Lucrarea cuvântului Meu de peste pământ este cea mai mare zi din toate zilele care sunt cu omul, iar ea trebuie să-l zguduie pe om, căci Domnul vorbeşte peste toate câte sunt în cer sus şi pe pământ jos. Amin. Scris este: «Sună, oare, trâmbiţa peste cetate fără ca poporul să nu se înspăimânte? Dacă leul mugeşte, cine nu se va înspăimânta? Şi dacă Domnul grăieşte, cine nu va auzi, cine nu va vesti? Nimic nu face Domnul fără să descopere taina Sa proorocilor, slujitori ai Săi». Amin.
O, copii care străjuiţi în calea venirii Mele, sunaţi peste pământ vestea cuvântului Meu şi daţi de ştire că duhul pocăinţei şi duhul proorociei stau alături cu duhul rugăciunii, căci dacă Domnul grăieşte, cine nu va prooroci, cine nu va rosti cuvânt?
Eu, cât am stat pe pământ, orice lucrare am lucrat-o prin cuvânt rostit, ca s-o înfăptuiesc apoi. Am cerut mai întâi prin rugăciune la Tatăl şi prin mulţumire la Tatăl, şi apoi am lucrat, căci cei care cer, trebuie să fie mulţumitori, fiindcă nu este frumos să ceri ca să primeşti, şi să nu mulţumeşti apoi pentru cele ce vei primi.
Biserica, e taină mare acest cuvânt. E înfricoşătoare lucrarea cuvântului, căci aceasta înseamnă biserică, iar biserica are ca lucrare rugăciunea, fiilor. Nu la număr trebuie să se adune cei ce se adună bisericeşte, ci la rugăciune trebuie să se adune ca să fie, căci altfel nu sunt în biserică cei ce se adună ca să simtă greul pentru care ei cer de la Dumnezeu. Să nu se laude omul care primeşte de la Mine după ce se roagă, ci să fie mulţumitor şi până primeşte şi după ce primeşte, că altfel omul este fariseu şi se foloseşte de Dumnezeu pentru sine, nu pentru Mine.
Vameşul şi fariseul, cei doi care au venit în casa rugăciunii, aceasta e pildă vie, rostită de gura Mea ca să-l învăţ pe om prin ea. Duhul de fariseu uită mereu porunca cea prin care omul poate să intre la Dumnezeu când se roagă, iar porunca aceasta este să iubeşti ca pe tine însuţi pe fratele tău, şi toate în Dumnezeu, pe Care-L iubeşti cu toată inima, cu tot cugetul şi cu toată virtutea ta. Amin. Fariseul îmi mulţumea că nu este ca vameşul sau ca toţi ceilalţi oameni care fac nedreptate, răpire, desfrâu, şi că el posteşte şi dă zeciuială din câştigul său, iar vameşul, cu capul aplecat, se ruga cu durere pentru miluire de la Mine împotriva păcatelor sale.
E fariseu omul care rosteşte cuvinte de credinţă sau de rugăciune fără să creadă sau fără să se roage. O mulţime de oameni şi de biserici de oameni se adună şi spun de fiecare dată că Eu pentru ei şi pentru mântuirea lor M-am coborât din cer, întrupat în Fecioară, de la Duhul Sfânt, de M-am făcut Om, ca să Mă răstignesc apoi, şi să înviez din moartea de pe cruce şi să Mă sui la Tatăl ca iarăşi să vin să judec pe vii şi pe morţi, şi apoi să fiu nesfârşit cu împărăţia Mea pe pământ. Şi mai zic cei ce se adună bisericeşte că-şi mărturisesc păcatele ca un botez peste ei, şi că apoi aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Mă uit la aceştia că sunt la număr, dar la pocăinţă şi la proorocie şi la rugăciune nu sunt aceştia, ci ştiu ceea ce spun doar pe dinafară de duhul lor şi numai atât, şi sunt adunaţi la număr, dar nu şi la rugăciune.
