5.3. Punerea pietrei de temelie

Am în coborârea Mea de azi ziua cea de acum douăzeci de ani și tot ce este trecut în ea în cer. Această zi e zi de biruință pentru Mine și pentru sfinți și e pomenire mare pentru ea în cer, dar e și durere de la cei ce Mi-au făcut durere, căci diavolul, potrivnicul Meu, s-a întristat adânc când a văzut așezată pe pământ această zi și lucrarea ei, taina ei cerească, așezată pe pământ. Eu însă am mers mereu de atunci, și merg, căci Mi-am gătit în ziua aceea mersul peste pământ și merg, și merge cuvântul Meu și se binevestește tuturor și nu cunoaște piedici, căci piedicile care se ivesc, se lovesc în el și se strivesc de el, precum este scris, și Eu merg, merg prin credința celor credincioși și binevestesc împărăția cerurilor și dau de știre în lung și în lat să se sfințească pentru ea cei ce cred în ea, cei binecredincioși, al căror duh este credincioșia față de Dumnezeu.

Mă uit cu voi, tată, vă deschid ochii cu mâna Mea ca să privim ziua punerii pietrei de temelie a grădiniței cuvântului Meu, care poartă pe ea începutul Meu cel nou de azi, prin care Îmi zidesc un popor, o biserică din fii zidită, așa cum am lucrat și acum două mii de ani, nu cum lucrează cei de azi zidiri peste zidiri, mari și multe, ca să se așeze ei în ele pentru slava lor cea de la oameni lor. O, nu așa se zidește biserica lui Hristos pe pământ. Ea este zidită din fii credincioși și sfinți lui Dumnezeu, nu din piatră, nu din cărămidă, nu din lemn sau din fier. Cei ce nu învață să zidească și ei ca Dumnezeu, aceia nu știu să zidească biserica, ci zidesc altceva, zidesc peșteră de tâlhari, căci cei ce se așează slujitori de biserici nu fac voia lui Dumnezeu, ci pe a lor o fac și își pregătesc slavă trecătoare, slavă care îi nimicește pe ei de pe pământ și din cer.

O, am avut acum douăzeci de ani un copil dulce alături cu Mine dintre cei ce slujesc în biserica neamului român, am avut un fiu cuminte și mare cu harul și cu credința, căci credința în Mine aduce mare, mare har în om. Am luat dintre slujitorii de biserică pe cel umil cu duhul înaintea Mea și l-am așezat martor al Meu în ziua punerii pietrei de temelie a înnoirii pământului și a omului în zilele acestea, ziua când Eu Mi-am ridicat pe piatra ei cea dintâi biserica Mea. Am avut aici, alături Mie și vouă, pe arhiereul cel hărăzit de Mine martor al începutului Meu cel de azi cu voi, copii ai crucii Mele de azi, și pe care o port cu voi. L-am așezat pe el și l-am uns și l-am numit al Meu, și apoi l-am făcut martor al Meu și l-am scris în istorie, fiilor, și a rămas scris. L-au luat apoi de lângă Mine și de lângă voi, l-au luat cei dușmănoși, dar el a rostit atunci cuvânt proorocesc și mărturisitor de atunci și până azi și până în vecii, și este scris în istorie cuvântul spus de el, căci el a spus atunci că lucrarea aceasta a Mea cu voi va merge înainte, cu sau fără el ea va merge și nu va sta, căci el știa ce este această lucrare, căci mintea lui nu era robită atunci, iar apoi a fost pusă sub robia celor ce au voit să zică el ca ei, o, și Mi l-au luat atunci, dar Eu Mi-am așezat piatra înnoirii bisericii și Mi-am așezat mersul și lucrul, și taină mare este grădinița cuvântului Meu și semnul Meu din ea, pietricica cea albă, care mărturisește cuvântul Meu peste pământ, precum este scris despre ea la capătul Scripturii.

Îl mângâi acum cu Duhul Meu Cel Sfânt pe martorul Meu cel de atunci, și îngerii Mei îi alină mereu suspinul lui adânc și tainic, iar răbdarea Mea și a lui este mare, ca și așteptarea. Voiesc să-i văd că se ridică spre Mine cei ce n-au voit să creadă atunci vestea Mea cea bună peste ei. O, ce mare har și ce strălucire de Duh Sfânt avea să fie peste fața bisericii neamului român și peste pământul acestui neam dacă slujitorii de biserici ar fi voit atunci să înțeleagă și să primească peste ei pe Dumnezeu prin acest cuvânt și prin acest început nou, căci s-au șubrezit prin vreme cele așezate de părinți și de sfinți prin biserică și și-a făcut de cap biserica, de la capul ei și până la picioare, și cade omul sub păcatul slavei deșarte, cade din Dumnezeu omul și nu poate să scape de cursa acestui păcat, spre care își pleacă inima.

