5.1. Localizarea Cetăţii şi a grădiniţei Cuvântului

O, poporul Meu cel trudit pentru Mine la izvor, precum i-am dat lui Avraam pământul Canaanului, așa ți-am dat Eu ție pământul acesta, pe care Eu Mă slăvesc acum, în zilele cele de apoi, cu slava cuvântului Meu pentru împlinirea făgăduințelor pe care le-am rostit timp de cincizeci de ani pentru un popor credincios, care este și care va să fie tot mai frumos prin slava cuvântului Meu de peste el și prin credincioșia lui înaintea Mea. Te-am luat din pământul tău și ți-am dat pământul acesta și te-am sădit în el ca să prăsesc din tine un popor, așa cum l-am luat pe Avraam, și prin credința lui cea neîndoielnică pentru toate câte Eu îi aduceam să lucreze, așa a lucrat el, căci i-am zis lui când l-am schimbat de pe pământul lui pe pământul făgăduinței Mele cea pentru el și i-am zis: «Ieși din cetatea ta și din neamul tău și din casa tatălui tău și du-te în țara pe care ți-o voi arăta, și voi face din tine popor mare și vașnic și te voi binecuvânta și voi mări numele tău până ce tu vei fi binecuvântare pentru mulți și vei binecuvânta pe cei ce te binecuvintează, iar pe cei ce te blesteamă îi vei blestema, și se vor binecuvânta în tine toate neamurile pământului», și pe această piatră am zidit Eu apoi pe Avraam, căci am lucrat așa cum am făgăduit, precum am lucrat pentru biserica Mea când i-am făgăduit lui Petru că voi zidi biserica Mea pe piatra mărturisirii lui, iar piatra eram Eu, Iisus Hristos.

O, fii de la izvor, ce frumos și ce ascultător a lucrat Avraam apoi pentru ca să împlinească peste el ascultarea pe care i-am dat-o înaintea Mea, căci când el era apăsat de ani a spus starostelui casei lui, luându-i mâna și punându-i-o sub coasta sa pentru jurământ între ei, jurându-se pe Dumnezeul cerului și al pământului ca să nu ia fiului său Isaac femeie din fiicele Canaanului, ci să se ducă în țara lui ca să aducă lui Isaac femeie din neamul lui, și i-a spus apoi sub jurământ: «Ia seama ca nu cumva să duci acolo înapoi pe fiul meu, căci Dumnezeul cerului, Care m-a luat din casa tatălui meu și din țara mea de obârșie, a grăit cu mine și mi S-a jurat și a spus: „urmașilor tăi voi da țara aceasta”, și el va trimite pe îngerul Său înaintea feței tale și vei peți de acolo soție fiului meu». O, așa am dat Eu pământul acesta spre moștenire poporului Meu cel credincios și în care se vor binecuvânta toate neamurile pământului, și el va rămâne sădit aici, și acela va fi poporul Meu, și pe această piatră, pe această făgăduință zidesc Eu pe poporul Meu cel credincios, care lucrează așa cum Eu i-am făgăduit, ca să se numească pământul cel nou acest pământ de la izvor.

Te binecuvintez cu duhul înțelepciunii credinței sfinte, popor agonisit de Dumnezeu. Mucenița Ecaterina binecuvintează din dreapta Mea orașul acesta, orașul cuvântului lui Dumnezeu, și spune așa: «înțelepciunea lui Dumnezeu să se reverse din orașul acesta peste tot pământul, spre înțelepțirea oamenilor, căci Domnul vine în văpaie, și carele Lui sunt mii de mii, ca și sfinții Lui, și Domnul vine cu sfinții, precum este scris să vină!». Amin.

O, de s-ar găsi oameni pe pământ care să iubească această comoară, acest petecuț de pământ peste care a coborât cerul cu slava cuvântului, și aflând acest mărgăritar de preț, să dea pentru el tot ce are și să se dea și pe el și să Mă ajute, și să aibă el parte la această moștenire apoi, că nu e de pe pământ aceasta, și nu se strică așa cum se strică cele de pe pământ din pricina păcătoșeniei omului care nu iubește calea, adevărul și viața cea cu Mine, mamă.

Vă dau harul întreit pentru așezarea pe vatra sătuțului cuvântului Meu a fântânii sfântului Nicolae, ocrotitorul necăjiților și al lipsiților. Mi-a fost milă de cei fără de apă, și le vedeam trupul sub sarcină aducând din vale în deal apă cu cobilița. Am pus milă în voi și v-am spus să așezați pe calea aceasta fântână, fiilor, și cruce de odihnă a sufletelor și a trupurilor care ostenesc de cale, și băncuță de stat pe ea, toate așezate frumos, ca într-un staul îngrădit și frumos de privit. Iar pentru osteneală vă voi ajuta să puteți înmiit și să lucrați și să miluiți pe omul necăjit de sarcinile lui, fiilor, ca să-l fac dator pe el cu iubirea de Dumnezeu, cu dorul și cu darul credinței sfinte, care-l face sfânt pe om la duh, la suflet și la trup.

Fântâna sfântului Nicolae, arhiereu după rang și puternic miluitor al celor săraci care Mă iubesc cunoscându-Mă prin propovăduire, acest dar îl binecuvintez prin voi, cei unși ai Mei peste vremea aceasta, și îl dăm sătenilor, fiilor.

