1.2. Zidirea omului; grădina raiului
N-au oamenii credință pentru cele nevăzute, și care lucrează și împlinesc tainic și se împlinesc, ca apoi să se arate. Am spus în grăirea Mea de azi că Eu, Domnul, la facerea cerului și a pământului am zidit mai întâi nevăzutele, și apoi pe cele ce se văd, și apoi l-am făcut pe om. N-am făcut omul mai întâi, ci am făcut darurile cele pentru el, i-am făcut mai întâi lui casă, și după aceea l-am așezat în ea, și casa lui este cerul și pământul, care sunt și casa lui Dumnezeu. O, tot așa și omul face, mai întâi își zidește casa, și apoi intră și locuiește în ea și se ajută cu ea la nevoile trupului său.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2010
O, Mi-e dor de iubirea Mea în om, și Mi-e dorul lung și greu. Sunt Cel ce l-am zidit pe om din iubirea Mea ca să-l fac pe el apoi casă iubirii Mele și să Mă odihnesc de ea, căci iubirea este grea, și are nevoie de odihnă. Mai înainte de a fi omul a fost iubirea Mea, iubirea cea din Dumnezeu, și am făcut din ea pe om, și apoi l-am făcut din lut ca să-l fac casă iubirii Mele și să Mă uit la ea și să Mă odihnesc în ea apoi de greul iubirii Mele, că e mare Dumnezeu, și are nevoie de odihnă.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica izgonirii lui Adam din rai din 14-02-2010
Eu sunt Cel ce sunt și sunt Cel ce fac, și din iubire am făcut și fac, căci Eu sunt iubire, și Mi-e tare multă rana după ce l-am făcut pe om, căci nu M-am putut odihni cu iubirea Mea în el. L-am făcut ca să-Mi odihnesc iubirea Mea cea multă și grea și să Mă uit la ea față în față cu ea, și am zis că este bine, și de atunci Eu sunt numai o durere. Cuvântam cuvânt de facere și apoi Mă uitam și vedeam că este bine, și am privit apoi peste toate câte le făcusem, și erau bune foarte cerul și pământul și toată oștirea lor, și în ziua a șaptea M-am odihnit de toată facerea pe care o făcusem. Cunoștea omul numai binele, căci așa am voit Eu pentru el și așa de mult l-am iubit, și am voit să nu cunoască el răul, și nici răul pe el, și de aceea i-am zis să se păzească de rău și să lucreze binele, ca să fie fericit și nemuritor. Numai cel ce cunoaște răul, numai acela este muritor, căci i-am zis lui Adam: «Să nu iei din pomul binelui și răului, fiindcă în ziua când vei mânca din el vei muri!».
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica izgonirii lui Adam din rai din 14-02-2010