Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, căci Tatăl este întru Mine cu puterea Lui dumnezeiască, cu Duhul Sfânt, Care poate cu putere. Amin.
Eu sunt Domnul puterilor şi pot tot ceea ce voiesc Eu, şi pot să cresc în toţi cei care voiesc cu Mine, şi pot să Mă măresc în ei cu puterea Mea cea dumnezeiască. Nimic nu poate sta împotriva voii Mele dumnezeieşti. Nimeni nu poate birui voia Mea cea din cer atunci când cei de pe pământ uită de voile lui Dumnezeu. Numai omul care vorbeşte cu Dumnezeu, numai acela poate birui voia lui Dumnezeu cea plină de durere. Eu numai cu durere Mi-am lăsat voia Mea între oameni, căci oamenii nu-şi mai aduc aminte de voile Mele cele sfinte.
Eu sunt Dumnezeul îndurării, şi M-am îndurat de tine, popor al cuvântului Meu, şi te-am luat la masa Mea, masa cuvântului lui Dumnezeu care s-a coborât pe pământ după două mii de ani de la venirea Mea din Tatăl. Mare minune este această minune că te am Eu pe tine popor al Meu pe pământ şi că grăiesc cuvântul Meu ţie. Aşa minune n-a fost de când e veacul. Aşa cărare n-am avut nicicând. O, şi aş fi zi şi noapte cu tine, poporul Meu iubit, dar vremea e grea de tot, şi mulţi duşmani se zbat împotriva cărării Mele la tine pe pământ. Să te uiţi tu, poporul Meu, că în faţa apelor mari care vin după ploi mari, se acoperă cărările pe care merg oamenii pe pământ, şi oamenii trebuie să şi le croiască iar, şi să le pună întărituri pe margini ca să nu le mai astupe urgia apelor. Aşa şi Eu îmi repar cărarea Mea la voi, copii ai cuvântului Meu, şi vin la voi pe cărare, fiilor, căci omul credincios îmi vine în ajutor atunci când nu mai pot să vin cu voile Mele pe pământ. Omul credincios se roagă de pe pământ, iar Eu, Domnul, aud din cer, şi împlinesc.
Strigarea ta M-a strigat către tine, poporul Meu. M-ai cerut să vin, şi Eu te-am auzit, şi iată, vin şi îţi grăiesc, vin şi Mă mângâi cu tine, că fără tine Eu nu mai am bucurii nici în cer, nici pe pământ, şi voiesc să te ocrotesc ca pe cea mai mare comoară, ca să-Mi fii cărare pe pământ, căci credinţa ta este cărarea Mea. Scris este în Scripturi că totul este cu putinţă celui cu credinţă.
Mi-e greu fără tine, fiule. M-am învăţat cu tine, poporul Meu iubit, că nimănui nu-i mai pot grăi pe pământ, că nu mai este credinţă ca a ta pe pământ. O, să nu părăseşti această avere, căci credinţa ta este puterea care Mă aduce pe Mine din cer pe pământ, că fi-va curând, curând să vin văzut, şi îmi trebuie cărare tare, şi trebuie dor mare de la pământ la cer, şi îmi trebuie popor care Mă aşteaptă să vin.
O, popor iubit de Dumnezeu, voiesc să te deprind cu nevoia de a-L iubi pe Dumnezeul tău Cel ceresc, că nevoia aceasta te face să Mă doreşti, şi să Mă strigi şi să Mă preţuieşti. Duhul lui Dumnezeu e plin de jale şi de durere şi de suspin şi de aşteptare. Am nevoie de preţuire, am nevoie de milă. Rostesc peste tine cuvântul Scripturii Mele: «Milă voiesc, nu jertfă». Amin.
Ia aminte, poporul Meu iubit: tu trebuie să ai înţelepciune mare şi cerească. Tu trebuie să stai înaintea Mea cu înţelepciune din cer. Tu trebuie să fii ca un vin nou, ca o vie cu vin bun pe pământ, că nu mai este om înţelept între oameni. Omul care nu este sfânt cu viaţa trupului şi a sufletului şi a duhului său, acela nu poate fi înţelept pentru cer şi pentru Dumnezeu şi pentru viaţa cea veşnică, iar cuvintele lui nu prind viaţă în oameni şi nu sunt bune pentru oamenii cei sfinţi, căci înţelepciunea este pentru sfinţi. înţelepciunii îi trebuie trup sfânt, casă sfântă, loc sfânt, căci altfel sămânţa ei e stearpă şi nu face fruct pentru nimeni.
