O, Mi-e dor de iubirea Mea în om, şi Mi-e dorul lung şi greu. Sunt Cel ce l-am zidit pe om din iubirea Mea ca să-l fac pe el apoi casă iubirii Mele şi să Mă odihnesc de ea, căci iubirea este grea, şi are nevoie de odihnă. Mai înainte de a fi omul a fost iubirea Mea, iubirea cea din Dumnezeu, şi am făcut din ea pe om, şi apoi l-am făcut din lut ca să-l fac casă iubirii Mele şi să Mă uit la ea şi să Mă odihnesc în ea apoi de greul iubirii Mele, că e mare Dumnezeu, şi are nevoie de odihnă.
Intru cuvânt în cartea Mea din zilele acestea şi găsesc deschis şi intru şi grăiesc pentru începutul Meu cu omul. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, şi eram Cuvântul la început ca şi acum, la sfârşit, şi toate s-au făcut prin cuvântul Meu cel grăit, şi fără Mine nu s-a făcut nimic, căci numai Dumnezeu este Cel ce face, numai El. Eu sunt Cel ce sunt şi sunt Cel ce fac, şi din iubire am făcut şi fac, căci Eu sunt iubire, şi Mi-e tare multă rana după ce l-am făcut pe om, căci nu M-am putut odihni cu iubirea Mea în el. L-am făcut ca să-Mi odihnesc iubirea Mea cea multă şi grea şi să Mă uit la ea faţă în faţă cu ea, şi am zis că este bine, şi de atunci Eu sunt numai o durere. Cuvântam cuvânt de facere şi apoi Mă uitam şi vedeam că este bine, şi am privit apoi peste toate câte le făcusem, şi erau bune foarte cerul şi pământul şi toată oştirea lor, şi în ziua a şaptea M-am odihnit de toată facerea pe care o făcusem. Cunoştea omul numai binele, căci aşa am voit Eu pentru el şi aşa de mult l-am iubit, şi am voit să nu cunoască el răul, şi nici răul pe el, şi de aceea i-am zis să se păzească de rău şi să lucreze binele, ca să fie fericit şi nemuritor. Numai cel ce cunoaşte răul, numai acela este muritor, căci i-am zis lui Adam: «Să nu iei din pomul binelui şi răului, fiindcă în ziua când vei mânca din el vei muri!».
O, n-a ascultat omul ca să nu se atingă de cele ce erau ale lui Dumnezeu, de cele ce numai Dumnezeu trebuia să le ştie şi să le ţină sub pază şi să-l păzească pe om să ispitească pe Dumnezeu, dar omul a dorit să ispitească fiinţa lui Dumnezeu, şi aşa a făcut, şi apoi şi-a văzut căderea şi s-a temut de Dumnezeu şi a dat să se ascundă. Eu însă eram cu pasul şi cu glasul peste el, iar când l-am strigat să-Mi răspundă unde este ascuns, murise, murise faţă de Mine, căci cine cunoaşte ca Dumnezeu, se doreşte pe sine apoi, nu-L mai doreşte pe Dumnezeu şi nu-L mai are pe Dumnezeu mare peste el, căci se ascunde de El, aşa cum s-a ascuns Adam. Cel ce se ascunde, din pricina răului din el se ascunde, şi omul dă vina unul pe altul din unul în altul înaintea lui Dumnezeu, aşa cum a fost la început, după ce răul a fost cunoscut de om, făcându-se păcat în om, moartea lui Dumnezeu în om.
O, ce mare iubire au avut pentru răscumpărarea omului din păcat cei care au rânduit deschiderea vederii omului şi zile de post îndelungat, după ce el vede căderea lui din viaţă prin trezirea răului în el! Au aşezat sfinţii şi părinţii cincizeci de zile de post pentru cei credincioşi şi au dat ei pilda izgonirii lui Adam din rai, ca să aibă omul putere de pocăinţă şi de post şi de dor de rai, căci raiul a fost pe pământ, şi tot pe pământ este şi acum, şi este acoperit în taină şi are sabia focului cel nevăzut în poarta sa.
Avea trup nemuritor Adam, dar neascultarea l-a îmbrăcat în trup muritor, în care locuieşte pofta şi păcatul, şi s-a luat pe sine în gând Adam şi L-a dat din el pe Dumnezeu. O, nu este bine să stea omul cu el în gând, ci cu Mine în gândul lui să stea, căci cine stă cu el însuşi în gând, acela nu-L mai are pe Dumnezeu în el, în gândul lui, decât pentru teamă, iar teama îl oboseşte pe om şi îl face să se ascundă ca Adam. L-am povăţuit pe om să caute să scape de păcatul ispitirii lui Dumnezeu şi al omului şi să nu mai facă neascultare spre păcatul acesta, căci Adam dacă a dat de la el ascultarea de Dumnezeu s-a pus să-L ispitească pe Dumnezeu şi lucrarea Sa şi fiinţa Sa şi înţelepciunea Sa, că poate, poate ar fi să ajungă el mai deasupra lui Dumnezeu, dar trupul lui s-a făcut în clipa aceea trup muritor, căci Eu i-am spus că în ziua când va călca porunca Mea va muri, şi a trebuit să cadă Adam din rai apoi, ca unul care va muri cu trupul, şi a făcut el suferinţa aceasta pentru tot neamul omenesc cel de după el.
