Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică

Vin la tine, Israele, cu zi de serbare, vin în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Vin şi îi fac intrare lui Verginica. Ea va lucra în cartea ei, ea vă va aşeza înaintea Mea, fiilor unşi în grădină. Ea este trâmbiţa Mea prin care M-am făcut cuvânt întru cea de a doua venire a Mea, şi vin şi păstoresc.

Te păstoresc pe tine, poporul Meu Israel de azi, şi iată, păstoresc neamurile pământului, le păstoresc cu toiag de fier, cu cuvântul lui Dumnezeu. Vor, nu vor, le păstoresc ca un păstor bun, că scrie în Scripturi să vin şi să păstoresc neamurile cu toiag de fier. Eu sunt Cel ce împlinesc Scripturile, măi Israele, iar tu eşti unealta Mea cea credincioasă, şi la credinţa ta Mă fac cuvânt, Mă fac toiag de păstorit. Amin.

Să-ţi găteşti fiii, Verginico. E sărbătoare, e mama Mea serbată în cer şi în Israel pe pământ. Ţi-am făcut intrare, tată, că avem casă, avem masă, avem scaun de domnie şi aşternut în Israel; avem popor, măi Verginico.

– Ai Doamne, ai fii, că bunătatea Ta a adunat din lume pe fiii pe care Tatăl Ţi i-a dat din lume ca să ai fii credincioşi pe pământ şi să-Ţi întocmeşti venirea, Doamne, şi ai dat sfinţilor Tăi bucurie ca să aibă cu Tine casă pe pământ şi din Tine să lucreze şi ei mărturisirea Ta şi venirea Ta întru sfinţii Tăi. Sfinţii Tăi sunt vii, iar cei credincioşi se roagă la sfinţi ca să le fie mijlocitori înaintea Ta pentru mântuire, Doamne, dar poporul Tău face voia Ta, şi sfinţii îşi găsesc plăcerea şi puterea ca să le împlinească rugăciunile celor ce se roagă în poporul Tău.

Mă rog pentru poporul Tău, Doamne, ca să-i dai putere să creadă în Tine, să-l umpli de darul credinţei, Doamne, ca să poată fi popor plăcut Ţie prin credinţă, fiindcă totul este cu putinţă celui ce crede, şi vei putea şi Tu prin credinţa acestui popor, Doamne, că iată, Tu la credinţa lui Israel Te faci cuvânt peste pământ, vii cuvânt pe pământ, precum este scris în Scripturi de Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine pe cal alb.

O, popor credincios, dacă tu nu credeai, era greu de om, dar omul pe pământ nu cunoaşte Scripturile, nu ştie să citească în ele, că în ele se citeşte cereşte, nu omeneşte, nu pământeşte, şi de aceea zice Scriptura: «Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă pe pământ?». Iată, Israele, despre credinţa omului de azi era vorba, despre credinţa omului în Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine azi la tine prin credinţa ta, popor iubit de Dumnezeu. De aceea eşti tu iubit de cer şi de sfinţi şi de îngeri, măi Israele credincios, că ţi-a dat Dumnezeu darul credinţei şi te-a aşezat să faci voia Lui pe pământ, voia Lui înaintea Lui, să fii calea Lui întru venirea Lui a doua oară pe pământ, a doua oară, pentru răscumpărarea trupului şi a sufletului, măi Israele măi, căci Dumnezeu l-a făcut pe om ca să-l aibă veşnic. Amin.

Oamenii sunt căzuţi prin înţelepciunea lor, iar tu ai pe Domnul înţelepciune în cugetul tău ziua şi noaptea, şi eşti fericit în Domnul, şi Domnul în tine, că scris este: «Fericit bărbatul care nu stă în sfatul necredincioşilor, care nu stă în scaunul hulitorilor, ci în legea Domnului e voia lui, şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea, ca un pom răsădit lângă izvorul vieţii, cu rod la vreme şi cu frunze neveştejite, iar necredincioşii sunt ca praful luat de vânt de pe pământ, căci ei nu se vor ridica în sfatul celor drepţi ca să judece».

Fiilor, fiilor, deschideţi cartea Domnului, că trece Domnul cu sfinţii Săi în cartea Sa. A venit Domnul cu mine şi cu sfinţii, a venit în cartea mea, şi vom trece în cartea Domnului. Vine Domnul cu Măicuţa Sa în zi de serbare peste Israel. Deschideţi porţile, deschideţi cărţile, deschideţi Domnului, fiilor! Domnul vine cu sfinţii Săi, iar voi, fiilor unşi, să fiţi frumoşi, să fiţi copii frumoşi ca pomii răsădiţi la izvorul vieţii, fiilor, pomi cu rod la vreme şi cu frunze care nu cad. Cine cade, acela este om trufaş. Cine în Israel începe să nu mai creadă cuvântul lui Dumnezeu, acela a căzut în păcatul trufiei, şi cade, cade păcătuind, cade din cer, cade din Dumnezeu precum a căzut Lucifer prin trufie. Omul trufaş nu are minte, încetează să mai aibă minte şi e ca cel ce se vrea ca Dumnezeu şi cade ca frunza care cade, dar voi, fiilor unşi, şi voi, fiilor din Israel, să fiţi copii frumoşi ca pomii răsădiţi la izvorul râului vieţii, cu rod la vreme şi cu frunze care nu cad, căci râurile vor bate din palme deodată şi munţii se vor bucura de faţa Domnului, Care vine să judece pământul, să păstorească neamurile pământului cu toiag de fier. Auziţi voi ce spune proorocul: «râurile vor bate din palme, iar munţii se vor bucura de faţa Domnului». Fiilor, fiilor, cântaţi Domnului cu alăută şi în glas de psaltire, căci voi sunteţi râuri de ape vii, şi scris este: «râurile vor bate din palme deodată».

