8.5. Hristos împărăţind pe pământ cu fiii lui Dumnezeu

Nu mai am nădejde în nimeni pe pământ, că e iadul stăpân peste tot cu omul, și Eu nu am unde să calc cu piciorul venirii Mele, nu am loc curat unde să-Mi las trupul purtat pe pământ. Eu vin cu trupul văzut curând, curând, și trebuie să calc pe pământ curat, dar omul nu face curat pe pământ pentru ca Eu să vin. Eu am spus că pământul este așternutul picioarelor Mele, dar omul nu vrea să audă ce am spus Eu, și Mă ține cu trupul în văzduh, și umblă omul prin văzduh cu făcăturile lui, și se fălește omul împotriva Mea că are cerul și pământul în stăpânirea lui.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2000

Curând, curând vin cu trupul pe pământ. îmi pregătesc așternutul picioarelor Mele, și apoi vin. Curând, curând vin. Amin. Iar voi, copii ai venirii Mele, stați frumoși înaintea Mea, că rostesc mereu peste voi facerea cerului cel nou și a pământului cel nou, după cum scrie în Scriptura înnoirii lumii. Vă am plămadă de veac nou și fac cu voi lucruri sfinte din loc în loc pe pământul de la voi. Vă am aluat pus în trei măsuri de făină până ce se va dospi toată și va cuprinde totul din loc în loc.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2000

Se muncește omul de pe pământ să zidească, să facă, să aibă, dar nu va mai fi nimic, și peste tot va fi veșnicia pentru cei veșnici.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2000

Ia, omule, din cer, că vin cu raiul pe pământ, și am și venit, și am și așezat pe pământ legea raiului cu fiii lui Dumnezeu. Iar dacă Mă vei auzi, fii atent apoi, că în rai nu se face păcat. în rai se mănâncă mâncare de rai, așa cum l-am învățat Eu în rai pe omul cel întâi zidit. Eu când l-am așezat pe om în rai, nimic nu i-am spus decât ce să mănânce și ce să nu mănânce ca să fie viu și ca să nu moară.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua a treia din 28-08-2000

Sărbătoare de har și de iubire am lăsat peste grădina întâlnirii. Fiorul iubirii Mele pentru om Mă taie din creștet până în tălpi, căci Eu sunt Dumnezeu întrupat.

Îmi deșert peste tine iubirea din Mine, omule, și Mi-am tocmit țarină cu comoară în ea și M-am făcut Semănător peste ea. Însămânțez în ea sămânța împărăției cerurilor, și ea va încolți, și ea va răsări, și ea va crește și se va întinde și va cuprinde tot pământul, că pentru ea am făcut Eu pământul, l-am făcut ca să fie pe el împărăția cerurilor. Amin. Să se audă de la margini la margini: pământul este al Meu, și Eu vin cu împărăția cerurilor pe pământ, și vin curând, și vin pe pământ curând, curând. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua a doua din 27-08-2000

Omul este hoțul care a luat sub stăpânire cele ce nu sunt ale lui, hoțul care s-a furat pe sine din brațele Creatorului său, și apoi a fugit departe, risipindu-și viața în voile lui. Dar iată, am venit după el. Am venit după om, și găsesc pământul suspinând pentru stricăciunea omului de pe el.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Paști, a sfântului apostol Toma din 7-05-2000

dar iată, am venit ca moștenitor al pământului și am venit după om. Am venit să Mă judec cu omul pentru pământ și pentru om. Am venit după două mii de ani ca să-l întreb pe om ce a făcut el după ce Eu am murit pe cruce pentru el și am înviat apoi pentru el, pentru ca să ia el din taina învierii, din taina vieții veșnice să ia, și să trăiască prin ea apoi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Paști, a sfântului apostol Toma din 7-05-2000

