Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Naşterii Maicii Domnului

Cuvântul Meu cel cu putere în el binecuvintează sărbătoarea cea de azi şi a cărei pregătire s-a aşezat la lucru încă de câteva zile pentru încununarea ei apoi cu glasul cuvântului Meu. Cerul cel nevăzut de ochii trupului s-a aşternut cu toată slava sa în grădina întâlnirii Mele cu omul, la izvorul cuvântului Meu. Acum însă e numai cerul de sfinţi şi de îngeri şi toate frumuseţile lui aşezate în grădină spre sărbătoarea amintirii zilei naşterii pe pământ a mamei Fecioară, care M-a născut apoi pe Mine, Fiul Tatălui Savaot, când M-am făcut Om ca să pot muri cu trupul pe cruce pentru viaţa omului, şi apoi să înviez cu trupul, după cum am şi împlinit, şi să Mă sui apoi din nou de-a dreapta Tatălui în cerurile cele nevăzute, şi iarăşi să vin, după cum şi lucrez, să judec pe vii şi pe morţi şi să împărăţesc fără de sfârşit, căci Eu sunt fără de început şi fără de sfârşit precum Tatăl Meu este. Amin, amin, amin.

Slavă şi binecuvântare peste slava acestei zile de sărbătoare! E praznicul naşterii mamei Mele Fecioara, iar cerul cel nevăzut de ochi trupeşti s-a aşternut cu mare slavă, cu dulce petrecere în grădina în care Eu îi dau omului întâlnire cu poporul Meu ca să-l hrănesc şi pe om când îmi hrănesc cu cuvânt poporul, căci l-am chemat mereu pe om cu dulce chemare la izvorul Meu de cuvânt ca să-i arăt calea cea cu mântuire pe ea, împlinirea cuvântului vieţii în viaţa omului, şi M-a durut mereu, mereu că omul venea şi se bucura de la sărbătorile Mele din grădină, dar ca să Mă bucur şi Eu apoi de la viaţa lui cea închinată Mie, Eu nu Mă pot bucura. îmi era milă de sfinţi şi de îngeri că nu vedeau să vină omul după Mine după ce Eu îi dădeam lui chemare prin cuvântul Meu. Puneam masă pentru om, puneam şi pentru trup, puneam şi pentru suflet, şi omul venea ca la o sărbătoare cerească, dar Eu îl voiam să vină la înviere, şi viu să rămână apoi, şi puţini din cei ce veneau au făcut aşa, puţini din ei îşi aşezau în ei înviere şi viaţă, ca apoi să ceară mereu de la izvor şi să li se dea lor la cererea lor, merindea cea vie, cuvântul Meu, care se face sul şi se împarte celor ce iau din el înviere peste ei. Amin.

O, copii care daţi fiinţă în carte slavei cuvântului Meu, de câteva zile v-am aşezat faţă în faţă cu slava cea sărbătorească coborâtă cu sfinţii şi cu îngerii în grădină, şi aş fi voit ca şi cei alăturaţi vouă de Mine să intre mai din vreme în sărbătoarea care s-a aşternut din vreme în grădina întâlnirii, căci v-am îndemnat să mărturisiţi despre ea şi să rămâneţi în duhul ei măcar voi. V-am învăţat să nu vă îngrijoraţi ca pe pământ de hrana şi de statul oaspeţilor veniţi, căci ei sunt din cer, şi cu vistieriile cerului sunt veniţi, şi au de toate şi nu vă trebuie pentru ei ca pentru cei de pe pământ veniţi. Cei de pe pământ sunt neputincioşi şi pentru cele pământeşti, dară pentru cele cereşti. Dar cei din cerul cel nevăzut au câştigat bunătăţile vieţii în care intră toţi cei care M-au iubit şi Mă iubesc cu iubire cerească pe pământ. Mărturisesc Eu, că voi abia aveţi curaj să deschideţi guriţa pentru mărturisirea slavei coborâtă în grădina întâlnirii. Iată câte flori şi frumuseţi! Vă e milă de flori să nu fie călcate şi culcate. O, cei din cer nu strivesc nimic, şi împodobesc cu venirea lor în grădină frumuseţile coborâte la vedere în ea, căci voi aveţi de la Mine vedere pentru cele ce nu se văd cu ochi trupeşti. V-aţi întrebat ce să le daţi să mănânce din ale voastre, iar Eu v-am spus numaidecât să nu vă îngrijiţi ce vor bea sau ce vor mânca sau cum se vor aşeza, ci doar să priviţi cum se aşează mesele şi toată slava sărbătorii la care iau parte păsările cerului mâncând din hrana de pe mese; mese din cer, nu de pe pământ, ştergare albe şi lungi din loc în loc, lăvicere şi velinţe pentru aşternuturi printre pâlcuri de flori fără de număr, şi care se apleacă şi se ridică nefiind strivite de statul sfinţilor şi al îngerilor. O, vă e milă de flori ca să mergeţi şi să păşiţi prin grădină! Fiţi cuminţi şi priviţi. Fiţi cuminţi! Să lăsăm pentru sfinţi şi pentru îngeri toată bucuria, toată petrecerea, iar Noi şi cu voi s-o mărturisim că este şi fără stingherire stă aşternută peste cele binecuvântate de cuvântul Meu care se slăveşte între voi în zilele venirii Mele de lângă Tatăl cuvânt pe pământ.

Iată ce frumos se petrece o sărbătoare de către cei din cer. Nu e pe pământ aşa muzică, fiilor copii, aşa semnale pentru orice mişcare şi lucrare, aşa voie cerească nestingherită de voia şi de înţelepciunea cea omenească. Dar omul nu se umileşte pentru toată facerea sa de pe pământ, pentru tot ce face el sub cer, şi nu-şi vede neputinţa faţă de cele ce sunt mai presus decât orice dă el să facă şi să dea oamenilor cei ca şi el. Cu mare durere Mă doare că nu pot să-i arăt omului bogăţia care nu se vede dar este. Nu se vede pentru că ea este, şi mereu i-am îndemnat pe oameni să înveţe pildele împărăţiei cerurilor, şi le-am spus lor: «Adunaţi-vă comori unde molia nu le strică şi furii nu le jefuiesc, căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră». Iată însă unde este inima omului. Ea este acolo unde îşi adună el, şi pe pământ rămâne inima lui, şi Mă doare că nu pot să-i arăt omului bogăţia cerului, care nu se vede dacă omul este trup şi numai atât.