O, iată cât strică un om care păcătuieşte! În loc să fie cuminte, în loc să asculte, în loc să postească, aşa cum Eu i-am spus, Adam s-a voit deasupra lui Dumnezeu şi s-a pus să ispitească fiinţa lui Dumnezeu şi lucrarea Sa, prin care toate s-au făcut. Nu Mă vedea Adam, şi Îmi auzea numai mersul şi glasul, şi sfios l-am întrebat când el s-a ascuns: «Nu cumva ai călcat cuvântul Meu?».
Se întreabă omul cum de nu l-am oprit la timp pe Adam şi de ce i-am spus numai după ce a păcătuit împotriva Mea şi a lui? O, Eu ştiu ce am făcut. Eu l-am făcut din iubire pe om şi l-am vrut să Mă iubească, dar dacă el n-a vrut, iubirea nu trebuie împinsă din spate, ci trebuie liber să facă omul aceasta, că altfel iubirea nu mai este ea. Chiar şi când l-am întrebat de neascultarea lui, tot cu sfială l-am întrebat, căci eram Cel ce trebuia să fie iubit de cel zidit de Mine pentru iubirea dintre Mine şi el apoi. Iubirea nu pedepseşte când este în om, iar Eu eram Iubirea, şi am lucrat cu sfială înaintea celui ce a călcat peste iubire, căci aşa lucrează iubirea. Cine nu are iubire, nu are, dar cine o are pe ea, iubirea se face durere în cel ce nu are cum s-o odihnească pe ea.
Omul nu are iubire, căci are în el patima, iar iubirea nu este amestecată cu trupul omului. Vin cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp, vin ca şi la început şi grăiesc cu omul ca la început, şi lucrez tainic, şi nu se suie la mintea omului cum lucrez Eu lucrarea Mea cea de azi, iar omul îndoielnic şi neascultător ca şi Adam ispiteşte cu mintea sa lucrarea Mea şi cade ca Adam, care a gândit să ispitească fiinţa Mea şi să fie el în locul Meu dumnezeu peste toate. O, mulţi au căzut ca şi Adam dintre cei care au ispitit lucrarea Mea cea de azi, căci necredinţa este fără de ruşine când ea îşi face casă în om, când omul dă să umble ca Adam la înţelesurile cele tainice şi bine acoperite ale lucrărilor Mele în mijlocul oamenilor. Nu-l ajut pe om să priceapă cum lucrez Eu pentru el şi pentru toate câte am de împlinit, dar îl ajut să creadă atingându-i inima, ajutându-i iubirea, iar cei ce cred tainelor Mele sunt numai cei ce iubesc cu iubirea Mea în ei, nu cu a lor, căci iubirea cea din om se face păcat în el şi pentru el şi pentru om, fiindcă omul se iubeşte pe sine prin iubirea pe care o are în el.
Grăiesc în ziua aceasta numai din durere, căci grea şi lungă este vremea de când omul cel nemuritor s-a îmbrăcat în trup muritor prin cunoaştere, prin păcatul ispitirii, păcat prin care cu greu mai poate omul să creadă de la Dumnezeu, şi prin care cade el din harul credinţei, care vine de la iubire, de la Mine în cel ce Mă iubeşte de la inimă şi nu de la minte. Toţi cei care au dat să gândească cu mintea n-au avut aceia inima pentru Dumnezeu, şi au pierdut calea şi au trecut pe calea care rătăceşte pe om. Acum două mii de ani am dat iarăşi toată iubirea Mea pentru om şi M-am făcut Eu Însumi Om şi M-am făcut pomul vieţii pe pământ şi M-am dat omului ca să creadă şi să Mă ia în însuşi trupul lui ca arvună a răscumpărării lui din păcatul căderii cea de la început.
La început omul cunoştea numai binele, şi apoi a luat şi a cunoscut şi răul, şi apoi s-a ruşinat de Dumnezeu, şi unul de altul, căci s-au văzut goi, şi cei ce nu au ascultat şi-au cunoscut goliciunea apoi. O, e slab omul, de atunci şi până azi e slab şi atras spre păcat. Îi este dor omului să cunoască păcatul, care înşeală prin trecătoarea lui îndulcire în carnea omului căzut. Aş voi să-şi omoare singur omul otrava aceasta din el, căci ea l-a scos din rai pe om. O, dacă era bun ceea ce omul iubeşte şi numeşte iubire, de ce l-am mai scos Eu pe el din rai?
