România - pilda împărăţiei cerurilor

O, mamă, acoperă-l pe Israel, ocroteşte-l, ajută-l şi dă-i mângâiere. împarte-te lui Israel, ca să aibă mamă fiii lui Israel cel de azi. Cel de ieri nu M-a primit nici pe Mine, nici pe tine, dar cel de azi Ne este casă şi uşă şi masă, şi mângâiere Ne este.

O, Fiule scump, mare minune este să fie Israel român, căci neamul român a început de la Tine, este născut din Tine, din apă, Duh şi sânge este născut, din trupul Tău cel sfânt şi din Duhul Tău a luat trup şi duh, şi s-a făcut neam cu Tine şi cu mine, Fiule, şi a fost închinat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi iată, acum pământul român este împărăţia cuvântului Tău, care este asemenea aluatului unei femei, pe care femeia, luându-l, l-a ascuns în trei măsuri de făină până ce s-a dospit totul.

România este pilda împărăţiei cerurilor, şi se vor aduna spre ea neamurile pământului şi o vor iubi şi vor lua lumina cuvântului Meu din ea, căci Eu o pun lumină în sfeşnic, şi vor mânca pâine din cer noroade multe şi vor şti ce este pâine, căci scris este: «Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii ca să mănânce».

Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu omul împărat care face nuntă fiului său, care-şi trimite vorniceii să cheme pe cei poftiţi la nuntă, ca să le zică: „Veniţi!”. Dar cei poftiţi nu ţin seama de cei ce strigă: „Veniţi, voi, cei poftiţi!”, şi vorniceii se duc la cei ce nu erau numiţi poporul Meu şi le zic: „Veniţi voi şi umpleţi locurile, căci masa de nuntă este gata!”.

Vino, fiică Românie, să-Mi fii nuntaşă! Vino şi lasă nunta ta, şi vino la nunta Mea, căci cei poftiţi nu vin. Vino, că iată, ies mereu cu mireasa Mea înaintea ta să te nasc din Mine, din nunta Mea cu mireasa Mea cea luată din tine, din cuvântul Meu să te nasc şi să fac în tine nuntă de veac nou, neam născut din nou la cuvântul Meu, naştere nouă, căci cele vechi trec, şi fac loc la cele noi care se întocmesc la cuvântul Meu care se naşte în tine, ţară Românie.

Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu tine, ţara Mea, Israele al întoarcerii Mele la oameni, Ierusalime nou-născut; născut din cuvânt de sus, din cer născut pe pământ, la cuvântul Meu prin care toate se fac la sfârşit precum la început s-au făcut.

O, cu ce va fi asemenea împărăţia cerurilor? Cine va fi asemenea ţie, ţară a împărăţiei Mele pe pământ? Poate vreun popor să se nască dintr-o dată? O, în durerile naşterii tale s-au născut în tine fii, ţară cu iesle a naşterii cuvântului Meu. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Care Se naşte în tine cuvânt, şi grăiesc cu limbă românească şi Mă scriu cu tine pe pământ, şi toate neamurile se vor închina şi vor slăvi pe Dumnezeul lui Israel cel român, Dumnezeul României, Domn adevărat în cer şi pe pământ. Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul, şi din gura Mea iese sabie ascuţită cu două tăişuri, Cuvântul lui Dumnezeu, veste şi poveste adevărată. Amin.

Poporul român n-a plecat ca să robească sub el popoare, că mereu a venit peste el mânie din afară, că Domnul îl iubea şi mereu îl mustra pentru păcatele lui ca pe un fiu, ca pe un popor iubit şi ales pentru iubire. Dar de şaptezeci de ani şi mai bine se mănâncă român pe român, se omoară frate pe frate şi sunt răi până şi săracii, d-apoi bogaţii cei lacomi, care pentru lăcomia lor au dat de la ei calea adevărului! Dar sunt mulţi români buni la Dumnezeu, şi pentru rămăşiţa aceasta ţine Domnul în palme neamul acesta şi pământul acesta care poartă în mijlocul lui ieslea cuvântului lui Dumnezeu. O, de aceea este atât de ocrotită această ţară, dar oamenii din ea nu ştiu minunea Domnului cea purtată de acest pământ. Multe neamuri ale pământului tânjesc la ea, că ea este ţarina cea cu comoară în ea, şi cei ce o caută nu ştiu de ce o caută.

Este scris că împărăţia cerurilor se ia cu asalt, se ia cu năvală, fiule, că ea se lasă cucerită de cei ce vor să pună mâna pe ea. Cine apucă să guste cu adevărat din roadele ei, acela caută s-o dobândească de patrie.

