5.3. Punerea pietrei de temelie

De la mijitul zorilor stau gata cu masă de cuvânt ca să Mă așez în carte cu pomenirea acestei zile mărețe în cer și în vreme, pentru cei din cer și pentru cei de pe pământ, și sunt la veghe cu sfinții și cu îngerii, fiilor din cetatea cuvântului Meu, fiilor cu care am mai rămas, o, și sunt cu martori din cer și de pe pământ ca să cuvintez și să mărturisesc despre venirea Mea cuvânt pe pământ acum, după două mii de ani de la întruparea Mea, că am venit din cer trimis ca să Mă întrupez și să Mă fac Om între oameni și să fac voia Tatălui ca să vin după om, ca să Mă vadă oamenii și să rămână adevărul întrupării Mele, căci am fost Dumnezeu-Omul treizeci și trei de ani pe pământul oamenilor și M-am ridicat apoi pe nori la Tatăl și sunt de-a dreapta Lui, la locul Meu cel din vecii, o, și iarăși cobor din cer de lângă Tatăl, și lucrez ca pe vremea când vorbeam cu Moise, cu Samuel, cu fiii smereniei și ai credinței în Dumnezeu, cu cei blânzi și smeriți cu inima și plini de umilință de duh, cu Verginica Mea, cu care am început cuvântul Meu peste pământ, iar după un timp de douăzeci și cinci de ani de cuvânt am luat-o în cer martor mare, iar acum treizeci de ani am coborât cu ea și cu alți martori cerești și am așezat piatră de temelie, începutul cetății văzute a cuvântului Meu, cetatea Mea de scaun pe vatra neamului român, o, și stăm cu voi la masă de cuvânt, fiilor cu care am mai rămas după ziua mărturiei scrise în cer cu litere scumpe lui Dumnezeu, ziua de 22 a lunii a șaptea a anului 1991 după Hristos, ziua când Tatăl, Fiul și Sfântul Duh a binecuvântat ivirea pietricelei albe, scrisă în Scripturi să se ivească pe pământ, simbolul cel sfânt, mărturisirea lucrării cuvântului Meu și al rodului lui lucrat prin trâmbița Mea Verginica, sămânța începutului trudei Mele ca să-Mi ridic un popor al Meu, numai al Meu, și să trec înainte, să merg mai departe cu venirea Mea cuvânt pe pământ, și iată, merg, iar vouă vă spun în ziua aceasta de pomenire sfântă: Pace vouă, vă spun, vouă, fiilor, celor cu care am mai rămas ca să merg și ca să fiu Eu Calea!

Această zi de pomenire are în cer tot tabloul ei cel de acum treizeci de ani, când Eu, Domnul, am coborât cu îngerii și cu sfinții și cu trâmbița Mea Verginica și am așezat întâia piatră de temelie a cetății cuvântului lui Dumnezeu, cetate de mărturie, proorocită să fie, și de aceea ea este, și tot iese pic cu pic de sub taina ei, căci este ea păstrată și ivită spre luminarea neamurilor, precum este scris, și din ea iese râul cuvântului Meu, iar cuvântul este lumina neamurilor și luminează ea în întuneric, așa este scris.

Această zi de bucurie este și zi de durere, căci pe cât de mare a fost pentru tot cerul sfânt bucuria cea de acum treizeci de ani, o, pe atât de grea este acum durerea ei între cei din cer și între cei de pe pământ rămași sub crucea Mea cea de azi a purtării cuvântului Meu peste pământ. Am în fața tronului Treimii dumnezeiești, am fotografia zilei când a fost așezată la locul ei piatra de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, și această piatră a avut legătură cu începutul lucrării cuvântului Meu, cu trâmbița Mea Verginica. Ea a fost și este piatra pe care Eu, Domnul, am zidit timp de douăzeci și cinci de ani calea Mea spre oameni, cuvântul Meu peste pământ, mai întâi peste un popor tainic, și apoi, de atunci, de când ea a fost ridicată lângă Mine în ceruri, a fost apoi mersul Meu peste pământ de la margini la margini, după ce am făcut calea liberă ca să merg, ca să trec peste hotarele de aici și să sun peste tot, vestindu-Mă pe Mine Însumi Calea pe care omul poate să meargă cu viața sa, și să aibă ca rod viața cea veșnică apoi.

