Poporul Meu, Domnul este cu tine, şi tu eşti binecuvântat între fiii oamenilor şi eşti poporul fiilor lui Dumnezeu mai înainte de sfârşitul veacurilor omului, şi Domnul te-a sfinţit ca să lucreze cu tine Scripturile venirii Lui şi cele ale învierii morţilor, căci moartea va fi înghiţită de biruinţa zilei venirii Mele cea cu mare slavă, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin, amin, amin.
O, poporul Meu, petrec praznic de Bunăvestire în mijlocul tău, şi te vestesc că eşti binecuvântatul Meu, şi sunt cu mama Mea, Fecioara cea binecuvântată între femei, precum îngerul Gavriil i-a vestit ei că va primi în pântece pe Fiul Tatălui Savaot, Care va împărăţi peste fiii lui Dumnezeu în veci, iar împărăţia Lui nu va avea sfârşit, şi i-a vestit că Sfântul Care Se va naşte din ea, Fiul lui Dumnezeu Se va chema, Fiul Celui Preaînalt.
O, ce frumoasă ţi-a fost, mama Mea, grija cea pentru sfinţenia ta înaintea Mea, căci tu M-ai aşteptat să vin pe pământ, şi, ca fecioara înţeleaptă care aşteaptă pe mirele ei cel iubit, aşa iubeai venirea Mea, şi cu mare sfinţenie o aşteptai. Aveai de învăţător ceresc pe Zaharia, rudenia ta, care îţi desluşea tainele cele din prooroci pentru venirea Mea întrupat pe pământ, şi el te-a luat în grija lui, că erai orfană, şi aşa cum cineva îşi duce fecioara în casa Domnului făgăduindu-I-o, aşa te-a dat el lui Dumnezeu, ca să primeşti în sânul tău apoi zămislirea Mea cea de la Duhul Sfânt al Treimii lui Dumnezeu. O, mare este taina ta şi taina omului cel nou, purtat în sânul tău cel fecioresc şi apoi născut, mai presus de firea naşterii omeneşti, din trupul tău cel sfânt, cel neamestecat cu păcat! O, ce frumoase ţi-au fost, mama Mea, firea şi mintea şi înţelepciunea când îngerul Gavriil, trimis în oraşul Nazaret în casa lui Iosif, ocrotitorul tău, ţi-a vestit binecuvântarea şi darul, închinându-ţi-se, iar tu, plină de teamă sfântă ţi-ai zis: «Ce fel de închinăciune poate fi aceasta?». îngerul ţi-a vestit binecuvântare, o, mamă scumpă a Mea, şi ţi-a spus să nu te temi, căci Duhul Sfânt şi puterea Celui Preaînalt te va acoperi, şi nu altceva va fi, şi apoi tu cu iubire te-ai aplecat celui ce te-a binecuvântat, şi ai răspuns: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!».
Ai fost înţeleaptă, mama Mea. Ai înţeles că nimeni nu poate binecuvânta din lumină decât Dumnezeu şi slujitorii Lui, iar cei potrivnici Lui nu-I lucrează Lui decât la porunca Lui, aşa cum Valaam, când a pornit să-l blesteme pe poporul lui Israel, a primit poruncă de la Dumnezeu să meargă să-l binecuvinteze şi să se uite să vadă ce popor era acela, căci era cel binecuvântat.
O, mare este taina ta, mama Mea! Nimeni între oameni nu tresare la gândul că Dumnezeu, din bărbat a scos pe femeie, iar din femeie a scos pe Dumnezeu, pe Omul Cel nou, cu duh dătător de viaţă, căci Eu sunt Cel ce M-am lăsat răstignit murind pe cruce, şi sunt Cel ce am înviat luându-Mi înapoi viaţa şi trupul ei cel înviat dintre morţi, şi sunt Cel ce înviez morţii, o, mama Mea, şi cine între cei născuţi din femeie poate fi plinirea a toate câte proorocii au scris pentru veacurile care au fost să fie şi pentru cel ce va rămâne, şi care se va numi vecia cea de după cele şapte veacuri pământeşti, mama Mea? Duhul proorociei care a curs prin gura lui David, împăratul lui Israel, a spus despre Mine atunci, şi aşa a spus: «în capul cărţii este scris de Mine, ca să vin să fac voia Ta, Dumnezeul Meu».
