2.1. Naşterea după trup a bisericii

O, Eu voiesc, poporul Meu, ca tu să fii ucenicul Meu duhovnicește și nu pământește, tată, că Eu ți-am lăsat Evanghelia Mea cea de atunci, și, iată, iarăși, cea de acum, ca să știi să-Mi fii cu duhul și cu credința cea sfântă, nu cu cea pământească să-Mi fii ucenic, că Eu cu ucenicii cei de atunci n-am putut decât să Mă întorc iarăși la Tatăl și să-i învăț fără Mine lângă ei aievea, ca să poată ei apoi pricepe duhovnicește Scriptura cea despre Mine, și peste ei s-o înțeleagă ei pusă, nu peste alții mai întâi, și ca să înțeleagă ei lucrarea Mea cea tainică, cea lăuntrică în om, și le-am spus lor: «Acum vă este de folos să Mă duc la Tatăl, ca să vină Duhul la voi, și El să vă învețe». O, nu le-ar mai fi fost de folos să rămân cu ei, căci cu Mine lângă ei se îndoiau în făgăduințe și le înțelegeau pământește, fiindcă erau pământești și cu mintea și cu credința, și de aceea le-am spus Eu că le este de folos să Mă duc iarăși la Tatăl, dar le-am mai spus și că voi fi cu ei până la sfârșitul timpului, și nici aceasta n-au înțeles cum vine, căci cel ce nu înțelege duhovnicește și cerește pe Dumnezeu cu omul, acela se îndoiește, tată. O, n-am avut înainte de învierea Mea, n-am avut pe cine să Mă sprijin, n-am avut decât pe mama Mea și pe Ioan și pe Iacov, căci ceilalți au fost îndoielnici și fricoși, și apoi Eu am căzut sub vânzare, și apoi ucenicii Mei au rămas fără Mine, și Eu am fost dat spre jertfire, iar după ce am înviat și iarăși M-am suit la Tatăl, le-am trimis apoi lor pe Duhul, și de la El au știut ei apoi ca Dumnezeu. Amin.

Sunt în mijlocul tău cu sfântul Meu, cu mucenicul Ștefan, care a mărturisit cu sângele său cel vărsat pentru mărturia Mea și care a biruit prin sângele Mielului lui Dumnezeu, fiule.

Iată ce iubire îți dau, popor mărturisitor: iubește slava lui Dumnezeu peste tine și îmbracă-te în haină de slavă, căci sfinții care vin cu Domnul sunt îmbrăcați în veșminte de in alb, curat, precum este scris. De mult, de mult caută Domnul să-ți spună cuvânt mare. Te voiește Domnul în haină albă îmbrăcat și rugându-te Lui așa. Îmbracă-te în veșmânt alb, popor care ești semn pe pământ! Semnul Fiului Omului ești tu, și Domnul Se arată cu tine pe pământ și în cer înainte de arătarea Lui cea mare, precum este scris despre ziua venirii Lui.

Strângeți-vă sub haine albe la rugăciune înaintea Domnului, căci frumoasă era slujirea sfinților bisericii la începutul vremii lui Hristos cu sfinții, vremea primilor sfinți. Se îmbrăcau preoți și diaconițe în veșminte albe și slujeau slujba cea sfântă și Se slăvea Domnul cu bucuria slavei în taină pe pământ cu cei credincioși. Duhul rău cade din putere când vede veșmântul sfânt al sfinților, veșmântul alb al slujitorilor lui Hristos, veșmântul bisericii Domnului. O, era frumoasă slava Domnului în biserica Domnului după ce Domnul S-a așezat iarăși întru Tatăl. Erau preoții slujind în veșminte albe și erau diaconi slujitori lângă preoți peste tot, și erau mulțime de diaconițe, care ca albinuțele în stup slujeau bisericește peste tot pe unde erau sfinți în robie la stăpân sau în strâmtorare sau în boală sau în orice suferință a lor. O, unde mai este azi în biserică așa slavă, așa măreață și sfântă lucrare întru toate mădularele bisericii? Preoții bisericii lumii au băgat la întuneric și la nelucrare biserica, și ca să fie numai ei tot, toate mădularele, dar nu așa este biserica lui Hristos. Ea trebuie să lucreze cu toate mădularele ei când ea este, iar în mijlocul lucrării ei, duhul proorociei. Amin.

O, erau mulțime de haruri. Toate darurile lucrau prin biserică, în taină față de lumea cea slujitoare la idoli, iar pe de altă parte mergea lucrarea bisericii și se strecura peste tot cu lumina ei și cu hrana ei. O, nu mai sunt în biserici diaconi și diaconițe, și sunt numai preoți. Ei taie, ei spânzură. O, nu așa este biserica lui Hristos. Nimeni nu mai vrea să citească Scripturile așa cum grăiesc ele, iar omul de rând este înșelat de cei ce-l stăpânesc și care au ascuns cheile împărăției cerurilor ca să nu se mai vadă întreaga lucrare a ei, biserica Domnului pe pământ.

Nu disprețuiți duhul proorociei, duhul care vă aduce de la Domnul, căci pe vremea primilor creștini erau cete de prooroci și de apostoli, și nu este adevărată limba celor ce spun că s-a închis cerul și nu mai este proorocie. Ba, din contra, cerurile s-au deschis și mai mult după ce Domnul S-a dus la Tatăl, căci Fiul lui Dumnezeu a turnat din Duhul Său peste biserică apoi, și bisericile aveau prooroci lângă preoți, și aveau diaconi și diaconițe, și aveau evangheliști și mărturisitori, și aveau vindecători și făcători de minuni, și aveau harul lucrând și așa slujea biserica peste tot din loc în loc la începutul ei, până ce antichrist a intrat și i-a furat salba și a luat cheia ei și a dat-o spre vânzare și a luat biserica din calea omului, căci biserica așa cum este ea acum, nu este așa cum era ea așezată de Domnul și de apostoli la începutul ei. Eu eram diacon și cârmuiam diaconi prin lucrarea bisericii și prin umbrirea Duhului Sfânt, și eram apostol plin de Duhul Sfânt, și erau feciori și fecioare apostoli, și erau tineri și tinere prooroci, și erau bătrâni sfătuitori și călăuzitori, și mulțime de lucrători erau, iar pentru hrana cu Hristos a bisericii de peste tot mergeau diaconi și diaconițe și îi hrăneau pe creștini, luând de la preoți și dându-L pe Domnul peste tot pe unde sufereau sfinții în mijlocul lumii cea fără de lumină în ea, și așa biruiau sfinții lumea prin sângele Mielului Cel junghiat, Care era hrana lor, hrana bisericii sfinților.

