Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, întru acest nume coboară Cuvântul lui Dumnezeu în zilele acestea şi Se aşează în cartea Sa pe pământ, şi Se slăveşte Domnul în cuvânt acum, la sfârşit de timp, căci întreită este lucrarea Sa şi întregită este ea acum, când veacurile se desăvârşesc sub mâna Sa, sub facerea Sa cea nouă şi se încununează prin venirea Fiului lui Dumnezeu iarăşi pe pământ, în lucrare de cuvânt de mărturisire a Sa prin cuvânt. Amin.
Sunt Domnul Iisus Hristos şi Mă las tainic peste pământ sub numele Meu cel de la sfârşit de timp. Sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui Savaot, Cuvântul Tatălui sunt. Am pe pământ ieslea naşterii cuvântului Meu cel de azi şi Mă las în ea cuvânt şi cresc în ea cât râul şi-Mi croiesc albie şi merg curgând din cer pe pământ, şi de pe pământ din loc în loc peste tot, de aici, de la grădiniţa cuvântului Meu, în mijlocul neamului român întocmită de Dumnezeu acum, pentru ca să fie ea şi să lucreze ea sub taina ei cea dintru început, de când Domnul păstrează acest cuibuşor pentru venirea Sa cuvânt pe pământ spre sfârşit de timp ca să se împartă cuvântul Său şi să-l trăiască oamenii, căci lumină am venit să aduc şi să fie lumină pe pământ. Să Mă audă tot întunericul dintre Mine şi om, căci Eu, Domnul, rostesc cuvânt nou şi spun: să fie lumină pe pământ! Să fie Dumnezeu pe pământ cu oamenii şi să se audă în lung şi în lat cuvântul venirii Lui! Amin.
Cete de sfinţi şi de îngeri am în ziua aceasta în coborârea Mea deasupra grădiniţei cuvântului Meu şi o împodobesc pe ea cu mângâierea Mea, cu mâna Mea cea plină de har, şi grăiesc cu ea ca şi cu o fiinţă a zidirii Mele, căci sunt Ziditorul a toate şi am grăire cu toată zidirea Mea, şi tot aşa şi ea are grăire cu Făcătorul său şi nu se opreşte ea din grăirea ei cu Mine din pricina necredinţei omului în grăirea Mea cea multă cu zidirea Mea, şi grăieşte ea cu Ziditorul său.
N-a fost în toate ale zidirii Mele mai îndărătnică zidire ca şi omul cel zidit de Dumnezeu, după ce pe toate le-am zidit pentru el, şi apoi pe el în mijlocul zidirii, căci după ce l-am făcut nu i-a plăcut de ajutor nici o fiinţă cu suflet viu în ea dintre toate câte erau zidite pentru ajutor lui, pentru mângâiere lui în numele Meu. N-a fost mulţumit omul înaintea Mea, n-a fost. Mi-a venit greu şi durere când am văzut că nu era mulţumit de facerea Mea cea pentru el. Atunci am luat din el ca să-i dau, căci altfel nu şi-a găsit mulţumirea, iar dacă i-am dat n-a mai căutat apoi la Mine şi nu M-a mai ascultat. A plâns atunci cu jale grea toată facerea, toată zidirea cea făcută de Dumnezeu-Cuvântul, şi de atunci plânge mereu zidirea toată şi toată făptura ei, după facerea ei, după rostul ei şi după lucrarea ei toată. Plânge şi omul de atunci şi până azi, dar plânge pentru el, nu pentru jalea Mea cea de la el, ci plânge nemulţumit. Nu i-a plăcut de Dumnezeu nici la început omului şi nu-i place nici acum. Nu-i place de Dumnezeu omului pe pământ. Am venit apoi după cinci mii de ani de la Tatăl la om ca să-l îmbiu să Mă cunoască şi să Mă iubească şi să Mă urmeze înapoi, de unde a căzut prin nemulţumire de Dumnezeu şi prin unire cu însuşi trupul său, dar orbirea lui nu s-a lăsat vindecată, nu s-a lăsat, iar Eu M-am întors înapoi la Tatăl, lăsând pe pământ preţul plătit pentru răscumpărarea lui ca să Mă vadă el din locuinţa morţilor, că fără Dumnezeu nu ajunge omul acasă la Dumnezeu, ci ajunge la locul de unde a fost luat când Domnul l-a zidit din pământ şi i-a dat duh de viaţă ca să umble ca Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pe pământ. Şi dacă nu s-a lăsat omul atunci vindecat de căderea sa din Dumnezeu, a fost scris pe pământ în vremea aceea ca să vin iar la plinirea vremii, în zilele cele de apoi, şi iarăşi să grăiesc pe pământ cuvântul facerii omului, şi a grăit în zilele acestea cu Făcătorul său omul cel de atunci, omul cel de la început, şi şi-a cunoscut el acum căderea şi şi-a cunoscut obârşia trupului său şi a duhului său şi a plâns cu jale înaintea Mea aşa cum a plâns la început cu jale grea toată facerea, toată zidirea cea făcută de Dumnezeu-Cuvântul, şi a plâns omul acum pentru Dumnezeu, că a văzut întreita lui Dumnezeu lucrare, căci Duhul Sfânt al Treimii dumnezeieşti descoperă acum toată taina lui Dumnezeu de la început şi până la sfârşit pentru răscumpărarea făpturii.
