

Când Dumnezeu a făcut cerul și pământul, lumina, și ziua, și noaptea, și tăria cerului, și hotar apelor, și uscatul pe care l-a numit pământ, și iarba verde cu sămânță în ea, și pomii cei cu rod după neamul lor, și soarele, și luna spre luminarea zilei și a nopții și spre semnele anotimpurilor, și stelele ca să lumineze pe pământ, și toate vietățile de pe pământ și din ape, și păsările ca să zboare pe pământ și pe întinsul cerului, și peștii, și dobitoacele toate, și târâtoarele, și tot ce a făcut Dumnezeu la început, a văzut Dumnezeu că este bine tot ce a făcut, și apoi l-a făcut Dumnezeu pe om ca să aibă stăpânire peste pământ, peste pești, peste păsări, peste dobitoace și peste toate jivinele care se târăsc pe pământ. L-a făcut Dumnezeu pe om, bărbat și femeie, și a privit Dumnezeu la toate câte făcuse și erau bune foarte, iar omul nu cunoștea decât binele pe care îl făcuse Dumnezeu, și i-a spus Dumnezeu omului ce este bine, i-a spus să se ferească de rău. A zidit Dumnezeu grădina Edenului pentru om, și l-a luat pe Adam și l-a pus în grădină ca s-o lucreze și s-o păzească, și i-a poruncit lui Adam, zicând: «Din toți pomii grădinii vei mânca, dar din pomul cunoștinței binelui și a răului să nu mănânci, fiindcă în ziua când vei mânca din el, vei muri». Și apoi a făcut Domnul ajutor omului pe potriva omului, căci Adam pusese nume la toate viețuitoarele pe câte le făcuse Domnul, și Domnul Se uita la Adam să vadă cum le va numi pe fiecare, căci de la început a lăsat Dumnezeu voia liberă peste om. Și nu a aflat Adam ajutor pe potriva lui din toate viețuitoarele la care le pusese el nume, și atunci Dumnezeu a pus somn peste Adam și l-a adormit și a luat din el pe femeie și-a adus-o la el ca să-i pună nume. Și atunci a zis Adam: «Aceasta se va chema femeie, căci din bărbat a fost luată, și pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi cu femeia sa și vor fi amândoi un trup». Așa a grăit Adam după ce Dumnezeu a făcut-o pe femeie din una din coastele lui Adam. Și iată, Adam avea de tată și de mamă pe Dumnezeu, și a spus: «Va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa și se va alipi cu femeia sa și vor fi amândoi un trup».

Fiilor, fiilor, Adam și-a luat voia liberă încă de la început, după ce Dumnezeu l-a făcut. Atunci nu era decât binele și omul pe care l-a făcut Dumnezeu ca să stăpânească peste toate câte erau făcute. Omul a născut din el răul, a născut din el nesupunerea și neascultarea, și omul nu s-a supus lui Dumnezeu, și apoi s-a pierdut din Dumnezeu. Și după ce a căzut binele din om, omul a înlocuit binele din el cu semeția de sine încă de la început, poporul Meu. O, Israele, încă de la început s-a despărțit omul de Dumnezeu și s-a alipit cu femeia sa și au fost amândoi un trup. Tot omul se iubește pe sine și pe femeia sa, și femeia se iubește pe sine și pe bărbatul ei, și nimeni nu mai iubește pe Dumnezeu, căci omul a zis încă de la început că va lăsa pe Dumnezeu și se va alipi bărbat și femeie și vor fi un trup. N-a crezut omul în Mine ca să asculte ce i-am spus și să nu facă ceea ce i-am poruncit să nu facă. Aceasta a fost singura poruncă pe care am pus-o peste om: să nu mănânce bine și rău, că nu poate omul să slujească și lui Dumnezeu și diavolului. Iar când am venit cu poruncile peste oamenii căzuți, cea dintâi între porunci așa a fost: «Să iubești, omule, pe Dumnezeu din toată inima, și cugetul, și virtutea, și sufletul tău», căci cine nu iubește pe Dumnezeu, nu are iubire din Dumnezeu, nu are iubire. Unul ca acela are iubire de sine, are semeție de sine, are iubire fără Dumnezeu, așa cum a avut și omul cel de la început.