Naşterea şi botezul României

M-am suit la Tatăl după înviere şi am văzut în mâna Tatălui Meu planul pentru ţara alegerii cereşti, căci odată cu întruparea Mea între oameni a întrupat Tatăl Meu pe România, şi aşa s-a născut un popor care a mers odată cu Mine, purtând prin vreme crucea Mea şi taina biruinţei cu care Mă voi întoarce în faţa tuturor neamurilor pământului.

Este scris în Scripturi despre taina întoarcerii Mele, căci am lăsat făgăduinţa înfăptuirii de cer şi de pământ nou, peste care va domni dreptatea şi adevărul şi peste care se va lucra viaţă fără de moarte, şi peste care nu va mai lucra timpul. Şi iată, dau să vin văzut şi să suflu peste România Duh Sfânt de încopilărire şi de naştere de sus, de naştere cerească, după cum este scris în Scripturi în vorbirea Mea cu Nicodim cel de atunci, căci aşa i-am spus: «Cine nu se va naşte de sus, din Duhul Sfânt, nu va intra cu împărăţia cerurilor, care se lasă pe pământ». Iată, dau să suflu cer nou şi pământ nou, căci cele rostite vin spre împlinire şi nu se iau înapoi cele făgăduite.

Nici un popor nu are rostită o pildă mai frumoasă şi mai veşnică peste el ca şi pilda rostită de poporul român. Eram cu apostolii cei de atunci şi rosteam pilde şi ziceam: «Cu cine voi asemăna împărăţia cerurilor?». Şi ucenicii înţelegeau pildele şi înţelegeau ce este împărăţia cerurilor. Dar poporul român a dat din el o pildă şi a vorbit din sufletul său despre un împărat care are întru sine o împărăţie prin care va aduce tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Eu sunt, şi sunt în braţe cu această împărăţie ca să o dau celor ce au ridicat pilda aceasta spre ceruri, şi nimic nu împlinesc fără să vestesc mai întâi.

Eu M-am născut prunc, şi tu te-ai născut popor într-o singură zi, în ziua cuvântului Meu rostit peste tine, ţară română, ţară creştină! O, tu ştii ce înseamnă român? Nu ştii ce înseamnă acest cuvânt, român. Pe ce limbă să vorbesc Eu cu tine ca să Mă înţeleg cu tine ca la începutul tău, românule, poporul Meu? O, te-ai băgat şi tu în cutie, tată, şi nu mai ai ogradă şi iarbă şi pomi şi pădure şi poiană şi căsuţe cu miere şi sapă şi grapă, şi nu mai eşti român. Eşti neamţ, că te-ai lăsat după praznicele nemţeşti. Eşti francez, că te-ai îmbrăcat cu haină franţuză. Eşti englez, că ţi-ai stâlcit limba ta cea dulce. Eşti turc, şi ai făcut ca Israel, care s-a unit cu trup de pe cale. Eşti american, că ţi-ai uitat vârsta ta, care este cât a Mea, şi ţi-ai uitat strămoşii pe care-i ai dedesubtul tău. Eşti american, de parcă nu mai ai strămoşi şi frumuseţe străbună. Ţi-ai uitat bunicii, poporule român. O, românule tată, de ce nu mai vorbeşti româneşte, măi fiule al Meu şi al bunicilor tăi? Nu mai vorbeşti frumos, şi Eu, iată, vorbesc româneşte, că frumoasă este limba românească pe pământ şi în cer. Nu mai este astăzi frumoasă limba ta. Ţi-ai stâlcit-o cu împrumutatul de la străinii neamului tău, şi n-a fost frumos ce ai făcut. O, unde-ţi este limba ta creştină? Ţi-am dat de veste împărăţia cerurilor încă de la naşterea ta, şi am pus pe tine pânză albă de botez şi te-am învăţat rugăciunea „Tatăl nostru” şi ţi-am trimis limba cea cerească, limba Evangheliei împărăţiei cerurilor pe pământul tău. Ţi-am trimis fecior curat, născut din Mine, ca să te facă mireasă Mie, poporule român, şi ţi-a adus veşmânt ţesut din apă şi din duh şi din sânge şi ţi-am dat nume nou şi te-am numit român. Duhul Meu Cel sfânt te-a numit cu nume nou, ţară creştină, aşa cum naşul Meu Mi-a dat Mie la botez numele Iisus Hristos. Aşa ţi-a dat ţie Dumnezeu numele de român la botezul tău. Şi aşa cum toate neamurile s-au binecuvântat în Avraam cu numele de Israel, tot aşa acum, Israele de azi, se vor binecuvânta neamurile toate în numele tău cel nou, şi pe care-l ai de la Mine de două mii de ani, căci tot omul care se va îmbrăca cu cămăşuţa de creştin se va numi român.

