5.3. Punerea pietrei de temelie

O, poporul Meu Ierusalim de azi, Mi-am făcut acum șaisprezece ani grădinița cuvântului Meu pe pământ. Mai întâi Mi-am zidit-o din fii credincioși Mie și venirii Mele de la Tatăl la om, și numai apoi am înființat prin mânuțele lor fapta văzută a grădiniței Mele cea pentru venirea Mea la sfârșit de timp, așa cum ea Mi-a fost loc de lucru când l-am zidit la început pe om. Aduc, spre amintire de lucrare a Mea, ziua când Eu, Domnul, și cu fiii cei zidiți de Mine în această grădiniță am așezat întâia piatră de temelie a începutului Meu cel nou pe pământ cu omul. O, iată ce înseamnă să facă omul faptă pentru Dumnezeu pe pământ! Mai întâi de orice, trebuie să fie cuvântul lui Dumnezeu peste om, și apoi fapta lui cea împlinită. Tot așa lucrează și omul faptele lui pe pământ. Mai întâi zice, și apoi face, dar una este să zică Dumnezeu și să se facă, și alta este să zică omul și să facă el apoi. Lucrarea omului nu e tot una cu lucrarea lui Dumnezeu. Omul își face pentru sine, iar Domnul face pentru om. Omul lucrează ca un om, iar Domnul lucrează ca Dumnezeu. Amin.

Am zidit acum șaisprezece ani pe pământul român grădinița cuvântului Meu cel de la sfârșit de timp, și apoi am arătat-o oamenilor că ea este și că Mă fac în ea masă și cuvânt de Duh Sfânt peste om. Masă de cuvânt de la Dumnezeu pe pământ, aceasta am așezat Eu pe acest petec de pământ, ales dintru început să fie loc de poposire a Mea la venirea Mea cea de azi pe pământ la om, dar dacă n-aș avea casă în om în această grădiniță, Eu n-aș putea să-Mi arăt fața cuvântului Meu, fapta cuvântului Meu rostit peste această grădiniță de fii, căci am zidit în ea chivotul care este în ea înaintea ochilor oamenilor, și am scris apoi peste această grădiniță, am scris loc sfânt, loc pentru Domnul, ca să știe cei ce trec și cei ce văd, să știe aceștia când văd, să știe că «acolo este Domnul», precum este scris în Scripturi pentru numele acestei grădinițe. Iată, în ea vin de la Tatăl cuvânt de durere a Mea de la om, în ea vin plângând în cuvânt, în ea vin strigând după om, cerându-l pe el de casă a Mea și de viață a Mea în el; în ea îmi deșert suspinul Meu cel plin de jale, în ea pot sta Eu curat de duhul lumii, căci am împrejmuit-o pe ea cu hotar ca să fie ea locul plânsului lui Dumnezeu după om, locul glasului Meu strigător după om, strigătul Meu, care se face carte înaintea omului ca să învețe omul. O, Eu nu de altceva am înființat această grădiniță atunci când am adus-o la vedere și la știre că ea este și că s-a făcut văzută pe pământ. O, și câtă împotrivire a stârnit ivirea ei pe pământ! Iată ce va să zică lucrarea Domnului față de lucrarea omului! Când Eu M-am ivit prunc pe pământ, a proorocit Simeon cel bătrân, purtându-Mă în brațe și zicând: «Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora, și este pus ca semn de tăgadă». Iată ce este lucrarea Domnului față de lucrarea omului, poporul Meu, iar azi sărbătoresc cu tine al șaisprezecelea an de când Eu, Domnul, am așezat temelie nouă de nou Ierusalim pe pământ, zidire ivită la cuvântul Meu, căci Eu am zis și s-a făcut, și acest semn este pus ca semn de tăgadă. Amin.

O, Mă uit și iar Mă uit la ziua aceea când Eu, Domnul, am avut în această grădiniță, lângă fiii cuvântului Meu, pe arhiereul Meu cel de la sfârșit de timp, pe cel credincios venirii Mele de la Tatăl cuvânt de facere, cuvânt de înnoire a lumii, așa cum Scripturile au prezis că Eu voi lucra. Mă uit cu duioșie dumnezeiască și iau în mână ziua aceea de iubire și o mângâi pe ea cu sfinții Mei și cu îngerii Mei, și îi mângâi creștetul și inimioara arhiereului Meu și îl fac să simtă el mângâierea Mea acolo unde este el. El este în mijlocul durerii cea de la necredința omului care, unul lângă altul și unul pe altul numindu-se, își zice el casă a Mea spre oameni și casă a oamenilor spre Mine, dar el este mincinos, fiindcă iată cum este venirea Mea spre om, căci Eu sunt Dumnezeu și nu om, și nu sunt ca omul, ci sunt Dumnezeu. Amin.