Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinţilor. Sărbătoarea naşterii sfintei Virginia

Din nou poposesc peste voi cu cuvântul, ca să facem sărbătoare tuturor sfinţilor care s-au adunat la masă cu voi, că e sărbătoarea lor, copii care-Mi primiţi cuvântul ca să-l puneţi peste poporul Meu, iar el să mănânce la masa Mea de cuvânt şi să crească şi să fie de-a pururi sfânt poporul cuvântului Meu. Amin.

Nu este fericire în om decât în omul sfânt care ştie ce este dragostea şi dorul de Dumnezeu, şi care luptă cu dor pentru Cel iubit, că fără dragoste omul este urât înaintea Mea, căci scris este: «Dumnezeu este iubire». Amin.

Plâng şi suspin, că omul care nu înţelege şi nu ştie ce este iubirea face iubire a inimii sale din orice, şi cu greu înţelege omul calea cea cu iubire pe ea, fiindcă omul se iubeşte pe sine, şi tot aşa şi iubeşte, căci porunca Mea spune: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

O, poporul Meu, cum să nu plâng de la om cu durere când văd cât se iubeşte omul pe sine şi pe aproapele său pentru sine? Omul nu are cum să-l iubească pentru Mine pe aproapele său, de vreme ce el se iubeşte pe sine. O, cât de mult dau să Mă iubească pentru ei înşişi şi nu pentru Mine cei ce Mă iubesc, şi iată de ce nu am Eu popor de sfinţi pe pământ. Eu am spus că cine pentru numele Meu va lăsa case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau averi, sau ţarini, sau nume, va lua înapoi mai mult şi va fi moştenitor de viaţă veşnică, de viaţă de sfânt pe pământ şi în cer, şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi, căci cel ce iubeşte pe tată, sau pe mamă, sau pe fiu, sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, că nu poate să-şi ia acela crucea şi să-Mi urmeze Mie şi să mărturisească pentru Mine înaintea oamenilor, ca să mărturisesc şi Eu apoi pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

O, nu este vrednic de Mine cel ce se leapădă de Mine înaintea oamenilor, căci sfinţii sunt cei de care lumea nu este vrednică, şi îmi urmează Mie suferind ei cruce şi neţinând seama de ocara ei, vrednici fiind de Dumnezeu. Amin. Mare bucurie aveau sfinţii când Mă mărturiseau pe Mine înaintea oamenilor, şi aşa puteau ei prin suferinţele cele purtate pentru numele Meu, biruind pe împăraţii păgâni şi lumea cea necredincioasă, care nu era vrednică de ei. Dar iată, fiilor de azi, ei n-au primit făgăduinţele până ce Eu, plinitorul credinţei şi începătorul a toate, am suferit crucea neţinând seama de ocara ei, şi M-am aşezat prin ea de-a dreapta Tatălui Meu. Şi nu numai atât a fost primirea făgăduinţelor lor, căci iată, pentru plata sfinţilor Mei iarăşi am venit pe pământ, ca să împlinesc cu voi Scriptura descoperirii fiilor lui Dumnezeu la sfârşit de timp, cei mai mici dintre sfinţi, fără de care sfinţii nu iau desăvârşirea şi făgăduinţele, şi după care suspină toată făptura ca să-şi dobândească răscumpărarea. Amin.

O, nu poate să Mă mărturisească pe Mine cel ce se iubeşte pe sine, nu poate să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze, ca să mărturisesc şi Eu apoi pentru el înaintea Tatălui Meu. Sfinţii sunt cei ce Mă mărturisesc pe Mine înaintea oamenilor, neţinând ei seama de ocara crucii, precum Eu n-am ţinut seama de ocara ei din pricina bucuriei cea pentru mântuirea omului şi pentru mărturisirea pentru care venisem de la Tatăl.