O, vin să te strig. Te strigă începutul tău şi dragostea Mea cea dintâi întru tine, că Eu pe limba ta rostesc judecata păcatului şi Evanghelia învierii făpturii, şi tu, românule, ţi-ai urât limba ta, Evanghelia Mea, şi ai luat în ea de la alte popoare, care n-au ungerea ta. Numai tu ai ungere încă din scutece; numai tu între popoarele vremii; numai tu, Românie, ţară a întoarcerii Mele. De aceea te-am pregătit şi te-am născut şi la începutul tău, şi la sfârşitul tău,

M-a trimis Tatăl pe pământ să-Mi pregătesc mireasa, fiindcă la naşterea Mea Mi-a făcut şi mireasă, Mi-a născut şi mireasă, şi iată, din cea născută pe pământ odată cu naşterea Mea între oameni, din România Îmi iau mireasă. Eu pe ea o peţesc de două mii de ani, şi nimeni dintre oameni n-a ştiut această taină a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Cerul României este plin de sfinţi. Fiecare ţară are un cer cu sfinţi, dar România are sfinţi numiţi de Dumnezeu prin alegere, prin naştere odată cu naşterea Mea. România are nume de fată, nume de mireasă.

O, Ierusalime, pământul României poartă pe el taina cea dintru început, cuvântul Meu cel făcător. De ce poartă pe el această taină? Pentru că România este pământul Meu ales şi neamul Meu ales din nou. Şi de ce am ales Eu acest pământ? O, nu l-am ales. El era pământ ales, şi am aşezat pe el neam ales, născut odată cu Mine, închegat la cuvântul Meu, căci am trimis pe unsul Meu ca să pună peste acest pământ semnul Meu, pământ ales cu semn pe el şi om născut din Mine, neam al Meu, născut din cuvântul Meu, din creştin născut, duh şi trup, om încreştinat de creştin, de unsul Meu, de apostolul Meu cel întâi chemat.

E praznic de sfânt Andrei în mijlocul tău, Ierusalime, popor al prăznuirii cerului pe pământ, căci Eu sunt cu sfinţii în venirea Mea la tine. Andrei, apostolul Meu, binecuvintează pe România. Din Mine binecuvintează apostolul Meu:

– Din Tine, Doamne, Ierusalimul cel de sus, căci în Tine se odihnesc toţi sfinţii Tăi, Doamne. Şi dacă Tu eşti cu împărăţia cuvântului Tău în România, sfinţii Tăi cu Tine sunt, şi se adună la praznicul Tău, la cuvântul Tău, Doamne, şi grăiesc sfinţii din Tine şi Te mărturisesc din România, neam ales pe pământ ales, ales dintru început, Doamne, pecetluit dintru început ca să fie ales spre întocmirea plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi întru Tine, cele din ceruri şi cele de pe pământ, toate în Tine.