Mănâncă omul din înţelepciunea omului şi în zadar mănâncă. îşi hrăneşte omul duhul mândriei şi al slavei deşarte. Se hrăneşte omul cu înţelepciunea pe care zice că o are, şi din care iau oamenii şi se hrănesc. Se hrănesc oamenii cu duhul care vine de la omul înţelepciunii pământeşti, dar de la Dumnezeu nu mai sunt oamenii deprinşi să se hrănească. Tot omul se căzneşte să se dea înţelept şi să-şi facă nume între oameni şi să-şi şteargă numele din faţa lui Dumnezeu, şi nici o bucurie nu se suie la cer ca rod al înţelepciunii omului pământesc. Aş voi să-i trezesc pe oameni, aş voi să-i fac să părăsească drumul cel greşit şi să iubească viaţa cea fără de moarte, că e vremea să vin, şi oamenii nu veghează întru venirea Mea. Oamenii trebuie să se roage la Dumnezeu să le dea viaţă veşnică şi iubire şi sfinţire şi bucurie din cer, că nici o bucurie nu este de pe pământ. Cine se îndeletniceşte cu cele omeneşti, acela nu poate avea dragoste de rugăciune chiar şi dacă de frica de Dumnezeu se aşează la rugăciune, căci rugăciunea înseamnă dragoste de Dumnezeu.
Iată, las cuvânt nou pe pământ. Vin nou, învăţătură nouă las peste oameni: cine părăseşte mâncatul de carne şi duhul cărnii şi al lumii, cine părăseşte băutura de la care vine desfrâul în om, unul ca acela poate vedea ce este înţelepciunea care vine de la carne şi de la sânge, înţelepciunea firii omului, înţelepciunea care l-a despărţit pe om de Dumnezeu. Cine părăseşte mâncarea şi băutura păgânească de la care vin toate relele cele din om, acela va afla izvorul înţelepciunii şi va ieşi în întâmpinarea Mea. Amin.
Nu-Mi trebuie jertfă de la oameni, căci oamenii trăiesc fără de viaţă. Numai Eu sunt viaţa celor ce au viaţă, dar cei ce nu Mă au pe Mine în trăirea lor, aceia sunt fără de viaţă şi nu sunt adevăraţi. Ale Mele dintru ale Mele să-Mi aducă omul ca jertfă plăcută; ale Mele, nu ale lui. Omul dă să-Mi dea jertfă cu duh mândru, nu cu duh umilit. Ce jertfă poate să-Mi aducă Mie omul cel mare în duhul lui? Jertfa lui e spini pe fruntea Mea. Eu voiesc milă, nu voiesc jertfă. Eu sunt Cel ce am făcut cerul şi pământul şi pe om. Ce jertfă să-Mi aducă Mie omul? Eu voiesc milă de la om, că jertfă am dat Eu; Eu şi nu omul.
Eu sunt Cel ce M-am jertfit pentru tine, omule. Tu vrei să-I aduci jertfă Celui jertfit? O, Cel jertfit pentru tine are nevoie de milă, nu de jertfă de la tine, omule, dorirea Mea cea de şapte mii de ani. Tu trebuie să ai milă de Mine, omule, că tu nu ştii să ai milă nici de tine, nici de omul pe care zici că-l miluieşti cu mila ta. Mila e cerească, nu e pământească. Mila trebuie să fie putere şi iubire. Mila nu trebuie să fie slăbiciune aşa cum este ea pe pământ. Mila e lucrare cerească, e lucrare mare care poate ajuta cu adevărat pe om, dar dacă umblă omul cu ea după cum înţelege el, atunci mila se face slăbiciune în om, şi omul cade prin ea, cade de la Dumnezeu.
