Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului

Mă fac cuvânt peste pământ şi Mă dau celor ce Mă caută cu dorul inimii lor, căci cei ce cred în Mine sunt plini de iubire, sunt plini de dor, iar cei ce nu cred în Mine sunt cei ce Mă prigonesc, sunt cei ce Mă tăgăduiesc. Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi sunt Fiul mamei Fecioare, după ce Tatăl M-a trimis pe pământ prin naşterea Mea din trup fecioresc acum două mii de ani, căci dorul ei după Dumnezeu Mi-a fost scară slăvită ca să vin pe pământ, ca să vin după om. Şi de ce să vin după om? O, vin pe pământ după om, căci dorul omului Mă cheamă să vin, şi suspinul lui Mă cheamă, că numai în suspin petrece duhul omului, dar omul nu ştie să înţeleagă acest suspin al duhului lui. El caută, săracul, îşi caută mereu fericirea şi viaţa, şi din greu trudeşte cu căutarea sa, dar Duhul Cel de sus este departe de înţelegerea lui, căci el nu găseşte ce caută, iar Eu vin în calea lui şi-i dau din duhul Meu, căci omului îi este dor şi nu ştie de unde vin în el dorul şi suspinul cel de la dor şi truda lui după viaţă. Vai omului care nu citeşte în Scripturi ca să vadă faptele lui Dumnezeu pe pământ şi să creadă apoi în El şi să-L dorească de însoţitor al său şi să se facă el apoi însoţitorul lui Dumnezeu pe pământ!

O, mamă dulce a Mea! O, dulce ţi-a fost ţie cititul Scripturilor cele despre venirea lui Mesia, Salvatorul omului, mamă! O, cât de mult M-ai aşteptat să vin pe pământ, iar tu să-Mi slujeşti cu dor! Iubirea ta de Dumnezeu M-a dorit şi te-a făcut scară slăvită pentru venirea îngerului Meu la tine cu vestea venirii Mele prin naşterea Mea din trupul tău fecioresc, şi apoi M-ai primit, şi apoi M-ai aşezat înaintea oamenilor spre credinţă sau spre tăgăduire, mamă. Am stat apoi pe pământ şi am împlinit toate câte erau scrise să le împlinesc, şi apoi M-am aşezat iarăşi în Tatăl, adică în slava pe care o aveam de la El mai înainte de întemeierea lumii şi prin care Tatăl Mă preaslăveşte pe pământ, căci Eu sunt Cuvântul Tatălui, şi puterea Lui sunt în cer sus, şi pe pământ jos, precum este scris.

Pe pământ în ziua aceasta e sărbătoarea venirii tale la Mine şi la Tatăl, mamă, căci dacă Eu M-am dus iarăşi la Tatăl tu ai rămas pe pământ, ai rămas cu ucenicul Meu. Eram pe cruce şi ţi-am spus despre el: «Iată fiul tău», iar lui i-am spus: «Iată mama ta», şi tu te-ai supus şi ai împlinit aşa şi ai rămas la el, şi el te-a iubit cu iubirea Mea din el, căci iubirea lui M-a cunoscut şi Mi-a slujit apoi cu mare iubire, şi iată, iubirea slujeşte iubirii, şi altfel de slujire nu este pentru iubire, fiindcă iubirea Mea în om îşi are însoţitorii ei.

O, scumpă mama Mea, Mi-am aşezat pe vatra neamului român locul Meu de venire cuvânt pe pământ, căci Tatăl iarăşi M-a trimis pe pământ, mamă. M-a trimis Tatăl cuvânt pe pământ, M-a trimis iarăşi după om, mamă. Eu sunt dintru început Cuvântul Tatălui, iar când Tatăl a voit să ridice spre izbăvire pe poporul lui Avraam, Isaac şi Iacov, popor care era robit în Egipt, M-a făcut Tatăl cuvânt peste Moise şi am grăit cu poporul lui Israel patruzeci de ani, mamă, şi l-am călăuzit pe el spre ţara făgăduinţei, căci suspinul lui a ajuns la Dumnezeu şi apoi M-a trimis Tatăl pe Mine ca să-l izbăvesc de sub suspin şi să-l învăţ pe el dorul de Dumnezeu, credinţa în Dumnezeu şi faptele ei, mamă. Iată, aşa M-a trimis Tatăl şi azi cuvânt pe pământ, căci s-a apropiat sfârşitul veacurilor, şi toţi şi toate aşteaptă în cer şi pe pământ venirea Fiului Omului, venirea Mea, mamă, căci prin naşterea Mea din trupul tău fecioresc Eu M-am făcut Fiul Omului şi M-am făcut Mântuitorul lumii, căci omul pe pământ trăieşte numai în robie, mamă. Grăiesc cu tine înaintea celor ce s-au strâns la serbarea ta lângă locul izvorului Meu de cuvânt. Taina ţarinii cu comoară în ea, aceasta este taina alegerii acestui pământ pentru ca să vin, pământul neamului român, mamă, şi voieşte Tatăl să-l anunţe pe el patrie cerească, patria venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om cu vestea împărăţiei cerurilor, cu slava cuvântului Meu, care umple cerul şi pământul, numai inima omului n-o umple el, căci omului nu-i este dor de Dumnezeu pe pământ, mamă. O, hai să grăim la izvor, mama Mea! Oştirile cereşti sunt pentru tine venite aici, la izvor, cu sărbătoare pentru tine, iar Eu sunt Fiul lui Dumnezeu şi sunt Fiul tău. Hai să-i hrănim pe cei strânşi lângă izvorul Meu de cuvânt, căci dorul i-a adus, iar credinţei şi iubirii lor le trebuie putere, mamă. Hai să Ne slăvim cu slava pe care o am de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, o, mamă plină de cuvânt ca şi Fiul tău, Dumnezeu-Cuvântul, căci slava lui Dumnezeu este cuvântul, aşa cum a fost şi la început, mamă! Amin, amin, amin.