Binecuvântat să fii, Doamne, Cel ce eşti, Cel ce erai şi Cel ce vii, că ai ales neamul român mai înainte de întemeierea lumii mai înainte rânduindu-l în a Ta iubire, ca să fie fiu al Tău, potrivit sfatului voii Tale, spre lauda măririi Tale, Doamne, ca toate să fie iarăşi întru Tine, cele din ceruri cu cele de pe pământ, toate întru Tine, căci în ţara Ta regină ai unit pe cele din ceruri cu cele de pe pământ, s-a unit cerul cu pământul în România, ţara Ta regină, ţara Ta mireasă, ţară cu Rege, o, Rege cu regină, Rege cu mireasă! Nimeni nu ştie de ajuns taina pământului ales în care ai venit cuvânt la sfârşit, Tu, Cel ce eşti Alfa şi Omega. Nu înţelege omul lucrarea cuvântului Tău în România, facerea Ta cea nouă, lucrarea Ta de facere, cuvântul Tău, Doamne. Eu am fost trimisul Tău, ca să pun numele Tău şi viaţa Ta peste neamul român, şi nu ştiam atunci ce este acest pământ, dar acum mă închin Ţie în el şi îl sărut, că atunci nu ştiam, nu-i ştiam taina lui cea dintru început. El era taina Ta, venirea Ta, cuvântul Tău, ieslea Ta în care Te faci cuvânt la sfârşit precum erai la început. Mă închin şi sărut acest pământ precum Tu îl săruţi mereu cu cel mai dulce cuvânt, că Tu când ai lucrat cuvântul pentru facerea cerului şi a pământului, aşa ai zis: «Să fie o tărie în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape», şi aşa a fost, precum a fost cuvântul Tău. Şi s-a făcut tăria cerului, şi a despărţit apele de dedesubtul tăriei şi de deasupra tăriei, şi tăria ai numit-o cer. Şi ai zis să se adune apele de sub cer la un loc şi să se ivească uscatul, şi s-a ivit şi l-ai numit pământ. Iar când uscatul s-a ivit din apă, primul uscat a fost pământul român, primul ieşit din apă, şi din el ai luat pământ când l-ai făcut pe om. Şi i-ai zidit omului o grădină spre răsărit şi l-ai aşezat în ea, şi ai numit fericire grădina aceea, fericirea omului ai numit-o, grădina fericirii, precum omul are casă şi grădină. Când Noe a dat drumul porumbelului ca să aducă semnul împăcării, ramura de măslin, tot aşa a fost. Pământul acesta a fost primul uscat care s-a ivit din apă după ce a trecut potopul cu apă, prima oază verde a fost, şi din ea a rupt porumbelul ramura verde şi a zburat cu ea la Noe.

O, Doamne, Tu Te-ai făcut cuvânt pe pământul împăcării, şi ai împăcat pe om cu Tine. Cuvântul Tău a făcut împăcarea, căci el este făcător, şi pe pământul acesta trebuie să faci om nou, născut din cuvântul Tău, căci Tu eşti Cuvântul. România este pământul în care se naşte omul cel nou, omul cel din cer, căci Tu Te naşti din Tine cuvânt în România, şi din cuvântul Tău se naşte om nou, om născut de sus, căci Tu eşti de sus. O, Doamne, când pământul acesta a primit pe el neamul care este şi azi pe el, Tatăl a binecuvântat neamul acesta şi a zis să fie fiul Lui, fiul Tău să fie, fiul cuvântului Tău, la începutul şi la sfârşitul lucrului Tău cu el. A trimis Tatăl pe Melchisedec şi l-a binecuvântat întru Tine, Doamne, Fiule al Tatălui. A binecuvântat Tatăl acest pământ, după rânduiala lui Melchisedec l-a binecuvântat, şi apoi eu am venit trimis al Tău, mărturisitor al Tău, şi Te-am dat pe Tine neamului român şi l-am făcut neam cu Tine prin pâine şi vin, prin Trupul şi Sângele Tău pe care Tu l-ai lăsat la ai Tăi, şi rămăşiţa lui Israel s-a făcut neam cu românul, şi toţi suntem un neam. Neam al Tău este cel ce crede în Tine, om plămădit la sfârşit, căci Tu eşti început şi sfârşit.

