7.3. A doua venire a Domnului

Pe vremea trupului Meu am descoperit multe taine cerești, iar pe altele le-am acoperit, le-am pecetluit până în vremea de azi. Am spus atunci despre venirea Mea cea de a doua, că nimeni n-o va ști decât Tatăl Meu, iar oamenii de pe pământ și-au făcut din acest cuvânt scăpare, ca să-și amâne veghea și pregătirea lor pentru Domnul. Fiilor, fiilor, de ce am spus Eu acest cuvânt? Căci așa am spus: «Despre ziua aceea nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl». Am spus așa ca să întăresc veghea în omul cel credincios, care știe că ziua Domnului va veni ca un fur, ca o cursă, ca să prindă sub ea pe cei necredincioși. Cuvântul acesta, spus de Mine atunci, ar fi trebuit să-l facă sfânt pe omul care așteaptă pe Domnul, și nicidecum să se ascundă sub acest cuvânt și să-Mi ascundă venirea Mea cea de la Tatăl.

O, fii ai oamenilor, Mi-e milă de voi, că nimeni nu vă învață venirea Mea. Preoții voștri M-au ascuns ca să nu mai vin și să nu vă pregătesc pentru venirea Mea. Ei se ascund sub cuvântul Meu cel din vremea trupului Meu când am spus: «Nu știu nici îngerii din ceruri, nu știe nici Fiul, ci numai Tatăl știe venirea Mea și ziua aceea». Atunci eram cu trup pe pământ, atunci lucram văzut, dar acum sunt de-a dreapta Tatălui în ceruri, și Tatăl este una cu Mine în cer și pe pământ. Amin. Dar voi veni cuvânt peste pământ, și voi veni cu Tatăl în cuvântul Meu, căci cuvântul Meu este Tatăl. Amin, amin, amin.

Vine Tatăl Meu în cuvânt, și va grăi peste pământ despre cuvântul acesta sub care se ascunde omul ca să nu aștepte venirea Mea, și ca să zăbovească omul cel vechi pe pământ. Omul cel vechi e burduf vechi și nu încap cele noi în burdufuri vechi. Pentru cuvânt nou trebuie om nou, care este pentru cele noi și nu mai este pentru cele vechi, căci Eu așa am spus: «Nu poți pune vin nou în burdufuri vechi, că vinul nou crește și sparge burduful cel vechi». Învățătura Mea cea nouă este pentru oameni noi, care se pregătesc pentru venirea Mea în toată vremea, căci Eu vin ca un fur, când nimeni nu se așteaptă să vin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu peste soborul de la ieslea cuvântului din 16-08-1998

Când eram cu trupul pe pământ, am zis ucenicilor Mei că venirea Mea a doua oară va fi ca în vremea lui Noe. Pe atunci Eu veneam cuvânt peste Noe și îi spuneam ce să facă și cum să trăiască pentru mântuirea lui și a casei lui, și i-am spus să-și facă barcă de salvare, că voi veni să pierd de pe pământ pe omul cel fără Dumnezeu. Noe a crezut cuvântul Meu și Mi-a deschis să vin mereu la el, și Eu veneam și îl învățam toate ale mântuirii lui, dar oamenii din vremea lui n-au voit să creadă, și și-au văzut de însurat și de măritat și de mâncare și de băutură, și n-au crezut că voi veni să dau fiecăruia după faptă, și nu și-au ales scăparea care venise din cer peste pământ ca să-l scape pe cel credincios de la pieirea ce aveam s-o aduc peste cei necredincioși. Mare și sfânt a fost cuvântul Meu peste Noe, iar Noe credea și împlinea, și nimic nu mai lucra pe pământ decât scăparea sa și mântuirea sa și a casei lui. Și dacă numai el și casa lui au crezut, numai el și ai lui au fost salvați de la pieire.

