Te îmbrăţişez cu cuvântul Meu, popor al venirii Mele. Şi tu tot aşa să Mă îmbrăţişezi, că tu trebuie să înveţi de la Mine tot ce fac Eu înaintea ta. Amin, amin, amin.
O, poporul Meu de azi, tu să înveţi bine semnele Mele de peste tine şi să nu-ţi trebuiască alt semn pentru ca să stai cu Mine. Pe vremea lui Israel în Egipt, Eu am venit la el ca să facă şi el ce am făcut Eu, dar el n-a făcut ce am făcut Eu. Eu am venit la el, dar el n-a venit la Mine, şi după multa Mea trudă pentru el ne-am despărţit apoi.
O, poporul Meu, te îmbrăţişez, fiule, cu cuvântul Meu. El este semnul Meu cel de peste tine ca să nu Mă uiţi, ca să nu-L uiţi pe Dumnezeu, poporul Meu. Amin. Mintea omului se dă celor ce se văd, iar Eu am avut mereu grijă de om ca să-l întorc la Mine, aşa cum am avut grijă şi de Israel când el era poporul Meu. I-am spus lui prin prooroci: «Domnul vă va da un semn: va lua fecioara în pântece şi va naşte fiu, şi El va fi Dumnezeu, şi va fi cu oamenii». Amin.
O, poporul Meu, am sărbătoare pentru Mine în mijlocul tău, că tu eşti biserica Mea, şi Eu sunt capul tău spre Dumnezeu. Te îmbrăţişez cu cuvântul Meu, şi tu să înveţi să faci ce fac Eu. Să te iei după Mine pentru tot ce faci tu, că Eu stau semn înaintea ta ca să te învăţ. Amin.
Când am venit prunc pe pământ, M-a dus mama Mea în biserică şi M-a mărturisit ducându-Mă, căci s-a ridicat Simeon cel bătrân de aşteptarea semnului ceresc pe care el l-a găsit scris în Scripturi, şi M-a primit şi M-a îmbrăţişat cu cuvântul şi Mi-a zis: «Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel». Eu atunci l-am slobozit pe cel ce M-a mărturisit pe pământ, şi apoi el s-a dus şi a mărturisit celor din locuinţa morţilor că a văzut mântuirea Mea pentru popoare şi că ea se apropie, fiindcă Domnul a coborât pe pământ. Amin.
Mai mult ca acum niciodată n-a fost atât de aproape mântuirea Mea, poporul Meu. Mai mult ca acum niciodată n-am venit pe pământ. Aproape este mântuirea, fiule. Mă întorc curând, curând cu totul pe pământ, şi vreau să te găsesc că Mă aştepţi, poporul Meu, şi vreau să gătim mântuire mare peste popoare şi vreau să pun cerul pe pământ, moştenitor pe veci, aşa cum am pus Edenul pentru om pe pământ la început. Dar omul n-a ascultat de semnul Meu, n-a făcut omul cum i-am spus Eu, şi a rămas raiul fără om. Eu dacă nu l-aş fi făcut pe om, n-aş fi făcut nici raiul la vederea omului, şi dacă omul n-a ascultat de semnul Meu, am luat raiul şi l-am pus sub heruvimi, de vreme ce omul nu i-a păstrat legea lui cea din vecii.
Omului îi este lesne să-L uite pe Dumnezeu, să-L ţină deoparte pe Domnul, dar Eu am avut grijă să-l fac pe om să-şi aducă aminte de Mine în drumul lui rătăcit de pe drum. Eu când l-am văzut pe Saul că rătăceşte de pe drum, am venit în calea lui şi i-am făcut semn în trup ca să Mă ţină minte apoi, ca să nu Mă mai uite apoi. El Mă ruga apoi să-i iau semnul de pe el, dar Eu i-am spus că-i este de ajuns ce i-am dat şi nu trebuie să-i mai dau sau să-Mi mai ceară altceva. îi dădusem har. Şi cum îi dădusem har? L-am făcut să Mă cunoască de ajuns, şi să nu Mă mai uite apoi, şi aceasta înseamnă har peste om. Amin.