O, iată câtă frumuseţe de bogăţie cerească! Iată sărbătoare cu lărgime în grădină! Nu vă uitaţi după creştini. Acum sunt cei din cerul cel nevăzut cu sărbătoare în lărgime şi numai ca în cer. Bucatele de pe ştergare nu sunt ca pe pământ, chiar dacă ele se mistuie de pe masă luând din ele toţi cei care le înconjoară pe ele.

îngerul Meu şi cu mama Mea Fecioară sunt bine distinşi în tot duhul sărbătorii, şi sub mersul nici unora iarba şi florile nu rămân culcate, ci iarăşi se ridică şi stau în frumuseţea lor, ca şi toate câte sunt aşternute în grădină. E dulce mama Mea, şi fără îngerul Meu ea nu umblă, şi e gata să ia grai pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ. Amin.

O, fiilor copii, ce mult aş vrea să poată mai mult poporul pentru cele cereşti pe pământ! L-aş vrea mult mai ceresc pe pământ, iar mama Mea Fecioara i-a făgăduit lui că-l va învăţa mai mult pentru înţelepciunea lui taina întrupării cuvântului Meu în trupul, în sufletul şi în duhul lui, căci Eu îl numesc pe el înaintea neamului omenesc de pe pământ, îl numesc poporul Meu. Amin.

Cel cu adevărat iubitor de cer pe pământ, acela este atent la învăţătura Mea şi o ia numaidecât şi o pune peste el ca s-o aibă de veşnicie a lui, că aşa şi nu altfel se adună omul în cer cu toate ale lui. V-am învăţat pe voi să prindeţi din vreme în vreme curaj pentru ca să învăţaţi poporul spre vindecarea lui de bucurii care nu ţin veşnic, şi să iubească el durerea, fiilor copii, căci fericirea nu se face din bucurii, ci din dureri, iar omul dacă îşi caută bucurii nu-L mai caută pe Dumnezeu, după cum vedeţi, fiilor copii.

Am spus că am aşteptat ziua de pomenire a naşterii pe pământ a mamei Mele Fecioară şi mireasă a Mea ca să dea ea învăţătură de viaţă veşnică poporului Meu şi la tot omul care va lua de la voi cuvântul cel din cer coborât peste pământ ca să-l cureţe pe el de răul din om. Aştept s-o aud cum ea grăieşte, că mare este darul mărturisirii, darul proorociei, care-l fereşte pe om de pierzare şi de el însuşi îl păzeşte. Dragostea şi bunurile ei, Dumnezeu înseamnă acestea în om, iar duhul proorociei este scara pe care Eu vin spre om cu bunurile dragostei, cu cele cereşti ca să le aşez peste om, dar nu mai sunt văzători pe pământ, nu mai sunt preoţi pe pământ, căci oamenii îi nimicesc prin dorul lor de viaţă vremelnică, şi omul nu mai vede nimic. Eu însă am pregătit sărbătoare mare de cuvânt ca să ia tot pământul din el şi să audă neamurile de pe el că nu mai este dragostea şi bunurile ei pe pământ, şi de aceea nu mai este darul proorociei între oameni şi nu mai are cine să-i întoarcă pe oameni de pe calea lor cea largă lor şi să le arate calea cea cu viaţă pe ea şi pe care oamenii nu o mai străbat, iar ea s-a astupat ca şi o cărare care dacă oamenii nu mai merg pe ea, ea nu se mai cunoaşte că este.

O, copii care staţi la gura cuvântului Meu ca să-l aşezaţi în carte, cel mai dureros nu este că omul nu vrea să se facă asemenea Mie. Mai dureros decât aceasta este că omul îl face pe Dumnezeu asemenea lui, iar taina întrupării cuvântului Meu în om este străină de tot pe pământ, fiindcă dragostea şi bunurile ei, care se fac cunoscute prin cuvântul Meu, prin darul proorociei care-l încununează pe om cu viaţă din cer, nu mai încap acestea pe pământ, nu mai vrea omul ca Dumnezeu nici la vreme de necaz, ci vrea ca el şi atunci, şi vrea să fac şi Eu, Domnul, ca el, şi să Mă fac ca el, şi grea este în cer durerea aceasta când omul dă să-L facă pe Dumnezeu asemenea ca şi pe el.

Toţi sfinţii şi toţi îngerii au auzit de la Mine şi de la mama Mea Fecioara că aşteptăm ziua sărbătorii ei, şi te va învăţa ea încă pe tine taina întrupării cuvântului Meu în trupul, în sufletul şi în duhul tău, poporul Meu. Dragostea şi bunurile ei sunt păstrate peste om prin darul proorociei, iar Eu te-am învăţat pe tine şi ţi-am spus: «Nu cumva să te apleci să te uiţi la tine prin ochii tăi ca să nu Mă primeşti, căci Eu pe om îl privesc prin ochi de prooroc, şi îl învăţ şi pe el să se privească tot la fel, şi îl învăţ că darul proorociei este scara pe care Eu cobor la om pe pământ, şi îmi fac prooroci din cei credincioşi care iubesc duhul blând şi smerit şi care au în duhul lor dragostea şi bunurile ei». Amin.

