La început era Cuvântul şi toate prin El s-au făcut

La început a fost înţelepciunea, şi apoi s-a făcut lumină. în ziua întâi s-a făcut lumina, şi a fost o seară şi o dimineaţă, şi s-a numit ziua întâi. Şi după ce a făcut Domnul cerul şi pământul, a făcut apoi, în ziua a patra, soarele şi luna, luminătorul zilei şi al nopţii.

La început era apă şi întuneric şi adânc fără capăt, şi s-a ivit apoi lumină prin cuvânt, şi apoi s-au despărţit ape de ape, ca să se arate tăria cerului, să se arate cerul cel ce dă viaţă, cel ce poartă viaţa celor vii, cel ce ţine sufletul în viaţă, măi fiilor, sufletul în trup, măi copii. Şi după aceea, apele cele de sub cer s-au dat în părţi şi s-a înfiinţat pământul pe ape şi s-a numit uscat şi ape, pământ şi mare, măi fiilor, dar până n-au venit pe pământ apele cele de deasupra tăriei, pământul n-a odrăslit cele înfiinţate pe el prin cuvânt. Prin cuvânt erau înfiinţate, iar prin apă au luat fiinţă văzută iarba şi pomii şi tot ce este verde şi cu rod pe pământ. Iar apoi Şi-a înfrumuseţat Domnul tăria cerului cu cei doi luminători, ai zilei şi ai nopţii, care luminau şi încălzeau şi lucrau prin cuvântul lui Dumnezeu, şi apoi, din apă şi din pământ s-au născut toate vietăţile care stau în ape şi pe pământ şi pe deasupra pământului.

Să nu zici ca omul veacului acesta că lumina zilei este de la soare. Nu-i aşa, tată, şi tu să zici ca Mine, că Eu, Fiul Cel din Tatăl, Eu am zis mai întâi de toate, până să fac cerul şi pământul, am zis să fie lumină, şi a fost lumină. Şi am despărţit întunericul de lumină, şi a fost lumină şi întuneric, ziuă şi noapte, şi din lumină am lucrat şi am făcut apoi cerul şi pământul, iar după trei zile am făcut soarele şi luna.

Pământul este făcut din apă şi din cuvânt, din apă şi din duh, căci după întocmirea lui, el a scos din el duh de viaţă, a scos din el fiinţe vii, şi apa a scos din ea fiinţe vii, care trăiesc în mare, şi aşa s-a făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Iar la naşterea din nou a lumii, toate vor ieşi iarăşi din pământ şi din mare, din apă şi din duh şi din cuvânt, căci scris este: «Fiul omului, prooroceşte oaselor uscate să prindă duh de viaţă!», şi iarăşi, scris este: «Pământul va da înapoi pe morţii lui, şi marea va da înapoi pe morţii ei, şi lumea va da înapoi pe morţii ei»,

Lumina s-a făcut noaptea, fiilor, nu s-a făcut ziua. Lumina zilei este cuprinsă între două nopţi, şi întunericul nopţii este cuprins între două zile.

Dumnezeu era lumină, şi din lumină a făcut Dumnezeu lumina; lumină din Lumină a făcut. A făcut lumină, căci peste adânc era întuneric. Şi când a făcut lumina, a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric şi a numit lumina ziuă, şi a numit întunericul noapte. Amin.

Eu, Domnul Iisus Hristos, iarăşi întocmesc cuvânt. Desfac cerurile şi rostesc de deasupra, şi am însoţitor pe Ioan, naşul Meu de botez, şi îl serbez în sobor în mijlocul poporului Meu Ierusalim, în grădiniţa Mea de fii născuţi de sus. Ioan mărturisea despre lumină, măi fiilor.

Pace vouă, şi lumină! Lumină din Lumină vă dau, ca să fiţi fii ai zilei, ca să nu mai fiţi fireşti, şi să fiţi duhovniceşti, ca să vă pot vorbi cele duhovniceşti. Cele duhovniceşti sunt pricepute numai de cei duhovniceşti, şi n-ai să vezi, Israele, om firesc ca să priceapă cuvintele acestea cu care Eu te hrănesc pe tine de atâta timp.

