1.6. Prooroci

avem oaspeți ceata proorocilor, iar în mijlocul lor sărbătoresc ei pe proorocul Ilie, pustnicul cel atât de vestit în Israel în vremea sa, omul lui Dumnezeu, cum mulți îl numeau pe el, și viețuia el în pustie și mulți pustnici îl aveau de povățuitor pe el, și toți aveau darul proorociei și erau sfinții Domnului, iar poporul Israel dădea să uite de Domnul Dumnezeul lor și să trăiască străin de poruncile vieții, o, și suferea în inima lui acest slujitor, suferea din pricina milei de Dumnezeu și jalea îl zdrobea de tot și-Mi spunea jalea lui, iar Eu îl îmbărbătam, îi dădeam speranță, îl vesteam că mai sunt mulți care sunt de partea Mea în Israel și care Mă păstrează Dumnezeu al lor, o, și așa grăiam noi, Eu și el despre durerile cele de la părăsirea lui Dumnezeu a celor ce păcătuiau împotriva iubirii Mele, împotriva sfințeniei, care avea să fie odihna Mea cu omul.

O, și am venit de la Tatăl acum două mii de ani și M-am născut de la El și de la mama Mea Fecioara Om pe pământ și am stat cu oamenii treizeci și trei de ani și le-am spus: «Eu sunt Calea!». O, n-am venit de altceva dacă am venit, ci doar să-i arăt omului calea către viață, ca să nu stea în moarte omul, ca să nu stea omul în păcat pe pământ, ci să fie el odihna Mea, casa Mea, templul Meu, iar proorocul Ilie suferea de mila lui Dumnezeu, Pribeagul fără casă, căci poporul Israel petrecea în păcate, în păgânie, și își slăvea Dumnezeul lui, pe Baal, slujea minciunii, căci ce Dumnezeu mai este un Dumnezeu văzut? Dumnezeii văzuți n-au viață, n-au duh, sunt făcuți de cei despărțiți de Dumnezeu Cel Unul Dumnezeu, Cel tainic, Făcătorul cerului și al pământului și al omului, o, și dă omul să uite aceasta, dar în zadar face el așa, căci Dumnezeu grăiește prin prooroci, precum este scris, că altfel omul dă să uite de Dumnezeu.

Ioan Botezătorul, rudenia Mea și nașul Meu de botez! El M-a arătat la Iordan botezat de el cu apă și cu Duhul Sfânt, el cu apă, iar Tatăl din cer cu Duhul Sfânt așezat peste Mine ca porumbel mărturisitor peste vreme că lucrarea Sfintei Treimi s-a mărturisit în ziua aceea la Iordan, Tatăl cuvântând din nori peste Fiul Său botezat de Ioan în Iordan, și Duhul Sfânt sosit peste creștetul Meu, și întregind Ființa Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, ca să fie credință în urmași prin mărturisitori, căci Ioan Botezătorul și martorii cei de la Iordan au lăsat peste timp adeverirea împlinirii Scripturilor vestite prin prooroci că va veni cel ce pregătește calea Domnului și va striga în lung și în lat vestea cea pentru pocăință și pentru pregătirea prin credință a celor ce vor avea parte de împărăția cerurilor, dăruită lor din cer ca s-o lucreze, ca s-o zidească, ca s-o aibă peste ei în dar de la Dumnezeu, odată cu venirea Mea Prunc născut din mamă Fecioară, și apoi Păstor și Învățător spre Tatăl al celor ce se vor învrednici de darul credinței și apoi al ascultării de Tatăl și de Fiul și de Duhul Sfânt, că iată, rând pe rând Dumnezeu Cel întreit a lucrat de la început și până la voi, iar voi aveți pe Duhul Sfânt Păstor cu toiag de fier păstorind peste pământ și sunteți voi împărțitori ai mersului Meu cuvânt în lung și în lat peste popoare, o, și pace vouă, ca să lucrăm și să împărțim și azi de la Dumnezeu peste pământ, fiilor!