Fiți cuprinși în Duhul Sfânt, Care Se dă vouă lucrându-Și lucrarea! Pace vouă! Ascultați de Domnul! Prețuiți duhul proorociei, căci biserica trebuie cârmuită și întreagă trebuie să fie. Amin.

Eu, Doamne, Te-am ascultat și am grăit poporului Tău despre vremea bisericii primilor sfinți, pe când încă era întreg lucrătoare biserica Ta, și apoi s-a băgat omul în ea și a stăpânit peste oameni în biserică și n-a mai cârmuit Dumnezeu prin ea pe pământ. E vreme lungă de când Tu aștepți înfățișarea cea dintâi a bisericii Tale, pe care Tu o ai întocmită acum pe pământ peste ucenici, dându-le lor putere și har ca să așeze peste tot lucrarea bisericii Tale.

ucenicii Mei, când Eu M-am arătat lor pe munte în mijlocul slavei pe care o am de la Tatăl în cer și pe pământ, ei M-au îndemnat să-Mi facă o căsuță și să stau în ea pe munte, și să rămână cu Mine Moise și Ilie pe munte, căci M-am arătat cu ei la ucenici, ca să vadă ei vorbirea Mea cea despre patima Mea și despre învierea Mea.

când Eu eram cu ucenicii pe pământ și începusem să-i pregătesc și să le spun lor despre cele ce avea să se petreacă cu Mine între oameni până la slava învierii Mele, și apoi a înălțării Mele iarăși lângă Tatăl, i-am întrebat într-o zi pe ei cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului, și cine zic ei că sunt Eu, și, răspunzându-Mi Petru că Eu sunt Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Eu am întărit mărturisirea pe care Tatăl a pus-o în gura lui și i-am spus că pe piatra aceasta îmi voi zidi biserica Mea, și nu o vor birui pe ea porțile iadului, și apoi le-am spus lor să nu spună nimănui că Eu sunt Hristosul Tatălui. Am început apoi pic cu pic să le spun lor că trebuie să pătimesc în Ierusalim de la mai-marii preoților și de la cărturari și că voi fi răstignit, ca apoi a treia zi să înviez din moarte, dar Petru, luându-Mă deoparte, M-a dojenit și M-a povățuit să-Mi fiu Mie milostiv, ca să nu se întâmple Mie așa. Eu atunci l-am lăsat în urma Mea și l-am numit satană și i-am zis că îmi este sminteală dacă el cugetă pentru Mine cele ce sunt ale oamenilor și nu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Atunci Eu M-am ridicat cu învățătură pentru ei și le-am spus așa: «Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea să-Mi urmeze Mie, căci cine va voi să-și scape sufletul, pierde-l-va pe el, iar cine își va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla, căci ce va putea da omul în schimb pentru sufletul lui când Fiul Omului va veni întru mărirea Tatălui cu îngerii Săi ca să răsplătească fiecăruia după faptele sale?». Au trecut după aceea șase zile și, luându-l pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, M-am tras cu ei în singurătate pe munte înalt și Mi-am lăsat înaintea lor descoperită fața, care-Mi strălucea ca soarele, iar veșmintele, albe ca lumina, și de-a dreapta și de-a stânga Mea aveam pe Moise și pe Ilie, cu care grăiam înaintea ucenicilor Mei toate cele ce vor fi cu Mine în Ierusalim. Atunci Petru, pământesc fiind, Mi-a zis: «Doamne, dacă voiești, voi face aici trei colibe, Ție una, lui Moise una și lui Ilie una», dar un nor de lumină i-a acoperit pe ei, și din nor Tatăl Meu le-a zis lor: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care bine am voit; de Acesta să ascultați». Ei însă, spăimântându-se și căzând, Eu i-am atins și i-am îmbărbătat și i-am ridicat, și Mi-am sfârșit arătarea slavei Mele și le-am poruncit, la nimeni să nu spună ce-au văzut, până ce Eu voi învia.

O, tare, tare mult i-am învățat și pe ucenicii Mei cei de acum două mii de ani. Le tâlcuiam lor lucrul împărăției cerurilor cu ei și îi împuterniceam în lucrul Meu cu ei și îi încredințam prin semne mari că Eu sunt Hristosul Cel venit de la Tatăl pe pământ ca să-l mântuiesc de el însuși pe om și să-l umplu de Mine și să-i dau viață fără de moarte în locul vieții lui cea plină de păcat și de dureri de la păcat, și Mă purtam cu ei din loc în loc sub privirea Tatălui Savaot și printre oameni ca să-i trag la Tatăl și la Mine și să-i dezbar de minciuna vieții cea plină de păcat și din care omul scapă greu de tot, fiilor copii.

Eu am venit din cer pe pământ în chipul Sfântului sfinților și așa am ieșit în calea celor ce i-am făcut dintre oameni ucenici ai Mei, și le-am dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu după ce Eu i-am născut pe ei din cuvântul Meu cel de sus, cuvânt ca focul care arde din om duhul și trupul cel vremelnic ca să se facă omul ființă vie, viață din viața Mea în el apoi.

