7.1. Adevărata înviere a morţilor şi demascarea slugilor lui anticrist, care o vor imita

Iată cartea vieții, omule chemat la viață! Învață cartea vieții, omule, că am venit să te învăț carte, să te învăț umilința, și carte apoi, ca să fii învățat și să nu fii gol pe pământ. Au ieșit morții din morminte și stau cu zecile de mii în cete-cete înaintea acestui cuvânt, iar tu, omule cu trup pe pământ, nu-i vezi. O, cum să-i vezi dacă tu nu ai învățat carte din cer, înțelepciune de viață fără de moarte, care vede în om? Hai, scoală-te din sângele tău și te spală în râul cuvântului Meu ca să ți se deschidă ochii și mintea și să vezi slava Mea și să vezi venirea Mea, că sunt înaintea ta cu vremea împlinirii celei mai mari Scripturi, Scriptura venirii Fiului Omului cu putere și cu slavă multă, venind pe nori, însoțit de sfinți și de îngeri și grăind pe pământ cuvântul învierii morților. Amin.

Le-am înlesnit ziua de pomenire celor ce așteaptă de șapte mii de ani în țărâna pământului, și stau la rând să bea apă și să bea din cuvântul învierii morților, râul care curge din gura lui Dumnezeu Cuvântul, minunea cea de la sfârșit de timp peste vii și peste morți, peste morți și peste vii, căci cei morți sunt cei ce aud cuvântul Meu, nu cei vii. Eu însă prin cei ce sunt cu trupul Îmi întocmesc venirea și pentru cei vii, și pentru cei morți cu trupul, și aceasta este judecata celor ce nu cred în lucrările lui Dumnezeu peste pământ și peste om. Acest cuvânt este judecata omului, dar și viața lui dacă se întoarce de la moarte la viață ca să vadă apoi. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua întâi din 14 iunie 2003

Cea mai mare putere de credință este aceea în învierea morților, și aceasta nu va fi o minune, și va fi împlinirea acestei Scripturi, iar Eu între voi grăiesc cuvântul învierii făpturii, și cei din morminte îl aud din gura Mea așa cum l-au auzit acum două mii de ani când vorbeam mulțimilor cuvântul învierii morților. Iar acum iarăși grăiesc cu gura Mea, și glasul Meu se aude până dincolo de locuința morților, și aceștia se pregătesc pentru înviere. Și va fi ca la învierea Mea când mironosițele Mele au venit dis-de-dimineață și au văzut piatra răsturnată de pe mormânt, căci își ziceau: «Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?». Și când au intrat ele în mormânt, au văzut în partea dreaptă pe îngerul mormântului Meu, îmbrăcat în veșmânt alb, și el le-a zis lor: «Nu vă înspăimântați. Căutați pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Iată locul unde L-au pus. Mergeți și spuneți ucenicilor că a înviat». Mi-am lăsat îngerul mormântului Meu ca să le vestească lor că am înviat și ca să le spună să meargă cu vestea învierii Mele la ucenicii Mei, dar ei n-au crezut când ele le-au spus. Nu aveam cum să nu-i mustru pentru necredința și împietrirea inimii lor. Și iată, nu am cum să nu-i mustru pe cei ce aud glasul cuvântului Meu, vestit vouă de însăși gura Mea, copii străjeri la ușa venirii Mele după om ca să-l înviez din moartea faptelor lui cele fără Dumnezeu. Nu am cum să nu zdrobesc necredința și împietrirea inimii celor ce nu vor să creadă venirii Mele cuvânt pe pământ, glasului Fiului lui Dumnezeu, care se lasă auzit de morții din morminte, cum tot așa a fost și acum două mii de ani peste locuința morților. Eu sunt Cel ce am zis: «Vine vremea, și a și venit, când cei din morminte vor auzi glasul Meu, și ei vor învia spre viață sau spre osândă veșnică». Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor din 11 mai 2003