O, e greu să-l fac pe om să se lepede de sine. Omul ia îndemn din sine. Ba chiar şi cel ce zice că Mă iubeşte pe Mine face tot aşa, şi nu mai am sfinţi pe pământ care să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie mărturisindu-Mă înaintea oamenilor necredincioşi şi neţinând seama de ocara crucii. Cuvântul Meu de azi zguduie pe omul care se crede a fi mărturisitorul lui Dumnezeu între oameni, dar nu poate nimeni să Mă arate pe Mine oamenilor până nu se leapădă de sine, şi nu ştie omul creştin lucrarea lepădării de sine ca să poată apoi să aibă cruce pentru numele Meu. Pleacă omul pe cale cu Dumnezeu, şi apoi e plin de nemulţumiri, că aşa păţeşte cel ce pleacă spre Mine fără să se lepede de sine pentru cruce şi pentru bucuria care vine de la cruce pentru omul care se leapădă de sine. Iar pentru cel ce pleacă pe cale cu Mine fără să se lepede de sine, nu e dulce în el iubirea Mea căreia îi stă împotrivă mărirea de sine şi nemulţumirea de sine în omul care nu ştie să-şi ducă crucea în urma Mea.

O, poporul Meu, nu pot să-Mi mai fac popor de sfinţi pe pământ, că nu poate omul să se lepede de sine şi de mamă şi de tată şi de fii şi de femeie şi de nume şi de adunătura lui, şi nu poate omul să sufere ocara crucii, ci, din contra, se ruşinează cu Mine înaintea oamenilor. Scris este în Scripturi cuvântul pe care l-am rostit Eu: «Cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; iar cine Mă va mărturisi, îl voi mărturisi şi Eu pe el la Tatăl, ca fiu al Său». Amin.

E sărbătoare mare pentru sfinţi. Toţi sfinţii se bucură în duhul sărbătorii cea pentru ei şi Mă bucură pe Mine pentru lucrarea Mea de azi, care încununează bucuria lor, că au în mijlocul lor pe cea care M-a purtat în trupul ei cuvânt vreme de douăzeci şi cinci de ani pe pământ.

O, Verginico, tu ai plinit bucuria sărbătorii tuturor sfinţilor Mei. Tu ai venit cu trupul pe lume în ziua duminicii tuturor sfinţilor, sărbătoare nestrămutată de la locul ei cel pus de sfinţii care au trăit înaintea Mea cu viaţă aleasă pe pământ, povăţuitori şi mărturisitori fiind ei peste mulţi în vremea trăirii lor cu trupul pe pământ. O, fiică a iubirii de Dumnezeu, cine te-a învăţat pe tine această bucurie cu care n-ai ţinut seamă de ocara crucii prin care M-ai mărturisit pe pământ?

– O, Doamne dulce, nimeni nu poate lua ca să aibă de sus dacă nu-i este dat de la Tatăl şi de la Fiul şi de la Duhul Sfânt, Care este Dumnezeul celor ce iubesc calea, adevărul şi viaţa, din viaţa Ta pe care ai pus-o pe cruce ca să-i arăţi celui ce voieşte să Te urmeze cum să Te iubească şi cum să se bucure neţinând seamă de ocara crucii prin care el Te mărturiseşte pe pământ înaintea oamenilor, iar în cer, înaintea sfinţilor Tăi şi a îngerilor Tăi.