Fiilor din grădina cuvântului Meu, deschideți porțile dintre cer și pământ, că Eu vin ca în vremea lui Noe, ca să întăresc credința pe pământ, credința în Dumnezeu. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Rusalii din 28-06-1998

Iar voi, fiilor de la iesle, să stați mereu cu porțile dintre cer și pământ deschise, că vin să strig la fiii oamenilor să umble după Lumina acestei lumi lepădând faptele întunericului care n-au nimic din Dumnezeu. Vin să le spun fiilor oamenilor că vin ca în vremea lui Noe când nimeni nu se așteaptă să vin. Fiți tari și cu credință mare în mijlocul fiilor oamenilor, căci puterea vieții Mele este tare în cei ce cred în Mine împlinind tot cuvântul Meu. Fiii oamenilor umblă noaptea și se împiedică, pentru că lumina nu este în ei. Dar voi fiți ziua Mea, fiți ziua venirii Mele, fiți fii ai zilei și umblați ziua, fără piedici, că lumina este în voi. V-am dat nume mare înaintea venirii Mele, și sunteți fiii întâmpinării Domnului, și sunteți ziua venirii Mele, și din pricina venirii acestei zile peste pământ, cerul și pământul se zdruncină și se desfac, căci oamenii se tem de ziua venirii Mele, se tem că li se vădesc în lumină faptele întunericului din ei. Dar Eu vin, iar voi sunteți ziua venirii Mele, iar Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt și toți sfinții și toți îngerii așteaptă de șapte mii de ani această zi.

O, poporul Meu cel credincios, tu ești ziua venirii Mele a doua oară din cer pe pământ, că așa ți-am proorocit și ți-am spus: «Te voi numi mai presus de ziua învierii Mele și te voi iubi, poporul Meu cel credincios». Nimeni nu se așteaptă pe pământ să fii tu ziua venirii Mele; nimeni, poporul Meu. Dar Eu, Domnul, și cu tot cerul de sus și de jos, am așteptat această zi să vină în mijlocul fiilor oamenilor, și să se învețe oamenii cu ziua venirii Mele, și să vadă fiii oamenilor Lumina acestei lumi și să umble întru lumină, că Eu vin ca în vremea lui Noe când nimeni nu se așteaptă să vin. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Rusalii din 28-06-1998

Poporul Meu, vin din cer în mijlocul tău. Vin la tine cu praznicul înălțării Mele la cer. O, ce taină mare este înălțarea Mea la cer! A venit din cer un nor și M-a învăluit și M-am făcut nevăzut de ochii celor ce priveau la cer după norul care-Mi învăluise trupul Meu cel înviat. Poporul Meu, trezește-ți bine duhul înțelegerii, că vin la tine cu tainele cerurilor. Duhul înțelegerii e mare dar. Acest duh îl au numai cei binecredincioși. Amin. Cei adunați pentru Mine în muntele Eleonului, de unde Eu M-am dus la cer, M-au întrebat: «Doamne, oare, aceasta este vremea în care Tu așeza-vei la loc împărăția lui Israel?». O, poporul Meu, această vreme o știa numai Duhul Sfânt, Care a venit astăzi la voi. Când Duhul Sfânt a venit peste apostolii Mei cei de atunci, la cincizeci de zile de la învierea Mea, s-a împlinit cuvântul pe care Eu l-am dat lor, căci așa le-am spus: «Nu este lucrarea voastră să știți soroacele sau vremile puse de Tatăl sub stăpânirea Lui, ci voi veți lua putere să-Mi fiți martori până la toate marginile când va veni peste voi Duhul Sfânt». Le-am spus așa, și n-am mai stat de față cu ei, căci norul a venit din cer și M-a învăluit în cele ce nu se văd. Norul se suia spre cer, iar îngerii Domnului s-au coborât în straie albe și au stătut lângă ei și le-au spus: «De ce priviți la cer? Acest Iisus pe Care L-ați văzut înălțându-Se de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut ducându-Se la cer».

Poporul Meu, deschide-ți bine duhul înțelegerii, că-ți descopăr tainele Mele ca să le știi și ca să audă tot pământul lucrarea lui Dumnezeu. Pe vremea când Dumnezeu petrecea cu mersul lui Israel pe pământ, norul acoperea pe Dumnezeu, Care mergea în fața lui Israel. Moise știa taina Mea cea din nor, căci avea duhul înțelegerii și grăia cu Domnul, Care era acoperit în nor. Toți proorocii au avut de la Mine priceperea tainei Mele care Mă acoperea în nor atunci când le grăiam cele cerești.