– O, dulce și slăvit învățător! Noi Te-am cunoscut în toată slava Ta cea de după învierea Ta dintre cei morți, când Tu ai rostit peste noi cu multă mărire cerească trimiterea peste neamuri cu vestea împărăției Tale, zicându-ne: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă să păziți, iar Eu voi fi cu voi până la sfârșitul timpului». Amin. Ne-a durut adânc în ziua când Tu ne-ai îmbrăcat cu Duhul Sfânt, la zece zile după slava înălțării Tale, și am suspinat cu durere pentru toate clipele de îndoială pe care le-am avut, ca niște oameni, pentru dumnezeirea Ta, înainte și după slăvită învierea Ta. Greu Ți-a mai fost și cu noi, îndoielnici cum eram, greu, Doamne, Ți-a mai fost. Ne-am îndoit la vestea martorilor învierii Tale, ne-am îndoit chiar și înaintea Ta în Galileea, pe muntele unde Tu rânduisei să Te arăți nouă înviat, și ne-am închinat Ție atunci, dar ne-am și îndoit, Doamne, iar Tu Te-ai îndurerat. Când ne-ai îmbrăcat în veșmântul Duhului Sfânt în ziua cincizecimii, atunci duhul nostru, îmbrăcat în nașterea de sus, a fost în Duhul Sfânt, și am văzut desăvârșit, și tot așa am și știut, și ne-am căit atunci pentru toată durerea Ta cea de la noi.

Acum două mii de ani Mi-am făcut cărare spre om, și apoi am mers. Mi-am făcut ucenici, și am pus în ei Duhul Meu, prin învățătura pe care le-o dădeam, prin tainele cu care-i învăluiam ca să-i pot ține și să nu Mi-i smulgă lumea, și am lucrat mult peste ei, ca să-i deprind cu smerenia de duh, că fără ea omul nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu pe pământ și nu-L poate primi ca să se facă apoi ucenic al Meu și cărare a Mea spre om, și a omului spre Mine, că asta este munca unui ucenic de al Meu: smerenia de duh, și lucrul lui cu Mine apoi, și pentru Mine. Amin.

Când eram cu ucenicii Mei, din timp în timp, din loc în loc, îi făceam să aștepte clipele întâlnirilor, căci îi învățam cu putere, cu duh din Duhul Meu, iar cine ia din Duhul Meu, acela dorește și așteaptă, și apoi își pierde viața în viața Mea, câștigându-se pentru Mine, trăind în Mine, cu gândul la Mine și la cuvântul Meu cel plin de viață și de dor de viață, căci viața este lumina oamenilor, și aceasta era cuvântul Meu cel dătător de viață. Mă așezam în mijlocul lor, iar ei se așezau de o parte și de alta a Mea, așa cum am stat și în seara cinei când ei s-au așezat în stânga și în dreapta Mea, iar Eu la mijloc îmbrățișându-i în Duhul Meu ca un învățător Care dă și în dreapta și în stânga, și cu dreapta și cu stânga, căci lucrul Meu cu omul e greu și pentru Mine și pentru ucenicii Mei când e vorba să primească omul pe Dumnezeu așa cum este El și nu așa cum L-ar dori fiecare pe Dumnezeu cu el și pentru el.

Stăteam cu ucenicii la masă, iar ei Mă înconjurau din părți, se strângeau în jurul iubirii cuvântului Meu, și așa stăteam cu ei la masă, și eram blând și smerit cu inima înaintea lor, ca să Mi-i pot face cărare spre oameni, ca să meargă ei și să lucreze același fel de lucru ca al Meu cu ei, și nu să se semețească în lucru sau că sunt ucenicii Mei așa cum s-a semețit Israel cum că era poporul Meu, căci cine lângă Mine se semețește, acela nu poate să dea viață oamenilor, nu poate să facă lumină din lumina Mea, cărare spre om ca să vadă omul calea spre Dumnezeu, spre lumina învățăturii vieții, pe care atât de puțini oameni o caută ca apoi s-o dorească și să se strângă lângă Dumnezeu ieșind din lumea aceasta, așa cum au ieșit ucenicii Mei, care învățau din învățătura Mea o nouă iubire de viață, o nouă putere de biruință, căci Eu am spus, și tot așa spun și acum: «Noi le fac pe toate, iar cele vechi trec cu trosnet, căci nu se poate pune vin nou în vase vechi», că nimic vechi nu poate să înnoiască lumea, așa cum este proorocită înnoirea a toate. Amin.

Pe vremea trupului Meu văzut între oameni le spuneam adesea la cei ce le era ușor să creadă slava Mea venită în chip de om pe pământ, și vorbind cu ei despre venirea Mea le spuneam că Eu sunt Mesia, Care este scris să vină, iar cine avea aluat de fiu al credinței fiești Mă cunoștea prin mărturisirea Mea și credea că așa este, și apoi tot așa și vestea, tot așa și lucra, cu fiască lucrare și credință, căci luau de la Mine lucrul lor și împărțeau slava Mea, venirea Mea, și apoi ei se făceau slavă între oameni smulgându-se din lume și din ei și dându-se Mie spre mărturisirea slavei Mele în ei, slavă care îi mărturisea pe ei fii ai lui Dumnezeu. O, mare, mare este acest nume lucrător în om, poporul Meu, iar lumea ca să știe aceasta trebuie să vadă lucrarea fiilor lui Dumnezeu, asemănarea lor cu Mine, mărturisirea Celui din Care ei s-au născut din nou, căci Eu din cer M-am pogorât ca să nasc lumea, să-l nasc din Mine pe cel ce are darul să creadă în Mine și să lucreze ca Mine și pentru Mine, și să trăiască între oameni cu chipul și asemănarea Mea și nu cum a fost el până atunci între oameni prin trăire și prin purtare și prin rod.

Este scris în Scripturi că «Duhul lui Dumnezeu pe toate le judecă, pe toate le cercetează, până la cele mai adânci taine ale Mele», dacă omul este îndumnezeit și așteaptă cu înfiorare vântul Duhului Sfânt, Duhul Care așteaptă de șapte mii de ani să fie omul ca Dumnezeu, să știe omul să vorbească cu Dumnezeu dacă are credință, dacă are iubire omul.

O, ce frumos a fost lucrul Duhului Meu peste casa lui Cornelie cel din vremea apostolilor Mei, om drept și cu temere de Dumnezeu și care se ruga mereu la Mine cu duhul lui ca să aduc mântuire peste casa lui și mângâiere peste așteptarea lui! Am trimis pe îngerul Meu în vremea rugăciunii lui de seară și i-am vestit că îi voi împlini rugăciunea, căci ea a ajuns la cer și se va întoarce la el cu cele cerute de el. L-am dus la el pe Petru apostolul, care M-a mărturisit Mesia Cel adevărat în cuvânt și în faptă, lucru pentru care preoții M-au dat spre răstignire, iar Tatăl M-a înviat apoi, cu puterea Lui din Mine, după trei zile, după Scripturile care grăiesc așa despre Mine.