Cum puteam eu să învăţ, eu, cea neînvăţată? Cum puteam eu să mă bucur, eu, cea fără de bucurii, dacă Tu nu mi-ai fi pus pe umeri crucea Ta şi venirea Ta, Doamne al sfinţilor? O, nu eu, ci Tu ai mărturisit prin mine pe pământ, căci faţă de toţi ceilalţi sfinţi de până la mine, eu am fost gura Ta, nu a mea; eu am fost templul Tău, nu al meu; eu am fost cuvântul Tău, pentru că Tu ai fost Cel ce grăia prin gura mea, nu eu, Doamne, Cuvinte al Tatălui. Nu eu Te-am purtat, ci Tu m-ai purtat pe mine în taina cuvântului Tău de la sfârşit de veac, şi m-ai numit trâmbiţa Ta, şi Ţi-am fost fiică dorită, eu, cea atât de neînsemnată între oameni, Doamne. Iar acum Tu mă slăveşti în ceruri între sfinţi, căci poporul care a răsărit de pe urma slavei lucrării cuvântului Tău prin gura Ta în trupul meu, este poporul slavei Tale, şi Tu Te slăveşti prin el acum peste pământ şi chemi omul la viaţă şi la sfinţenie şi la mărturisirea slavei Tale, Doamne Care vii şi tot vii cu cuvântul pe pământ ca să faci cer nou şi pământ nou şi să aşezi Ierusalimul, după cum ai şi împlinit, iar câţi aud de această slavă a Ta, vin, şi tot mai mulţi vor veni şi vor lua cunoştinţa din legea dragostei Tale de oameni, o, Doamne al sfinţilor şi al celor mici ai Tăi de pe pământ, care-Ţi poartă cuvântul spre oameni, care-Ţi sunt mărturisitori ai venirii Tale după două mii de ani, o, Doamne, Care eşti iubirea sfinţilor Tăi! Când lucrai prin trupul meu de-Ţi revărsai râul vieţii, râul cuvântului Tău peste poporul Tău care credea venirii Tale prin mine, nu puteam să Te vestesc peste pământ şi peste om, că mă duceau oamenii necredincioşi şi preoţii bisericii la suferinţă, la închisoare, la chin şi la dispreţ pentru numele Tău pe care eu îl purtam pe inimă scris şi pe buze grăit şi nu mă ruşinam, dar sufeream şi eram slabă şi fricoasă la suferinţă, şi Tu îmi întăreai puterea şi răbdarea inimii mele plăpândă şi cu spaimă în ea, că mult prigonită am fost, şi mult bătută, până şi de creştini, că le spuneai prin gura mea păcatele, ca să se cureţe de ele prin pocăinţă, dar ei se ascundeau cu ele şi se dădeau necredincioşi şi nu Te mărturiseau cei ce iubeau păcatul şi nelepădarea de sine pentru numele Tău şi pentru viaţa Ta în ei şi pentru cruce, Doamne.

Iată cât plâng pentru toţi cei care au auzit de la mine cuvântul Tău, rostit atâţia ani prin gura mea, şi n-au rămas sub cruce, şi s-au dus spre trai de lume, că mare iubire îi trebuie unui creştin ca să se facă sfânt. O, cum să nu plâng când ştiu că sfinţii vor judeca şi judecă lumea, ori spre pocăinţa şi iertarea păcatelor lumii, ori spre osânda cea pentru necredinţă şi pentru trai lumesc şi nu duhovnicesc pe pământ! Plâng, Doamne, şi Tu îmi ştergi mereu lacrima, că m-ai iubit de copilă şi m-ai luat să-Ţi slujesc venirii cuvântului Tău pe pământ şi ai făcut din trupul şi din gura mea trâmbiţă a cuvântului Tău însuşi, şi aşa ai lucrat cu mine până ce m-ai luat de pe pământ şi m-ai aşezat între sfinţi, şi mă cinstesc sfinţii în cer pentru că Ţi-am fost cort al venirii Tale pe pământ pentru răscumpărarea sângelui sfinţilor şi pentru descoperirea fiilor lui Dumnezeu, Scriptura cea atât de aşteptată de sfinţi şi de îngeri cu împlinirea ei.

Plâng de mila şi de jalea mea pentru cei ce au fost pe vremea trupului meu auzitori ai cuvântului Tău şi nu mai sunt acum propteaua Ta şi a celor mai mici ai cuvântului Tău. Cei mai mici Te împart acum la toată făptura, căci scris este: «Mulţi din cei din urmă vor fi întâi, iar cei dintâi vor fi în urmă». Voiesc, de ziua pomenirii naşterii mele cu trupul pe pământ, că m-am născut în ziua duminicii tuturor sfinţilor, voiesc să grăiesc poporului Tău cel micuţ, cel trudit cu trudă mare pentru zilele venirii Tale, zilele Fiului Omului, Doamne Care vii. E mic şi plăpând poporul Tău şi îi trebuie multă, multă înţelepciune, multă, multă putere şi multă iubire, că mare este lucrarea Ta cu poporul Tău cel mic, iar cei care sunt aşezaţi de Tine călăuză pentru el, sunt obosiţi şi strânşi sub slava venirii cuvântului Tău şi sunt îngreuiaţi de povara venirii Tale de la cer pe pământ şi au ca sarcină pe poporul Tău, căci ca să ai popor, trebuie jertfă, trebuie trudă, aşa cum şi eu am trudit sub greutatea venirii Tale cuvânt peste pământ, ca să ai Tu popor, Doamne.

