3.2. Lucrarea poruncilor lui Dumnezeu

O, mamă a Mea, îl îmbiu pe om spre iubire de Dumnezeu, mamă, căci Eu din iubire și cu iubire l-am zidit pe om atunci când l-am zidit din pământ. Din iubire pentru om și cu slujire de îngeri am scris apoi omului cu foc pe piatră porunca iubirii, și i-am spus că Dumnezeu este iubire, și i-am spus omului să-L iubească pe Dumnezeu cu toată ființa lui. O, mamă a Mea, am pus în tine prin slujire de îngeri toată taina iubirii, mamă, și apoi fructul ei, și apoi nașterea lui pe pământ între oameni, mamă, căci tu Mi-ai făgăduit iubirea încă de la zămislirea ta, și cuvântul cel făgăduit s-a împlinit în tine și Mi-ai fost dată Mie, și Eu te-am făcut locaș al Meu, și M-am făcut locaș al tău, așa cum Eu eram și sunt în Tatăl, și Tatăl în Mine, dar greu a înțeles și greu mai înțelege omul taina Mea cu el, taina Mea cu omul, mamă, iar Eu am spus acum două mii de ani: «Cel ce crede în Mine, Eu voi veni la el și voi face casă la el și voi cina cu el și Mă voi arăta lui», iar acest cuvânt al Meu este adevărat în toți sfinții Mei, și este atât de adevărat în venirea Mea de azi la poporul Meu de azi, poporul Meu cel din români, mamă. O, ce bine, ce mângâiere și ce slavă cerească ar fi între neamuri peste neamul român dacă el ar avea dragoste de a primi pe Dumnezeu prin acest cuvânt al Meu, care vine cu norii, precum este scris, mamă! O, așa grăiam Eu prin prooroci ca să fac oamenii să Mă cunoască și să Mă primească, dar cele ce se văd îl țin pe om departe de Dumnezeu și aproape de om, iar omul lovește în Mine prin iubirea de sine și își face luiși mângâiere omul, și iată călcarea poruncii iubirii cea pentru Dumnezeu, și îmi scoate omul ochii că Mă iubește iubindu-l pe aproapele său, dar vai lui, vai celui ce numește amarul dulce, mamă. Tot omul iubește ceea ce va fi amar pentru el și lacrimi fără de mângâiere pentru el, căci Scriptura spune: «Bucură-te, omule, dar să știi că pentru toate acestea vei da seama înaintea lui Dumnezeu!».

O, fii și fiice ale cuvântului Fiului meu, Care naște de sus pe om! Deschideți cartea învățăturii Lui de peste voi și purtați-vă după învățătura Lui, căci vine învierea morților, și oamenii trebuie să se teamă de Dumnezeu și să împlinească poruncile Lui pe pământ ca să depărteze Domnul de la ei plata fărădelegilor lor. învățați-i pe oameni învierea din păcat, învierea din moarte. Spuneți-le celor ce-și zic creștini că a fi creștin înseamnă a trăi cu duhul, cu sufletul și cu trupul în Hristos și nu în lumea aceasta. Și cum adică în lumea aceasta? Adică în poftele ei, căci Fiul meu a spus la ureche celor ce-L aud pe El grăind, a spus că precum omul întinge dumicatul de pâine sau de mămăligă în tigaia cu jumări, așa întinge el cu bucătura în păcat și-și întinează inima sa și trupul său împotriva duhului vieții Fiului meu înăuntrul omului. O, fiți treji pentru înviere, mereu, mereu pentru înviere. Iubiți-vă unii pe alții precum v-a iubit Fiul meu. El cum v-a iubit? El Și-a pus viața pentru voi. Așa și voi să faceți unii pentru alții, și cu duh umilit să vă lucrați unul altuia învierea și tot așa să-i povățuiți și pe cei ce vă întreabă pe voi de Dumnezeu, Care grăiește la voi. O, zidiți-vă unii pe alții în Hristos. Aceasta înseamnă să vă iubiți unii pe alții precum v-a iubit Domnul Iisus Hristos, Fiul meu. O, aș grăi mult cu voi, v-aș zidi mult pe voi, v-aș învăța mult cu duhul învierii prin graiul meu, dar voi aveți peste voi multă învățătură, că multă este peste voi înțelepciunea cuvântului Fiului meu. Țineți-vă treji unii pe alții pentru învățătura Domnului de peste voi, că vine învierea morților, care așteaptă în țărâna pământului, și după voi așteaptă această Scriptură. Voiește Domnul să fiți una și una, să fiți toți la fel de crescuți, la fel de zidiți, la fel de plini de Dumnezeu. Cereți creștere peste voi. Puneți străjerii să vă hrănească de la Dumnezeu, neîncetat să vă hrănească ei, căci lor le este dat să vă hrănească după orânduiala Lui. Cine ia din el însuși creștere acela nu este copil frumos, iar cine ia creștere din mâna celor așezați de Dumnezeu pentru voi acela este cel binecuvântat și păzit de moarte, căci așa înseamnă să treacă omul din trup în duh. O, ferice de cei ce ascultă de cei puși peste ei de la Dumnezeu! Ferice de cei ce se fac ogor pentru cei ce seamănă în om împărăția lui Dumnezeu! Ferice de cei ce ascultă de povața și de mâna celor ce lucrează de la Dumnezeu peste ei, căci omul trebuie să se lepede de sine, și numai prin ascultare poate el aceasta, căci au fost pe pământ oameni mari cu rangul și cu iubirea lor de Dumnezeu, iar când își doreau tot mai mult mântuirea, ei se coborau și se duceau spre ascultare, spre lepădare de sine se duceau și spre purtarea crucii ca să se mântuiască, căci cel mântuit este cel ce se mântuiește de sine, și nu altceva înseamnă mântuirea omului, viața cea mântuitoare în om.

