Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai

Eu sunt Hristosul Tatălui, Cuvântul Tatălui, şi vin din dreapta Tatălui, vin în cuvânt din cer pe pământ, căci am putere să vin şi să pot tot ceea ce voiesc să fac. Amin.

Vino, Israele român, în taina cuvântului Meu, vino în ea şi stai în ea până i se va arăta rodul, căci tu eşti rodul cel văzut al tainei cuvântului Meu, tu eşti rod din rod, căci este scris: «Eu sunt viţa; voi, mlădiţele viţei».

Israele, căsuţa Mea, să fim casă unii altora. Eu cobor mereu la tine, şi tu te ridici mereu la Mine şi ne suntem casă unii altora, şi aceasta este taină nevăzută, căci taina nu se vede, dar este, mai mult decât cele ce se văd că sunt. Eu sunt Cel ce pe toate le-am adus la fiinţă, şi le-am adus din nefiinţă, din cele ce nu erau le-am adus la fiinţă, căci cuvântul Meu este Duhul Meu, Care Se face faptă prin rostire de cuvânt. Amin.

Israele român, căsuţa Mea cea vie, vin cu masă de cuvânt în căsuţa Mea cea vie şi Mă fac învăţătură din cer pe pământ, ca să aibă omul ce mânca şi să nu moară cel ce voieşte să aibă hrană vie, din cer hrană, nu de pe pământ.

O, Israele, mare este cartea Mea cu tine, şi vei vedea pecetea pe care am desfăcut-o Eu ca să Mă fac carte cu tine pe pământ. Cartea este învăţătură, dar nu ca pe pământ. în afară de Mine nici o carte nu este carte, căci singura carte, Eu sunt, Eu şi cu poporul Meu. Amin. Poporul Meu este cel ce face voia Mea ascultând cuvântul Meu şi împlinindu-l. Unde mai am Eu pe pământ biserică după chipul şi asemănarea Mea? Peste tot Mă uit cu ochiul Meu şi nu văd voia Mea în biserici. O, unde mai am Eu rai pe pământ? Am venit din cer acum două mii de ani, ca să fac rai în om şi să fiu cu omul. Am venit să fac biserică nouă, ca şi raiul cel de la început, dar omul, ca şi omul cel zidit întâi, a făcut din „da”, „nu”. Cine face „nu” din „da” şi „da” din „nu”, acela face voia lui satana şi se face satană pentru Dumnezeu, precum s-a făcut îngerul cel frumos, dimpreună cu ceata lui.

Cine l-a făcut pe satana? Cine a făcut satană din înger? Fiilor, fiilor, fiţi mari cu înţelepciunea şi cu credinţa, căci omul cel întâi zidit a cugetat asupra fiinţei lui Dumnezeu, a ispitit pe cele cu privire la fiinţa lui Dumnezeu, la firea lui Dumnezeu, şi de atunci îngerul care s-a numit apoi satană l-a slujit pe om, şi s-a făcut război în cer, după cum este scris, şi de atunci Adam s-a îmbrăcat cu trupul cel muritor, şi a ieşit din rai prin aceasta.

Fiilor, fiilor, Eu, Domnul, am făcut fiinţă din nefiinţă, căci sunt Cel ce sunt, şi sunt Atoatefăcătorul. Toate fiinţele, pentru om le-am făcut Eu, pentru omul cel întâi zidit. L-am zidit din lut pe om, şi suflarea Mea peste el a făcut din el fiinţă vie. Am suflat peste lutul pe care l-am făcut cu mâna Mea după chipul Meu, şi i-am dat suflet viu, şi l-am numit om, şi l-am iubit, şi i-am dat în dar tot ce am creat, şi l-am învăţat să Mă asculte ca pe Cel ce l-a făcut pe el ca să fie. I-am dat voinţă liberă, ca să poată iubi nestricăciunea, ca să poată iubi pe Creatorul său, că Eu am nevoie de iubire de la om. Cel ce nu este liber cu voinţa, acela nu are iubirea lui. I-am dat voinţa liberă ca să Mă iubească, de aceea i-am dat, şi apoi l-am învăţat şi i-am spus: «Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoaşterii lui Dumnezeu să nu iei, ca să nu mori, ca să nu te ridici peste Dumnezeu, Care pe toate le cunoaşte».