Eu sunt Cel ce am rostit acest cuvânt; Eu şi nu omul. Am zis: «Milă voiesc, nu jertfă». Jertfa trebuie adusă celui ce are cinste, celui ce-l ţii în cinste, iar Eu, Domnul, sunt înjosit de oameni, sunt înjosit prin însăşi viaţa lor deşartă şi fără trăire cerească pe pământ. Eu milă cer de la om. Vin din cer şi îl rog pe om să Mă răscumpere şi să Mă aşeze în cinstea pe care o am de la Tatăl Meu. Plânge Tatăl Meu de mila Mea. Plânge Tatăl Meu, că omul M-a aruncat din el şi nu mai am casă în om, şi voiesc milă şi adăpost în om, că l-am făcut pe om ca să-Mi fie casă şi să am unde să-Mi plec capul ca un Dumnezeu Care Şi-a făcut cu înţelepciune casă. Milă voiesc, nu jertfă. Voiesc să fiu iubit de om, şi să-şi aducă omul aminte că el este casa Mea, şi nu este casă a celui ce nu l-a făcut pe el. Adam s-a supărat pe Mine când i-am dat după dreptate plata lucrării lui. S-a supărat şi a intrat în duhul lui şi a stat multă vreme supărat. O, greu se mai umileşte omul, greu se mai pocăieşte omul păcătos! Dacă omului i-ar fi milă de Dumnezeu, s-ar pocăi numaidecât şi s-ar umili numaidecât şi L-ar milui pe Dumnezeu şi L-ar lua înăuntrul său pe Domnul şi ar grăi cu Domnul său, iar Domnul ar grăi cu el, aşa cum a fost lucrarea Mea cu toţi cei sfinţi care s-au lăsat Mie casă.
O, iubitul Meu popor, întru care binevoiesc Eu acum la a doua Mea venire între oameni! Voiesc, poporul Meu, să te deprind cu nevoia de a-L iubi pe Dumnezeul tău Cel ceresc, că nevoia aceasta te face să Mă doreşti şi să Mă chemi şi să Mă preţuieşti cu milă şi cu iubire, şi cu patimă să Mă iubeşti. Voiesc, fiule, să te văd împătimit după Mine. Voiesc să te învăţ cu mila de Mine. Voiesc să arzi cu dorul după Mine. Voiesc, poporul Meu, să vin, şi tu trebuie să ai puterea să Mă aduci pe pământ, să Mă aduci de lângă Tatăl lângă tine.
Tu, poporul Meu, trebuie să poţi să Mă faci văzut de oameni lângă tine. Tu trebuie să fii cărarea Mea cea tare, căci vremea rugăciunii tale trebuie să ardă locul pe care stai tu când te rogi lui Dumnezeu. Te învăţ lucrare proaspătă. Te învăţ, şi iar te învăţ, că fără învăţător desăvârşit nu poţi să fii ucenic desăvârşit. Te învăţ să te rogi ca Mine, poporul Meu. Vremea rugăciunii este nevoia de a-L iubi pe Dumnezeu, de a-L vindeca de tristeţea pe care I-o faci, de a-L ruga să fie mereu Dumnezeul tău, de a te mângâia cu El după plăcerea Lui. Vremea rugăciunii este nevoia ta de a-I da Lui toate gândurile tale şi de a te umple de Duhul Cel curat al lui Dumnezeu. Milă voiesc, nu jertfă. Caută, poporul Meu, să ai tu milă de Mine, că de tine am Eu fără să-Mi spui. Cine are milă de Dumnezeu, acela are tot ce trebuie să aibă şi nu are ce să mai ceară de la Dumnezeu, nu are ce să-I mai dea lui Dumnezeu. Nu-Mi trebuie nimic de la tine, poporul Meu, decât milă, fiule. Suspin cu împărăţia cerurilor pe braţe şi nu găsesc milă pentru ea. Eu sunt împărat, şi am de toate şi nu-Mi trebuie jertfe, ci îmi trebuie lucrători împreună cu Mine ca să-Mi sfârşesc lucrarea aşezării de cer nou şi de pământ nou pe pământ cu oamenii.
Omul trebuie să aibă numai lucruri care-i sunt de folos. Nici casa nu-i este de folos omului, dacă o face şi nu stă în ea. Dacă omul nu foloseşte casa pe care şi-o face, casa lui e un idol rece care serveşte cinstei omului faţă de alt om, căci omul nu se foloseşte de toate câte îşi face decât pentru slava lui faţă de alt om, şi omului îi este ruşine să nu aibă. El ştie că trebuie să aibă pentru că au şi ceilalţi oameni, nu pentru că îi este de folos. Lucrul de care nu te foloseşti, acela nu-ţi trebuie, acela te îngreuiază pe calea ta şi nu-l poţi purta cu tine pe drum.