Să nu se mai mire nimeni de Scriptura învierii morților, Scriptură rostită de Mine. Eu din lut l-am adus pe om la viață, după chipul și asemănarea Mea la început și la sfârșit, căci la învierea Mea dintre morți, au înviat sfinții din morminte și au stat pe picioarele lor și s-au arătat în Ierusalim. Eu am făcut minunea aceasta pentru că Eu sunt învierea și viața, și de la Mine trebuie să le aibă omul pe ele, fiindcă pentru aceasta am venit Eu de la Tatăl Om între oameni. Din pământ s-au făcut toate, până și omul, după ce s-au făcut la cuvântul Meu toate cele ce au duh de viață în ele. Eu l-am făcut din lut pe om, și apoi, împotriva acestei minuni a Mea, omul a făcut lut din trupul lui, căci a tras omul la cele din care a fost el făcut de Dumnezeu. A făcut omul lut din carne și vene, iar Eu am venit pe pământ cu minunea învierii omului și cu minunea învierii Mele, ca să înțeleagă omul că este înviere a morților și că nu în zadar am rostit Eu Scriptura învierii celor morți la trâmbița Mea cea de apoi.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim din 20 aprilie 2003

La început era Cuvântul, și Eu eram Cuvântul la început. Iată-Mă și la sfârșit cuvânt, căci Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, și îl prind la mijloc pe om ca să nu-l pierd pe el. Vă dau înviere duhurilor și trupurilor voastre, numai să voiți să luați. Vine ziua învierii morților, dar Eu vă spun că a și venit și că cei din morminte aud acest glas al Meu, și curând, curând vor învia când Eu îi voi striga pentru aceasta, după cum am spus la prima Mea venire că voi face și voi lucra învierea celor din morminte, și apoi înnoirea făpturii și întâlnirea cea mare a cerului cu pământul în sărbătoare de veac nou și veșnic între pământ și cer, căci cerul cel nou și pământul cel nou se vor îmbrățișa atunci pentru sărbătoarea veșniciei și a iubirii de veci. Amin.

Eu sunt râul vieții, și din gura Mea el curge și adapă pe cei ce aud ca să mai bea. O, cum să nu-l strig pe om când Eu pentru asta am venit? Până în clipa când voi rosti scularea celor din morminte, până atunci îl strig pe om, și apoi sfârșesc să-l mai strig.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ziua a doua de Paști. Sărbătoarea sfântului mucenic Gheorghe din 6 mai 2002

Nu e om să nu se teamă de sfârșitul lumii, de acest cuvânt care spune în el sfârșitul lumii. Dar dacă omul ar voi să citească vestea aceasta pe care Eu am spus-o acum două mii de ani, ar vedea că Eu am spus că iarăși va să vin să-Mi așez la loc împărăția Mea cea stricată de om. O, ce bine ar fi să vrea omul să aștepte sfârșitul lumii și învierea morților și venirea Mea și viața veacului ce va să fie! Ce bine ar fi, poporul Meu!

Iubirea dintre Mire și mireasă este dor adânc, și nu știu cum să fac să-l deprind pe tot omul cu această frumusețe pe față și pe inimă. O, cum să fac, oare? Cum să fac, poporul Meu, să așez pe pământ iubirea care Mă așteaptă să vin? Cum să fac, oare, această minune care nu se va lua de la om? O, ce bine ar fi să se îmbolnăvească omul de iubire și să nu se mai vindece de ea! Eu aceasta vreau de atâta timp! Glasul Meu care vorbea cu omul în rai, și apoi pe pământ la început de om, e glasul care grăiește și azi cu omul. Nașterea din nou a lumii așteaptă după dorul omului, așteaptă prea mult după om.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului din 7 ianuarie 2002