Te-am învăţat, poporul Meu, să ceri împărăţia cerurilor pe pământ cu tine. De ce, oare, ţi-am spus Eu să ceri aşa? Ţi-am spus pentru că tu eşti român, şi ţara ta este pilda împărăţiei cerurilor. Ea a fost mereu luată cu năvală pentru roadele ei cele bune. Mereu, mereu a fost luată cu asalt şi cucerită, şi nu ştiau cuceritorii ei ce cucereau, ei nu ştiau că ea este ţara Mea cea iubită, cea aşteptată să fie. Eu fac din ea împărăţie a cerurilor, dar am şi făcut, căci cuvântul Meu este mereu în ea şi am în ea ţară cu miere şi cu lapte, am cuvântul Meu hrană dulce în ea, şi cine gustă din această hrană, se îndulceşte şi se sfinţeşte şi doreşte după împărăţia cerurilor, care este cu tine, poporul Meu. Eu fac din România împărăţia cerurilor, şi ea va fi cucerită din nou de toţi împăraţii lumii, dar nu ca s-o dezbine, ci ca să-i dea slavă şi să i se închine. Amin. Mai e o clipă mică, şi învăţătura cuvântului Meu va fi luată cu asalt şi va fi hrană vie şi nestricăcioasă pentru multe noroade care vor învia şi vor lua cu asalt împărăţia cerurilor şi o vor cuceri şi vor fi ai ei şi se vor numi popor român. Amin. Dar puii de vipere vor fi plini de îngâmfare şi greu se vor apleca, dar se vor apleca de frica durerilor. Aceştia sunt fariseii şi cărturarii care se bizuie pe ei, dar picioarele lor se vor muia şi vor avea nevoie de Duhul lui Dumnezeu ca să-i înconjoare şi ca să-i ierte apoi, dar mai întâi trebuie să facă roade vrednice de pocăinţă, nu să se bizuie pe Dumnezeu nefăcând roade de pocăinţă în inimile lor. Aşa zicea Ioan Botezătorul la unii ca aceştia care veneau spre el fugind de cele ale mâniei Domnului; aşa le zicea: «Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: „Avem tată pe Avraam“, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roade de pocăinţă, roadă bună, se taie şi se aruncă în foc». Iar la aceste cuvinte multe mulţimi îl întrebau pe Ioan şi ziceau: «Ce să facem?», iar Ioan îi învăţa şi îi boteza şi le arăta drumul spre Mine, Hristosul Cel trimis de Tatăl ca să boteze pe oameni cu Duhul Sfânt.

Poporul Meu, Eu sunt Stăpânul tău, şi sunt în mijlocul tău, şi tu eşti casa Mea pe pământ, tu eşti împărăţia cerurilor în mijlocul poporului român, şi vei fi luat cu asalt din pricina dulceţii care este în tine. Tu ai cuvântul Meu cel dulce în mijlocul tău, care curge peste tine de deasupra ta, popor credincios. Cuvântul Meu este râul vieţii, care curge din Mine, căci Eu sunt izvorul râului vieţii. Izvorul Meu este cuvântul care le face pe toate, care le adapă pe toate. Cuvântul Meu este miere şi lapte, care creşte omul pentru nestricăciune de trup şi de suflet şi de duh,

Învaţă, Israele, să te creşti pentru Mine, că te-am învăţat lucrarea creşterii. Omul cel nou este cel născut din cer, este cel care creşte apoi, şi se face mare, şi se face popor, şi se face ţară a împărăţiei cerurilor.

Eu sunt Cel ce am venit din cer în zilele lui Ioan, înaintemergătorul Meu pe pământ. Din zilele lui şi până azi împărăţia cerurilor se ia cu asalt, şi cine se luptă pentru ea, acela o cucereşte şi o are de ţară. Eu sunt Împăratul împărăţiei cerurilor pe pământ. Poporul Meu, Eu sunt Stăpânul tău, şi tu eşti împărăţia Mea şi dai peste margini cu ea, şi multe noroade iau din ea şi se îndulcesc cu fructele ei. Tu să străluceşti înaintea Mea, ca să vadă oamenii fapta Mea în tine şi să vină după Mine şi să se facă fii ai ţării Mele, ai pământului Meu cel nou, care are peste el cerul în lucru. Eu fac din ţara ta împărăţie a cerurilor, şi ea va fi cucerită din nou de toţi împăraţii lumii, care vor veni să vadă slava ei cea de la Mine, căci România a fost şi este pildă a împărăţiei cerurilor, care se ia cu stăruinţă, şi fericiţi sunt cei ce cuceresc ţara împărăţiei cerurilor pe pământ. Amin. Mai e o clipă micuţă, şi învăţătura cuvântului Meu va fi luată cu asalt spre hrana multor noroade, după cum au proorocit proorocii Scripturilor Mele despre muntele cel înalt al învăţăturii Mele.