O, copii iubiţi, pomişorii mei, voi sunteţi răsădiţi de o parte şi de alta a râului cu apa vieţii, precum este scris: «Pe cele două maluri ale râului creşte pomul vieţii, care are roade lună de lună, iar frunzele pomului vieţii sunt spre tămăduirea neamurilor». Creşteţi şi rodiţi, fiilor roditori. Rodiţi râuri de ape vii, rodiţi cuvântul lui Dumnezeu, care vine în dar la voi spre tămăduirea oamenilor. Rodiţi credinţă din darul lui Dumnezeu, că vine Domnul pe calea credinţei voastre. Credinţa ta, Israele, e calea pe care Domnul vine şi păstoreşte cu toiag de fier. Binecuvântată să fie credinţa ta, Israele al cuvântului. Vine Domnul în cartea Sa, vine pe cal alb şi intră în carte şi Se face cuvânt, căci numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Binecuvântată este împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin amin, amin. Pace ţie, fiule, fiule Israele, poporul Meu iubit, calul Meu cel alb, fiule credincios! O, cu cine mai pot Eu grăi pe pământ aşa cuvânt, măi Israele măi, calul Meu cel alb, cal alb pe care şade Domnul ca să vină, precum este scris în Scripturi? Deschide, Israele, Scriptura, că vin şi îţi grăiesc din Scripturi: «Glas de tunet, care zice: Aliluia! Domnul Atotţiitorul este împărat! Mărire Lui şi nunţii Lui, căci mireasă Şi-a pregătit, mireasă cu veşmânt curat şi alb, veşmânt de in curat, viaţă sfinţită. Fericiţi chemaţii nunţii Mielului, căci cuvintele lui Dumnezeu sunt acestea. Şi cerul stă deschis, şi iată, pe cal alb şade Cel Credincios şi Adevărat, Care judecă cu dreptate. Ochii Lui, ca para focului; capul Lui, plin de cununi, iar numele Lui cel scris nimeni nu-l înţelege decât numai El, Domnul, îmbrăcat în strai stropit cu sânge, şi numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, şi oşti din cer are cu El, călări pe cai albi. Din gura Lui iese sabie tăioasă şi cu ea loveşte pe păgâni şi pe necredincioşi şi îi păstoreşte cu toiag de fier şi apasă pe teascul vinului mâniei Lui. Numele Lui e scris pe strai şi pe coapse: împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Şi înger din soare strigă: să vină păsările înaltului cerului la cina Domnului! Şi fiara cu împăraţii pământului care stau în război cu Cel de pe cal alb şi cu oştirea Lui, a fost răpusă cu toţi cei ce au purtat semnele ei închinându-se chipului ei, şi aruncaţi sunt în foc şi în pucioasă care arde».

Israele, Israele, astăzi se împlinesc aceste Scripturi sub ochii tăi, fiule credincios, căci numele Meu cel scris nimeni nu-l înţelege. Scriptura aceasta este adevărată, căci toate cele scrise în ea s-au împlinit. Amin. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum scrie în aceste Scripturi, iar fiara şi proorocul mincinos care minţeau împotriva adevărului din aceste Scripturi au fost aruncaţi în foc şi în pucioasă care arde. Cuvântul lui Dumnezeu este foc care arde, fiule Israele, dar cu cine mai pot Eu grăi pe pământ aşa cuvânt? Cuvântul Scripturii se împlineşte, măi Israele măi. De aceea îmi trebuiai, fiule Israele, că iată, încă o dată grăiesc Scripturi împlinite şi vestite demult, demult, măi Israele. Sunt scrise de atunci de când antichrist se născuse pe pământ ca să ucidă Pruncul Care Se năştea. Se năştea mereu în cei credincioşi Pruncul Cel ascuns în ieslea inimilor celor credincioşi. Antichrist s-a născut odată cu Mine, că el cu Mine are ce are, şi s-a descoperit pe sine, că şi-a pus numele lângă numele Meu, împotriva numelui Meu.

O, tu ai fost aşteptat, măi Israele măi. Tu eşti mic, dar taina ta e prea mare, şi de aceea ai fost aşteptat, şi iată, omul nu Mă înţelege nici pe Mine, Cuvântul lui Dumnezeu, nici pe tine, fruct al cuvântului Meu, drum al întoarcerii Mele la oameni. Dacă Eu nu puneam în tine darul credinţei ca să crezi venirea Mea în cuvânt, mai puteam Eu veni precum este scris? Dar te-am făcut pe tine, te-am născut din cuvântul cel de sus, am pus în tine dar, ca să crezi în Cel ce vine, şi am venit. Călare pe cal alb vin, şi nu înţelege omul veacului acesta, înţeleptul veacului acesta. Oamenii au nume de înţelepţi, de filozofi, de poeţi, de ştiinţifici, de teologi, au nume oamenii, şi oamenii nu înţeleg numele Meu. Cei ce şi-au dat nume nu înţeleg numele Meu, nu înţeleg cuvântul lui Dumnezeu. Poporul Meu, oamenii nu înţeleg taina ta cu Mine şi taina Mea cu tine. Nimeni pe pământ nu înţelege Scriptura, căci ea este cerească, şi oamenii sunt fără de minte, sunt fără de Dumnezeu. Oamenii bisericii zic de tine că eşti om primejdios, măi fiule din Israel. De ce, tată, zic teologii aşa ceva? Zic de frică; le e frică şi de aceea zic aşa, dar cel ce este cu Dumnezeu nu are frică. Teolog este Dumnezeu Cuvântul, asta înseamnă teolog. Le e frică, s-au ascuns sub numele lui Dumnezeu şi nu fac voia lui Dumnezeu şi le e frică. Au luat numele Meu şi l-au pus peste ei, dar voia Mea n-o fac. Cum să nu le fie frică de tine când ei ştiu de la Mine că tu eşti poporul Meu? Eu le-am spus că eşti poporul Meu, le-am spus ca să ştie, că dacă n-ar şti n-ar avea păcat.

O, arhierei ai vremii, preoţi ai vremii, de ce ziceţi voi că poporul Meu este primejdios? Ce vă strică? Ce vă ia? Ei nu iau nimic ce nu-i al lor, precum scrie porunca Mea. Aud de la voi, se suie la cer zvonuri de la voi că poporul cuvântului Meu nu este bun. Dar voi sunteţi mai buni, mai ascultători de Dumnezeu? Ce rău a făcut poporul Meu? Spuneţi-Mi Mie, şi Eu voi cerceta fapta lui. Rugaţi-vă Mie în duh şi în adevăr, căci vă numiţi teologi şi aveţi ştiinţă. Rugaţi-vă lui Dumnezeu dacă aveţi pe voi numele Lui. Spuneţi-Mi Mie ce nu vă place, nu spuneţi oamenilor, că oamenii sunt dumnezei mincinoşi, şi de la minciună nu iese nimic bun. De ce nu vreţi voi să cercetaţi viaţa şi cartea poporului cuvântului Meu? Cartea Mea cu el de ce nu voiţi s-o vedeţi adevăr? De cine vă e teamă? De adevăr vă temeţi? Cartea Mea este adevăr. Şi ce este adevărul? Adevărul Eu sunt. Voiesc să vă dau darul credinţei, căci una este credinţa cea din fire, care nu aduce roade, şi alta este darul credinţei, care uneşte pe om cu voia lui Dumnezeu în om. Eu pe cine voiesc mântuiesc, şi pe cine voiesc împietresc.