Am venit pentru om, Făcător și drept Judecător, că era scris în Scripturi cuvântul Meu care spune: «cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și vor învia; unii spre viață, iar alții spre judecată». Eu grăiesc numai adevărul, și tot așa și lucrez, dar omul minciunii și roadele lui s-au întins de șapte mii de ani peste tot pământul. însă curând, curând voi, copii ai Ierusalimului nou, voi veți cânta slava Mea și facerea Mea și veți zice ca David: «Al Domnului este pământul și plinirea lui toată». Amin, amin, amin. Și voi veți fi muntele Meu cel sfânt și locuitorii lui, neamul celor ce-L caută pe Domnul și fața Domnului, căci curând, curând cerul și pământul vor fi cuprinse întru slava venirii Mele, iar Eu Mă voi mărturisi pe Mine însumi cu cuvântul, Domnul puterilor și împăratul slavei. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca din 16-04-2000

Iar Eu voi împlini prin voi lucrare de rai pe pământ și viață de nou Ierusalim, pământ nou și cer nou spre bucuria sfinților care așteaptă suspinând cu dor viața cea veșnică pe pământ și venirea lor cu ea, pentru bucuria după care ei suspină așteptând descoperirea fiilor lui Dumnezeu, fiii cei din urmă ai lui Dumnezeu, fiii venirii Mele, cu care Eu lucrez venirea Mea cu sfinții pe pământ, venirea Mea și viața cea de veci pe pământ cu oamenii. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului din 15-02-2000

Curând, curând cele ce au fost la început vin pe pământ. Vine raiul pe pământ în lucrare de nou Ierusalim, precum este scris în Scripturi de cerul cel nou și de pământul cel nou. Nu omul veacului acesta, nu omul care nu face voia Mea pe pământ, nu el, ci Eu voi fi, și Eu voi împlini; Eu și nu omul veacului acesta; Eu și cei ce fac voia Mea, voia Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, voia Mea cea din rai cu omul. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților trei ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan din 12-02-2000

Iar Eu vă am pe voi și vă alăptez ca pe prunci și vă strâng la piept, ca să fiți copii, și să nasc prin lucrarea Mea cu voi prunci din care să-Mi fac copii și fii ai veacului nou, căci Eu vin cu cer nou și cu pământ nou curând, curând, și ca prin vis vă voi dărui vouă pe cele ascunse de ochii lumii, dar cuprinse în taina veacului cel nou, taina cea din veac ascunsă și necunoscută până azi nici chiar de îngeri, fiilor. Acum îngerii au părtășie prin voi la bucuria tainei venirii Mele cu veacul cel nou, căci Eu Mă odihnesc cu voi în taina aceasta și vă învăluiesc în ea, și ca prin vis vă voi așeza cu ea în fața neamului omenesc spre veșnică mărturie a lucrului Meu cu omul, pentru răscumpărarea omului care a părăsit pe Dumnezeu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului sfințitului mucenic Ignatie din 2-01-2000

Voiesc să cadă munții cei semeți la glasul Duhului Sfânt, Care-Și are casă la voi. Voiesc să se aplece tot omul să audă glasul Meu cel din grădină, glasul Meu cu voi, glasul care strigă pe om să intre sub stăpânirea Mea, ca să fac țară de sfinți pe pământ, iar Eu să fiu Stăpânul, precum în cer așa și pe pământ. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel din 12-07-1999

Eu am venit să liberez pe robi, ca să poată veni spre împărăția cea din cer. Em am venit să dezleg pe cei legați și să le spun să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie, căci cel legat nu poate veni după Mine ca să-l conduc spre țara cu care vin Eu pe pământ.

Să vină omul să-Mi slujească Mie, că Eu am venit pe pământ ca să așez pe el zidire nouă, țară pentru sfinți, iar cel ce vine, să fie atent la Scriptura care spune așa: «Cel ce va fi pe casă, să nu se coboare să-și ia lucrurile din casă. Cel ce va fi în țarină, să nu se întoarcă înapoi să-și ia haina, căci vai celor însărcinați și vai de cei ce vor apleca în zilele acelea, care n-au mai fost încă de la începutul lumii și nici nu vor mai fi, dar ele pentru cei aleși vor fi scurte». Fiilor, învățați pe cel ce vine după Mine să nu aplece inima spre cele ce are, spre cele ce și-a agonisit, spre cele ce și-a lucrat, căci vai celor ce vor apleca în ziua chemării lor, căci scris este: «Cine va căuta să-și scape viața sa, o va pierde, iar cine o va pierde, o va dobândi», căci «în noaptea aceea vor fi doi într-un pat și unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat», și «unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii». Iar această mărturisire și acest cuvânt al Meu, care este vestea împărăției Mele, se va vesti în toată lumea și la toate neamurile, precum este scris despre sfârșitul care va veni după aceasta.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul din 7-07-1999