– O, dulce Fiule al Tatălui Savaot şi al meu! Mare este iconomia Tatălui pentru salvarea din moarte a omului, Fiule scump! O, pe toate le mai face omul pe pământ, dar ca să deschidă Scripturile şi să citească în ele venirea Ta atunci şi acum, nu are omul dor şi timp ca să creadă în Scripturi şi să le vadă apoi împlinirea aşa cum le-am văzut eu când Tu ai venit pe pământ acum două mii de ani. O, ce dor Ţi-a fost de om atunci când ai venit! O, ce dor îţi este de om şi de dorul lui acum când iarăşi vii! O, ce dor Ne este Nouă, celor din cer, o, ce dor, Fiule scump! Dar ce s-a întâmplat cu dorul din om, o, Doamne? De ce a căzut din cer dorul omului? O, nu se mai suie la cer mintea omului, inima omului, dorul omului. O, nu mai este credinţă pe pământ, Fiule scump. Aceasta este vremea să vii: nu mai este credinţă pe pământ. Iată semnul când Tu trebuie să vii. Ca în vremea lui Noe oamenii de pe pământ n-au iubire de Dumnezeu şi n-au credinţă, ci au lepădare de credinţă, iar aceasta atrage pe pământ arderea lui, arderea de pe el a toate câte sunt făcute de omul cel potrivnic lui Dumnezeu, căci gândurile omului nu sunt ca ale lui Dumnezeu. O, cât Te doare această despărţire între om şi Tine, Fiule Doamne! Curând, curând va vedea omul cât Te doare, căci durerea Ta de la om îţi copleşeşte mila, şi iată, vii să-l îmbii, vii să-i grăieşti ca un Dumnezeu plin de putere, dar el auzind nu aude şi văzând nu vede, fiindcă pe pământ este păcatul lepădării de credinţă, Fiule Doamne. Mă fac cuvânt peste cei ce s-au strâns la gura izvorului Tău şi le spun lor să citească Scripturile aşa cum eu le-am citit, şi apoi Te-am aşteptat ca să vii, după cum era scris în Scripturi să vii, şi le spun lor că dorul după Dumnezeu se face scară slăvită pentru venirea Ta iarăşi la om, o, Doamne. Amin.

Mă las cu glas duios de mamă la locul izvorului cuvântului Fiului meu şi vă găsesc adunaţi la masă cerească. Eu şi cu Fiul una suntem. Eu sunt întru El, iar El întru mine este, căci aşa este scris că lucrează Domnul prin cei ce cred în El. Vin să vă dau poveţele vieţii. Iubiţi viaţa! Ea este Fiul meu, Care a luat pământ cu mâna şi a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa şi a suflat apoi peste el cu gura Sa viaţă. Iubiţi viaţa, căci Fiul meu v-o dă, căci întru El este viaţa, iar viaţa este lumina oamenilor! Feriţi-vă de moarte, feriţi-vă de păcat, căci fiii oamenilor nu ştiu ce este moartea, şi de aceea petrec întru ea. O, nu iubiţi lumea, nici ceea ce este în ea, căci lumea a ajuns la sfârşit, iar Dumnezeu la început, şi iarăşi se lucrează prin cuvânt ca la început, şi iarăşi pe toate le face Dumnezeu. O, despărţiţi-vă de păcat, că-L doare pe Fiul meu păcatele voastre! înfecioriţi-vă viaţa! Călugăriţi-vă trăirea şi viaţa! Priviţi la sfinţii care au biruit lumea şi carnea, adică trupul, care pofteşte împotriva duhului, şi apoi s-au sfinţit pentru Domnul. O, întoarceţi-vă la viaţă de rai pe pământ, ca să vină de la Dumnezeu viaţa pe pământ şi să ia Domnul de pe el moartea, căci este scris să fie aşa. O, nu mai mâncaţi carne! O, nu mai mâncaţi carne! O, nu mai mâncaţi carne! E vina ta, omule, că mănânci carne. E vina ta că nu-L iubeşti pe Dumnezeu. Nu e vina diavolului acest păcat al tău. E vina cărnii acest păcat al tău, păcatul că nu-L iubeşti pe Dumnezeu. Nu poţi şi pe tine şi pe Dumnezeu să-L iubeşti, căci cel ce se iubeşte pe sine se leapădă de Dumnezeu şi apoi îl prigoneşte pe El.