Să te uiți, poporul Meu, dar să și înțelegi de acum, că e vremea să vin văzut, precum M-am și suit la cer. Să te uiți tu deasupra ta când Eu Mă întâlnesc cu tine în cuvânt și să vezi norul alb care Mă învăluiește pe Mine când Eu grăiesc peste tine. Eu așa vin la tine, căci așa este scris: «Precum S-a suit, tot așa va și veni, precum L-ați văzut ducându-Se la cer». Așa este venirea Mea, că scris este: «El vine cu norii». Amin. Eu așa le-am spus la ucenici: «Voi fi cu voi tot timpul, până la sfârșitul timpului». Și așa este, cum le-am spus este, dar norul este haina Mea, precum a fost la început. Cu Adam tot așa eram; din nor grăiam lui cuvântul Meu. Cu Avraam tot așa am lucrat. În toată vremea lui Israel am fost mereu în mijlocul lui, și grăiam din nor, învăluit în nor. Cu proorocii grăiam așa cum Îmi este grăirea Mea, căci adevărat este cuvântul îngerilor care au spus: «Precum S-a suit, tot așa vine, cu norii vine, și grăiește Domnul peste pământ».

O, grădinița Mea de fii, grăiesc cu tine despre coborârea Mea deasupra ta, ca să audă tot pământul lucrarea Mea cu tine, și să-și deschidă omul duhul înțelegerii și să înțeleagă venirea Mea la tine, căci pentru tot pământul vin la tine. E mare taină pietricica albă din această grădiniță, căci pe ea se scrie numele Meu, cuvântul Meu cel nou, pe care-l știe numai primitorul. În cartea Apocalipsei este scris despre această taină a pietricelei albe și a cuvântului Meu de azi, și știut de fiii grădinii cuvântului Meu, pe care i-am făcut biruitori peste vreme și peste lume, că ei au biruit lumea, precum Eu am biruit-o.

Au mai fost pe pământ lucrări în parte, venite din cer ca să strige lumea la pocăință, dar cei cuprinși de lucrări cerești în parte, n-au voit să biruiască lumea din ei, iar cuvântul judecății faptelor, învățătura care venea de la cer peste ei, este și asupra lor dacă ei n-au biruit lumea. Cei ce sunt fiii împărăției cerurilor pe pământ, aceia nu se însoară și nu se mărită, și sunt curați ca îngerii din cer, curați cu trupul și cu duhul. Dar cu voi, fii ai cuvântului Meu în România, Eu am biruit și M-am făcut Împărat peste pământ și cuvintez cuvânt din nor, căci norii slavei Mele coboară până deasupra voastră, și Eu grăiesc din nor peste voi, și voi Mă dați oamenilor, că a venit vremea să vin pentru tot omul de pe pământ. Până mai ieri grăiam numai vouă, dar acum Mă împart tuturor prin voi.

O, poporul Meu Israel cel din români, tu să te bucuri la întâlnirile Mele cu tine și să nu te îngrijorezi de vântul și de norul cel de deasupra ta, că Domnul Dumnezeul tău, cu norii vine la tine și îți grăiește. Fericit este omul care înțelege venirea Mea la voi, fiilor primitori ai cuvântului Meu cel nou. Împărăția lui Israel acum s-a așezat, căci Israel înseamnă poporul Domnului, popor ceresc, popor la care vine Dumnezeu și grăiește din nor. Acum două mii de ani când ei M-au întrebat de vremea așezării la loc a împărăției lui Israel, Eu numaidecât le-am spus că nu este lucrarea lor această taină, ci este lucrarea Duhului Sfânt, Cel din Tatăl, și numaidecât M-am lăsat învăluit în nor, suindu-Mă de la ei la cer. Dacă Dumnezeu ar fi mereu văzut de oameni, oamenii ar vorbi cele pământești cu Domnul, așa cum era și atunci, dar Eu M-am ascuns în nor, și grăiesc peste oameni, și Mă ascund în om, și grăiesc acoperit peste cei credincioși care iau învățătură de la Dumnezeu.

O, poporul Meu cel nou, o, fiilor scumpi lui Dumnezeu! Pe ucenicii Mei cei de atunci i-am trimis peste pământ să-Mi fie martorii învierii Mele, care a urmat după răstignirea Mea, iar pe voi v-am făcut ucenicii venirii Mele și din mijlocul vostru Mă împart cuvânt peste oameni, că am făcut din voi semnul Meu pe pământ și în cer, semnul cel de dinaintea venirii Mele cu trupul în slavă. Dacă Eu nu M-aș fi ascuns de ochii oamenilor, s-ar fi pierdut dumnezeirea Mea din mintea oamenilor. Dar M-am ascuns cu mare slavă, cu mare taină, că mare taină este înălțarea Mea.