O, ce frumos este la Dumnezeu omul care are temere de Dumnezeu și rugăciune prin ea și duh blând și smerit, care ajunge la cer! O, ce frumos, ce plăcut este omul care nu se îndoiește întru Mine, că acela face cu multă căutare voia Mea în voia lui, căci Duhul lui Dumnezeu din om pe toate le nădăjduiește, și apoi le crede răbdând, și cu dragoste Mă așează pe Mine în ființa lui cea plină de plăcere sfântă, căci așa este Dumnezeu în om. Amin.

O, cât am ajutat Eu omul pe vremea trupului Meu și apoi prin sfinții Mei care semănau cu Mine la iubire și la milă, și prin acestea să-l trag pe om spre Tatăl! Nu puteam să fac lucruri mai mari pentru om decât să-l ajut în nevoile și în neputințele lui, ca să-l fac să Mă cunoască și să Mă dorească și să Mă mărturisească unii altora oamenii. O, toți oamenii s-au învățat cu bunătatea Mea, cu ajutorul cel de la Mine, și nu M-am putut bizui și pentru Mine pe om, căci omul numai la el se gândește când se gândește la Mine. O, puțini, puțini de tot au fost și sunt oameni pe pământ care să se lepede de sine și să vină după Mine ca să fac Eu voia Mea în ei, și pentru Mine s-o fac, căci Eu sunt cel mai neajutorat,

O, ce mult a învățat din Mine apostolul Pavel, cel din urmă chemat pentru zidirea bisericii Mele! El s-a lăsat de Mine făcut într-o clipă când l-am chemat, și a trăit din plin ziua facerii lui cea de la Mine și a rămas în ea, în dragostea dintâi, și nu s-a mai despărțit de el ziua aceea, și nici el de ea, iar Eu, Domnul, i-am dat lui cel mai mare har, și har peste har i-am dat peste tot pe unde el Mă zidea sau zidea biserici pentru împărăția Mea, surpând din om împărăția lumii ca să pună în locul ei împărăția care nu era din lumea aceasta, și pentru care omul trebuie să se facă copil. Amin.

O, poporul Meu, cel mai mare învățător pentru viață este copilul, pe lângă care se strâng cu toată iubirea și tata și mama și frații și rudele lui și toți cei ce-l văd pe el copil frumos și scump, copil atrăgător, așa cum a fost Pavel, apostolul Meu, căruia i se închinau căpetenii și regi gata-gata să primească mărturisirea lui cea despre împărăția Mea care nu era din lumea aceasta, și era mai presus de ea.

– O, Fiule al Tatălui Savaot și al meu, și Dumnezeule al poporului Tău cel ascultător al cuvântului Tău! Cel mai dureros nu este că omul nu vrea să se facă asemenea lui Dumnezeu, ci este că voia lui este să-L facă pe Dumnezeu asemenea lui, Fiule ceresc. O, dacă și cu cuvântul care iese din gura Ta se învață cel ce îl aude ca să-l împlinească după ce-l aude, dară să Te mai vadă cu trupul Tău cel dumnezeiesc, cum nu s-ar învăța tot la fel, Fiule tainic, și Care rămâi ascuns sub chipul pâinii și al vinului ca să Te dorească și să Te iubească așa cum Te-am iubit eu văzându-Te mereu sub taina chipului pâinii și al vinului atunci când apostolii Tăi Te dădeau mie prunc tainic, om și Dumnezeu desăvârșit. Amin.

O, nu mai sunt apostoli și nu mai sunt preoți pe pământ, căci cei care se încumetă fără chemare cerească să se bage sub lucrarea preoției, aceia de două mii de ani slăbesc în har și în putere prin cei care au luat de la ei Trupul și Sângele Tău, Dumnezeule tainic. Pe vremea trupului meu, înainte și după suirea Ta în Tatăl, nu era așa cu biserica Ta cea adevărată, căci fiecare familie își avea din ea preot de al Tău peste ea pus prin darul proorociei, și nu era slăbiciune peste el, căci era pus cu orânduială pentru casa lui cea întreagă, și era cumințenie de duh și de fire, și era iubire numai pentru Tine, și era har, Fiule, și unde nu este orânduială așa, preotul alunecă și nu poate să aibă grijă și orânduială nici pentru casa sa și nici pentru rudenia sa cea după trup și cea după duh, așa cum a fost și cu trupul Tău și al meu, puse în orânduială de rudenie, și tainică a fost lucrată această iconomie a lui Dumnezeu pentru venirea Ta pe lume, pentru venirea mea pe lume, și pentru lucrarea cinei apoi, Doamne, căci legăturile făcute de la Dumnezeu peste om prin cuvânt așezate, sunt legături după duh, așa cum a fost și cu Ilie proorocul pe care l-ai trimis Tu la femeia văduvă ca să-i înviezi fiul și să-l faci prooroc și să înmulțești în casa aceea pâinea și untdelemnul, hrana și harul pentru vreme de strâmtorare de la Dumnezeu, Fiule tainic. O, de două mii de ani mă uit pe pământ și văd apostoli și preoți striviți ca și pe vremea primilor creștini, căci dacă nu este mereu învățătură peste mintea preotului, el slăbește în dragoste și în bunurile ei. Uită apostolul și preotul că nici Tu n-ai putut duce crucea cea făcută de om, dară preotul, cum poate s-o ducă? El însă nu știe ce este când își zice că e preot. Când mulțimea Te îmbulzea și s-a atins de Tine femeia cea bolnavă, Tu Ți-ai pierdut puterea și ai întrebat: «Cine s-a atins de Mine?», iar ucenicii n-au știut ce spui Tu și s-au mirat că ai întrebat așa, și au spus cu mirare nemulțumită: «Mulțimea Te îmbulzește și Tu întrebi cine s-a atins de Tine?». Tu însă erai adevărat preot al Tatălui și Ți-a slăbit puterea trupului din pricina celei ce prin atingere de Tine lua din puterea Ta ca să se vindece cu ea. Dar preotul de azi nu-și mai pierde puterea, că e puterea lui în el și nu puterea Ta care simte greul de la om. Cel ce-l hrănește cu adevărat pe om cu Trupul și cu Sângele Tău, acela slăbește de la om dacă este cu adevărat preot, căci el dă din puterea Ta cea din el și e mereu în strâmtorare, pentru că este om din care omul trage pentru el, nu pentru Tine în om, Fiule slăbit de la om.

