Coboară Domnul pe pământ cuvânt, însoţit de sfinţii Lui. Amin.
Eu sunt Dumnezeul celor credincioşi Mie, Care Mă mărturisesc celor necredincioşi, căci Eu trebuie să Mă vestesc tuturor, ca apoi să împlinesc tot cuvântul Meu, care nu trece fără să se împlinească. Chiar dacă omul nu înţelege taina cuvântului Meu, căci omul nu are ochi de văzut, cuvântul Meu tot se împlineşte, iar cine are ochi de văzut şi urechi de auzit, acela înţelege pe cele ce sunt şi se fac, iar cei necredincioşi rămân ceea ce sunt ei. Niciodată cei credincioşi nu au ce să piardă, dar cei necredincioşi pierd, şi îşi pierd tot mai mult credinţa, şi aceasta ca plată a necredinţei lor.
O, ce ar face omul, bietul de el, să Mă port Eu cu el aşa cum se poartă el cu Mine şi cu semenii lui? Eu însă, ca Unul ce văd peste tot, merg, şi nu Mă împiedic în om, căci sunt Cel ce pot peste tot şi peste toate, şi Mă sprijinesc cu cei credincioşi când lucrez, căci cei credincioşi au umilinţă, au iubire, au vedere, au pocăinţă, căci cugetul lor este locaşul Meu, nu este al lor, şi este mersul Meu între cer şi pământ. O, fericit este înaintea Mea omul care se face purtător al înţelepciunii Mele după ce Eu Mă descopăr lui şi când el se face casă a iubirii de Dumnezeu şi de oameni ca să-i tragă la Mine pe oameni!
Eu, Domnul, cobor în carte cu sărbătoare de sfinţi, poporul Meu. Cât ai fi tu de slab sau de greşit, tu eşti mare înaintea Mea dacă Eu pot să cobor în mijlocul tău cu tot cuvântul slavei Mele de azi, căci slava Mea este cuvântul, aşa cum de la început a fost şi este. Mă slăvesc în cuvânt în mijlocul tău, iar credinţa ta este darul lui Dumnezeu peste tine, poporul Meu. Dacă Eu nu ţi-aş da, tu n-ai avea credinţă în venirea Mea cea de azi la tine. Iată-i pe cei ce au aruncat de peste ei acest dar! Uită-te la ei ca să vezi cum sunt cei ce pierd darul credinţei şi fereşte-te de şarpele îndoielii, tată, căci cine este muşcat de acest şarpe, aceluia i se strică ochii şi urechile, mintea şi credinţa şi stă nepăsător de boala lui, chiar dacă duhul îi oftează.
O, poporul Meu, fugi, tată, de căderea din har şi întăreşte-te în credinţă, şi cere la Mine să fac mare în tine harul acesta, căci prin harul Meu tu stai lângă izvor dacă stai. Stai, tată, lângă lucrarea venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om, căci prin statul tău cu Mine şi prin venirea celor ce vin spre harul credinţei în venirea Mea, se împlineşte Evanghelia Mea prin care am spus acum două mii de ani şi aşa am spus: «Cine nu lasă pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, soţie şi copii, averi şi ranguri, ba şi pe sine însuşi, unul ca acela nu poate fi ucenicul Meu», unul ca acela iubeşte toate acestea şi stă împotriva Mea cu ele, stă împotriva Evangheliei lui Hristos, care s-a vestit şi se vesteşte de la margini la margini, învăţându-l mereu pe tot omul să se lepede de sine şi să vină după Mine şi să se facă locaş al împărăţiei Mele, după ce Eu trezesc în el straja sufletului lui, credinţa, care se descoperă în om, descoperindu-L pe Domnul de Stăpân şi de viaţă a omului.