Dar iată ce taină: mai întâi a făcut Dumnezeu lumina; în ziua întâi a făcut lumina, iar în ziua a şasea a făcut omul. În ziua întâi Eu am înviat dintre morţi, iar în ziua a şasea am murit ca un om, căci în ziua a şasea s-a făcut omul. Ziua întâi se cheamă duminică, iar ziua a şasea se cheamă vineri. Vineri am murit ca un om, iar duminică am înviat ca un Dumnezeu, în ziua întâi, căci, când a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, în ziua întâi a făcut Dumnezeu lumina.

«Eu sunt Lumina lumii», aşa am spus Eu. Am spus: «Fiţi fii ai zilei», căci lumina a fost numită ziuă.

La început a fost Cuvântul, şi la sfârşit iarăşi este Cuvântul, şi de aceea zice Scriptura: «Eu sunt Alfa şi Omega».

când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, văzutele şi nevăzutele şi pe om, graiul gurii lui Dumnezeu a fost graiul românului de azi.

Când am făcut lumina şi cerul şi pământul, numaidecât le-am făcut, cu cuvântul le-am întocmit, şi ele sunt, căci au ascultat şi s-au făcut.

iată, poporul Meu, apostolul iubirii lui Dumnezeu se aşează pe pieptul Meu de Miel şi Îmi spune să intre cuvânt despre iubire în cartea Mea cu tine, că Eu, cu ei sunt azi în cuvânt peste pământ, aşa cum şi acum două mii de ani i-am făcut pe ei cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

– Sunt rodul cel blând al suflării gurii Tale, care dă viaţă, Mieluţule Doamne. Duhul Sfânt al Tatălui şi al Tău, Te-a numit prin gura lui Ioan Botezătorul Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Te-ai născut pe pământ ca să ne alegi pe noi şi să ne dai tainele Tale apoi, tainele vieţii, iar noi să le spunem oamenilor. Te-ai născut pe pământ pentru ca să mori ca un Miel, căci Tu eşti Mielul Tatălui, şi apoi să Te ridici iarăşi şi să Te dovedeşti că eşti Cel ce are viaţa.

Când am lăsat carte despre Tine pe pământ, am scris în ea aşa: «Dumnezeu Cuvântul era întru început la Dumnezeu, şi toate prin El s-au făcut, şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut, pentru că întru El era viaţa, şi lumea prin El s-a făcut; şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între oameni, şi am văzut slava Lui ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr, şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har, şi El L-a făcut cunoscut nouă pe Tatăl».

O, Mieluţule Doamne, Te-am rugat să mă laşi să Te mărturisesc că întru Tine este viaţa pe care ai pus-o pe pământ, şi din care toţi au luat, şi că toate prin Tine s-au făcut, şi fără Tine nimic nu s-a făcut. Le spun tuturor celor ce se cred că ştiu ceva pe pământ, le spun lor că despre taina vieţii pe pământ, ei nu ştiu nimic, căci Tu ai dat la ucenicii Tăi această înţelepciune şi nu altora, şi de la ei trebuie să ia tot omul învăţătură, şi fără Tine să nu facă nimic omul, pentru că întru Tine este viaţa şi lumea care s-a făcut, şi despre care taină omul nu ştie, ci numai ucenicii Tăi au ştiut şi ştiu.

Când ai făcut cerul şi pământul, pământul era netocmit şi gol, aşa cum era şi omul după ce l-ai făcut din pământ. Numai după ce Tu ai suflat din gura Ta cuvânt şi ai spus să odrăslească pământul, numai apoi a prins viaţă pe el pământul. Numai după ce Tu ai suflat din gura Ta peste trupul cel făcut din pământ după chipul Tău, numai apoi a luat suflet viu omul cel întocmit din pământ după chipul Tău.

Eu, Domnul, mai înainte de facerea cerului şi a pământului am aşezat puterile cereşti şi îngereşti, şi tot prin cuvânt le-am aşezat, prin înţelepciune şi prin cuvânt, şi apoi le-am făcut pe cele ce se văd. Amin.