Am pe Ioan Botezătorul în dreapta Mea în ziua aceasta de sărbătoare cu sobor de sfinți, când el a trecut cu trupul între cei din cer, după ce regele Irod a îngăduit să i se taie capul ucenicului Meu. Prooroc mare a fost Ioan Botezătorul și plin de râvnă împotriva păcatelor din om, și plin de milă pentru cei ce se sminteau spre păcat la vederea feței păcatului, și i-a spus el regelui Irod că după legea lui Dumnezeu nu-i este lui îngăduită fărădelegea de a lua de nevastă soția fratelui său, fratele regelui cel smintit de femeie, iar după ce s-a aflat că Ioan a spus aceasta lui Irod, iată și porunca cea pentru stârpirea lui, căci în vreme de plăceri ale regelui a primit regele cerere să dea poruncă să i se taie capul lui Ioan, și a fost regele prins în cuvânt de făgăduință, fără să știe el ce va fi să i se ceară pentru făgăduința făcută, și așa a fost sfârșitul cel pământesc al lui Ioan.

O, cât șiretlic folosește omul cel potrivnic lui Dumnezeu ca să lupte pentru locul lui pe pământ și peste oameni! Cel ce este pus mare peste oameni, aceluia îi crește numaidecât cheful de mărire și se prostește de tot, și vai oamenilor stăpâniți de cei cu dor de stăpânire peste oameni, căci cei plini de semeție gustă din plin din toate păcatele și nu mai pot altfel și caută turbați după păcat și după plăcerea păcatului și uită de sfârșit și de răspuns pentru faptele lui urâte de Dumnezeu, și e rău pe pământ pentru cel ce umblă ca Dumnezeu, că loc nu găsește pentru el și pentru Dumnezeu, căci oamenii cei goi de Dumnezeu sunt peste tot, și trebuie luptă împotriva acestor ispite și trebuie răbdare și credință și rugăciune și Dumnezeu cu omul Lui pe pământ.

O, Doamne Mieluț, mulți se sminteau și în vremea Ta cu noi, și puțini fericiți se găseau care să nu se smintească de Tine și de noi, iar mie mi-au tăiat capul cei ce s-au smintit. Tu însă ai făcut mângâiere mare pentru mine, că ai venit lângă mine înainte de căderea trupului meu pe pământ și am privit amândoi din slavă fapta lui Irod asupra trupului meu, că mult ai stat cu mine în singurătatea mea, și nu m-ai lăsat singur nici în ziua mea de slavă, când m-ai ridicat și mi-ai dat stat mare între prooroci în cer, așa cum mi-a fost ursita, și sunt de mare ajutor lucrării Tale și nu ne mai despărțim, căci sunt între cei dintâi lângă Tine, și cei dintâi lucrează mult și au răspunderi mari, ca și Maica Ta, ca și mine, ca și cei ce au fost ca noi, și pe mulți i-ai luat între cei dintâi de lângă Tine în lucrarea slavei Tale cerești între cer și pământ.

— Dar și noi, Doamne, o, și nouă ne este dor de duhul mărturisirii pentru Tine și pentru slava Ta, pe care mult am cunoscut-o cât am stat cu Tine în lucru pe pământ; și noi, profeții Tăi, care Ți-am stat în dreapta și în stânga în ziua Ta cu cei trei ucenici pe munte ca să-Ți descoperi lor slava Ta cea nevăzută, și care este mare, Doamne.

O, am fost tristuți pe pământ, mereu tristuți. Nu Te iubea Israel, poporul Tău, iar noi am trăit triști în mijlocul acestui popor fără de credincioșie pentru Tine.

Îi îndemnăm pe cei de azi popor al Tău să caute ei cu duhul credincioșiei lângă Tine mereu, și să nu caute altă bucurie mai mare, decât să stea ei credincioși lucrărilor Tale de azi cu ei, să stea cum stau sfinții Tăi alături Ție mereu pe nori de slavă, ca să înțeleagă cei de pe pământ lucrările Tale și ale sfinților Tăi de câte ori se arată acestea pe cer, căci este nevoie de cunoștință pentru cele ce puțin sunt înțelese, iar noi mărturisim, Doamne, pentru Tine și pentru slava Ta cu noi, că am stat cu Tine în sfat în zilele Tale de tristețe și Te-am însoțit la greu, și trebuia să afle și ucenicii Tăi cei de atunci că nu numai cu ei petreceai, ci și cu sfinții Tăi, cu cei cerești, Doamne.