Omului îi trebuie pâine îngerească, şi M-am făcut în tine masă cerească, poporul Meu, pâine îngerească, fiule, ca să se înveţe oamenii cu cele ale împărăţiei cerurilor. Pâine sufletului îţi aduc. Ea nu se împuţinează; ea este veşnică, fiule. Dacă trupul nu mănâncă, îi este foame şi caută mâncare. Aşa şi sufletul caută să mănânce, şi dacă nu mănâncă pâine îngerească, pâinea pentru suflet, el nici flămând nu stă, că foamea îl biruie şi ia şi mănâncă pâinea deşertăciunii, pâinea cea amară. De aceea am lăsat pe pământ apostoli cu râvnă pentru cer, ca să dea la oameni pâinea cea îngerească pentru suflet, iar Eu să pot să stau la această masă cu cei credincioşi.
Tot omul pune mereu masa pentru trup, dar pentru suflet nu face tot aşa. Nu mai e deprins omul cu hrană sufletească, iar sufletul e neputincios din lipsa hranei lui. Am hărăzit apostoli peste oameni şi printre oameni, şi aceştia M-au ascultat şi au umblat cu Mine şi au dat oamenilor hrană îngerească, cuvântul Meu l-au dat. N-am ales oameni cu şcoală pământească, căci omului îi trebuie minte, nu şcoală. Cine n-are minte, n-o poate de pe nicăieri lua sau învăţa, dar cel ce are minte, acela dă celui ce are minte, nu celui ce nu are minte. Cel ce are minte, acela e minune pentru cei din cer. Cerul aşteaptă minuni de la cei de pe pământ, şi cei de pe pământ aşteaptă minuni de la cei din cer, iar apostolii au avut minte în toate vremurile, şi cu ea au urmat Mie. Când iubeşti pe cineva, cauţi să-i intri în voie şi să-l asculţi. Când iubeşti pe Dumnezeu, cauţi să faci voia Lui, că nu poţi să-L iubeşti fără să-I faci voia Lui în trupul şi în sufletul şi în duhul tău. Apostolii Mei cei din toate timpurile au plecat din ale lor ca Avraam, şi au fost numai cu Mine şi cu împlinirea planurilor Mele pe pământ, cu împlinirea Scripturilor, fiilor. Ei n-au luat cu ei nimic decât pe Mine, şi aşa au plecat cu Mine, lăsând şi mamă şi tată şi femei şi copii şi bărbaţi şi rude şi prieteni şi avuţii şi tot ce era agonisit de ei. Nu poţi să fii apostol dacă iei cu tine din cele vechi ale tale. Aşa v-am luat Eu pe voi apostoli, copii ai grădinii Mele, ca să cresc Eu în voi; Eu şi nu voi, căci apostolii sfinţi vorbesc din Duhul lui Dumnezeu, nu din duhul lor. Sunt pe pământ o mulţime de apostoli care s-au aşezat apostoli în numele Meu peste oameni, dar Eu nu le-am zis să-Mi fie apostoli. Ei au zis, nu Eu, şi aceştia s-au hrănit cu cele ale Mele din cărţi şi din învăţătura cea de la şcoală şi n-au minte cerească, şi se cunosc că n-au, se cunosc după roadele lor, că au femei şi copii şi părinţi şi rude şi avuţii pământeşti şi viaţă deşartă înaintea Mea. Apostolul trebuie să fie curat de orice încurcătură trupească sau pământească sau omenească, pentru că în el trebuie să cresc Eu, Domnul; Eu şi nu el; Duhul Meu şi nu duhul lui. Viaţa unui apostol trebuie să fie Dumnezeu. Apostolul trebuie să aibă milă de Dumnezeu şi să-I aducă Domnului suflete la mântuire ca să Mă mângâie pe Mine de jalea pe care o am după omul cel pierdut.