Venirea Mea poartă în ea duhul și puterea sfinților Mei, căci toți trăiesc în Mine, după cum este scris. Taina învierii celor adormiți e taină de nepătruns, căci Eu sunt învierea, și toți trăiesc în Mine, fiindcă Eu am murit și am înviat pentru fiecare om, pentru ca să poată lua de la Mine omul moartea și învierea Mea, și să trăiască în Mine apoi. Omul însă nu vrea să știe de la Mine moartea și învierea Mea. Nimeni nu-i spune omului ca să știe, că nici nu sunt pe pământ oameni care să știe această taină ca s-o trăiască și s-o spună și altora. Ilie proorocul a știut de la Mine, și râvnea cu mare râvnire după Mine și după adevărul Meu pe pământ, și îl durea adânc rana Mea de la om, și a coborât foc din cer peste cei neînțelepți și necredincioși, și a sculat pe cei morți, și nu adormea râvna lui; și, așa, plin de foc cum era, Eu l-am luat la cer, la cele ce nu se văd l-am trecut pe el. Râvna lui pentru Mine era tot un foc în el, și dorul lui de Mine îl mistuia. Aceasta era puterea lui, duhul și puterea lui Ilie, așa cum scrie în Scripturi profeția despre Ioan, precum i-a zis lui Zaharia îngerul, că «se va naște Ioan ca să pregătească venirea Domnului, cunoștința Domnului peste oameni, și că va lucra cu duhul și cu puterea lui Ilie».

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie din 2 august 2001

Eu însă sunt Cel înviat dintre morți și vestesc învierea morților prin învierea Mea și strig la tot omul de pe pământ să se gătească pentru înviere, că vine învierea, vine, fiindcă vin Eu, iar semnul venirii Mele este învierea morților. Amin. Ei vor întâmpina întâi venirea Mea, și apoi cei vii. Ei sunt cei ce plâng așteptându-Mă, iar cei vii nici nu Mă așteaptă, căci își văd de ale lor, nu de venirea Mea. Eu însă intru peste tot cu strigarea, cu vestea venirii Mele, și zic: iată, Mirele vine, drept și biruitor și smerit, și răsplătirile Lui merg înaintea Lui! Fericit este cel ce iese întru întâmpinarea Mea, cel ce stă gata pentru venirea Mea. Fericit cel cu dragostea vie, căci peste tot dragostea s-a stins de tot, și puțini fericiți sunt pe pământ, puțini sunt cei ce Mă așteaptă să vin. Iată, mulți sunt cei ce se așteaptă să vin, căci vrând-nevrând ei știu că vin și că fi-va în curând să vin, dar puțini sunt cei ce Mă și așteaptă. Cei ce se așteaptă să vin se iau după cele scrise în Scripturi despre venirea Mea, iar cei ce Mă așteaptă să vin sunt ce își pregătesc hăinuța cea pentru Mine, haina iubirii de Dumnezeu, hăinuța veacului ce va să fie. Amin, amin, amin.

Eu strig în lung și în lat, ca să audă tot omul că strig și că vin. Eu nu vin fără să Mă vestesc mai întâi. Îndemn la veghe pe tot omul care crede în venirea Mea. Îl îndemn să se gătească pentru ziua Mea dacă vrea să-i fie ziua Mea sărbătoare și nu suspin. Îl îndemn să trudească pentru ziua Mea și să Mi-o pregătească să vin. Așa îl îndemn Eu pe om, dar iată, fiecare e cu ziua lui: Eu cu ziua Mea, ca să Mi-o pregătesc cu cei puțini care Mă așteaptă, iar omul cu ziua lui, ca să și-o lungească și ca să și-o îngreuieze peste el. Eu trudesc să-i dau omului ziua Mea, iar el trudește să Mi-o dea pe a lui și să-Mi taie calea și să Mi-o înfunde, ca să fie omul ziua lui, și să nu-i fiu Eu omului ziuă. Și iată, ziua Mea răsare și luminează peste tot și se face cărare în calea omului și intră în casa omului și îl caută pe om și îl strigă de peste tot și se bagă după om în adânc, ca să-l ajute pe om și să-l facă fiu al zilei. Și ziua Mea strigă după om, și omul stă ascuns de ea, și se pitește omul de ea și zice că n-o vede, și zice că ea nu este, și că este ziua lui și azi, și mâine, și poimâine, și una după alta.