O, frumoasă ţi-a fost ţie, mama Mea, soarta ta cea de la Tatăl, căci tu ai fost cea prin care Eu M-am făcut Om, ca să vin să fac voia lui Dumnezeu pentru răscumpărarea din moarte a omului, mamă. Iată ce taină cerească a fost venirea ta pe pământ între oameni, şi din ea venirea Mea apoi, mama Mea, Fecioara Mea! O, cum să nu grăim Noi unul cu altul înaintea poporului Meu de azi în ziua Noastră, mama Mea, ziua când Eu M-am unit cu tine şi am fost amândoi un singur trup, aşa cum era la început omul când încă nu căzuse în neascultarea de Dumnezeu, şi din care am scos pe femeie apoi, ca să fi făcut şi din ea mamă a fiilor lui Dumnezeu precum Domnul ar fi împlinit dacă omul nu s-ar fi ridicat deasupra lui Dumnezeu, şi apoi îngerii, slujindu-i, au căzut cu tot cu om de la faţa Domnului, mamă.
O, poporul Meu, Eu şi cu dulce mama Mea Fecioara prăznuim cuvânt sfânt înaintea ta şi grăim în cer şi pe pământ şi Ne aud sfinţii şi îngerii şi Ne privesc cu fior ceresc, şi Ne auzi tu, şi te aşteptăm să te umpli de înfiorare la vestea tainei în care omul nu voieşte să se aşeze şi să vină spre înţelepciune şi să vină spre izvorul cel plin de mângâiere, care curge din tronul lui Dumnezeu Cuvântul în mijlocul tău; Domnul, Care risipeşte sfaturile neamurilor, Care leapădă gândurile popoarelor, Care sfărâmă sfaturile căpeteniilor, iar sfatul Domnului rămâne în veac, şi gândurile Lui, din neam în neam.
O, de opt ani îl tot chem şi îl tot aştept pe om să vină la izvorul vieţii şi să se facă fiul Meu prin supunere şi prin sfinţenie apoi. Am stat opt ani cu tine în faţa omului venit la izvor, poporul Meu, şi M-am vestit Dumnezeu venit a doua oară în chip tainic cuvânt pe pământ, şi l-am chemat pe om şi M-am arătat cu tine ca să vadă omul pe poporul cel binecuvântat al Meu. Iar acum zidesc zidire cerească în mijlocul tău şi ridic apoi între pământ şi cer cartea judecăţii făpturii, cuvântul Meu cel de cincizeci de ani în mijlocul poporului român, cuvântul care cheamă omul de la moarte la viaţă, de la vremelnicie la veşnicie, de la păcat la sfinţenie, şi pe morţi la înviere, poporul Meu. Şi după ce voi ridica această carte între pământ şi cer, voi mai răbda încă un pic de vreme de har, şi apoi voi face toate neamurile pământului să se aplece venirii Mele, să vadă scaunul domniei Mele în mijlocul neamului român, în mijlocul tău, poporul Meu, căci cei înţelepţi ai lumii n-au avut minte, şi se împlineşte sub ochii tuturor Scriptura care spune de cei mai mici, de copiii care s-au făcut părtaşi Trupului şi Sângelui Meu, căci am surpat prin moartea şi prin învierea Mea şi prin iarăşi venirea Mea acum, pe diavolul, stăpânul morţii, căci frica morţii îl ţine pe om rob toată viaţa lui, şi omul tot stăpânului morţii îi slujeşte. Şi iată, Eu nu de îngerii care au căzut am grijă, ci de seminţia lui Avraam, căci dator sunt să Mă asemăn tuturor, ca să fiu milostiv şi credincios Arhiereu în cele către Dumnezeu pentru ispăşirea păcatelor omului, şi să-l pot ajuta pe cel ispitit de diavol, fiind Eu însumi ispitit de el şi biruitor făcându-Mă peste el.
O, poporul Meu, te-am povăţuit să trăieşti pe pământ ca în sânul lui Avraam, ca în sânul lui Dumnezeu şi nu ca pe pământ, poporul Meu. Am făcut din Avraam sân al sfinţilor, odihnă a sfinţilor, poporul Meu. Avraam, cel atât de credincios, cel atât de mlădios pentru credinţa în Dumnezeu, L-a luat în sânul lui pe Dumnezeu Fiul, din mâna lui Melchisedec, preotul lui Dumnezeu, cel care a ieşit înaintea lui Avraam cu pâine şi cu vin la porunca lui Dumnezeu. M-a primit pe Mine sub chipul pâinii şi al vinului, M-a primit Avraam până să Mă fac Om născut din om, M-a primit cu mult înainte de jertfa Mea de pe cruce prin care am împlinit taina Mielului Cel junghiat pentru păcatele făpturii omeneşti.
