Mă fac auzit cu venirea Mea cuvânt la poporul Meu cel din mijlocul neamului român. Pentru cel ce crede din pricina inimii curate din el, nu este greu înţeleasă venirea Mea de azi, dar pentru cel ce nu crede din pricina inimii lui ispititoare şi a îndoielii cea de la semeţie şi de la păcatul făţărniciei, este greu înţeleasă coborârea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu am spus: vai de omul necredincios, de omul păcătos, căci acela este om urât prin păcatul necredinţei, care aduce în om păcătoşenie şi care-l face urât pe om, şi nu ştie acesta nici să crească, nici să scadă, şi se vede aceasta.
Sunt Domnul Iisus Hristos, şi prin îngeri am primit numele Iisus. Mă fac cuvânt în cartea Mea de azi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt Mângâietorul. Să nu se împiedice în Scripturi omul necredincios, care spune că Eu am terminat de cuvântat peste pământ acum două mii de ani, odată cu Ioan, proorocul şi botezătorul Meu. Să se uite omul bine în Scripturi, căci Eu am spus că voi fi până la sfârşitul veacurilor în toată vremea cu ai Mei pe pământ, căci dacă pe pământ n-ar fi prooroc de la Dumnezeu, n-ar mai fi lumină din Lumină pe pământ, şi ar fi numai omul, iar omul nu se pricepe la altceva decât la răstignirea Mea ca să nu fiu Eu, şi ca să fie el, şi chiar în numele Meu să se aşeze el să stea aşa cum stă el, după mintea lui.
M-am vestit în porţi să intru în carte cu sărbătoarea Mea şi a arhiereului Meu Vasile, cel care ca şi Mine ierta păcatele oamenilor, şi lucra aceasta în numele Meu. Şi cum în numele Meu? El cerea la Mine ceea ce voia să fie, şi apoi rostea numele Meu, aşa cum Petru spunea celui ce avea să fie vindecat: «Te vindecă Domnul».
O, poporul Meu, am venit iarăşi cuvânt de sărbătoare. Cum te găsesc, tată? Te găsesc în Mine? Te găsesc în tine? Tu trebuie să-ţi răspunzi ţie la întrebările acestea, fiule, căci răspuns Mie poţi să-Mi dai numai cu fapta.
O, ce este omul care este în Mine? Acela este om cu putere din puterea Mea în el. Când arhiereul Meu Vasile a lăsat pe pământ curată credinţa peste biserică, a poruncit să se pecetluiască uşile locaşului de închinare şi să se facă apoi rugăciuni pentru deschiderea uşii, din două părţi să se facă rugăciuni; să facă şi cei ce furaseră locaşul de închinare, şi să facă şi el cu biserica lui, cu credincioşii lui, iar cel ce era în Mine a avut putere mare şi s-a rugat Mie să se desfacă uşile locaşului de închinare, iar Eu l-am ascultat pe el şi am cutremurat cetatea şi pământul de sub ea şi s-au desfăcut zăvoarele uşilor locaşului de închinare şi a intrat ucenicul Meu şi biserica sa, pe când cei ce s-au rugat mai întâi cu trei zile de priveghere şi de rugăciune n-au izbutit, căci aceia nu erau în Mine, şi erau în ei. O, aşa l-am slăvit Eu pe arhiereul Meu, căruia îi stăteau împotrivă toţi slujitorii bisericii din vremea aceea, a căror îngâmfare i-a făcut să cadă în erezie şi să rătăcească norodul! O, câtă neputinţă s-a aşezat pe trupul lui din pricina tristeţii şi a zdrobirii de suflet! Toţi cei ce stăteau atunci pe scaun de biserică, toţi îşi căutau ale lor, şi aceasta îl orbeşte pe om şi îi împietreşte cerbicea şi netemerea de Dumnezeu, dar arhiereul Meu ardea de dorul slavei Mele din biserică şi voia să stea în Mine biserica. L-am dăruit pe el cu slava Mea cea mai presus de fire şi i-am dat putere să ierte păcatele omului şi să le şteargă de la faţa Mea. Când femeia cea slabă prin păcătoşenie a venit la el cu hârtie pecetluită în care ea şi-a scris grelele ei păcate, el a cerut la Mine să i le şterg, iar când hârtia a fost deschisă s-a văzut puterea rugăciunii lui, puterea smereniei lui, putere de care au grăit apoi cei din vremea lui, cei din urma lui, şi aşa l-am slăvit Eu pe pământ pe cel atât de chinuit şi de dispreţuit şi de lepădat de cei semeţi, care se numeau cei adevăraţi ai bisericii. O, poporul Meu, cel ce este în Mine, acela este om cu putere, dar este şi cu milă în el, aşa cum se vede prin lucrarea lui cea plină de milă, fiindcă asprimea unui slujitor de-al Meu se aspreşte pentru binele omului neascultător şi se încruntă împotriva obrăzniciei omului, dar este amestecată cu multă, multă milă pentru vindecarea celui căzut.