Vin în sfatul poporului Meu şi Mă fac cuvânt şi peste voi, arhierei şi preoţi ai vremii. Cuvântul Meu nu se poate lega. Ce veţi face voi dacă Eu voi fi mincinos ca acum două mii de ani? Nimeni nu credea că Eu sunt trimis din cer de la Tatăl, şi Mă făceau mincinos oamenii bisericii, şi când au văzut că n-am fost mincinos, s-au ascuns sub minciuna lor, şi de atunci stau acoperiţi cu ea înaintea adevărului care a înviat pentru veşnicie. Ce veţi face voi dacă nu veţi voi să luaţi de la Mine darul credinţei ca să credeţi în Cuvântul lui Dumnezeu? România este pilda împărăţiei cerurilor, şi se vor aduna spre ea neamurile pământului şi o vor iubi şi vor lua lumina cuvântului Meu din ea, căci Eu o pun lumină în sfeşnic, şi vor mânca pâine din cer noroade multe şi vor şti ce este pâine, căci scris este: «Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii ca să mănânce». Nu duşmăniţi pe poporul Meu. El s-a lăsat jertfă de credinţă şi de iubire, el s-a lăsat să fie voia Mea pe pământ, spre mântuirea neamului omenesc. învăţătura aceasta a Mea este, căci poporul Meu nu e popor de înţelepţi. El este sărac cu duhul, iar cu ochii inimii şi ai minţii se uită la Mine şi la împărăţia Mea şi vede slava Mea în cuvântul acesta. Cuvântul Meu este slava lui Dumnezeu. Credeţi în Mine şi veţi vedea slava lui Dumnezeu în cuvântul acesta. Credeţi în împărăţia Mea care este pe pământ, şi voi n-o înţelegeţi.

O, preoţii nu ştiu ce înseamnă Liturghie sfântă, că dacă ar şti ar înţelege ce spun când spun: binecuvântată este împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Preoţii nu Mă au în trăirea lor, nu au minte preoţii, nu Mă au pe Mine, dar aceasta nu stă în puterea omului. Aceasta este dar de la Dumnezeu nu prin om, nu luat prin om, ci prin harul Meu, care se lasă în cei ce fac voia Mea cea sfântă în trup, Dumnezeu mărturisit în trupul omului, în trăirea omului. Aceasta nu se învaţă de la om sau prin om. Cine l-a învăţat pe Avraam credinţa în Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu? Căci credinţa este dragoste. Cine l-a învăţat pe Melchisedec credinţa în Dumnezeu? Eu i-am învăţat darul credinţei, darul Meu crezând în om, căci Domnul pe cine voieşte miluieşte sau împietreşte, şi nu stă în puterea omului, ci de la Dumnezeu este darul credinţei în om.

Eu sunt Domnul, Eu sunt acest cuvânt. Oricât de mincinos este acest cuvânt înaintea voastră, o, oameni ai bisericii, să ştiţi că Eu sunt cuvântul acesta. Eu sunt, şi veţi vedea pe Fiul Omului în slava acestui cuvânt, căci România este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin. Şi va fi ea ortodoxie trăită de fiii ei cei credincioşi, şi va fi biserică Mie, precum şi este, căci în ea Eu sunt trup şi cuvânt spre pomenirea Mea. Nu numai trup sunt în ea, ci sunt şi cuvânt, căci Eu sunt mereu astăzi.

O, arhierei şi preoţi, nu Mă puneţi sub obroc. Luaţi-Mă lumină vouă şi oamenilor. N-am venit să vă stric legile voastre, ci am venit să împlinesc legea Mea cea sfântă spre mântuirea neamului omenesc, căci România este ţara alegerii Tatălui Meu, după cum scrie în cartea Mea cea de ieri şi cea de azi. Nimic nu vă cer, nimic nu vă iau din ce e al vostru. Daţi-Mi doar păcatele voastre ca să vi le iert. Sunt Fiul Tatălui, Cuvântul Tatălui, Care are putere să ierte păcatele omului. Nici slava voastră nu v-o iau, căci slava oamenilor n-o voiesc. Daţi-o voi de pe voi, daţi afară din voi slava voastră şi a oamenilor care vă slăvesc, şi luaţi în voi slava Mea, care este voia Mea în om. Daţi viaţă oamenilor, luaţi şi daţi. Acesta este cuvântul vieţii veşnice. Nu mai luaţi pietre în pumni ca să aruncaţi în Mine, că poporul Meu este cuminte, este fiu al păcii fiul poporului Meu, şi îl numesc Israel pe cel ce crede în Mine şi în voia Mea peste om. Poporul Meu e ţarină cu comoară în ea. Vindeţi-vă averile şi cumpăraţi ţarina aceasta şi fiţi bogaţi în Dumnezeu. Poporul Meu are cuvântul vieţii în mijlocul său, Mă are pe Mine cuvânt şi trup, şi îl slujesc cu sfinţii şi cu îngerii pe cel mic care crede, iar el poate cu Mine, că totul e cu putinţă celui ce crede. Dacă Eu sunt în mijlocul lui, nu vă mai îndoiţi de viaţa lui, de ungerea lui. Am lucrat supunându-Mă vouă. Am luat din mijlocul vostru arhiereu, martor al lucrului Meu cel nou peste om vechi, ca să fac om nou, născut prin cuvântul cel de sus, şi nici aşa nu M-aţi crezut că sunt venit cuvânt pe pământ şi împlinire de cuvânt spre început de veac nou peste România, ţara întoarcerii Mele la oameni. O, n-aţi crezut! Ba încă Mi-aţi pus în temniţa voastră pe cel ce a mărturisit mărirea cuvântului Meu, care a întocmit biserică a lui Iisus Hristos pe pământ. Iată, aşa M-aţi judecat, aşa M-aţi cunoscut, necunoscându-Mă. Dar încă bat. Bat şi iar bat la porţile bisericii voastre, arhierei şi preoţi ai bisericii de azi în România. Bat şi la porţile României, bat şi la porţile voastre. Bat şi iar bat. Bat să Mi se deschidă, şi peste porţi nu voi sări, căci păstorul cel bun intră pe poartă, nu pe deasupra în staulul oilor. România este staulul oilor Mele, oi date Mie de Tatăl, şi vin să le păstoresc cu toiag de fier, cu cuvântul lui Dumnezeu, care păstoreşte pe cei ce vor şi pe cei ce nu vor, căci râul curge, şi nu seacă râul vieţii. Curge şi dă peste margini râul cuvântului vieţii veşnice, iar cel ce crede are viaţă veşnică şi nejudecată. Amin.

O, Liturghia se cere sfântă, căci scris este: «Faceţi aceasta spre pomenirea Mea, spre amintirea Mea în voi». Ea nu trebuie lucrată de cei fără de minte, căci omul care are minte este acela care nu ştie nimic decât pe Dumnezeu în trăirea lui. Numai un aşa om are minte, căci omul nu trebuia să ştie nimic decât atât: pe Dumnezeu odihnindu-Se în el, chip şi asemănare în om.