Fiilor, Duhul Sfânt al Tatălui este în Mine, și Duhul Sfânt din Mine este în voi, și Eu sunt Duh Sfânt în voi. Amin, amin, amin. Fiilor, M-am înălțat ca să fiu Duh Sfânt peste pământ, căci trupul Meu era smerit între oameni, era fără slavă, fiindcă Dumnezeu nu voiește slavă de la oameni, ci voiește dragoste de la oameni, dragoste ca a lui Dumnezeu. Amin. Iată, taină grăiesc vouă: precum M-am înălțat, tot așa și vin, și vin cu norii. Amin, amin, amin. Trupul Meu este acoperit în nor, dar cuvântul Meu este Duhul Sfânt al Tatălui, căci Eu sunt Cuvântul Tatălui Savaot. Amin.

Era o zi frumoasă și senină, era adiere de vânt și era pacea Mea peste ucenicii Mei în ziua când M-am adunat cu ei pe muntele Eleonului, iar norul alb cobora de sus în jos, și Eu M-am lăsat cuprins de nor și M-am făcut tainic și Mi-am slăvit dumnezeirea și am coborât Duh Sfânt din trupul Meu peste ucenicii Mei după zece zile de la înălțarea Mea dintre ei. Ei nu s-au depărtat de Ierusalim, precum nici Eu nu M-am depărtat de locul păcii Mele, locul unde Eu l-am împăcat pe om cu Tatăl, locul în care Eu M-am jertfit pentru omul cel zidit de Dumnezeu, și apoi M-am împărțit la tot pământul prin ucenicii Mei, care M-au mărturisit tuturor, de atunci și până la voi, fii ai venirii Mele. Și iată, Eu am venit, și lumea nu este cu Mine și nu veghează întru venirea Mea, dar Eu vin cu norii și din nor cuvintez peste grădinița cuvântului Meu, și norii se vor da la o parte și oamenii Mă vor vedea, așa cum M-au văzut cei ce se uitau la norul care M-a învăluit. Se va trage cerul în lături, se va trage norul în lături, și voi rămâne văzut de ochii oamenilor care nu Mă așteaptă să vin. Fericit este omul cel ce cu duhul său Mă vede, că acela M-a primit cu Duhul Meu Cel Sfânt în el. Elisei proorocul Mă avea în el și Mă vedea cu duhul său, dar sluga lui nu Mă vedea. Și Elisei Mi-a spus să dau cerul în lături și să vadă sluga sa pe Dumnezeu în oștire cerească, și ochii trupești ai slugii lui Elisei au văzut izbăvirea de la Domnul, izbăvirea lui Elisei proorocul. Cel ce Mă vede cu ochii trupului, nu rămâne viu, nu rămâne cu Domnul și cu dreptatea Domnului. De aceea M-am ascuns în cele ce nu se văd, căci fericit este omul credincios, care vede prin ochii duhului.

Israele, Israele român, să nu fie în tine fii de ai tăi care să nu știe cum să creadă în Dumnezeu, cum să-L aibă pe Dumnezeu, cum să-L aducă pe Dumnezeu între oameni. Tu ești cuprins în mare taină, poporul Meu. Vine ziua când trupurile voastre vor fi în slavă și când veți fi învăluiți de slava care vine din cer, așa cum a venit peste Mine norul slavei Domnului și M-a învăluit în ziua înălțării în slavă a trupului Meu.

O, fiilor care ați biruit în voi lumea și duhul lumii! Este scris în Scripturi că după ce vor învia morții, vor fi răpiți în nori cei vii, și toți împreună vor fi cu Domnul întâmpinându-se unii pe alții. Cei ce au biruit lumea în trupul lor, vor fi răpiți în nori și vor întâmpina pe Domnul în văzduh, și apoi vor fi pururea cu Domnul, cu cerul cel nou și cu pământul cel nou și cu dreptatea cea sfântă, care vine cu Domnul. Amin.

