8.3. Naşterea din nou a lumii

O, cerule plin de sfinți, o, cerule nevăzut de omul care nu vine după Mine! Un picuț, un ceas, o clipă veți mai tânji voi, sfinți ai cerului. Voi pătrunde pe tot omul cu puterea cuvântului Meu, și apoi voi lucra sfârșitul tuturor tainelor Mele prin cea din urmă taină: învierea făpturii, după ce voi aduce ziua Mea peste cei necredincioși, și ceruri noi și pământ nou peste cei credincioși și sfinți. Amin.

Mă întăresc în porți ca să intru cuvânt în carte și să Mă fac duh de sărbătoare peste Ierusalim. Amin. Sunt Arhiereul Tatălui Savaot, și Tatăl este în Mine, iar lângă Mine am în coborârea de azi ceata arhiereilor, dintre care ei sărbătoresc cerește pe pământ cu voi pe arhiereii Vasile, Grigorie și Ioan, cei cu harul și cu darul lucrător prin lucrarea coborârii Mele cuvânt pe pământ la voi, copii ai Ierusalimului nou. Lucrarea lor e mare de tot prin lucrarea Mea de azi, iar lupta lor pentru lucrarea Mea e ca în cer, nu ca pe pământ, căci Eu și cu Tatăl știm că această lucrare este salvarea făpturii, scoaterea omului din locuința morților, și venirea Mea apoi, ca să-și ia toată firea, toată facerea viața ei cea de dinaintea morții care s-a așezat pe pământ prin neascultarea omului făcut de cuvântul Meu și de mâna Mea cea lucrătoare a cuvântului Tatălui, rostit de gura Mea. Amin.

O, Mi-e tare dor de Paști al Meu în inima omului, de unirea dintre inima Mea și a lui, că mare a fost jalea ucenicilor Mei în vremea când Eu am mâncat Paștele Meu cu ei în vremea durerilor Mele, a cinei Mele cu ei, și apoi a durerilor de după ea, dar omul nu poate să ia în el durerea Mea cea pentru el. îmi este dor de iubire de la om. Voiesc, cu dor înlăcrimat, să Mă iubească mult omul, și Mă strâng cu această durere în cei ce poartă durerea iubirii Mele pentru om, mamă, și îmi este tare milă de ei când Mă strâng în ei cu durerea Mea și cu iubirea Mea și cu lacrima Mea neștearsă de om, mamă. O, cine să-Mi șteargă mereu lacrima și usturimea ei? Cine mai are vreme de lacrima Mea, mamă, și de inima în care Eu plâng de la iubirea Mea cea pentru om? Mă mângâi cu tine, că tu numai mângâiere și putere și iubire Mi-ai fost. N-ar fi putut în veac cineva să Mă iubească mai mult decât tine, mamă îndurerată de iubirea ta cea pentru Mine. Numai la tine Mi-a fost gândul mai înainte de toți vecii, numai la durerea ta pe care aveai s-o porți pentru Mine, numai la iubirea ta îndurerată, căci frumoasă ai fost prin durerea din tine, mamă scumpă, locaș al durerii Fiului tău.

Te-au luat părinții tăi cei pământești și te-au dus la templu de micuță și te-au dăruit Domnului, te-au dăruit Mie, ca să Mă doară în tine și ca să te doară în Mine, mamă a durerii Mele. Și după ce ai început să știi din prooroci venirea Mea și durerea Mea te-ai dorit să slujești orice pentru venirea Mea, pentru durerea Mea, scrisă mai dinainte în Scripturi. Ai fost mama Mea apoi, și de când a venit la tine îngerul Meu care te-a vestit despre Mine că Mă vei naște, durerea ta cea pentru Mine s-a făcut tot mai mare, și niciodată n-ai cunoscut bucuria, ci numai durerea. Bucuria ta era aceea că Eu eram Fiul tău, și nu M-ar fi putut cineva iubi pe pământ mai mult ca tine, căci Eu eram nu numai Fiul tău, ci și Dumnezeul Cel adevărat, născut din Tatăl Cel veșnic, și eram Dumnezeul tău, pe Care L-ai iubit cu mare dor nu numai după vestirea îngerului, ci și până atunci. Tu ai fost casa Mea pe pământ după ce îngerul M-a vestit ție, și ai fost apoi mereu casa Mea, căci în inima ta nimic, nimic nici o clipă nu era decât Eu, Dumnezeul tău, Care S-a făcut Fiul tău. Inima ta n-a gustat niciodată decât durerea cea pentru Mine. în toată clipa îți era inimioara strânsă de durere la gândul chinului pe care aveam să-l port pentru tot omul, de la tot omul, în toată viața Mea de pe pământ, și la capătul ei, drumul crucii, și crucea, și moartea Mea pe ea.