E sărbătoare pentru Mine în ziua aceasta, căci după opt zile de la naşterea Mea din mamă Fecioară am fost dus la templu ca să fiu tăiat împrejur în trup şi să primesc numele Iisus, nume pus Mie de înger mai înainte de zămislirea Mea, şi dacă M-am dus, Mi-am făcut prin aceasta cunoscut numele Meu şi s-a vestit în ziua aceea că M-am întrupat şi M-am făcut Om. Fiul Omului M-am făcut pe pământ, şi prin supunere şi ascultare am trăit înaintea oamenilor, şi aşa Mi-am făcut nume, şi numele Meu era Iisus.
O, poporul Meu, cel ce seamănă cu Mine prin supunere şi prin ascultare, acela are numele Meu pe fruntea sa. O, fiule, dacă te porţi cu duh umilit înaintea mai-marilor tăi, tot la fel să te porţi şi cu cei de sub tine, şi cu cei mai mici ca tine. Ai grijă să nu faci păcate, tată! O, nu-i frumos să-l faci de râs pe fratele tău cu gând să-ţi faci ţie cinste. Ai fi neumilit prin aceasta, pentru că şi tu faci rău vieţii tale, şi iată, ai fi nedrept. O, să nu faci aşa păcate, fiule povăţuit din cer!
O, cât de mult te-aş tot învăţa, poporul Meu! Eu sunt Cel ce văd ce păcate dau să te învinuiască înaintea Mea, şi dau să te scot din aluatul lor, tată. O, cel potrivnic prin nemulţumire, dacă şi numai unul îşi trage de partea nemulţumirii lui, acela are putere să ucidă pacea acestei lucrări, lucrarea cuvântului Meu peste pământ. Vedeam de departe, căci sunt în mijlocul tău, şi nu voiam să văd cum se clatină cei ce s-au clătinat, şi dacă s-au clătinat, iată cât de greu lovesc ei în pacea coborârii Mele!
O, să nu se strice, să nu fie date deoparte rânduielile date de Mine! Să le lucraţi pentru slăvitul mers al lucrului Meu cu voi, ca să fiţi voi voia Mea, căci unde este ascultare nu este diavol, fiilor. O, nemulţumirea celor nemulţumiţi îi face să nu mai creadă în coborârea Mea, iar cel mai fericit este cel ce ascultă, tată. Duhul cârtirii şi al nemulţumirii, acesta este un drept luat pe nedrept, şi este atac la drepturile celorlalţi şi este duh de stăpân. O, e bună inima mulţumită şi hrănită cu cele de sus, căci cele de jos golesc de Dumnezeu inima omului. Vă rog, tată, rugaţi-Mă ca David, în toată clipa rugaţi-Mă şi-Mi spuneţi: «De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă, Doamne, şi de nu mă vor stăpâni mă voi izbăvi de păcat mare». O, vă trebuie rugători pentru voi înaintea Mea, aşa cum i-a trebuit femeii care şi-a pus pe hârtie păcatele, şi de ruşinea lor le-a pecetluit şi le-a dat arhiereului Meu Vasile, rugându-l să nu i le citească şi să ceară la Mine ştergerea păcatelor ei, iar arhiereul Meu cel plin de putere din Mine aşa a făcut, şi n-au mai rămas scrise pe hârtie păcatele ei. Vă trebuie mijlocitori, fiilor, dar căutaţi să iubiţi pacea. Când răul din om se împacă cu răul din alt om, atunci este pace. Când binele din om se împacă cu răul din el sau din alt om, iarăşi este pace, dar când binele se ceartă cu răul, fie în om, fie prin el în afara lui, atunci nu mai este pace, şi este luptă între bine şi rău, şi aceasta este pacea pe care trebuie s-o iubiţi. O, şi mulţi vor să facă bine şi dreptate, dar nu oricine poate face aceasta când vrea să facă, fiindcă trebuie să semene cu Dumnezeu omul şi să fie drept şi blând şi smerit cu inima, şi nicidecum drept în el însuşi prin faptele pe care le arată şi nedrept cu cel căruia voieşte să-i facă bine, căci pentru aceasta trebuie inimă curată, iar inima curată este în cel ce vede pe Dumnezeu, precum este scris. Amin.