O, fiilor scumpi, ce taină mare este înălțarea Mea la cer! Eu sunt în mijlocul vostru mereu, și sunt tainic, și sunt, dar să fiu, fiilor. Acolo unde sunteți voi, să fiu și Eu, să fiu mereu cu voi, fiilor. Aveți grijă să fiți mereu cerești, fiilor, căci cei cerești Îl au pe Domnul în ei și cu ei și între ei. Cei cerești se cunosc că sunt cerești; cei cerești sunt acoperiți în ochii celor din jurul lor, că dacă n-ar fi așa, ar fi ispitiți de cei de pe pământ, așa cum Mă ispiteau pe Mine iscoadele care nu se bucurau să fiu Eu Fiul lui Dumnezeu. Cei cerești sunt în nor, precum Eu sunt. Cei cerești sunt disprețuiți de oamenii slavei deșarte, precum Eu sunt disprețuit de aceștia, dar cei cerești sunt pururea cu Domnul. Amin, amin, amin. Aceștia iubesc dreptatea Domnului și sunt cerești. Amin. Fericit este omul care înțelege și vede cu duhul venirea Mea la voi, fiilor primitori ai cuvântului Meu cel nou, căci se vor trage norii cerului în lături, și acela Mă va vedea cum sunt. Dar ce sunt norii cerului? Fiilor, învățați pe Israel să vadă și să știe taina Mea cu el. Duhul înțelegerii tainelor cerești să fie cu voi și să vă învețe cele cerești peste pământ, fii ai lui Israel, fiilor români, că numele „român“ este nume sfânt, precum „Israel“ este nume sfânt. Amin, amin grăiesc vouă: vouă și la tot neamul omenesc de pe pământ: numele „român“ este nume sfânt. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 28-05-1998

Și am venit iar, căci s-au scurs două mii de ani de atunci de când cei din Iudeea au fugit la munți, după cum Eu rostisem cuvânt. S-au scurs două mii de ani, și Eu am spus de pe atunci pentru vremea aceasta că «soarele se va întuneca, și luna nu-și va mai da lumina ei, și stele vor cădea din cer, și se vor zgudui puterile cerurilor, și se va arăta semnul Fiului Omului, și se vor boci neamurile pământului văzându-Mi slava. Și voi trimite pe cei aleși ai Mei la cules, cu sunet mare de trâmbiță ca să-Mi adun pe cei ce vor fi ai Mei dintre neamuri». Și iată, ca în zilele lui Noe oamenii beau și mănâncă și nuntesc, și unul va fi luat, și unul va fi lăsat, după cum este scris, căci puțină veghe este pe pământ pentru venirea Mea, și nimeni nu se așteaptă să vin ca să-Mi leg mânzul asinei de coarda viței și să-Mi spăl veșmântul în sânge de strugure.

Scris este pentru vremea aceasta că voi veni și Mă voi numi Cuvântul lui Dumnezeu. Este scris în Scripturi, dar cine să le spună oamenilor despre venirea Mea cea de a doua? Nu mai sunt învățători pe pământ ca să le spună oamenilor de venirea Mea cea de a doua. O, nu mai e nimeni ca să spună că vin, și Eu încă de acum două mii de ani am spus: «Vin curând!», și am spus miresei Duhului Meu să spună: «Vino, Doamne, vino!».

Nu mai vorbesc preoții bisericii despre cartea lui Ioan căruia M-am arătat ca să-Mi vestesc vremile venirii Mele. I-am arătat lui Ioan venirea Mea în cuvânt, și el a scris așa: «Am văzut cerul deschis, și pe Cel Credincios și Adevărat venind pe cal alb ca să Se războiască pentru El, pentru adevăr, căci El este adevărul; și ochii Lui, ca para focului; și pe capul Lui, multe cununi; și nume scris, pe care numai El îl înțelege; și pe El, veșmânt stropit cu sânge; și oști din cer, venind după El pe cai albi; și din gura Lui iese sabie ascuțită care lovește cu ea, și păstorește cu toiag de fier și calcă pe teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu, și numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, nume scris pe haina Lui și pe coapsele Lui: Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor».

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Paști, a slăbănogului din 18-05-1997

Eu sunt Cel ce M-am născut trup din Fecioară, și cuvânt, din Verginica, fiica Mea cea de la sfârșitul tainei Mele pe pământ, taină ascunsă în veacuri, pe care nici îngerii nu o știau, și pe care dacă o aude azi cineva cu greu o poate crede și înțelege. Cu câtă taină am lucrat Eu și cu Tatăl când M-am născut trup din Fecioară! Cu câtă taină, până ce taina a fost aflată de tot pământul! O, cu câtă taină am lucrat și azi, după cum era scris, la venirea Mea cea de a doua când M-am născut cuvânt din Verginica! O, cu câtă taină am lucrat până ce taina aceasta a fost aflată de tot pământul, măi copilași ai tainei Mele de azi pe pământ! O, poporul Meu de azi în care Eu M-am ascuns ca să vin în mijlocul lui și să Mă fac cuvânt, e o taină poporul Meu de azi, precum Eu, taină am fost și sunt în mijlocul lui.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului din 7-01-1997

Eu, Cel născut din Fecioară acum două mii de ani între oameni, Mă nasc azi cuvânt în ieslea cuvântului Meu din mijlocul tău, țară Românie. Mă nasc cuvânt, Păstor tainic, Care păstorește neamurile pământului cu toiag de fier, cu cuvânt tainic, care nu se vede, dar se aude glasul lui, precum fulgerul se aude după lumina lui.