Voiesc să-mi învăţ poporul meu şi al Tău, dar acum el se adună şi îmi aduce slujbă de acatist, şi mie, şi sfinţilor Tăi toţi, şi apoi să le binecuvântăm bucatele şi să le mai dăm şi din cer, prin cei ce stau din partea Ta călăuză şi lumină peste ei. Şi apoi, Doamne Învăţător, să ne întoarcem iar în cartea Ta cu ei şi să ne sfârşim cuvântul sărbătorii sfinţilor Tăi, că toţi sfinţii sunt cu ei la masă de praznic, şi toţi îngerii slăvesc venirea Ta la ei, şi toate puterile cereşti se aşează în slujba venirii Tale la ei, şi Tu eşti Stăpânul lor şi mila lor, Doamne. Amin, amin, amin.

– O, Verginico, aşa vom lucra, şi vom grăi despre sfinţi şi vom spune că sfinţenia din om este vederea care vede pe Dumnezeu din om şi în om. O, Verginico, e mare ziua de serbare a sfinţilor, că tu încununezi cu slava venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl sărbătoarea cea mare a tuturor sfinţilor Mei, şi eşti purtată de sfinţi cu multă iubire, că ai fost trâmbiţa din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea, că Eu sunt cea de a şaptea trâmbiţă, şi aşa se cheamă venirea Mea, se cheamă trâmbiţarea celui de al şaptelea înger, şi am scos deasupra cartea Mea cu tine, că am putut să fac aceasta, după cum am proorocit în vremea Mea cu tine că voi împlini aşa. Şi iată, am împlinit prin cei mai mici, căci scris este în Scripturile cuvântului Meu cel de acum două mii de ani: «Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi cei dintâi». Amin.

O, poporul Meu, deschide ochii şi vezi slava sfinţilor, slavă cerească, în care eşti cuprins în duh de duminică, fiule mic, ziua cea de a opta, cea dintâi a săptămânii şi cea de a opta zi, ziua slavei Mele, taina zilei venirii Fiului Omului, ziua învierii, ziua luminii, ziua facerii din nou a lumii, poporul Meu. Hai să ne bucurăm cu zi de învăţătură, cu duh de creştere, cu lucrare de Duh Sfânt, că am în mijlocul tău Duhul Meu Cel Sfânt în fiii cei purtători de Duh Sfânt pentru tine, ca să ai tu lumină pe calea Mea cu tine spre toată împlinirea Scripturii venirii Mele, venirea Fiului Omului. Amin. Hai, aşează-te la învăţătura împărăţiei cerurilor, să dăm din ea la cei ce se aşează la învăţat şi să fim mărturisitori şi făcători de om sfânt, poporul Meu, că lucrarea Mea din mijlocul tău e lucrarea facerii omului sfânt, care Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor şi care este mărturisit de Mine înaintea Tatălui Meu. Amin.

Pace ţie, în duh de sărbătoare a tuturor sfinţilor Mei! Şi iarăşi voi veni peste tine cuvânt, ca să împlinim tot cuvântul cărţii zilei de azi, cuvânt rostit de însăşi gura Mea, căci Eu sunt Cuvântul Care vine cu norii şi Se aşează peste tine pentru ca tu să ai viaţă, şi din belşug să ai, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Hai, popor trudit, că Eu, Domnul, voiesc să te învăţ facerea omului sfânt. Hai să aşezăm în carte tot cuvântul cel de peste tine al zilei de azi, că sfinţii stau la masă cu tine ca să mănânce cuvântul Meu, ca să vadă zilele venirii Mele. Hai, poporul Meu, să bucurăm sfinţii, care n-au ţinut seamă de ocara crucii şi care aşteaptă de la tine întâlnirea Mea cu tine în cuvânt.

Te-am învăţat cândva să te măsori cu sfinţii, poporul Meu. Şi cum vine aceasta? Pe vremea lui Verginica vorbeam şi le spuneam la cei de atunci care auzeau glasul Meu: «Citiţi vieţile sfinţilor». Aşa le spuneam, şi îi doream sfinţi, dar e dureros pentru Mine şi pentru sfinţi să citească şi să vorbească omul despre sfinţi fără să se măsoare cu ei apoi, fără să le urmeze dorul lor de Dumnezeu şi lucrarea puterii credinţei lor.