O, e moarte în om ceea ce omul iubeşte în însuşi trupul lui! Cum să-l scap pe om din balta lui de sânge, în care el stă îndulcindu-se din însuşi sângele lui?
Cum să fac, omule, cum, tată, să fac cu tine ca să condamni tu în trupul tău păcatul şi să-l laşi acolo necunoscut de tine, aşa cum Eu am voit să fii tu când te-am aşezat în rai dăruindu-ţi nemurirea? Îţi place să mori? O, tu nu mori numai când trupul rămâne fără tine, fără sufletul tău. Tu mori ori de câte ori păcatul se îndulceşte în tine cu otrava lui cea de la început, care te face să-L dai pe Dumnezeu din tine şi să stai tu în casa ta făcută de Dumnezeu. N-ai fost recunoscător! Ai voit să cunoşti despre Făcătorul tău, despre fiinţa Lui şi ai dorit la ea, şi, vai, te-ai prăbuşit atunci, ca unul care ai umblat la ce nu era al tău.
O, stă omul faţă în faţă cu păcatul şi nu-l poate birui şi se uneşte cu el, un singur trup cu el apoi, şi Domnul stă afară, căci este Cel fără de păcat. M-am făcut pomul vieţii pe pământ acum două mii de ani ca să-l deprind pe om să Mă ia în el şi să-şi ceară în el apoi legea pomului vieţii, prin care omul nu mai moare prin păcat, că numai prin păcat moare cel ce moare, căci păcatul se face diavol în om, în carnea omului pedepsit de păcatul din el, şi cu care omul se ascunde în el şi între om şi om, de alt om. O, cine are milă de durerea Mea cea de la tot omul mereu, mereu, mereu? Rănit sunt, şi iubirea Mi-e tot o rană. Rănit sunt, şi Dumnezeu e tot o rană. O, pe cine îl doare de rana Mea?
Când Adam a ajuns în durere el şi-a adus aminte de Mine şi de durerea Mea de la el şi s-a căit şi a căutat spre Mine ca să-Mi aduc aminte de el în durerea lui şi să vin pe pământ să-l răscumpăr, căci el Mă aşteaptă. Când el a părăsit trupul pe pământ ca să se întoarcă în Mine, el a găsit heruvimii sabiei de foc care se învârtea cu vâlvătaie în poarta raiului desfătării, păzind calea spre pomul vieţii, şi a aşteptat Adam în poarta durerii făgăduinţa Mea pentru răscumpărarea lui, când Eu, Dumnezeu-Cuvântul, M-am făcut Om pe pământ ca să mor cu trupul ca Adam şi să Mă duc după el să-l scot din cădere şi să vadă el cu ochii lui pe Cel ce L-a îndurerat şi L-a ispitit, neascultându-L atunci când i-a cerut, pe când Adam era cu trup nemuritor în rai.
L-aş vrea pe om îndurerat pentru toată durerea care a fost în rai de la neascultarea omului zidit de mâna Mea, durere care şi acum este. L-aş vrea umilit pe om pentru păcatul din el. Posteşte omul de bucate, dar de păcat nu vrea. Nu-l doare de mila Mea când el păcătuieşte. Înaintea Mea păcătuieşte el şi nu-l doare de mila Mea. O, dacă s-ar căi el pentru toţi păcătoşii de până la el şi de după el, ar învia omul din păcat, ar învia morţii şi viii şi Mi-aş găsi odihna Mea pierdută, odihna Mea în om.
Vino, omule, la căinţă pentru păcatul cel din trupul tău, vino, tată, că nu e bine şi cu Dumnezeu şi cu păcatul! Păi vrei şi cu Mine şi vrei şi cu păcatul? Dar tu n-ai văzut cum s-a întâmplat cu Adam, că n-a putut să rămână şi cu raiul dacă a trezit în el păcatul? O, n-ai păstor să te înveţe ca să crezi şi ca să pricepi durerea Mea cea de la om. Vin Eu, şi iată cum vin! Vin şi te învăţ şi-ţi grăiesc ca să înţelegi, numai să poţi tu să asculţi ce-ţi spun, şi să nu faci ca Adam, care n-a stat ascultător şi n-a crezut că moare când nu va mai asculta, şi a murit prin păcatul din el trezit. Am venit acum, la sfârşit de timp, am venit la tine şi vin, omule, vin şi te învăţ să-L iubeşti pe Dumnezeu, şi să-L doreşti în tine cu iubirea Lui ca să scapi de iubirea de tine, iubire care te vatămă, fiule. O, iubeşte-Mă pe Mine şi caută să ai înţelepciunea aceea pe care omul o înţelege numai după ce se întâlneşte cu Mine. Auzi-Mă, tată, că vreau să Mă auzi! Îţi grăiesc plin de dor. Mi-e iubirea neodihnită, căci Eu numai în om Îmi am sălaşul odihnei iubirii Mele ostenite de aşteptare. Hai să ştergem de pe pământ urmele durerii Mele cea de la tine, că Eu te aştept să Mă asculţi şi să-ţi dau plata ascultării apoi, să am pentru ce-ţi da plată, odihna iubirii Mele în tine, omule sleit de puteri. O, voiesc să pot Eu în tine, dar ia-Mă în casa ta şi pregăteşte-o ca să Mă iei în ea, că Eu aştept, aştept la uşa ta, şi te aştept. Amin.