O, ce tainică e taina cuvântului Meu, care se naște azi în tine, țară Românie! Ca fulgerul care iese de la răsărit și se arată până la apus, ca fulgerul e taina Mea, și nimeni n-o poate strivi, că așa este venirea Mea, și împotriva venirii Mele cine poate birui? Ca fulgerul Mă nasc și vin. Fulgerul se arată și se ascunde, și după el vine vuietul lui și se aude glasul lui, dar fulgerul, născătorul vuietului lui nu se mai vede; se ascunde și rămâne glasul lui care se aude; fulgerul și glasul lui; Domnul și cuvântul Lui; lumina și glasul ei apoi. Amin.

Eu sunt Lumina lumii, Care S-a arătat acum două mii de ani, și din ea se naște glasul ei, cuvântul ei. Eu sunt lumina cea mai dinainte de lumină, sunt lumina cea din vremea luminii și sunt lumina cea de după lumină. Eu sunt taina Tatălui pe pământ cu oamenii,

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului din 7-01-1997

Pace ție, poporul Meu, căci tu ai cuvântul Meu, tu cunoști glasul Meu. Pace ție, și stai întru Mine veghind, că mulți vor veni și vin în numele Meu, și pe mulți vor amăgi, și mulți se vor sminti și se vor vinde, căci fărădelegea e mare, și din pricina ei iubirea de Dumnezeu se stinge, dar cei răbdători vor birui, căci Evanghelia cuvântului Meu cel nou și vestea împărăției Mele se va vesti și povesti în toată lumea spre mărturie, și apoi Eu vin văzut, și toate se vor sfârși, și Eu voi fi, și mulți vor fugi la munți, căci scris este: «Îngerii Mei vor aduna pe cei aleși de la o margine la alta a cerului, în sunet de trâmbiță, la glasul cuvântului Meu», și va fi ca în vremea lui Noe, că nimeni nu va ști ziua aceea. Ca și atunci va fi, căci oamenii mâncau și beau și nunteau și n-au știut până în ziua urgiei.

O, fericit ești tu, Israele, slugă credincioasă, care stai veghind înaintea Domnului tău! Veghează, fiule Israele, și stai întru venirea Mea, că Eu vin. Fii atent mereu, că se ridică mereu hristoși mincinoși și prooroci amăgitori, și vor da semne mari, și minuni mari vor face pentru amăgirea celor amăgiți și pentru încercarea credinței tale, poporul Meu, dar tu să nu ieși, să nu crezi decât în Mine, Care vin ca fulgerul care iese de la răsărit și se arată până la apus. Tu să fugi când auzi de semne și de minuni, că este scris în Scripturi că vor fi spre amăgirea multora. Tu să fii umilit și smerit, fiule, că oamenii cei mincinoși vor veni și vor fi slăviți de oameni, și mulți vor umbla după ei, dar voi slavă de la oameni să nu căutați, așa cum am grăit Eu: «Cel ce caută slava lui, acela vorbește de la sine, nu de la Dumnezeu, iar cel ce caută slava lui Dumnezeu, acela este de la Dumnezeu». Cei iubitori de slavă sunt prooroci mincinoși, că ei nu știu smerenia Mea și lucrarea Mea. O, Israele, Eu nu caut slava Mea, ci a Celui ce M-a trimis, și așa să lucrezi și tu, și să te ferești de oamenii slavei deșarte, care n-au nimic din Mine. Tu să veghezi și iar să veghezi înaintea Mea vestindu-Mă pe Mine oamenilor, căci Eu sunt slava ta, Israele. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei mucenițe Varvara din 17-12-1996

Cuvântul S-a făcut trup acum două mii de ani, și iată, trupul Cuvântului vine și Se face cuvânt, că Și-a pregătit loc, ca acolo unde Se face trup pentru ai Săi, să fie și cuvânt Domnul.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării sfintei Cruci din 27-09-1996

