Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! Primul Meu cuvânt de după înviere pentru ucenicii Mei acesta a fost: «Pace vouă!». La acest cuvânt ei au prins vlagă, căci erau obosiţi de durerea zilelor cât Eu, Domnul şi învăţătorul lor, Mi-am împlinit iubirea cea pentru om, jertfa pe cruce a trupului Meu, iar ei au stat îndureraţi.
Hristos a înviat, Ierusalime român! Hristos a înviat, poporul Meu de azi! Eu, Domnul Cel înviat a treia zi din mormânt, te cuprind în pacea învierii Mele, şi tot aşa să Mă cuprinzi şi tu, căci sunt rănit de tot ce văd pe pământ. îşi spune lumea „Hristos a înviat!”, dar ea nu se lasă de păcatele ei, şi se duce, zice ea, de se împărtăşeşte cu Hristos la biserică. Se distrează lumea lumeşte şi îşi zice: „Hristos a înviat!” mâncând şi bând şi chefuind, poporul Meu. Ce trişti erau ucenicii Mei de jalea lor pentru Mine, Cel omorât de poporul Meu, şi apoi ce uimiţi erau ei de fiorul arătării Mele în mijlocul lor după învierea Mea! Umblau îndureraţi şi nemâncaţi, şi apoi petreceau uimiţi de minunea împlinirii Scripturilor învierii Mele, şi trăiau ucenicii Mei în Duhul Meu, căci Eu după înviere le-am spus: «Luaţi Duh Sfânt! Şi îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în toată lumea».
Acum două mii de ani am venit de la Tatăl, precum era scris în prooroci, şi lumea nu s-a aşteptat să vin. Dar Eu am venit în lume şi am împlinit Scripturile venirii Mele trup între oameni în mijlocul poporului iudeu pe care îl alesese Tatăl să-I slujească Lui între popoarele de pe pământ. Am venit, dar lumea nu s-a aşteptat să vin, iar slujitorii bisericii nici atât. Nu i-am întrebat pe ei pentru venirea Mea. Pe cei ce slujeau în templu, mai mari peste el, nu i-am întrebat dacă să vin sau să nu vin, dar au văzut că Eu eram Cel ce era scris să vină, şi au împlinit ei Scriptura răstignirii Mele, numindu-Mă dezbinător al poporului Domnului, hulitor al neamului lui Israel, pentru că le spuneam păcatele, că doar se vor curăţi de ele. Când au văzut că am înviat aşa precum am spus dinainte, nu ştiau cum să se mai ascundă de vină, şi au plătit pe străjerii mormântului Meu ca să mintă că M-au furat ucenicii.
Mi-am împlinit răstignirea şi învierea precum am spus mai dinainte, şi după ce am mai petrecut cu ucenicii timp de patruzeci de zile din timp în timp, M-am aşezat în Tatăl şi am început cu multul să lucrez prin ucenici peste pământ, şi biserica Mea trăia, iar Eu trăiam în ea. Ea nu era din lumea aceasta, precum nici azi nu este din lumea aceasta biserica Mea, poporul Meu de azi, pe care Eu, Domnul, l-am scos din lume, şi prin care lucrez peste lume duhul înnoirii lumii. Amin.
Sunt rănit de tot ce văd pe pământ. Eu am venit cuvânt de înviere peste lume, şi lumea nu s-a aşteptat să vin, iar slujitorii bisericii ei nici atât. Nu i-am întrebat pe ei pentru această venire a Mea cuvânt pe pământ ca să nasc din el din nou lumea, s-o fac de la început, precum este scris în Scripturi să fie. Nimic nu fac decât ce este scris în Scripturi. Este adevărat că nu-i întreb pe ei dacă să vin sau să nu vin cuvânt de înnoire a lumii, dar le spun şi lor cuvântul pe care-l rostesc, le arăt şi lor tot ce lucrez, şi le arăt lor faptele lor rele, că doar, doar se vor curăţi de ele ca să-Mi slujească Mie şi nu loruşi şi nu omului care nu ştie, săracul, ce înseamnă viaţă şi moarte, şi ce înseamnă înviere a morţilor, şi ce înseamnă venirea Domnului şi nădejdea omului în toate acestea. Oare, pentru venirea Mea pe care Eu am profeţit-o că va veni cine trebuie să nădăjduiască în ea? în învierea morţilor cum şi cine trebuie să nădăjduiască? Cine îl mai învaţă pe om dragostea de Dumnezeu, viaţa sfântă şi aşteptarea învierii morţilor şi venirea Mea apoi cu viaţa cea veşnică pe pământ?