Strigarea Mea după om se face ziua venirii Mele, ziua care iese în calea omului ca să-l scoată pe om din noapte. A venit vremea să Mă preaslăvesc peste pământ și pe pământ, și peste om și în om cu ziua venirii Mele, și strig în lung și în lat, și se uită sfinții și îngerii la Mine cum strig.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim din 23 aprilie 2000

Am făcut la început cerul și pământul ca să le pun în slujba omului și ca să-L slăvească omul pe Făcătorul lui și să-L aibă mereu înaintea sa și să lucreze cu El la împărăția cerurilor pe pământ. Dar omul n-a stat cu temere de Dumnezeu pe pământ nici după căderea lui din rai, și așa s-a înmulțit neamul omenesc pe pământ, iar Eu, Domnul, îl rabd așa de șapte mii de ani. Dar acum am venit iar cuvânt deasupra pământului; am venit pentru învierea morților; am venit ca să fac din pământ cer, și din mort, viu, și voi cere rodul celor ce s-au așezat în numele Meu lucrători peste oameni, și fiecare va culege ce a semănat; ce a pus în pământ, aceea va culege; vii sau morți va culege. Amin.

Ziua venirii Mele cea de a doua este numită de sfinții Mei ziua înfricoșatei judecăți. Zadarnic dă omul să fugă de ea. Mai bine să se apropie de ea omul, că nimeni nu scapă de ea, nici morții, nici viii. Dacă ți-e teamă, omule, de ea, scoală-te și te pregătește pentru ea, ca să nu pieri prin ea, ci să fii apoi fiul învierii, fiul veacului ce va să fie. Scoală-te și te scutură de pământ și de tot ce e pe el, și te spală apoi, că iată, apa curge în ploaie din cer pe pământ ca să te curețe din creștet până în tălpi pentru venirea Mea, iar apoi Eu te îmbrac și te încalț și îți pun coroana venirii Mele și te bag la masa Mea de nuntă, te bag la sărbătoarea venirii Mele, la praznicul împărăției cerurilor pe pământ, omule.

Eu sun din trâmbiță învierea morților. Ei așteaptă de șapte mii de ani trâmbița învierii lor, iar Eu le spun: un picuț, și totul și toate vor primi haina nestricăciunii, așa cum Eu le-am întocmit la facerea lor. Amin. Puțin, puțin, și totul se întoarce în viața cea fără de moarte, și morții înviază și mărturisesc pe Dumnezeu și lucrarea Sa cea de șapte mii de ani, lucrarea de răscumpărare a trupurilor. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii înfricoșatei judecăți din 5 martie 2000

se vor scula morții și vor mărturisi viața lor de pe pământ și lucrarea Mea de azi cu care Eu, Domnul, împlinesc Scriptura învierii morților. Dar odată cu această împlinire se vor arăta și slugile lui antichrist și vor da să zădărnicească această taină. El își va trimite servi mincinoși care vor spune că au trăit pe pământ viață după viață până azi. Iată minciuna la care se lucrează de multă vreme, iar oamenii ei se grăbesc să împlinească rătăcire mare căreia îi va zice: „învierea morților“. Se va arăta omul fărădelegii și va spune despre viața lui trăită pe pământ acum o sută de ani și acum mai multe sute de ani, și omul de pe pământ va sta și va asculta, și nu se va înfricoșa de așa rătăcire. Și vor mărturisi și cei înviați despre viața lor cea din trup și despre venirea Mea în cuvântul acesta cu care Eu vestesc și morților, precum am lucrat și acum două mii de ani când Eu am înviat cu trupul din mormânt, și cu Mine mulți au înviat și s-au arătat cu oamenii, și iată, unii vor fi morții înviați, iar alții vor fi cei vii care vor minți din loc în loc ca să zădărnicească, zic ei, taina învierii morților.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților trei ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan din 12 februarie 2000

Aceasta este taina cuvântului Meu și a glasului Meu din zilele acestea, iar cei ce îl aud înviază pentru nestricăciune și se îmbracă în nemurire pentru întâmpinarea Mea, căci vin cu nunta cea din cer pe pământ, cu taina cea adevărată a nunții, taina pe care omul pe pământ a închis-o sub păcat atâtea mii de ani numind-o taină și asemănând-o cu adevărata taină a nunții. Nunta este mântuirea care se plătește cu viața, și altceva nu înseamnă nuntă.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului Antonie cel mare din 30 ianuarie 2000

Curând, curând se vor ridica cei din morminte și vor intra în taina vieții veșnice, taina răscumpărării trupurilor și înfierea cea veșnică, taina Mea cu omul cel îndumnezeit, întru care să Mă odihnesc după șapte mii de ani de așteptare.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul Maicii Domnului din 8 ianuarie 2000

Curând, curând lumina Mea cu voi se va vedea bine; curând, curând, fiilor. Atunci morții vor învia nestricăcioși, și sfinții și îngerii vor coborî pe pământ și vor încununa adevărul venirii Mele, iar minciuna și trupul ei va roși și se va topi spre pedeapsa fățărniciei și a trupurilor ei.