Puțin, puțin, și pământul se va face nou prin curățire. Proorocul Ilie va împlini această Scriptură a curățirii pământului și Îmi va netezi calea, căci Eu, și cu sfinții, și cu îngerii, am gătit totul pentru venirea Mea cu ei.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul din 7-07-1999

Iar voi, fiilor născuți din cer în vremea aceasta, voi, cei născuți prin cuvântul acesta care curge din Mine peste voi, voi sunteți minunea cea de la capătul lucrului Meu peste pământ. Mi-am făcut iatac la voi, și intru ca să fiu cu voi și ca să ies de la voi spre oameni cuvânt și să împlinesc peste pământ cuvântul Meu cel rostit de Mine la voi, și ca să creadă oamenii că Eu sunt Cel ce am pecetluit această grădiniță care Mă poartă pe Mine în ea cuvânt peste pământ, grădinița Mea cea dintru început, unde Eu l-am lucrat pe omul cel întâi zidit.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminca a doua după Paști, a sfântului apostol Toma din 18-04-1999

Și va fi cer nou și pământ nou, după cum Eu, Domnul, am făgăduit, iar între cer și pământ, omul drept, omul sfânt, poporul sfinților Mei, țara Mea pe pământ ca și în cer, căci cerul va fi pe pământ, iar cortul cerului va fi sus și va acoperi poporul sfinților.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca din 28-03-1999

Voi pierde pământul păcătoșilor și al necredincioșilor, și vor pieri cu vuiet toate cele lucrate de om, și voi așeza pe pământ curat pe toate ale Mele întru împărăție cerească pe pământ pentru cei curați și sfinți, care-și păzesc sufletul și trupul și duhul în întregime întru venirea Mea pentru cei curați și sfinți. Eu nu lucrez cu cei păcătoși și semeți, și lucrez cu cei curați și sfinți, și Îmi pregătesc venirea după planul Meu, nu după planul omului de pe pământ.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt din 7-06-1998

cuvântul Meu este împărat din cer și cârmuiește pe tot omul care voiește cu împărăția cerurilor pe pământ, iar cine nu voiește cuvântul Meu și cine nu crede în el, acela nu este din oile Mele, căci oile Mele Îmi cunosc glasul cuvântului Meu și umblă după Mine ca după Păstorul lor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-1997

scrie în Scripturi ca să vin cuvânt pe pământ și să-Mi pregătesc venirea după cum sunt vestit de toți fiii credinței care spun despre credința lor în Hristos, Cel Unul născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, și prin Care toate s-au făcut, și Care pentru mântuirea oamenilor S-a coborât din cer și S-a întrupat în Fecioară și S-a făcut Om, și S-a răstignit, și S-a îngropat, și a înviat a treia zi, și S-a înălțat la Tatăl, și iarăși va să vină cu împărăție fără de sfârșit. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-1997

O, mamă a Mea, o, cărare a Mea spre oameni, nu mai sunt oameni ca să Mă iubească atât de mult pe Mine, Domnul, ca să se facă pentru Mine cărare spre oameni. Dar iată-i pe cei mici pe care i-am ales și am suflat peste ei duh de credință, și i-am născut din cuvântul Meu de azi, ca să Ne fie cărare Nouă, celor din cer, căci cerul Domnului înseamnă cele ce nu se văd și sunt, precum Eu sunt după ce am trecut în cele ce nu se văd, dar când am trecut, le-am spus la toți ai Mei: «Voi fi cu voi până la sfârșitul timpului». Așa și tu ești, mamă, precum toți sfinții sunt cuprinși de cerul Meu, căci cerul Meu este cel ce nu se vede, așa cum și fiii Noștri cei mici nu se văd că sunt copiii cerului pe pământ. Oamenii nu văd slava Mea în ei, căci ea nu se vede, dar este. Nu mai este omul învățat cu credința cea din moși și cea din strămoși. Nu mai știe omul să creadă glasul Meu așa cum l-au crezut toți cei cu care am grăit și prin care am grăit de Mi-am scris Scripturile pe pământ. Dar din nou M-am făcut cuvânt, iar cuvântul se slăvește prin împlinirea lui, și voi face împărăție a cerurilor pe pământ, după cum este făgăduința Mea pentru cei credincioși Mie. Amin, amin, amin.