O, ascultați de poruncile lui Dumnezeu, voi, fii ai lui Dumnezeu, și ascultați de cei puși de Dumnezeu ca să vă călăuzească și ca să fiți voi copii călăuziți, copii ascultători. Amin.

Pace ție, poporul Meu! între tine și Mine să fie multă, multă pace, iar aceasta înseamnă împlinirea poruncilor lui Dumnezeu peste ființa ta și între frate și frate. O, nu te teme de oamenii răi, nu te teme de furtună. Eu sunt Cel ce te ocrotesc, căci tu nu poți aceasta. Pot Eu, tată, iar tu să poți pentru Dumnezeu. Pot Eu, iar tu să lucrezi învierea. Amin.

O, poporul Meu, nu poate omul purta durere. El își caută numai mângâieri, și își face mângâiere din păcat, și n-are cine să-i spună și n-are cine să-l oprească de la această minciună și n-are cine să-i amintească lui de poruncile Mele cele pentru om și care trebuiesc împlinite de om pe pământ, căci Eu voiesc viața și nu moartea omului, poporul Meu, iar cel ce calcă poruncile Mele își lucrează moarte, tată.

O, cum și în ce fel să-i mai spun Eu omului să nu calce peste poruncile lui Dumnezeu? I-am dat omului și tot îi dau cartea vorbirii Mele cu tine, tată, cartea Mea de azi, și prin care aduc omului grăirea Mea cea de acum două mii de ani spre aducere aminte și toată cartea istoriei lui Dumnezeu cu omul, poporul Meu. Mă fac mereu cuvânt de viață și de pocăință pentru om și Mă așez în calea lui ca să-Mi audă și ca să-Mi vadă mila de el și să-Mi vadă așteptarea și să-Mi vadă suferința cea pentru el, căci suferă Dumnezeu și toți sfinții suferă în El pentru depărtarea de Dumnezeu a omului. Peste tot numai suferință pentru Dumnezeu lucrează omul, iar el nu mai știe că-l vede Dumnezeu, ba, din contra, el zice că nu vede și că nu știe Domnul.

O, poporul Meu, numai în mijlocul tău îmi răcoresc durerea Mea cea de la om, căci cu tine Mi-o spun, și apoi îmi așez grăirea Mea cu tine înaintea omului care uită de suferința Mea cea de la el și care-Mi moaie biruința cea pentru el împotriva duhului cel potrivnic, care-l trage pe om de pe calea poruncilor vieții. L-am zidit pe om la început și l-am sortit să fie sfânt ca Dumnezeu și să fie locaș al odihnei lui Dumnezeu, dar el nu M-a iubit, pentru că nu M-a ascultat. După ce omul nu Mă mai ascultă el nu Mă mai iubește, căci iubirea înseamnă ascultare, și nimic altceva nu înseamnă iubirea.

