Amin, amin zic vouă, fiilor: «cel ce crede în Mine nu va muri niciodată, şi va avea viaţă veşnică», iar cel ce are semeţie de sine nu poate înţelege Scriptura aceasta a Mea, nu poate crede adevărul acestei Scripturi. Amin.
Vin la tine cu Scripturile Mele, poporul Meu de azi, că Eu azi nu mai am alt popor în afară de tine, şi pe tine voiesc să te am numai al Meu, fiule al cuvântului Meu. Nimeni pe pământ nu crede că nu poate fi şi cu Dumnezeu şi cu diavolul, căci cine slujeşte numai un pic diavolului, acela nu mai poate fi bun pentru Dumnezeu, pentru că Eu nu pot aşa cu omul. Eu sunt un Dumnezeu gelos, şi îl voiesc numai pentru Mine pe om, şi altfel nu-l voiesc pe om.
Amin, amin zic ţie, poporul Meu: cel ce crede în Mine are viaţă veşnică şi nu moare, iar cel ce moare nu crede în Mine. Cel ce crede în Mine înviază şi este viu şi crede, iar cel ce nu mai crede nu mai este viu. I-am spus omului cel dintâi, i-am spus lui Adam: «Dacă nu vei asculta, dacă vei lua ce ţi-am spus să nu iei, vei muri în ziua aceea», pentru că cel ce nu crede ce-i spun Eu, acela nu mai este viu, şi nimeni nu înţelege ce înseamnă sfârşitul lumii, nimeni, poporul Meu. Cel ce nu crede în Mine, acela nu este viu. Cuvântul acesta cu care vin Eu pe pământ de patruzeci de ani, ba chiar de patruzeci şi cinci de ani, aşa cum scrie în Scripturi şi în prooroci, acest cuvânt este judecata necredinţei, căci oamenii nu ştiu ce înseamnă sfârşitul lumii, iar necredinţa se întinde peste oameni până la toate marginile, dar şi cuvântul Meu se duce ca săgeata care se opreşte deodată la locul unde cade ea, şi sfârşitul lumii înseamnă necredinţa în Dumnezeu.
O, iubitul Meu Israel, omul a dat la o parte cuvântul Meu; mereu l-a dat la o parte, nu numai acum, tată. Este scris pentru om: «Omule, să nu iei numele Domnului în deşert», că nu va ierta Domnul pe unul ca acela. Dar omul este orb, căci omul orb vede numai pe cele lucrate de el. Omul orb este cel ce ia numele lui Dumnezeu în deşert, şi îşi dă numele lui peste toate câte el le face. Dar iată, taină vă spun vouă, fiilor, că după ce a căzut binele din om, omul a înlocuit binele din el cu semeţia de sine, cu răul, fiilor. Şi cum vine aceasta? Deschideţi-vă urechea înţelepciunii Mele în voi şi ascultaţi. Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, lumina, şi ziua, şi noaptea, şi tăria cerului, şi hotar apelor, şi uscatul pe care l-a numit pământ, şi iarba verde cu sămânţă în ea, şi pomii cei cu rod după neamul lor, şi soarele, şi luna spre luminarea zilei şi a nopţii şi spre semnele anotimpurilor, şi stelele ca să lumineze pe pământ, şi toate vietăţile de pe pământ şi din ape, şi păsările ca să zboare pe pământ şi pe întinsul cerului, şi peştii, şi dobitoacele toate, şi târâtoarele, şi tot ce a făcut Dumnezeu la început, a văzut Dumnezeu că este bine tot ce a făcut, şi apoi l-a făcut Dumnezeu pe om ca să aibă stăpânire peste pământ, peste peşti, peste păsări, peste dobitoace şi peste toate jivinele care se târăsc pe pământ. L-a făcut Dumnezeu pe om, bărbat şi femeie, şi a privit Dumnezeu la toate câte făcuse şi erau bune foarte, iar omul nu cunoştea decât binele pe care îl făcuse Dumnezeu, şi i-a spus Dumnezeu omului ce este bine, i-a spus să se ferească de rău. A zidit Dumnezeu grădina Edenului pentru om, şi l-a luat pe Adam şi l-a pus în grădină ca s-o lucreze şi s-o păzească, şi i-a poruncit lui Adam, zicând: «Din toţi pomii grădinii vei mânca, dar din pomul cunoştinţei binelui şi a răului să nu mănânci, fiindcă în ziua când vei mânca din el, vei muri». Şi apoi a făcut Domnul ajutor omului pe potriva omului, căci Adam pusese nume la toate vieţuitoarele pe câte le făcuse Domnul, şi Domnul Se uita la Adam să vadă cum le va numi pe fiecare, căci de la început a lăsat Dumnezeu voia liberă peste om. Şi nu a aflat Adam ajutor pe potriva lui din toate vieţuitoarele la care le pusese el nume, şi atunci Dumnezeu a pus somn peste Adam şi l-a adormit şi a luat din el pe femeie şi-a adus-o la el ca să-i pună nume. Şi atunci a zis Adam: «Aceasta se va chema femeie, căci din bărbat a fost luată, şi pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup». Aşa a grăit Adam după ce Dumnezeu a făcut-o pe femeie din una din coastele lui Adam. Şi iată, Adam avea de tată şi de mamă pe Dumnezeu, şi a spus: «Va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va alipi cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup».
