Mă vestesc la porţi că vin cuvânt în carte, ca să Mi se deschidă cartea Mea cea de azi şi să intru şi să-Mi las în ea cuvântul venirii Mele, că Eu, Domnul, vin cuvânt pe pământ în zilele acestea şi-Mi lucrez mult pe poporul cuvântului Meu, şi dau din hrana Mea de pe masa lui cu Mine oamenilor, prin împărţitorii Mei, care de la Mine iau şi dau, şi fericiţi şi iar fericiţi sunt şi vor fi cei ce se apleacă să ia, cei ce deschid cu inima şi cu credinţa la glasul Meu cel de azi, care umple văzduhul între cer şi pământ, însoţit fiind Eu de sfinţii Mei şi de cetele de îngeri, iar duhurile rele se cutremură la glasul Meu, pe care-l aud şi cei din morminte, şi se jeleşte satana şi îngerii lui cei căzuţi din vrednicia lor cea de la Mine dată lor la început când văd ei că Eu, Domnul Iisus Hristos, Îmi desăvârşesc venirea Mea cea scrisă în Scripturi să fie ea cu oamenii în zilele cele de apoi, şi dau, cumva, să vestesc pe oameni mai întâi, şi apoi să împlinesc, şi altfel Eu n-am lucrat, căci Dumnezeu aşa este: mai întâi Se vesteşte şi apoi lucrează între oameni lucrarea Sa. Amin.
Mă vestesc ţie, poporul Meu, cu sărbătoarea crucii, că pe tine te am acum casa Mea şi masa Mea şi cale a venirii Mele în mijlocul oamenilor pe pământ. O, oamenii de pe pământ dorm, tată, şi somnul lor este negrija de suflet şi de Dumnezeu şi este necredinţa la mulţi între cei prinşi de duhul trufiei vieţii şi al poftelor ei celor din trupurile lor. O, cât Mă doare de la depărtarea de Mine a gândului omului! Când văd că pe om nu-l doare aceasta şi că n-are timp să se gândească la Dumnezeu, Mă doare, şi durerea Mea nu e ca a omului, ci e lungă şi multă şi grea şi n-are mângâiere, că nimeni nu Mi-ar putea mângâia rana Mea cea grea, decât cel ce Mi-o face şi-Mi tot pune pe ea, fiindcă el nu ştie durerea pe care o face. Poporul Israel n-a ştiut din pricina orbirii lui cea de la trufia lui, n-a ştiut, n-a vrut să ştie ce face când Mi-a făcut durerea lepădării lui de Mine şi Mi-a dat crucea şi M-a blestemat cu moarte pe cruce, iar cel orbit de trufia vieţii, acela zadarnic mai vorbeşte de Dumnezeu şi de adevăr şi de frumos, căci duhul trufiei stă martor între Mine şi el, învinuindu-l şi smulgându-l din cartea vieţii, şi nu este om mai trufaş ca şi cel ce nu-şi recunoaşte şi nu-şi vede trufia, căci cel ce mănâncă şi îi place ce mănâncă nu-şi mai vede faţa, ci numai pe cele cu care el se hrăneşte şi gustul lor cel plăcut la vedere şi apoi în pântecele lui.