O, lăsaţi pofta trupului, care vine de la pofta ochilor, iar aceasta de la duhul trufiei vieţii! O, lăsaţi iubirea de voi înşivă şi daţi-I Domnului iubirea, căci la El ea se înmulţeşte şi nu scade, şi vă va ieşi înainte această avere dacă la Domnul v-o strângeţi ca s-o aveţi, căci Domnul numai şi numai pentru om trudeşte şi Se smereşte trudind. O, bucuraţi-vă de darurile Domnului şi de jertfa de iubire a poporului Lui cel jertfitor, şi apoi eu iarăşi vă voi povăţui pe voi spre Fiul meu, Care Se face cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp, pe vatra neamului român. Fiţi blânzi şi smeriţi cu inima, fiţi ca Fiul meu! Nu fiţi ca fiii oamenilor, nu fiţi ca fiii veacului acesta, care trăiesc ca în vremea lui Noe şi nasc din ei foc care arde lumea, căci de la păcatele omului arde pământul, fiindcă păcatul este foc şi este sfârşitul omului.

O, deschideţi-vă braţele şi îmbrăţişaţi-L pe Fiul meu aşa cum eu L-am îmbrăţişat şi L-am iubit mai mult ca pe viaţa mea! O, veniţi să vă naşteţi din cuvânt şi să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu, căci cei ce cred în El, aceia sunt cei care nu mai mor şi sunt cei ce trăiesc, şi în El trăiesc, în Fiul meu iubit, întru Care eu am binevoit cu iubirea mea, cu dorul meu tot şi cu toată trăirea mea pe pământ. Duceţi această viaţă pe pământ şi-i veţi trăi dulceaţa şi veţi fi vii prin ea şi veţi fi hristoşi şi Domnul Se va slăvi prin voi, căci voia Lui este sfinţirea voastră.

Învăţaţi iubirea şi apostolia ei! învăţaţi viaţa cea fără de păcat! învăţaţi iubirea de la Ioan, ucenicul cel iubit al Fiului meu şi căruia El m-a dat când S-a dus la Tatăl după ce a înviat, iar el m-a luat acasă la el şi m-a iubit şi m-a însoţit şi m-a hrănit cu Fiul meu şi am stat în ascultare de Dumnezeu. Amin.

O, casa ta trebuie să-I folosească lui Dumnezeu, nu ţie dacă eşti copilul lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să ştie un copil al lui Dumnezeu. Şi cum să folosească ea, casa ta, lui Dumnezeu şi nu ţie? Mai întâi tu trebuie să-I slujeşti lui Dumnezeu şi nu ţie sau celor ce sunt ai tăi, şi apoi tu trebuie să-L aduci pe Domnul în casa ta, la masa ta, la inima ta, în fapta ta, şi apoi să-Ţi dea El să faci lucrul Său pe pământ şi peste oameni. Voia ta să moară ca să poată Domnul să te facă pe tine voie a Sa apoi, dar nu când şi când, ci mereu, şi aşa veţi fi voi împărăţia lui Dumnezeu, o, fii hrăniţi de Dumnezeu cu hrană de sus, şi veţi fi casa lui Dumnezeu pe pământ aşa cum a fost Ioan, ucenicul cel iubit prin iubirea din el şi căruia Fiul meu m-a dat când S-a dus la Tatăl.

O, fiţi blânzi şi smeriţi cu inima, smeriţi cu purtarea şi cu înfăţişarea! Ieşiţi din lume, căci lumea a ajuns la sfârşit, iar Domnul la început! Cel ce stă în lume, acela bea din vinul ei vrând-nevrând, iar cel ce iese din ea, acela bea din vinul Domnului, de la masa Lui, din harurile Lui, care se fac slava lui Dumnezeu peste cei ce stau sub har. Luaţi şi mâncaţi şi beţi din gura Domnului, căci cuvântul gurii Lui se slăveşte pe pământ şi cheamă omul la viaţă, la iubire de Dumnezeu, şi pe morţi la înviere! Vine ziua când cei adormiţi se vor scula şi vor mărturisi acest cuvânt şi acest loc de izvor al Fiului meu. O, ce vor face atunci cei ce tăgăduiesc această venire a Sa după om?

O, Fiule Emanuel, mergem la cei adunaţi la izvor şi le dăm vindecare şi credinţă, căci lumea aceasta le dă la oameni cădere şi necredinţă, Doamne. în ziua aceasta stăm la masă cu ei, şi apoi le vom da iarăşi povaţa, că e mare această sărbătoare de cuvânt peste cei ce se adună în ziua mea de serbare la izvorul cuvântului Tău. Te-am mângâiat cu venirea mea peste cei ce s-au strâns să audă din cer şi să ia mângâiere. O, mângâie-i şi Tu pe ei, căci Tu eşti Mângâietor şi eşti Mântuitor, o, dulce Fiul meu şi Dumnezeul meu. Amin. amin, amin.