O, dacă Tu nu-i puneai deoparte pe cei unși de Tine în grădina cuvântului Tău, demult, demult nu-i mai aveai mijlocitori pentru tot neamul omenesc înaintea Ta, și de aceea i-ai învățat mereu ca viața lor să fie Dumnezeu și să nu-și dea de pe ei puterea, ca să poți rămâne cu ei și nu fără ei, și să fie ai Tăi, nu ai omului cum sunt preoții lumii, căci Tu ai nevoie de preoți pentru tot neamul oamenilor până la Adam și până la venirea Ta, și i-ai învățat mereu să fie cuminți și să stea ai Tăi ca să ai minte în ei, Doamne.

O, mă uit peste tot timpul de după suirea Ta în Tatăl. Acolo unde era smerenie și iubire pentru cina Ta, pentru paza ei, acolo era tot cerul, căci preotul avea unul, doi sau câțiva ucenici și păstra puterea cea pentru Tine în el și în ucenici, dar acolo unde era mulțime fără har, fără duh, preotul nu mai știa de taina cinei, de Duhul Sfânt, și își citea cartea slujbei de preot și se bucura de slavă de la popor și nu de la Tine, Doamne. Taina întrupării cuvântului Tău în om îl face pe om împlinit cu viața lui în viața Ta, în durerea Ta, și acela îl ajută de la Tine și pentru Tine pe cel de la care el ia Trupul și Sângele Tău, și cu această învățătură voiesc eu să-l învăț azi pe poporul Tău de azi. Amin.

îi spun poporului Tău de apostolul Tău cel împlinit în Tine, de Iacob cel sfânt și drept, căci el Te-a cunoscut că ești Fiul lui Dumnezeu și de aceea ne-a însoțit pe noi pe tot drumul crucii Tale, care a început încă de pe când Irod, omorând pe prunci ca să Te omoare și pe Tine, Te-a scăpat de sub mâna lui prin plecarea noastră în Egipt cu Iosif și cu Iacob, copilul lui cel din căsătoria lui mai înainte să mă dea Tatăl pe mine sub ocrotirea lui pentru taina nașterii Tale.

O, cât de mult Te-a iubit pe Tine acest copil, Iacob, căci Te-a cunoscut că ești Fiul lui Dumnezeu pentru că el îl iubea pe Dumnezeu. De mic s-a dat spre trăire îngerească și nu și-a iubit trupul, ci doar l-a îngrijit cu pâine și cu apă și cu nimic mai mult, și iubea pe Dumnezeu fără de odihnă în iubire ziua și noaptea. Nopțile lui erau tot o rugăciune cu genunchii plecați și cu mâinile ridicate, iar harul curatei feciorii a fost fără de prihană în el până la sfârșitul lui. Când el Te-a văzut cum înveți în templu, și apoi popoarele, s-a făcut ca focul sub cuvântul Tău, iar dragostea de Tine se mistuia în el și își asprea viața ca să trăiască el numai pentru Tine pe pământ. A învățat de la Tine, Doamne, dragostea și bunurile ei, și mult l-ai iubit, și Te-ai sprijinit pe el mai mult decât pe oricare alt ucenic al Tău, iar după ce ai înviat, el a fost întâiul între ucenici căruia Te-ai arătat înviat. Atâția iudei Te cunoșteau prin el cine ești, căci el era arhiereu, și nimeni nu știa dintre cei necredincioși ai templului că el este întru Tine și Tu întru el și că Tu l-ai învățat și l-ai pus spre dumnezeiasca lucrare a tainei sfintei Liturghii prin care Tu Te făceai pâine și vin pentru el și pentru mine și pentru Ioan cel iubit, și că apoi el i-a învățat pe ucenicii Tăi cum să Te lucreze și cum să lucreze cu Tine taina aceasta după ce Tu le-ai dat-o lor la Cina cea de taină cu trei zile înainte de învierea de după patima Ta de pe cruce când cu adevărat Te-ai împlinit jertfa cea de-a pururi pentru răscumpărarea omului de la căderea lui cea de șapte mii de ani. Pentru dragostea și bunurile ei din el toți îi ziceau lui: „Iacob cel drept”, căci iubea dreptatea cea pentru Tine, și de aceea a scris el celor douăsprezece seminții ale bisericii Tale povața lui cea plină de viață și de învățătură împotriva păcatului, și mulți căutau să atingă măcar poala hainei lui pe care cu atâta sfințenie de duh și de iubire eu i-am lucrat-o ca să slujească Ție în ea, Doamne, Fiule al meu. O, câtă putere de iubire avea! Iubirea biruiește teama, iar arhiereii templului nu-l opreau pe el să intre în Sfânta Sfintelor de câte ori el voia să se roage așa, chiar dacă acolo nu se intra decât o dată în an și nu fără de sânge prin jertfă de dobitoc. O, cât de mult ai propășit cu taina Ta între popoare prin el, Fiule al meu, și nu știau mai-marii iudeilor cum să surpe credința în Tine a noroadelor, și l-au îndemnat pe el la praznic de Paști să se suie pe aripa templului, unde diavolul Te-a suit pe Tine să Te ispitească să Te arunci jos ca să Te sprijinească îngerii, și pe care Tu l-ai alungat zicând: «Mergi, satano, că este scris să nu ispitești pe Dumnezeu», și l-au rugat mai-marii templului pe el să spună noroadelor să nu mai creadă în Tine, Cel răstignit. Dar când mulțimea l-a văzut și l-a întrebat cum să creadă în Tine, el a spus: «Mă întrebați de Fiul Omului, Care a pătimit de bunăvoie și S-a îngropat și a înviat a treia zi? El este în ceruri, de-a dreapta puterii Celui Preaînalt, și va veni iarăși pe nori și va judeca viii și morții». Iar când mulțimea a zis: «Osana, Fiul lui David!», mai-marii iudeilor și-au zis și ei: «Dreptul s-a înșelat!» și, prinzând pizmă și mânie în ei, l-au aruncat în jos, dar el, încă viu, se ruga și spunea: «Iartă-le lor păcatul acesta, că ei nu știu ce fac, Doamne». Atunci, bătut cu pietre, a fost trimis la Tine, Fiule Doamne, rugându-se Ție pentru iertarea lor. Tot drumul crucii Tale de la nașterea și până la înălțarea Ta la Tatăl el ne-a însoțit, și cu mare taină el a fost jertfa dragostei, și cu mare taină grăiesc atât cât pot să grăiesc după credința și după necredința oamenilor, dar eu Te-am avut pe Tine cină de taină prin mâna lui, căci a fost arhiereul Tău încă din pântece, căci Tu așa alegi, și de aceea l-ai învățat lucrarea cinei Tale cea tainică și l-ai pus la lucrul ei, și eu am avut pe Fiul meu lucrat prin mâna lui, și apoi prin mâna lui Ioan, și voiesc să grăiesc poporului Tău învățătură și să-i deslușesc lui taina întrupării cuvântului Tău așa cum a fost ea în Iacob, fratele și ucenicul Tău, vestitorul și preotul și mucenicul Tău, Doamne. Amin.