O, poporul Meu cu care Eu grăiesc în zilele Mele de apoi, cei ce au căutat să ştie vremea sfinţilor şi trăirile lor, aceia nu pot să nu creadă în Dumnezeu şi în puterea Lui prin omul care prooroceşte şi se roagă mulţumitor şi iubeşte împlinind iubirea Mea în el. Fariseului i s-a socotit mândrie rugăciunea lui de mulţumire, iar vameşului i s-a socotit pocăinţă şi botez spre iertarea păcatelor lui. Mândria este desfrânare, căci cine nu iubeşte pe Domnul şi nu pe sine prin tot ceea ce face şi simte şi împarte, acela face desfrânare prin tot ceea ce face, aşa cum Eu v-am învăţat pe voi să-i spuneţi poporului cuvântului Meu, copii care învăţaţi de la Mine ca să daţi apoi în părţi învăţătura Mea. Mânia cea pentru sine este desfrânare în trupul omului, căci omul nu Mă are pe Mine de Dumnezeu când face aşa, şi scris este: «Orice păcat pe care îl face omul, este în afară de trup, dar cine se dedă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său».
Cel ce iubeşte mândria, acela nu este făcător de pace între el şi Dumnezeu, căci cel ce face pace, nu poate face pace mai multă ca pacea cea din faptele sale între el şi Dumnezeu, între el şi aproapele său, iar altfel de pace este iubire de sine şi nu este în folosul lui Dumnezeu. Dacă omul este adevărat în rugăciune când îmi spune să-i iert păcatele aşa cum şi el îl iartă pe cel ce-i greşeşte lui, apoi tot la fel de adevărat sunt şi Eu în ceea ce-Mi spune el prin ceea ce l-am învăţat Eu să spună în rugăciunea lui, şi aşa este cu toată rugăciunea pe care omul o aşează înaintea lui Dumnezeu. Făcătorii de pace nu sunt cei ce fac pace între om şi om, că aceasta o fac faptele omului, ci sunt cei ce-l dezbară pe om de faptele care-l despart de Mine, iar Eu sunt Cel ce-l rabd îndelung pe om, ca să-l aştept pentru pocăinţă, şi e rău să fie omul încăpăţânat pentru pocăinţa lui care-i descuie uşa spre Mine, aşa cum vameşul cu plânsul lui amar M-a milostivit şi i-am deschis, pe când fariseul, căruia am dat să-i deschid, şi-a închis singur uşa spre Mine judecându-l pe cel păcătos care se ruga să-l iert de cele ce el a făcut pe pământ.
O, poporul Meu, e taină mare cuvântul biserică. Această taină înseamnă rugăciune, înseamnă pocăinţă, înseamnă proorocie în Duhul şi împlinire, fiule. O, Mă uit mereu, mereu peste tine, căci ochiul Meu cel veghetor te aşteaptă precum aşteaptă morţii învierea, şi Eu Mă uit mereu, mereu peste tine ca să împlineşti tu această Scriptură a Duhului Sfânt Care iese din gura Mea. Eu o împlinesc, căci glasul Meu curge din Mine precum am proorocit că voi lucra, iar morţii îl aud şi aşteaptă glasul tău şi lucrul tău proorocesc care să-i scoale pe ei. Amin.
O, poporul Meu, să nu fii fariseu, ci să fii plăcut lui Dumnezeu şi aproapelui tău prin tot ceea ce eşti şi faci, căci cine caută să-şi placă lui însuşi, acela rămâne în faptele sale, nu în faptele Mele, iar Eu am spus prin cuvintele Mele de atunci şi de acum: «Rămâneţi în iubirea Mea». Caută viaţă cu învăţător, fiule, că asta înseamnă această Scriptură, fiindcă învăţătorul îţi pune mereu în faţă cuvintele vieţii, iar viaţa ta să însemne iubirea Mea. Amin.
O, poporul Meu, tu să nu rămâi în iubirea ta, ci să rămâi în iubirea Mea, că tu trebuie să ştii ce este rugăciunea ta şi de unde îşi are ea puterea şi ce este viaţa ta şi de unde îşi are ea iubirea. Vorbirea ta cu cei ce Mă poartă pe Mine în mijlocul tău şi spre tine trebuie să fie vorbire de Duh Sfânt, că dacă nu faci aşa, duhul rău dă să te scrie cu greşeală asupra Duhului Sfânt, Care este din Mine în cei ce te poartă pe tine spre Mine, şi pe Mine spre tine, şi din care El lucrează peste biserica ta, peste adunarea ta. Altfel biserica nu are viaţă de Duh Sfânt, ci are altceva care nu înseamnă duh de viaţă, duh de biserică. Am spus prin cei învăţători de la Mine peste tine că omul trebuie să-I zâmbească numai lui Dumnezeu, nu şi omului; că omul trebuie să-I fie bucurie numai lui Dumnezeu, şi numai atunci bucurie omului care se îndumnezeieşte din această bucurie. Amin.