Voiţi, nu voiţi, credeţi sau nu, ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu care intră pe porţi. Eu Mă smeresc vouă, arhierei şi preoţi ai bisericii de azi, şi la smerenia Mea care strigă la porţi, porţile vor cădea, şi Eu voi intra la oi şi le voi păstori, căci iată, le şi păstoresc, şi ele aud glasul Meu şi îmi deschid, şi cinez cu oile Mele, şi ele cu Mine cină proaspătă, pâine din cer, cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Israele, fiule scump care Mă primeşti ca să vin, am vorbit, tată, păstorilor care te duşmănesc. Iar şi iar le-am grăit şi le-am spus că tu eşti cuminte, şi am luat Eu vina ta dacă tu ai vină înaintea lor. Le-am spus să-Mi deschidă şi ei, ca să intru cu lumina cuvântului Meu ca şi la tine, ca să dau viaţă tuturor, fiule, aşa cum zic ei când zic: „Pace tuturor!”. Eu am zis altfel. Eu am zis: «Pace vouă!», iar ei zic: „Pace tuturor!”. Dar dacă ceea ce dau ei e pacea Mea, atunci pacea Mea nu se dă pe sine decât celor ce iubesc pacea Mea. Eu am zis: «Pace vouă!», aşa am zis când am zis. Am mai zis şi altfel. Am mai zis: «Vai vouă!», şi n-am zis: „Vai tuturor!”, ci am zis «Vai vouă!» când am zis aşa. Ziceam aşa celor trufaşi care nu primeau pacea Mea, cuvântul Meu în ei.

Se întreabă unii oameni care se dau că ştiu despre Dumnezeu şi zic: de ce am lăsat pe om să ia din rodul cunoştinţei dacă nu trebuia să ia?

O, fiilor, şi voi, fii ai oamenilor, Eu n-am făcut omul ca să-l robesc, ci ca să aibă libertate, că voiesc să Mă iubească omul, şi prin iubire să se supună lui Dumnezeu şi nu forţat de Dumnezeu. Voiesc să-Mi fie omul ca un dar al lui. Darul Meu de la om voiesc să fie omul. Darul nu e din datorie, şi e din iubire. Darea e datorie, nu darul. Eu am dat daruri omului ca să Mă poată vedea pe Mine în el cu ele şi ca să Mă iubească în el omul slăvindu-Mă în el prin darurile Mele în el. O, şi omul s-a trufit cu el şi a întins mâna şi a zis că este el. Uitaţi-vă, fiilor, la fiii oamenilor şi credeţi adevărul acesta: omul s-a trufit cu el şi a întins mâna şi a zis că este el. A întins mâna şi a luat din rodul cunoştinţei şi a zis că este el, dar ştiinţa Eu sunt, şi omul M-a dat jos de pe tronul Meu, M-a răsturnat şi s-a aşezat el, prin păcatul trufiei s-a aşezat. L-am făcut pe om să fie liber, să Mi se dea în dar ca să-l am, să am lucrul mâinilor Mele, să am munca Mea şi să Mă bucur de ea, să Mă odihnesc în ea. Eu am zis omului să Mă iubească pe Mine ca pe Dumnezeul său, şi el a întins mâna şi a luat ce este al Meu şi s-a furat pe sine din Mine, s-a smuls din Mine, s-a smuls din rădăcina lui. Eu eram rădăcina omului, şi omul s-a făcut sieşi rădăcină, şi Eu am venit de la Tatăl rădăcină în Fecioară, ca să-l iau pe om în rădăcină, ca să fie Dumnezeu rădăcina omului. Tatăl milei M-a trimis, de mila omului M-a trimis ca să Mă înrădăcinez şi să răsar om nou şi să iau în trupul Meu pe om, ca să crească din Mine omul, trup nou şi duh nou. M-a trimis Tatăl rădăcină în Fecioară.

O, mamă Fecioară, rădăcină a Fiului tău, M-am înrădăcinat în tine de la Tatăl, ca să am rădăcină în om, ca să fiu rădăcina omului, rădăcină din cer, din Tatăl, căci Eu din Tatăl am venit în tine rădăcină, mamă Fecioară, mamă iubită, iubita Mea, mama Mea, Fecioara Mea iubită, Fecioară mireasă! O, cum să te mai cânt ca să ruşinez pe cei ce nu au ascultat cuvântul tău care a spus: «Mă vor ferici toate neamurile»? Tu eşti serbată în Israel. Tu eşti omul în care Eu M-am înrădăcinat ca să răsar om din om, şi aşa l-am făcut din nou pe om, şi omul nu are minte şi nu ştie. Tu eşti împărăţia lui Dumnezeu în om, şi nu ştie omul ce înseamnă împărăţia Mea în el şi cu el. Nici omul bisericii care zice că ştie pe Dumnezeu, nici acela nu ştie nimic, căci omul s-a trufit şi a căzut întinzând mâna să ia ce nu trebuia să ia. A furat şi a căzut furând şi a rămas în sine omul, a rămas stăpân în sine şi aşa stă până azi. Şi am venit şi am spus: cel ce voieşte să vină după Mine şi cu Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea urmându-Mă; să-şi ia lepădarea de sine pe umeri şi să fie în Mine urmându-Mă. O, nu ştie omul împărăţia Mea în om. Nu ştie nici omul bisericii, nu ştie, mamă, nici el.

– O, nu ştie, Fiule scump, nu ştie omul. Nici omul bisericii nu ştie ce este împărăţia Ta în om şi peste om. O, slavă Ţie întru mine, că eu am fost biserica Ta în care ai venit când ai venit de la Tatăl la oameni. Nu ştie omul ce înseamnă biserică şi împărăţie a Domnului în biserică. Nu ştie nici preotul care zice ţinând pâinea în mână: „Binecuvântat este Domnul întru pomenirea Domnului Iisus Hristos, Care ca un Miel nevinovat spre junghiere S-a adus”, şi Te scoate pe Tine trup din pâine după ce taie în patru laturi în pâine zicând: „şi s-a luat de pe pământ viaţa Lui”. Te ia şi Te pune pe blid şi zice: „Se junghie Mielul Domnului, pentru viaţa lumii”, şi împungând în dreapta Ta, ia apoi vin şi apă şi toarnă în pahar zicând: „apă şi sânge a ieşit din coasta Domnului”.

O, altceva înseamnă să ştie preotul ce zice. Altceva zic eu, Fiule, când zic aşa. Eu sunt mereu în Liturghia copiilor Tăi din grădină. Eu sunt pâinea din care eşti Tu luat, pâine din pâine, Dumnezeu din Fecioara din care S-a născut Fiul lui Dumnezeu, şi eşti pus pe blid ca în ieslea în care ai fost pus la naştere, iar crucea pusă peste trupul Tău pe blid aminteşte de steaua care Te-a vestit născut între oameni, de arhanghelul care a condus pe magii cei înţelepţi în credinţă ca să vestească lumii că Tu Te-ai născut Om de la Tatăl prin Fecioară; şi eşti acoperit pe blid aşa cum eu Te-am acoperit cu scutecele; şi eşti tămâiat aşa cum magii Ţi-au adus tămâie şi smirnă. Şi toate aceste pomeniri pe care mâna şi gura celui ce Te aduce le face şi le zice sunt şi amintirea răstignirii Tale pe crucea de pe Golgota, coasta Ta împunsă, giulgiurile de pe faţa şi de pe trupul Tău, piatra de pe mormânt, Fiule. Eu sunt mereu cu Tine când Te împarţi fiilor Tăi din grădină; sunt cu sfinţii când Te împarţi şi nu Te desparţi şi nu Te împuţinezi când Te dai spre hrană fiilor. Tot cerul intră când ei zic: „Fie, Doamne, ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri care slujesc cu noi mărindu-Te pe Tine, Cel bun”.