Această fotografie a zilei celei de acum treizeci de ani este acum în cer o amintire cu durere, căci s-au desprins apoi din ea cei din ziua aceea de mărturie și și-au schimbat mersul vieții și calea, o, că nu toți au iubit, și de aceea au plecat, iar dacă n-au iubit până la sfârșit s-au sfârșit și ei de pe cale și nu mai sunt, și sunt departe într-un somn de-al lor, de ei ales ca să poată pleca din lucrarea tainelor cerești a lucrului cuvântului Meu purtat peste pământ, și căruia ei nu-i mai înțeleg rostul, decât când vor vedea rodul cel împlinit, căci Eu, Domnul, nu grăiesc în zadar, așa cum ar da ei acum să creadă.

E dureroasă mult această amintire, dar e și cu mângâiere pentru Mine, fiindcă Eu merg, Eu am rămas și merg și lucrez cu cei rămași și-Mi prăsesc popor și-i dau mereu povață de viață, mereu, mereu îi dau, și veghez cu grijă, o, și fericiți sunt cei ce veghează și ei pentru viața lor cu Mine și plăcută Mie, după ce au văzut ce ușor poate cădea de lângă Mine cel ce nu veghează, o, că mulți au căzut dacă altceva au lucrat decât ceea ce este viața celor ce merg cu Mine pe cale până la capătul mersului, și apoi rodul cel pentru mers.

O, fiilor cu care am mai rămas dintre cei ai mărturiei zilei de atunci, o, măi fiilor, v-am spus adesea că voi nu aveți pe pământ cine să vă ocrotească, să vă acopere, să vă întărească pentru lucrul Meu cu voi. De la început ați fost părăsiți, mai întâi de slujitorul care a fost lângă voi dintre arhiereii bisericii acestui neam, căci el a fost pândit de cei invidioși și a fost forțat să fugă, să nu mai stea de partea Mea și a voastră și să nu mai mărturisească pentru Mine pe mai departe. O, a fugit de lângă voi cela ce avea să vă păzească de lupi, a fugit de frică, a fugit, bietul de el, în gura lupului. A fost forțat să fugă și să vă lase fără apărare ca păstorul cel neputincios care nu-și pune viața pentru oile sale. Eu însă am închis gura lupului și am împlinit peste voi proorocia rămasă din gura arhiereului Meu când a plecat de lângă voi și când a mărturisit că această lucrare de cuvânt va rămâne lucrând pe calea ei cu mersul ei, va rămâne și va merge și fără de el, căci nu el a pus-o pe cale, ci Eu, Domnul, am pus-o să meargă. Eu am început-o, și Eu merg, o, și se împlinește această proorocie.

Fiilor, fiilor, a fugit arhiereul cel credincios Mie atunci, a fugit, căci vrăjmașii răutății din biserica acestui neam fac jocul lui antichrist, care demult domnește ca să strice rânduielile cele sfinte și să rămână el apoi. O, dar Eu, Domnul, M-am ridicat ca un viteaz și am lucrare de cuvânt și cu ea slăbesc puterea cea vrăjmașă, fiindcă scris este că Hristos este Biruitorul, și nu antichrist, și nu satana, și iată, Eu sunt, o, și sunteți și voi, cei ce stați sub straja cuvântului Meu ca să-l puneți voi peste capul tuturor dușmanilor, o, fiilor, și nu vor mai fi dușmani, că toți cei de pe pământ vor tânji după această apă vie, după mântuirea cea prin ea, și încă un picuț și se va vedea aceasta.

Fiilor, fiilor, cei ce n-au răbdat până la sfârșit, precum este scris despre cei cu Dumnezeu pe cale, o, aceia n-au înțeles cu mintea lor ce este această lucrare de cuvânt al lui Dumnezeu peste pământ, o, și au ieșit din împlinirea ei, de pe calea ei, care are la capăt rodul ei, dar și durerea ei pentru cei ce n-au răbdat cu Mine ca să Mă ajute sub cruce, ca să-Mi dea puteri sub cruce, o, că sunt obosit de așteptare și sunt îndurerat, fiilor, și Mă uit peste portretul acestei zile de amintire și sunt îndurerat, iar voi sunteți ca și Mine și trageți din greu să-Mi pot Eu păstra un popor cu duhul credincioșiei pentru Domnul și stați la veghe pentru aceasta, o, că trebuie multă, multă lepădare de sine ca să vină dragostea lui Dumnezeu în cei care vin de bunăvoie și nesiliți din părți ca să cunoască, să iubească pe Domnul prin acest cuvânt, căci sunt Scripturi de împlinit, și Eu sunt puțin ajutat de pe pământ, căci altădată lucram prin sfinții de pe pământ. Acum însă nu mai am așa bogăție, așa han, la care să poposesc și să-Mi las sarcina jos și să mai și împart spre lucru, și să Mă ridic apoi și să merg și să-Mi fac lucrarea, care nu trebuie să stea din lucrul ei, nu trebuie Domnul să stea din lucru, o, fiilor.