O, plânge omul cel zidit de mâna Mea la început, plânge acum cu durere şi cu linişte în durere şi grăieşte cu Făcătorul său, pe Care la început nu L-a iubit, căci şi-a iubit trupul său, că până n-a luat Domnul din trupul său să-i dea de ajutor şi de tovarăş, el nu s-a mulţumit. Grăiesc acum cu el din grădiniţa Mea de cuvânt, acum, la plinirea vremurilor, iar el vede acum locul de unde Eu am luat aluatul facerii trupului lui şi-Mi cunoaşte Duhul cu care am suflat peste el ca să-i dau suflet viu şi-Mi spune îndurerat:
— Îndură-Te, Făcătorul meu, de toţi cei care s-au înmulţit din mine, şi din unii în alţii pe pământ de atunci şi până azi, de lumea oamenilor cei după chipul şi asemănarea mea, a neascultării de Tine şi a nemulţumirii mele pe pământ atunci! Facă-se voia Ta cea sfântă, plângând Îţi spun, căci la începutul meu cel de la Tine am călcat peste voia Ta şi Ţi-am stricat lucrarea, căci n-am fost mulţumit şi m-am vrut mare cât nu puteam să fiu, şi am îndurerat mărirea Ta, iar scaunul măririi Tale s-a clătinat atunci din pricina îngerilor mie slujitori pentru neascultarea mea, căreia ei s-au plecat, iar Tu ai venit apoi să-mi grăieşti ca şi cum m-ai fi căutat, văzând îngerii clătinaţi de la locul slujirii lor înaintea tronului Tău slăvit, şi m-ai întrebat unde sunt. M-ai întrebat aşa pentru că eu am dat în mintea mea să mă ascund de Tine, să fac cumva să nu mă vezi pe mine, cel orbit de dor de mărire şi de întâietate între mine şi Tine, o, Făcătorul meu. Te-ai întors după mine de aici, de unde lucrezi Tu acum cu cuvântul Tău cel de la sfârşit de timp, Te-ai întors la începutul meu cu Tine şi m-ai făcut să văd vremea toată de atunci şi până azi şi m-ai adus să văd capătul veacurilor omului şi să-Ţi văd truda Ta de azi şi multa Ta îndurare pentru om. O, ce trebuia să fie omul şi ce este el! Mă doare, de şapte mii de ani plâng şi mă doare, dar durerea mea cea de acum strânge cu ea toată vremea care a fost, şi mă doare în Tine acum, o, şi Te doare mult de la mine şi doare în mine toată durerea Ta. Ia-o şi pune-o pe rana Ta cea de la mine şi vindecă durerea Ta şi a mea! E lungă şi ne-a obosit, Dumnezeul meu. Tu încă ai răbdare cu omul, că îmi voieşti răscumpărarea toată fiindcă atât de mult iubeşti, şi trebuie să ştie omul ce este Dumnezeu, căci iubirea este El.
Şi acum glasul Tău peste grădina obârşiei trupului meu să-şi curgă cuvântul, Doamne, şi să-Ţi întocmeşti sărbătoarea cea de azi cu cei ce sunt pe pământ dintre oameni ajutorul Tău acum, copiii ascultării la sfârşit de timp pentru dragostea lor de neamul omenesc, greu lovit de neascultarea mea cea de la începutul omului şi pe care neam Tu voieşti să-l vindeci acum şi să-Ţi arăţi fiinţa Ta, iubirea Ta cea pentru om, o, Dumnezeul meu. Amin.