– O, Fiule al meu, Fiu de Fecioară, nimeni nu se mai înfioară îndeajuns la minunea nașterii Tale din mine, Fecioară și mamă a Ta, Fiule al Tatălui și al meu. Bucuria acestei mântuiri, cu greu mai este pătrunsă de neamul oamenilor. Toată firea trăiește în ea dumnezeirea lui Dumnezeu și minunea dumnezeiască a Ta, Fiule Stăpân a toate cele văzute și nevăzute. Toate ale firii se înfioară și se bucură când Te porți Tu printre toate ale firii. Numai neamul oamenilor nu mai trăiește îndeajuns fiorul dumnezeirii Tale, Fiule ceresc între oameni. Nu mai știe omul să creadă glasul Tău care a scris Scripturile prin proorocii Tăi între oameni. Mi-e dor de ziua Ta cea mare, Fiule al suferinței. Mi-e dor de bucuria Ta, mi-e dor de mântuirea neamului omenesc, că aceasta e bucuria Ta, și pentru asta ai venit din Tatăl și din mine Fiu ceresc pe pământ. Nu mai are neamul oamenilor, nu mai are vreme de Tine, și Tu aștepți, Fiule al suferinței și al iubirii, precum aștept și eu bucuria Ta, ziua Ta cea mare, ziua odihnei Tale, Fiule obosit de așteptare. De două mii de ani Te porți printre oameni, și oamenii nu Te văd. Privirea mea cea plină de durere și de duioșie e cu Tine mereu, și Tu plângi și azi, Fiule scump, Fiu pribeag, Fiu străin printre oameni. Nu mai știu oamenii că Tu ești Împăratul lor. Nu Te mai văd oamenii, Fiule Împărat și Stăpân a toate. Cu mare iubire petreci cu poporul Tău cel mic pe care l-ai ridicat din români ca să stea înaintea Ta mereu, precum oastea de cinste a unui împărat stă în preajma împăratului ei. Cu iubire fără margini stai mereu cu poporul Tău de fii mici și neluați în seamă de cei mari de pe pământ. Cu mare iubire Te faci cuvânt de slavă peste cei mici, căci glasul Tău vine mereu și se face cuvânt peste ei ca să Te împartă oamenilor și să știe oamenii venirea Ta și cuvântul venirii Tale.

Privirea mea e peste Tine, Fiule al meu. Pașii mei sunt lângă ai Tăi. Dorul meu e cât dorul Tău, Fiule Care ești trup și cuvânt între oameni. Trupul Tău cel înviat se poartă cu ai Tăi ca să-i semeni pe ei sămânță bună pe pământ, căci sămânța bună sunt fiii împărăției Tale semănați prin neghină, printre fiii celui rău care au de tată pe cel rău. Trupul Tău cel înviat umblă cu îngerii și cu sfinții pe pământ ca să înnoiască lumea, Fiule, și ca s-o nască din nou cu cuvântul ca și la începutul neamului omenesc. Trupul și duhul Tău e obosit de dor, și așa sunt și eu, Fiule, și așa sunt toți sfinții. Tot Ierusalimul cel ceresc e obosit de dorul mântuirii neamului omenesc pentru care Tu ai suferit mereu. Dar Tu Îți ridici pe pământ Ierusalim nou, casă nouă, neam nou, neam sfânt și credincios, ca să stea înaintea Ta în ziua slavei Tale când Te vei lăsa văzut și cuprins în cele ce se văd, Fiule tainic.