Nu era noapte sau zi sau somn în care să nu Mă vezi pe Mine pe drumul crucii, și pe cruce murind, și n-a fost pe pământ inimă mai durută ca a ta, și din care Eu nu lipseam vreo clipă, și inima ta a fost casa Mea, și mereu, mereu stăteam în ea, căci nici Eu n-am putut măcar o clipă mică să nu Mă gândesc la tine și la durerea ta pentru Mine peste tot pe unde umblam să-Mi săvârșesc lucrarea pentru care Mă făcusem om și pentru care Tatăl M-a rupt de la sânul Său și M-a trimis după om, mamă.

O, n-am putut să nu Mă doară o clipă gândul Meu care era numai la tine odată cu mila Mea și a ta de om. Peste tot pe unde eram Mă durea de tine, te durea în Mine, și fără tine nu puteam în gândul Meu, și chipul tău era mereu în ochii Mei, și te iubeam cu atâta putere, cu atâta dor încât iubirea și dorul Meu de tine erau puterea Mea în toate durerile Mele, și cu tine eram în ele, și puteam să le duc. Tu însă ai purtat pentru Mine durerea cea de mamă a lui Dumnezeu, și n-a mai fost pe pământ o inimă mai îndurerată ca a ta.

Ai fost atât de cuminte înaintea tuturor pentru durerea iubirii Mele din tine, și nimeni nu vedea pe fața ta decât gând adânc, adânc, lacrimă sfântă, cu multă durere în ea, știută și neștiută de toți câți te vedeau, și ți-o strângeau toată îngerii lui Dumnezeu și udau cu ea raiul, mamă. M-ai scăldat în lacrimi când M-ai prins în brațe după ce am fost luat de pe cruce de Iosif și de Nicodim. O, mamă a iubirii, îți ascundeai toate lacrimile când Mă îmbrățișai în vremea vieții Mele cea de până la cruce, iar când Mă duceam de lângă tine pentru ca să-Mi săvârșesc lucrarea Mea, le vărsai izvor, și Eu ți le vedeam ori de unde eram, și plângeam și Eu, și Mă ascundeam să plâng, că mult, mult te iubeam, și Mi se topea puterea duhului de mila ta, de dorul tău, de tine, cea plină de durere și de dor pentru Mine, că n-ai putut nici o clipă să Mă lași din gând, din inima ta care s-a lăsat casă a Mea până ce te-am luat lângă Mine după ce M-am dus la Tatăl ca să fac loc frumos pentru ca să te iau în el și pentru ca să fim în el toți cei care am iubit pe Dumnezeu, mamă.

O, ce frumoasă, ce frumoasă e durerea cea după Dumnezeu și ființa celor ce o poartă pe ea! O, ce frumoși sunt cei ce sunt îndurerați pentru Mine și cu Mine, mamă! Iată cu câtă durere din Noi Ne lăsăm în cei ce Ne sunt casă în zilele cele de venire a Mea cu sfinții pe pământ a doua oară ca să fac iarăși lumea, mamă, și cu cuvântul Meu cel făcător trec prin cei ce Ne sunt casă de venire, și doare Dumnezeu în om, mamă, că durerile nașterii din nou a lumii sunt dureri mari și tot mai mari, și Ne doare în om, iar durerea Noastră se face putere în cei ce Ne aduc pe pământ, ca să Ne poată ține, mamă. Amin, amin, amin.

Sărbătorile nașterii sunt dureri, dureri de naștere, dar omul de pe pământ nu vrea dureri, nu vrea să se nască și să vadă lumina care a venit în lume, căci Eu în lume sunt, și Mă fac cuvânt și Mă sălășluiesc între voi cu slava Mea ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har și de adevăr, copii ai venirii Mele, și vi-L fac cunoscut și pe Tatăl, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată decât Fiul Său, Cel Unul născut dintr-însul, iar Fiul Său Se sălășluiește între voi și cinează cu voi și Se arată vouă, pentru că voi credeți că am venit din sânul Tatălui și M-am făcut trup acum două mii de ani și acum cuvânt, căci am găsit credință tare pe pământ, și am putut să-Mi fac venirea, și porți de venire să-Mi fac, și prin porți să intru cuvânt în cartea cea de azi a venirii Mele. Amin.