E mare sărbătoarea împărăţiei Tale cu fiii Tăi, trup şi cuvânt cu fiii Tăi pe care i-ai ales din lume ca să le fii împărat din cer, şi ei mă iau şi pe mine din pâine şi mă aşează lângă Tine zicând: „împărăteasa stă de-a dreapta Ta. Amin”.

Fiule scump, binecuvintează cuvântul Tău în cuvântul meu peste fii.

– O, Fecioară împărăteasă, numele tău înseamnă împărăteasă. O, mamă dulce, dulce să-ţi fie hrana cuvântului tău peste fii, şi binecuvântare să fie peste ei. Amin.

– Poporule al Fiului meu, frumoasă e serbarea mea cu tine, că tu eşti frumos, copile din Israel. Frumuseţile raiului să te înfrumuseţeze şi să fii rai al Domnului, odihnă a ta cu Dumnezeu şi a Domnului cu tine, copile frumos. Frumoasă este taina ta, precum taina mea pe pământ a fost frumoasă. Taină înseamnă ceea ce nu se vede, ceea ce nu se poate înţelege, ce nu se poate sui la mintea omului. O, frumoase sunt tainele lui Dumnezeu în om, în mintea omului, măi fiilor ai Fiului meu! Luaţi învăţătură de împărăţie a Fiului meu în om, luaţi şi daţi lui Israel, ca să ştie bine tot fiul poporului Domnului, să ştie ce este împărăţia lui Dumnezeu cu oamenii şi între oameni, pomenirea şi amintirea Fiului meu, Care Se vrea mereu cu fiii, mereu, în fiecare zi cu fiii, veşnic cu fiii ei. Amin. Voiesc să stau în sfat cu voi, să vă învăţ sfat de viaţă veşnică, şi voi veni cu Fiul meu în cartea lui Verginica şi mă voi face şi eu cuvânt lângă cuvântul ei, ca să înţelegeţi taina mea în taina ei.

Tu, Fiule scump, Te porţi din carte în carte şi îţi întocmeşti cărţile despre care este scris în Scripturi. Israel e în serbarea mea cu Tine. Israel este frumos, copil frumos, Fiule. Dă-i lui Israel iubire veşnică, dă-i celui ce Te iubeşte, dă-i iertare de greşale, dă-i bucurie, dă-i veşnicie celui ce Te vesteşte pe Tine, Cel veşnic. Dă-le şi fiilor oamenilor, dă-le şi lor să bea şi să înseteze de viaţă veşnică, şi să facem desăvârşit sărbătoarea venirii Tale şi a ţării alegerii Tale, că mă rog în Tine pentru România.

O, fiică Românie, sunt de la Tatăl şi de la Fiul şi de la Duhul Sfânt ocrotire peste tine şi te voiesc fecioară neprihănită cu duhul şi cu trupul şi cu credinţa. Lasă-te născută din trupul Fiului meu, din cuvântul Fiului meu, fiică Românie, că eu las ajutorul meu peste tine spre împlinirea împărăţiei Fiului meu în tine, fiică Românie. Ai cină cerească în tine, ai pâine din cer în tine, pâine caldă. Fiul meu Se face pâine în tine. Cuvântul Lui este pâine, fiică Românie. Ia şi te naşte şi fii biserică nou-născută la cuvântul Fiului meu, iesle caldă şi neprihănită pentru Cel ce vine din cer ca să fie cu tine.

Iar Tu, Fiule Emanuel, să fii cu ea, cu România să fii, ca să-Ţi împlineşti peste ea împărăţia Ta cu care vii. Amin.

– Sunt cu România, mamă. De patruzeci de ani Mă slăvesc în ea. De şaptezeci de ani îmi pregătesc taina Mea care este în ea. Poporul Meu e taina Mea în ea. Pe el am voit să-l nasc în ea. Pe vreme rea l-am născut, în vremea durerilor ei l-am născut, ca să-l am popor al venirii Mele. Iubirea ta să fie binecuvântată, mamă, căci poporul Meu te fericeşte, şi de la el te vor ferici toţi cei care încă nu te-au fericit.

Israele, poporul Meu cel mic, tu eşti taina Mea, tu eşti sărbătoarea Mea pe pământ, tu eşti calul alb pe care şade cuvântul Meu, precum în cer şed pe heruvimi. O, cu cine mai pot Eu grăi pe pământ aşa cuvânt, măi Israele măi? Şi iată, omul nu înţelege. Oamenii au nume de înţelepţi, de filozofi, de poeţi, de ştiinţifici, de teologi. Au nume oamenii, şi oamenii nu înţeleg numele Meu. Cei ce şi-au dat nume nu înţeleg taina ta cu Mine, taina Mea cu tine. Oamenii sunt fără minte, sunt fără Dumnezeu în trăirea lor, în mintea lor. Daţi-le harul Meu oamenilor, daţi-le cuvântul Meu oamenilor. Vor nu vor, cred nu cred, acesta este cuvântul lui Dumnezeu peste pământ. Semănătorul Se seamănă pe Sine ca să prindă rădăcină în oameni şi să aibă omul rădăcină în Dumnezeu. Amin.

Pacea Mea o dau oamenilor care voiesc pacea Mea. Iar vouă, pace vouă, fii ai lui Israel! Pace vouă!

Să ştii, măi Israele, că Eu sunt pacea ta. Amin, amin, amin.

O, copii şi copilaşi ai Duhului şi ai trupului Meu! Eu veşnic aş sta cu voi. Aş face din noapte zi, aş opri vremea pe loc, aş sta mereu cu voi şi v-aş iubi, şi M-aş iubi cu voi până ce aţi deveni asemenea Mie în toate, până ce v-aţi îndrăgosti de Mine atât cât de îndrăgostit sunt Eu de voi.