Iată, taină neînțeleasă aștern înaintea ta, popor al cuvântului Meu. Omului nu-i trebuie înțelepciune, ci îi trebuie ascultare. Dacă omul vine după Mine și nu-și ia crucea, adică ascultarea, cu care să Mă urmeze în tot cuvântul Meu de peste el, atunci el se face Mie vrăjmaș, și se face luiși vrăjmaș și mai mare decât și-a fost până să vină spre Dumnezeu, căci cine pierde ascultarea își pierde înțelepciunea și apoi își pierde paza vieții, căci lipsa ascultării omului atrage pe diavolul spre el, și diavolul vine cu duhul netemerii de Dumnezeu a omului și apoi cu duhul îndoielii și apoi cu duhul necredinței dacă omul nu se întoarce cu pocăință și cu umilință pe calea ascultării de Dumnezeu, pe calea poruncilor lui Dumnezeu. O, citește în fiecare zi, odată cu rugăciunea ta citește poruncile lui Dumnezeu, fiule. Fă-ți o foiță mică și întărește-o ca să nu se rupă și scrie pe ea și citește de pe ea poruncile lui Dumnezeu, ca să nu se strice ele în tine, fiule învățat de Dumnezeu, ca să nu se strice statul lui Dumnezeu în tine, tată, că pe pământ e iadul, și de peste tot îi fură omului veghea cea pentru Dumnezeu în om, iar dacă cel ce se făgăduiește Mie nu stă bine de strajă pentru viața lui și nu are peste el străjer căruia să i se descopere în toată vremea, el este biruit de momeala diavolului, de șoapta diavolului de voia diavolului, care dă să-l tragă pe om la neascultare de Dumnezeu, la călcarea poruncilor lui Dumnezeu în om și între om și om.

E sărbătoarea crucii, poporul Meu. Crucea pe care Eu am fost țintuit s-a făcut mărturisitoare, tată, s-a făcut lucrătoare ea însăși înaintea oamenilor spre mărturia dumnezeirii Mele, căci Dumnezeu a murit pe cruce pentru om, poporul Meu. O, ai grijă, tată, fie-ți milă de Domnul, căci Domnul a murit pentru om. Ai grijă, tată, de viața ta, de salvarea ta cea de la Mine, ai grijă să nu ți-o pierzi, căci Eu ți-am plătit-o acum două mii de ani, dar să n-o pierzi, fiule, ci să te lupți s-o tot câștigi zi după zi mai mult, și vei putea aceasta numai prin ascultare de poruncile lui Dumnezeu, fiule, și pe care omul le strivește în însuși trupul său încă de la începutul său, căci omul n-a ascultat de Dumnezeu, ci a ascultat de îngerul morții, care a luat ființă odată cu neascultarea omului, căci omul naște din mintea și din inima și din trupul lui duhuri rele, duhuri potrivnice lui Dumnezeu și uită omul de cruce, uită de viață, căci viața este păzită în om numai prin duhul ascultării, numai prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu pentru om. Când Eu i-am spus omului să asculte de Mine i-am spus că dacă nu va asculta va muri negreșit, și iată, neascultarea este moartea prin care moare omul cu duhul și care aduce peste el moartea trupului său apoi, dar cine se mai scoală pe pământ ca să-i spună omului că el negreșit moare prin neascultare de Dumnezeu și că păcatul făcut de el este arvuna morții lui? Iată, Eu îi spun aceasta omului. I-am spus și la început, îi spun și acum, la sfârșit, și de aceea a trebuit să vin iarăși acum pe pământ cuvânt peste om. Eu sunt începutul și sfârșitul, și după sfârșit este iarăși început, căci Eu sunt fără de sfârșit, și îl îndemn pe om să asculte așa cum Eu ascult de Dumnezeu Tatăl și sunt fără de sfârșit. Amin.

O, nu vrea omul să creadă că poate să asculte de Dumnezeu dacă voiește. O, cel ce nu ascultă, cum să creadă? O, cel ce nu crede, cum să asculte? Dar tu, poporul Meu, ascultă, tată, de Dumnezeu, căci poruncile Lui sunt viață și izbândă numai pentru cel ce crede în ele înăuntrul său, și sunt credință în cel ce le împlinește pe ele în trupul, în sufletul și în duhul său. Amin.

E sărbătoarea crucii, poporul Meu. Suferința Mea și semnul pe care am suferit acum două mii de ani pentru om s-a făcut sărbătoare de aducere aminte pentru cei ce cred împlinind poruncile lui Dumnezeu. Fericiți cei ce au ridicat lemnul crucii Mele spre slava Mea înaintea oamenilor, dar mai fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc pe el cu credință, și așa să fie acest cuvânt înăuntrul tău, fiule al poporului Meu de azi, și îți mai spun, tată, că fiu al poporului Meu este numai cel ce împlinește ceea ce Eu îi cer și îl rog și îl învăț pe el să împlinească. Amin.