O, dacă omul nu lucrează ca Mine, acela nu are inimă curată, poporul Meu! Eu am lucrat curat şi i-am făcut sfinţi pe cei desfrânaţi şi păcătoşi în fel şi chip, dar omul, iată, îi face desfrânaţi pe cei sfinţiţi de Mine pentru lucrarea Mea de pe pământ, ca să strice numele Meu cel mare între oameni, şi cine face aşa este om osândit, săracul, iar cel osândit se ascunde.
O, poporul Meu, îţi grăiesc mai pe limba omului acum, şi iată ce-ţi spun: când omul scapă un vânt între mai mulţi, aerul curat se strică atunci pentru toţi, şi toţi între cei în care nu este vina se gândesc fiecare la toţi ceilalţi, iar cel vinovat se poate ascunde şi poate învinui pe toţi ceilalţi pentru aerul stricat şi stă liniştit că ar fi descoperit cum că el ar fi stricat aerul curat, aerul care miroase apoi a ascundere.
O, fiilor, nu-i frumos să se facă de râs frate pe frate şi să se ascundă apoi om după om pentru fapta sa. N-au câştigat nimic cei ce au învinuit înaintea Mea pe păcătoasă. Din contra, dinaintea cuvântului dreptăţii Mele au plecat ruşinaţi unul câte unul, căci Eu sunt Cel ce descopăr vina omului când el învinuieşte pe aproapele său ascunzându-se în el cu răul pe care îl face, cu aerul pe care-l strică. Omul se face luişi idol şi de aceea greşeşte el aşa de mult împotriva aproapelui său, bietul de el. Iubirea de sine, părerea de sine, de la care pleacă atâtea păcate din om în părţi, aceasta înseamnă slujire la idoli, fiilor. Mergeam prin cetăţile pe unde aveam creştini, mergeam cu cei purtători ai cuvântului Meu peste poporul care a cunoscut lucrarea Mea şi pe trâmbiţa Mea, şi îi spuneam lui aşa: «Poporul Meu, Israele, poporul Meu, nu te mai închina la idoli, nu mai fă aşa ceva, tată». O, iată de ce le spuneam aşa! Spuneam aşa că nu voiam să piară în lume acest popor, căci lumea este închinătoare la toţi idolii ei şi n-am voit, poporule hrănit, n-am voit să semeni tu cu lumea, tată, şi-ţi spuneam că bobul sec de Dumnezeu va trece prin sită, şi tu trebuia să fii veghetor apoi la cele ce ţi-a spus cuvântul Meu să faci.
O, arhiereul Meu Vasile este în coborârea Mea de azi cu ceata sa, căci fiecare este în rândul cetei sale, şi cei cereşti stau cete-cete, şi acolo sunt şi Eu, sunt unde sunt împreună cei ce sunt ai Mei, şi acolo unde sunt Eu, sunt şi ei; şi acolo unde sunt ei, sunt şi Eu, precum a fost promisiunea Mea când M-am dus la Tatăl pentru ca să pregătesc loc celor ce sunt ai Mei. Amin, amin, amin.