Frăţia cea cu folos pentru Mine trebuie să se vadă în rugăciunea cea împlinită. Când rugăciunea rămâne neîmplinită, când fraţii uniţi în cereri nu primesc împlinirea cererilor lor, asta înseamnă că nu au fost uniţi în rugăciune. Este scris în psalmi despre cei ce stau în casa Domnului, în curţile Domnului, slugile Domnului să binecuvinteze pe Domnul, şi noaptea să ridice mâinile lor spre cele sfinte, iar Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul, Domnul din Sion îi va binecuvânta pe ei. Amin.
O, fiilor învăţaţi din izvorul cuvântului Meu, întinderea mâinilor spre Dumnezeu este îmbrăţişarea cu Dumnezeu a omului rugător, căci el atunci este atent la unirea Mea cu el, şi este chiar unirea, că inima se roagă, şi ea face mâinile să se ridice. Asemenea este şi cu întinderea mâinilor frate spre frate în numele Meu pentru iertare, pentru împăcare, pentru iubire din cer între frate şi frate şi pentru pacea Mea între fraţi.
O, fiilor, dacă în vremi sau în lipsuri grele numai unul lipseşte de la cererea cea spre Mine, aceea nu se împlineşte chiar măcar pentru unul care face altceva decât rugăciunea cea care cere pentru biserică. Moise când şi-a ales pentru Mine din popor pentru duhul proorociei, s-a văzut puterea duhului lui şi peste cei care nu erau acolo, căci s-a coborât duhul lui peste cei numiţi, acolo unde erau ei. O, nu la număr, nu la locul de strângere, ci la rugăciune să fiţi găsiţi una, fiilor. Când preotul Mă poartă pe Mine pe mâini, iar în el nu, aceasta este pentru Mine o mai mare durere ca aceea de pe Golgota, unde am suferit pentru depărtarea omului de Mine. Acolo însă erau atâtea inimi care Mă purtau în ele aşa cum Mă poartă un preot care este pe Golgota când Mă are pe mâini conducându-Mă cu durerea din el pe drumul crucii, plângând pentru Mine, Cel părăsit de inima omului nepăsător de Dumnezeu, Care ţine cerul şi pământul prin iubirea Lui pentru om.
O, fiilor care sunteţi puşi de Mine călăuză pentru poporul Meu, spuneţi fiilor lui Israel că una este să facă omul minuni cu Dumnezeu, şi alta e să facă duhul rău minuni prin om, căci viaţa fără Dumnezeu face din om, diavol, şi omul se face fariseu lângă Dumnezeu. Spuneţi fiilor lui Israel să nu se laude în ei că fac rugăciune, că postesc, că împlinesc legile Mele, ci să se laude lăudându-Mă Eu în ei, şi să întindă mâinile la Mine ca să Mă dau lor cu viaţa Mea în ei. Amin.
Mă uit în bisericile lumii cum preotul nu înţelege ce este el, când creştinul nu înţelege ce este el, şi cât trebuie aceştia să nu uite cu cine stă pe mâini când inima nu dovedeşte acelaşi lucru, sau pe cine ia el în trupul lui când fapta lui nu dovedeşte apoi pe Dumnezeu cu el. O, fiilor călăuzitori, Eu sunt Cel minunat întru şi între sfinţi, şi de aceea vin şi vă spun să învăţaţi poporul şi pe slugile Mele să spună când se roagă, să spună de Domnul, Cel ce este minunat întru şi între sfinţi, căci în cel ce este Domnul minunat, acela este om sfânt şi minunat. Amin.
Ierusalime, vreau să aud din mijlocul tău cuvânt întreg, ca să fii tu întreg şi sfânt şi dator, fiule. Vreau să spui tu aşa: „Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce eşti minunat întru şi între sfinţi, aliluia, aliluia, aliluia, miluieşte-ne”. Amin.