Milă voiesc, nu voiesc jertfă. Inima o voiesc de la om, iubirea şi mila inimii, mila pentru cer, pentru cei din cer, care aşteaptă minuni de pe pământ, care aşteaptă răscumpărarea trupurilor dimpreună cu sufletele lor. Moise sau Ilie sau alţi apostoli ca ei ce fel de milă au avut? Mila lor se arăta prin puterea lui Dumnezeu în ei. Ei au avut milă de Mine şi de legile Mele cele sfinte, şi au lăsat urmaşilor lor împlinirea cuvintelor lor. Moise a lăsat să împlinească Iosua cele spuse de el şi neterminate; Ilie a lăsat lui Elisei; David a lăsat lui Solomon; Verginica v-a lăsat vouă lucrarea împlinirilor cele rostite de Mine prin ea.
Milă voiesc, fiilor, că voiesc să-Mi împlinesc cea din urmă Scriptură, cea din urmă sărbătoare, sărbătoarea cea veşnică. Sunt trist şi nemângâiat aşa cum eram cât am stat pe pământ, şi când nici foame nu-Mi era mai niciodată. Rar când Mă mai bucuram cu ucenicii de-Mi venea şi Mie foame de la bucuria inimii, căci celui cu adevărat supărat, nu-i mai este foame. Milă voiesc de la voi, nu jertfă, că-Mi aduc şi oamenii destulă jertfă, şi zic oamenii să le iert păcatele pe care ei le fac mereu, şi să-i ajut să propăşească pe pământ şi să fie fericiţi pe pământ, căci la cer nu se mai gândesc oamenii. Ca frunza pe apă trece glasul cuvântului Meu printre oameni, ca frunza care este luată de valul apei, dar voi daţi cuvântul Meu, că este cuvântul judecăţii cea de apoi, şi oamenii sunt fără de minte, bieţii de ei.
O mulţime de creştini nu sunt nici cu lumea, nici cu Dumnezeu. Au păţit şi ei ca povestea cu cioara. Cioara a dorit un lucru bun când a dorit să fie porumbel, că se uita la iubirea porumbeilor, la blândeţea lor, la curăţenia lor, la frumuseţea lor, şi pe când ea dorea, Dumnezeu i-a împlinit dorul inimii şi a dus-o din zbor într-un vas în care era vopsea albă. Ea s-a scăldat în apa cea albă şi a ieşit din scăldătoare şi s-a uscat, şi a rămas vopseaua pe pene şi s-a dus în zbor ca să fie cu porumbeii. Ei au primit-o cu iubire, că au iubire şi au blândeţe, şi au umilinţă. Dar cioara şi-a dat în petec, că o pusese dorul să cânte şi ea, dacă porumbeii cântau; şi când a cântat, s-a aflat că e cioară şi nu porumbel, şi s-a ruşinat, biata de ea, şi s-a dus la neamul ei, dar şi acolo n-a mai putut trăi în pace, că nu s-a mai văzut nicicând cioară albă, şi tot neamul ei o ciocănea şi o pedepsea.
Sunt creştini pe pământ care nu şi-au găsit rostul nici cu Dumnezeu, nici cu lumea, şi Eu sunt mereu trist şi însuspinat. Chiar şi creştini care au venit din lume în poporul Meu, s-au întors la cele dinainte ale lor, şi au ajuns cele din urmă ale lor mai rele decât cele dintâi, de şapte ori mai rele, fiilor, căci aşa este scris, şi aceia vor păţi ca pasărea care părăsindu-şi neamul ei, s-a întors iar, şi i s-a văzut semnul, şi s-a făcut de ocară în rândul neamului ei.
Dar voi, copii care aţi rămas cu Mine şi numai cu Mine, nu vă lăsaţi îngenuncheaţi, căci voi sunteţi fiii cerului, şi aveţi semnul Meu pe voi. Faceţi ce a făcut domnul românilor în faţa turcilor, că s-a dus domnul românilor la sultanul turcilor şi a stat drept înaintea sultanului, iar acela i-a spus: „Nu îngenunchezi?”. Dar el a răspuns: „Nu pot, căci sunt român, şi sunt domn peste români şi sunt drept înaintea lor şi înaintea ta, şi cel drept nu trebuie să se umilească”.