O, mamă Fecioară, dulce este ziua ta de sărbătoare în grădină, căci am dat s-o împărtăşim spre vedere cu cei ce Ne poartă în mijlocul poporului ales, mamă. O, dulce îmi este Mie viaţa când pot să Mă arăt cu ea pe pământ, când pot să găsesc loc smerit, cărare pe care să vin şi să pun masă de cuvânt şi să Mă arăt, mamă, şi mereu l-am îndemnat pe poporul acestei coborâri de cuvânt să nu aibă o mai înainte grijă ca aceea pentru cărarea Mea spre el, ca şi acum când i-am adus îndemn să se aşeze din vreme în sărbătoare, căci i-am spus din vreme că tu vei face peste el popas şi îl vei învăţa încă, şi el să se aşeze ca să-l înveţi, ca să-l hrăneşti cu dragostea şi cu bunurile ei, mamă. Dragostea de Noi nu e dragostea de el, dar să-l facem să priceapă şi să înţeleagă acest popor cât de mult stăm în calea lui, în faţa lui ca să Ne cunoască şi ca să Ne primească şi ca să aibă peste el dragostea şi bunurile ei, mamă. I-am spus lui ce frumoasă e sărbătoarea ta în grădina întâlnirii şi că sfinţii s-au aşezat nestingheriţi cu sărbătoarea ta, iar poporul este deoparte acum, şi voiesc să-l învăţăm pe el să Ne ţină aproape, să se ţină aproape de Noi, mamă, şi să se întrupeze în el cuvântul Meu şi să nu se înveţe cu el ca să slăbească el în împlinirea lui, mamă, şi să asculte de Mine poporul. Amin, amin, amin.

– O, Fiule al Tatălui Savaot şi al meu, şi Dumnezeule al poporului Tău cel ascultător al cuvântului Tău! Cel mai dureros nu este că omul nu vrea să se facă asemenea lui Dumnezeu, ci este că voia lui este să-L facă pe Dumnezeu asemenea lui, Fiule ceresc. O, dacă şi cu cuvântul care iese din gura Ta se învaţă cel ce îl aude ca să-l împlinească după ce-l aude, dară să Te mai vadă cu trupul Tău cel dumnezeiesc, cum nu s-ar învăţa tot la fel, Fiule tainic, şi Care rămâi ascuns sub chipul pâinii şi al vinului ca să Te dorească şi să Te iubească aşa cum Te-am iubit eu văzându-Te mereu sub taina chipului pâinii şi al vinului atunci când apostolii Tăi Te dădeau mie prunc tainic, om şi Dumnezeu desăvârşit. Amin.

O, nu mai sunt apostoli şi nu mai sunt preoţi pe pământ, căci cei care se încumetă fără chemare cerească să se bage sub lucrarea preoţiei, aceia de două mii de ani slăbesc în har şi în putere prin cei care au luat de la ei Trupul şi Sângele Tău, Dumnezeule tainic. Pe vremea trupului meu, înainte şi după suirea Ta în Tatăl, nu era aşa cu biserica Ta cea adevărată, căci fiecare familie îşi avea din ea preot de al Tău peste ea pus prin darul proorociei, şi nu era slăbiciune peste el, căci era pus cu orânduială pentru casa lui cea întreagă, şi era cuminţenie de duh şi de fire, şi era iubire numai pentru Tine, şi era har, Fiule, şi unde nu este orânduială aşa, preotul alunecă şi nu poate să aibă grijă şi orânduială nici pentru casa sa şi nici pentru rudenia sa cea după trup şi cea după duh, aşa cum a fost şi cu trupul Tău şi al meu, puse în orânduială de rudenie, şi tainică a fost lucrată această iconomie a lui Dumnezeu pentru venirea Ta pe lume, pentru venirea mea pe lume, şi pentru lucrarea cinei apoi, Doamne, căci legăturile făcute de la Dumnezeu peste om prin cuvânt aşezate, sunt legături după duh, aşa cum a fost şi cu Ilie proorocul pe care l-ai trimis Tu la femeia văduvă ca să-i înviezi fiul şi să-l faci prooroc şi să înmulţeşti în casa aceea pâinea şi untdelemnul, hrana şi harul pentru vreme de strâmtorare de la Dumnezeu, Fiule tainic. O, de două mii de ani mă uit pe pământ şi văd apostoli şi preoţi striviţi ca şi pe vremea primilor creştini, căci dacă nu este mereu învăţătură peste mintea preotului, el slăbeşte în dragoste şi în bunurile ei. Uită apostolul şi preotul că nici Tu n-ai putut duce crucea cea făcută de om, dară preotul, cum poate s-o ducă? El însă nu ştie ce este când îşi zice că e preot. Când mulţimea Te îmbulzea şi s-a atins de Tine femeia cea bolnavă, Tu Ţi-ai pierdut puterea şi ai întrebat: «Cine s-a atins de Mine?», iar ucenicii n-au ştiut ce spui Tu şi s-au mirat că ai întrebat aşa, şi au spus cu mirare nemulţumită: «Mulţimea Te îmbulzeşte şi Tu întrebi cine s-a atins de Tine?». Tu însă erai adevărat preot al Tatălui şi Ţi-a slăbit puterea trupului din pricina celei ce prin atingere de Tine lua din puterea Ta ca să se vindece cu ea. Dar preotul de azi nu-şi mai pierde puterea, că e puterea lui în el şi nu puterea Ta care simte greul de la om. Cel ce-l hrăneşte cu adevărat pe om cu Trupul şi cu Sângele Tău, acela slăbeşte de la om dacă este cu adevărat preot, căci el dă din puterea Ta cea din el şi e mereu în strâmtorare, pentru că este om din care omul trage pentru el, nu pentru Tine în om, Fiule slăbit de la om.

O, dacă Tu nu-i puneai deoparte pe cei unşi de Tine în grădina cuvântului Tău, demult, demult nu-i mai aveai mijlocitori pentru tot neamul omenesc înaintea Ta, şi de aceea i-ai învăţat mereu ca viaţa lor să fie Dumnezeu şi să nu-şi dea de pe ei puterea, ca să poţi rămâne cu ei şi nu fără ei, şi să fie ai Tăi, nu ai omului cum sunt preoţii lumii, căci Tu ai nevoie de preoţi pentru tot neamul oamenilor până la Adam şi până la venirea Ta, şi i-ai învăţat mereu să fie cuminţi şi să stea ai Tăi ca să ai minte în ei, Doamne.