Am stat cu Tine mărturie dintre cei din cer în ziua Ta cu ucenicii pe munte, și am stat și în vremea răstignirii, și în vremea învierii apoi, și n-ai fost singur la greu și la tristețe, dar cei de pe pământ nu știu dacă nu sunt mărturisitori să le spună, și iată, le spunem noi, cei din cer.

Ilie era duios, și mai duios era el cu Dumnezeu. O, era duios acest ucenic al iubirii de Dumnezeu, chiar dacă a dat el pieirii pe cei fățarnici și mincinoși, care veniseră spre el cu gând rău și ascuns, dar n-a avut de ales acest prooroc, ci a trebuit să descopere planul fățarnic al regelui păcătos din vremea aceea. Era însă duios acest sfânt al Meu. Îi plângea inima mereu de mila Mea, de neiubirea din Israel plângea, de cel atât de nemilos cu ființa Mea rănită de la rătăcirea poporului, care nu Mă iubea.

O, nu știu cum să-i învăț mai duios pe cei ce se trag spre calea venirii Mele Învățător peste oameni. Mereu, mereu i-aș învăța pe ei, căci Eu mereu, mereu Mă uit la pașii lor, la inima lor, la simțirea lor. Mă doare când văd că nu poate omul să fie sfânt cu totul, după atâta învățătură câtă împart Eu, Domnul, pentru cei ce citesc în ea. Această durere era în inima proorocului Meu Ilie, durerea Mea cea de la cei neiubitori de Dumnezeu, de fața lui Dumnezeu în ei. Din pricina credincioșiei lui pentru Mine n-am putut să-i stau în cale acestui prooroc când el l-a pedepsit pe Israel pentru neiubirea de Dumnezeu, Făcătorul lui. Mistuit de iubirea Mea e și acum acest slujitor al iubirii de Dumnezeu și plânge cu Mine rătăcirea omului, plânge de durerea Mea și îl doare la fel, căci credincioșia ține pe veci de veci, și stă el acum cu Mine în cuvânt din mijlocul cetei proorocilor, căci cu cete de sfinți am venit pentru sărbătoarea lui. În haine albe suntem înveșmântați, iar slava aceasta este veșnică, precum veșnică este și iubirea dintre Dumnezeu și sfinții Lui. Amin.

— O, Dumnezeule veșnic, o, Doamne, mai mare dar ca și veșnicia nu poți da celor ce-Ți poartă credincioșie, Doamne. Ai fost în mine cu taina veșniciei încă de când eram cu trupul pe pământ și Te-ai slăvit în mine și prin mine, Doamne, înaintea lui Israel, iar povestea mea frumoasă și măreață a rămas pe pământ peste oameni, o, și cât aș vrea să poarte oamenii darurile Tale din mine ca să lucreze și ei veșnicia între pământ și cer așa cum am lucrat eu în vremea mea peste mine și peste ucenicii pe care-i povățuiam spre Tine și-i pătrundeam până în adânc, așa cum și Tu azi povățuiești pe poporul cuvântului Tău de azi ca să-i dai lui ființa cea nouă, o, Doamne. Și dacă am lucrat lucrarea veșniciei a venit carul veșniciei și m-a ridicat în văzduh și m-a ascuns sub nor și stau sub nor de atunci și până azi în timp și aștept ziua mângâierii Tale, Doamne, că tare ești îndurerat, și tot așa și eu sunt, tot ca pe pământ sunt și acum, și-Ți închin Ție credincioșie și sunt în lucrarea venirii Tale de azi și fac semne și minuni nevăzute, tainice, Doamne, și cu care-Ți ocrotesc lucrarea și venirea și poporul și locul care Te poartă și țara română toată, Doamne.