O mulţime de sfinţi care M-au iubit cu sufletul lor, şi care nu puteau purta durerea ca să Mă părăsească sau să Mă uite, îşi puneau singuri semne pe ei, piei aspre, lanţuri şi legături nevăzute, nevoinţă şi lacrimi de umilinţă, şi aşa stăteau legaţi cu mintea şi cu inima de Mine şi îşi făceau loruşi semne ca să nu Mă uite. Moise a avut semn în calea lui cu Israel prin pustie stâlpul de foc şi norul şi mana. O, şi tot M-a uitat Israel! M-a uitat pentru păcatele sale, pentru îndeletnicirile sale M-a uitat Israel. îl pusesem pe Moise ca semn de la Mine înaintea lui, şi apoi stâlpul de foc şi norul şi mana, şi tot M-a dat de la el poporul acela.
E prea deprins omul să-L uite pe Dumnezeu. E prea învăţat omul să Mă uite. De aceea sfinţii se ajutau cu ce puteau ca să nu Mă uite, căci mintea omului se dă după cele ce se văd, după cele ce-i slujesc omului, după cele ce omul le slujeşte pe ele pentru el.
O, poporul Meu, care este semnul pe care l-am pus Eu înaintea ta ca să nu Mă uiţi? Acest cuvânt este semnul. Mereu, mereu aşez acest semn în faţa ta, şi te rog să faci şi tu ce fac Eu. Dacă Eu te îmbrăţişez cu cuvântul Meu, aşa să-Mi faci şi tu Mie, ca să fim drepţi unii cu alţii, ca să se vadă că nu ne uităm unii pe alţii, ca să se vadă că ne vrem unii pe alţii, poporul Meu. Tu ştii bine că omul cel zidit de mâna Mea nu M-a vrut, şi apoi M-a uitat, şi a rămas numai în sine, şi M-a durut de la el, de atunci şi până azi. L-am făcut cu dor când l-am făcut, ca să Ne mângâiem de la el, Eu şi cu Tatăl şi toţi îngerii. L-am făcut, şi apoi i-am adus din vecii raiul, şi l-am pus înaintea lui pe pământ, gata încărcat, gata împodobit, în ziua când l-am făcut Eu pe om. L-am pus apoi pe om în rai, şi i-am dat lui tot raiul, din care Eu îmi oprisem ce era al Meu şi al Tatălui. El însă n-a ţinut seama de acest semn, şi a călcat peste el, şi apoi Eu n-am mai avut odihnă cu omul, şi dacă n-am mai avut, l-am scos şi pe el din rai.
Am făcut totul în şase zile, şi apoi M-am odihnit o zi, M-am odihnit cu omul, căci în el M-am odihnit. Apoi omul a călcat legea raiului, şi Eu n-am mai ajuns ziua de odihnă, din pricina căderii omului din rai, din legea raiului. A căzut omul nemaiţinând seama de semnul Meu, căci în ziua a şasea a lui el a călcat cuvântul Meu şi a ieşit din rai afară şi a fost aşezat pe pământ ca să lucreze pământul din care fusese el făcut, iar Eu, Domnul, Făcătorul omului, n-am mai apucat ziua de odihnă cu omul, ci ea a fost ziua întristării în care şi azi stau; stau şi pun mereu semne în calea omului ca să-l întorc pe om cu inima spre Mine, ca să-şi aducă aminte omul de Mine, că lesne îi este omului să Mă uite, poporul Meu. O, cel ce are dragoste cu dor în ea pentru Mine nu-i mai trebuie semn în calea lui ca să nu Mă uite, că acela are semn dragostea care arde în el după Mine cu văpăi, şi focul ei îl ţine una cu Mine pe acela.