— În ziua aceasta Eu, Domnul, am grăit aici, în grădina cuvântului Meu, şi am avut în grăire cu Mine pe omul cel de la început, şi însemnez azi sărbătoarea cea de douăzeci de ani de când am aşezat la lucrul cel sfânt al cuvântului Meu peste pământ grădiniţa cuvântului Meu, locul din care am grăit la început cu Tatăl să facem om după chipul şi asemănarea Noastră şi să împărăţim în el. Tot de aici grăiesc acum, la sfârşit de timp, ca să unesc începutul cu sfârşitul şi să fac început de facere nouă prin cuvânt, tot prin cuvânt să fac şi să lucrez, căci vreme multă am vestit prin prooroci ceea ce Eu lucrez în zilele acestea, zilele cele de apoi când Eu de pe acest munte de cuvânt dau oamenilor legile facerii pentru viaţă sfântă în om şi dau cuvântul acesta peste pământ şi lucrez cu el din grădiniţa cuvântului Meu cel de azi. Amin.
Îmi las cu sfinţii şi cu îngerii privirea peste ziua când Eu, Domnul, cu martori din cer şi de pe pământ am aşezat piatra cea nouă ca să zidesc pe ea taina facerii celei noi, prin care să-Mi răscumpăr făptura, căci ea Mă aşteaptă. Prin cuvânt lucrez şi cu el biruiesc cât nu se suie la mintea omului, căci n-am venit pe pământ cuvânt ca să stau, ci ca să biruiesc cuvântând. Amin.
Grăiesc cu voi, copii rămaşi la datorie, rămaşi cu Mine prin toate clătinările care au fost în toţi aceşti douăzeci de ani, căci drumul Meu e greu de urcat, iar omul cel fără de umilinţă multă în el oboseşte şi cârteşte şi nu poate până sus şi-şi pierde credincioşia pe cale, iar cei cuminţi, care merg prin puterea Mea, sunt cei rămaşi şi prin care Eu Îmi păstrez şi-Mi culeg rod pentru ziua slavei celei mari când toate cuvintele acestei profeţii vor străluci prin împlinirea lor cu cei credincioşi, căci voi avea popor credincios şi mers biruitor, fiilor. Mă doare de cei ce nu i-a durut durerea Mea în schimbul durerii lor, şi care au avut gândul că au durerea Mea, dar cel ce poartă durerea Mea este cel ce rămâne aici cu ea, străbătând prin greu şi prin ispite fel de fel, iar cei ce au durerea lor ca şi omul cel de la început, care n-a fost mulţumit, aceia pleacă în durerea lor şi rămân cu ea, nu cu Mine, iar Eu rămân fără ei, căci la sfârşit e lupta grea şi nu se poate decât sub mâna Mea să poată omul, iar cel ce iese de sub mâna Mea nu mai poate nimic pentru Dumnezeu, şi se minte că poate pentru el însuşi, dar putere înseamnă altceva şi nu este ea cu cei cu ochiul rău şi fără de umilinţă pentru trăirea lor, pentru statura lor.
Voiesc să vă mângâi cu tot cuvântul Meu cel de azi, fiilor iubitori de Dumnezeu şi de greul tot de pe calea Mea cu voi. Toată durerea se va întoarce în bucurie, tată. Fiţi slujitorii Mei! Staţi lângă Mine cu toată iubirea şi slujirea! Tot ce Eu am cuvântat în toată vremea acestei lucrări de peste cincizeci de ani de cuvânt, gura Mea le-a grăit ca să se facă şi să fie, şi aşa va fi. Amin.
Vai celor ce n-au iubit răbdarea! Eu nu i-am arătat nimănui în vreme să fugă de sub cruce, şi Mi-am învăţat poporul să nu fie popor fără cruce pe calea lui cu Mine şi să nu-şi aleagă crucea, că nu el este Dumnezeu, ci Eu sunt, căci omul cel de la început şi-a ales el şi a adus spre pierzare tot neamul oamenilor, de a trebuit să muncească atât de mult Dumnezeu de atunci şi până azi ca să salveze pe mulţi, căci omul trage cu sine, nu cu Mine, şi trage cu prostia lui, căreia îi zice minte şi înţelepciune de minte, aşa cum şi Adam şi-a zis când M-a răsturnat din el pentru voia sa.
Binecuvintez cu mângâiere sfântă grădiniţa Mea de cuvânt şi pe toţi îngerii împărţiţi aici pentru veghe şi petrecere tainică înaintea Mea, căci ei ne-au întâmpinat aici în coborârea cea de azi.
Binecuvintez pe cei ce stau de veghe în numele Meu aici şi binecuvintez statul înaintea cuvântului Meu când el vine ca să intre în cartea sa, scrisă în grădiniţa aceasta.
Binecuvintez şi durerea cea pentru Mine purtată aici cu răbdare şi cu nădejde, căci Eu alin şi împlinesc biruinţa Mea cea prin cuvânt vestită, căci sunt Cel ce pot. Binecuvintez ranele grădiniţei Mele de cuvânt şi pun pe ele mirul mângâierii şi al răbdării sfinte. Grăiesc cu grijă, ca un Dumnezeu plin de veghe şi de iubire. Binecuvintez tot mersul cel bun şi vă mângâi pe voi, cei ce purtaţi mersul Meu cel de azi, de atunci şi până azi. Amin.