O, poporul Meu, în mijlocul tău grăiesc Eu aşa cum grăiam cu Adam la început. Îţi dau, tată, putere pentru postire de bucate, dar să-Mi dai ca să-ţi dau, şi să-Mi dai credinţa ta ca să-ţi lucrez Eu toate cu ea. Şi lui Adam i-am dat putere să poată, dar el a luat din sine şi n-a mai avut din Mine dacă a făcut aşa. Hai, fiilor, cu bucurie să trudim pentru viaţă, că Eu am venit la voi cuvânt ca să lucrez cu voi prin duhul ascultării de Dumnezeu şi să-L bucurăm pe Tatăl cu împlinirea tainei învierii omului, măi fiilor. Amin.
O, cât de supus M-am arătat acum două mii de ani, Dumnezeu din Dumnezeu fiind Eu! Iată, au trecut patruzeci de zile de la praznicul naşterii Mele din mamă Fecioară şi am ajuns acum la praznicul întâmpinării Mele de către bătrânul Simeon în templul din Ierusalim, când M-au dus părinţii Mei să Mă închine Domnului, după cum era datina în Israel. Ne-am supus unul altuia, Eu lui Simeon, şi el Mie, căci aşa lucrează cei ce au Duhul Domnului călăuzitor lor, şi a văzut Simeon făgăduinţa Duhului Sfânt împlinită pe pământ, pe Mesia Mântuitorul, lumină neamurilor şi mărire pentru poporul cel credincios. Amin.
Am grăit cu durere şi cu duioşie ca să-l deprind pe om cu durerea Mea, căci cine n-are durere de Mine nu poate să-Mi dea loc cu el pe pământ. Mă doare că nu Mă iubeşte omul. El zice că Mă iubeşte, dar el iubeşte şi păcatul, iar păcatul din el este durerea Mea, este strâmtorare mare a Mea în el, este bucuria cea vrăjmaşă, care l-a încântat pe om să se alipească cu ea şi să Mă lase pe Mine cu suspin după el, cu rană pentru golul lui din Mine, după ce omul s-a alipit cu păcatul.
Îţi binecuvintez credinţa şi puterea şi iubirea cea pentru zile de post, şi bucură-te aşa până la ziua praznicului învierii Mele, ziua biruinţei Mele asupra morţii, poporul Meu. Fă-ţi, tată, rost de iubire, de multă iubire şi hrăneşte-Mă cu ea în vremea postului tău de bucate, iar Eu voi petrece cu tine şi Mă voi da ţie de hrană, tată, că tu eşti poporul Meu şi M-am făcut în tine pomul vieţii, şi prin porunca Mea am pus Eu în mijlocul tău masa aceasta, hrana cea pentru fii, păzită de heruvimii sabiei de foc, care se învârteşte cu vâlvătaie în poarta raiului desfătării ca să păzească pomul vieţii, hrana cu care Eu Mă dau ţie în fiecare zi în vremea aceasta atâta de lipsită de iubirea omului cea pentru Dumnezeu.
Binecuvintez peste tot pe pământ puterea cea mântuitoare pentru zilele de post care încep acum, dar pe cei ce nu se despart de păcat Eu nu-i binecuvintez. Eu sunt al celor ce Mă iubesc, numai al lor, iar ei sunt numai ai Mei şi nu mai sunt ai lor. Aşa iubire să fie pe pământ! Amin. Nu este iubire altfel de iubire pe pământ. Eu sunt Cel ce sunt, şi Eu grăiesc aceasta. Amin.
Pace ţie, poporul Meu! Cu multă pace înăuntrul tău să fii până la ziua învierii Mele! Stai de-a dreapta Mea, fii unealta Mea, căci venirea Mea este cu tine, şi Eu o dau pe ea tuturor celor ce-şi pun inima ca să Mă cunoască în venirea Mea la tine, în glasul Meu cel de azi deasupra ta, poporul Meu. Amin, amin, amin.
14-02-2010