– Îi mângâi, mamă, şi iarăşi îi voi mângâia spre scursul zilei. îi îmbrăţişăm în zorii sărbătorii şi iarăşi îi vom îmbrăţişa în cuvânt spre scursul zilei, iar Tatăl va avea mângâiere din lucrul cel aşezat înaintea Lui, căci voia Tatălui este sfinţirea omului, o, mama Mea dulce la cuvânt ca şi iubirea ta pentru om, căci ai fost dulce pentru om, mamă, în toată vremea ta pe pământ, şi aşa eşti şi acum din slăvile cereşti când îi mângâi pe cei credincioşi Mie, mamă. Amin.

O, poporul Meu cel jertfitor, Mă aplec să-ţi mulţumesc că ai gătit zi de sărbătoare şi popas pentru cei ce vin după Mine şi după tine ca să asculte glasul Meu. Fii mulţumit şi mulţumitor, tată, că mare lucrare este la Mine să-Mi găteşti tu masă ca să cinez Eu cu omul şi să-l povăţuiesc pe el spre viaţa fără de moarte pe pământ şi să-l fac pe el fiu al sfinţeniei, fiu al puterii care biruieşte în om lumea. Amin.

Iar voi, cei ce v-aţi strâns cu dor în piept la izvor, v-am răcorit cu râul vieţii, şi iarăşi vă voi răcori şi iarăşi vă voi învăţa spre scursul zilei, şi vă voi trimite toată mângâierea Mea, toată povaţa Mea, iar voi să lepădaţi, tată, grija cea lumească, şi fiţi ca îngerii pe pământ, că Eu, Domnul, nu vă cer ceea ce nu puteţi, dar ceea ce vă cer Eu se poate numai cu iubirea de Dumnezeu în voi. Iubirea de Dumnezeu alungă frica, alungă păcatul, căci păcatul aduce frică peste inima omului. Acolo unde nu este harul lui Dumnezeu, acolo este frica, acolo este păcatul. O, iubiţi pe Dumnezeu şi veniţi aici la izvor ca să învăţaţi să-L iubiţi pe Dumnezeu! Veniţi şi învăţaţi, căci am la izvor pe cei ce învaţă de la Dumnezeu pe om! Veniţi să vă întâlniţi cu Dumnezeu, şi veţi lua ca plată viaţa. Curând, curând nu va mai fi nimic pe pământ şi vor fi numai cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi vor lua ca plată viaţa. Amin. Eu vin curând, şi plata Mea este cu Mine şi voi da viaţă celor ce iubesc viaţa. Amin.

Eu sunt în mijlocul oamenilor cu acest izvor de cuvânt, căci omul fără hrană din cer peste el moare, moare mereu. Să vină omul să înveţe de la Mine prin acest cuvânt viaţa, căci am venit iarăşi de la Tatăl la om, şi lucrez cu slava pe care o am de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, iar slava aceasta ce o am de la El este cuvântul gurii Mele, cuvântul care a făcut cerul şi pământul, şi care face iarăşi cer nou şi pământ nou, Ierusalim nou şi popor nou, precum este scris în Scripturi să lucrez Eu, Mieluţul Tatălui, pentru cei răscumpăraţi de El dintre oameni ca să fie ei împărăţia Mea pe pământ.

Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! Sfârşesc cuvântul Meu, şi iarăşi îl voi grăi pe el spre sfârşitul zilei, spre sfârşitul sărbătorii şi vi-l voi da vouă de hrană. Amin, amin, amin.

Această zi de sărbătoare este mângâierea mamei Mele Fecioare, cea mai mare zi din viaţa ei de pe pământ. Această zi e zi de mângâiere, iar Eu, Domnul, voiesc să ştie cei ce se hrănesc cu glasul gurii Mele, să ştie ei că mama Mea Fecioara şi-a strâns tot dorul ei spre ziua aceea, căci după ce Eu M-am dus iarăşi la Tatăl după învierea Mea i-am lăsat ei dorul după ziua aceasta, dorul după Dumnezeu, dor mai mare decât acela când ea aştepta pe Mesia să Se nască pe pământ între oameni precum era scris în Scripturi să se împlinească.

Voi, cei ce v-aţi adunat în ziua aceasta la glasul Meu cel hrănitor de suflete, învăţaţi de la mama Mea Fecioara dorul de Dumnezeu aşa cum ea l-a învăţat, căci ea a aşteptat cu dor neliniştit ziua şi noaptea unirea ei cu patria cea de sus, cu Tatăl şi cu Fiul şi cu Duhul Sfânt şi cu toate oştirile cereşti şi îngereşti. Ea a ştiut întreg ce înseamnă Dumnezeu şi ţara cea de sus, gătită ca o mireasă, împodobită pentru Mirele ei, ziua cea veşnică, pe care ea a primit-o în dar pentru vecii când Eu am venit şi am trecut-o pe ea hotarul între văzutele şi nevăzutele facerii lui Dumnezeu. Facerea cerului şi a pământului, facerea cea de la Dumnezeu poartă în taina ei văzutele toate şi nevăzutele, şi voiesc să ştie omul ce înseamnă facerea lui Dumnezeu şi ce înseamnă Dumnezeu. Eu, Domnul, stau cuprins în durere fără margini că nu ştie omul ce înseamnă Dumnezeu şi unde este El şi unde este omul. Vreau să-l fac pe om să ştie că nu se poate ascunde de Dumnezeu şi că Mă îndurerează omul cu durere fără de margini.

