Dar am de bătut în ziua aceasta la ușa împăraților pământului și a neamurilor de pe el, și le spun lor ceea ce am să le spun.
O, sunt Cel ce a făcut cerul și pământul și omul, o, împărați după rang! Sculați-vă și deschideți Celui ce stăpânește peste voi și peste pământ, și Care-Și are scaunul în văzduh, în cer, cu cete de heruvimi și de serafimi înconjurat, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, și mulți dintre aceștia nu știu, nu pot, nu vor să țină seama că Eu, Domnul, sunt Cel mare peste toți dumnezeii, peste cei care nu pot face ca Mine, Care câte am voit am făcut în cer și pe pământ, pe mări și în adâncuri, singurul Care face minuni, și cine poate ajunge știința Mea? Orice om care pleacă de pe pământ stă față în față cu Mine pentru viața lui de aici, și pentru ceea ce va să fie cu el pentru vecii, și vai de cei ce se încred în cei puternici între fiii oamenilor, și care nu pot mântui, și cărora le iese duhul și se întorc în pământ și pier cu ei toate gândurile lor!
O, împărați ai pământului, Eu sunt Cel ce trimit cuvântul Meu peste pământ, dar nu oricărui neam Îmi arăt Eu judecățile Mele. O, apropiați-vă ca să ascultați din gura Mea! Nu trebuie să veniți până la acest munte, ci doar ascultați de la Mine, apropiindu-vă cu credință de ceea ce vă grăiesc, așa cum poporul Israel lua pe Domnul de la Moise, care urca muntele sfânt și lua de la Domnul cuvântul cu care păstorea. Vin Păstor peste voi, și vin umil, căci așa este Dumnezeu, și nu se poate să fie altfel Domnul. Vin Păstor, și am toiagul blândeții și al duioșiei ca să port spre pășunea Mea pe cei păstoriți. Mă aplec din cer și până pe pământ la voi, și vin cu norii, precum este scris, că am lăsat făgăduința Mea prin soli cerești rostită și au spus ei în ziua înălțării Mele la Tatăl Meu după patruzeci de zile de la învierea Mea, au spus solii Mei la cei ce priveau suirea Mea la cer, și așa au spus: «Acest Iisus tot așa va și veni, precum L-ați văzut suind la cer!».
O, împărați ai pământului, voi sunteți slăbiți prin păcate, și nu puteți voi cârmui oamenii, decât tot spre păcat, căci păcătos pe păcătos nu-l poate călăuzi, nu se poate ocroti unul pe altul, căci oamenii sunt oameni și atât, și de aceea le trebuie lor un Dumnezeu peste ei, o, și numai Unul este Dumnezeu, și numai pe El nu-L caută cu deadinsul omul, atunci când caută să aibă un Dumnezeu peste el.
O, împărați ai pământului, ce face un împărat? El este cel ce trebuie mai întâi să aibă grijă de popor, nu de el însuși mai întâi, și trebuie împăratul să dea viață și biruință norodului său în vremi de încercări ale vieții. Când un împărat se depărtează de legea lui Dumnezeu, el cade apoi biruit fără de veste, dar când el are grijă de el și de sufletul norodului său, el este ocrotit, și merge în fruntea poporului său, mulțumind lui Dumnezeu pentru el și pentru popor.
Când un popor se depărtează de Domnul și de legile vieții, atunci poporul acela cade rob sub conducători răi ca și el, rătăciți și rătăcitori cu toții, dar dacă poporul se ridică spre Domnul cu căință și-și repară mersul, o, vine mila Domnului, vine pentru iertare, pentru căință și ridicare din robia rătăcitoare de viață.
O, împărați ai pământului, credincioși și necredincioși Domnului și norodului lor, o, desfaceți-vă urechile ca să auziți pe Dumnezeu. O, până când vă este teamă unii de alții, unii de la alții? Și iată de ce vă tot faceți arme primejdioase, cu care vă amenințați unii pe alții, când nu v-a spus Dumnezeu să faceți aceasta. Ba, din contra, este scris cuvânt proorocesc, care spune: „Cel ce scoate sabia va pieri de sabie” și „Cel ce amenință să fie anatema”, iar aceste amenințări trebuie să piară, și nu să piară cei care le rostesc. O, până când, până când vă veți mai teme unii de alții? Au nu știți că toate câte vin, de la Domnul sunt slobozite să vină, după viața fiecăruia? Așadar, îndreptați pașii voștri și lucrarea voastră, ca să se apropie Domnul cu ocrotirea Sa, că numai Eu, Domnul, o, numai Eu vă pot ocroti pe voi și norodul vostru, dar nu voi.