Fiilor, fiilor, Adam şi-a luat voia liberă încă de la început, după ce Dumnezeu l-a făcut. Atunci nu era decât binele şi omul pe care l-a făcut Dumnezeu ca să stăpânească peste toate câte erau făcute. Omul a născut din el răul, a născut din el nesupunerea şi neascultarea, şi omul nu s-a supus lui Dumnezeu, şi apoi s-a pierdut din Dumnezeu. Şi după ce a căzut binele din om, omul a înlocuit binele din el cu semeţia de sine încă de la început, poporul Meu. O, Israele, încă de la început s-a despărţit omul de Dumnezeu şi s-a alipit cu femeia sa şi au fost amândoi un trup. Tot omul se iubeşte pe sine şi pe femeia sa, şi femeia se iubeşte pe sine şi pe bărbatul ei, şi nimeni nu mai iubeşte pe Dumnezeu, căci omul a zis încă de la început că va lăsa pe Dumnezeu şi se va alipi bărbat şi femeie şi vor fi un trup. N-a crezut omul în Mine ca să asculte ce i-am spus şi să nu facă ceea ce i-am poruncit să nu facă. Aceasta a fost singura poruncă pe care am pus-o peste om: să nu mănânce bine şi rău, că nu poate omul să slujească şi lui Dumnezeu şi diavolului. Iar când am venit cu poruncile peste oamenii căzuţi, cea dintâi între porunci aşa a fost: «Să iubeşti, omule, pe Dumnezeu din toată inima, şi cugetul, şi virtutea, şi sufletul tău», căci cine nu iubeşte pe Dumnezeu, nu are iubire din Dumnezeu, nu are iubire. Unul ca acela are iubire de sine, are semeţie de sine, are iubire fără Dumnezeu, aşa cum a avut şi omul cel de la început. O, fiilor, cel ce iubeşte nu are nevoie de iubire, că acela are iubire şi nu-i mai trebuie, iar cel ce nu iubeşte, acela caută iubire, acela are nevoie de iubire şi caută să fie iubit, caută în cele văzute, caută la om iubire. Cel ce iubeşte Îl are pe Dumnezeu, iar cel ce nu iubeşte, caută iubire, caută să fie iubit.
Ce bine era dacă omul iubea pe Dumnezeu, dacă omul iubea binele! Nimic nu e mai bine ca ascultarea de Dumnezeu, şi nimic nu e mai rău ca neascultarea, căci ea este semeţie de sine, este trufie în om. Dar astăzi trufia a luat faţa cinstei în om, şi omul este plin de sine, şi îşi zice: „este bine“. Zice şi el cum a zis Dumnezeu, zice că este bine tot ce face el, căci omul s-a ridicat peste Dumnezeu, şi face păcatul luării în deşert a lui Dumnezeu.