O, mă uit peste tot timpul de după suirea Ta în Tatăl. Acolo unde era smerenie şi iubire pentru cina Ta, pentru paza ei, acolo era tot cerul, căci preotul avea unul, doi sau câţiva ucenici şi păstra puterea cea pentru Tine în el şi în ucenici, dar acolo unde era mulţime fără har, fără duh, preotul nu mai ştia de taina cinei, de Duhul Sfânt, şi îşi citea cartea slujbei de preot şi se bucura de slavă de la popor şi nu de la Tine, Doamne. Taina întrupării cuvântului Tău în om îl face pe om împlinit cu viaţa lui în viaţa Ta, în durerea Ta, şi acela îl ajută de la Tine şi pentru Tine pe cel de la care el ia Trupul şi Sângele Tău, şi cu această învăţătură voiesc eu să-l învăţ azi pe poporul Tău de azi. Amin.

îi spun poporului Tău de apostolul Tău cel împlinit în Tine, de Iacob cel sfânt şi drept, căci el Te-a cunoscut că eşti Fiul lui Dumnezeu şi de aceea ne-a însoţit pe noi pe tot drumul crucii Tale, care a început încă de pe când Irod, omorând pe prunci ca să Te omoare şi pe Tine, Te-a scăpat de sub mâna lui prin plecarea noastră în Egipt cu Iosif şi cu Iacob, copilul lui cel din căsătoria lui mai înainte să mă dea Tatăl pe mine sub ocrotirea lui pentru taina naşterii Tale.

O, cât de mult Te-a iubit pe Tine acest copil, Iacob, căci Te-a cunoscut că eşti Fiul lui Dumnezeu pentru că el îl iubea pe Dumnezeu. De mic s-a dat spre trăire îngerească şi nu şi-a iubit trupul, ci doar l-a îngrijit cu pâine şi cu apă şi cu nimic mai mult, şi iubea pe Dumnezeu fără de odihnă în iubire ziua şi noaptea. Nopţile lui erau tot o rugăciune cu genunchii plecaţi şi cu mâinile ridicate, iar harul curatei feciorii a fost fără de prihană în el până la sfârşitul lui. Când el Te-a văzut cum înveţi în templu, şi apoi popoarele, s-a făcut ca focul sub cuvântul Tău, iar dragostea de Tine se mistuia în el şi îşi asprea viaţa ca să trăiască el numai pentru Tine pe pământ. A învăţat de la Tine, Doamne, dragostea şi bunurile ei, şi mult l-ai iubit, şi Te-ai sprijinit pe el mai mult decât pe oricare alt ucenic al Tău, iar după ce ai înviat, el a fost întâiul între ucenici căruia Te-ai arătat înviat. Atâţia iudei Te cunoşteau prin el cine eşti, căci el era arhiereu, şi nimeni nu ştia dintre cei necredincioşi ai templului că el este întru Tine şi Tu întru el şi că Tu l-ai învăţat şi l-ai pus spre dumnezeiasca lucrare a tainei sfintei Liturghii prin care Tu Te făceai pâine şi vin pentru el şi pentru mine şi pentru Ioan cel iubit, şi că apoi el i-a învăţat pe ucenicii Tăi cum să Te lucreze şi cum să lucreze cu Tine taina aceasta după ce Tu le-ai dat-o lor la Cina cea de taină cu trei zile înainte de învierea de după patima Ta de pe cruce când cu adevărat Te-ai împlinit jertfa cea de-a pururi pentru răscumpărarea omului de la căderea lui cea de şapte mii de ani. Pentru dragostea şi bunurile ei din el toţi îi ziceau lui: „Iacob cel drept”, căci iubea dreptatea cea pentru Tine, şi de aceea a scris el celor douăsprezece seminţii ale bisericii Tale povaţa lui cea plină de viaţă şi de învăţătură împotriva păcatului, şi mulţi căutau să atingă măcar poala hainei lui pe care cu atâta sfinţenie de duh şi de iubire eu i-am lucrat-o ca să slujească Ţie în ea, Doamne, Fiule al meu. O, câtă putere de iubire avea! Iubirea biruieşte teama, iar arhiereii templului nu-l opreau pe el să intre în Sfânta Sfintelor de câte ori el voia să se roage aşa, chiar dacă acolo nu se intra decât o dată în an şi nu fără de sânge prin jertfă de dobitoc. O, cât de mult ai propăşit cu taina Ta între popoare prin el, Fiule al meu, şi nu ştiau mai-marii iudeilor cum să surpe credinţa în Tine a noroadelor, şi l-au îndemnat pe el la praznic de Paşti să se suie pe aripa templului, unde diavolul Te-a suit pe Tine să Te ispitească să Te arunci jos ca să Te sprijinească îngerii, şi pe care Tu l-ai alungat zicând: «Mergi, satano, că este scris să nu ispiteşti pe Dumnezeu», şi l-au rugat mai-marii templului pe el să spună noroadelor să nu mai creadă în Tine, Cel răstignit. Dar când mulţimea l-a văzut şi l-a întrebat cum să creadă în Tine, el a spus: «Mă întrebaţi de Fiul Omului, Care a pătimit de bunăvoie şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi? El este în ceruri, de-a dreapta puterii Celui Preaînalt, şi va veni iarăşi pe nori şi va judeca viii şi morţii». Iar când mulţimea a zis: «Osana, Fiul lui David!», mai-marii iudeilor şi-au zis şi ei: «Dreptul s-a înşelat!» şi, prinzând pizmă şi mânie în ei, l-au aruncat în jos, dar el, încă viu, se ruga şi spunea: «Iartă-le lor păcatul acesta, că ei nu ştiu ce fac, Doamne». Atunci, bătut cu pietre, a fost trimis la Tine, Fiule Doamne, rugându-se Ţie pentru iertarea lor. Tot drumul crucii Tale de la naşterea şi până la înălţarea Ta la Tatăl el ne-a însoţit, şi cu mare taină el a fost jertfa dragostei, şi cu mare taină grăiesc atât cât pot să grăiesc după credinţa şi după necredinţa oamenilor, dar eu Te-am avut pe Tine cină de taină prin mâna lui, căci a fost arhiereul Tău încă din pântece, căci Tu aşa alegi, şi de aceea l-ai învăţat lucrarea cinei Tale cea tainică şi l-ai pus la lucrul ei, şi eu am avut pe Fiul meu lucrat prin mâna lui, şi apoi prin mâna lui Ioan, şi voiesc să grăiesc poporului Tău învăţătură şi să-i desluşesc lui taina întrupării cuvântului Tău aşa cum a fost ea în Iacob, fratele şi ucenicul Tău, vestitorul şi preotul şi mucenicul Tău, Doamne. Amin.