O, poporul Meu iubit, cel drept trebuie să ajute pe Dumnezeu. Vremea rugăciunii tale să fie nevoia ta de a-L iubi pe Dumnezeu, de a-L vindeca de tristeţe, de a-L mângâia după plăcerea Lui, de a te mângâia cu El după plăcerea Lui, fiule, nu după plăcerea ta. Vremea rugăciunii tale este nevoia de a te umple de duhul cel curat al înţelepciunii lui Dumnezeu. Milă, voiesc, poporul Meu, milă, nu jertfă. Caută să ai milă de Mine, fiule scump, că de tine am Eu fără să-Mi spui. Cine are milă de Mine, acela are tot ce trebuie să aibă şi nu are ce să mai ceară, că îi dă Dumnezeu tot ce trebuie să ia şi să dea. Amin.
E sărbătoare de sfinţi în mijlocul tău, poporul Meu. Rugăciunea ta M-a chemat să fiu cu tine şi am venit. Am venit pentru o clipă de bucurie. Mi-e dor, fiule, de bucurii, Mi-e dor de milă. Cei din cer au nevoie de milă de la cei de pe pământ. Bucuria Mea este mântuirea neamului omenesc, şi am nevoie de lucrători pentru această lucrare. Rugaţi-vă cu Mine ca să scoată Tatăl lucrători la lucru, ca să vă ajute la vestirea venirii Mele în cuvânt pe pământ. Mucenicii cerului au avut milă de Mine şi s-au dat pe sine Mie, căci M-au iubit cu dorul arzând în ei.
Se uită sfinţii la tine, poporul Meu, că ei sunt coborâţi cu Mine când vin la tine. Se uită sfinţii, fiule, şi zic: „Aşa minune n-a fost de când e veacul; aşa cărare n-a avut cerul nicicând pe pământ”. O, şi aş sta zi şi noapte cu tine, poporul Meu iubit, dar vremea e grea de tot, şi te apasă, dar Eu sunt Domnul puterilor şi îmi întăresc venirea Mea şi cărarea pe care vin.
E zi de praznic în Ierusalimul Meu cel din români. E zi cerească cu Mine pe pământ. Ţi-am adus bucurie din cer, copil cu dor în suflet. Te mângâie mucenicii şi muceniţele, că mucenicia ta e grea. Mucenicia cu trupul e una, iar cea cu duhul e alta şi e grea, căci cei ce ucid duhul, se luptă să-l doboare pentru vecii pe om.
O, copilaşi din grădiniţă, încălziţi-Mi, tată, vremea venirii Mele. Fiţi cu milă pentru cei din cer, care Mă întreabă mereu: «Până când, Doamne?». Fiţi apostoli curaţi, căci viaţa voastră trebuie să fie ca o păsărică cu aripi multe care zboară peste pământ ca să ducă vestea venirii Mele. O, cum să fac să vă iau grijile de pe voi? O, fiilor, necăjit am fost pe pământ, şi Eu, şi ai Mei. Mereu am fost strâmtoraţi cu lucrul cerului pe pământ. Dar îmi voi întări puterea peste cei cu care Mă ajut ca să vă ajute pe voi în lucrul vostru cu Mine, şi le voi da acelora plată de apostoli şi de profeţi ai Mei. Amin. Doresc cu dor ceresc, la toţi cei care Mă ajută pe Mine şi pe voi şi lucrarea cuvântului Meu, le doresc putere cerească şi dragoste din cer, ca să facă voia Mea, căci cel ce Mă iubeşte este cel ce face voia Mea. Fericiţi cei ce nu se ruşinează cu Mine şi cu viaţa Mea în ei. Fericiţi cei ce Mă arată pe Mine în ei înaintea oamenilor, căci numai o viaţă are omul, viaţa cea cu Dumnezeu, viaţa cea veşnică, şi alta nu mai este. Amin.
E Duhul Sfânt în sărbătoare cu voi, copii ai poporului cuvântului Meu. O, mângâiaţi-vă, fiilor, că dorul vostru M-a adus la voi. Mi-e milă de voi, iar cei din cer au o vorbă în cer, şi aşa spun: „Numai pe pământ să nu fii”. Cei din cer văd greul vostru şi vă ajută cât voi nici nu vă pricepeţi, fiilor.
Milă voiesc de la voi, fiilor, şi toate cele ce vă trebuie vouă, vi se vor adăuga, şi Eu voi veni şi voi împlini veşnicia peste voi. Amin, amin, amin.
08-11-1997