O, poporul Meu, omul trăieşte mai mult în pântecele lui, în care el se desfată cu inima. Îşi pierd mintea cei ce cad din slava lor cea de pe pământ şi care le ameninţă strânsura lor, şi sunt mai rău ca diavolii, bieţii de ei. Nu-i mai pot ajuta, căci sunt orbi de tot. O, nu-i mai pot ajuta decât cu răsplata cea pentru fapte ca să le deschid ochii şi să-şi privească înşelăciunea vieţii lor faţă în faţă cu ei, căci pe Mine, Domnul, ei n-au voit să Mă aibă, fiindcă viaţa lor şi-au dat-o deşertăciunii vieţii. Voiesc însă pe tine să te am şi să te păzesc şi să te păstrez al Meu, o, poporul Meu, şi bunul Meu să fii tu, averea Mea pe pământ să fii, tată, că Eu am făcut cerul şi pământul şi n-am loc pe pământ, n-am, că omul s-a semeţit şi M-a dat deoparte din drumul lui şi M-a uitat, şi îşi spune Dumnezeu omul, aşa îşi spune, şi s-a făcut el pedeapsa Mea, crucea Mea cea grea, şi pe care va fi s-o las jos, că vine vremea slavei lui Dumnezeu pe pământ şi Mă trimite Tatăl cu ea mereu la tine, ca să pregătesc pământul pentru slava Mea, o, poporul Meu. O, îmbracă-te, tată, în Dumnezeu din zi în zi mai mult, şi aceasta să-ţi fie ţie ocrotire şi pavăză tare şi armă de nebiruit în faţa celor ce s-au despărţit de Mine pe pământ, dându-se ei stăpânitorului întunericului acestui veac trecător. O, îmbracă-te în Hristos, fiule, îmbracă-te tot mai frumos, că Eu te învăluiesc în cuvântul Meu mereu şi nu ştiu oamenii de ce nu trag mulţi spre Mine şi spre tine, dar ştiu Eu aceasta. Tu eşti învăluit în cuvântul Meu, pe care oamenii nu l-au iubit nici atunci, nici acum, căci am venit acum două mii de ani între oameni, şi acum iarăşi vin, şi stau învăluit în cuvânt şi cuvintez, şi nu fac semne şi minuni cu tine şi lângă tine ca să Mă vadă oamenii cu ochii, ci Îmi fac lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ şi Îmi pregătesc strălucirea şi slava zilei Mele şi ziua când toate noroadele de pe pământ vor vedea umilinţa Mea cu care am locuit între ei şi prin care am răbdat dispreţul tuturor, în vreme ce Eu M-am descoperit cuvânt din cer între ei, iar ei nu M-au cunoscut şi n-au înţeles împlinirea profeţiilor mari şi mici cu acest pământ, şi mai cu seamă pământul neamului român, dat Mie de Tatăl să-Mi fie casă de venire acum, la sfârşit de timp, şi de credinţă în oameni. O, puţini, puţini trag cu duhul credinţei, de la care să vină învierea Mea în om! Pe aceia Eu, Domnul, îi iau în arca Mea, şi prin ei Îmi mai trag în ea pe cei ce întind mâna spre Mine ca să le dau scăparea, şi aşa Îmi voi întocmi Eu popor credincios şi de nebiruit pe pământ înaintea neamurilor depărtate de Dumnezeu pentru cale fără Domnul pe pământ cu ei, şi aşa Îmi port Eu crucea venirii Mele, calea Mea cea plină de dor clocotitor ca să-i trag pe toţi la Tatăl, fie cu Duhul Sfânt, fie cu foc, căci Duhul Meu suflă, dar nu găseşte în calea Lui dintre cei născuţi din Duhul ca să se atragă, ci găseşte om uscat, pârjolit de focul fărădelegii a tot pământul şi de care s-a umplut pământul de la margini la margini prin oameni fără duh şi care nu vor să audă de naşterea cea de sus a omului.
O, omule, crucea ta e ruşinoasă, tată. Viaţa ta e tot o suferinţă, tot o alergare după vânt şi după suferinţa pe care ţi-o pregăteşti să vină, şi tu te crezi fericit în alergarea ta cea fără de căpătâi. O, nu-i asta viaţa! Ea este de sus şi n-o poţi găsi de jos. E cruce ruşinoasă viaţa ta, căci viaţa e o cruce, şi tu nu ştii să ţi-o iei şi să urmezi pe cale aşa cum am urmat Eu când am venit om pe pământ în calea omului, ca să Mă vadă omul cum Îmi port Eu crucea şi cum şi-o poartă el. O, e altfel capătul cărărilor omului. Cei slăviţi şi mari pe pământ prin trufia lor, ajung de ocară şi de nume rău între cei din cer şi între cei de pe pământ, dar cei umili sunt înălţaţi pe pământ, şi apoi după trecerea lor cu trupul, căci lucrarea lor cea sfântă vine după ei şi încununează pe pământ numele lor şi darul lor cel purtat cu umilinţă între oameni în vremea vieţii lor cu trupul, şi sunt aşezaţi între sfinţi în cer şi pe veci dăinuiesc, ca şi Dumnezeu, şi crucea lor de pe pământ se face slavă cerească şi mângâiere peste suferinţele oamenilor, şi iată, cei coborâţi de oameni se înalţă şi sunt slăviţi apoi, iar cei înălţaţi de oameni şi de trufia vieţii lor sunt coborâţi până în adânc apoi şi îşi lasă nume de ruşine pe pământ.