După ce Eu l-am zidit pe om şi am pus în el duh de viaţă, el numaidecât s-a înălţat, s-a semeţit, şi apoi s-a ascuns numaidecât de Dumnezeu, a simţit în trupul lui să facă acest păcat, şi aceasta a fost despărţirea lui de Dumnezeu, pe Care-L simţea duşman apoi. O, iată ce îl învaţă pe om păcatul! Păcatul are cea mai ascunsă faţă şi poartă în el văzutele şi nevăzutele lui. Vreau să-l deprind pe om să se lase făcut de Dumnezeu, să se facă Dumnezeu prin har ca să nu mai fie duşmănie între el şi Dumnezeu din pricina păcatului cel ascuns în el, şi pe care nu şi-l poate ascunde de Dumnezeu.

Voi, cei care veniţi la izvorul înţelepciunii tainelor lui Dumnezeu, văzutelor şi nevăzutelor lui Dumnezeu, învăţaţi de la Mine că omul are în facerea pe care o face el văzutele şi nevăzutele cele lucrate de el, şi pe care Dumnezeu le cunoaşte în tot cuprinsul lor. Omul îşi este unul altuia duşman şi făcător de moarte, şi vreau să-l deprind pe om să înţeleagă aceasta ce nu înţelege el prin toate câte face el. Omul are în el firea lui cea căzută, ascunderea de Dumnezeu, nu ascunderea de om, căci dacă n-ar avea în el ascunderea de Dumnezeu el n-ar avea nici ascunderea de om. Ascunderea dintre om şi om este duşmănie între unul şi altul, nu este altceva, iar Eu am venit pe pământ acum două mii de ani să-l învăţ pe om lumina, că mare suferinţă e pe om şi în om din pricina ascunderii de Dumnezeu şi de om. Omul care se ascunde cu nevăzutele lucrate de el înaintea lui Dumnezeu şi a omului este cuprins apoi de teama cea de la ascundere, şi această suferinţă a fost născută de om în rai, căci omul a fost aşezat în rai cu trupul lui cel dintâi şi peste care trebuia să-L aibă pe Dumnezeu, Care a ştiut cum l-a făcut pe el şi Care şi ştia să-l păzească şi să-l lucreze mereu ca să-l aibă Domnul pe om şi să nu se aibă omul pe el, ci Domnul să-l aibă dacă l-a făcut să-l aibă. înţelepciunea aceasta însă l-a părăsit pe om încă de la început, şi aceasta s-a întâmplat pentru că omul i-a deschis duhului cel străin, cel necunoscut de el, iar cel necunoscut nu-i poate face decât rău omului, aşa cum s-a şi întâmplat încă de la începutul omului, şi atunci Eu, Dumnezeu-Cuvântul, am rostit cuvânt şi am zis duhului cel potrivnic voii Mele în om: «Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între seminţia ta şi seminţia ei, şi aceasta îţi va zdrobi ţie capul, iar tu îi vei împunge ei călcâiul». Iată, înţelepciunea cea părăsită de om în rai a făcut ca omul să se facă duşman lui Dumnezeu, duşman prin ascundere, duşman care n-a căpătat decât suferinţă peste trup şi blestem peste pământ, care avea să-i fie omului mamă hrănitoare şi dăruitoare de hrană dacă omul ar fi rămas în ascultare şi în neascundere de Dumnezeu. Când Eu, Domnul, am rostit aceasta peste om i-am fost şi nu i-am fost duşman omului, dar omul şi-L face singur duşman pe Dumnezeu atunci când se ascunde de El ca de un duşman, şi şi-l face singur duşman pe om atunci când el se ascunde de om ca de un duşman.

O, e mare taina lui Dumnezeu cu omul, şi voiesc această taină s-o înţeleagă omul şi s-o pătrundă aşa cum a pătruns-o mama Mea Fecioara de a dorit-o ea în toată vremea ei cea de după învierea Mea prin care M-am aşezat iarăşi întru Tatăl, căci ea a dorit apoi cu dor să intre întru împărăţia nevăzutelor lui Dumnezeu, care-i hrănea din ele dorul de ele, pentru că ea era locaşul curăţiei şi al luminii a toate ale ei, căci ea nu a cunoscut în trupul şi în duhul ei duhul ascunderii cea prin lucrare, ci a cunoscut numai înţelepciunea tainelor, care trebuiau tăinuite spre ocrotirea lor înaintea oamenilor, căci oamenii îşi sunt duşmani unii altora prin ascundere şi îşi sunt duşmani prin mărire de sine, prin semeţie lucrătoare, căci om pe om se dărâmă pentru mărirea cea de pe pământ a omului şi nu pentru altceva face el aceasta.