Sunt cu sfinţii la masă cu tine, Ierusalime, şi am pus pe cei ce te învaţă să te înveţe să stai mereu treaz pentru sfinţi şi pentru îngeri între frate şi frate, între tine şi Mine, poporul Meu, căci sfinţii aşteaptă de la tine hrană şi masă cerească cu tine pe pământ. Uită-te la păsările cerului cum vin ele pe pământ după apă şi după seminţe, căci Dumnezeu a făcut cerul pentru pământ, şi pământul pentru cer, dar cine mai vrea să ştie taina lucrării facerii?

Străbat văzduhul cu sfinţii şi suntem pe aripi de îngeri slujitori ai venirii Mele cu sfinţii şi îţi spun să te uiţi la păsările cerului cum se aşează ele pe pământ pentru apă şi pentru seminţe. Aşa vin Eu cu sfinţii la masa ta după hrană şi după apă şi după cuvânt de cer nou şi de pământ nou, că Eu în această taină te-am cuprins, şi voiesc să lucrez din mijlocul tău facerea omului sfânt, care Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor, după voia Mea, după învăţătura Mea. Iar voi, copii ai Ierusalimului, trebuie să lucraţi cereşte pe pământ şi să vă asemănaţi unul cu altul în duh, în cuvânt şi în faptă, că vreau să aşez peste pământ şi peste om, prin Evanghelia Mea cu voi, credinţa botezului cu Duhul Sfânt, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi pocăinţa spre iertarea păcatelor, şi apoi grăirea cea de cer nou şi de pământ nou pentru mărturisirea Mea şi a venirii Mele cu sfinţii, că e vremea Scripturii venirii Fiului Omului şi a sfinţilor Săi. Amin.

O, fiilor care-Mi daţi cuvântului Meu fiinţă în carte! Vin cu norii, şi glasul Meu se aşează în vuiet de vânt deasupra voastră, şi apoi şoapta lui grăieşte cu glas de om, după cum este grăirea gurii Mele peste om, dintru început şi până la sfârşit, fiilor scumpi, copii credincioşi care Mă aşezaţi cu grăirea Mea pe pământ. O, aşteaptă sfinţii grăirea Mea de peste voi. Aşteaptă cetele de sfinţi apă şi seminţe de pe masa Mea cu voi. Iar Eu te învăţ, Ierusalime, şi aceasta este masa sfinţilor Mei, şi îţi rostesc taina fericirii sfinţilor, că nu este fericire decât în omul sfânt, care ştie ce este dragostea şi dorul de Dumnezeu, că fără dragostea Mea în el şi din el omul este urât înaintea Mea. E urât omul fără cruce, fără această slavă prin care Eu M-am arătat cu slava Tatălui Meu înaintea oamenilor. E urât omul fără slavă. Cel ce este numai om şi nu are şi slava lui Dumnezeu peste el şi din el, acela este om urât, om sterp, care nu ştie decât iubirea de sine, iar Eu am spus: «Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea, şi aşa să Mă urmeze, şi aşa să-Mi semene, şi să fie după chipul şi asemănarea Mea». Amin.

O, poporul Meu, ascultă de călăuză, că fără duhul cel ceresc în mijlocul tău nu poţi să mergi cu lumină pe cale. Călăuza vede şi ştie de la Mine şi îţi arată calea, adevărul şi viaţa, aşa cum Eu, Domnul, îi arătam lui Israel calea după ce l-am scos din Egipt. El însă n-a iubit adevărul şi viaţa peste el, şi s-a iubit pe el, şi a ameţit în loc să fi intrat în Canaan la vremea rânduită. O, cine nu are cruce, să aibă măcar ascultare cu iubire şi să aibă fericire prin dragostea şi dorul lui de Mine, căci sfinţii Mei nu numai pe acestea le-au avut, ci au avut toţi cruce, iar pentru bucuria de după ea n-au ţinut seamă de ocara ei, căci ei au ştiut prin credinţa şi dorul iubirii lor să se lepede de sine şi să Mă lase pe Mine cu faţa şi cu viaţa Mea în ei, şi cu voia Mea în fiinţa şi în fapta lor. Amin.

O, Verginico, învaţă-l pe Israelul Nostru de azi şi fă-ţi lucrarea cuvântului tău peste el şi revarsă-te mereu cu darul tău ceresc în cei ce Mă poartă pe Mine şi pe tine şi pe sfinţi, în drumul Nostru spre venire cuvânt pe pământ, şi apoi slava lui cea împlinită. Amin.