O, poporul Meu cel de azi, să fii, tată, micuț în mâna Mea, căci cei mici nu cad, nu pier, ci sunt ei nădejdea Mea. Învață-i pe oamenii care caută la tine și spune-le și lor taina celor ce știu să stea mici, și rodul Meu prin ei învață-i să-l priceapă, că nu este pricepere în oameni, nu este din pricina duhului întunericului acestui veac și al stăpânitorului lui, diavolul, căci duhul lumii este duhul lui. Iată ziua când cerul a strâns în el atâta bucurie și nădejde acum douăzeci de ani, iar tu, tată, să rămâi tare și nădejdea Mea să rămâi și sfințenia Mea s-o așezi pe pământ cu tine, și să ai cu tine colț de cer nou și de pământ nou, sămânță de la care să crească veacul ce va să fie, potrivit făgăduințelor, tată. E scrisă cu litere de foc această zi de sărbătoare în cer, e scrisă pe inima Mea și a ta, popor credincios, iar taina ei se va lăsa descoperită mult curând, curând, și se vor mira cu multul cei ce n-au voit să priceapă taina ei și chemarea ei cea binevestitoare, căci i-am chemat pe toți la masa Mea în ziua aceea de taină, și toți au avut ale lor de făcut, iar Eu am rămas cu tine la masă și am adus la ea pe cei credincioși și i-am hrănit, și le trimit lor mereu hrana Mea de pe masa Mea cu tine, poporul Meu, iar ei se hrănesc și cresc.

lucrarea Mea merge, așa cum arhiereul Meu martor acum douăzeci de ani a mărturisit aceasta. Îl mângâi pe el cu duhul Meu din voi, cu care voi îl pomeniți în fiecare zi înaintea Mea ca și pe cei ce l-au despărțit pe el de voi, ca să vadă și ei într-o zi că Eu am fost adevărat cu voi în acest cuvânt și în acest mers al Meu cu voi peste pământ spre oameni, iar răbdarea Mea va rodi și peste ei. Amin.

Mă scriu în cartea Mea cea de azi cu ziua aceasta de pomenire a biruinței Mele, când Eu, Domnul, am avut putere să așez, cu martori din cer și de pe pământ, piatra de temelie a înnoirii celor ce s-au stricat de aproape două mii de ani de către oameni, așezarea pe piatra ei cea dintâi a bisericii Mele, așa cum a fost ea așezată de Mine peste apostolii Mei, și apoi prin ei vreme după vreme, până ce omul cel din afară s-a amestecat de Mi-a clătinat temelia și a făcut ca el și n-a mai făcut ca Dumnezeu, și multă vreme M-a durut și M-a tot durut, până ce acum Mi-am așezat pe pământ ceea ce era scris să fie, mai înainte de a da omul fărădelegii să șteargă de tot urmele Mele dintre oameni, fața Mea, prin biserică după voia Mea înaintea Mea.

Mă mângâi cu ziua aceea când Eu am avut putere să așez temelia tainei începutului Meu cel nou de biserică sfântă, în care Eu, Domnul, să lucrez întreg, trup și cuvânt, și din mijlocul acestei taine să ies cuvânt peste pământ, dar Mă și doare această amintire, și mângâierea Mea este durerea. Durerea a fost mângâierea Mea în toată vremea cerului și a pământului, și tot durerea a fost mângâiere și a celor ce și-au unit cu Mine viața lor. Nu este pe pământ față mai frumoasă, zâmbet mai curat și privire mai senină ca și a acelora ce poartă în ei durerea după Dumnezeu, durerea, în toată vremea înșelăciunii, căci viața este cea din cer, nu cea de pe pământ cum crede omul, cum se încântă omul că și-o face pe pământ, și Eu am mai spus în cuvântul Meu despre cei frumoși prin durerea Mea din ei. Pământul e calea pe care Domnul Se arată omului care nu știe să se întoarcă acasă, dar cine nu are ochi ca să vadă, îi are pentru altceva dacă îi are, și de aceea se încântă unul ca acela cu viața cea de pe pământ.