O, copii şi copilaşi, vin iar în cartea lui Verginica, vin cu ea. Vin cu mama Mea, prin care am venit de la Tatăl. Vin cu heruvimii, că ei sunt voia Mea, ei sunt purtarea Mea de la Tatăl spre voi şi de la voi spre Tatăl. O, copii şi copilaşi, îndeletniciţi-vă să staţi în trup, într-un singur trup, în trupul şi în Duhul Meu, căci un trup, o pâine sunteţi toţi cei care sunteţi. îndeletniciţi-vă să fiţi, măi fiilor. Şi cel tare să fie, din locul lui cel tare; şi cel slab să fie, din locul lui cel slab, dar să fie, că venit-am în lume lumină la voi, ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric, căci Eu nu vorbesc de la Mine, dar Cel ce Mă trimite pe Mine, Tatăl, El însuşi îmi dă poruncă ce să spun şi ce să vorbesc, pentru că Tatăl vă iubeşte, şi în Mine este, şi este îndrăgostit de voi, şi îndrăgostiţii nu s-ar mai despărţi în veci. Ei simt vecia cum îi cuprinde, ei simt bucuria cuprinzându-i. Aşa este Tatăl îndrăgostit de voi, iar Eu sunt vecia şi bucuria Tatălui, Eu sunt Cel ce vă cuprind bucurând pe Tatăl în Mine. Din carte în carte Mă port cu voi şi după voi, din leagăn în leagăn Mă legăn cu voi între cer şi pământ, şi vă spun pilde cereşti de sfinţi şi de îngeri, aşa cum la copiii cei mici li se spun poveşti de feţi-frumoşi şi de zâne. Iată, sunt îndrăgostit de voi, şi Tatăl în Mine este ca să vă ţin şi să vă învăţ într-un singur trup cu toate mădularele lui. Uitaţi-vă la trupuri cum stau în ele mădularele lor şi cum ascultă de mai-marele lor, de suflet, fiilor mici şi scumpi. Eu sunt sufletul vostru, copilaşi ai trupului şi ai Duhului Meu, iar voi sunteţi trupul Meu, biserica Mea cea de apoi, casa Mea de întoarcere, casă de oaspeţi cereşti pe pământ. Nimeni dintre oameni nu ştie să-Mi cânte iubirea, să-Mi mărească dragostea, căci oamenii nu trăiesc iubirea Mea; ei altă iubire trăiesc, ei altă creştere au în ei, ei sunt din altă plămadă, şi de şapte mii de ani caută binele şi iubirea şi n-o găsesc şi n-o cunosc a fi şi nu ştiu cine este ea, nu ştiu oamenii rădăcina şi fructul ei.

O, voiesc să fac din voi feţi-frumoşi şi zâne şi să vă arăt oamenilor poveste adevărată, iar Eu să fiu în voi putere, iubire şi nu poveste, ci adevărat să fiu în voi, precum şi credeţi, precum şi sunt. Din leagăn în leagăn Mă port cu voi, din carte în carte Mă scriu cu voi, ca să se uite vremurile la vremea aceasta, vremurile din urmă să se uite, şi să se bucure proorocii care au vestit vremea aceasta a Mea cu voi, că voi sunteţi mănunchiul Meu cel mic de flori, despre care au vestit proorocii că veţi fi şi veţi odrăsli. Şi vom fi iubiţi de mulţimi nenumărate dacă vom şti să ne iubim unii pe alţii, fiilor iubitori, fiilor iubiţi. Aveţi grijă de Scriptura care spune: «Iubiţi-vă unii pe alţii precum v-am iubit Eu». Iar şi iar spun: unii pe alţii, nu unii cu alţii, nu unul cu altul, ci unii pe alţii, precum Eu v-am iubit pe toţi cei care aţi fost atunci şi acum cu Mine iubindu-vă. Iubiţi-vă unii pe alţii precum v-am iubit Eu, iar dacă nu ştiţi cum, întrebaţi iubirea, iubirea Mea care vă iubeşte pe toţi, şi ea vă va răspunde iubindu-vă cu răspunsul ei, şi veţi fi purtaţi la sânul ei precum mama îşi dezmiardă pruncii mângâindu-i. Aşa veţi fi voi mângâiaţi în Ierusalim, în Mine, Ierusalimul vostru, locul vostru de bucurie. Voi în Mine, şi Eu în voi, Ierusalim nou, Ierusalim de sus pe pământ, cetate sfântă, şi vor înţelege mulţimi nenumărate ce este Scriptura care spune: «Şi am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborându-se din cer, de la Dumnezeu», că Eu aşa am spus: «Vă voi pregăti loc, ca acolo unde voi fi Eu, să fiţi şi voi». Şi M-am dus ca să vin de la Tatăl locaş pentru voi şi pentru cei de atunci peste care grăiam aceste cuvinte, să vin, cetate sfântă să vin, Ierusalim nou să vin şi să fiu, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. De aceea vă spun mereu că vin să vă întrupez în trupul Meu cel sfânt, în locaşul venit de la Tatăl, după cum am spus: «Mă duc la Tatăl ca să vă pregătesc locaş şi să vin locaş de la Tatăl pentru voi». Am zis că în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, dar pentru voi pregătesc locaş cu Mine laolaltă. Ce locaşuri are Tatăl între cele multe despre care am spus Eu? O, sunt multe locaşuri ale casei Tatălui Meu, ale facerii lui Dumnezeu, măi fiilor scumpi care staţi sub înţelepciunea Mea. Sunt locaşurile scaunelor, domniilor, începătoriilor, stăpâniilor, puterilor, locaşurile arhanghelilor, ale îngerilor, ale serafimilor, ale heruvimilor; locaşurile stihiilor care slujesc cuvântul lui Dumnezeu: ploaia, vântul, viforul, grindina, roua, gheaţa, zăpada, norii, negura, ceaţa, căldura; mânia cu uneltele ei: fulgerul, focul, pucioasa; locaşurile binecuvântării: soarele, luna, stelele şi lumina; locaşurile casei Tatălui, care multe sunt şi nenumărate sunt, căci El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit şi se zidesc la porunca Lui, şi le-a pus şi le pune pe ele în veac şi în veacul veacului, şi lege le-a pus şi le pune şi nu o vor trece, şi îl vor lăuda pe El pe pământ şi în cer. O, sunt multe locaşuri ale casei Tatălui Meu, dar Eu am venit de la Tatăl şi M-am dus iar la El, ca iar să vin, să vin locaş pentru voi, cei daţi Mie de Tatăl ca să vă fiu locaş în casa Tatălui Meu; voi în Mine, şi Eu în voi; Eu cu sfinţii Mei în voi cu bucurie, după cum este scris: «Bucuraţi-vă, ceruri, şi voi, care locuiţi într-însele!», căci cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul este aşternutul picioarelor Mele, şi aşa a fost omul făcut. Amin. V-am pregătit locaş în Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi, să fie ai Mei cu Mine, şi Eu cu ai Mei, şi toate cele ale locaşurilor Tatălui Meu să slujească lui Dumnezeu, cuvântului lui Dumnezeu.

Iată, Verginico, ce fac. Aş opri vremea pe loc, aş sta mereu cu poporul Meu şi al tău, şi l-aş iubi şi l-aş mângâia, că atât de îndrăgostit sunt Eu de el, şi Tatăl este în Mine, în locaşul Lui este Tatăl, Verginico, Verginica Mea, că am făcut din tine şi din poporul tău, unelte ale cuvântului Meu, biserica Mea cea de apoi, precum este scris în Scripturi. Vreau să-l învăţ iubirea Mea în el pe poporul tău ca să fie el iubire din Mine, precum Eu sunt; să fiu şi Eu iubire din el, precum sunt Eu, nu altfel, nu cum înţelege omul fără minte, fără Dumnezeu, căci Eu aşa am spus la ai Mei: «Iubiţi-vă unii pe alţii precum Eu v-am iubit» făcându-Mă viaţă veşnică pentru voi, cei iubiţi. Amin.