– Voiesc, Doamne, să-l învăţăm fericirea cu Tine pe poporul cel mic, că nu este fericire decât în omul sfânt, care ştie şi trăieşte dragostea şi dorul de Dumnezeu, că fără dragostea Ta în el, omul este urât înaintea Ta.

O, cum puteam eu să Te port între cer şi pământ în vremea trupului meu, cum puteam eu să mă las vas al Tău dacă nu ai fi pus Tu pe umerii mei crucea venirii Tale cuvânt pe pământ, ca să poţi intra Tu în trupul meu, în vasul meu, şi să grăieşti cu gura Ta prin gura mea? Acum însă grăieşti cu fiii Tăi de azi ca în rai, Doamne, căci jertfa trupului meu în care Tu ardeai ca focul când grăiai prin gura mea, a născut din ea fii ai Tatălui, care aud glasul Fiului Său, că Tu eşti Cuvântul Tatălui Nostru, Doamne. Eu pentru bucuria de a avea Tu popor n-am ţinut seama de ocara crucii, şi Te-am mărturisit aşa cum Tu ai lucrat din locuinţa Ta, care era trupul meu, şi nu m-ai supus Ţie până ce eu n-am zis „Da”, şi apoi Tu m-ai făcut cort al Tău din care grăiai şi îţi făceai cu cuvântul popor, ca să-l faci apoi sfânt pe el. Amin.

Grăiesc ţie, Ierusalime mic al Domnului, să înveţi mereu, mereu şi să se prindă mereu de tine taina fericirii sfinţilor, că nu este fericire decât în omul sfânt, iar fără dragostea Domnului în el, omul este urât.

Vin sfinţii la apa şi la hrana vieţii, la masa Domnului cu tine, că nimeni nu poate sta fără să mănânce, între cei din cer şi între cei de pe pământ. Pe vremea trupului meu cu Domnul pe pământ, grăia Domnul şi le spunea celor ce îi auzeau cuvântul, le spunea să citească vieţile sfinţilor, iar ţie îţi spune să le trăieşti şi să te faci făcător de sfinţi, ca să răsară sfinţi de pe urma lucrării tale cu Domnul şi să iasă din mijlocul tău facerea omului sfânt, care-L mărturiseşte pe Dumnezeu înaintea oamenilor. Amin.

O, fiilor din Ierusalim, măsuraţi-vă cu sfinţii, că ei se măsoară cu voi şi aşteaptă de la voi bucuria care le va fi împărţită, căci până nu se va plini toată slava tainei lui Dumnezeu cea pentru răscumpărarea făpturii, nimeni din cer nu are bucurie, ci numai dor şi numai lucrare şi numai aşteptare, fiilor. Luaţi învăţătură de creştere ca să fiţi făcători de sfinţi, că fără învăţătură peste om nu poate omul să se lepede de sine.

O, copii care aşezaţi peste Israel pe cele din cer mereu, pe cele din Dumnezeu prin lucrarea Lui cu voi! învăţaţi poporul, învăţaţi-l taina omului nou, odihna Domnului, ziua a opta, care nu mai trece, ci se înnoieşte zi cu zi până la slava ei cea deplină, copii învăţători de viaţă peste Israel. Să aibă poporul timp pentru învăţătură de viaţă, şi apoi pentru viaţă. Să fie totul verde, fiilor, căci florile uscate nu sunt verzi. Să fie rai în toţi, să fie Domnul rod în toţi fiii Israelului nou, şi voi să turnaţi apă peste ei şi să le daţi hrana cea din cer, şi ei să crească sfinţi mereu, că sfinţii sunt cei frumoşi, iar cei mai frumoşi între sfinţi sunt cei ce mărturisesc pe Domnul, oamenilor, că a venit vremea slavei Domnului, şi totul trebuie să fie sfânt între voi şi dintre voi, iar acest rod să rodească sfinţi din oamenii care aud mărturisirea Domnului. Amin.