O, fiilor care Mă purtaţi dinspre Tatăl spre om, dragostea voastră de Dumnezeu şi de oameni îmi adună fii dintre fiii oamenilor, tată, şi la aceştia voi le daţi putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, măi fiilor copii. Cine vine după Mine lăsând mamă şi tată, fraţi şi surori, soţie şi copii, averi şi ranguri şi apoi pe el însuşi, acela primeşte apoi şi mai mult în viaţa aceasta, iar în viaţa care vine primeşte viaţă veşnică, fiindcă Eu aşa am spus şi aşa am făgăduit. Am făcut Eu rău că am spus să facă acestea cel ce vrea să vină după Mine şi să se facă Mie ucenic? Am făcut Eu rău că i-am despărţit de toţi ai lor pe cei ce Mi i-am făcut ucenici ca să călătoresc apoi cu ei din cetate în cetate, vestind Evanghelia împărăţiei cerurilor pe pământ? A făcut rău muceniţa Ecaterina că M-a aflat şi M-a iubit şi M-a mărturisit apoi, despărţindu-se de pământ pentru mărturisirea Mea? Au făcut rău sfinţii Mei mărturisitori că şi-au pierdut viaţa pentru Mine, câştigându-şi-o pe ea întru Mine, precum Eu am spus despre cei ce-Mi urmează Mie? Şi dacă n-au făcut rău aceştia, atunci voi, cei ce deschideţi celor ce vin la izvorul Meu de cuvânt şi la iubirea de Dumnezeu, de ce mai sunteţi voi huliţi, tată? O, voi sunteţi huliţi de cei necredincioşi, fiilor. Sunteţi huliţi de cei ce iubesc lumea aceasta, care trece, lumea şi duhul ei cel stricător de om, căci lumea înseamnă pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii, precum este scris în Scripturi. Iată, sunt luaţi în gura lumii cei ce fac ca voi, despărţindu-se de toţi ai lor cei după trup ca să fie numai ai Mei apoi. Ies aceştia cu ceva în afara Evangheliei Mele? O, fericiţi sunt aceştia, tată, căci aceştia află izvorul vieţii şi beau din el şi se nasc din cer, înviind din stricăciune, aşa cum muceniţa Ecaterina a făcut şi apoi M-a mărturisit înţelepţilor lumii din vremea ei, nemaiputând fi aceştia înduplecaţi apoi să se întoarcă la înţelepciunea cea omenească şi care îl desparte pe om de Dumnezeu, căci cel ce se bizuie pe sine însuşi, acela este nebun. O, fericiţi şi sfinţi sunt cei ce se ridică deasupra trupului şi a lumii, neîmpiedicându-se de cei ce sunt ai lor după trup ca să vină după Mine apoi, şi, iarăşi, fericiţi sunt cei ce vin împreună soţi şi familie şi neam spre lucrurile Mele între oameni ca să-i pun pe ei la lucrul mărturisirii cea pentru Dumnezeu şi la naştere de noi ucenici şi de mulţi fii pentru împărăţia Mea în ei! Celui ce întoarce pe om de la păcat la Mine, de la duhul lumii la Duhul lui Dumnezeu, aceluia i se iartă toate păcatele şi se face el apoi lumină a lumii pe pământ, cale a omului spre Dumnezeu, căci omul este pribeag pe pământ şi aşa umblă dacă nu află calea, iar calea Eu sunt, şi tot Eu sunt şi adevărul şi sunt şi viaţa omului. Amin.
Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, Eu sunt, omule, şi Mă vestesc ţie cine sunt Eu. Nu tu eşti, tată, acela peste om, ci Eu sunt, iar numele Meu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi sunt cunoscut de cei credincioşi lui Dumnezeu. Eu sunt Cel ce am putere să iert păcatele tale, omule, şi Mă vestesc ţie cine sunt Eu. Amin.
O, nu trebuie să aibă nimic şi pe nimeni pe pământ omul dacă vrea să fie ucenicul Meu. Nu trebuie să-şi strângă nimic luişi cel ce vrea să fie liber şi să înmulţească numărul celor credincioşi lui Dumnezeu pentru împărăţia Mea în om, căci mulţi oameni sunt pe pământ, dar au de tată pe diavolul, fiindcă stau împotriva Mea cu viaţa lor aceştia, căci viaţa de pe pământ a omului e numai păcat, iar păcatul este om.