Luați cuvântul Meu de la ieslea sa, voi, cei care creșteți prin el, și să-l ia și cei ce se vor naște din el, și să ia lumea nașterea ei din nou, căci este scrisă să fie această Scriptură, iar Eu rostesc împlinirea ei așa cum este ea scrisă, căci lumea prin Mine s-a făcut, dar lumea nu M-a cunoscut, și întru ale Mele am venit, dar ai Mei nu M-au primit, și celor câți M-au primit, care cred în Mine și în venirea Mea, le-am dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu. Amin.

Când Pavel, apostolul Meu, așeza cuvântul Duhului Sfânt al învățăturii peste biserică, el spunea: «Au nu știți, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumești vom judeca».

Voiesc să-i sui înapoi în slava din care au căzut pe îngerii care s-au semețit, și voiesc prin iubirea omului să fac aceasta, prin învierea tuturor să fac aceasta, și atunci îngerii vor fi ridicați din căderea lor cea de la început, și ne vom bucura de toată facerea, căci iarăși toate se fac, și noi se fac, precum este scris. Voiesc să-l învăț pe om să nu-l mai facă pe duhul rău, și să facă Duhul Meu în el, și din el peste om, și atunci îngerii căzuți din slava Mea vor fi judecați, și vor fi apoi ridicați la loc prin învierea din moarte a omului.

Nu vreau, omule, să-Mi fie în zadar moartea Mea de pe cruce, și prin care am biruit moartea ta. Nu vreau să mai fie moarte, și nici tu să nu mai vrei, căci vreau să iau moartea de pe pământ, iar când moartea, cel din urmă vrăjmaș, va fi biruită, atunci Eu, Domnul, Mă voi odihni de căutarea Mea după om și îi voi da lui viața Mea ca să o trăiască pe veci, precum Eu, pe vecii sunt. Amin.

Se poartă Duhul Meu pe deasupra ta așa cum Se purta pe deasupra apelor când am făcut cerul și pământul, poporul Meu. Atunci grăiam Eu și cu Tatăl, iar martori Ne erau îngerii. Acum Eu și cu Tatăl grăim cu tine, iar martori Ne sunt sfinții și îngerii și oamenii, cerul și pământul care așteaptă nașterea din nou, înnoirea, poporul Meu. Duhul Domnului Se poartă pe deasupra ta și desparte cu tine apele de ape, lumina de întuneric, pe cei buni de cei răi, adevărul de minciună, și pe această tărie am numit-o cer nou. Amin, amin, amin.

Praznicul Bobotezei e taină de facere, fiule. Pământul din ape a ieșit la facerea lui cea văzută, iar omul la fel, căci omul este omul cel nou, iar primul om sunt Eu, Omul Cel ieșit din apă și din Duhul Sfânt. M-am plecat până la cel mai mare adânc ca să-L fac din apă și din Duh pe Omul Cel nou, din trup dumnezeiesc să-L fac, și din ape să-L scot, și cu Duhul Sfânt să-L pecetluiesc Om deplin, Om desăvârșit.

Duh de Bobotează lucrez peste pământ. În duh de Bobotează vreau să înfășor tot pământul și să-l scot iar din ape și din cuvânt. Din fântânițele de la voi vreau să scot pământul cel nou, așa cum am ieșit Eu din ape la Iordan Om desăvârșit în vremea lui Ioan, trimisul Meu care să-Mi gătească o cale nouă, un duh de pocăință în oameni, ca să-i întoarcă cu inima spre Dumnezeu, și pe Dumnezeu cu inima spre oameni, și unii altora să-și grăiască, și să se preaslăvească slava cuvântului, sămânța facerii, căci cuvântul este sămânță, poporul Meu, și din această sămânță au ieșit cerul și pământul și omul și Dumnezeu Omul, și firea toată, și toată frumusețea ei cea văzută și cea nevăzută din care-și ia fiecare om cât voiește cu credința din el cea Mie închinată. Amin.

Duhul Bobotezei este duh de facere, poporul Meu.