Eu, Domnul, îmi desfăşor acum tot cuvântul şi lucrul sărbătorii ucenicilor Mei cei de acum două mii de ani şi pun puterile cereşti să întărească porţile ca să intru pe ele cu tot cuvântul care este de aşezat în cartea Mea, cartea Mielului. Lucrez cu ucenici, căci aşa este lucrul Meu peste om. La facerea cerului şi a pământului am avut ca ucenici ascultători cuvântului Meu puterile cereşti şi îngereşti, iar apoi, la facerea omului nou, Mi-am făcut dintre oameni ucenici, şi i-am înfăşurat pe ei în taina puterilor cereşti, ca şi pe Mine, şi aşa am lucrat pe pământ, şi aşa lucrez şi azi, şi plâng de durerea că omul nu are tragere de inimă pentru Dumnezeu, pentru zbaterea Mea după om ca să-l fac pe el al Meu, şi apoi să-l fac după chipul şi asemănarea Mea prin lucrarea Mea cea cu ucenici. Amin.

Mă împlinesc în mijlocul tău cu Scriptura venirii Mele cu sfinţii, poporul Meu, şi cu naşterea din nou a lumii, naşterea prin cuvânt, căci la început a fost Cuvântul, şi tot aşa este şi la sfârşit, şi Eu sunt Cuvântul, Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Lui sunt. începutul are un sfârşit, şi sfârşitul are un început, fiindcă Dumnezeu este fără de început şi fără de sfârşit, şi de aceea este iarăşi începutul şi iarăşi se lucrează prin cuvânt. Amin.

Eu sunt în mijlocul oamenilor cu acest izvor de cuvânt, căci omul fără hrană din cer peste el moare, moare mereu. Să vină omul să înveţe de la Mine prin acest cuvânt viaţa, căci am venit iarăşi de la Tatăl la om, şi lucrez cu slava pe care o am de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, iar slava aceasta ce o am de la El este cuvântul gurii Mele, cuvântul care a făcut cerul şi pământul, şi care face iarăşi cer nou şi pământ nou, Ierusalim nou şi popor nou, precum este scris în Scripturi să lucrez Eu, Mieluţul Tatălui, pentru cei răscumpăraţi de El dintre oameni ca să fie ei împărăţia Mea pe pământ.

Coboară Domnul cuvânt în grădina Sa din mijlocul neamului român. Coboară Domnul cu sfinţii Săi şi Se vesteşte pe Sine în coborârea Sa. Coboară Domnul cuvânt peste pământ şi intră în cartea Sa cuvânt de sărbătoare. Mă fac auzit la porţi, şi Mi se deschide ca să intru cu slava Mea la poporul cuvântului Meu. Slava Mea este cuvântul, precum a fost şi la început când am făcut cerul şi pământul, văzutele şi nevăzutele, şi apoi pe om, zicând: «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, care să aibă stăpânire peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste dobitoace şi peste tot pământul şi peste toate jivinele care se târăsc pe pământ». Şi după ce s-a desăvârşit cerul şi pământul şi toată oştirea lor, a privit Dumnezeu la toate câte le făcuse şi toate erau bune foarte, iar în ziua a şaptea a sfârşit Domnul lucrarea Sa, pe care o făcuse, şi apoi S-a odihnit de toată lucrarea Sa cea făcută. Amin.

O, poporul Meu, aşa aştept Eu şi azi odihna pentru facerea cea de azi, pe care voiesc s-o desăvârşesc, şi apoi să Mă odihnesc de toată lucrarea Mea. La început Dumnezeu S-a odihnit după ce l-a făcut pe om, pe care-l făcuse în ziua a şasea, iar în ziua a şaptea a sfârşit Dumnezeu lucrarea Sa de facere şi apoi S-a odihnit de ea, şi apoi a sfinţit şi a binecuvântat ziua a şaptea, odihnindu-Se în ea.

Sunt în mijlocul tău cu ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, poporul Meu, că e sărbătoare de apostoli, fiule, iar slava lor cea din cer este tot ca şi a Mea, este cuvântul, şi toţi suntem învăluiţi în cuvânt, precum Dumnezeu a fost şi este şi va fi cuvânt între pământ şi cer. Eu de la început am fost Cuvântul şi am lucrat cu el facerea a toate, ca şi azi, şi spun aceasta pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi, ca să-i întăresc în credinţă sau să-i trezesc întru umilinţă şi pocăinţă, căci omul care nu are în el umilinţă, nu are nici pocăinţă pentru statura lui cea goală de Dumnezeu, şi nu are nici credinţă în fiinţa Mea, în lucrările Mele, şi apoi în venirea Mea de la Tatăl după om, învăluit fiind în cuvânt.