– O, cum să nu ne fi făcut noi templu al harurilor Tale, Doamne, dacă Tu ne hrăneai din gura Ta cu cuvântul lui Dumnezeu? Fariseii și cărturarii care Te ispiteau în fel și chip, fiind iudei necredincioși lui Dumnezeu, semănau cu diavolul care Te-a ispitit pe Tine în pustie, iar Tu îi răspundeai ispitirii lui cu cuvântul Scripturilor, Doamne, ca și fariseilor, ca și cărturarilor, învățătorule Doamne. O, ce căzut este omul care nu citește Scripturile ca să le înțeleagă și nu ca să Te ispitească cu ele pe Tine și pe toți cei care nu au credința cea din Scripturi! Credința cea din Scripturi, Doamne, nu este aceea de a crede omul în Tine și în jertfa Ta cea de pe cruce, ci este cea lucrătoare prin iubire, iar iubirea este să fie omul după chipul și asemănarea Ta pe pământ, așa cum Tu ne-ai învățat pe noi să fim, și numai după aceea ai făcut din noi trimișii Tăi peste pământ, ca să lucrezi Tu prin noi, Tu și nu noi din noi, și ne-ai zis așa: «Mergeți în toată lumea și vestiți viața Mea la toată făptura, iar celor ce vor crede le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor scoate din oameni, în limbi noi vor grăi, șerpi vor lua în mâini, și chiar de vor bea ceva dătător de moarte nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile vor pune și se vor face sănătoși». Credinței celor ce cred, Doamne, îi urmează semne minunate prin cei trimiși de Tine să vestească împărăția cerurilor, dar omul nu crede, așa cum n-au crezut cei mai mari ai lumii, care Te-au judecat mai înainte de moartea Ta pe cruce și cărora Tu le-ai spus: «De acum veți vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului». Amin.

O, credința celor ce nu cred prin iubire, și lucrătoare ea prin iubire, nu poate să Te vadă pe Tine și să Te audă pe Tine venind pe norii cerului peste om. Noi însă am înțeles taina Scripturilor venirii Tale pe norii cerului, chiar dacă atunci când ai spus așa celor ce Te-au răstignit apoi, noi nu am știut să credem așa atunci. Dar Tu ai împlinit apoi toată taina Scripturilor pentru care venisei de la Tatăl pe pământ, și ne-ai trimis apoi pe Duhul Sfânt, și de la El am luat de la Tine și am văzut și am mărturisit, așa cum regina din Saba, după ce a auzit toate câte se vesteau peste lume despre înțelepciunea lui Solomon, a venit la el și a văzut și a crezut mai mult decât auzise ea despre aceasta, și apoi a fericit ea pe poporul lui Dumnezeu și i-a dat împărăției lui Solomon daruri, Doamne.

Creștea cuvântul lui Dumnezeu, creștea tot ce le-am spus Eu ucenicilor Mei mai înainte de patima Mea, și apoi după învierea Mea, căci ei mărturiseau tot, și peste tot, și cuvântul Meu se împărțea și Mă adeverea, și se înmulțea numărul ucenicilor care credeau în Ierusalim, și, minune mare, mulțime mare de preoți se supuneau credinței ucenicilor Mei și a ucenițelor Mele mironosițele, că mare le-a fost dragostea lor de cuvântul Meu cel împlinit, de iubirea care-l învață pe om să se apropie de Dumnezeu, și care trebuie împărțită ca să crească numărul ucenicilor,

O, cât de minunat lucram Eu prin duhul și prin mâinile ucenicilor Mei cei de acum două mii de ani! Lucram minunat prin Duhul Sfânt, căci erau toți într-un cuget, fiindcă aceasta face Duhul Sfânt întru cei uniți prin El și pentru El. Unii nu îndrăzneau să se alipească de ei pentru măreția semnelor ce se făceau prin ei în numele Meu, iar alții credeau și creșteau cu duhul și se adăugau lor, aducând la ei pe cei suferinzi, pentru vindecare, mulți cuprinși de duhuri necurate, și toți luau slobozenia de sub rău, și credința creștea în mulți, iar dragostea de Dumnezeu se înmulțea, iarăși, în mulți, în vreme ce arhiereii și căpeteniile iudeilor se umpleau de pizmă și adesea îi prindeau pe ucenici și îi închideau în temnițe. Dar ei aveau dat pe Duhul Sfânt după ce Eu am înviat și L-am suflat peste ei, și, ca și Mine când am ieșit din mormânt nestricându-i pecețile și netulburând pe străjeri, ei ieșeau cu ajutor de îngeri și grăiau mulțimilor cuvintele vieții, cuvintele Duhului Sfânt, care dau viață de sus în om, și se nedumereau toți de aceste semne și minuni, zicând: «Ce ar putea să fie acestea?», iar ei mărturiseau despre răstignirea și învierea Mea către cei ce M-au răstignit, și în toate zilele nu sfârșeau să învețe în templu și prin case binevestindu-Mă. Amin.