O, e atât de frumoasă sărbătoarea mea de azi cu sfinţii în grădina întâlnirii, şi voiesc să las peste poporul Tău harul învăţăturii şi nu voiesc să-l obosim, căci el este mic şi slab. Să-i dăm să stea şi el la masa lui cea pentru trup, şi să-l învăţăm încă apoi taina întrupării cuvântului Tău, Fiule Doamne. Iau de pe masa sfinţilor şi tainic le ating din ea pe masa lor, şi apoi duhul sărbătorii se va face iar dulce torent peste ei, ca să crească ei şi nu să scadă, Doamne. Amin, amin, amin.

– O, mamă, mama Mea dulce, slăvită sărbătoare ţi-am pregătit, şi mărturisită şi adusă la arătare, mamă! Cei ce o văd le este milă să meargă prin grădină, ci doar privesc cu uimire şi cu durere, mamă, şi dau ei să înveţe şi pe poporul Meu taina durerii după Dumnezeu, taina vieţii, mamă. Mare bucurie ar fi în cer şi pe pământ să ştie cum să-i primească pe ei poporul din partea Mea, mamă, şi să crească el în jertfa dragostei, căci dragostea şi bunurile ei nu le poate învăţa nimeni pe pământ din sine, căci omul este iubitor de sine şi nu de Dumnezeu, şi greşeşte omul, mamă, fiindcă el nu ştie de unde este şi ce este şi ce face în om şi din om dragostea şi bunurile ei. Omul dă să-şi ia el din ele, dar apostolul Meu Iacob, pe care M-am sprijinit Eu cel mai mult, este pilda celor ce vor să împrumute de la Mine şi pentru Mine dragostea şi bunurile ei. Ca pe un stâlp tare M-am sprijinit pe el, şi apoi pe Ioan, şi apoi pe Petru, şi Mi-au fost ei cei mai apropiaţi pentru tainele cele dumnezeieşti, iar acum l-am luat pe el şi l-am pus în faţa poporului pildă a împărăţiei cerurilor în om, sămânţă semănată pe pământ ca să rămână rodul ei de-a pururi, mamă. Amin.

O, poporul Meu, mare este în cer şi pe pământul întâlnirii Mele cu omul sărbătoarea naşterii mamei Mele. Frumoasă la vedere am făcut sărbătoarea aceasta şi ţi-am mărturisit-o Eu ca să te ajut să crezi mărturisirea.

O, poporul Meu, ce dulce te-ai face tu Mie dacă ai şti cum să te uiţi la Mine! Să ştii de la Mine că ochii care nu se văd se uită, poporul Meu. O, ce mare şi minunat s-ar face în tine harul Meu dacă ai şti să te foloseşti de cei ce văd de la Mine în tine, să te foloseşti de Mine prin ei şi nu de ei pentru tine, căci Eu sunt ceresc şi sunt duh şi trup, căci l-am făcut pe om după tiparul Meu când l-am făcut, după trupul Meu l-am făcut, dar el a lepădat acest har, căci n-a iubit Duhul Meu, şi aşa a ajuns omul să stea în duhul lui.

O, poporul Meu, aşează-te în Duhul Meu, că vine în curând vremea să-ţi trebuiască Duhul Meu. învaţă-te bine cu El, căci stau cu El în mijlocul tău, dar să am loc şi nu strâmtorare cu El în mijlocul tău, în duhul tău. Amin, amin, amin.

Hai, copii veghetori, încă un picuţ de trudă de la voi pentru coborârea Mea cu tot cuvântul sărbătorii mamei Mele Fecioara. Hai, fiilor copii, că Mi-e duhul tot un foc, şi dacă M-ar vedea poporul M-ar aştepta din zori în zori cu această mângâiere de cuvânt, că vine curând clipa ca fiecare să rămână în ceea ce va fi găsit. L-am îndemnat pe poporul cuvântului Meu să nu aibă o mai înainte grijă ca aceea pentru venirea Mea spre el cuvânt, şi l-aş fi vrut mai cu dor pentru venirea Mea cu sărbătoarea mamei Mele, atât de mare sărbătoare, ca să nu treacă fără împlinire cuvântul Meu cel ce trebuia să se împlinească aşa cum Eu voiesc să se aşeze el pe pământ, şi la vremea sa.

O, fiilor copii, o, ce mult aş vrea, cu tot cerul aş vrea să poată mai mult şi tot mai mult poporul pentru cele cereşti pe pământ cu el, că mare este, şi bucurie mare în cer este darul mărturisirii, darul vestirii cuvântului Meu, darul împărtăşirii Mele cu voi şi între voi, darul proorociei, care-l fereşte pe om de pierzare, şi de el însuşi îl păzeşte. Amin.

O, copii care staţi sub truda venirii Mele, dacă omul îşi caută bucurii nu-L mai caută pe Dumnezeu, iar nuca seacă nu e bună de făcut ceva cu ea, ci rămâne coajă fără miez şi sună a gol şi este dată deoparte. Dacă omul stă gol de Dumnezeu şi de mărturisire, el nu-şi mai adună nimic în cer, nici pentru el, nici pentru altul, şi dacă darul proorociei nu mai e pe pământ, nu mai are cine să-l întoarcă pe om de la moarte, de la viaţa sa cea fără de viaţă. O, nu-L iubeşte omul pe Dumnezeu pe pământ, iar Tatăl Meu Savaot şi mama Mea Fecioară Mă prind în braţe şi Mă spală în lacrimile lor, căci am venit şi M-am făcut Fiul Omului şi nu Mă cunoaşte omul, că dacă M-ar cunoaşte s-ar face el fiu al lui Dumnezeu şi n-ar mai căuta să-L facă pe Dumnezeu ca pe el nici în bucuriile, nici în necazurile lui.