Mă rog în Tine Tatălui, mă rog pentru neamul român:

Tată bun, neamul român este neamul Fiului Tău, neamul Tău, Tată bun, căci Tu prin Fiul Tău ai făcut cerul şi pământul român când ai făcut cerul şi pământul. Mă rog Ţie în Fiul Tău în Care Tu Te odihneşti cu lucrarea Ta. Iartă tot ce ai să-i ierţi neamului român, iartă-l pe cel mic, şi prin el să răscumperi neamul omenesc şi să-l faci din nou, să faci neam creştinesc, care va dăinui în veci, Tată bun, neam de viţă nouă şi neveştejită, şi din el ridică preoţie sfântă şi curată, popor agonisit prin lucrarea Ta, prin truda Ta în Fiul Tău. Şi să fie Fiul Tău odihnit în om, şi să faci din neamul român neam creştin, închinător adevărat în duh şi în adevăr. Să fie Fiul Tău duh şi adevăr în omul român, cuvânt şi trup să fie în neamul român, pe pământul român, pământ ales, pământ al strălucirilor cuvântului Tău, după cum scrie în prooroci despre ţara strălucirilor pe pământ.

Iar Tu, Fiule al Tatălui, Mire trimis din cer pe pământ, să fii Păstor bun, să fii cuvânt dulce şi să păstoreşti de pe tronul slavei Tale neamurile pământului, să le păstoreşti cu toiag de fier, cu cuvântul Tău cel veşnic, Doamne, căci România este tronul cuvântului Tău, şi din tronul Tău curge râul vieţii, cuvântul lui Dumnezeu peste pământ. O, Tu Te faci carte pe pământ, Doamne, şi minune mare este taina aceasta, cartea aceasta, carte din cer pe pământ, carte coborâtă din cer peste cei fără de carte, peste omul fără de minte, Doamne, carte din cer pe pământ, ca să o ia omul în el şi să aibă minte, să aibă carte omul, Doamne, să Te aibă pe Tine, căci Te faci carte şi Te împarţi pe pământ. Sfinţii Tăi sunt în venirea Ta. În cartea Ta cu Tine sunt sfinţii Tăi.

O, fiică Românie, să fii fecioară neprihănită, precum am fost eu. Să te naşti mereu, mereu fecioară, mereu din cuvânt să te naşti, căci harul Domnului peste tine a răsărit, ţară regină, ţară mireasă, cea dintâi pe pământ! Domnul S-a născut trup în neamul lui Israel, cel ce a răstignit pe Domnul, şi din poporul răstignitor s-a ridicat o rămăşiţă aleasă prin har ca să fie mijlocitoare pentru neamul răstignitor. Dar în tine, popor român, Domnul S-a născut cuvânt, ca să facă din tine neam luminător al lumii, mărturisitor de lumină, precum Ioan mărturisea lumină pe Hristos. Tu eşti pământul care străluceşte, că iată, Domnul este strălucire în tine, căci cuvântul lui Dumnezeu în tine este strălucirea ta, ţară Românie. O, în tine este soare, în tine este Domnul cuvânt, Domnul, soare strălucitor, de şapte ori strălucitor. De aceea eşti tu ţară a strălucirilor; Domnul străluceşte cuvânt din tine, şi tu eşti, şi cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte. Vino, iubito, spre facere de veac nou peste pământ! Vino, că am venit atunci şi ţi-am fost naş în ziua ta de logodnă, şi iată, iar sunt cu tine din Domnul, Ierusalimul cel de sus, ca să-ţi fiu naş în ziua ta de nuntă, alături de Verginica, trâmbiţa care anunţă nunta de veac nou. Vino spre nunta veşnică, ţară mireasă, ţară regină între ţări, căci Tu, Doamne, aşa ai binevoit şi mare este taina Ta în neamul acesta pe pământul român.

O, slavă Ţie, Cel ce ai făcut cerul şi pământul la început şi la sfârşit, căci Tu eşti Alfa şi Omega şi lucrezi la sfârşit ca la început. Slavă Ţie, Cel ce ai făcut cerul şi pământul român spre slava cuvântului Tău peste pământ, Doamne, căci sfinţii Tăi Îţi dau slavă din România, pământul strălucirilor Tale, iar seminţia lui va fi ca stelele cerului înaintea Ta, om nou înaintea Ta, Doamne. Amin.