N-a mai fost şi nu mai este credinţă ca a lui Avraam, care s-a unit cu Trupul şi Sângele Meu prin mâna preotului lui Dumnezeu şi în al cărui sân am făcut împărăţia şi casa şi templul Mielului. Pildă am aşezat pe pământ prin credinţa lui, când Tatăl i-a cerut lui să-l jertfească pe fiul său, Isaac, pe care i l-a dat înapoi viu, după ce a încercat credinţa lui ca să facă din Avraam apoi părintele credinţei şi sân al celor sfinţi, al celor ce s-au făcut părtaşi Sângelui şi Trupului Meu. Şi iată, Eu, ca un Arhiereu ce sunt prin jertfă pe cruce şi prin înviere, nu de îngerii căzuţi Mă îngrijesc, ci de seminţia lui Avraam de cea din sânul lui Avraam, poporul Meu, căci Avraam prin credinţa lui mântuieşte pe cei adormiţi întru nădejdea învierii, şi pe cei de până la el adormiţi, şi pe cei de după el credincioşi lui Dumnezeu şi sfinţi şi înviaţi şi care se numesc seminţia lui Avraam cel credincios, care I-a dat lui Dumnezeu pe fiul său şi iarăşi l-a primit înapoi.
Eu, poporul Meu, în om îmi am odihna, în sânul lui Avraam îmi am locul Meu şi locul celor credincioşi şi sfinţi, care aşteaptă în sânul lui Avraam biruinţa Mea cea de la sfârşit de timp pentru toţi sfinţii Celui Preaînalt, căci Tatăl Meu a făcut în Avraam odihna Mea, iar Eu am fost de Tatăl făgăduit lui când Tatăl i-a spus: «Ţie şi urmaşului tău voi da făgăduinţele Mele», căci Avraam Mie Mi-a născut fii prin credinţa lui în Mine, Cel ce eram în sânul lui, prin Melchisedec, care M-a dat lui Avraam din care au ieşit Isaac şi Iacov apoi, binecuvântaţi de Mine pentru ca să Mă numesc Eu Dumnezeul lor, al lui Avraam, Isaac şi Iacov. Amin.
O, cine a mai fost şi cine mai este pe pământ credincios ca Avraam, care M-a cunoscut pe pământ ca şi în cer? O, cum de poate sta ca pe pământ cel ce aude de la Mine taina aceasta a odihnei sfinţilor care aşteaptă în sânul lui Avraam pe Fiul lui Dumnezeu, Care iarăşi vine şi Se face cuvânt pe pământ, Păstor tainic, Care păstoreşte neamurile cu toiag de fier, fie că acestea cunosc sau nu cunosc taina Păstorului Cel tainic, Care Se odihneşte cu sfinţii Săi în sânul lui Avraam?
O, scumpă mama Mea, cuvântul Meu e sărbătoare, mamă, dar pe pământ Eu nu mai am sărbătoare decât în mijlocul poporului cuvântului Meu, popor care se sfinţeşte cu duhul, cu sufletul şi cu trupul ca să am în el împărăţia Mea între oameni, templu al odihnei Mele în om, mamă. Am grăit cuvânt dulce cu tine, cuvânt cu iubire în el în mijlocul poporului Meu. O, dă-i şi tu sărbătoare de cuvânt, căci tu eşti dulce, mama Mea, dulce ca Fiul Tău Cel Unul născut, mamă. Amin, amin, amin.
– O, dulce îţi este glasul şi limba cuvântului Tău, Fiul meu Cel dulce! Dulce şi duios şi dureros Ţi-a fost glasul rugăciunii Tale de pe cruce când L-ai rugat pe Tatăl să-i ierte pe cei ce Te-au răstignit, căci ei nu ştiu ce fac! O, Fiule, dacă ar fi ştiut, ar fi avut păcat, dar cei ce trăiesc în păcat nu pot să cunoască răul când îl fac, şi numai apoi îl cunosc. Dulce Ţi-a fost glasul şi limba când ai spus că cel care păcătuieşte împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat acest păcat, căci Tu eşti Cel ce ai putere să ierţi păcatele, ca un îndurător. Mă doare însă de tot omul de pe pământ, care a fost şi care este, când îşi face temple pentru Tine, căci el aşa zice că face, şi uită că templul cel din Ierusalim spre care mergeau neamurile pământului ca să vină la Dumnezeu, s-a dărâmat, precum au spus proorocii, şi n-a mai rămas din el piatră pe piatră, şi a fost arat pământul care a purtat pe el templul în care şi Tu şi eu am intrat. Şi iată, odihna Ta este în sânul lui Avraam şi tot în el este şi odihna sfinţilor Tăi, iar zidurile de piatră sunt împotriva Ta când în ele Tu Te laşi vândut celor ce cumpără pe Dumnezeu de la cei ce Te vând pe bani, Fiule răbdător.