Hai, mamă! Hai cu cuvântul sărbătorii tale ca să crească prin Noi poporul, să asculte poporul şi să crească şi nu să scadă, mamă. Amin, amin, amin.

– Hai, Fiule Mântuitor, dar Tu trebuie mai întâi să mântuieşti de lume mintea şi inima omului, şi numai apoi să creşti în el ca să Te bucuri de el, dar omului îi trebuie atinsă inima, Fiule, căci Baraba, după ce Tu ai murit în locul lui, aceasta i-a atins inima, şi Te-a iubit numai pe Tine apoi, şi pe el nu s-a mai iubit, şi aşa l-ai găsit când l-ai luat lângă Tine în veşnicie.

O, Fiule cu timp şi fără timp peste om şi peste pământ! O, nimic nu este trecător, nimic, şi totul este luat de veşnicie din tot ce face omul, şi el le va purta după cum şi le va strânge, fie prin pocăinţă şi prin umilinţă ca să nu-l pedepsească cele rele ale lui, fie prin nepăsare de suflet şi prin iubire de vremelnicie pe pământ, şi pentru care omul stă cu semeţie în el însuşi ca să nu-i pese de suflet pentru veşnicia lui, şi după cum îşi adună omul să aibă, aşa are şi aşa lucrează el. Dar eu aş vrea, cu toată durerea trudesc să vreau, şi lângă Tine trudesc să ai om pe pământ cu duh blând şi smerit ca al Tău, şi apoi să faci cu el ca şi cu Enoh, ca şi cu Ilie, ca să aibă cine să Te aştepte, să Te întâlneşti cu omul în văzduh şi aşa să petreci cu el mereu între cer şi pământ la jumătate, şi apoi să împlineşti cu el totul, şi apoi să Te arăţi cu el pe pământ nou, Fiule Care trudeşti după om.

O, nimic nu este trecător pe pământ, chiar dacă omul ştie că trece cu acest trup, căci cine nu învaţă nu ştie că nimic nu este trecător şi că totul se face înapoi pentru mărturisirea a toate câte au fost şi iarăşi sunt şi vor fi.

O, ce bine e de cel mic, căci cel mare se dă că e mare, Doamne al umilinţei şi al celor umiliţi, iar Ţie îţi este dor de tămăduirea Ta, de sănătatea Ta în om, căci omul e bolnav de el însuşi, şi sufletul lui, cel de la Tine dat lui, plânge fără mângâiere în el, căci omul trăieşte trupeşte şi nu ştie ce face, Fiule Doamne. O, ce dor îmi este să găsim om cu dragostea şi cu bunurile ei în ea! îi amintesc omului de mirele de la nunta din Cana Galileii, unde eu Te-am chemat să Te arăţi că eşti Dumnezeu din Dumnezeu, ca să Te urmeze apoi numai pe Tine mirele nunţii, şi el aşa a făcut. Câţi miri ar face ca el dacă Te-ar zări, dacă Ţi-ar zări puterea Ta lucrând? O, nici Adam nu a putut să facă ce a făcut el, şi nici azi nu vrea, Doamne îndurerat de când l-ai făcut pe om şi până azi.

O, de nimic nu fuge omul ca de mustrarea care-i aduce lui moartea cea spre viaţa Ta în el, dar omul nu Te iubeşte pentru că nu Te cunoaşte. Mereu, mereu vii cuvânt pe pământ şi îi dai omului pâine ca să se înveţe să trăiască din ea, îi dai cuvântul Tău, dar el este învăţat cu pâinea pe care şi-o face el şi cu care-şi mănâncă bucatele. De cincizeci de ani îi dai omului duhul învierii şi al vieţii veşnice, şi el nu ştie ce înseamnă vorba pe care o spune el când spune că „Dumnezeu îi dă omului, dar nu-i bagă în traistă”. El spune bine când spune aşa, dar el la pâine şi la bunătăţi pământeşti se duce cu mintea când spune aşa, şi iată, Tu îi dai omului tot ce-i dă lui totul apoi, dar el nu ia în el, căci este plin de ale lui şi nu ştie să bage în traistă când Tu îi dai ca să fie el ca Tine apoi.

O, Fiule Doamne, i-am auzit pe cei ce Te poartă cuvânt din cer pe pământ că Te-au întrebat cum de nu Te primeşte, cum de nu Te vede, cum de nu Te iubeşte omul când Te aude venind, iar Tu le-ai spus lor că ochii care nu se văd se uită. Omul nu mai are minte ca s-o dea Duhului Tău cu Care ar putea omul vedea ca Tine, Doamne, ca Tine în toate şi peste toate. Omul nu mai are credinţă, pentru că nu mai are iubire, căci unde este iubirea Ta în om, acolo eşti şi Tu cu faţa Ta, cu răbdarea Ta, cu blândeţea Ta, Doamne. Omul nu mai are călăuză, iar cei ce-l călăuzesc pe el, îl poartă spre ei şi nu spre Tine. Nici cel ce se roagă la Tine cu lacrimi şi cu jertfă, nici acela nu mai are minte, căci dacă omul nu-şi aspreşte pentru Dumnezeu viaţa, în zadar face el această jertfă, şi nu se numeşte jertfă, căci jertfă, numai lui Dumnezeu poate omul să-I aducă prin neiubirea trupului şi prin iubirea sufletului care primeşte de la trup jertfă de împăcare cu Dumnezeu când trupul este pentru Dumnezeu şi nu pentru om.