Mă fac cuvânt de înţelepciune de sus pentru om; ia din el, omule trufaş, şi vezi ce daruri mari poţi să iei din el dacă voieşti! O, dă-Mi Mie viaţa ta ca să ţi-o pregătesc frumos, tată, şi să-ţi fac bine! Numai un prieten ai tu pe pământ, şi Eu sunt Acela, dar tu nu vrei să te opreşti din alergarea ta şi să înţelegi aşa. Nimic n-are omul pe pământ, că pe toate, pe toate le pierde şi le lasă şi rămân de el. Numai Eu pot rămâne cu omul, numai să Mă aibă omul, numai să Mă vrea aşa cum sunt Eu şi aşa cum pot Eu să fiu cu el ca să Mă aibă el.
Mi-e calea grea între pământ şi cer până la inima omului, iar aşteptarea Mi s-a făcut grea. Aştept să se unească omul cu Mine un duh şi o iubire, şi aşteptarea Mi-e grea, şi diavolul Îmi chinuieşte iubirea Mea cea după om. Mi-e crucea grea, şi venirea Mea cea după om rămâne afară de inima omului, căci trufia vieţii s-a făcut dulce inimii lui. Grăiesc duios, dar plin de durere fără de mângâiere, şi durerea Mă face duios în cuvânt. Aş vrea, omule, să pot să te ajut. Sunt străin în calea ta, dar sunt Dumnezeu din Dumnezeu şi te îndemn spre duh duios, ca să ne primim unul pe altul apoi. Amin.
E sărbătoarea crucii, poporul Meu. E zi de pomenire a crucii Mele, crucea pe care trupul Meu a trecut spre moarte, şi apoi din moarte la viaţă prin cruce, fiule. O, ce sfinţi cu inima şi cu credinţa erau străbunii cei sfinţi! Puneau crucea pe toate lucrurile şi lucrările lor şi se făcea ea păzitoarea şi sfinţitoarea pentru ei. Te-am povăţuit să-ţi faci cruce frumos pe trupul tău, să te închini frumos şi sfânt prin semnul sfintei cruci, şi multe cruci ţi-am spus, tată, să închini vieţii tale cu Mine. O, aşa să împlineşti, fiule, căci cine nu ascultă de cuvântul lui Dumnezeu se face vinovat de neascultare, tată. O, fii treaz la închinare, şi la rugăciune fii fierbinte, căci tu închipui în taină lucrarea îngerilor în vremea închinării tale lui Dumnezeu, iar grija pentru rugăciune să-ţi fie dulce ca şi rugăciunea, şi rugăciunea ca şi grija de dulce, că e nevoie de mijlocitori din cer şi de pe pământ deodată pentru neamul omenesc, care a fost şi care este, şi te-am ales să-Mi slujeşti aşa, poporul Meu. La sfânta liturghie cei sfinţi se îndeamnă unul pe altul pentru lepădarea grijii lumeşti, fiindcă în taină ei închipuie pe heruvimi şi se fac purtători de Dumnezeu, căci Sfintele se dau sfinţilor şi se uneşte omul cu Dumnezeu prin mare taină şi lucrare de taină, iar când faci semnul sfintei cruci pe trupul tău tu eşti mai treaz, mai atent, mai viu cu rugăciunea, mai păzit împotriva gândurilor care dau să năpădească din afara ta asupra părtăşiei tale cu Mine şi cu cerul, şi de aceea te-am povăţuit Eu să faci cruce mereu, ca să-ţi amintească ea să fii mereu închinător şi cu duhul mereu treaz, că bine este să fie omul mereu cu Domnul, în toate cu Domnul, ca să nu mai aibă el clipe de deşertăciune, de golire sufletească, ci numai îmbrăcat în Hristos să fie mereu, mereu, numai cu Mine să fie el, că e greu fără Dumnezeu pe pământ, iar cei ce stau mereu un duh cu Mine simt numaidecât şi cea mai mică despărţire de Mine a lor şi se întorc numaidecât în Mine, şi cu iubire fac aceasta, ca mama care-şi are pruncuţul mic şi-şi are numai la el gândul şi dorul şi iubirea şi bucuria ei.