Eu sunt la uși. Nimeni nu poate strica cuvântul acesta, iar Cel ce mărturisește acestea zice: «Da, vin curând!». Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul Maicii Domnului din 8 ianuarie 2000

Iar voi, copilași din urmă, sunteți mâna Mea cu care Eu scriu judecata omului care nu s-a lăsat născut din cer. Eu pe om l-am făcut cu cuvântul când l-am făcut din lut, dar omul cu care cuvânt îl face om? El cu păcatul face tot ce face pe pământ, căci omul ieșit din om, este păcatul omului care are de tată și de mamă pe om. Eu sunt cuvântul cel din cer prin care v-am născut pe voi, copilași din urmă, ca să am cu cine să-Mi scriu cartea judecății omului ieșit din om. Eu pe om l-am întors în pământ ca să-l rușinez și să știe că tot ce face el, nu este, și ca să-l fac tot Eu apoi, și tot din pământ să-l fac, așa cum este legea Mea. Dar sunt mulți și iar mulți sunt între pământ și cer care s-au lăsat cu Mine și cu legea Mea cea dintâi, și Eu am făcut din ei viață veșnică, și ei sunt vii între cer și pământ și n-au gustat moartea, că n-au gustat păcatul nici cu duhul, nici cu firea, nici cu trupul, nici cu inima. Pe aceia îi voi așeza de mărturie înaintea oamenilor curând, curând, așa cum v-am așezat pe voi, fiilor născuți din cer, la cuvântul Meu.

Faceți-vă zi după zi rost de nejudecată, fiilor. Bogăție de nejudecată să vă adunați, și libertate cu Dumnezeu să vă agonisiți, că Eu, Domnul, vin curând, și cu Mine vin și cei adormiți care au fost cu Mine, și vin și cei vii care n-au gustat moartea și care sunt veșnici, așteptând biruința Mea pentru ei și pentru mulți care vor gusta învierea spre judecata păcatului. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Rusalii din 4 iulie 1999

Vine proorocul mincinos, cel cu ultimele semne mincinoase, și va zice că înviază mortul, și îl va învia în fața ta, dar acela nu e mortul, și e altceva această minciună. Vine să te facă să-l crezi că lucrează în numele Meu, dar nu-i adevărat. Eu voi fi Acela Care voi ridica pe cei morți; Eu, și nu proorocul mincinos, care-ți aduce în față trupul minciunii lui. Vai de omul care nu are pe Duhul Sfânt în el ca să vadă minciuna mincinosului de azi! Că vreme de șapte mii de ani s-au sculat oamenii ca să se dea drept dumnezei, drept înțelepți, ca să-și facă nume oamenii, ca să se amăgească oameni pe oameni, că așa pățesc oamenii care ies de sub cortul lui Dumnezeu. Omul are curaj în viață și face o mulțime de lucruri.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28 august 1994

… Tată, nu te mai uita la mortul care se îngroapă, că va fi zi când nu se vor mai îngropa morții și va fi că într-o clipită de ceas se vor trezi și unii și alții.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 3 decembrie 1978

Copilașul Meu, înviază din moarte, că acest cuvânt va suna când vor învia morții. O, de când sun acest cuvânt, și tu nu mai ieși din groapa ta!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 25 mai 1978

… Fiți desăvârșiți, ca să nu fiți amăgiți. S-au născut pe pământ oameni cu duh rău, care fac lucrurile pe care le fac Eu: înviază morții, vindecă orbii, întăresc păcătoșii. Ați auzit?

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 28 septembrie 1977