Am intrat după învierea Mea la apostoli, la ucenicii Mei care stăteau închiși de frica iudeilor, căci erau fricoși și se îndoiau întru Mine. Frica de Dumnezeu este altfel, nu este ca aceea pe care o aveau ei în vremea patimilor Mele, și apoi a învierii Mele dintre morți. Am apărut deodată, fără să intru pe ușă, în mijlocul lor, și le-am zis: «Pace vouă!», căci erau fricoși și înfricoșați. Le-am arătat mâinile și coasta Mea, împunsăturile piroanelor în ele, ca să-i bucur văzându-Mă înviat și să le întăresc credința că Eu sunt și că am fost Fiul Tatălui, Dumnezeu adevărat pe pământ timp de treizeci de ani, și apoi cu ei stând și lucrând semne și minuni timp de trei ani și jumătate pentru adeverirea dumnezeirii Mele, ca să le micșorez din zi în zi mai mult necredința și îndoiala și să-i întregesc în har, și să le dau apoi pe Duhul Sfânt, pe Care-L promisesem încă de pe vremea profeților cei de demult că-L voi da peste cei ce vor crede în venirea Mea, în trimiterea Mea de la Tatăl între oameni ca Mesia, Biruitorul morții și al iadului și ca Mântuitor al celor credincioși, și apoi botezați cu Duhul Sfânt și cu apă, după cum s-a și împlinit atunci, și de atunci și până azi peste cei ce cred și își aleg viața cu Dumnezeu pe pământ. I-am trimis peste pământ ca să ierte sau ca să țină păcatele oamenilor. I-am trimis, precum M-a trimis pe Mine Tatăl, ca să aleagă ei pe cei credincioși dintre cei mulți necredincioși. Dar ucenicul Meu Toma, care Mă văzuse înviat numai după opt zile de la ziua învierii Mele și când ceilalți ucenici i-au spus lui: «Am văzut pe Domnul», el a spus: «Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede». Și am intrat Eu iarăși la ei după opt zile când era și Toma cu ei și, auzindu-l Eu zicând așa după ce am stat în mijlocul lor arătându-Mă deodată fără să intru prin uși căci erau încuiate, le-am zis: «Pace vouă!», și apoi i-am zis lui Toma: «Pune-ți degetul tău și mâna ta și vezi mâinile și coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios», iar el M-a mărturisit și a zis: «Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu». Amin.

S-au închinat Mie ucenicii Mei după învierea Mea, ei, cei care se îndoiseră, și apoi Eu le-am zis: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ, iar voi, mergând, învățați toate neamurile să păzească toate câte v-am poruncit vouă, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iar Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului». Amin.

Eu M-am ascuns de toți când am mâncat cu ucenicii cina, și ea a fost o taină, cina cea de taină, căci n-am putut să Mă dau celor ce nu credeau că Eu sunt de la Tatăl venit, și că Fiul Tatălui sunt. Dar și acolo, la cina cea de taină, a fost între ei om ascuns în sine și pe care am voit să-l trag spre pocăință, măcar după ce am fost pus pe cruce ca să mor pe ea, și prin ea să-i trag pe toți la Tatăl, prin milă și iubire de Dumnezeu. Iuda însă n-a mai venit să se împace cu Mine, și nu Mi-a făcut bine dacă a făcut așa. Din această pildă omul trebuie să înțeleagă că nu este bine să-i fie frică de Dumnezeu pentru faptele sale, ci e bine să-i fie frică să le facă, și e bine să fie înțelept în Dumnezeu omul, căci frica de Dumnezeu este început de înțelepciune în om, și este început de Dumnezeu, și este Dumnezeu apoi în om, și iată taină nepricepută de om, de nu fuge omul spre ea între Mine și el.

Cina cea de taină trebuie ascunsă numai de vrăjmași, dar nu și de Dumnezeu, și de aceea ea nu trebuie pusă între Mine și om înaintea vrăjmașilor, ci trebuie să fie tainică și cu duh de pocăință și de iubire de Dumnezeu luată, căci omul care umblă cu Dumnezeu, nu trebuie să se ascundă de Dumnezeu, ci numai de vrăjmașii lui Dumnezeu, care le fac cruce celor ce iubesc pe Dumnezeu împotriva iubirii omenești de pe pământ.

Evanghelia Mea nu trebuie dată oamenilor de către oricine, căci Eu nu așa am lucrat cu ea când am dat-o. Am dat-o ucenicilor Mei după ce am împlinit-o și după ce i-am împlinit pe ei în Mine și în ea. Și după ce le-am dat-o, numai după aceea i-am trimis și i-am numit trimișii Mei. De atunci încoace prea mulți au dat să dea Evanghelia Mea fără de trimiterea Mea, iar azi și mai mulți care nu o împlinesc pe ea și care nu se jertfesc pentru ea, o iau și dau s-o dea oamenilor, de care nu se prinde Evanghelia Mea așa cum nu se prinde de cei ce dau s-o dea pe ea oamenilor. Eu M-am ascuns cu cina cea de taină între ucenicii Mei care umblau cu Mine, și altfel ei nu mai umblau, și a rămas atunci pildă dintre ei cel ce nu umbla numai cu Mine, ci umbla și cu vrăjmașii Mei cărora le spusese el taina Mea cu ei, dar aceia erau farisei, erau vrăjmași, fiindcă iubeau iubirea de sine și nu pe Dumnezeu.