Intru cuvânt în cartea Mea din zilele acestea şi găsesc deschis şi intru şi grăiesc pentru începutul Meu cu omul. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, şi eram Cuvântul la început ca şi acum, la sfârşit, şi toate s-au făcut prin cuvântul Meu cel grăit, şi fără Mine nu s-a făcut nimic, căci numai Dumnezeu este Cel ce face, numai El.

Nu e cuvântul Meu atât de mult cât este de mult dorul. Dacă Eu sunt Cuvântul, ce alt dor aş putea să am mereu decât să pot fi ceea ce sunt? O, nu e mult cuvântul Meu peste poporul Meu cel de azi şi peste pământ, peste credinţă şi faptă, şi peste necredinţă şi neîmplinire sfântă în om, căci mintea omului merge şi nu stă, iar când Eu, Domnul, Mi-am scris pe pământ acum două mii de ani Evanghelia Mea, M-am făcut cuvânt peste ucenicii Mei şi peste cei din vremea Mea, care Mă urmau cu credinţă sau cu ispitire, şi cuvântam după cum mergea mintea lor şi fapta credinţei sau a necredinţei lor, şi eram Cel ce cuvântam cuvântul Meu peste ei.

Când Mă făceam cuvânt în rai între Mine şi om, Mă înfiinţam după cum era mintea şi fapta omului faţă de lucrarea Mea aşezată între om şi Mine, după cum am cuvântat şi am aşezat pentru facerea a toate câte s-au făcut la cuvântul Meu, iar omul se depărta de fapta cuvântului Meu peste el, şi trebuia să cuvintez peste om, şi se dezvăţa omul de Dumnezeu cu mintea şi cu fapta lui, şi iar trebuia să grăiesc cu el, iar el se tot depărta de Dumnezeu.

Când am grăit cu Cain şi i-am spus despre fapta lui cea de moarte, el se depărtase de Mine mai înainte de fapta lui ucigătoare de frate, şi apoi iarăşi, după ce a săvârşit-o pe ea. O, cum se putea să nu cercetez Eu pentru cele stricate de om din pricina minţii lui depărtate de Dumnezeu? Îi era greu omului să stea cu Mine de vorbă când el se ascundea de Mine pentru mintea lui şi pentru simţirea inimii lui. Eu însă cuvântam cu el, căci eram Făcătorul lui şi a toate câte erau prin facerea Mea cea prin cuvânt aşezată ca să fie, şi Mă durea, şi Mă tot durea depărtarea lui de Mine, iar azi, după şapte mii de ani, sunt munţi mari de durere între Mine şi om, că nu s-a deprins omul decât să-Mi facă durere şi să se ascundă de Mine şi să se înveţe să nu-l văd. O, cum să nu-l văd când Eu sunt Atoatevăzătorul şi Atoateştiutorul? O, cum să tac între Mine şi om? Cum să stea cuvântul Meu din lucrarea sa când nici omul nu stă ca să nu strice lucrarea lui Dumnezeu Făcătorul a toate câte sunt şi al omului apoi?

La facerea lumii, după ce cuvântul lui Dumnezeu a zis să fie lumină, şi ea a fost, a zis apoi Domnul iarăşi cuvânt pentru facerea cerului şi a pământului, după ce s-a depărtat întunericul de peste adânc şi de peste ape şi s-au despărţit prin cuvânt apele de ape sus şi jos, iar ca să se adune apele şi să se arate pământul, a fost aceasta ca şi cum s-a dat cheag şi s-au ales apă şi pământ, şi frumoasă a fost lucrarea toată a facerii lumii, şi tot aşa voi face şi acum, ca şi cum aş da cheag să se aleagă, şi-Mi voi alege Mie popor credincios şi drept, căci Duhul Meu Se poartă pe deasupra peste tot întunericul şi amestecătura de pe pământ, şi care au tras în adânc pe om, şi va lucra Duhul Meu facerea cea nouă, şi prin cuvânt zice Domnul şi se face, şi nu poate omul să zică aceasta şi să se facă, fiindcă Domnul nu dă voie omului să facă ceea ce Domnul face, iar omul să-şi vadă măsura lui cea mică şi neputinţa lui cea mare şi să se aplece lui Dumnezeu, căci altfel nu va fi, decât aşa.