O, Doamne, ia-i şi îi învaţă Tu, că sunt ai Tăi. M-am mângâiat grăindu-le, şi i-am mângâiat pe sfinţi auzindu-mă grăind cu poporul Tău, şi am încununat sărbătoarea lor din mijlocul lui Israel cel de azi. Cuvântul Tău cel dulce îi învaţă mereu, dar dă-le har să Te mărturisească şi să Te împartă şi să-Ţi aduci pe pământ la vedere rodul slavei cuvântului Tău care vine cu norii şi grăieşte peste cei mai mici aşa cum grăiai cu omul în rai. Şi iată, cei din urmă sunt întâi. Amin, amin, amin.

– Am stat cu dor şi Eu, Verginico, pentru glasul tău peste ei, şi le vreau fericirea, că nu este fericire decât în omul sfânt care duce în duhul, în sufletul şi în trupul lui lucrul cel mistuitor ca focul, al dragostei şi al dorului de Dumnezeu, iar fără de acestea omul este urât înaintea Mea.

O, fiilor călăuziţi din cer, omul pe pământ se iubeşte pe sine şi tot aşa îl iubeşte şi pe aproapele său, îl iubeşte pentru sine, nu pentru Mine şi nu pentru aproapele său, şi n-am popor de sfinţi pe pământ între fiii oamenilor care nu învaţă din cer iubirea care se dă lui Dumnezeu din omul care o are pe ea. Nu este vrednic de Mine cel ce nu se leapădă de sine, iar omul nu ştie ce înseamnă această Scriptură a Mea. Nu poate să Mă iubească pe Mine cel ce se iubeşte pe sine nelepădându-se de sine, şi nu poate să Mă mărturisească viu unul ca acela dacă faptele lui sunt moarte, dacă nu au puterea şi faţa Mea în ele şi viaţa Mea cea dătătoare de viaţă peste om. Cine nu lasă pentru Mine tată şi mamă şi copii şi ranguri şi nume şi averi şi pe sine însuşi, nu poate să vină după Mine, şi dacă vine, nu a venit, că nu este vrednic de Mine cel ce nu se leapădă de sine şi de rodul acestuia în el. Nu se poate să Mă mărturisească pe Mine cel ce se iubeşte pe sine, cel ce nu se leapădă de sine, că acela nu vorbeşte. Nu vorbeşte despre Mine acela, şi vorbeşte despre sine dacă stă lângă Mine. E plin de nemulţumiri şi de cârtiri cel ce nu se leapădă de sine când pleacă după Mine, şi acela nu pleacă după Mine, ci vorbeşte despre sine şi despre nemulţumirea de sine a lui. Eu prin acest cuvânt care vine cu Mine pe nori, lucrez facerea omului sfânt care Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor, că Eu am spus că nu este un mai mare dar între darurile sfinte în om, ca darul mărturisirii cuvântului lui Dumnezeu şi a faptelor Lui între oameni. Amin.

O, fiilor care-Mi staţi călăuză şi far înaintea poporului, fiţi făcători de sfinţi, şi veţi fi, fiindcă sunteţi smeriţi cu inima şi puteţi să-Mi faceţi oameni sfinţi prin ceea ce lucraţi voi peste om, numai să iubească omul pe cele din cer, nu pe cele de pe pământ; să iubească pe cele din Mine, nu pe cele din sine, fiilor făcători. Cel ce primeşte cu dor şi cu dragoste învăţătura, acela primeşte şi creştere, acela primeşte iubire, şi cu ea e dulce înaintea Mea şi înaintea oamenilor, căci iubirea de Dumnezeu este iubirea care-l face frumos, care-l face sfânt pe om. Aceasta să puneţi voi peste popor, iubirea de Dumnezeu şi dorul de El mereu, mereu, fiilor. O, aşezaţi-vă să călăuziţi inima poporului, nu inimile poporului, căci o inimă vreau să fie în toţi, şi i-aş vrea plini de har întru toate, că i-am învăţat să nu lucreze fără călăuză, dar nu numai la cele pământeşti călăuză, căci călăuza face lumină sufletelor şi inimilor ca să vadă ele calea şi harul care este să fie pe calea Mea cu cei iubiţi ai Mei. Amin.