– Dar cine, Doamne, mai ştie ce este iubirea, iubirea Ta în om, Doamne, iubirea sfinţilor Tăi, care s-au jertfit pentru Tine ca să fie cu Tine, Doamne, cu Tine, Cel ce eşti vecia lor? Fă-i şi pe cei de azi ai Tăi să ştie să fie iubindu-Te pe Tine, precum sfinţii de dinaintea lor Te-au iubit făcând mulţimi multe să creadă în Tine prin credinţa lor, prin iubirea lor pentru Tine, prin mărturisirea lor, Doamne, aşa cum Tu Te mărturiseşti peste oameni cu fiii poporului Tău de azi, o, Doamne! Acum este altfel, că Tu îi mărturiseşti pe ei, nu ei pe Tine, căci a venit vremea Ta, vremea ospăţului Tău, vremea iubirii, Doamne, vremea Ta, şi mare este mărirea Ta, mare este cuvântul Tău, vremea iubirii Tale, vremea Ta, Doamne, că eu n-aş mai voi să spun nimic înaintea poporului meu când Tu eşti cuvântul cel dulce, aşa de dulce peste el. Mai întâi omul trebuie să iubească, şi apoi să asculte, că altfel el nu poate asculta de Tine, căci Tu Te faci iubire în fiii Tăi, ca să-i faci să Te asculte şi să Te iubească precum sfinţii Te-au iubit mărturisindu-Te. Dar Tu Te faci mărturisire în fiii Tăi, şi nimeni nu ştie ca Tine iubirea pe care o dai şi care va fi pe pământ rădăcină din Tine, precum Tu ai fost din mama Fecioară rădăcină de iubire.

– O, Verginico, I-am spus Fiului meu, le-am spus fiilor tăi şi ai mei şi ai Lui că voi veni în cartea ta cu Fiul meu şi cu tine şi mă voi face şi eu cuvânt lângă cuvântul tău, ca să fie înţeleasă taina mea şi a ta, rădăcină a fiilor atunci şi acum, ieri şi azi, Verginico, sora mea cea mică, cea peţită de Fiul meu, Care S-a făcut iubire din tine, cuvânt din tine, precum din mine S-a făcut trup, iubire întrupată, Verginico, iubire din cer, întrupată în om, căci Fiul meu S-a coborât din cer şi S-a întrupat din Duh Sfânt în Fecioară şi S-a făcut Om, Omul iubirii cereşti pe pământ pentru om. Eu L-am născut în Betleemul Iudeii pe Fiul meu, ca să vină din iudei mântuirea, iar tu L-ai născut pe El cuvânt în România, ca să vină din român Răscumpărătorul iudeului care n-a voit mântuirea răsărită din rădăcina lui, din neamul lui, Verginico, iar eu L-am luat pe Fiul meu şi am plecat în lume ca să-L ascund în Egipt, în lume, Verginico, ca să scap viaţa Mântuitorului lumii. Iată, nici atunci, nici mai apoi la cuvântul Fiului meu, nici azi iudeul şi elinul şi păgânul nu vede ce este mântuirea, căci omul nu are minte, Verginico, şi Fiul meu S-a ascuns şi azi în lume, ca să cheme lumea la El. în Israel nu m-am putut ascunde cu El, că Israel voia să ia viaţa Pruncului Cel despre Care scria în prooroci că Se va naşte pe pământ. Preoţii şi irozii n-au voit viaţa Pruncului meu, şi au voit moartea Lui. Iată, nici tu nu te-ai putut ascunde în biserică cu Pruncul Care Se năştea născând şi cuvântând peste cei ce se nasc din cuvânt.

Liturghiile bisericii amintesc şi pomenesc tot ce a păţit de la oameni Pruncul meu, Fiul meu, iar preoţii care liturghisesc prigonesc ca şi atunci Pruncul, prigonesc din biserică pe Fiul meu, prigonesc pe Cuvântul ca şi atunci, Verginico. Şi aşa cum cei de atunci ai bisericii nu ştiau ce fac, aşa şi preoţii de azi nu ştiu ce fac, nu ştiu că ei pomenesc pe Pruncul meu prigonindu-L, Verginico. O, că şi tu tot aşa ai trăit, prigonită din pricina Fiului meu, Care Se năştea cuvânt în tine ca să nască din cuvânt pe om, şi iată, din cuvântul Lui tu ai născut un fiu, un popor, Verginico, şi Dumnezeu îl hrăneşte din tronul Său, şi păstoreşte Domnul neamurile cu toiag de fier, cu cuvântul Fiului meu, şi nimeni nu ştie să înţeleagă pe Dumnezeu, şi nimeni nu-I slujeşte, şi nimeni nu-L încălzeşte, şi numai omul necăjit îl iubeşte pe Fiul meu, pe Cuvântul, Verginico. Omul fericit nu iubeşte pe Dumnezeu, şi iată, fericitul este necăjitul; iată, acela este fericit. O, ferice de cel necăjit, Verginico, că acela iubeşte pe Dumnezeu. Nu cel ce spune: „Nu mai pot, Doamne, sub necazuri!”, nu despre necăjitul acela grăiesc eu, ci despre cel fericit care nu are decât pe Dumnezeu avuţie şi fericire şi pace. O, e ruşinos să spună creştinul: „Nu mai pot, Doamne!”. E ruşinos să spună fiul cel de azi al lui Israel: „Nu mai pot, Doamne, ajută-mă, că nu mai pot sub sarcinile mele!”; e ruşinos, după atâta mângâiere, după atâta stat al Domnului cu Israel. Şi e bine să spună: „Ajută-mă, Doamne, să fac voia Ta, ca să nu sufăr nimic şi să fiu fericit în toate câte Tu îmi trimiţi ca să fac şi să port”. O, Verginico, poporul tău e fericit, e sărac cu duhul şi cu avutul şi e fericit, căci necăjitul e fericit, dar nu necăjitul cel ce-şi face necazuri din păcatele lui, ci necăjitul care e sărac de lume şi de duhul lumii şi de aur şi de argint şi de nume pământesc, căci fericiţi sunt cei ce au nume scris în Cartea Vieţii, Verginico.

Nici un preot care liturghiseşte nu mai trăieşte durerea Fiului meu, cea de la naşterea şi până la înălţarea Lui în Tatăl. O, ce văd eu în biserici, mă doare durerea Fiului meu în mine, că eu am purtat toată viaţa durerea Fiului meu în mine. Nimeni nu mai plânge moartea Fiului meu, nimeni nu mai ştie să trăiască Liturghia, pomenirea Fiului meu, şi lumea nu ştie ce este Liturghie sfântă, că n-are cine să-i spună lumii.

Am venit oaspete în cartea ta, Verginico, ca să vorbesc cu tine iubirea şi durerea Fiului meu, Cel ce suferă de lipsa iubirii. Cel ce iubeşte nu este iubit, şi suferă iubind, căci iubirea este o suferinţă, şi fericiţi cei ce plâng şi suferă iubind, că aceia se vor mângâia în curând, în curând, Verginico. O, curând, curând se vor mângâia. Amin.