– O, şi pe pământ şi în cer eşti Tu acolo unde sunt ai Tăi, Dumnezeule ai celor ce sunt! Cei ce sunt, sunt vii, Doamne. Tu eşti viu în vecii vecilor, şi tot aşa sunt şi cei ce sunt, căci sunt ai Tăi cei ce sunt, numai ai Tăi, Doamne. Duhul rău, potrivnicul Tău şi al omului, dacă duhul acesta este şi lucrează atât de mult, o, cum să nu fii Tu? Tu eşti mai înainte de a fi duhul rău, căci duhul rău s-a născut din om, şi s-a născut din om împotriva omului. Eu când am văzut multul şi întunecatul lui război împotriva omului neajutorat înaintea acestui duh, care îl slăbeşte şi apoi îl zdrobeşte pe om biruindu-l, după ce îl minte cu faţa lui, care nu se vede, m-am ridicat atunci şi am rostit în numele Tău, cu numele Tău legătură asupra lui şi numire a lui pe locuri neumblate de oameni, şi l-am învăţat să asculte. O, ca să asculte de om şi să se supună acest duh potrivnic Ţie şi omului, îi trebuie puterea Ta celui ce se luptă cu acest duh, iar eu i-am spus lui: «Să te certe pe tine Domnul, duhule potrivnic!», şi i-am numit apoi toată lucrarea lui cea rea ca să i-o descopăr, şi iată, îl învăţ pe poporul Tău de azi să-şi descopere, spre slăbirea duşmanului lui, care nu se vede, să-şi descopere toate cele ascunse în el fiecare, căci cele ascunse sunt cele rele, sunt cele ale duhului rău, care se ascunde, dar care miroase urât, stricând aerul, stricând pacea, stricând adevărul şi pe om. O, nu se poate ascunde cel rău, cel potrivnic, căci Edom a fost descoperit rău încă de când a ieşit din pântecele mamei lui, căci a ieşit roşu peste tot, şi tot aşa se înroşesc şi cei ce fac răul împotriva celor mici la suflet, celor slabi cu puterea. Omul care se ascunde cu răul făcut împotriva celor slabi şi mici la suflet, acela nu se poate ascunde mult, căci unde nu este pocăinţă şi umilinţă, acolo este îngâmfare, iar îngâmfarea învârtoşează purtarea omului şi îl dă de gol pe cel ascuns în el cu rău asupra aproapelui său.
O, Doamne, dulce şi milos mi-a fost duhul înaintea omului credincios şi iubitor de Dumnezeu, dar aspru şi tăios mi-a fost cuvântul şi fapta asupra celor necredincioşi şi şovăielnici şi neascultători, care atât de mult Te-au chinuit şi m-au chinuit pe vremea trupului meu cel slab de tot, şi tot mai slăbit din pricina atâtor, atâtor întristări, şi bucurii n-aveam de pe niciunde, decât de la dorul să fie frumoasă şi curată turma Ta, biserica Ta, şi cu acest dor m-am mângâiat, căci mângâietori nu găseam, şi duhul lumii din om mă duşmănea, căci diavolul mă duşmănea adânc. L-am duşmănit şi eu pe el şi i-am scris carte şi l-am pus să asculte de ea prin cei ce au în ei puterea Ta pe pământ, prin cei ce seamănă cu Tine între oameni, dar nu prin înfăţişare, ci prin Duhul Sfânt, Care cârmuieşte lumea, Care fuge de vicleşug, Care Se depărtează de cei fără pricepe de sus şi Care fuge dinaintea fărădelegii, martor al gândurilor celor mai ascunse, cunoscând înainte şi auzind toate cuvintele, cuprinzându-le pe toate până la o şoaptă, iar cel ce grăieşte nedreptate nu poate să se ascundă, căci dreptatea nu-l uită pe el dacă nu se întoarce, precum este scris. L-am duşmănit pe diavolul şi i-am scris hotar, cu numele Tău am scris aceasta, şi i-am ajutat pe oameni să scape de duşmanul diavol, punându-le în inimă pocăinţa şi nădejdea şi învierea şi mărturisirea, şi până la groapa care m-a primit în pământ au mărturisit cei ce au văzut lucrarea cea măreaţă a numelui Tău prin slujitorul Tău, căci Ţi-am fost ucenic cu Duh Sfânt şi cu foc în inimioară, chiar dacă eram atât, atât de slab cu trupul meu cel plin de întristare zi şi noapte din pricina defăimării de la oameni, de la slujitorii de altare, care nu puteau îndura măreţia Ta cea dăruită mie, o, Doamne. O, întristată mi-a fost inimioara pe pământ! Tânjeam după mângâiere în durere şi nu ajungeam la ea, şi ea nu ajungea la mine. Mă mângâiam cu Grigorie, dar cât pe ce era să mă creadă şi el smintit, căci lupta de la cei ce mă duşmăneau era multă, şi era cu mare defăimare peste lucrarea mea, peste Tine, Cel întreg, Cel adevărat Dumnezeu, ca şi Tatăl.
O, popor călăuzit de Luceafărul Cel de dimineaţă! îţi trebuie inimă dulce, dulce, fiule. Inima cerească este inimă dulce, iar cea pământească nu este aşa, ci este ca omul.