Când preotul cel fără de viaţă sfântă dă să Te jertfească pe altarul lui, el se aseamănă cu cei care Te-au răstignit fără de milă şi pentru care ca un îndurător Te-ai rugat Tatălui pentru iertarea neştiinţei lor, pentru rătăcirea lor, Fiule răbdător. Ai proorocit tuturor despre vremea adevăraţilor închinători care nu vor avea nevoie de temple măreţe, ci de duh şi de adevăr, prin care să se închine Ţie cu viaţa lor cea sfântă, copil junghiat de cei ce nu înţeleg ce este Dumnezeu în cer şi pe pământ, de cei ce nu cercetează duhurile, aşa cum le-am cercetat eu când îngerul Gavriil mi-a vestit că voi zămisli în sânul meu pe Sfântul Celui Preaînalt, Care va împărăţi în veci, împărăţie care nu va avea sfârşit. Când eu m-am închinat Domnului prin înger, n-am fost în loc anume, ci am fost în Duhul Adevărului şi aşa m-am închinat voii Tatălui ceresc şi voii Tale, copil purtat în sânul meu şi apoi la sânul meu ca să creşti din el.
Eu Te doresc în om cu toată bucuria mea cea de la Tine, cu toată mângâierea Ta cea pentru sfinţi, cu toată puterea Ta care biruieşte moartea, Fiule al tainei învierii morţilor şi Doamne al sfinţilor. Te doresc Mire iubit de fecioare sfinte, Te doresc Stăpân şi Domn şi învăţător peste ucenici iubitori de Duh Sfânt, căci Tu, Doamne îndurător şi tainic prin înţelepciunea cea din sfinţi, ai scos din bărbat pe femeie, iar din femeie ai scos pe Dumnezeu, şi mare este taina naşterii, mare este această tainică şi dulce credinţă care face viaţă dulce în om şi iubire ca iubirea mea în cei ce ştiu să Te nască şi să Te crească în ei, şi apoi să Te arate oamenilor prin însuşi trupul lor, al celor cu care Tu Te faci un singur trup prin unirea Ta cu ei, copil ceresc şi tainic, şi Dumnezeu minunat în sfinţi! O, mângâie-Te cu cei ce Te mângâie pe pământ, că eşti fără de mângâiere până ce vei împlini tot numărul seminţiei lui Avraam cel credincios, în care Tu ai pregătit sân pentru odihna sfinţilor, Doamne al răbdării sfinţilor.
îi sortesc poporului Tău mult să Te iubească, mult să Te arate, aşa cum în cei ce ne poartă cuvânt peste pământ Tu găseşti multă iubire şi multă mângâiere suspinului Tău după om. Vino, Doamne, şi împlineşte-Ţi proorociile pentru timpurile fericirii Tale pe pământ, iar cei ce Te iubesc fierbinte, să guste din taina Ta cea nepricepută decât de sfinţi, Doamne Care plângi îndurerat acum, mai mult ca atunci când Te durea pe drumul răstignirii şi apoi răstignirea. Te mângâi cu mila mea prin cei ce Te iubesc pe pământul Tău cel sfânt pe unde Tu îţi paşti mieii şi mieluţele, căci Ţi-ai făcut salbă de mărgele în jurul grădiniţei începutului Tău, şi prin grădini îţi paşti Tu mieii, precum este scris. Amin, amin, amin.
– O, frumoasă îţi este, mama Mea, iubirea ta cea tainică şi cuminte între iubiri, căci iubirea cea pentru Dumnezeu din om, nu se bucură, ci plânge, mamă, şi aşa este iubirea, şi aşa este frumuseţea ei cea mai de sus. Amin.
Poporul Meu, am taine să-ţi desluşesc, dar înnoieşte-te cu duhul ca să le poţi trăi spre har de sfinţenie în tine, ca să fim amândoi un singur trup şi nedespărţiţi să fim prin taina iubirii care arde de dor în sânul celui ce Mă poartă cu ea şi Mă mângâie în ea. Amin, amin, amin.
07-04-2005