Mergeam cu ucenicii prin cetăți și M-a primit femeia samarineancă, cu credința ei în venirea lui Mesia, iar Eu stând de vorbă cu ea la fântâna lui Israel i-am spus: «Eu sunt, Cel ce grăiesc cu tine». O, și M-au primit mulți apoi, iar după așezarea Mea lângă Tatăl, după patruzeci de zile de la învierea Mea din cruce, și după ce dădusem apoi peste ucenici slava Duhului Sfânt și mângâierea și puterea Lui, M-au primit și mai mulți, căci ei mergeau prin lume prin trimiterea Mea și mărturiseau propovăduindu-Mă că am venit și am adus lumii mântuirea prin nașterea și moartea și învierea Mea, și mulți credeau și se botezau și se făceau creștini, din care apostolii Mei așezau episcopi peste cei ce se făceau biserică a Mea cu trupul, cu sufletul și cu duhul. Amin.

E dulce sărbătoarea de azi, sărbătoarea apostolilor Mei Petru și Pavel: unul, pentru poporul Israel, care se făcuse credincios și biserică a Mea, iar celălalt, pentru neamurile pământului, ca să-i facă creștini, fii duhovnicești, Israel după duh, așa cum Eu i-am făgăduit lui Avraam despre seminția lui cea din făgăduință și care va fi ca stelele cerului de multă și de nepământească între cei purtători de trup, și aleși și culeși din lume ca să fie ai lui Dumnezeu pe pământ, propovăduind ei în fiecare timp apoi împărăția Mea dinăuntrul lor, împărăție prigonită de cei ce nu au voit și nu voiesc să vin.

O, așa a fost și în ziua când Eu, Domnul, Cel înviat și înălțat la Tatăl, am lăsat în chip văzut pe Duhul Sfânt peste ucenici, dându-le limbi pentru neamurile oamenilor și ale tuturor celor ce sunt cu suflet viu între cer și pământ. S-a făcut vuiet de vânt, și grăia vântul cu vuietul lui, cu glasul lui, și apoi limbi de foc și-au făcut venirea peste ucenicii Mei, și au vorbit ei apoi peste cei adunați la Ierusalim dintre toate neamurile de pe pământ, și toți aceștia erau uimiți și nu se dumireau, și își ziceau unii altora: «Ce va să fie aceasta?». Iar Petru le-a zis tuturor: «Luați în urechi cuvintele mele, că aceasta ce auziți este ceea ce s-a spus prin prooroci cum că în zilele din urmă, zice Domnul, voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul, și tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui». Și apoi, iarăși le-a zis: «Pocăiți-vă, și fiecare din voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, și apoi veți primi darul Duhului Sfânt».

O, iată cum se zidește biserica Mea. Ea așa se zidește și nu cum o zidește omul care se face pe sine slujitor peste biserică. Biserică înseamnă minune de Duh Sfânt, așa precum acum două mii de ani, după ce le-am dat ucenicilor Mei pe Duhul Sfânt în limbi de foc peste ei, tot sufletul era cuprins de teamă, că se făceau semne mari și minuni în Ierusalim, și frica de Dumnezeu îi stăpânea pe toți, și toți cei care credeau erau laolaltă și aveau totul de obște și își dădeau averile împărțindu-le după cum avea nevoie fiecare, și apoi toți laolaltă într-un cuget frângeau pâinea în casă și se hrăneau cu toții întru bucuria și întru curăția inimii, lăudând pe Dumnezeu și harul Său coborât peste popor, iar biserica creștea adăugându-și zilnic pe cei ce se mântuiau. Amin.

pe vremea apostolilor ucenici ai Domnului, ci se boteza toată casa, de la tată până la prunc, cu botezul pocăinței prin propovăduire, și de la ea, prin credință, și apoi prin iubire de Dumnezeu și de aproapele, până ce praznicul Bobotezei se încununa cu coborârea limbilor Duhului Sfânt peste cei botezați și curățiți de păcat prin pocăința de faptele lor rele.

Iar când am plecat la Tatăl ca să-i trag apoi și pe ei, le-am spus să stea în duh de Ierusalim sfânt până ce se vor îmbrăca cu putere de sus, și le-am spus așa: «Veți lua putere venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului». Și dacă așa le-am spus, M-am dus apoi de lângă ei la Tatăl spunându-le prin îngeri că precum M-am înălțat de la ei la cer, astfel voi și veni, precum ei Mă văd mergând la cer pe nori. Și după zece zile le-am dat lor pe Duhul Sfânt, și s-a făcut din cer fără veste vuiet ca de vânt umplând casa în care ei ședeau, și ei au văzut limbi ca de foc pe fiecare dintre ei, și atunci ei s-au umplut de Duhul Sfânt, și Duhul Sfânt S-a făcut Dumnezeu în ei, și toți cei adunați îi auzeau pe ei în limba lor, căci Duhul Sfânt este Cel ce poate face aceasta atunci când El lucrează din om peste om. Numai că oamenii sunt feluriți, și din această pricină nu poate Duhul Sfânt peste ei, fiindcă Duhul Sfânt este ca vinul cel bun care-l îmbată pe cel ce îl are, și limba aceluia nu este înțeleasă de cei ce nu știu ce este taina lui Dumnezeu cu omul pe pământ.

Apostolii Mei au lucrat cu Duhul Meu în ei și au dat viață la mulți, ca să se adeverească puterea cuvântului Meu lucrător prin om ales de Mine și lucrat după chipul Meu. I-am dat Evanghelia Mea lui Pavel, apostolul Meu, după ce l-am făcut din nou, iar după ce l-am făcut, i-am spus să se ducă să se arate făcut din nou pentru lucrarea învierii multora. Am mers din nou cu el pe pământ cât am mers și cu ceilalți apostoli ai Mei, și M-am descoperit lui, și l-am descoperit al Meu. Ba încă și în cer am mers cu el și i-am spus cuvinte care nu este îngăduit să le vorbească omul, ci numai Dumnezeu. I-am arătat taina iconomiei venirii Mele și a iubirii Mele pentru om, și i-am dat apoi înțelepciunea vorbirii, ca să Mă arate tuturor așa cum sunt Eu, iar el așa a făcut, precum i-am poruncit. Lucra lucrul facerii omului peste mulți, ca să poată face unul sau doi din cei mulți, și apoi lucra cu măsură pentru cel ce se lăsa făcut prin Duhul Meu din el, și așeza rod dulce înaintea Tatălui.