O, fiţi dulci, dulci, voi, copii străjeri în calea venirii Domnului. Voi îi faceţi Domnului ucenici, voi îi puneţi pe cale şi îi îngrijiţi prin vremea cea cu strâmtorare şi cu necredinţă, voi sunteţi sprijinul Fiului lui Dumnezeu. Spuneţi-i diavolului să-şi piardă puterea, şi şi-o va pierde, dar staţi voi întru toată puterea Domnului, căci vremea este cu mult duh rău în ea! Spuneţi-i duhului potrivnic care bate în voi ca să vă îmbrace în întunericul lui cel rătăcitor de oameni, spuneţi-i în numele Domnului şi cu numele Domnului spuneţi-i să tacă! Să tacă! Iar sculele lui să se întoarcă la pocăinţă şi la umilinţă şi la credinţă, nu la voi, căci nu cel ce este cu trupul lângă voi este cu voi, ci, din contra, cei ce vă poartă în inimă pentru că sunteţi ai Domnului, pentru că luptaţi pentru mântuirea oamenilor, căci aveţi în voi de la Domnul duh iubitor de oameni, duh dătător de viaţă. Fiţi plini de credinţă că Domnul va fi biruitor. Amin. Vă dau mângâiere, că nu aveţi, ci numai dureri de la lovituri aveţi. Vă mângâi, căci ştiu durerea nemângâierii. Omul plânge de mângâiere pentru el, dar voi aveţi nevoie de mângâiere pentru puterea Domnului în voi, pentru ca să-L purtaţi pe Domnul întru venirea Sa. Ne uităm la voi ca la nădejdea cea din urmă a Domnului şi a noastră, căci sfinţii aşteaptă la sfârşit de timp răscumpărarea lor şi a trudei lor şi a jertfei lor pe altarul credinţei sfinte. Vă mângâie sfinţii întru venirea Domnului cu ei. Fiţi mângâietori, şi aşa mângâiaţi-vă. Eu aşa m-am mângâiat în toate durerile de duh şi de trup.
Tu, popor învăţat de Dumnezeu de sus şi de jos, nu uita povaţa mea de sus pentru inimă dulce, dulce, fiule. Inima dulce este inimă cerească, iar cea pământească nu este aşa, ci este ca omul. Nu uita că omul nemulţumit şi cârtitor prin nemulţumire are duh de stăpân. Apleacă-te cu mulţumire, cu umilinţă, cu pocăinţă, cu inimă dulce, ca să ai duh de fiu. înseninaţi-vă faţa voi, cei încruntaţi la inimă! Nu vă jucaţi de-a statul cu Dumnezeu voi, cei nemulţumiţi! Lăsaţi-vă moi, ca să puteţi fi plămădiţi voi, cei care n-aţi intrat la făcut după ce aţi venit spre Domnul! Primul pas al celui ce crede venind apoi spre Domnul, este lepădarea de sine şi iubirea pentru cruce. Cereţi învăţătură şi intraţi sub fapta ei apoi! Eu am fost aspru cu diavolul, dar şi cu omul, căci diavolul se naşte din om. Fiţi ascultători prin credinţa în cei ce vă călăuzesc şi prin dragostea de ei, ca să-i puteţi asculta pentru mântuirea voastră. Veţi fi asemenea Lui dacă veţi asculta de ei, urmându-i spre El pe cei ce vă călăuzesc. Binecuvântare arhierească vă dau. Luaţi ceea ce vă dau! Amin.
Iar Tu, Doamne, pecetluieşte cuvântul meu şi dă-i viaţă în fii, căci eu îţi sunt ucenic, şi am slujit poporului Tău în ziua mea de serbare. Amin, amin, amin.
– O, binecuvântată să fie puterea învăţăturii de azi peste tine, poporul Meu! Nu amâna judecata ta! Fă-ţi singur procesul şi te ridică spre lucrul cel sfânt, căci cei umiliţi lucrează mântuire. Uită-te la rugăciunile sfinţilor, vezi cât se umileau ei prin rugăciunile lor înaintea Mea, cât plângeau, cât de mult şi limpede îşi vedeau ei nevrednicia! Fii umilit, poporul Meu! Fii, tată, curat cu inima, căci inima este locaşul Meu în om, iar Eu sunt Dumnezeu în om când pot să stau pe scaunul Meu de venire, în inima omului când stau. Pace ţie! Binecuvântare arhierească îţi dau! O, cum trebuie să fie cei binecuvântaţi?
Pace ţie, poporul Meu! Sunt Arhiereul Cel mare, Domnul Iisus Hristos. Sunt Domnul Dumnezeul tău, şi am grăit ţie în zi de sărbătoare cuvântul vieţii. Ia-l şi pune-l peste tine! Pune peste tine ce-ţi dau Eu, poporul Meu! Amin, amin, amin.
14-01-2009