Dragostea Mea pentru tine se face mereu semn în calea ta, poporul Meu. Ea se face cuvânt din Mine, din dragostea Mea care arde după tine, că Mi-e inima tristă de şapte mii de ani după om. O, poporul Meu, să nu-ţi trebuiască alt semn pentru ca să stai cu Mine, pentru ca să faci ca Mine. Iată, Eu te îmbrăţişez mereu cu cuvântul, şi tot aşa să-Mi faci şi tu Mie, ca să fim drepţi unii cu alţii, poporul Meu, ca să se vadă că nu ne uităm unii pe alţii, că ne vrem unii pe alţii, poporul Meu. O, tu ştii mai bine ca oricine pe pământ că omul cel zidit de mâna Mea nu M-a vrut aşa cum i-am spus Eu, şi apoi M-a uitat, şi a rămas numai în sine. Dar tu eşti omul cel zidit de Duhul Meu, şi tu trebuie să poţi ce-ţi cer, şi trebuie să fii, că te-am zidit şi te zidesc din Duhul Meu, poporul Meu, şi El e semnul Meu înaintea ta. Cei ce au văzut semnele Mele de la început şi până la sfârşit, aceia M-au uitat şi s-au tras în sine şi M-au uitat, dar tu ai ca semn Duhul Meu, Duhul Domnului tău Iisus Hristos, Care stă cu tine în chip tainic şi te păstoreşte ca să nu-L uiţi pe El, ca să nu-L uiţi pe Dumnezeu, poporul Meu.
O, fiule de la sfârşit, iată ce semn te anunţ Eu pe tine: când dragostea ta va arde pe deplin înăuntrul tău şi în afara ta clipă de clipă, atunci tu Mă vei arăta că am venit, şi Eu Mă voi lăsa descoperit pentru toate popoarele, şi vom străluci pe muntele acesta mai mult decât orice strălucire a Mea pe care Mi-am slobozit-o vreodată pe pământ între oameni, şi apoi, fiule, îmi voi lua înapoi ziua Mea de odihnă, Eu şi cu Tatăl Meu, din mâna ta o voi lua, căci tu eşti omul cel zidit de Duhul Meu, de Duhul Meu Cel de la sfârşit, de Duhul venirii Mele la sfârşit de timp. Amin. Acest sfârşit de timp îl aşteaptă cerul şi pământul de şapte mii de ani ca să-şi ia din nou strălucirea lor cea dintâi, veşnicia lor, poporul Meu.
Te-am pus lucrător lângă Mine şi lângă Tatăl. Te-am pus lângă Mine să lucrezi duhul facerii din nou a lumii şi a cerului nou şi a pământului nou. Te-am pus semn între popoare prin semnul Meu cel de peste tine, căci Eu aşa am binevoit, poporul Meu. Şi Eu te rog cu tot dorul şi cu tot Duhul Meu, răzbate bine grăirea Mea de peste tine şi pune-te bine înaintea acestui semn ca să te străpungă el şi să-ţi fie de ajuns el, ca să nu ne uităm unii pe alţii, că Eu, mereu, mereu îţi aduc aminte de Mine şi de ziua Mea de odihnă de la început, ca s-o unesc cu cea de la sfârşit, şi pe care o doresc cu lacrimi şi cu suspin în Mine şi în Tatăl, poporul Meu, popor al Duhului Domnului. E cu tine ziua venirii Mele. Aceasta înseamnă acest semn, iar semnul este cuvântul care curge peste tine din gura Mea. Amin. Toate popoarele vor auzi pe deplin, curând, curând că Duhul Meu Se odihneşte peste tine lucrând şi că Eu am venit ca să vin. Amin. Iar tu, poporul Meu, să te faci luntriţa Mea ca să trec pe ea cu cele ce nu se văd în cele ce se văd şi să-i trec pe toţi din cele ce se văd spre cele ce nu se văd acum, căci toate acestea aşteaptă să treacă spre vedere, ca să fie apoi. Amin.
Îţi doresc dor aprins, poporul Meu, ca să vin pe luntriţă şi să Mă arăt desăvârşit cu tine, şi tu cu Mine. Şi cu dor aprins îţi spun acum: Eu cât mai curând voiesc să vin, voiesc să sfârşesc totul şi să vin şi să-ţi dau plata credinţei şi a aşteptării şi, mai ales, să-ţi dau dragoste pentru dragoste, poporul Meu. Amin, amin, amin.
15-02-2002