O, Israele, tu, fiule, să nu iei numele lui Dumnezeu în deşert, căci necredinţa asta înseamnă. Să nu iei cuvântul lui Dumnezeu în deşert, că necredinţa înseamnă sfârşitul lumii, fiule. Tu să nu faci ca omul cel de la început. Tu să faci ca Mine, fiule, căci Eu am ascultat pe Tatăl Meu mereu, dar omul cel de la început n-a ascultat pe Tatăl său şi n-a voit să aibă tată şi mamă, şi a voit să aibă femeie; şi n-a voit să fie un trup cu tatăl şi cu mama lui, şi a voit să fie un trup cu femeia. O, cum să nu se despartă omul de tatăl şi de mama lui ca să-şi ia femeie dacă omul s-a despărţit şi de Dumnezeu pentru femeie!
Omul în rai nu cunoştea frica, dar când a făcut neascultare de porunca lui Dumnezeu, atunci s-a născut frica în el şi s-a ascuns de Dumnezeu. Scris este că «Frica stă alături cu pedeapsa» şi omul se ascunde de Dumnezeu, că este gol, fiindcă omul a iubit pe femeie şi s-a alipit un trup cu ea şi s-a dezlipit de Dumnezeu, iar femeia l-a făcut să moară. Nu ştie omul că numai iubirea de Dumnezeu este bună. Nu mai ştie omul cum să se întoarcă la viaţă şi să fie viu.
O, poporul Meu, vin la tine cuvânt din Tatăl, ca să audă omul cuvântul Meu şi să se întoarcă la viaţă fără de moarte. Mă ajut cu tine, fiule Israele, că oamenii care-şi zic că sunt slujitorii Mei pe pământ, sunt un trup cu femeia şi nu voiesc să fie un trup cu Mine ca să Mă ajut cu ei să răscumpăr pe omul căzut din cer. Tu să fii mâna Mea întinsă după om, tu să fii unealta Mea în mâna Mea, poporul Meu, că iată, Adam n-a făcut bine dacă a zis el, şi de bine ce a zis, s-a ascuns în sine, s-a ascuns de Mine, căci s-a temut după ce a văzut ce a făcut.
O, fericit este omul care se leapădă de sine, că acela află pacea Mea, care vine spre el. Cel ce se leapădă de sine, acela poate iubi pe aproapele său care are ca şi el lepădare de sine, care are pe Dumnezeu în sine. Cel ce se leapădă de sine, acela iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său, că nu e bine să fie omul singur. Omul singur îşi are voia sa şi ascultă de ea, dar cel ce stă împreună cu cei ce sunt ai lui Hristos, acela caută să fie aproapelui său pe plac la ce este bine. Numai lângă aproapele tău poţi să-ţi frângi voia, numai atunci poţi iubi sfatul lui Dumnezeu şi nu sfatul tău, căci cine se sfătuieşte cu sinele său, acela este om semeţ şi se numeşte antichrist pentru sine. Antichrist este omul care nu-L lasă pe Hristos să trăiască în el, să domnească în el ca un Dumnezeu din cer. Antichrist este cel ce-şi zice creştin ca să înşele pe Hristos, aşa cum este azi în bisericile din lume, căci creştinii din lume merg la biserică şi trăiesc viaţă lumească pe pământ. O, poţi să trăieşti în desfrâu, şi să fii şi creştin? O, veacul acesta e mare înşelare, fiilor, căci cei ce se numesc biserică a lui Iisus Hristos sunt cei ce înşeală toată lumea, şi din pricina lor vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Fiii neascultării nu mai au păstori, nu mai au mijlocitori fără de păcat între ei, iar cel ce păcătuieşte nu poate ajuta pe nimeni. Oare, de ce tâlharul a intrat în rai? A intrat pentru că era fără de păcat, pentru că după ce s-a născut din nou, n-a mai păcătuit, şi a stat pe cruce până ce a ajuns în rai prin cruce, prin punte, fiilor. El după ce s-a născut din Hristos, a lucrat viaţă fără moarte, viaţă fără de păcat. El n-a mai putut păcătui, că era pe cruce, şi crucea te face să nu mai poţi păcătui. Cine iubeşte crucea, acela nu păcătuieşte, că are crucea pe el, semnul Fiului Omului îl are pe el ca pecete.