O, mama Mea scumpă! Dulce ţi-a fost iubirea şi răbdarea, mama Mea! Taina vieţii tale, taina inimii tale a fost iubirea şi mila, că mare ţi-a fost simţământul duhului iubitor de oameni, mama Mea! Taina vieţii tale cea mai presus de orice iubire de pe pământ a omului curat cu inima şi cu viaţa, taina iubirii tale a purtat în ea voia Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, iubirea cea care se numeşte Dumnezeu şi cu care i-ai iubit pe oameni, pe toţi oamenii, mamă, că milă îţi era de ei, şi te durea în tine mila aceasta aşa cum îi doare ea în ei azi pe cei în care Noi am pus spre lucrarea ei mila de om, mamă, mila care lucrează pentru om, mama Mea. în ziua ta de serbare am desfăcut Eu taina dorului tău, căci ziua aceasta poartă în ea unirea ta cu patria de sus, cu nevăzutele lui Dumnezeu-Făcătorul, mamă, dar ele sunt taină cerească şi nu sunt ascundere de om, ci sunt purtate de Dumnezeu în taină pentru cei ce-L iubesc pe El pe pământ, aşteptând unirea lor cu El, aşa cum tu ai aşteptat-o în toată viaţa ta de pe pământ, mama Mea. O, bucură-te pentru ziua venirii tale întru cei cereşti şi presară tu duhul iubirii de Dumnezeu peste cei ce Ne caută în casa tainelor, în lucrarea Mea de cuvânt, aici, la izvorul ei, mamă. Amin.

– O, Fiule al meu, ce plin eşti de cuvânt acum, la sfârşit de timp! Pe vremea lui Moise, când ai grăit în mijlocul poporului Israel timp de patruzeci de ani pe calea lui spre Canaan, Te-ai arătat Dumnezeu tare peste neamurile pământului, ca să facă acelea cale cărării Tale cu poporul Israel din loc în loc până în ţara făgăduinţei, dar ca şi Adam în rai s-a semeţit poporul Tău şi a căzut pe cale, a căzut prin semeţie poporul acela, căci semeţia l-a făcut să Te părăsească, să Te uite, Doamne. Tu însă, patruzeci de ani l-ai însoţit cu mult cuvânt ca să-l tot sprijini cumva şi să nu Te tăgăduiască el între neamuri. Ai făcut din el lumină neamurilor în vremea aceea, căci Tu erai lumina cea din mijlocul lui. El însă s-a făcut întuneric, căci s-a ascuns de poruncile Tale şi nu Te-a mai avut de Salvator al său nici pe Tine nici pe Moise, căci vai celui îndoielnic după ce el crede până nu vede! Tu eşti ascuns în tainele Tale, dar omul nu tot aşa este, nu tot aşa lucrează, şi omul îţi este duşman, Fiule scump, şi îţi face teamă, Doamne, căci eu cunosc teama aceasta de la om, şi ea m-a îndurerat mult când Te-am avut pe pământ Fiul meu Cel de la Dumnezeu dat mie să Te nasc şi să Te cresc şi să Te ocrotesc de omul cel duşman lui Dumnezeu. De omul cel ascuns în sine şi în om îi este teamă şi lui Dumnezeu şi omului, şi, iarăşi, unui aşa om îi este teamă de Dumnezeu şi se ascunde, şi îi este teamă de om şi se ascunde de om, căci cel ascuns în sine şi în om insuflă duh de teamă în alt om de lângă el, şi duhul ascunderii se simte aproape atunci când el lucrează din om peste om. O, îşi va spune omul că aşa lucrează şi Dumnezeu. O, omule, o, omule neiubitor de lumină, fă tu, lucrează tu tot ceea ce poate vedea cel din preajma ta, şi vei scăpa de păcatul ascunderii şi-i vei face omului bine ca şi Dumnezeu, şi atunci poţi să spui că lucrezi ca Dumnezeu. Un rege aspru cu firea şi războinic cu duhul trecea odată pe cale cu oastea lui înarmată pentru război şi a întâlnit doi oameni sfinţi în cale şi aceştia fugeau ca să se ascundă, iar regele cel aspru striga după ei urmărindu-i, şi apoi le-a spus lor: dacă sunteţi cu Dumnezeu de ce vă ascundeţi, de ce vă temeţi? Ei însă i-au răspuns lui: nu ne temem pentru noi, o, rege, ci ne temem pentru tine ca nu cumva să-ţi pricinuim ţie vreun păcat, şi de aceea ne ascundem de la faţa ta. O, iată câtă iubire, cât duh iubitor de oameni îi umbreşte pe cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi pe om.