Atotcunoaşterea este a lui Dumnezeu, nu este a omului, dar omul a cugetat asupra fiinţei lui Dumnezeu, iar duhurile cerului au văzut pe omul cel întâi zidit pe care-l iubea Dumnezeu, au văzut în cugetul omului, căci duhurile îşi au lucrarea lor prin cuget. Cine are cuget? Dumnezeu şi omul. îngerii slujeau cugetului lui Dumnezeu şi cugetului omului, şi aşa şi-au început ei lucrarea lor în cer. Omul a fost pus de Dumnezeu peste toate cele create de Dumnezeu pentru om, iar în vremea semeţiei omului, în vremea cugetării lui asupra fiinţei şi a firii lui Dumnezeu, a căzut omul, şi cu el au căzut toate fiinţele vii, îmbrăcând ca şi omul trup muritor, şi prin omul cel întâi zidit s-a pângărit şi s-a prăbuşit tot neamul omenesc care avea să iasă din omul cel căzut din rai.

O, poporul Meu, omul cel dintâi n-a voit să postească o singură dată, şi prin aceasta s-a prăbuşit neamul omenesc. Dar cel ce nu posteşte de atâtea ori prin porunca postului, ce-şi face lui şi neamului lui şi casei lui?

E zi de veghe, e sărbătoare de veghe peste bisericile de pe pământ, care au astăzi scris începutul postului pentru pomenirea patimilor Mele. E zi de pomenire pentru ziua când omul cel întâi zidit a fost izgonit din rai prin porunca cea călcată în ceasul al şaselea din zi, întinzând mâna să ia cunoaşterea lui Dumnezeu şi să fie Dumnezeu, ca şi Creatorul său. De aceea mâna omului Mi-a bătut cuie în mâini şi în picioare în ceasul al şaselea din zi, asemănându-se cu Adam şi cu fapta sa, ridicând mâna asupra Mea în ceasul al şaselea din zi. Atunci s-a făcut întuneric mare până la ceasul al nouălea, şi Adam a fost scos din rai prin însăşi fapta sa, fapta neascultării de Dumnezeu. Eu de atunci nu mai am odihnă şi umblu suspinând între cer şi pământ, căutând după omul cel lucrat de mâna Mea, omul cel întâi zidit, omul prin care neamul omenesc şi-a pierdut nestricăciunea şi fericirea cea din rai. Tatăl M-a trimis din cer pe pământ acum două mii de ani, ca să iau asupra Mea firea cea căzută a omului, şi am luat-o pe deplin, căci în ceasul al şaselea din zi când omul cel întâi zidit a întins mâna asupra Mea ca să ia cunoaşterea Mea, Eu am fost întins pe cruce şi pironit de mâna omului căzut, iar în ceasul al nouălea când omul a fost căzut din rai prin fapta nesupunerii, Eu, Domnul, fiind pe cruce, Mi-am dat sufletul şi Duhul în mâna Tatălui Meu, pentru răscumpărarea omului cel zidit de Dumnezeu.

Am venit pe pământ ca să mor ca omul, iar înainte de patima Mea cea care a şters păcatul lui Adam, Eu am postit patruzeci de zile rugându-Mă Tatălui pentru ca să se şteargă păcatul omului cel întâi zidit, care n-a voit să postească de neascultare, care n-a voit să nu mănânce neascultare. De ce i-am spus Eu lui Adam să nu mănânce fruct din pomul cunoaşterii? Pentru că era a lui Dumnezeu cunoaşterea, nu a omului, pentru că nu voia Domnul să moară omul prin cunoaştere. Eu aşa i-am spus omului: «Dacă vei întinde mâna să iei din pomul cunoaşterii binelui şi răului, vei muri negreşit».

Omul nu ştie să se ferească de rău dacă ajunge să-l cunoască, fiindcă dacă-l cunoaşte, îl şi face, aşa cum s-a întâmplat cu Adam, căruia i-am spus să nu facă rău, să nu facă neascultare. Omul care face răul fără ca să ştie că e rău, răul acela nu are nici o putere asupra omului, dar dacă omului i se spune că răul este rău, atunci omul are păcat dacă face răul, are prin faptul că ştie că răul este rău şi că nu trebuie făcut. Scris este cuvântul Meu în Scripturi: «Dacă omul n-ar şti, n-ar avea păcat, dar pentru că ştie şi pentru că zice că ştie, păcatul cel dintâi făcut de om stă asupra omului».