Ca fulgerul care iese de la răsărit și se arată până la apus, așa se arată astăzi venirea Mea la voi, cuvântul Meu care curge din gura Mea de aproape cincizeci de ani, și cu care Mi-am pregătit un popor, și venirea Mea la el, și locul venirii Mele și slava lui, căci locul ieslei cuvântului Meu și toate împrejurimile lui care sunt și care vor fi și care încununează de jur împrejur ieslea cuvântului Meu, acest loc este tainicul munte al Domnului, și spre care se vor îndrepta de-acum multe, multe inimi, și multe, multe priviri, și multe, multe popoare ca să privească și să ia legile sfințeniei, căci scris este în prooroci pentru vremea aceasta: «Și în zilele cele de apoi muntele templului Domnului va fi înălțat peste piscurile munților și mai sus decât dealurile, și spre el se vor îndrepta popoarele și vor zice: „Veniți să ne suim în muntele Domnului, și Domnul ne va învăța căile Sale și să mergem pe cărările Sale, căci din Sion va ieși legea, și cuvântul lui Dumnezeu, din Ierusalim“». Amin.

Mi-am așezat la lucru pe fiii de la ieslea cuvântului și le-am spus să-Mi pregătească minunea, seară dulce, seară cerească pe pământ în mijlocul sătuțului Meu de azi, Betleemul cuvântului Meu care se naște și iar se naște acum pentru tot omul care vine să Mă ia, și apoi să Mă lucreze, și apoi să Mă păzească în el Dumnezeu Om.

O, fii ai oamenilor, am pe acest petecuț de pământ ieslea cuvântului Meu. Acest sătuț este Betleemul Meu de azi, că Mi-am făcut iesle în el și Mă nasc cuvânt în iesle și Mă fac de hrană la toți cei care dau să vină spre început, spre taina Mea cea din rai când Eu grăiam cu omul, și omul cu Mine.

O, câtă bucurie Mă cuprinde când văd că lucrați lucrul venirii Mele mai mult decât lucrul vostru! Când dragostea cea pentru Mine stăpânește în om, nimic nu-i este omului cu neputință. Dar voi aveți de putut pentru slava venirii Mele, după care aștept cu atâta dor, fiilor! Când voi puteți aceasta, poate și omul de pe pământ, poate pentru Mine, ca să împlinesc Eu slava cea cerească a colinei care începe cu locul Sfintei Sfintelor Mele din vremea aceasta de venire a Mea, când Eu Mi-am așezat tronul judecății făpturii aici cu voi în mijlocul acestui sătuț pe care-l vreau podoaba Domnului pe pământ, așa precum este scris în Scripturi despre muntele spre care vor curge toate noroadele ca să ia lumină și să învieze, fiilor.

Fiul Omului, aceasta am dorit Eu să fiu după cinci mii de ani de la facerea omului, și așa am împlinit. Și după ce M-am făcut Fiul Omului, născut de la Tatăl prin Fecioară, am voit să mor pentru fiecare om, și așa am împlinit. Iar acum, după două mii de ani, Mă nasc cuvânt în ieslea pe care Mi-am pregătit-o în acest sătuț scump Mie, căci de aici am luat Eu pământ cu mâna și l-am făcut pe omul cel zidit de mâna Mea, și este scump pentru Mine acest sătuț. Nu-i nimic dacă am fost lovit și alungat la început când cuvântam cuvânt din ieslea de aici peste pământ. Nu-i nimic dacă nici acum nu sunt cunoscut în acest cuvânt. Nu-i nimic. Dar Eu iubesc mult acest sătuț, că e locul de unde l-am zidit Eu pe om. Și dacă atât îl iubesc, îl strâng la piept și îl îmbiu spre dragostea Mea pentru el, și vreau să-l fac frumos de tot pentru venirea Mea cu sfinții pe pământ, și el să Mă primească, și de aceea îl vestesc din timp și îl bucur cu vestiri cerești și cu bucurii cum nu sunt pe pământ pe nicăieri.

Când Eu, Domnul, semăn sămânță de cer ca să-l am pe pământ apoi, Eu trebuie să îngrădesc semănătura aceasta. Viața cea din cer e taină adâncă pe pământ, și orice taină trebuie îngrădită, că omul cel pământesc e răufăcător pentru cer. O, așa am făcut Eu cu grădina aceasta în care Mi-am așezat chivotul cuvântului Meu. Am răscumpărat acest pământ, am săpat în el fântână, și apoi l-am pregătit și l-am însămânțat, dar mai întâi l-am îngrădit cu puterea cuvântului, și cu hotar apoi, și l-am numit Sfânta Sfintelor zilelor venirii Mele, și totul e îmbrăcat în taină, ca să pot încăpea pe pământ cu această taină. O, cu câtă taină am lucrat! Cu cât cer am lucrat! Altfel, omul nelegiuirii, care-și zice „Dumnezeu“, Mi-ar fi strivit tot, din pricina măririi lui pe care și-o dă peste pământ, că omul pământesc e răufăcător peste pământ și peste omul ceresc de pe pământ. Cine vrea să ia din fântâna aceasta, îi dau Eu, căci am îngrădit locul pe care stau, că viața cea din cer trebuie pusă deoparte ca să nu fie strivită de cele de pe pământ, iar altfel nu poate fi cerul pe pământ. Oricât ar da omul să mintă împotriva cerului și să-i folosească numele peste lucrăturile lui cu care stă în calea oamenilor ca să-i ademenească, oricât s-ar lupta omul slavei deșarte, Eu îi spun lui că locul în care se odihnește cerul nu este și al oamenilor, ci este al Domnului și al celor ce se sfințesc pentru El. Amin. Aceasta înseamnă cerul pe pământ, iar altfel este momeală și cursă pentru omul care dorește cerul și odihna lui. Cerul este sfințenia, și unde ea nu încape cu omul, nu este cerul acolo, căci cerul este pentru sfinți. Amin.