O, așa a fost proorocul Ilie, iar rugăciunea lui apleca cerul și pe Dumnezeu peste pământ, căci râvnă mare punea în rugăciune acest ucenic, și durere multă purta el pentru Domnul său și pentru depărtarea de Dumnezeu a oamenilor și a mai-marilor de peste oameni, care-și ridicau idoli și-și dădeau preoții spre slujiri idolești, și durere mare îl cuprindea pe proorocul Meu în zilele acelea, iar azi tot așa este el între sfinții Mei, căci cine pe pământ a suferit pentru Mine nu poate fi altfel între cei din cer, și tot pentru Domnul trăiește el și vecia lui.

O, îi place omului să împărățească el, și nu Tu, Doamne, iar eu eram zdrobit de jale pe pământ sub cei ce împărățeau peste oameni ca regi, așa cum era și regele Ahab, care se închina femeii lui nelegiuite, cu care a întors poporul Israel de la slujirea Unului Dumnezeu ca să se închine la făpturi Israel. M-am aprins de durere și de foc, de râvnă cu foc în ea, și am luat cu mine puteri și stăpânii de-ale Tale și am început minunile ca să înspăimânt cu ele pe cei nelegiuiți. Am închis cerurile, am chemat foc din cer ca să se facă vădită minunea rugăciunii mele peste jertfa pe care turnasem apă de trei ori, dar focul n-a tras peste jertfa popilor lui Baal, și a tras la jertfa mea udată cu apă, și am adus apoi prin rugăciune cu jertfă ploaie pe pământ și am curmat seceta cu rugăciunea mea cea plină de râvnă de foc, iar creștinii de azi au lăsate de sfinți rugăciuni pline de duh ca să-i învețe să se roage cu foc, și tot nu pot creștinii de azi să facă minuni prin rugăciunea lor. O, eu nu mă rugam cu cartea, ci cu râvna mă rugam și-Ți grăiam, și nădăjduiam că vii și că împlinești, Doamne, cele ce ceream, și așa lucram eu semne mari în numele Tău. Că am poposit pe timp de secetă la Sarepta în casa unei văduve sărace și am înmulțit în casa ei picătura de făină și uleiul din urcior și i-am înviat fiul, care murise, iar apoi am ieșit și am proorocit lui Ahab sfârșitul lui cel rușinos, prin care el și Izabela lui au pierit mâncați de câini, și s-a împlinit așa, Doamne, că mare durere am avut de la ei, care depărtaseră pe Israel de la Tine, Dumnezeul Cel adevărat, și am căutat să zidesc credință în Tine peste oameni, că eram urmaș al seminției preoțești a lui Israel, iar când m-am născut vedea tatăl meu îngeri de foc înfășurându-mă și hrănindu-mă cu pară de foc, și așa m-ai hrănit Tu prin îngeri, cu foc m-ai hrănit de mic, și am crescut și mergeam în pustie și mă rugam și-Ți grăiam, Doamne, înaintea Ta stând. Era rupt în două părți regatul lui Israel și erau regi nevrednici peste el, iar eu sufeream pentru el și pentru Tine, Doamne, și cine mai suferă azi ca mine pe pământ când vede câtă nelegiuire este la stăpânire peste tot, și câtă despărțire de Dumnezeu peste gloate, Doamne?

O, mă scol eu, căci râvna mă arde de tot, numai să vrei să mă binecuvintezi să-i ocrotesc pe cei curați cu inima pentru Tine, și să-i cert pe cei care Te înșeală zi și noapte, chiar dacă Te recunosc ei de Dumnezeu în cer și pe pământ, că iată ce fac stăpânitorii, și iată ce fac și slujitorii de altare. Că nimic nu mai au ei din Tine peste viața lor, și se dau toți slujirilor idolești ca și atunci, și se închină la făpturi, Doamne, și e mai rău pe pământ acum ca în Sodoma și Gomora, o, mai rău, Doamne, și toate poruncile Tale sunt călcate cu totul, și nu știu oamenii că asta fac ei, și nu mai este învățătură sfântă pe pământ ca să-i trezească pe ei.