O, să dai din duhul tău apoi, din trăirea ta, din iubirea ta de Dumnezeu să dai, fiule, să dai celor ce vin spre naşterea de sus şi să le dai putere să se facă fii ai lui Dumnezeu între oameni, că altfel de viaţă trage spre deşertăciunea vieţii pe om, trage când omul nu se aşteaptă, dar veghea cea sfântă încununează dorul din inimă şi-l aseamănă cu heruvimii pe cel iubitor de Dumnezeu şi-l trage spre grija de cer prin toate câte el trece şi face, şi aşa stă el în Dumnezeu, şi Dumnezeu în el, şi purtător de Dumnezeu se face el prin statul lui întru Mine, iar crucea şi semnul ei mereu pe trupul lui făcut cu dreapta lui, aşa cum au lăsat străbunii lui, care au primit acest dar ceresc în inima şi în fapta lor, acest semn va sta ca o pecete pe trupul cel închinat lui Dumnezeu şi ca o mărturisire a Mea mereu dinspre el spre diavolul, care umblă fără de linişte să-l ia pe om în slujba lui de partea lui.
O, poporul Meu, mărturiseşte Mie prin cruce, tată, iar icoana ei să-ţi încunune şi să-ţi împodobească paza casei şi slava ei cerească cu ea şi mărturisirea lui Dumnezeu, alături de candela cea aprinsă, în care să ardă rugăciuni scrise în untdelemn, alături de chipurile sfinţilor şi ale îngerilor, cărora tu le dai înfăţişare tainică sub acoperământul casei tale cu Domnul pe pământ.
O, binecuvântată să fie lucrarea mânuţelor voastre cu care lucraţi lucruri sfinte ca să staţi cu ele înaintea oamenilor apoi şi să grăiască ele cu oamenii în taină şi să ia oamenii din duhul vostru cu Mine, din viaţa voastră cu Mine, cu care trăiţi Mie pe pământ! Lucraţi sub binecuvântare mereu tot lucrul pentru cele sfinte şi pentru cei sfinţi, cărora le daţi chip pe pământ prin lucrul mânuţelor voastre, fiecare cât puneţi la el, ca să fie cuvântul tot împlinit, căci orice lucru al mânuţelor voastre se face un cuvânt împlinit. Vă voi da armonie şi pace multă în lucru şi vă voi învăţa să lucraţi aşa şi să vă hrăniţi aşa în vremea lucrului pe care-l săvârşiţi. O, vă aduc mulţumire mare că umpleţi de flori semnul sfintei cruci, semn făcut de mânuţele voastre din lemn sau din lut şi apoi împodobit cu flori şi cu îngeri şi cu chipuri sfinte, fiilor, şi nu cu răstignirea Mea pe cruce. O, mângâiaţi pe Domnul şi pe sfinţi cu duhul din voi şi dintre voi şi binecuvântaţi să fiţi pentru tot lucrul cel frumos şi sfânt, iar Eu voi veghea cu voi şi pentru voi şi vom atinge la inimă oamenii, şi toate ale voastre cu Mine vor cuvânta în taină înaintea oamenilor şi toate vor fi spre biruinţa Mea cea de la sfârşit de timp în mijlocul oamenilor, în mijlocul neamului român şi apoi peste neamuri, spre duh de înviere prin cruce, prin iubire de Dumnezeu în oameni, iubire ca a voastră, fiilor micuţi! Amin.
Vă umplu inimioarele de pace şi de Duh Sfânt. Duhul frăţiei sfinte să se slăvească între voi! Toate câte lucraţi ce v-am dat să lucraţi, toate să fie spre slava lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii, şi spor sfânt să aveţi cu cerul pe pământ sub taina duhului ascultării de tot cuvântul Meu de peste voi. Amin.
Pace vouă, fiilor! Multă, multă pace din cer să fie între voi şi cu voi în tot lucrul Meu cu voi şi al vostru cu Mine, şi cu care Eu stau înaintea oamenilor spre învierea şi spre înţelepţirea lor! Puterea sfintei cruci s-o iubiţi şi s-o lucraţi peste voi. Eu sunt cu voi. Mereu, mereu cu voi sunt şi nu pot fără voi să fiu, ci pot cu voi, şi cu voi voiesc să stau şi să fiu, o, fiilor. Amin, amin, amin.
27-09-2010