O, fiilor, o, copii ai poporului Meu, lăsaţi să stea fiinţa Mea în fiinţa voastră mereu, mereu, că vreau să fiţi după chipul şi asemănarea Mea de-a pururi, că Eu, cât am stat pe pământ cu trupul văzut, v-am spus că n-am stat ca pe pământ, ci ca în cer am trăit şi am lucrat şi am grăit şi am iubit, şi nu ca pe pământ, fiilor. Nu fiţi mari unii peste alţii, ci fiţi pildă cerească unii altora, şi asta să vă fie iubirea dintre voi, căci felurite sunt darurile, dar un singur Duh le călăuzeşte în cei ce, în numele Meu, stau mănunchi pe pământ. Amin. Nu numai când Eu vă aşez înaintea oamenilor mireasă a Mea, ci de-a pururi voi să fiţi plini de har: şi când lucraţi, şi când grăiţi, şi când zâmbiţi, şi când priviţi, şi când păşiţi, căci trebuie să vă vadă cerul de-a pururi, fiilor, şi de aceea v-am povăţuit Eu ca cea mai mare grijă să vă fie Duhul Meu din voi şi dintre voi, şi fără această grijă nici o clipă să nu staţi, ca unii care veghează înaintea Stăpânului lor cu iubirea dintre ei, cea mai mare ascultare pe care i-o puteţi voi închina cerului, fiilor. Cel ce nu primeşte învăţătura, cel de care nu se lipeşte povaţa cea spre zidire de om sfânt, acela este om urât, om gol, căruia i se vede ruşinea feţei lui şi inima lui stearpă de Dumnezeu şi de faptele lui Dumnezeu. Iar cel ce creşte pentru cer, acela este mărturisitor în toată vremea, prin însăşi lucrarea Mea în el şi prin harul Meu, care-l însoţeşte pe el spre mărturisirea cuvântului Meu cu duhul şi cu fapta. Amin.

Am împlinit peste voi sărbătoarea cea pentru sfinţi şi lumina ei, cuvântul Meu, care este lumina oamenilor, căci câtă vreme pot să grăiesc în lume, atâta sunt Lumina lumii. Eu le-am spus ucenicilor Mei să lucreze cât este lumină, «căci vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra», şi le-am spus: «Eu sunt Lumina lumii», şi tot aşa spun şi azi, şi Mă fac lumină, fiindcă lumină a lumii este cuvântul Meu, şi vai celui ce dă să sufle în această lumină şi în mersul Meu cu voi peste pământ, copii ai cuvântului vieţii care vine cu Mine cuvântând şi aducând omul de la moarte la viaţă şi de la păcat la sfinţenie. Amin. Luaţi mereu, buche cu buche, cuvântul Meu şi puterea lui în voi, şi Eu voi fi din voi Lumina lumii, mărturisirea lui Dumnezeu Cuvântul, cel mai mare dar pe care îl poate avea un om sfânt, un lucrător de har sfânt pe pământ. Amin. Nu părăsiţi strângerea laolaltă pentru creşterea sub călăuză. Umblaţi în lumină ziua şi noaptea, şi să fie viaţa voastră mereu, mereu sub ochiul Meu, şi mereu, mereu cu călăuza Mea peste voi, pentru cele cereşti din voi şi dintre voi; şi daţi, fiilor, slava celor pământeşti pe slava celor cereşti, căci trupul nu foloseşte dacă duhul nu este ca să dea viaţă de Dumnezeu în om. Nu slujiţi trupului, ci treceţi din trup în duh în toată vremea, căci cea mai frumoasă jertfă pe care I-o puteţi aduce lui Dumnezeu şi unii altora, este lucrarea Duhului Sfânt, cuvântul vieţii, şi aceasta este jertfă şi ardere de tot, şi aceasta este milă, fiilor, milă şi jertfă, copii ai venirii Mele acum, la sfârşit de timp. Amin, amin, amin.

Iar acum, binecuvântat să vă fie mersul pentru mărturisirea Mea peste pământ. Mergeţi, în numele Meu, şi arătaţi-Mă în voi cu lucrarea venirii Mele pentru răscumpărarea făpturii. Mergi, Ierusalime, căci pasul Meu şi umerii Mei sunt pe urma ta ca să te port şi să te slăvesc întru Mine, Ierusalime român. Mergi, poporul Meu, şi mărturiseşte-L pe Dumnezeu, iar Eu te voi mărturisi pe tine înaintea Tatălui Meu şi al tău, căci aceasta este cununa sfinţilor Mei pe pământ şi în cer, poporul Meu. Amin, amin, amin.