Duc de aici binecuvântată mângâiere peste inimioara arhiereului Meu, martor lângă Mine şi lângă voi aici acum douăzeci de ani, când am înfipt împreună crucea începutului cel nou de biserică înnoită prin cuvânt şi aşezată la lucru sfânt pentru învierea făpturii, căci el a proorocit atunci că lucrarea cuvântului Meu va merge numai înainte chiar dacă el nu va mai avea paşii lângă ea. Eu sunt cu grija şi cu mila mereu după el, căci el este ca o floare între spini, tăinuită în inimioara lui prin răbdarea lui cea de sub cruce, căci este îndurerat acest fiu şi îşi ascunde durerea, pentru că el are acum de stat cu spatele la Mine şi la voi, că i se cere aceasta de către cei necredincioşi, care se sperie în zadar, fugind ei de fericirea pe care le-aş putea-o da dacă nu şi-ar iubi atât de mult mărirea lor şi micşorarea Mea, după ce ei Mi-au pus slava Mea în slujba lor şi numele Meu în dreptul lor, când ei nu Mă iubesc decât numai ca să le fie lor bine şi mărire lor. O, va fi şi altfel curând, curând. Aş grăi cu ei într-o zi şi le-aş da din iubirea Mea, dar n-au ei ascultare şi stau ascunşi şi-şi pun străjeri de veghe. Voi intra la ei cu cuvântul şi voi da să le dăruiesc credinţă ca a Mea, nu ca a lor, şi ferice lor dacă dintre ei vor lua şi se vor folosi. Amin.
Am martori din cer veniţi cu Mine pentru această zi de amintire cerească şi le voi da rând acum cu mărturia lor: trâmbiţa Mea Verginica, Andrei, apostolul cel întâi chemat, arhiereii Vasile, Grigorie şi Ioan şi cetele lor, încununând ei ziua aceasta de serbare, căci cerul este cu multul aici. Las acum să se aşeze masa de serbare şi v-am pus pe voi, copii ai ascultării, să arătaţi vederi de aducere aminte a începutului Meu cel de acum douăzeci de ani ca să vadă poporul Meu cel de azi truda Mea cea cu voi atunci, iar cei din cer cu voi la masă şi la vedere vor sta şi vor binecuvânta şi vor mângâia, iar acum ei vă spun aşa:
— Fiţi plini de mângâierea cea de la noi, căci suntem cu voi în bucurii şi în dureri şi iarăşi în bucurii! Nedespărţiţi vom sta aici, acum, cu sărbătoare şi pe tot drumul Domnului cu voi, şi vom grăi vouă şi ne va da Domnul rând şi ne vom aşeza în carte cu voi în ziua aceasta de mărturie sfântă aici. Pace vouă! Dumnezeu vă este tată, căci sunteţi micuţi. Amin.
— Eu, Domnul, voi da rând vouă şi veţi grăi pentru ziua aceasta de mărturie, o, martori iubiţi ai lucrării Mele de cuvânt în grădiniţa cuvântului Meu cel de azi! Stăm la masă cu ei şi cu poporul cel adunat la sărbătoare şi aşezăm în carte apoi cuvântul sfânt al sărbătorii. Suntem aici cu toată mângâierea cea de sus pentru toate ranele cele de jos trimise spre ei în tot acest timp de douăzeci de ani, căci ranele Mele sunt şi ale lor, trec şi prin ei şi adânc îi îndurerează pe ei. Amin.
O, fiilor micuţi pentru marile dureri îndurate de voi pe calea Mea cu voi în zilele acestea, coroana răbdării Mele cea de sub cruce a fost din spini, măi fiilor, dar n-a fost niciodată şi nici nu va mai fi între cer şi pământ o slavă mai mare ca a ei pe fruntea Mea dumnezeiască între cei care nu M-au iubit. Fiţi plini de răbdare şi de iubire şi de umilinţă, fiilor micuţi! Împărăţia Mea aşa este, dar nu este slavă ca a ei, şi ea este a celor micuţi, care iubesc calea Mea cu ei ca să semene ei cu Mine pe cale, iar Eu să le dau lor toată grija cea pentru ei şi să alin durerea lor, că Eu ştiu ce este durerea, fiilor, şi n-o las peste voi decât atât cât s-o împart cu voi şi să vă ţin prin ea lângă Mine, căci cei fără durerea Mea în ei se duc, se duc şi nu mai rămân ei ai Mei, o, fiilor. Amin, amin, amin.
12-12-2011