– O, fericit eşti, apostolul Meu care M-ai văzut şi M-ai iubit şi M-ai urmat de atunci şi până acum! Dar mai fericiţi sunt cei ce nu Mă văd şi Mă iubesc şi Mă cred şi Mă urmează crezând în cuvântul Meu. Fericiţi sunteţi voi, cei ce M-aţi văzut şi M-aţi crezut, dar mai fericiţi sunt cei ce cred în cuvântul Meu, în Păstorul Cel învăluit de taina Sa, căci ţara română a avut peste ea ungere de Duh Sfânt, şi Duhul Sfânt a vestit în ea pildele împărăţiei cerurilor, care vor fi adevăr în ea,

O, ţara Mea de nuntă, Mă fac nuntă de veac nou în tine, că-Mi eşti aleasa Mea, şi Mi-am trimis vorniceii ca să te trezească şi să te cheme la masa Mea de nuntă, că Eu n-am uitat naşterea ta de la început şi de la sfârşit. La început te-ai născut din apă şi din Duh şi din cuvânt şi te-am numit pământ. Primul pământ ieşit din apă când am făcut cerul şi pământul tu ai fost, o, ţara Mea de nuntă! O, şi la sfârşit te-am născut tot din cuvânt şi din apă şi din Duh, odată cu naşterea Mea te-am născut, şi te-am numit creştină, şi te-am numit ţara Mea, neamule român. O, şi ce frumos este numele tău! Cel mai frumos nume pe pământ, tu îl ai, o, ţara Mea de nuntă, iubita Mea Românie, aleasa Mea de pe pământ pentru venirea Mea aşa cum Israel a fost poporul Meu ales pentru naşterea Mea ca Fiu al Omului.

Eu vin la tine şi Mă fac cuvânt, şi Mă fac Mire, şi tu Îmi eşti nuntaşă, o, ţară a nunţii Mele!

Biruitor pentru neamul Meu român, Eu sunt, iar biruitor pentru Mine este neamul român, că el a păstrat ca nimeni altul între neamurile pământului chipul împărăţiei cerurilor în pântecele lui, şi iată, am fii din el, fii care au în ei chipul Meu, viaţa Mea cea vie în ei.

Dar tu, Românie, ai în mijlocul tău pe poporul Meu, care-ţi dă de la Mine ca să ştii şi să cunoşti vremea iubirii tale, că a venit vremea ta cu Mine, şi Eu, Domnul, ţi-o vestesc, amin, fiindcă aşa I-am spus Tatălui: «Te slăvesc pe Tine, Părinte Doamne, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi le-ai descoperit pruncilor, Părinte al cerului şi al pământului, căci aşa a fost binevoirea înaintea Ta. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu, şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni decât numai Fiul, şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere». Tatăl Meu a ascuns taina venirii Mele, a ascuns-o de poporul Israel care-şi zicea înţelept din pricina cuvântului lui Dumnezeu pentru el, şi a descoperit-o neamului român, care s-a născut prin moartea şi prin învierea Mea creştin pe pământ, căci Eu, Fiul Tatălui, am voit ca neamul român să-L cunoască pe Tatăl precum Eu îl cunosc, căci Eu nu grăiesc de la Mine însumi, ci toate câte îmi dă Tatăl, acelea le grăiesc, şi din Tatăl sunt ele.

Tot pământul din margini în margini să-şi aţintească auzul la cuvântul Meu, care grăieşte din cer şi spune taina neamului român, neam născut creştin, singurul popor de pe pământ care-şi are începutul în Hristos, unicul popor care a avut din scutece credinţa cea dreaptă în mijlocul neamurilor fără Dumnezeu pe pământ, popor cu act de naştere din Hristos, popor născut după duh din apostolii Mei pe care Eu i-am aşezat începătură nouă pe pământ, căci scris este: «Nu fiii cei după trup moştenesc făgăduinţele, ci fiii cei după duh, ale cărora sunt făgăduinţele».