Iată, Duhul Domnului la sfârșit de timp plutește peste ape și peste pământ cu duh de facere nouă, cu cuvânt proaspăt, întocmit acum, ca să zidească cu el acum cerul cel nou și pământul cel nou, în taina de nou Ierusalim coborât de la Dumnezeu, coborât cu Dumnezeu cu tot pentru vecia care iarăși vine. Amin. Unde este Domnul, acolo este și vecia. Unde sunt Eu cu voi, voiesc să fie vecia. Voiesc, poporul Meu, să așez vecia pe pământ nou. Amin.

O, ce frumoasă a fost Boboteaza pământului când el a ieșit din ape la început de timp! O, ce frumoasă va fi Boboteaza pământului nou, în taină de cer nou și de pământ nou, în taina de nou Ierusalim, păstrată în vecii pentru la sfârșit de timp! Amin.

Duh de Bobotează lucrez peste pământ, ca să priceapă omul de pe el taina venirii Mele pe cale curată. Pocăința inimii omului, aceasta este calea pe care Eu vin spre om ca să-l botez cu botezul Duhului Sfânt, și să fie omul apoi.

Îmbracă-te tot mai frumos în veșmânt de Bobotează, Ierusalime iubit la sfârșit de timp, iar veșmântul tău cel nou să fie râvnit de mulți, că Eu Mă arăt cu tine peste pământ, și cu carele lor Mă port cu tine, ca să te vadă oamenii și să se boteze cu botezul cel nou, cu venirea Mea cea de acum când Eu vin și fac la vedere taina Noului Ierusalim, cea păstrată în vecii, și mulți vor curge spre ea odată cu arătarea ei pe pământ, odată cu ivirea ei între oameni, poporul Meu.

Nașterea din nou a lumii se va face prin pocăință și prin iubirea care nu se va lua de la om. Numai iubirea și dorul care o face pe ea poate aduce chipul cel frumos pe fața omului, pocăința inimii, care arătându-și fața îi face omului față dulce și frumoasă. Dacă M-ar întreba omul ce este nașterea din nou a lumii și cum va fi ea, Eu i-aș răspunde că pocăința cea dulce și dorul din inima omului, aceasta înseamnă nașterea care va să vină să înnoiască lumea. Iubirea care Mă așteaptă să vin, aceasta aduce cu ea nașterea din nou a lumii și pe născătorii ei, și pe Mine, Domnul și Mirele nunții, în taina iubirii care Mă așteaptă să vin, căci tot și toate așteaptă venirea Mea, venirea Fiului Omului. Amin.

A venit vremea înnoirii lumii, și trebuie om nou pentru vremea aceasta, că vine Fiul Omului, vine ca să-Și așeze masa împărăției Sale pe pământ cu oamenii. Fiii nunții nu vin, căci singuri s-au făcut fii ai nunții Mele, și dacă-i chem, nu vin la masa nunții.

Să vină toți cei care n-au putere, să vină toți cei slabi, să vină să-i fac Eu, prin lucrarea Mea de facere a omului nou; să vină să-i fac și să moștenească viața cea de veci apoi, căci fiii împărăției s-au dus afară, și acolo au rămas. Iar Eu am venit, și vin, și îi întăresc pe cei slabi, și fac din ei neam sfânt, și Îmi aștern masa Mea de nuntă cu ei, și stau cu ei la masa Mea, la cina Mea de nuntă. Amin, amin, amin.

Curând, curând soarele va străluci de șapte ori mai mult, și lumea se va înnoi sub puterea cuvântului Meu, care iarăși face lumea. Eu din nou îl zidesc pe om. Amin. Iar voi sunteți zidirea Mea, și v-am așezat înaintea oamenilor casă nouă, temelie nouă, iar Eu, Domnul, pe această temelie nouă zidesc din nou cerul și pământul, cerul cel nou și pământul cel nou și omul cel nou, după chipul și asemănarea Mea, și după voi, căci voi sunteți zidirea Mea cea nouă, și sunteți fructul iubirii Mele de la sfârșit, iubirea Mea cea de la venirea Mea.