O, împărați ai neamurilor de pe pământ, nu mai căutați scaune de împărat dacă nu sunteți în stare să vă puneți viața pentru popor. Oricât v-ați crede de mari, nu uitați că mare este cel ce se poate lăsa răstignit pentru norodul său, așa cum Mi-am pus Eu viața pe cruce pentru neam. O, nu uitați că, dând de peste voi lucrarea poruncilor vieții, voi nu veți putea scăpa de ele, și oricât veți da să lepădați cuvântul Meu de peste voi, nu veți putea scăpa de el, căci așa este scris.
Grăiesc vouă pe limba română, o, și cât aș vrea tot așa să și citiți cuvântul Meu. Țara română e darul Tatălui Dumnezeu, dat Mie la nașterea Mea pe pământ acum două mii de ani ca s-o am pe ea țara venirii Mele cu sfinții în cuvânt pe pământ, și de pe vatra ei să grăiesc popoarelor și limbilor și împăraților, precum este scris, iar ei să ia de la Domnul, că munte înalt este tărâmul de pe care grăiește Domnul la sfârșit de timp ca să se adune sub cuvântul învățăturii Sale noroade însetate și nemângâiate și nedezlegate și vor merge spre Domnul cu mântuirea pe cale. Așadar, de pe munte de taină sfântă vă chem și vă aduc cuvântul cel plin de alin: pace vouă, o, pace vouă! Și așa să fie, precum Eu vă vestesc acum din mijlocul slavei îngerilor Mei, odată cu sărbătoarea lor creștinească prin biserică, a sfinților arhangheli Mihail și Gavriil la locul ei din calendar păstrată, și nu strămutată, așa cum s-a întâmplat, iată, și peste turma neamului român, de s-au strămutat de la locul lor din timp serbările sfinților Mei așa cum străbunii sfinți le-au făcut așezarea după datină prin Duhul Sfânt Mângâietorul și Vestitorul pentru așezarea a toate.
Iar pentru această durere a Mea, nevindecată încă pe vatra neamului român, Mă aplec acum să grăiesc norodului rusesc și împăraților lui, nu numai să le mulțumesc lor pentru aplecare, dar și să-i rog încă, să-i rog să stea drepți față de sfinți și de părinți, căci prigoana e în toi peste turma ortodoxă, o, și să nu cadă zidurile de peste tot, căci porcii sunt gata să rupă de peste tot gardul viei Mele și s-o culce cu totul.
Tu, cel ce stăpânești peste acest popor și ținut mare, o, apleacă-te, și să stai una cu mai-marele bisericii poporului tău și să nu fie clătinare, să nu se moaie nimeni, și drept să se stea pentru credința ortodoxă, cea din părinți așezată pentru totdeauna, precum este scris. Eu, Domnul, îți fac o rugăminte. Ia cartea aceasta și citește-o cu aplecare, citește-o în limba cu care Eu grăiesc celor mari și mici de pe pământ, în limba română citește, iar Eu Mă voi mângâia pentru ascultarea ta, căci sunt Cel ce știe taina ta.
Iată, nu vă clătinați! Întăriți credința cea din sfinți lăsată! Stați în sărbătorile drepte, nu schimbați și voi, nu vă uniți cu cei care Mă umplu de durere cu adunările lor omenești, care nu mai seamănă cu cele ale sfinților bisericii Mele, iar Eu, Domnul, voi lăsa binecuvântarea Mea peste voi.
O, nu trebuie nici Moldova să se clatine cu credința. Ea și așa e tot într-un plâns de dor și de jale, că peste ea stăpânește un om cu suflet rău și fără de milă, trufaș și fără recunoștință, și care nu-și iubește poporul peste care s-a așezat să domnească, să fie și el mare domn, iar din pricina îngâmfării pe care și-o tot hrănește nu voiește să-și mărturisească istoria, și calcă peste ea ca un dușman, fără de recunoștință pentru străbuni, pentru cei din care sunt ei, cei de azi.
O, îți spun oful Meu pentru biserica cea din străbuni, că voiesc să nu fie totul culcat la pământ, așa cum s-a întâmplat și peste România Mea, țara în care Mi-am făcut potecuța venirii Mele de la Tatăl acum, la două mii de ani de la venirea Prunc născut în Betleem, și crescut de mamă Fecioară, până ce am ajuns iarăși lângă Tatăl, de-a dreapta Sa, de unde M-am aplecat să cobor să vin pe pământ, să-Mi pun viața pe cruce pentru om, și am stat cu oamenii treizeci și trei de ani. Acum grăiesc cu râu de cuvânt, și am izvorul în țara venirii Mele, peștoaica Mea, peștoaică rămasă fără de aripioare, din pricina celor ce au pizmuit frumusețea ei și au rupt din ea din patru părți ca dintr-o prescură, dar ea a rămas peștoaiaca Mea iubită, și iată, Mi-am făcut cetate de scaun pe vatra ei, a strămoșilor ei cei de acum două mii de ani, și merg cuvânt spre neamurile pământului ca să le spun lor: Pace vouă!