O, omule care mergi la biserică pentru că e Paştele după cum ştii din strămoşi! Ce faci tu pentru sărbătoarea asta? Şi în ea ce faci? Şi după ce trece ea ce faci tu, omule, şi cine te învaţă pe tine ce să faci? O, omule fără de călăuză peste tine, Eu când am înfiinţat pe pământ biserica am făcut-o întreagă, nu am făcut-o numai din preot şi din turma lui, că fără de darurile ei toate ea nu poate fi. Ea fără prooroc în ea nu este, şi tu nu mai ştii decât pe preot, şi nici pe acela nu-l ştii decât după haină, omule fără de călăuză peste tine. Mă uit cu dor şi cu durere la biserica Mea cea dintâi, şi Mă uit la strămoşii tăi, omule de azi, că ei ştiau ce înseamnă biserică, ştiau ce înseamnă Dumnezeu pe pământ, şi se duceau la prooroci şi aflau de la Dumnezeu. O, omule fără de călăuză, cum de nu te îndeamnă preoţii tăi care te botează şi te cunună şi te înmormântează, cum de nu te învaţă ei şi dragostea de Dumnezeu, care nu poate fi împărţită şi diavolului în viaţa ta de om? Cum de nu te trimit ei la izvorul Meu care curge din gura Mea peste pământ în vremea aceasta ca să spele lumea în acest râu al vieţii şi să odrăslească omul viaţă din viaţa Mea? Te duci la biserică şi iei lumină din mâna preotului care întinde lumânarea aprinsă şi spune tuturor „Veniţi de luaţi lumină!”, şi tu nu ştii ce înseamnă lumina, omule fără de dascăl pe pământ. îţi spune ţie preotul tău că lumina lumii şi învierea ei şi a ta sunt Eu, Domnul? îţi spune el să Mă urmezi pe Mine în toată viaţa ta ca să-ţi pot aduce Eu viaţa veacului ce va să fie?
A venit vremea ca cei din morminte să audă glasul Fiului lui Dumnezeu, şi aceştia curând, curând vor învia din pământ, căci ţărâna se va face om, aşa cum a fost înainte de a fi ţărână, şi vor învia cei din morminte la glasul Meu de azi, care grăieşte în mijlocul neamului român.
O, omule fără de călăuză, Mi-e milă de tine şi te învăţ să vezi şi să auzi şi să crezi în venirea Mea după tine. Vreau să trag la Tatăl tot neamul omenesc, dar potrivnicul Meu, omul fărădelegii, îmi stă împotrivă. Numai că Eu îl nimicesc şi îl voi nimici cu suflarea gurii Mele, cu glasul Meu care se face carte pe pământ, cu cerul Meu de sfinţi, care se face sul şi se dă în lături la tot omul care vrea să-şi vindece auzul şi văzul şi vorbirea şi duhul şi trupul şi sufletul cel dat lui de Dumnezeu, şi să poată omul spune după adevăr: „Hristos a înviat!”, iar Eu şi cu Tatăl şi cu sfinţii şi cu îngerii să spun plin de lacrimile bucuriei veşnice: „Omul a înviat!”. Amin.
O, Ierusalime român, am spus în vremea când trâmbiţam din trâmbiţa Mea Verginica, am spus: «Biserica Mea cea dintâi va fi zidită din nou». Am spus, şi am împlinit aceasta, căci tot glasul cuvântului Meu prin acest izvor de cuvânt al venirii Mele după două mii de ani, este cuvânt adevărat, cuvânt împlinitor. N-am întrebat dacă să fac aceasta, n-am întrebat pe mai-marii bisericii din lume, dar am făcut pentru că Eu, Domnul, am făgăduit să împlinesc aşa. Dacă îi întrebam pe ei, ei nu M-ar fi auzit, nu M-ar fi crezut, nu ar fi voit să împlinească ei cuvântul Meu cu care şi la ei am strigat pentru învierea lor. Ei însă sunt prea mari peste om, şi ţin mai mult la slava lor decât la slava Mea, care este umilinţa şi credinţa şi dragostea Mea pe care Eu, Domnul, le pun pe ele în cei umiliţi, în cei săraci cu duhul, care cunosc împărăţia cerurilor când ea bate la uşa lor ca să-I deschidă Domnului ei, Domnului împărăţiei cerurilor. Amin.
«Vai de cetatea, vai de biserica peste care nu este prooroc!», aşa este scris în Scripturi. Această proorocie a Scripturii îi judecă pe toţi oamenii de pe pământ care nu au pe Dumnezeu prin prooroci. Cei ce au nevoie de Dumnezeu, au pe Dumnezeu în mijlocul lor, că le dă Domnul să aibă. Dar cei ce nu au nevoie de Domnul, aceia au peste ei pe potrivnicul Meu, omul fărădelegii, pe care Eu, Domnul, îl nimicesc şi îl voi nimici mereu, mereu cu suflarea gurii Mele, cu glasul Meu de trâmbiţă, căci Eu sunt Atotputernicul şi pot tot ceea ce voiesc. Amin. Dacă omul poate, pot şi Eu, şi pot ca un Dumnezeu şi nu ca un om, şi pot peste cer şi peste pământ şi peste om, iar ceea ce fac Eu cine poate strica?