O, nu mai ştie omul să vorbească cu Dumnezeu, dar iată, Dumnezeu grăieşte cu omul, şi nu are omul credinţă care să deschidă Domnului uşa când El vine şi bate ca să intre. Mă ţine omul la uşă, căci nu Mă cunoaşte. El şi-i cunoaşte pe-ai lui şi stă cu ei până la moartea trupului lui, şi apoi vine la Mine omul şi dă cu ochii de Dumnezeu, privind înlemnit atunci. O, e târziu atunci să mai poţi pentru Dumnezeu, omule, şi iată de ce umblu Eu acum după tine şi te strig ca să ieşi la vedere şi ca să pot Eu apoi să Mă fac cunoscut ţie pentru salvarea ta din necredinţă şi din depărtare de Dumnezeu!
O, fii lucrători ai poporului Meu cel învăţat de Dumnezeu, ridicaţi-vă, tată, şi urniţi-i din amorţirea lor pe cei nelucrători cu duhul, pe cei ce sunt numai trup în poporul Meu cel de peste tot, căci vin dureri pentru nelucrare, tată. Voiesc să-Mi fac datoria peste cei necredincioşi şi peste cei nelucrători şi să Mă spăl pe mâini de păcatul necredinţei lor, căci nelucrarea înseamnă necredinţă, tată. învăţaţi-i pe tot mai mulţi dintre cei ce au băut din acest izvor de cuvânt al Meu timp de cincizeci de ani şi mai bine, şi învăţaţi-i, iarăşi, pe mulţi dintre cei ce nu ştiu ce înseamnă Dumnezeu pe pământ cu oamenii, învăţaţi-i să-şi călugărească viaţa, ei şi toată casa lor, şi să scape de păcat, căci mănăstirile se închid curând, curând, dar Eu vă spun că s-au şi închis şi se închid, chiar dacă par că se deschid uşile lor şi că se fac mai multe, dar nu, acestea se închid şi se vor închide de tot, din pricina vieţii lumeşti în care petrec cei ce s-au acoperit cu haină de monah, cu haină de sfânt. Adevăratele mănăstiri cu viaţă de monah în ele au fost şi sunt în case tainice la vedere, căci cei smeriţi cu viaţa se umilesc, se tăinuiesc şi nu se urcă pe înălţimi ca să se arate cu viaţă mănăstirească trâmbiţată şi cu biserici de zid înalt şi împodobit. O, numai atât nu e de ajuns să-i tragă aceştia pe oameni spre Dumnezeu, ci trebuie trăiri sfinte şi cu putere în cei lucrători pentru întoarcerea multora de pe calea lumii spre viaţă călugărită, şi trebuie biserică zidită din oameni, din inimi pline de iubire şi de credinţă şi de mărturisire apoi, căci fără de mărturisire nu se naşte în oameni credinţa şi apoi viaţa.
Muceniţa Ecaterina binevesteşte de lângă Mine mărirea Mea în cei sfinţi şi lasă cuvânt de chemare a omului la Dumnezeu, căci aşa sunt cei ce cred în Mine pe pământ, iar Eu sunt Domnul şi Dumnezeul lor şi Mă slăvesc în ei pe pământ şi în cer pentru iubirea lor. Amin, amin, amin.