Ţine minte, poporul Meu, că duhurile cele fără de trup lucrează prin gândul lui Dumnezeu şi al omului. Ia aminte şi învaţă, Israele, că după ce îngerul cel frumos a căzut cu ceata lui cu tot prin slujirea cugetului semeţ al omului cel întâi zidit, care a voit să se facă Dumnezeu, de atunci sunt două feluri de duhuri: Duhul lui Dumnezeu, Cel bun, şi duhul potrivnic lui Dumnezeu, duh rău. învaţă de la Mine, că n-ai de unde să înveţi de pe pământ, că duhurile îşi au lucrarea lor prin cugetul lui Dumnezeu şi al omului, prin cugetul cel bun şi prin cugetul cel rău, după cum lucrează cugetul. Te învăţ adevărul, poporul Meu, că pe pământ se caută adevărul şi nu se află. Vin şi îţi spun ţie adevărul, ca să audă de la tine şi omul cel ce se dă că-l ştie şi că-l cunoaşte. Ia aminte şi învaţă de la Mine, că nu se putea să se întâmple răul în cer, între duhurile cerului, până ce mai întâi nu s-a atins de Dumnezeu prin duhul semeţiei de sine omul cel întâi zidit, care s-a voit să fie Dumnezeu, cugetând asupra lui Dumnezeu, luând din roadele pomului lui Dumnezeu, pomul cunoaşterii, pom care era pus deoparte prin cuvântul cel rostit către om: «Să nu iei, omule, din pomul acesta!». O, poporul Meu, tu trebuie să fii cel mai învăţat de pe pământ, căci prin tine voiesc să repar lucrarea Mea cea stricată de om de la început şi până la sfârşit; prin tine şi prin venirea Mea cea de la sfârşitul timpului. Amin.

Omul care cunoaşte cele ce sunt în fiinţa lui Dumnezeu, acela ajunge să se semeţească, fiindcă e păcat să treacă omul peste Dumnezeu, iar cel ce trece, acela cade în păcatul desfrânării, căci scris este: «Celor semeţi le stă Domnul împotrivă şi îi dă satanei», iar satană înseamnă desfrânare şi patimi de ocară, plata omului cel semeţ, ca să ştie omul că nu poate fi Dumnezeu, şi să se pocăiască omul şi să caute cu umilinţă după harul Domnului, care este pentru cei supuşi lui Dumnezeu.

Carnea pofteşte, şi se face poftă în trup. Femeia a fost carne din carnea omului cel întâi zidit, şi carnea femeii s-a făcut poftă pentru bărbat, căci femeia a poftit împotriva lui Adam. Dacă Adam nu i-ar fi spus femeii lui cuvântul cel de la Domnul ca să nu ia din pomul cunoaşterii, n-ar fi auzit îngerul cel frumos cuvântul spus femeii, şi dacă l-a auzit, s-a făcut duh rău, supunându-se omului şi nu lui Dumnezeu. Omul era iubit de Dumnezeu şi s-a semeţit şi şi-a făcut înţelepciune în sine, iar îngerul cel frumos lucra prin om, şi omul i-a dat trup prin şarpe. Şarpele s-a încolăcit pe pom, şi aceasta a lucrat în mintea omului, în cugetul omului, asupra rodului cunoaşterii. Femeia s-a atins şi a mâncat şi a luat cunoaştere, şi i s-au deschis ochii pentru bine şi pentru rău, şi a dat şi bărbatului, şi atunci omul s-a îmbrăcat în trup stricăcios, în trup muritor, şi prin om toate fiinţele au luat moartea în carnea lor, în trupul lor.