E sărbătoare și cuvânt peste cetatea Domnului de pe vatra neamului român. Deschidem sărbătorii de azi, deschidem cartea, fiilor din porți, că vin cu sfinții, vine Domnul cu oaste cerească la sărbătoare. Vă îmbrac în puteri cerești, vă dau vlagă, vă dau, fiilor, și așezăm în cetate și în carte zi de sărbătoare și de pomenire sfântă, ziua când am așezat începutul cel nou de biserică sfântă și pe voia Mea, și s-a scris în cer acel început, și martori cerești au avut parte de lucrarea Mea cea plină de har din ziua aceea, când cu o mânuță de martori de pe pământ, și cu arhiereul Meu cel credincios lucrului Meu înnoit atunci, am pregătit sfat de zidire și am așezat la această temelie piatra ei, piatra cu care am început în anul 1955 grăirea Mea, cuvântul Meu peste pământ, iar peste treizeci și cinci de ani apoi v-am spus vouă, celor ce-Mi erați atunci martori credincioși, v-am spus să-Mi puneți deoparte grădinița cea tainică, și pe voi, străjerii din ea, ca să așezăm apoi în grădiniță piatră de temelie, început de nou Ierusalim la vedere, Domnul biruitor prin taina lucrării cuvântului Său așezat pe pământ prin trâmbița Sa, prin Verginica Mea, fiilor, iar pe voi martori ucenici, și iată, voi ați rămas cu Mine de atunci și până azi și-Mi lucrați cu credincioșie și-Mi stați înainte când vin deasupra grădiniței cu glasul cuvântului Meu ca să-l puneți în carte spre mărturia Mea cu voi, și iată, e sărbătoare azi, douăzeci și șapte de ani de când am așezat piatra pe care Îmi zidesc cetatea Mea de venire, cetatea Domnului, fiilor.

Am avut o bucurie mare acum douăzeci și șapte de ani. Am așezat cu har și cu putere de sus piatra de început al unui popor frumos și sfânt și statornic prin iubire și prin valuri fel de fel pentru încercarea iubirii, iar în mijlocul lui am avut atunci în taină mare un arhiereu al vremii și l-am luat la sân și i-am dat din cer și l-am împodobit de sus și l-am avut martor și cuvânt sfințitor de pecetluire a începutului cel nou în grădinița Mea cea aleasă Mie, și apoi martor al zidirii și al sfințirii locului și pietricelei albe, ridicată la vedere în grădină, simbol al bisericii de nou Ierusalim pe vatra neamului român. O, s-au ridicat apoi arhiereii cei necredincioși și l-au slăbit apoi de tot, iar el a fost primul care s-a clătinat din statornicie și M-a părăsit, după ce îl ridicasem la rang de slujitor mare și Mie de folos în vremea aceea, și iată, îi amintesc lui acum și-i spun să nu se mire cu nici un chip, o, să nu se întrebe și să nu se mire de clătinarea multora apoi dintre martorii Mei de atunci ai zidirii noului început, de vreme ce el a fost cel dintâi care a lepădat taina Mea, purtată de el atâta vreme, dar care a rămas vie, iar Eu merg cu ea înainte, căci el a profețit atunci și a spus așa: „cu mine sau fără mine va merge înainte lucrarea cuvântului, pe care nu eu am înființat-o ca să meargă”.

O, merge lucrarea Mea, merge înainte, că ea este din cer, dar n-au mai rămas credincioși ei cei de atunci ai legământului Meu cu ei. O, Eu merg prin mlădițe, merg prin rămurele și merg prin ele, căci Eu sunt Domnul și lucrez și nu stau, din veac și până în veac nu stau, dar cei ce nu ascultă și nu stăruie cu Mine până la sfârșit, aceia își pierd mai întâi mintea și cad apoi din Dumnezeu,