Vă iau în Duhul Meu în ziua aceasta și vă mângâi cu durerea Mea pe voi, cei ce Mi-ați rămas credincioși venirii Mele de azi; pe voi, cei cu care am început acum nouăsprezece ani tainica Mea lucrare de biserică după voia Mea pe pământ, trup și cuvânt pe masa ei stând Eu, așa cum Mi-am dorit și n-am putut până acum să am, că nu mai găsesc, tată, credință pe pământ pentru mersul Meu cel sfânt cu omul, și nu cum dă el să meargă și să-și zică al Meu. Sunt plin de mângâiere în durere că vă am pe voi, cei ce ați rămas cu Mine în toate încercările Mele, tată. Fiți, dar, ocrotiții Mei și-Mi ocrotiți poporul de necredință și de neascultare și de neaplecare și de nestatornicie și de bucurii care-l pierd pe om!

Mă vestesc la porți ca să intru cuvânt în carte cu sărbătoarea cea de azi a aducerii aminte a zilei când Eu, Domnul, am așezat, cu martori din cer și de pe pământ, piatra de temelie a Sfintei Sfintelor bisericii Mele, înnoită de Mine acum după rânduiala lui Melchisedec, ca să nu piară biserica Mea, ca să nu piară Dumnezeu din viața omului și ca să am cum să merg înainte cu cele ce nu se strică și să le înnoiesc tot mai mult, și apoi să le așez să stea înaintea Mea, după cum este orânduiala lor, căci Eu n-am venit nici acum două mii de ani, nici în zilele acestea n-am venit ca să stric ceva din cele orânduite de Dumnezeu, ci am venit să împlinesc și să desăvârșesc, fiindcă de aceea Tatăl M-a trimis și atunci și acum, și fericiți sunt și vor fi cei ce Mă primesc când vin de la Tatăl pe pământ pentru ca să împlinesc toate cele scrise în Scripturi până la ziua cea mare a slavei Mele, când cerul și pământul se vor pleca, ca să fie după ele cerul cel nou și pământul cel nou și dreptatea Mea, numai dreptatea Mea pe ele, precum este scris. Amin.

Aduc, spre mângâierea Mea și a toate oștirile cerești de sfinți și de îngeri, aduc spre vedere ziua când Eu și cu ei Ne-am mângâiat pe pământ între cei credincioși, prin care am putut să așez piatra cea dintâi a bisericii înnoite prin cuvântul Meu rostit peste ea acum, la sfârșit de timp, când oamenii au stricat cu totul rânduielile Mele, și a trebuit să vin să lucrez Eu și să salvez pe cele ce dădeau să fie stricate de oameni. Mi-am așezat în ziua aceea pe piatră întărită biserica Mea, iar Eu stau de atunci la cârma ei și sunt Arhiereul ei, după rânduiala lui Melchisedec, și am în ea așezare, și prin ea lucrez, și am lucrat și iarăși încep să lucrez și să-Mi sădesc mlădițe noi, fii lucrători din loc în loc și popor sfânt, precum Eu sunt.

M-am scris în ziua aceasta cu sărbătoarea de azi în mijlocul tău, poporul Meu, cu ziua când am avut bucurie mare în grădinița cuvântului Meu de azi și când am avut atunci în mijlocul ei pe martorul Meu cel credincios și adevărat, și apoi el a fost luat din poporul Meu și pus sub pază și pus sub dispreț de la cei ce-l gelozesc pe el pentru numele Meu, dar el este scris fericit, căci Eu am zis că fericiți sunt cei prigoniți pentru dreptate, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema, căci au în ei împărăția lui Dumnezeu, și pe Mine împărat în ea. îi mângâi acum duhul lui slăbit și plin, plin de răbdare și de durere și de dor, și pun puteri noi peste sufletul lui cel strâmtorat între cei ce-și zic iudei, dar nu sunt, ci mint că sunt. O, de s-ar trezi ei ca să vadă slava Mea, păstrată la Mine pentru acest uns al Meu între ei, dar dacă ei n-au ochi să vadă, cum să vadă ei? Ei se văd pe ei și atât, căci ei n-au nevoie de Dumnezeu, ci au nevoie de slavă și de stat înalt, așa cum caută omul să aibă pe pământ. îi voi da mereu, mereu celui strâmtorat al Meu între ei, îi voi da mereu cuvinte cu har în ele prin gurița lui, căci el este mult iubit de cei curați cu inima și credincioși Mie și lui, dar zilele sunt cu strâmtorare pentru Mine și pentru cei ce Mă iubesc. O, așa au fost ai Mei mereu pe pământ, așa se cunosc ei că sunt ai Mei, iar cerul Meu cel tainic îi mângâie pe ei, și Eu îi spun acestui fiu durut, în taină îi spun, în duh îi spun: o, fiule zdrobit pentru numele Meu, îți este de ajuns harul Meu, tată, căci Eu în durerile tale Mă desăvârșesc, și aștept, aștept cu răbdare, și așa să faci și tu. Amin.