Voiesc s-o îndrept și pe România cu fața spre părinți, (Să schimbe sărbătorile, să le pună la loc pe Stilul Vechi, n.r.) că iată, ea nu sărbătorește azi cu slavă bisericească serbarea îngerilor Mei, arhanghelii Mihail și Gavriil, și totul e pe dos între mai-marii bisericii, care s-au dus, s-au dus spre cei ce dau să strice de tot și ceea ce a mai rămas din așezarea bisericească de la început.
O, fiți și rămâneți cu fața spre părinți, spre sfinți, căci sfinții sunt mijlocitori, iar Eu, Domnul, voi avea bucuria cea de la voi. Iar tu fă cum poți mai bine și fii tot timpul făcător de pace și încrede-te în Mine prin biserică, și crede tu ce spun Eu, că iată ce spun: Cei ce au în țara lor fața Mea, biserica Mea cea de la început, de la apostoli și de la sfinți cu începutul ei, aceia vor fi cei ocrotiți, și mai ales, cei care țin la fața Mea peste turma lor, curățați de păcat, împuținându-și mersul cel cu păcat, și așa vor fi ei ocrotiți de Dumnezeu, și nu vor putea peste ei vrăjmașii.
Iar acum apleacă-te ca să iei pacea Mea. Pace ție! Curge din cer în România râul cuvântului Meu, cuvântul lui Dumnezeu. Ia și citește în limba română cartea Mea spre tine și spre biserica țării tale. Amin.
Acum, dacă Mi-am găsit alin pentru rana bisericii Mele, întărind pe temelie turma ortodoxă pe calea ei, vestesc peste împărații neamurilor de pe pământ urarea păcii:
O, pace vouă, împărați ai pământului! Umiliți-vă înaintea Domnului, Care vă grăiește vouă! Cu umilință căutați să aveți pace și să alungați teama, că este scris în Scripturi că vine o vreme să se prefacă armele de război în fiare de plug, și să nu mai sufle popor peste popor amenințare și moarte și sfârșit. O, dacă Eu, Domnul, n-aș veghea clipă de clipă cu toate puterile și cetele cerești peste tot la hotare, ar fi să facă omul moarte și iar moarte, și n-ar mai fi să se lucreze altceva. O, așa veghez, și am pe România țară a întoarcerii Mele pe pământ cuvânt, după două mii de ani de la nașterea Mea pe pământ, iar acum dau să vin cu mântuire mare, numai să afle popoarele darul Meu, mântuirea lor și calea Mea înainte spre ele pentru ca să meargă pe ea cu mersul cel sfânt, cel așteptat de Dumnezeu peste popoare. Amin.
O, e zi dulce această sărbătoare, și e măreață sus și jos, iar Eu, Domnul, Mă scriu cu ea în mijlocul acestui meleag. Și duc cuvânt de mângâiere peste Moldovioara Mea cea străină încă de rădăcina ei, dar zis-a un înțelept al țării că „nu trăim într-o țară, ci trăim într-o limbă”, o, și ce frumos acest cuvânt, ce frumos!
Voi, moldoveni, cu lacrimi încă pe inimioare, pe obrăjori, o, fiți cuminți, fiilor! Voi sunteți România. Pământ român e pământul pe care voi stați, chiar dacă omul cel nemilos s-a suit pe scaun și a tras despărțire de frați peste voi, dar vine o vreme dulce, și e nevoie de răbdare, fii răniți. Iată, vine sărbătoarea românilor. (1 Decembrie 1918 este Ziua Naţională a României, iar la 1 Decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918, n.r.) Nu mai plângeți, o, nu mai plângeți! Eu vă am pe voi între hotarele cele scrise în cer, și vă trimit în această măreață zi îndemn sfânt, să vă păstrați credința și sfinții și așezările de la sfinți, că iată ce mare furtună dă să scoată din rădăcină via Mea cea dragă, țara ortodoxă și datinile ei cele din străbuni, dar sfinții se roagă Mie, iar Eu vin și întăresc paza viei. O, nu uitați, poporul român nu poate fi despărțit în bucățele de apele care curg, căci apele îl unesc, îl leagă și îl adapă și îi cântă, iar frații ruși vă sunt frați prin Hristos și prin datinile sfinte, pe care neamul cel de acasă, românii, le-au clătinat prin cei fără de veghe altădată și acum peste neam.
Mă întind peste pământ cu sărbătoarea îngerilor și spun: Pace pământului și omului de pe el! Veniți la apă, noroade și limbi! E dulce Dumnezeu. Gustați și vedeți! Pace vouă, de aici, din țara în care vin și cuvintez acum, la sfârșit de timp! Amin.