Eu sunt Cel ce am lucrat peste pământ de la Facere și până azi, și voi lucra mai departe ca să sfârșesc tot ce a fost scris să fac și să lucrez, tot ce a fost scris despre Mine în legea lui Moise, în prooroci și în psalmi. Amin. Este scris în Scripturi despre nașterea din nou a lumii, despre întocmirea omului nou, după chipul și asemănarea Mea, și voi împlini, și împlinesc. Amin. Chipul omului nou este descoperirea Duhului Sfânt pus de Mine în om, strălucind din om peste făptură. Și va fi un Domn, o credință și un botez peste tot pământul, căci cuvântul Meu va merge și va boteza peste tot, așa cum apele Iordanului s-au sfințit cu botezul Meu de la Ioan și au sfințit firea apelor din ape în ape, de la margini la margini, din cer până pe pământ, de deasupra cerului și până dedesubtul pământului, căci Eu eram Cel așteptat de toată făptura, și am împlinit proorocia care spune: «Încă o dată va clătina Domnul nu numai pământul, ci și cerul». Amin.

Firul de floare abia ieșit, abia sădit, trebuie udat, trebuie îngrijit, trebuie dădăcit ca să prindă rădăcină și tulpină, și apoi floare, și apoi rod. Eu după ce Mă nasc în om, omul trebuie să Mă crească în el apoi până ce ies spre mărturie ca rod ceresc ieșit din om. Care este ziua nașterii Mele în om? Care, fiilor? Arătați rodul învățăturii Mele în voi și spuneți taina aceasta. Amin.

– Ziua nașterii din Dumnezeu a omului este ziua credinței la vestea propovăduirii care aduce omului pe Dumnezeu prin vestitorii Domnului. Nașterea omului este clipa pocăinței desăvârșite, care aduce omului viața cea veșnică, viața care nu mai moare apoi. Pocăința cea desăvârșită îl face pe om veșnic, iar pocăința înjumătățită îl ține tot vremelnic, îi întârzie nașterea și ziua nașterii omului. Acolo unde credința se încuibează, ea naște credință în om din ea însăși, și se păstrează veșnică și neclintită, alături cu pocăința cea desăvârșită în care omul rămâne ca într-o casă a sa, dată lui de Dumnezeu pentru umilință, pentru smerenia minții omului. Amin, amin, amin.

Nu e om să mai cheme în sprijinul lui dreptatea. Cum să Mă duc Eu să-l ajut pe cel ce Mă strigă cu inima lui ca să-l scap de dureri și de teamă și de plata faptelor lui dacă el n-a lucrat dreptatea nici peste el și nici în jurul lui? O, cum să Mă duc, cum să-Mi fac loc spre el ca să-l ajut dacă îngerii lui stau mărturie înaintea Mea împotriva lui? Și iată, pocăința cea desăvârșită a omului este ușa prin care Eu pot să ajung lângă el și să-l așez în pacea ei, dar omul nu știe ce este această pace. Eu în zadar l-aș ajuta pe om în vremea strâmtorării inimii lui dacă omul uită apoi de pacea dintre Mine și el, de pocăința lui care-l aduce spre Mine ca să-l ajut apoi. Omul n-ar trebui să se jelească de pedeapsa faptelor lui, ci ar trebui să plângă înaintea Mea pentru faptele lui, dând loc dreptății pentru ispășire și pentru curățire, iar pocăința este curățenia pe care și-o face omul în casa inimii lui, ca să Mă pot Eu apropia apoi cu viața faptelor vieții, căci viața cea veșnică a omului are faptele ei, faptele vieții veșnice. Amin, amin, amin.

O, ce lucrare de naștere voiesc să așez Eu peste tot omul! Dar omul este născut din om și își păstrează năravul și nu înțelege calea lui Dumnezeu spre el. Omul are năravul nepocăinței, și Eu îl strig pe om, dar el nu aude plânsul Meu și nu vede mersul Meu peste pământ.

Am venit cu vremea Scripturii care vestește nașterea din nou a lumii. Făptura toată așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu prin care Eu, Domnul, împlinesc Scripturile nașterii din nou a lumii. Făptura însăși așteaptă izbăvirea din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea fiilor lui Dumnezeu. Ea suspină laolaltă și este până azi în dureri de naștere, și nu numai ea, ci și omul îndumnezeit suspină în el așteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului lui, precum este scris în Scripturi. Omul pomenește nașterea Mea și uită de nașterea lui prin Mine, prin lucrarea nașterii din nou a omului, naștere care-l unește pe om cu Dumnezeu. Omul uită să se nască. Eu însă străbat cerul și pământul de la margini la margini și aduc cu Mine vestea nașterii din nou a lumii, a făpturii și a omului care așteaptă răscumpărarea trupului lui. Amin.