O, poporul Meu, nu sunt bune cele ascunse, orice ar însemna ele, ci sunt bune dacă sunt mărturisite. Cele nemărturisite aduc lene în virtuţi şi în înfocare după cer şi după împliniri din cer, iar acestea trebuie primite şi împlinite cu blândeţe şi cu umilinţă, aşa cum lucram Eu înaintea Tatălui ca Fiu iubitor şi ascultător. Amin.
O, fiilor care călăuziţi pe poporul Meu, călăuza este cea pusă de Dumnezeu, şi vai ei dacă se rupe corabia cu cei din ea! Dar Eu, Domnul, ca un bun ce sunt, ştiu şi văd că numai greu e de călăuză de la cei ce le place să călăuzească şi nu pot din pricina că este călăuză pusă de Domnul. De călăuză e greu pentru că e călăuză şi e neprimită din această pricină, fiindcă aşa este pe pământ. Dar poporul Meu trebuie să fie cer pe pământ şi nu pământ, şi trebuie să ştie ce înseamnă taina Mea cu omul pe pământ. O, e greu de călăuză, dar de cei călăuziţi e cel mai uşor dacă se lasă călăuziţi, dacă se lasă, fiilor. Iată, trebuie călăuză ca să nu încapă nepăsare pentru cele de sus din cer, şi pentru cele de jos de pe pământ, căci dacă zice creştinul că slujeşte cu mâna pentru mersul celor ce sunt pentru Dumnezeu, Eu, Domnul, îi spun lui că nu cu mâna se slujeşte pentru cele de sus, ci cu duhul şi cu unirea în Hristos între fraţi şi în lucrul Duhului Sfânt în vremea oricărui lucru cu mâna, iar altfel lucrul cu mâna este pentru trup dacă nu se face duh cel ce lucrează lucru cu mâna. Lenea pentru lucrul cu mâna se vede în lenea pentru lucrul cu duhul, căci dacă cel ce greşeşte se supără de la cel ce îi arată greşeala, atunci lucrul lui cu mâna este pentru trup, de vreme ce el nu se face duh din trup.
Pe pământul celor păcătoşi cel ce greşeşte se bucură pentru greşeala altuia, şi cu ea îşi acoperă greşalele lui, şi chiar dacă nu se bucură, măcar face şi el tot aşa greşale, fie din răzbunare, fie din slăbiciunea de a greşi, iar unul ca acesta uită că nu se aseamănă între ele nici faptele, nici greşalele între om şi om. Dar pe pământul celor sfinţi cei ce greşesc sunt ajutaţi spre pocăinţă de cei ce stau îngenuncheaţi pentru ca să meargă mulţi pe picioare în urma lor şi înaintea lor. Amin.
O, fiilor înţelepţi care mergeţi în genunchi pentru viaţa multora! Cine merge în picioare nu poate merge în genunchi, şi de aceea merge în picioare, iar cel ce merge îngenuncheat merge aşa pentru ca să poată merge mulţi pe picioare. O, numai în genunchi trebuie să mergem dacă vrem să-l învăţăm pe om să meargă pe picioare. O, numai în genunchi e de mers, dar nu pentru asta trebuie să plângem, fiilor călăuzitori, căci aşa şi nu altfel l-am făcut Eu pe om. Nu ştie nimeni în afară de Tatăl că Eu plângând l-am făcut pe om, şi îngenuncheat am lucrat această plămădire a trupului omului şi a duhului lui apoi, iar acum, la sfârşit de timp, iarăşi M-a trimis Tatăl să-l fac pe om şi Mi-a zis: «Du-Te, Fiule, după omul ieşit din omul cel zidit de mâna Ta, du-Te şi învaţă-l pe om taina cea dulce a suferinţei şi nu fericirea, Fiule! Du-Te, Fiule, du-Te, că fericirea îl face pe om să Ne uite, Tată. Du-Te, şi să Te întorci cu omul pe umeri, că mult Te-ai aplecat Tu spre om, şi ai zis ca el ca să zică şi el ca Tine».