– O, mamă Fecioară, iubită Fecioară între fecioare! Cine m-a învăţat pe mine să iubesc pe Fiul tău, pe Domnul meu? M-au învăţat preoţii, oare? Da’ de unde! că ei când au auzit că am pe Fiul tău, m-au prigonit, m-au oropsit, m-au băgat la închisoare cu Fiul tău. Eram necăjită, şi m-a găsit Fiul tău plângând şi m-a făcut fericită, necăjită fericită m-a făcut, că-L aveam pe El fericire. Am păţit ca pe vremea ta cu Pruncul, că n-am încăput cu Fiul tău în biserică, şi m-am ascuns în lume cu El, ca să-I ocrotesc viaţa Fiului tău şi a cuvântului Său şi pe poporul Său, căruia îi dăduse viaţă prin cuvântul Său, căci preoţii şi irozii nu încetau să caute viaţa Domnului, viaţa Pruncului Care Se năştea cuvânt din mine ca să păstorească, şi nimeni n-a avut nevoie de iubire, şi Domnul S-a ascuns cu mine în lume, iubind şi aşteptând vremea Sa, ca să vină cuvânt şi să dea libertate oamenilor. Oamenii sunt robi păcatelor şi nu sunt liberi, şi a venit Adevărul la oameni ca să-i facă liberi, ca să ia robia de peste ei, şi oamenii nu înţeleg aceasta. A venit mângâierea pe pământ ca să-i mângâie pe cei apăsaţi de păcat, şi mulţimi multe curând, curând se vor mângâia. Amin.

O, Israele, am avut oaspeţi, fiule, şi eu am fost primitoare de oaspeţi în cartea mea şi le-am dat cinstea să stea cuvântând peste tine, iar eu m-am mângâiat că tu eşti atât de ajutat, atât de iubit, poporul meu, atât de mângâiat în Ierusalim, în Domnul, fiule Israele. Şi voi veni în ziua mea de serbare cuvânt peste tine, că azi le-am dat toată cinstea oaspeţilor şi serbării zilei. Voi veni să te învăţ mereu, şi nu te las nicicum să te răceşti. Mereu, mereu te voi încălduri cu Domnul şi cu sfinţii Lui, ca să n-ai vreme să te răceşti. Fiilor şi fiice din Israel, învăţaţi de la mama lui Hristos, învăţaţi din învăţătura ei, că vi s-a dat putere să iubiţi şi să ascultaţi crezând în cuvântul iubirii, căci totul este cu putinţă celui ce crede. Amin.

Eu, Doamne, am lăsat cuvântul Tău şi cuvântul Fecioarei mamă să mângâie din cartea mea pe Israel. Eu las mângâierea Ta şi a mamei Tale peste Israel, şi cartea mea a fost gazdă mângâierilor lui Israel. Amin.

– Verginico, Eu aşa am spus azi lui Israel: o, copii şi copilaşi ai Duhului şi ai trupului Meu, Eu veşnic aş sta cu voi. Aş face din noapte zi, aş opri vremea pe loc, aş sta mereu cu voi şi v-aş iubi, şi M-aş iubi cu voi până ce v-aş îndrăgosti de Mine atât cât de îndrăgostit sunt Eu de voi, căci Tatăl vă iubeşte, şi în Mine este, şi este îndrăgostit de voi, şi îndrăgostiţii nu s-ar mai despărţi în veci, că ei simt vecia cum îi cuprinde, şi simt bucuria cuprinzându-i. Aşa este Tatăl îndrăgostit de voi, iar Eu sunt vecia şi bucuria Tatălui. Eu sunt Cel ce vă cuprind bucurând pe Tatăl în Mine. Din leagăn în leagăn Mă legăn cu voi între cer şi pământ, şi voiesc să fac din voi feţi-frumoşi şi zâne şi să vă arăt oamenilor poveste adevărată, iar Eu să fiu în voi putere şi iubire şi nu poveste, ci adevăr să fiu în voi. Din leagăn în leagăn Mă port cu voi, din carte în carte Mă scriu cu voi, ca să se uite vremurile la vremea aceasta, la vremea Mea cu voi. Voi sunteţi biserica Mea cea de apoi, casa Mea de oaspeţi cereşti pe pământ. Sunteţi cei mângâiaţi în Ierusalim, în Mine, Ierusalimul vostru, locul vostru de mângâiere; voi în Mine, şi Eu în voi, Ierusalim nou din cer pe pământ, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi, căci locul omului cel făcut de Dumnezeu este în Dumnezeu, Cel ce l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, locaş al Domnului în om, şi al omului în Dumnezeu. Amin.

– O, Doamne, Mire al miresei Tale, mai stai o clipă, mai stăm o clipă să-i învăţăm pe copii să lucreze cu duhul prevederii în lucrul lor cu noi, în lucrul lor cel bun cu noi. Vreau să le spun la copiii cei plini de griji în lucrul Tău cu ei, să mă aibă pe mine în ei, că voiesc să învăţ pe unul din copiii lui Israel să se uite bine în spate, ca să-şi asigure sub pază bună pe cele din faţă şi să stea bine în lucrare cerească, iubind şi ascultând, căci ca să asculte, trebuie mai întâi să iubească pe cel de care ascultă, iar copiii din grădină trebuie ascultaţi. Să-i asculte Israel, Doamne. Eu sunt veghea lui Israel şi a grădinii cuvântului Tău, şi mereu învăţ pe fiii grădinii la veghe bună, şi vin şi le spun cum să lucreze. Eu lucrez în ei şi fără cuvânt scris în carte, că multe sunt de lucrat, şi ei sunt cuvânt din cuvânt, şi cine are urechi de auzit, să audă cu ele.

Am un copil mai mic, cu inimă mare, şi voiesc să-l deprind să fie blând şi smerit cu inima când iubeşte, că el iubeşte pe copiii noştri, Doamne, şi voiesc ca iubirea lui să aibă răspuns bun, să aibă stare plăcută de cer, că el acum învaţă, stă la învăţat şi învaţă şi se dăruieşte, ca să fie dar Ţie, Doamne.

O, copilaşi unşi în grădină, vă voi face graiul meu peste cel spre care vă trimit cuvânt, că vă fac cuvânt peste el, iar eu sunt în voi când grăiţi peste el cuvânt de prevedere, de înainte vedere, iar el va fi apoi deprins să gândească cereşte, ascultând cu iubire, şi iubind cu ascultare.

Aveţi grijă de vorbirile din Israel, să fie cu sare, să fie cu adevăr, să fie din cer şi să se potrivească cu cuvântul lui Dumnezeu, şi numai aşa să lucraţi lucrul lui Israel. Daţi sănătatea cuvântului din voi, daţi-o şi la cei ce învaţă vorbirea mea. Vorbirea lui Israel să fie ca a mea, ca vorbirea Domnului, fiilor. Lucrul lui Israel să fie ca lucrul Domnului. Ascultarea lui Israel să fie ca ascultarea voastră, şi să vă ajute Israel prin ascultarea lui de Dumnezeu.

Binecuvântat să fie cuvântul meu cu voi peste cel care aude de la voi cuvântul meu spre povaţă. Amin, amin, amin.