Voi, cei ce aţi băut azi la izvor duhul înţelepciunii tainei lui Dumnezeu cu omul, veniţi să învăţaţi de la Dumnezeu, căci vremea e scumpă acum şi trebuie s-o folosiţi pentru Dumnezeu, nu pentru voi. Daţi-I Domnului vremea voastră pe pământ aşa cum eu I-am dat-o! Ajutaţi-vă unii pe alţii spre calea tainelor cereşti, căci Domnul iarăşi stă cu omul în cuvânt şi îl călăuzeşte pe el spre tainele vieţii, aşa cum l-a călăuzit pe Israel vreme de patruzeci de ani în pustiul neamurilor de pe pământ spre ţara făgăduinţei. Iubirea de Dumnezeu să înlocuiască în voi iubirea care-l scoate pe om din Dumnezeu. Învăţaţi iubirea de Dumnezeu şi tainele ei cele de sus! Iubiţi în cer, nu iubiţi pe pământ, şi ajutaţi-vă pentru tainele lui Dumnezeu aşa cum Iosif m-a ajutat pe mine pe calea mea pentru Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiul meu pe pământ! O, ce mult m-a ajutat el, ce mult m-a iubit, ce mult m-a tăinuit înaintea oamenilor pentru lucrarea Fiului lui Dumnezeu în mine şi pentru venirea Lui spre oameni apoi, după cum timpul Scripturii hotărâse să fie aşa! Iubirea cea pentru Dumnezeu trebuie să aibă martori pe pământ aşa cum am avut eu încă de la începutul vieţii mele între oameni şi până la sfârşitul ei pe pământ. Tot aşa ar trebui să aibă martori şi iubirea cea pentru om, aşa cum eu am iubit şi am avut martori iubirii mele cea pentru om, căci i-am iubit mereu pe toţi şi le făceam bine pe calea lor spre cer şi-mi tăinuiam inima mea lor, căci aveam nevoie de iubirea omului ca s-o dau lui Dumnezeu cu tot cu om, dar iată, păcatul omului nu voieşte să aibă martori, dar îl are pe diavolul martor, aşa cum omul cel întâi zidit a avut martor semeţiei lui pe Dumnezeu şi pe diavol, căci omul nu poate să se ascundă de Dumnezeu şi nici diavolul nu poate, şi atunci a văzut Fiul meu pe satana ca fulgerul căzând din cer din pricină că s-a plecat semeţiei omului, voii omului.

Când cei necredincioşi au tras spre judecată pe femeia cea păcătoasă pentru ca s-o judece pe ea Fiul meu Iisus, El descoperea cu degetul pe pământ scrise păcatele lor, ale celor ce îşi pregătiseră pietre ca s-o omoare cu ele pe cea prinsă de ei spre omor, şi judecata lor a fost mai mare decât răutatea cu care voiau ei să pedepsească pe cel greşit, şi iată, omul nu se poate ascunde în spatele altui om, căci nimeni nu este drept înaintea lui Dumnezeu, ba, din contra, cel ce dă să-l învinuiască pe om nu este altul decât cel mai greşit decât acela.

Omul este păcătos şi trebuie să se umilească şi nu să judece, căci scris este: «Cel ce judecă a şi fost judecat». Şi cum aceasta? Păcatul din om este acela care judecă păcatul altui om, căci omul nu este ca Dumnezeu, Care nu judecă, fiindcă Dumnezeu este Mântuitor, nu Judecător omului aşa cum este omul, bietul de el, omul care este judecat de însuşi păcatul lui.

O, nu judecaţi, fiilor! Iertaţi, şi vi se va ierta, aşa cum a spus Fiul meu! Eu cât am stat pe pământ i-am ajutat şi i-am curăţat şi i-am îmbrăţişat pe toţi păcătoşii, pe toţi suferinzii şi i-am învăţat şi i-am iubit, şi numai iubire am împărţit, numai milă, numai pace, numai bunătate. Cel ce se doreşte iubit, acela nu poate iubi, dar cel ce iubeşte nu caută iubire, ci numai o împarte pe ea. Iată, femeia cea dintâi s-a iubit pe sine, s-a vrut iubită şi a făcut moarte peste om, iar femeia cea de-a doua nu s-a voit iubită, ci a iubit, şi a împărţit iubire peste om, iubire şi viaţă, că mare taină este să fie omul născut din cer şi nu de pe pământ.

O, căutaţi naşterea voastră cea de sus, cea din Dumnezeu, ca să aveţi iubire de Dumnezeu şi pe ea s-o împărţiţi în jur, voi, fii şi fiice de pe pământ! O, nu rămâneţi în naşterea voastră cea din părinţi, căci trupul cel din părinţi stă împotriva Duhului Cel din cer. Căutaţi să vă umpleţi de dorul patriei cea de sus şi al nevăzutelor ei, şi spre ea să-i petreceţi pe toţi oamenii pe calea voastră pe pământ cu oamenii. Viaţa mea aşa a lucrat cât am stat între oameni, şi aşa am aşteptat eu ziua cea mai dulce a vieţii mele, ziua întâlnirii mele cu nevăzutele lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, văzutele toate şi nevăzutele. Fiţi fii şi fiice ale luminii lui Dumnezeu! Nu vă ascundeţi de Dumnezeu, ci doriţi-L cu dor mult, căci taina facerii cea de la Dumnezeu poartă în taina ei văzutele toate şi nevăzutele, de care omul nu se poate ascunde. O, păcatul omului îl învaţă pe om să se ascundă de Dumnezeu, iar iubirea îl învaţă să-L împartă pe Dumnezeu ca să nu mai fie duşmănie între om şi Dumnezeu, şi între Dumnezeu şi om din pricina ascunderii de Dumnezeu a omului. Iubiţi-L pe Dumnezeu, iubiţi-L ca mine şi ca Ioan, căruia Fiul meu m-a dat spre îngrijire când S-a dus la Tatăl! Fiţi înţelepţi prin cele din cer, nu prin cele de pe pământ! Faceţi-vă fii ai înţelepciunii cea de sus, care vă face cereşti cu inima şi cu iubirea şi cu privirea şi cu lucrarea! Scăpaţi-i pe oameni de judecata lor, învăţându-i curăţenia inimii unii faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu şi ajutorarea cea miluitoare, căci cel ce nu judecă pe aproapele său, acela nu este de pe pământ, ci este din cer, şi a scăpat de judecată unul ca acela. O, mare este taina iubirii! Ea se învaţă din cer, nu de la oameni. De la oameni se învaţă îngâmfarea şi judecata cea de la ea, iar de la Dumnezeu se învaţă umilinţa, şi prin ea nejudecata. Amin.