Am spus ţie, Israele român, că tu eşti România cea adevărată dintre pământ şi cer, şi din tine se va naşte toată România şi tot poporul care voieşte să fie popor român, căci numele de român este numele cel nou al poporului ales de Dumnezeu, şi despre care scrie Scriptura: «Le voi da un nume nou şi o inimă nouă».

Iată, îţi despecetluiesc ţie, Israele român, Scriptura care spune aşa: «Celui ce biruieşte îi voi da din mana cea ascunsă, şi îi voi da lui o pietricică albă, şi pe pietricică, scris un nume nou pe care nimeni nu poate să-l ştie decât primitorul, şi voi scrie pe el numele lui Dumnezeu şi numele cetăţii lui Dumnezeu, al Noului Ierusalim, care se coboară din cer, de la Dumnezeu, şi numele Meu cel nou». Amin. Iar cel ce nu va crede în această Scriptură pe care Eu azi o despecetluiesc ca să fie ştiută şi crezută, aceluia îi va rămâne de mărturie împotriva lui necredinţa lui în cuvântul acestei Scripturi desfăcută pentru tot pământul. Amin.

Sunt cu sfinţii, martori veniţi din cer pentru desfacerea acestei Scripturi. Sunt cu mucenicul Gheorghe, purtătorul de biruinţă, care a însoţit pe voievozii români în lupta cea de biruinţă pentru salvarea neamului român, neamul cel ales de Dumnezeu la sfârşit, căci scris este: «Celui ce biruieşte îi voi da din mana cea ascunsă, şi îi voi da o pietricică albă şi inimă nouă şi nume nou, de nou Ierusalim, şi numele Meu cel nou», numele de român. Amin. Dar de ce acest nume? Iată de ce: poporul român din România este poporul care a biruit pentru Mine. El a fost ca şi Mine lovit şi răstignit; el, şi pământul de sub el. Duhul rău cel potrivnic Mie ştie de taina acestui pământ al începutului pământului, ştie de la omul cel întâi zidit, ştie locul unde am zidit Eu pe omul cel zidit de Mine, ştie de la omul cel zidit de Mine. De atunci şi până azi potrivnicul Meu loveşte în acest pământ şi în cel ce este pe el, că acest pământ şi tot ce e pe el este al Meu mai mult decât orice loc de pe pământ. Omul de pe acest pământ, omul cel adevărat, M-a voit pe Mine, M-a avut pe Mine cu el în acest pământ, şi potrivnicul M-a văzut aici cu lucrul Meu mereu în om, şi mereu M-a lovit pe Mine şi pe omul Meu din acest pământ. Omul pământului Meu n-a voit răul nimănui de pe pământ, n-a făcut rău nimănui, că Eu am fost suflând mereu cu duhul voii Mele peste neamul român cel credincios Mie. De peste tot furul venea să-l biruiască pe român ca să-i ia pământul de sub el, ca să biruiască neamul român, dar neamul român a biruit cu Mine, şi nu fără Mine. Eu am fost pecetea lui, şi această pecete a lucrat peste el ca un scut, fiindcă neamul acesta s-a născut sub pecetea Mea pe care am pus-o pe el mai înainte de naşterea lui prin apostolul Meu cel întâi chemat, Andrei, ucenicul lui Ioan Botezătorul, cel dintâi venit sub pecetea apostoliei, ucenic cu duh de prooroc, căci scris este în Scripturi: «Cel ce crede în prooroci, plată de prooroc va avea, şi lucrare de prooroc va lucra». Acest apostol prooroc a biruit pentru naşterea de sus a poporului român, şi apoi poporul român a biruit pe potrivnicul Meu şi al lui, căci a stat sub pecetea Mea. Şi de ce spun Eu că a biruit? Dacă n-ar fi biruit întru Mine, Eu nu te-aş fi avut azi pe tine creştin, Israele român, popor al cuvântului Meu, căci tu eşti din părinţii tăi fiu al voievozilor credincioşi lui Hristos în neamul român.