O, cel fără învăţătură nu stă cu Dumnezeu, fiilor. De aceea vă dau de lucru la viaţa fără de moarte, la viaţa veşnică. Dau inimii şi minţii voastre de lucru, tată. Le dau celor din grădină ce să vă dea de lucru, că ei n-au dacă nu le dau Eu să vă dea. Ferice de cel ce nu se bizuie pe sine, că acela aşteaptă de la Dumnezeu. Nu este bine să fie omul singur, că acela ascultă de sine şi îşi are voia sa. Şi este bine ca omul să fie cu Hristos şi cu copiii lui Hristos, care lucrează viaţă fără de moarte înaintea Domnului. Ferice de cel ce nu se bizuie pe sine la ce este bine, căci cel ce se bizuie pe sine, acela are mărire de sine. De aceea, vouă vă dau Eu, ca să aveţi din Mine, că omul nu ştie cum îi dau Eu. El zice că-i dau Eu ceea ce vede el că e bine pentru el. Nu zice că-şi face el, ci zice că-i dau Eu, dar îşi ia el.
Stau cu voi în sfatul vostru despre Mine şi despre voi şi vin să vă descurc înţelesul cel ceresc, fiilor, dar fiţi înţelepţi. Să nu zică vreunul dintre voi cum zic cei ce au plecat din braţul cuvântului Meu şi Mă fac pe Mine neputincios şi neştiutor şi zic că Eu grăiesc ce aţi grăit voi. O când Eu grăiesc despre cele ce aţi grăit voi, asta înseamnă că Eu sunt cu voi în sfat şi iau aminte, ca apoi să vă desluşesc din Mine, şi înseamnă că acolo unde sunteţi voi, sunt şi Eu. O, să nu fiţi cum sunt cei ce zic: „Domnul nu aude, nu vede, nu ştie“. Ei zic că sunt plini de zile bune, şi zic: „Ştie aceasta Dumnezeu? Are cunoştinţă Cel Preaînalt de acestea?“.
O, fericit este omul pe care-l va certa Dumnezeu şi din legea Lui îl va învăţa pe el. Amin, amin zic vouă: cel ce crede în Mine nu va muri niciodată şi va avea viaţă veşnică. Cel ce moare, cel ce nu are viaţă veşnică, acela nu crede în Mine, şi crede în sine şi face ca sine, aşa cum a făcut Adam. Dar Eu voiesc să fac minune mare cu tine, poporul Meu. Voiesc să fac naştere din nou a lumii, tată. Voiesc să împlinesc cu tine şi prin tine această Scriptură a înnoirii lumii, şi de aceea lucrez în tine dar de credinţă şi de iubire de Dumnezeu, şi de ascultare şi de sfinţenie, poporul Meu, că numai pe tine te mai am viu între oameni. Cel ce crede în Mine, acela este viu şi crede. Cel mort, este cel ce nu crede în Mine, şi iată, nimeni nu crede ca tine în cuvântul Meu cel de ieri şi de azi. Tu eşti aşteptat de cei vii din cer şi de cei morţi de pe pământ. Tu eşti unealta Mea cu care-Mi împlinesc Scripturile venirii Mele cea de a doua ca să fac cer nou şi pământ nou şi pace şi dreptate pe ele, iar cei necredincioşi te vor vedea pe tine unealtă în mâna Mea.
Mergi, Ierusalime, în mijlocul mulţimilor şi suflă peste ele în numele Meu, iar pe drumul Meu cu tine să te slujească vreme dulce, vreme cu soare şi cu căldură şi cu răcoare şi cu bucurie şi cu mântuire peste oameni, fiule Ierusalime. Mergi, tată, şi dă cuvântul Meu oamenilor! Cuvântul Meu de facere nouă, de naştere nouă peste oameni pune-l peste oameni, că te-am făcut semănător din Mine, şi tu eşti fiul Meu, Israele român, iar Eu sunt Tatăl tău Cel din cer. Amin.
Fericit este cel ce intră sub această viţă sub care stai tu, căci Eu sunt viţa, şi tu eşti mlădiţa Mea, Ierusalime nou, şi nimeni nu înţelege ce înseamnă Ierusalim nou. Toată lumea te numeşte pe tine Noul Ierusalim şi nu ştie cum de te numeşti tu aşa cum te numeşte el, dar te numeşte. Fericit este cel ce va intra sub această viţă şi sub mlădiţa ei ca să crească mlădiţă din mlădiţă, fii din fii, aşa cum Dumnezeu a voit să se înmulţească omul Său, omul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.
01-06-1997