– O, Doamne al puterilor în cer şi pe pământ, lucrarea de azi a cuvântului Tău Te coboară la om cu sfinţii pe pământ, căci patria sfinţilor Tăi este văzduhul, iar cei din văzduh văd, căci Duhul este Cel ce vede şi Cel ce aduce omului viaţa. Le spun fiilor şi fiicelor oamenilor că eu m-am lepădat de mine însămi şi de cei ce mă iubeau pentru ei şi Te-am ales pe Tine iubire, căci Tu îl iubeşti pe om pentru el, pentru viaţa lui cea veşnică, Doamne. Puteam să ascult şi eu de mine însămi, dar n-am mai putut să fac aceasta dacă am aflat că Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa. Ţi-am dat înţelepciunea mea dacă m-am dat Ţie, iar Tu ai lucrat-o pe ea şi ai făcut din ea frumuseţe cerească şi Te-ai sălăşluit în ea şi m-ai făcut ucenic cu duh dătător de viaţă, şi am dat oamenilor viaţă şi i-am scăpat de moarte, şi n-am mai făcut moarte peste om aşa cum face femeia, căci femeia face omului moarte de şapte mii de ani, şi este nebună femeia dacă face aşa. Când şarpele, cel mai înţelept dintre toate fiarele, când el s-a apropiat şi a întrebat în rai pe femeie: «Ce este ceea ce a zis Dumnezeu ca să nu mâncaţi din toţi pomii raiului?», ea, femeia, a răspuns: «Mâncăm din toţi pomii raiului, dar din pomul cel din mijlocul raiului a zis Dumnezeu să nu mâncăm ca să nu murim». O, dacă ea ar fi fost ascultătoare de Dumnezeu ar fi înţeles despre ce moarte i-a spus ei şarpele când i-a spus: «Nu veţi muri cu moarte, ci în orice zi veţi mânca din el veţi deschide ochii şi veţi şti ca şi Dumnezeu binele şi răul». Şi dacă femeia s-a uitat apoi la pom şi i-a plăcut după ce a mâncat, şi i-a plăcut să cunoască după ce a cunoscut, a luat şi, mâncând, a dat şi bărbatului ei şi a mâncat cu ea, şi apoi li s-au deschis lor ochii şi au cunoscut, şi le-a plăcut să cunoască, şi apoi s-au temut de Dumnezeu, Căruia I-au călcat cuvântul, şi şi-au acoperit ruşinea goliciunii lor, locul de pe trupul lor prin care ei au cunoscut plăcerea neascultării, şi şi-au făcut acoperământuri în jurul trupului, precum este scris, iar când au auzit ei glasul Domnului umblând prin rai s-au ascuns de Dumnezeu între pomi, dar Domnul l-a strigat pe Adam ca să se arate şi să dea răspuns lui Dumnezeu, şi Adam I-a zis Domnului: «Sunt gol». «O, cine ţi-a spus că eşti gol fără numai că ai mâncat din pomul pe care ţi-am poruncit numai din el să nu mănânci?», aşa I-a spus Dumnezeu lui, iar el a spus Domnului pe vinovată.
O, femeii îi trebuie înţelepciune, nu gustul plăcerii, căci dorul ei de plăcere îl face pe om să se uite la ea şi după ea, să i se deschidă ochii asupra ei. în şarpe era înţelepciunea cea ascunsă a lui Dumnezeu, dar în femeie era pofta şi plăcerea, şi dacă a luat din pom, i s-a deschis ei plăcerea şi cunoaşterea plăcerii, şi apoi omul a fost atras de ea şi a căzut prin ea, a căzut în neascultare omul cel zidit de Dumnezeu, şi a căzut prin femeie.
O, fiice ale lui Dumnezeu, şi voi, fiice ale oamenilor! Pricepeţi şi înţelegeţi cum a căzut omul cel zidit de Dumnezeu, căci eu am priceput şi am lepădat din mine fructul morţii omului, care se face plăcere în trup, şi m-am dat ascultării de Dumnezeu, căci mi-a fost milă de om, şi le-am deschis oamenilor ochii spre Dumnezeu, nu spre plăcere şi nu spre cunoaştere, căci cunoaşterea aduce plăcerea în om şi apoi aduce îngâmfarea, şi omul se crede a fi prin acest păcat, şi atunci cade din fericire omul. O, rugaţi-vă Domnului Cel bun şi sfânt şi iubitor, rugaţi-vă să vă dea vouă înţelepciunea sfinţeniei şi faceţi-vă născătoare de sfinţenie peste fiii şi fiicele oamenilor, aşa cum eu am lucrat.