Mucenicul Gheorghe, purtător de biruinţă, cum l-au numit creştinii din vremea lui, a luptat pentru neamul român, că el, din cer, de lângă Mine, vede pe cine am Eu popor de la Tatăl pentru venirea Mea a doua oară pe pământ. El a ajutat pe voievozii români să fie purtători de biruinţă ca şi el. El a lovit cu sabia cea nefăcută de mână omenească pe potrivnicul neamului român, şi este purtător de biruinţă acest neam, căci voievozii lui au avut pe Dumnezeu cu ei şi în ei şi M-au dat din neam în neam pe Mine ca să Mă aibă neamul român până la venirea Mea, şi Mă are prin părinţii lui, şi este biruitor prin Hristos. Amin. Iar Scriptura spune: «Celui ce biruieşte, Eu, Domnul, îi voi da din mana cea ascunsă şi îi voi da lui o pietricică albă şi inimă nouă şi nume nou, de nou Ierusalim, şi numele Meu cel nou». Numele Meu cel nou este Cuvântul lui Dumnezeu. Numele Meu cel nou este cu neamul român, cu Israelul român, cu poporul cuvântului Meu, care este în români şi din români. Şi dacă poporul cuvântului lui Dumnezeu este român, iată şi numele Cuvântului lui Dumnezeu, Care grăieşte româneşte peste pământ şi îşi cheamă pe româneşte turma Sa sub acoperământul venirii Lui a doua oară pe pământ cu oamenii. Amin.

Cuvântul Meu face inimă nouă în român şi în tot omul care se lasă nou cu inima la glasul Meu cel românesc, glasul Israelului cel nou al Meu, iar mana cea ascunsă este izvorul acesta care curge în dar în mijlocul neamului român, este învăţătura cea înnoită a împărăţiei cerurilor pe pământ cu oamenii. Mana cea ascunsă este taina Scripturilor nedesfăcute până acum, ascunse până acum pentru mintea omenească. Mana cea ascunsă este pentru cei ce biruiesc pentru Mine şi pentru venirea Mea, pentru împlinirea Scripturilor venirii Mele a doua oară pe pământ, iar celui ce biruieşte, celui ce are peste el mana cea ascunsă, îi urmează darul pietricelei albe, şi pe ea, scris un nume nou pe care nimeni nu poate să-l ştie decât primitorul.

Vin cu mireasa Mea cea din cer la mireasa Mea cea de pe pământ. Vin la tine, poporule Ierusalime de pe pământul român, şi lucrez ca la început, căci încep cu începutul, fiindcă pământul român a fost începutul pământului, şi tot aşa lucrez şi la sfârşit, întru facerea cerului cel nou şi a pământului cel nou, care vor fi pentru cei drepţi.

O, poporul Meu cel din români! Dacă Eu când am făcut cerul şi pământul cu cuvântul Meu, din ape şi din duh, şi am scos din ape primul petec de pământ şi l-am numit de atunci pământ român, taină rămasă între Mine şi Tatăl până la sfârşit de timp când am venit pe pământ şi am luat trup din Fecioară prin sămânţa Duhului Sfânt, iată, taina aceasta neştiută de tot omul atâtea mii de ani, ea se desface acum prin cuvântul Meu, cuvântul care a făcut la început cerul şi pământul. Pământul român a fost începutul pământului cel ieşit din ape, şi tot pământul român este începutul cel ieşit din foc, căci el va fi cetate de scăpare, oază verde pe care Eu, Domnul, o ocrotesc cu mare minune, cu cuvântul facerii Mele care începe ca şi la început când am luat pământ din pământul român şi l-am făcut cu mâna pe om şi am suflat cu gura peste el cuvânt, şi duh de viaţă a intrat în el, şi a cunoscut omul ca şi Dumnezeu, şi a fost el odihna Mea între cer şi pământ.