O, Fiule scump al meu, am fost în ziua aceasta dăruitoare de naştere de sus a omului care vine şi aude glasul Tău aici, la izvor, glasul care naşte din el om nou şi care-l face pe om Dumnezeu prin harul Tău, care curge şi îndumnezeieşte acolo unde el se aşează. Fii mărit, fii binecuvântat de cei ce Te iubesc ca în cer pe pământ, o, Doamne, o, Fiule al Tatălui Savaot, o, Fiule al meu, al mamei Fecioare, care Te-a adus din Tatăl la om pe pământ ca să fii cu omul şi iarăşi să Te duci apoi la Tatăl şi iarăşi apoi să vii, după cum ai şi venit iarăşi, împlinind iarăşi Scriptura venirii Tale prin care Tu ai vestit atunci venirea Ta de azi. Amin, amin, amin.

– O, mama Mea, despreunează-ţi şi iarăşi împreunează-ţi braţele pentru cei ce Ne iubesc, mamă, şi îmbrăţişează-i în taina iubirii cea de sus! Taina iubirii între Noi şi om s-o înveţe de la Noi omul, mamă, şi toţi să Ne iubească pe Noi între cei ce vin la izvor, iar Noi să-i iubim pe ei şi să le dăm cerul, mamă, căci cele nevăzute ale facerii lui Dumnezeu îi cuprind pe ei în taina lor, şi le trebuie vindecată vederea ca să vadă ei cu ea pe cele nevăzute cu ochii omului, cu mintea omului, mamă.

O, popor venit la izvor ca să auzi glasul lui Dumnezeu! Vino, tată, aşa cum îi place lui Dumnezeu să vii şi să fii, şi nu veni cum îţi place ţie să vii şi să fii! Vezi dorirea Mea, vezi-o în cuvântul Meu de peste tine şi fă-te după placul Meu, şi vei umbla în lumină, căci cele de la Dumnezeu în om sunt în lumină şi sunt în tainele ei, şi ferice de cei ce ştiu să citească tainele lui Dumnezeu şi pe cei ce le poartă pe ele pe pământ! Eu M-am tăinuit în om şi cu omul atunci când am lucrat tainic, dar n-am făcut aşa ca să Mă ascund de om, ci am făcut aşa pentru că omul nu este plămădit din cer ca să vadă şi ca să ştie ca în cer. Cel ce ia din cer, acela lucrează ca Dumnezeu şi este judecat de oameni pe pământ ca şi Dumnezeu, pentru că oamenii sunt de pe pământ.

O, nimeni nu poate să ia nimic din cer ca să poarte şi ca să dea dacă nu este dat lui de la Tatăl să aibă şi să dea şi să aducă rod lui Dumnezeu. Ţi-am spus acum această taină, popor care vii la izvor ca să creşti cu hrana cea de la Dumnezeu, şi caută să înveţi bine taina aceasta ce ţi-am spus-o Eu acum. O, ia numai din gura Mea şi nu lua pentru tine din gura omului, căci omul îi este duşman lui Dumnezeu prin ascundere şi îi este duşman omului prin cele ascunse în el. O, ia din Mine, tată, ia din gura Mea şi ia de la cei ce ţi-L împart pe Dumnezeu, căci ei nu pot lua dacă nu le dă Dumnezeu ca să ia şi ca să dea. Aşa să înveţi şi aşa să crezi, şi binecuvântată să-ţi fie ţie credinţa şi roadele ei, popor care vii la izvor, şi dacă vii, învaţă, tată, învaţă dorul de Dumnezeu, popor hrănit de Dumnezeu! Amin.

Binecuvântată să fie inima celor ce vor lua această învăţătură în inima lor spre naşterea lor din Dumnezeu! Amin.

Pace vouă, celor de la gura izvorului Meu! Pace celor ce se strâng pe lângă voi la izvor în sărbători! Amin.

Pace vouă, celor ce iubiţi pacea Mea, iubirea Mea şi tainele ei! Fiţi fiii tainelor cereşti şi lucraţi cu ele în taina Duhului Sfânt, Care străluceşte când El lucrează, fiilor! Fiţi ţara strălucirii celor de sus pe pământ, căci ţara Mea de pe pământ acum, la sfârşit de timp, poartă de la Mine numele ei cel frumos, ţara strălucirii, după harurile Mele lucrătoare din ea, fiilor. Amin, amin, amin.