O, aşa îmi zice Mie Tatăl de câte ori vin cuvânt pe pământ la tine, poporul Meu, şi voiesc să găsească omul de la tine învăţătura Mea şi voiesc ca tu să fii popor de ucenici ai cuvântului Meu şi să nu te bucuri de tot ce faci tu pentru tine sau pentru Mine, ci să te bucuri de tot ce pot să fac Eu prin tine, că Eu ţi-am spus că morţii aşteaptă de la tine împlinirea Scripturii învierii lor la glasul cuvântului Meu de peste tine şi la glasul tău care să semene cu glasul Meu, şi ca să Mă cunoască pe Mine în tine morţii şi viii că sunt Dumnezeul Cel adevărat, Care lucrează sămânţă din sămânţă, viaţă din viaţă luată din Mine, poporul Meu, şi înviere din învierea Mea, căci Eu am făcut învierea. Amin, amin, amin.
Iar celor vii cu trupul Eu, Domnul, le spun aşa: cine vrea să scape de păcatul cel din el şi de diavol, apoi acela să nu judece pe nedrept pe aproapele său şi pe Dumnezeu, şi apoi el va învia pentru veci de veci, căci vai omului care-şi ascunde vina prin pedepsirea altuia!
O, copii călăuzitori din partea Mea, dacă i se pare omului că Eu zic ca el ca să nu-l slăbesc pe omul cel din el, el să nu-şi spună că nu-l ştie Dumnezeu, că nu-l vede, că nu aude Dumnezeu, fiindcă Eu dacă fac aşa, fac aşa ca să Mă feresc de vina cea din om, dar Mă apropii de om după ce el îşi lasă scoasă la lumină vina sa cea ţinută în el de întunericul din el, de el, de judecata lui cea împotriva aproapelui lui, căci mândria omului cea împotriva altui om îi face duhului rău casă în om şi pat de desfrânare în om, fiindcă cel ce nu este un duh cu Mine, are alt dumnezeu, care este un trup cu el, precum este scris în Scripturi.
O, Ierusalime, nimic nu-l face pe om mai mult ca învăţătura Mea cea îmbietoare sau cea mustrătoare. Mustrarea este iubire, şi cine fuge de această iubire, fuge de lucrarea cea făcătoare de viaţă veşnică în el şi pentru el pe vecii viaţă. Amin.
Iarăşi şi iarăşi vă spun: puneţi note celor ce stau la şcoala facerii, copii făcători din partea Mea peste cei ce se aşează cu ei înşişi înaintea voastră pentru ca să-i aşezaţi voi înaintea Mea, şi pe Mine înaintea lor cu taina vieţii Mele în om. Poporul Meu să fie adevărat, iar adevărul acesta îmi va da Mie înapoi cerul şi pământul, pe care omul cel ieşit din om Mi le-a luat vreme de şapte veacuri, fiilor împărţitori de veacul ce va să fie şi de viaţa lui pe pământ. Rugăciunea poporului sfânt să fie duh de pocăinţă, duh de proorocie şi de împlinire, şi apoi ea să fie învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
Mă uit cu voi peste popor, Mă uit cu voi din cer şi de pe pământ, Mă uit cu voi cu trupul şi cu duhul peste poporul cuvântului Meu. O, să se uite şi el spre voi şi să vadă, şi să vă vadă că-l vedeţi şi că-l văd, şi să Mă vadă văzând cu ochii deschişi şi nu ca prin vis să Mă vadă, căci Eu îl privesc mereu, mereu şi vreau să-l văd că este cel ce veghează cu multă şi minunată minte, căci Eu, Domnul, am spus că în zadar ar avea veghe dacă nu ar avea minte poporul Meu. Amin.
Acum, cu duh mulţumitor Mă odihnesc în voi, că am putut să punem duhul învăţăturii peste Ierusalim, fiilor împărţitori de cuvânt sfânt. Acum, fiilor, să aşteptăm îngenuncheaţi în faţa Tatălui şi în faţa poporului, aşteptăm mers în picioare, mers de Duh Sfânt, căci Eu v-am spus vouă că numai în genunchi trebuie să mergem dacă vrem să-l învăţăm pe om să meargă.
O, numai în genunchi e de mers, fiilor călăuzitori, căci Eu îngenuncheat şi plângând l-am făcut pe om la început, iar acum, la sfârşit, tot aşa este lucrul facerii omului, tot în genunchi şi tot plângând trebuie să lucrăm Noi şi cu voi, Noi, cei ce lucrăm facerea omului şi cerul cel nou şi pământul cel nou pentru om; tot în genunchi, tot suspinând şi tot plângând, ca din om să-l facem pe om. Amin, amin, amin.
01-02-2004