O, nu știu cum să-Mi mai întăresc cărarea și venirea, că mare este rana de pe calea Mea, mare și adâncă și mult apăsătoare și n-am cum să Mă ușurez de ea. Eu sunt Fiul durerii cea de la om. Durerea Mea cea de la om s-a făcut cruce grea pe Mine și s-a tot strâns pe ea șapte mii de ani de neascultare a omului, de moarte a omului, de păcat a omului, și poruncile vieții sunt strivite de om, strivite ca și omul care nu voiește să se uite în ele ca la Dumnezeu, căci împlinirea lor înseamnă Dumnezeu în om. Omul care îl vede pe Dumnezeu este cel ce împlinește poruncile lui Dumnezeu și este cel în care Se vede Dumnezeu și care face viață în oameni, căci are puterea Domnului în el, și se face făcător de minuni unul ca acela și se face făcător de Dumnezeu în om. Așa cruce voiesc Eu să porți tu, și s-o ridici sus să se vadă, poporul Meu. Semnul sfintei cruci făcut de omul păcătos pe trupul lui cu mâna, e slab acest semn dacă înăuntrul omului nu sunt împlinite poruncile vieții. Iată, nu mai are cine să-l gonească pe duhul rău de pe pământ și din calea omului. Numai cel ce se face locaș al poruncilor vieții, numai acela se face plânsul diavolilor, numai acela poate scoate demoni din oameni, numai acela se cheamă că are post și rugăciune, faptă sfântă și putere prin ea, și așa poate omul să-l ajute pe om pe calea cea cu viață, pe calea crucii cea dătătoare de viață peste viața omului care știe și înțelege ce înseamnă pentru om iubirea crucii. Iubirea nu este altceva decât ascultare de Dumnezeu și de tot cuvântul Lui cel pentru viața omului. Iubirea înseamnă ascultare, poporul Meu. Nu-i trebuie omului înțelepciune, ci îi trebuie ascultare, tată, căci de la ascultare vine și credința, vine și statornicia, vine toată împlinirea, tată. Nu-i trebuie omului iubire, ci ascultare îi trebuie. Eu așa îl iubesc pe Tatăl. Amin.

Iubirea dintre Mine și Tatăl să fie și între frați, și nu altfel să fie ea între frații cei mai mici ai Mei. Amin. Așa iubire ți-a hărăzit ție Tatăl, și prin ea ți-a hărăzit să te numești tu fiu al Său, poporul Meu, fiule al cuvântului Meu care te naște ca să fii și apoi să-l împlinești pe el, căci dacă nu-l împlinești, nu ești, chiar dacă ai crezut când ai auzit cuvântul lui Dumnezeu, care-i cheamă pe toți la Tatăl, pe toți, căci Dumnezeu este plin de milă pentru om. Amin.