O, Fiule uitat de om, de tare multe ori greşeşte omul într-o zi şi nu se îngrijeşte de curăţirea lui dacă el nu Te iubeşte, dacă lui nu-i este milă de Tine, şi în zadar Te crede el pe Tine că Tu eşti Dumnezeu dacă nu Te şi iubeşte miluindu-Te cu viaţa lui cea după viaţa Ta trăită pe pământ. O, unde să se ducă omul să Te găsească, să Te cunoască, să Te ia apoi? Unde, Fiule Doamne? El se duce, săracul, la preoţi, şi preoţii nu Te iubesc, căci ei nu trăiesc viaţa Ta între oameni, şi trăiesc viaţa lor, iar cuvintele lor sunt ca ale oamenilor şi nu sunt ca ale Tale, şi fac oamenilor pe plac şi nu Ţie, Doamne, înaintea oamenilor, şi oamenii se duc la păcat prin cuvântul preoţilor şi nu fac ce a făcut mirele din Cana, care s-a lepădat de păcat şi s-a făcut mărturisitor al puterilor Tale cele spre sfinţenia oamenilor, căci sfinţenia este plata vieţii iubitoare de Dumnezeu şi încununarea omului şi frumuseţea omului, Doamne. Nu are cine să-i trezească pe cei ce s-au făcut preoţi şi s-au aşezat peste oameni fără să aibă ei viaţa Ta în ei, şi de aceea ei hulesc numele Tău cel bun prin viaţa lor fără de viaţa Ta în ea.

– O, mamă, cine să-i înveţe pe oameni că nu e frumos să stea omul aproape de trupul preotului rugător şi sub veşmântul lui? Preotul prin cuvânt e frumos să lucreze, nu prin gesturi peste oameni şi mai ales peste femei. Eu prin cuvânt am lucrat, şi avea putere cuvântul Meu, dar preotul lumesc face gesturi, se atinge şi atinge şi nu-şi simte puterea stoarsă, putere care să se consume ca şi a Mea sub cruce şi pentru cei atât de necăjiţi şi neputincioşi cu trupul şi cu credinţa pe pământ, şi care nu aveau nădejdi şi bucurii, şi puterea Mea slăbea când cineva căuta la Mine vindecare, şi Eu tainic lucram de-l vindecam pe om, şi apoi îi spuneam: «Du-te şi te arată vindecat preoţilor»; dar puterea de vindecare de la Mine lucra şi nu de la preot, mamă. Preotul prin cuvânt e frumos să creadă şi apoi să lucreze peste om, nu prin gesturi fel de fel, căci punerea mâinilor, cum face el peste om, e prea mare lucrare, şi nu peste oricine trebuie aşezată lucrarea aceasta, şi iată, în lume preotul dă ce are, şi aşa este şi cel ce ia de la el, căci el nu trăieşte viaţa Mea ca să dea din ea, ci dă din viaţa lui când dă, mamă.

I-am spus omului îngâmfat în duhul lui, i-am spus: «Cine nu mănâncă şi nu bea Trupul şi Sângele Meu nu are viaţă în el», şi atunci M-au părăsit mulţi ucenici. Dar Eu îl aveam pe Iacob şi pe Ioan, care Mă lucrau prin harul Meu cel de la Mine, harul preoţiei pe care l-am pus Eu însumi peste creştetul lor, şi le-am spus, tainic să facă aceasta, şi să lase apoi spre moştenire lucrătura acestei taine peste cei cu care Eu am împlinit-o la cina cea de taină mai înainte de patima şi de învierea Mea, şi să fie taină, nu trâmbiţare, nu masă la îndemâna oricui, căci cine nu este sfânt ca Mine, acela îl omoară pe preot când Mă ia de la el, dar cine este sfânt îi dă viaţă preotului dacă preotul este credincios şi iubitor de oameni.

O, ce să fac Eu cu cel ce zice că Mă iubeşte, iar de cel iubit de Mine zice: „N-am nimic cu el, dar nu pot să-l suport”? O, tu, cel care-ţi spui aşa şi tot aşa şi faci! Spui aşa pentru că te aşezi mai drept ca acela, iar tu eşti cel ce nu ştii inima omului, ci Eu o ştiu pe ea. înţelepciunea cea de la Mine este duh iubitor de oameni, nu este duh iubitor de sine, care-l face pe om să se vadă pe sine mai drept împotriva celui drept la Mine.

O, mamă, l-aş învăţa pe om când stau în sfat cu poporul Meu, dar nu ia omul, şi voiesc să-l cresc pe poporul Meu ca să nu scadă el înaintea Mea şi înaintea oamenilor, mamă. Hai iarăşi! Cuvântul tău să-l înveţe pe poporul Nostru întruparea cuvântului Meu în duhul, în sufletul şi în trupul lui, ca să avem rod în popor, mamă. Amin, amin, amin.

– Iată, dulce Fiu al meu, cât de frumos îl înveţi Tu pe el! Au nevoie de viaţa şi de rugăciunea lui sfinţii din cer pentru încununarea lor, Fiule, căci şi ei au mai greşit pe pământ chiar şi prin umilinţă, şi mare este învăţătura Ta de azi de peste poporul Tău de azi, iar sfinţii primesc uşurare prin ea de tot ceea ce n-au apucat să vadă în ei în viaţa trupului lor. I-ai spus poporului Tău că dulce s-ar face el Ţie dacă ar şti cum să se uite la Tine şi cum să Te vadă ca să nu Te uite, Fiule, căci ochii care nu se văd se uită. Le-ai spus că s-ar face minune mare harul Tău între ei dacă ar şti să se folosească ei de cei ce văd de la Tine şi cu Tine în ei, dacă s-ar folosi ei de Tine prin ei şi nu de ei pentru ei, şi Tu ai fi atunci întrupat în ei prin cei prin care Tu Te deşerţi în mijlocul lor. Dar poporul Tău e mic, şi voiesc să-l întăresc în lucrarea şi în credinţa că înţelepciunea Ta în om este duh iubitor de oameni şi că pentru această taină omul trebuie să se creadă mic şi nu mare, căci cel mare nu-L mai iubeşte pe Dumnezeu, nu-L mai primeşte de lângă el pe Dumnezeu şi pe fratele lui Dumnezeu, ci se primeşte numai pe sine, Fiule. O, spune-le Tu lor cum să asculte! Amin, amin, amin.