O, Ierusalime român, o, poporul Meu de azi, întru care Eu binevoiesc să cuvintez cuvântul venirii Mele, pregătirea cea pentru mântuirea sau pentru judecata făpturii! Iată, biserica Mea cea dintâi a fost zidită din nou. Amin. N-am avut ce să mai aleg din ceea ce este pe pământ biserică a lumii. Mi-am ales un slujitor, martor al zidirii bisericii Mele din nou, şi Mi-am zidit-o, căci am duhul proorociei prin care lucrez şi cuvintez, şi am glasul cuvântului Meu care grăieşte de deasupra ta ca în rai peste omul cel zidit de mâna Mea, o, grădiniţă a minunilor cuvântului Meu! Martorul Meu cel din biserica cea din lume s-a temut ca şi Petru şi a rostit lepădare de minunea venirii Mele acum când Eu vin ca să înnoiesc făptura cu cuvântul Meu cel plin de înviere. Nu-i nimic dacă el s-a temut. Eu nu M-am împiedicat în aceasta, şi merg hotărât cu pasul venirii Mele, căci el pe vremea când stătea lângă izvorul acesta a proorocit şi a zis mai-marilor bisericii că această lucrare de cuvânt va merge mereu înainte, şi cu el, şi fără el, fiindcă nu el a înfiinţat-o ca s-o poată desfiinţa, şi că el nu-Mi poate spune Mie: „Taci!”. Cuvântul acesta al lui a fost scris de îngeri în cer şi pe pământ şi stă mărturie a credinţei lui de atunci, şi nu poate spune nimeni după adevăr că prooroci au fost până la Ioan. Nu este adevărat acest înţeles răstălmăcit al celor ce lovesc cu pietre în duhul proorociei, fără de care nu poate fi biserica biserică. Atunci, biserica Mea cea dintâi şi din toată vremea apostolilor Mei măcar, cum de a avut prooroci? Cum? Să-Mi răspundă aceasta cei ce zic că prooroci nu mai sunt de la Ioan Botezătorul. O, dacă nu sunt prooroci, nici biserică nu este, iar apostolul Pavel în zadar a zis prin Scripturile lui bisericii să râvnească să proorocească. Duhul proorociei este Duhul lui Dumnezeu, şi orice proorocie care se împlineşte, aceea trebuie crezută. Amin.
Te-am profeţit, poporul Meu de azi, de pe când Eu, Domnul, trâmbiţam prin trâmbiţa Mea Verginica, şi ţi-am spus că voi trece cu tine prin lume şi vei cânta, şi va răsuna glasul tău în numele Meu. Cântă, Ierusalime, cântarea învierii Mele şi cântarea învierii tale şi cheamă lumea la înviere, că lumea nu ştie ce este înviere şi sărbătoare de înviere. Îndreaptă-ţi o clipă urechea spre sătuţul acesta în care Eu vieţuiesc cu tine în duhul proorociilor sfinte, şi auzi tu ce face lumea şi cum petrece ea cu veselia ei cea fără de Dumnezeu. Cântă şi tu, că tu eşti copilul Meu cel mai mic, poporul Meu, prin care Eu îmi deşert peste pământ slava cuvântului Meu şi împlinirea lui. Cântă peste lume „Hristos a înviat!”. Cântă tu cântare îngerească, fiindcă în lume se cântă omeneşte şi diavoleşte, şi nu poate lumea cânta cereşte, Ierusalime scump. O, dacă ar şti lumea ce scumpete ascund Eu în mijlocul tău, şi-ar da pe apa sâmbetei toată înţelepciunea ei şi ar lua-o pe cea de la Mine şi pe cea de la tine, şi Eu aş salva lumea din mâna diavolului şi a slujitorilor lui care stau peste lume momind-o chiar cu faţa Mea sub care ei dau să se ascundă. Eu însă sunt rănit adânc de tot ce văd pe pământ, şi Mă mângâi cu tine cuvântându-ţi, poporul Meu.
Diavolul, care a cuprins tot, Mă mânie ca să-i tai mersul şi să-Mi iau înapoi omul, împărăţia Mea cea pierdută acum şapte mii de ani. Voiesc să pot cu tine; voiesc să poţi cu Mine; voiesc să putem să aşezăm pe pământ învierea celor morţi şi a celor vii, că Eu pentru asta am venit de la Tatăl acum două mii de ani. Şi iarăşi, acum, cu duhul plin de dorul împărăţiei Mele din om, vin mereu, mereu şi grăiesc cu glasul Meu din văzduh şi vă dau vouă, copii credincioşi, ca să daţi voi tuturor celor ce cred şi celor ce nu cred glasului Meu care răsună din norii slavei Mele de deasupra grădiniţei Mele de cuvânt, ca să daţi omului cuvântul venirii Mele. Amin.
Cântă, Ierusalime, cântă ca în cer, nu ca pe pământ. Roagă-te ca în cer, nu ca pe pământ, că Eu, Domnul Cel înviat, voiesc să aduc cu cuvântul Meu cel de peste tine naşterea din nou a lumii. Amin. Hristos a înviat! Eu Însumi rostesc peste tine imnul amintirii învierii Mele cea de acum două mii de ani.
Hristos a înviat! îi spun şi lumii ameţite de vinul aprinderii din ea!
Hristos a înviat! rosteşte Domnul în cer şi pe pământ.
Iar vouă, copii ai Ierusalimului nou, vouă vă spun: Pace vouă! Pace vouă, că-Mi sunteţi ucenici! Amin, amin, amin.
27-04-2003