Fiilor, fiilor, ce este carnea şi cine a făcut-o şi cine o creşte ca să fie? O, fiilor, ce am spus Eu să mănânce omul? Ce am spus Eu să mănânce animalele şi păsările cerului şi vietăţile toate, pe care Eu le-am pus între cer şi pământ ca să trăiască? Eu nimănui nu i-am spus să mănânce carne sau să fie carne de mâncat. Eu i-am dat omului spre hrană iarba care face sămânţă şi tot pomul care are rod cu sămânţă într-însul, iar celorlalte vietăţi le-am dat ca hrană iarba verde. De ce oamenii mănâncă animale şi păsări şi vietăţi? De ce animalele şi păsările şi vietăţile se mănâncă unele pe altele şi pe oameni? De ce nu mănâncă ce le-am dat Eu ca hrană? De ce, oare? Cine poate să-Mi răspundă? O, este, oare, cel ce-Mi va răspunde? Eu, Domnul, îi poruncesc să-Mi răspundă.

Eu sunt Cel ce aud orice glas, aşa cum am auzit glasul lui Abel, care striga la Mine din pământ. Acest copil al lui Adam a vărsat sângele mielului cel adus ca jertfă a inimii lui înaintea lui Dumnezeu. Eu am luat jertfa inimii lui, jertfa iubirii lui către Mine, dar sângele mielului jertfit a făcut miros de sânge pe pământ, şi apoi sângele lui Abel a însemnat pământul cu sânge de om, şi iată, carnea şi sângele nu trag cu moştenirea împărăţiei cerurilor.

Fiilor, fiilor, ce este carnea şi cine a făcut-o şi cine o creşte ca să fie? De ce mănâncă oamenii carne? De ce mănâncă animalele carne? De ce se mănâncă, fiilor, carne? De ce carnea mănâncă carne? De ce nu se mănâncă ce am lăsat Eu spre mâncare? Cine poate să-Mi răspundă? Eu sunt Cel ce aud pe cel ce-Mi răspunde.

O, unde eşti, făptura Mea? Omule cel întâi zidit, răspunde-Mi! Răspunde-Mi, ca să audă tot neamul omenesc că Eu sunt Dumnezeul celor vii şi al celor adormiţi. Răspunde-Mi, tu, cel zidit de mâna Mea din pământ! Amin, amin, amin.

– Iată-mă, Doamne. Cine poate sta împotriva cuvântului Tău? Este, oare, cel ce poate să-Ţi răspundă în afară de mine? Eu sunt omul cel întâi zidit; zidit de mâna Ta şi de iubirea Ta. M-ai zidit din cuvânt şi din iubire şi din pământ, şi m-ai numit om. Nu m-ai numit carne, şi m-ai numit om. Eu sunt cel ce am păcătuit împotriva Ta şi a mea, iar Tu erai Cel Preaînalt. Tu eşti Ziditorul meu şi a toate cele văzute şi nevăzute care înseamnă Dumnezeu, dar eu m-am făcut fur prin nesupunere. Mi-ai dat tot ce ai creat Tu pentru mine, dar eu am râvnit la ale Tale, Doamne. Tu erai Cel Drept şi n-ai ascuns de mine pe cele ale Tale, şi le-ai pus în mijlocul raiului, ca să fie ale Tale, nu ale mele; ca să fie semnul Tău în calea mea, ca să fii Tu cu semn înaintea mea mereu, iar eu să am voie liberă şi cu ea să Te iubesc şi să fiu iubirea Ta, şi Tu să fii iubirea mea în toate ale mele, şi ca să fiu al Tău, şi nu al meu. Dar eu m-am înălţat. O, cum de m-am înălţat? Nu mai era nimeni pe pământ peste care să mă înalţ. M-am înălţat împotriva Ta, Doamne. Am voit să fiu ca Tine şi mai mult ca Tine. M-ai aşezat în raiul cel din Eden şi mi-ai dat mie tot ce ai făcut pentru om, şi eu m-am semeţit cu gândul că sunt mare peste toate şi mi-am zis: „Sunt Dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu”. Din pricina frumuseţii mele inima mea s-a îngâmfat şi prin trufia mea mi-am pierdut ascultarea şi înţelepciunea, după cum este scris în Scripturi despre fapta mea, despre trufia inimii mele în raiul cel din Eden. Tu când ai văzut că mi-am făcut înţelepciunea mea din trufia mea, ai avut grijă de viaţa mea şi mi-ai spus cu poruncă: «Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negreşit».