– O, fiilor care Mă daţi cu cuvântul Meu poporului ca să se întrupeze el în toţi cei ce sunt poporul de la masa Mea! O, fiilor umili şi umiliţi înaintea poporului! La Dumnezeu unul şi cu unul fac un popor întreg, numai să cunoască poporul calea Mea spre el. Unirea cu care Eu v-am aşezat pe voi la lucrul cel greu al venirii Mele pentru ca să-Mi culeg un popor mireasă, aceasta este să se strângă pe lângă izvorul înţelepciunii Mele din voi toţi cei care au gustat din el şi au văzut că bun este Domnul faţă de ei, şi să trăiască ei dumnezeieşte apoi, şi să Mă împartă între ei cu tot cuvântul Meu şi cu toată viaţa lui în ei. Unul şi cu unul nu fac doi la Mine, ci fac un popor întreg de ucenici şi de apostoli iubitori de Dumnezeu şi de întruparea cuvântului Meu în ei. Căutaţi prin puterea cu care Mă las în voi să călăuziţi spre dragostea Mea şi spre bunurile ei poporul. Amin.

O, copii mereu îndureraţi, mereu slăbiţi de la poporul cel mic şi slab, mereu răbdători, mereu aşteptându-i pe ei spre ceea ce voi iubiţi prin iubirea Mea din voi! Păcat de duhul vostru cel bun şi dulce şi cel stors de la orice fel de stare a poporului care nu a învăţat încă ce este viaţa cea de după moarte! Cel ce ştie ce este aceasta, acela moare ca să învieze şi ca să trăiască în el viaţa Mea. O, cel ce nu este un duh cu voi, acela stă în duhul lui şi nu poate ca voi, iar duhul vostru cel bun şi dulce şi scump se stinge dinaintea lor, se stinge ceea ce Eu am pus şi pun în voi dacă voi nu aveţi cui împărţi din el. O, cum să fac să vă am aprinşi? Aş pedepsi cu spaimă poporul, dar nu puteţi voi purta întoarcerea lui cu spaimă la iubirea Mea şi la duh iubitor de oameni sfinţi şi scumpi Mie, şi dacă Eu nu-l întorc, el nu se mai întoarce la Mine şi la voi, căci voi sunteţi lipsiţi de popor, lipsiţi de tot poporul, şi tot poporul lipsit de voi, iar voi staţi umiliţi, pentru că Eu v-am văzut neputinţa şi v-am povăţuit să staţi cuminţi, fiindcă multe inimi din cei îngrijiţi şi răbdaţi de Mine au în ele numai ce vor ele, şi se cunosc ce au prin ceea ce dau din ele în lături. Mă frâng în voi când vă arăt omul cel ascuns în sine, iar voi nu-i puteţi spune nici de Mine, dară de statura lui!

Când am fost cu voi urcat pe dealul Gorgota de v-am vorbit cu martori prin şuierat de vânt, v-am povăţuit să mai căutăm peste pământ din loc în loc de lucru, din când în când peste om, ca să mai puteţi lucra lucrul Meu cu care aştept în voi. O, nu uitaţi că sunteţi scrişi la Mine călăuză pentru poporul Meu spre Mine şi a Mea spre el, şi pentru omul care dacă M-ar cunoaşte bine M-ar urma, fiilor, dar nu poate nimeni să lucreze peste om şi să-l facă să Mă creadă şi să Mă iubească aşa cum voi lucraţi peste om. Nimeni nu lucrează ca voi, nimeni, copii ai durerilor Mele, căci Eu în dureri v-am născut şi în mari dureri aţi crescut, şi dureros suspinaţi, şi singuri, copii cu pieptul plin de multa Mea lacrimă din voi, şi care aşteaptă şi strigă din voi rugă la Dumnezeu şi la sfinţi pentru întruparea cuvântului Meu în fiii cei hrăniţi mereu cu el, şi în omul care aude de la voi pe Dumnezeu. Amin.

O, popor bogat, tu ai pe Dumnezeu Cuvântul. Nu îngropa acest cuvânt în mijlocul tău, şi adu-Mi rod cu el. Apleacă-te sub îndemnul Meu şi sub lucrul Meu din cei ce stau înaintea ta călăuză din partea Mea, căci cine nu-i primeşte pe ei, pe Mine Mă alungă şi nu pe ei.

O, poporul Meu, Eu aşa te numesc pe pământ şi în cer. Nu la numele tău caut, ci la tine, poporul Meu. Mă caut pe Mine în tine. Caut dragostea Mea şi bunurile ei în inima ta. Nu căuta să fii găsit ca nuca fără miez în ea şi care sună a gol. O, poporul Meu, câtă viaţă te-am învăţat să iei şi să ai de la Mine! Arată-Mi-o, că Mă cere Tatăl cu tine înaintea Lui lucrând. Vai celui ce tace la masa Mea de nuntă, la întoarcerea Mea din Tatăl! Acela tace de lipsa hainei. Eu haină ţi-am dat şi tot ţi-am dat, şi vine în curând clipa ca fiecare să rămână în ceea ce va fi găsit. Amin.

O, mamă, mama Mea cea dulce şi în dureri ca şi cei ce Ne poartă cu durerea din Noi! Şi Eu şi tu i-am învăţat taina întrupării cuvântului Meu în ei, şi se cunoaşte cine a luat învăţătură şi cine n-a luat, mamă.

O, poporul Meu, mare şi bună este pentru om umilinţa lui, dar mai mare ca ea este lucrarea ei cea văzută, cea cu rod şi nu cea fără miez în ea. O, poporul Meu, să nu te superi pe Mine şi pe cei ce Mă aşează cuvânt faţă în faţă cu tine dacă Eu le poruncesc lor să scoată pe masa ta multa Mea învăţătură de peste tine, iar tu să nu-Mi arăţi umilinţa ta, ci să-Mi arăţi lucrarea ei şi rodul ei în tine, ca să te găsesc aşa când venind voi rosti: «Toate sfârşitu-s-au!», şi apoi Eu şi cu cei ce Mă iubesc cu dor să-i încununăm pe sfinţi în cer şi pe pământ sfânt. Amin, amin, amin.