O, copilași plăcuți și scumpi, fii ai Fiului meu și ai cuvântului Său, învățați desăvârșit taina Fiului meu în voi și printre voi. Fiul meu e taină a tainelor, și este tainic în voi și printre voi. Învățați pe oameni taina creștinătății, taina lui Hristos cu oamenii, taina Fiului meu între oameni. Fiul meu Cel înviat este cu voi mereu, mereu, copilași ai Ierusalimului nou, și Se poartă printre voi cu pasul Său, cu trupul Său și cu cerul Său de sfinți și de îngeri.

O, popor nou, tu ești taină din taină. O, ce mare taină ești tu între oameni! Se minunează sfinții cerului. Tu ești o mare taină a Fiului meu, și slava ta este nevăzută, precum și cerul este nevăzut. Fiul meu cât a fost văzut pe pământ, a fost taină. La fel și eu, am fost taină dumnezeiască între oameni, dar oamenii nu știau. Așa au fost și sfinții care sunt acum cuprinși de cerul cel nevăzut, și sfinții se minunează de taina ta, căci tu, Ierusalime nou, ești poporul cel așteptat de veacuri, ești cărarea Fiului meu pentru cea de a doua venire a Sa. Amin.

– O, mamă a Mea, cuvântul tău duios Mă mângâie pe Mine, Cel ce petrec tainic între fiii cuvântului Meu. Rugăciunea ta pentru neamul omenesc stă mereu înaintea Mea, că tu știi ce Mă doare, știi că bucuria și mângâierea Mea e mântuirea neamului omenesc, de a cărui durere suferă toată firea, mamă. Dar ziua Mea cea cu slavă văzută se apropie, și cuvântul Meu se așterne tot mai mult în calea oamenilor, și nemângâierea Noastră se va sfârși, căci lumea se va înnoi, și se va bucura cerul și pământul de mângâiere și se vor înnoi precum scrie în Scripturi. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-1997

O, copilașule Israele, înseninează-ți, tată, ființa și făptura și statura. Lumea nu ți-a dat nimic din ce este al Meu ca să știi să fii ca Mine, dar Eu îți dau din plinul Meu și te învăț să fii copil frumos și senin, și te învăț să fii primăvară pe pământ și în cer, căci cerul te ține cuprins în el ca un rai nevăzut de ochii tăi până ce ți se va da ție văzut și simțit și veșnic pe pământ, căci cerul cel nou și pământul cel nou vor fi în frumusețe veșnică cu tine cel ce ai lepădat stricăciunea ca să fii fiu al vieții.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu către poporul creștin din 31-08-1997

Eu după ce am înviat cu trupul M-am arătat ucenicilor Mei și M-am dovedit viu prin multe semne și minuni, și le-am vorbit lor despre împărăția lui Dumnezeu pe pământ, și ei Mă întrebau: «Doamne, când vei așeza la loc împărăția lui Israel?». Eu le vorbeam despre împărăția lui Dumnezeu, și ei Mă întrebau despre împărăția lui Israel, dar nu le-am răspuns, ci le-am spus că va veni Duhul Sfânt peste ei și îi va învăța, și va fi să ducă cu ei cuvintele Duhului Sfânt până la toate marginile. Le-am spus să ducă vestea împărăției lui Dumnezeu peste pământ, că de două mii de ani voiesc Eu să lucrez de lângă Tatăl împărăție a cerurilor pe pământ. De două veacuri lucrez, poporul Meu, și nimeni nu M-a putut ajuta să așez împărăția cerurilor pe pământ. Israel așteaptă să așez împărăția lui pe pământ, dar Eu și cu Tatăl așteptăm împărăția lui Dumnezeu pe pământ, împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin, amin, amin.