O, cine ar fi putut să facă lumea și toate, toate în cer și pe pământ, din cer și până pe pământ, dacă nu un Dumnezeu mare, Care a zis și s-au făcut toate? O, cât de mult, cât de măreț ar fi să-Mi dea și omul închinare așa cum toate, toate Îmi dau, toate în cer și pe pământ, și din cer și până pe pământ toate câte sunt!

O, oprește-te, omule, cu mintea ta și cu căutarea ei și las-o o clipă spre Mine, că am făcut cerul și pământul și toate din cer și de pe pământ și toate dintre cer și pământ ca să-Mi dai și tu cinstea care Mi se cuvine ca unui Făcător a toate, și Căruia toate trebuie să I se aplece ca să învețe și omul aplecarea, și nu mărirea așa cum el mereu și-o dă și și-o așteaptă din părți, când el este facerea mâinii lui Dumnezeu, Căruia ar fi să-I slujească omul pe pământ de-a pururi, așa cum și Dumnezeu îi slujește lui cu toate ale Sale, cu toate, căci pe toate le-a zidit Dumnezeu pentru om, pe care cu nețărmurită dragoste l-a zidit Dumnezeu și l-a pus în mijlocul facerii între cer și pământ, l-a pus ca să fie bogat de toate și să aducă Domnului mulțumire și închinare cu dor și cu mărire, închinare ca o sărbătoare pentru inima omului, iar Eu, Domnul, să-i dau lui bucurii, precum el Îmi dă.

La început, când încă nu erau întocmite la locurile lor cerul și pământul și legile facerii lumii, Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor prin întuneric, și a zis Dumnezeu să fie lumină și a fost lumină.

La început era cuvântul, și Dumnezeu era Cuvântul și toate lucrurile au fost făcute prin El, căci El era viața și a dat viață luminii, și lumina luminează în întuneric, precum este scris pentru cei ce cred și pentru cei ce nu cred cele lucrate prin cuvânt, și scrise apoi, ca să ia ființă scrisă cuvântul.

Oamenii învață pic cu pic să vorbească după ce se nasc pe pământ, dar Cuvântul Care învață oamenii era la început gata zidit și a grăit și a întocmit cerul și pământul și le-a lucrat în lumină, după ce a făcut lumina prin cuvânt, și Dumnezeu era Cuvântul.

O, Eu eram la început la Dumnezeu, Eu, Fiul Tatălui, Eu, Care grăiesc astăzi peste pământ cuvânt, și cuvântul este lumina oamenilor, și pe care întunericul n-o cuprinde, n-o biruie pe ea.

O, e de râs mintea celor ce au dat în toate vremurile să spună că pământul se învârte și că soarele stă. O, cum să fie așa, omule care-ți bagi nasul fără de rușine în tainele facerii lui Dumnezeu și dai să rătăcești de la Dumnezeu pe oameni? Nu uita, o, nu uita că la început a făcut Dumnezeu cerul și pământul și că soarele a fost făcut pentru pământ, nu pământul pentru soare, iar soarele este slugă din partea lui Dumnezeu pentru pământ și se bucură ca un uriaș alergând de la marginea cerului până la oprirea lui la marginea cerului, unde își știe apusul zi de zi, precum este scris, și tot la fel și luna, și au nume date de Dumnezeu. Luminătorul zilei și luminătorul nopții se numesc acești doi slujitori și au legi puse să le urmeze pentru pământ și pentru cei de pe pământ, iar tu, om trufaș, ce cauți să te bagi în tainele facerii lui Dumnezeu? Ești vinovat foarte și sunt vinovați și cei ce iau din rătăcirea minții tale, care nu are din cer, ci din iad, din duhul trufiei cu care satana, potrivnicul lui Dumnezeu, hrănește omul ca să-i slujească lui apoi și să-l smulgă dinaintea lui Dumnezeu ca un potrivnic ce este, dar Eu, Domnul, îl dau de gol pe satana și risipesc planurile lui și întunericul lui cel mult, căci lumină nu este întru lucrarea lui, ci numai întuneric, numai minciună, că iată, vine Domnul și spune că soarele a fost făcut pentru pământ, nu pământul pentru soare, căci pământul este locul peste care Dumnezeu lucrează cu toate slugile Lui, și omul este cel pentru care Domnul le-a zidit pe toate cele văzute ale facerii lui Dumnezeu, căci mai întâi le-a zidit, și numai apoi l-a zidit pe om ca să le vadă, să aibă cine să le vadă dacă Domnul le-a zidit.