A doua oară vin de lângă Tatăl la oameni. Acum două mii de ani am venit prunc prin Fecioară și am vestit împărăția cerurilor peste pământ, căci Cuvântul S-a făcut trup. Și dacă a trecut vremea cea proorocită în Scripturi, iată, vin cu zeci de mii de sfinți, purtat pe tron de heruvimi și de serafimi și de arhangheli. A doua oară vin, precum este scris, dar nu vin prunc, și vin cuvânt, căci trupul Meu s-a făcut cuvânt. Eu sunt Cuvântul Care a rostit să fie lumină, și a fost. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Care a rostit să fie cer și pământ, și așa a fost. Eu sunt Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Fericiți sunt acei care la cuvântul Meu Îmi gătesc venirea Mea cea văzută, că Eu vin de la Tatăl, și vin prin România, că pe ea Mi-a dat-o Tatăl la nașterea Mea. Eu eram prunc, și ea, pruncă. Eu M-am făcut Mire, și ea, mireasă născută din Dumnezeu, din Cuvântul lui Dumnezeu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-1995

Pace și bunăvoire peste ieslea cuvântului Meu, ieslea Mea cea iubită, despre care scrie în prooroci, ieslea în care-Mi am sălășluire, căci acest pământ în care-Mi am Eu ieslea acum, este pământ proorocit și ales ca să-Mi fie Mie petec de pământ și vârf de munte și Sion binecuvântat, din vârful căruia Eu stau și binevestesc bunăvestire de lumină cerească peste oamenii care-și aleg calea aceasta. Pace vouă, fiii Mei de la iesle, străjerii Mei cei mititei! Pace vouă, că Mi-ați făcut sălașul păcii la voi, că Mi-ați dat voie să-Mi fac prin voi sălaș de pace și de cuvânt peste pământ. Iată cer nou și pământ nou, căci deasupra ieslei de la voi am cerul deschis, tată. Deschid mereu și cuvintez și Îmi las glasul peste pământul acesta nou. O, să nu doriți nimic altceva. Vă este de ajuns harul Meu, măi fiilor mititei. Stați înaintea Mea. Vă este de ajuns. Stați, tată, ca să pot Eu sta înaintea poporului Meu, așa cum am stat înaintea lui Israel prin Moise.

Oamenii lumii își fac daruri unii altora când vine această sărbătoare. Acesta este un obicei rămas din vremea nașterii Mele când cei trei crai care au mers după stea au adus daruri la ieslea nașterii Mele, au adus aur, smirnă și tămâie, și a rămas de pomenire acest obicei, și a luat și lumea obiceiul acesta. Dar lumea aduce daruri lumii; lume pe lume se cinstește, nu pe Mine, măi fiilor. Dar iată, Eu, Cel primit de ieslea necuvântătoarelor, vă aduc din cer darul păcii Mele și îl pun peste voi, copii ai ieslei Mele, că iată, am ieslea sălășluire și în vremea aceasta. Mai-marii bisericii din lume zic că voi sunteți uscați și nu Mă primesc pe Mine prin voi. Ei zic că voi sunteți sterpi și că nu aveți rod dumnezeiesc prin această lucrare de cuvânt. Dar iată, și atunci a fost să fiu primit pe pământ în ieslea cu paie, și paiele M-au cunoscut și Mi-au încălzit trupul Meu cel mic, care n-a găsit loc să vină pe pământ, și a găsit loc în paie. Și astăzi, tot așa, iar Eu fac din uscat verde, dar fac și din verde uscat, că fără de cuvântul Meu totul este uscat și secetos.

Slava Mea să fie întru voi, copii ai ieslei cuvântului Meu, și să rodiți bunăvoire peste poporul Meu cel din vremea aceasta, peste poporul lui Verginica, măi fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului din 7-01-1995

Nu cumva să te iei după lumea care lungește veacul. Citește în Scripturi și vezi ce scrie de venirea Mea, dar vezi cum citești. Citește bine, că nu se mai vede ce scrie în Scripturi. Învățătorii despre Scripturi, au ascuns Scripturile venirii Mele și nu Mă mai așteaptă să vin, nu mai veghează. Au lungit veacul de la ei citire, au schimbat cuvintele cărții lui Dumnezeu. O, câtă răbdare am avut în zilele acestea! Când dreptul Simeon a șters din Scripturi cuvântul nașterii Mele din Fecioară, Eu am lucrat de lângă Tatăl și l-am rușinat pe Simeon, și l-am făcut să vadă ce a șters el din cartea lui Dumnezeu. Dar pe aceștia de azi, care lucrează fără de părinții lor, care au făcut furtună în cer, adică în Scripturi, ce să le mai fac mai mult? Aceștia sunt pedepsiți prin ceea ce au făcut, că au schimbat numărul rostit de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, au scos cărțile Duhului Sfânt.