O, Te rog, Bunule, cu rugăciune de foc Te rog, dă-mi vreme de minuni ca să lucrez cu ele pentru întoarcerea la Tine a oamenilor, că rugăciunea cea râvnitoare trebuie să se împlinească, și le spun fiilor poporului cuvântului Tău că nu se poate să nu se împlinească rugăciunea cea plină de râvnă pentru Dumnezeu și pentru oameni, ci se va împlini ea negreșit, și așteaptă cerul, și așteaptă sfinții ajutorul lor, rugăciunea lor mereu lângă rugăciunea celor din cer, căci eu, Doamne, am în schița mea de lucru pentru vremea aceasta lupta pentru nimicirea lui antichrist, vrăjmașul Tău și al creștinilor Tăi, și ard de râvnă să aduc la îndeplinire cele scrise pentru biruința Ta și pentru lucrul meu cu Tine în vremea aceasta de la sfârșit de timp, și avem pe poporul cuvântului Tău de mare ajutor de pe pământ, și voiesc așa să-i întoarcem la Tine și la sfinți pe oameni, pe părinți și pe copii, precum este scris să fac și să împlinesc. De când m-am născut și până azi, aceasta aștept, să dau lupta cu antichrist, Doamne. O, binecuvintează mai curând această clipă a mea, Doamne!

O, într-armează-l pe poporul cuvântului Tău de azi cu harurile sfinților Tăi și sună peste el această clipă, ca să vină apoi veacul Tău pe pământ precum în cer, Doamne! Stau oamenii departe de Tine și pier în neștiință. O, ajută-i, și ajută-mă să-i întorc la Tine, precum este scris pentru lucrul meu cel de azi cu Tine, Doamne.

O, fă-mă făcător de minuni peste oameni, ca să-i fac să Te afle și să Te cunoască în acest loc în care Tu Îți așterni cuvântul venirii Tale cu sfinții și trâmbițarea lui peste tot pe pământ! O, fă-i pe cei ce merg cu Tine pe cale, și fă-i pe toți oamenii să Te vadă o clipă, așa cum Te-au văzut, așa cum ne-au văzut, pe Tine și pe mine și pe Moise o clipă ucenicii Tăi pe Tabor când Ți-ai dat la o parte vălul și Ți-ai arătat strălucirea, Doamne!

O, fii ai lui Iisus Hristos Cuvântul, Care grăiește la voi și peste voi ca să-L împărțiți pe El peste pământ, o, ucenici mititei de la sfârșit de timp, prindeți vlagă, fiilor, că am de doborât cu voi pe vrăjmașul antichrist, iar Domnul Iisus Hristos este cu noi în această luptă pentru biruința vrăjmașului Său. Luați din râvna mea cea de foc, că vă hrănește cu foc Domnul, chiar dacă voi nu știți aceasta despre hrana Lui de peste voi. Rugăciunea cea plină de râvnă se împlinește, și hai să ne unim pentru ea și cu ea, că trebuie să câștigăm lumea de partea Domnului și s-o salvăm de la pierzarea pe care ea și-o lucrează cu fiecare clipă, neștiind ea ce face și ce-și face.

Mă rog lui Hristos pentru voi și zic: focul cu care m-ai hrănit pe mine de micuț, ia-l și hrănește-i și pe ei și așează-i cu tărie lângă mine, Doamne, ca să-l biruim pe antichrist, căci Tu ești Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul Tău, suntem lucrul Tău, și numele Tău chemăm și îl slăvim. O, Doamne, adu-le pacea sfinților Tăi, căci sfinții Tăi așteaptă! Amin.

— O, ce mare iubire, ce mare! O, câtă iubire ai, proorocule mare! Iată, desfac taina Mea și spun: iubirea cea întreagă nu-l lasă pe om să moară, iar cine a iubit n-a murit. Cei ce iubesc nu mor, și aceasta este taina celor ce nu mor, și aceia își poartă trupul și trec cu el între cele ce nu se văd și lucrează mult și merg mult cu Domnul pe pământ și fac lucrarea Domnului. O, mari și nepieritori sunt cu trupul și cu duhul cei ce iubesc numai pe Domnul, iar tu numai pentru Mine ai trăit, proorocule mare. O, nu pot să-ți întorc voia rugăciunii tale. Focul te-a făcut mare și te-a crescut și te-a aprins în rugăciune și ai stat așa înaintea Mea. Cine face altceva pe pământ e slab cu iubirea, e mic cu viața.