– Cu tine veniți, în taină de Duh Sfânt a sărbătorii de Rusalii, mărturisim, Doamne, pe cele ce nu se văd de ochii omenești, dar se văd cu duhul credinței, și apoi cu duhul dragostei de cele cerești, o, Învățătorule milos. O, ce frumos ai învățat Tu azi poporul, ce frumos! O, ce frumos am stat și noi, ascultând și hrănindu-ne din gura Ta! Noi, sfinții Tăi, am fost și pe pământ, și suntem și acum de lângă Tine mărturisitori ai Tăi peste oameni. Viața noastră plină de Tine pe pământ mărturisea pe pământ și în cer, Doamne, căci iubirea cea pentru Tine se slăvea din noi și mărturisea lucrarea ei. O, așa să ai și azi ucenici, Doamne, iar numărul lor să se înmulțească, și Tu să Te mângâi, că mare, prea mare, prea dureroasă Îți este durerea și rana de la nedragostea omului, de la necredința lui și de la atât de marea lui depărtare de Tine, Doamne. Carnea pe care o tot mănâncă omul, omorând animalul sau pasărea ca să mănânce el carne, această cădere mare a omului îi întunecă lui trupul și mintea și inima și puterea de a se opri de la acest păcat. Nu se mai poate întoarce omul în Scripturile poruncilor vieții, și în care spune: «Să nu ucizi, omule». O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne! o, cât de greu Îți este Ție pe pământ cu omul, dar cât de milos ești Tu pentru om! N-ai putut, de două mii de ani aștepți să poți, dar n-ai putut să Te bucuri de un popor cu totul curat de duhul cărnii, Doamne. Duhul cărnii este ceea ce îl stăpânește pe om, iar omul, chiar dacă dă să Te iubească, nu Te poate iubi, Doamne, căci Tu trebuiești iubit cu toată ființa și fapta omului, și nu cu picățica, Doamne. O, cum să poată omul lucra poruncile vieții, și pe care Tu le-ai scris pe piatră cu deget de foc ca să le lași oamenilor, cum să poată oamenii să le pună peste ei când ei nu se uită și nu vor să nu uite că în capul poruncilor stă scrisă porunca iubirii de Dumnezeu din tot cugetul, din tot sufletul și din toată puterea omului, ca să le poată el împlini apoi pe toate celelalte porunci scrise sub porunca cea mare, mama poruncilor, mama care naște pe celelalte porunci în omul care împlinește porunca Ta cea dintâi peste om? O, cine poate împlini poruncile vieții fără să o împlinească pe cea întâi între ele, Doamne? Noi, sfinții Tăi mărturisitori, rostim cuvântul mărturisirii noastre pentru Tine și spunem poporului Tău cel de demult al Tău, și apoi celui ce se naște acum și de acum, ca să împlinească în el viața și poruncile ei, și spunem așa: Ascultă, Israele, poruncile Domnului, Care îți spune ție: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu te lăcomești spre cele ce nu sunt ale tale, căci Domnul când a scris poruncile vieții s-au stârnit tunetele și fulgerele și trâmbițele cerești, și muntele fumega tot, și Israel a văzut și s-a temut foarte, căci Se coborâse Dumnezeu pe munte în foc și se ridica fum de pe munte ca fumul din cuptor, și tot muntele s-a cutremurat sub slava aceasta», așa precum este scris în Scripturi. Ascultă, Israele de azi și de mâine, ascultă glasul poruncilor și umple-te de râvnă mistuitoare pentru Domnul Dumnezeul tău, căci de atunci și până în zilele acestea n-a putut Domnul să Se bucure de un popor împlinitor de porunci, căci omul nu poate să creadă și să nu mănânce carne.

O, Israele, o, Ierusalime, nu trebuie să mănânce omul carne, căci Domnul a scris cu deget de foc poruncile vieții și i-a spus să nu mănânce carne, căci când a spus «Să nu ucizi», a spus să nu mănânci carne, omule. O, nu te uita, nu te uita în Scripturile care scriu că omul a mâncat carne și că Domnul a zis ca omul. O, nu asta are omul de făcut. Omul trebuie să se uite în porunci și să le împlinească. Amin. Aceasta mărturisim noi, sfinții Domnului, sfinții cu care Domnul vine când El vine cuvânt pe pământ, însoțit de slava Lui, de îngerii și de sfinții Lui. Cel ce ucide ca să mănânce, acela face și desfrânare apoi, căci mâncatul de carne îl desparte pe om de Dumnezeu, și omul își alege trupul și gustul lui, așa cum Israel și-a ales carnea, și pentru ea nu L-a mai iubit pe Dumnezeu.

O, popor al Domnului, nu fi mic la înțelepciune. O, nu trebuie să mănânce omul carne. Omul trebuie să se întoarcă la începutul lui și să se uite la glasul Domnului când Domnul i-a spus omului ce să mănânce de pe pământ, și apoi i-a spus ce să mănânce din rai. Omul trebuie să citească în Scripturile cele de la început și să vadă în ele căderea omului prin neascultare și să învețe din aceasta și să se cutremure, și apoi să ia calea vieții, calea cea cu ascultare de Dumnezeu pe ea. Amin.

Noi, sfinții Tăi, Doamne, am grăit poporului Tău adunat la izvor și am mărturisit lui durerea Ta cea de la om și am strigat la el să Te asculte și i-am spus că omul nu trebuie să mănânce carne, ci numai ce i-ai spus Tu să mănânce. Amin. Am voit să mărturisim ca să Te mângâiem, Doamne, căci duhul mărturisirii are putere prin lucrarea lui, și iată, stau acum să mărturisească și cei pomeniți cu sufletele lor pe jertfelnicul la care ei sunt chemați spre învierea lor, Doamne, și iată, așa se întregește azi duhul mărturisirii, care de lângă Tine lucrează acum și îl învață pe poporul Tău înțelepciunea vieții, o, Doamne al sfinților și al mărturisitorilor Tăi. Amin, amin, amin.