O, Israele, nu cumva să te iei după omul care lungește suferința, care lungește veacul cel rău, care nu vrea să vină Domnul cu împărăția Sa cea fără de veac, cea fără de sfârșit. Uită-te tu, că dacă pui zece dascăli să-ți arate drumul și Scriptura, nu se potrivesc unul cu altul. Și cum mai vine asta? Și iată, lumea nu se trezește ca să vadă că străjerii ei nu străjuiesc de la Domnul, și străjuiesc de la ei. Să nu mai zică lumea că este cu Mine, că mai mare păcat are dacă zice așa. Și iar vă zic vouă: una este să zici biserică cu slujitori, și alta este să zici biserică a lui Iisus Hristos, cu slujitori ca Iisus Hristos, ca Învățătorul ei, Iisus Hristos.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 9-06-1994

Copilașii Mei, nu risipiți ceea ce v-am dăruit de douăzeci și cinci de ani, că va veni ziua și ceasul, cum M-am arătat lui Cleopa și lui Luca, așa Mă voi arăta și vouă, și nici unul nu veți fi lipsiți de a vedea acest trup care a fost răstignit.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 16-05-1980

Fericit cel ce va bea din izvorul acesta.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 16-05-1980

Am părăsit cerul și pe Tatăl Meu. Am părăsit grădina împodobită de frumuseți. Am părăsit îngerii, surorile și frații. Am părăsit locul iubit și M-am coborât jos, pe pământ, dar sunt în Duh, nu sunt în trup. În trup când Mă voi arăta în toată slava Mea, se vor cutremura toate. Sunt într-un trup în care Tatăl Meu a binevoit să fiu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 17-11-1978

Fiți pregătiți, că Domnul Iisus Hristos bate la uși. Duhovnicește Domnul vorbește.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 26-08-1978

… Mulți dintre voi nu veți avea moarte, și mulți, în timpul acela când Domnul Se va arăta în slava Sa, vor fi pe spate, adormiți în casă. Și atunci se va striga: „Osana, Fiul lui Dumnezeu!“.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 26-08-1978

Domnul Iisus vă spune că ne vom vedea și fiecare va apleca fața la pământ, și unii vor privi sus, la fața Mea, și vrednici vor fi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 14-07-1978

Vine Domnul Iisus în trup, ca la început, însoțit de cerul sfânt, și Își alege oile din capre, și se vor face două turme pentru a se război unele cu altele, dar nu cu arma ca altădată, sau cu sabia sau cu pistolul, și se va lupta fiecare cu fapta sa, și fapta rea va cădea în partea cea rea. Se vor ridica valuri, valuri de sânge și se va îneca toată făptura în sângele lor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 19-06-1978

Domnul Iisus a venit, este sosit și așteaptă să te trezești, dar să știi că nu mult mai așteaptă. Copilașii Mei, nu vă îndurați să părăsiți casa sau ce ați agonisit, dar Eu am părăsit cerul și pe Tatăl și toate cele din cer și am coborât după tine în cel mai adânc loc.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 25-05-1978

Domnul Iisus Hristos S-a făcut prooroc, nu a mai trimis prooroc. S-a făcut El prooroc, în Duhul, că dacă aș fi în trup, Mi-ar face crucea mai mare și M-ar osândi și mai grozav. Că zice cineva: „Ce, ai văzut tu pe Hristos? Când Îl voi vedea, atunci mă voi pocăi“.

Când am plecat la Tatăl Meu, am spus să nu muriți, și să fiți veșnic vii și să lucrați, că în locul Meu va veni Mângâietorul, Care nu va mai pleca. N-am pus punct în locul unde să se oprească apostolii și ucenicii, și am spus: «Lucrați până la venirea Mea». Și iată, tată, a venit Domnul în Duh și vă vorbește la cei din urmă născuți.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 25-05-1978

… Mai este o vreme și vine a doua vreme, a Domnului Iisus, că vremea Sa se repetă. Mai este o vreme și încă o vreme, și după aceste două vremi vine Domnul Iisus, cu toată suflarea Sa, cu toată slava Sa.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 7-09-1975