Să lepede femeia pofta trupului, ca să nu nască ea în om pofta ochilor, căci prin aceste două păcate se zideşte în om trufia vieţii, şi nu ştie omul că ea este moartea, nu viaţa. Omul nu iubeşte femeia, ci prin femeie iubeşte păcatul, aşa cum a fost de la începutul omului. Când omul se uneşte cu femeia, se uneşte pentru păcat, căci este orb, fiindcă femeia orbeşte omul, şi omul nu mai vede altceva decât pe femeie. O, treziţi-vă din moarte, fiice ale oamenilor, şi faceţi-vă fiice ale lui Dumnezeu, faceţi-vă viaţă pentru oameni, aşa cum m-am făcut eu, şi am rămas pe pământ rod al înţelepciunii lui Dumnezeu, căci am înviat morţii la glasul meu cel mărturisitor, l-am înviat pe om din păcat. Au înviat din păcat înţelepţii pământului şi s-au dat ei locaş al înţelepciunii lui Dumnezeu, care nu este îndurată de cei ce iubesc deşertăciunea vieţii. Cobor spre voi cuvântul înţelepciunii cea de sus: depărtaţi-vă de păcatul iubirii de voi înşivă! Fugiţi de voi înşivă şi uniţi-vă cu îngerii şi cu sfinţii, şi va învia omul şi toată făptura, şi va fi învierea morţilor, şi vă vor mulţumi vouă viii şi morţii, căci eu aşa am iubit lumea, ca Hristos am iubit-o, şi m-am dat pe mine însămi morţii trupului pentru mărturisirea lui Hristos, ca oricine crede în El, să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică, precum eu am, şi împart din ea viaţă şi lumină peste om. Amin, amin, amin.
– O, poporul Meu, sfinţii grăiesc pe pământ cu oamenii, şi mare este viaţa cuvântului lor, căci au luat în ei lumină din lumină şi au luat din Mine şi au în cer şi se dau oamenilor, tată. Fii credincios, poporul Meu, căci sfinţii sunt vii, tată, precum Moise şi Ilie s-au arătat vii pe muntele slavei Mele. Fii credincios cu adevărat, căci Eu sunt Dumnezeul celor vii, şi sfinţii sunt vii, tată, iar tu să crezi în mărturisirea lor cea din cer. Ai văzut cum vorbea în rai şarpele cu femeia, şi este scrisă în Scripturi vorbirea aceasta. Ai văzut cum vorbeam Eu în rai cu omul, şi este scrisă în Scripturi vorbirea Mea cu el. Ai văzut cum vorbeam Eu cu servii Mei prin vreme, şi este scrisă în Scripturi vorbirea Mea cu ei. Vezi, tată, şi acum, căci Eu vorbesc cu tine, fiindcă pot să fac aceasta, şi vorbesc sfinţii cu tine, tată, căci ei trăiesc în Mine, după cum este scris. Te învăţ să crezi, fiule. Fii credincios, tată, şi să audă vorbirea Mea cu tine tot omul de pe pământ şi să-l ajutăm pe om să creadă în statul Meu cu tine, în statul Meu cu omul în sfat pe pământ, fiule. Hai, tată, să aşezăm în om credinţa că Eu sunt Cel ce vine, că Eu sunt Cel ce sunt! Hai, poporul Meu, să semănăm peste neamul oamenilor credinţa că este Dumnezeu cu ei, că tot ce este pe pământ vorbeşte cu Dumnezeu şi că omul a căzut de tot şi s-a lepădat de tot de Făcătorul a toate.
Te binecuvintez cu duhul înţelepciunii credinţei sfinte, popor agonisit de Dumnezeu. Muceniţa Ecaterina binecuvintează din dreapta Mea oraşul acesta, oraşul cuvântului lui Dumnezeu, şi spune aşa: «înţelepciunea lui Dumnezeu să se reverse din oraşul acesta peste tot pământul, spre înţelepţirea oamenilor, căci Domnul vine în văpaie, şi carele Lui sunt mii de mii, ca şi sfinţii Lui, şi Domnul vine cu sfinţii, precum este scris să vină!». Amin.
Pace ţie, poporul Meu! Pace, tată, peste tine şi pace între frate şi frate! Să fii înţelept pentru venirea Mea, tată. Să te fereşti de păcat, tată. O, fereşte-te de duhul necredinţei şi de omul în care stă acest duh, şi roagă-te cu suspin pentru omul necredincios, căci rugăciunea cea cu suspin rodeşte numaidecât, tată, căci este adevărată, este cu durere, iar Eu răspund celui îndurerat, celui ce Mă cheamă ca să vin, şi aşa Eu vin, poporul Meu.
O, roagă-te, roagă-te pentru neamul român, poporul Meu! Amin, amin, amin.
08-12-2008