E pacea Mea în sărbătoare cu tine, Ierusalime. E împărăția Mea cu tine și în tine, Israele copiluț, căci tu ești Israel cel mititel, în care-Mi am Eu împărăția.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 5-06-1997

La început am făcut om din cuvânt și din pământ și din apă și din Duh, și acum voiesc să-l fac din cuvânt și din trup omenesc, din trup născut din om. Voiesc din om să fac om îndumnezeit. Voiesc să fac rai din om. Voiesc să fac zi de odihnă din om, ca să Mă odihnesc în om. Ziua Mea de odihnă la început, a fost în om. Numai o zi M-am odihnit, și de atunci nu M-am mai odihnit, căci omul a căzut din rai, și am rămas singur. Sunt singur de șapte mii de ani, căci omul e căzut din rai, și voiesc să fac din pământ, rai, iar din om, împărăție a lui Dumnezeu pe pământ. Voiesc să fiu cu omul. Voiesc în om să fiu. Omul cel pierdut, voiesc să-l găsesc pe cel pierdut din rai. E raiul plin de veșnicie, și raiul e în Mine, iar Eu sunt în Tatăl. M-am dus ca să pregătesc loc, ca acolo unde sunt Eu, să fie și ai Mei, căci Eu sunt în Tatăl, și voiesc să-i trag pe toți la Tatăl.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 5-06-1997

împărăția omului a acoperit tot pământul. Pământul a fost făcut de Dumnezeu, și omul s-a făcut fur, și se judecă om cu om și se bate pentru pământ. Dar Eu sunt Cel ce am făcut cerul și pământul, prin cuvânt le-am făcut, și prin cuvânt le voi avea iar, căci «al Domnului este pământul și tot ce e pe el», după cum scrie în Scripturi. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 5-06-1997

Ucenicii Mei M-au întrebat în ziua când M-am înălțat: «Doamne, oare, acum a venit vremea să așezi la loc împărăția lui Israel?». Dar M-am înălțat la cer și nu le-am răspuns la întrebarea lor, și le-am dat făgăduința venirii Duhului Sfânt la ei, ca să-L aibă și să învețe din Duhul Sfânt pe oameni despre împărăția cerurilor, nu despre împărăția lui Israel care s-a semețit că are împărăție pe pământ și peste pământ. În Israel trebuia să fie împărăția lui Dumnezeu, dar voia omului, voia lui Israel a fost fără Dumnezeu. Iată cuvântul Meu pe care trebuia să-l răspund atunci și nu l-am răspuns: Acum este vremea să așez la loc împărăția Mea, care a fost răsturnată de om acum șapte mii de ani. Acum este vremea să vin. Amin. Vin cuvânt pe pământ ca să pregătesc venirea Mea cu trupul Meu cel înviat și cu zeci de mii de sfinți și de îngeri și cu nori de slavă peste pământ. Amin. Vin la tine, Ierusalime al cuvântului Meu, că tu Mă primești și Mă aduci din Tatăl ca să fiu cu tine, și Îmi dai odihnă în tine, și ești ziua Mea de odihnă pe pământ, că Eu așa am zis: «Omule, adu-ți aminte de ziua Domnului și o sfințește pe ea».

O, Ierusalime, voi veni cuvânt peste tine și voi grăi ție despre taina zilei Mele de odihnă, de care omul nu-și mai aduce aminte. Omul nu știe ce înseamnă ziua Domnului, așa cum nici Israel n-a știut și n-a înțeles de când i-am spus și până azi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 5-06-1997

Iată, nuntim pe pământ, cer și pământ, Mire și mireasă, Domnul cu poporul Său, și mai avem un picuț și se va da în lături învelișul slavei nevăzute, și multe popoare vor curge și vor bea vin nou, viață nouă și cerească și cer pe pământ. De aceea vin mereu la cină de cuvânt cu tine, poporule Israele, ca să te întăresc, tată, în drum spre slava Mea care vine cu Mine. Să știi, măi Israele, că Eu vin văzut curând, și va fi frumos pe pământ cum n-a mai fost de când e veacul, și toate se vor face noi și cerești.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia din 14-12-1995

Împărăția Mea este împărăția cerurilor pe pământ, că pentru asta am făcut cerul și pământul. Cerul fără pământ nu poate fi împărăție, precum trupul fără suflet nu poate fi viu, precum sufletul fără de trup este fără de casă.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu către poporul creștin din 5-11-1995