Eu am umblat cu semeţie de sine înaintea Ta, Doamne, şi am spus taina Ta femeii pe care am numit-o femeie şi am numit-o carne din carnea mea şi os din oasele mele, şi am zis că este a mea. N-am voit să fiu al Tău cu tot ce este al meu, cu tot ce aveam de la Tine făcut şi dat, şi m-am smuls din Tine şi m-am alipit de femeie cu inima mea. Edenul era grădina Ta, nu era a mea, dar în inima mea s-a încuibat nelegiuirea mea cea din trufia inimii mele născută. Când eu am spus către femeie porunca Ta să nu mâncăm din pom, femeia cea din carnea mea s-a făcut din carne poftă, şi gândul ei a lucrat prin pofta ei, şi îngerul cel frumos a lucrat pentru femeie prin trupul şarpelui care se încolăcise pe pomul cel cu roade oprite pentru mâncat. Acesta a îndemnat pe femeie să mănânce, că nu va muri, ci «li se vor deschide ochii şi vor fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul». Şarpele s-a făcut semn rău în calea omului prin pofta omului, prin semeţia omului, căci Tu le stai împotrivă celor ce se semeţesc în cugetul inimii lor, Doamne, Creatorule a toate, şi ai pus duşmănie între şarpe şi om, şi iubirea a început să plângă în Eden, şi firea plângea şi ea pentru căderea omului, căci omul s-a făcut carne şi fire stricăcioasă, Doamne, iar carnea la carne trage, şi carnea este pentru moarte, nu pentru Dumnezeu.

Ce este carnea? Iată întrebarea Ta, Doamne. Cine este cel ce a făcut-o? Eu sunt cel ce-Ţi răspund. Eu sunt cel ce am făcut din lucrul mâinilor Tale carne şi fire stricăcioasă, că am greşit înălţându-mă, şi apoi am greşit neascultând porunca Ta să nu mănânc din ce este al Tău şi nu al meu, şi apoi am greşit lăsându-mă supus de femeie, şi apoi am greşit rămânând de partea ei şi nu de partea Ta, Doamne. Eu sunt rădăcina omului cel supus cărnii şi firii stricăcioase, dar Tu eşti din cer rădăcină a omului care voieşte să se nască din moartea şi din învierea Ta dintre cei morţi.

Ai venit din cer acum două mii de ani, ca să lucrezi să-l sui pe om la locul de unde eu am căzut. Ai stat nemâncat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pentru mine, cel care am mâncat fără voia Ta din ale Tale, păcătuind cu semeţia şi cu neascultarea mea de Dumnezeu. Patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi n-ai mâncat, şi Te-ai lăsat ispitit de duhul cel rău mai mult decât m-am lăsat eu, dar ispita lui a fost biruită în trupul Tău. Ai biruit Tu ce trebuia să biruiesc eu. Eu am înfiinţat pe duhul rău, iar Tu i-ai strivit puterea prin smerenia Ta şi prin ascultarea Ta de Tatăl Tău. Ai plâns cu lacrimă dumnezeiască patruzeci de zile pentru mine, că Tu pe mine mă cauţi de şapte mii de ani. în orice om voieşti să mă afli, că Tu mă voieşti aşa cum am fost mai înainte de semeţia mea. în orice om mă voieşti aşa cum am fost când m-ai aşezat la începutul meu în raiul cel din Eden.

Iată-mă, Doamne, căci pentru învierea mea ai venit între oameni ca să mori ca omul şi să intri după mine în locuinţa morţilor în care am intrat cu lacrimi pe obraz pentru tot ce am făcut împotriva Ta, Doamne. Te-am aşteptat atâta vreme să vii după mine. Şi acum Te aştept să vii pentru tot omul care a murit prin faptele mele cele rele, pe care le-am făcut în raiul cel din Eden. Poporul Tău cel de azi este cărare a venirii Tale, că vei veni curând, curând, şi cu Tine vor veni toţi cei adormiţi întru Tine, întru nădejdea venirii Tale cea de la sfârşitul veacurilor, Doamne şi Răscumpărătorule şi Fiule al Tatălui ceresc.

Iată-mă, Doamne. Sunt în venirea Ta şi îi spun neamului omenesc că nu trebuie să mănânce omul carne, şi nici o vietate nu trebuie să mănânce carne. Eu sunt omul cel întâi zidit şi am greşit pentru tot neamul omenesc care a greşit prin mine.